L U P A
Sfantul Ioan din Kronstadt
La lumina
soarelui vedem deslusit toate obiectele, îndeosebi cele apropiate, pe cele mai
mari si pe cele mai mici, dar cu o lupa sau cu un instrument optic maritor
vedem clar si obiectele foarte mici dar si pe cele îndepartate. Tot astfel
Sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu si toti Îngerii Domnului, aflându-se
neîncetat în Dumnezeu, în Lumina cea vesnica, în Fiinta cea mai simpla, uniti
în chipul cel mai strâns cu Ea, vad toate nevoile noastre, ne cunosc toate
gândurile, dorintele, simtamintele, intentiile, faptele, aud toate cuvintele
noastre. De aceea, chemând înainte de toate pe Domnul, sa chemam cu
nezdruncinata credinta si cu osârdie întru pocainta pe Maica Domnului, pe
Sfintii Îngeri, pe Sfintii care au bineplacut lui Dumnezeu, în ajutorul nostru
cu nadejdea ca vom fi auziti – si sa vietuim în sfintenie, asa cum sfânt este
Domnul, cum sfinti sunt si Sfintii.
Sfantul Ioan din Kronstadt,
Liturghia: Cerul pe pamant, traducere de Boris Buzila, Ed. Deisis, Sibiu, 1996,
p. 240
VANTURILE
Sfantul Ioan din Kronstadt
În natura adie uneori un vânt caldicel,
aromitor, care îti mângâie si îti patrunde placut si usor trupul, iar cerul
este senin. Alteori bate vântul rece care îti provoaca o senzatie de frig si de
apasare, îti intra în oase, îti face o piele de gaina si tot atunci cerul si
pamântul se întuneca. Sau, fara nici o adiere de vânt, aerul poate fi cald sau
rece, te poate încalzi sau dimpotriva, sa te faca sa dârdâi de frig. Asa se
întâmpla si în viata duhovniceasca: uneori simtim parca în suflet o boare lina,
placuta, care ne încalzeste si ne învioreaza, ne usureaza si ne linisteste;
alteori, inima ne este cuprinsa de o suflare grea, ucigatoare, iar sufletul ni
se cufunda parca într-o bezna de nepatruns. Cea dintâi stare este de la Duhul
lui Dumnezeu, a doua, de la diavolul. Trebuie sa ne obisnuim cu amândoua. În
primul caz, sa nu ne trufim, în al doilea, sa nu ne descurajam, sa nu disperam,
sa alergam cu grabire la Dumnezeu.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 153.
VIATA LUNGA
Sfantul Ioan din Kronstadt
De ce îi da Dumnezeu omului viata
lunga pe pamânt? Ca sa aiba timp sa se pocaiasca, sa se curete de pacate si de
patimi si pentru ca sa-i patrunda în inima tot adevarul si toata dragostea,
prin educarea simturilor, în raport cu binele si cu raul.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 266.
SCHIMBAREA MATERIEI
Sfantul Ioan din Kronstadt
Nimic nu este mai schimbator decât
materia. Ea se transforma în milioane de feluri, pe cale naturala, sau dupa
legile Creatorului. Ca sa nu mai vorbim de transformarile miraculoase, de
pilda: focul în roua, apa în sânge, apa în vin, toiagul în sarpe; omul însusi
transforma materia în mii de feluri. Ce-am putea spune atunci de
Atoatefacatorul Dumnezeu? Schimbarea este o calitate a materiei. Dumnezeu nu
i-a dat spiritului rational aceasta calitate si nu i-o va da niciodata.
Calitatea de capetenie a sufletului este ca ramâne neschimbat. Dar spiritul
rational cel creat are însusirea de a se desavârsi în lucrarea binelui.
Triumful spiritului asupra materiei consta în faptul ca spiritul o transforma
în mii de feluri. Luati seama, de pilda, cum transforma el materia în regnul
vegetal, cât de infinit variate sunt formele plantelor care cresc toate din
acelasi pamânt, aceeasi lumina solara, acelasi aer, aceeasi apa, acelasi sol.
Dar corpurile animalelor cât sunt de variate! Schimbarea este, asadar, o calitate
a materiei; lumea în toata varietatea sa a fost creata în functie de aceasta.
Slava Atotputernicului Creator, Unul, Cel neschimbat în veci! Daca materia nu
s-ar schimba, atunci Dumnezeu nu ar fi Atotputernic. Slava naturii spirituale!
Fie ca ea sa supuna întotdeauna natura materiala. Roaga-te lui Dumnezeu sa
ramâi neschimbat în savârsirea binelui.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 51
DRAGOSTEA
Mitropolitul Antonie de Suroj
„Dragostea începe în clipa când văd în
fața mea un om şi străvăd adâncurile lui, când văd deodată esenţa lui... Taina
iubirii faţă de om începe în clipa când ne uităm la el fără dorinţa de a-l
poseda, fără dorinţa de a stăpâni asupra lui, fără dorinţa de a ne folosi în
vreun fel de darurile lui sau de personalitatea lui, ci doar privim şi ne
minunăm de frumuseţea care ni s-a descoperit.”
Viața este o lungă lecție despre
modestie.
Modestia
înseamnă să faci o estimare corectă a propriei persoane; este citadela
frumuseţii, o lumină strălucitoare; ea pregăteşte mintea să primească
cunoaşterea şi inima, adevărul... Modestia: mamă de oameni adevăraţi! (Anonim)
IMAGINI SI SIMBOLURI
- Sfantul Ioan din Kronstadt -
Exprimarea prin imagini si
simboluri constituie un dat necesar al fiintei umane, tinând seama de nivelul
sau actual de sensibilitate spirituala. Ea ofera o explicatie convingatoare
multor aspecte ale universului nostru sufletesc, pe care, facând abstractie de
imagini si de simboluri nu le-am putea cunoaste. Iata de ce dumnezeiescul
Învatator, Întelepciunea ipostatica atotcreatoare, Fiul lui Dumnezeu, Domnul
nostru Iisus Hristos i-a învatat adesea pe oameni cu ajutorul metaforelor si al
pildelor. De aceea, în bisericile noastre ortodoxe exista traditia comunicarii
cu credinciosii prin imagini vizuale sugestive – de pilda, icoana Domnului
nostru Iisus Hristos, a Maicii Domnului, a îngerilor, ale tuturor sfintilor –
pentru a ne putea orândui vietile, forma conceptiile, cuvintele si faptele dupa
modelul conceptiilor, cuvintelor si faptelor Mântuitorului si ale sfintilor
Lui. De aici frecventa reprezentare a semnului Crucii, cadirea cu tamâie,
lumânarile si candelele aprinse, intrarile si iesirile din altar; aceluiasi
scop slujesc închinaciunile, plecarea capului, metaniile mari (semn al caderii
noastre adânci prin pacat). Toate acestea ne amintesc diferite subiecte sau
stari spirituale. Imagistica lucreaza intens asupra sufletului omenesc, asupra
capacitatilor sale de a crea si de a actiona. Se spune ca atunci când mama, în
timpul graviditatii priveste staruitor fata sau portretul sotului iubit,
copilul ce se va naste va semana leit cu tatal sau, sau daca priveste portretul
unui copil frumos, fatul ce se va naste va fi frumos. Tot asa, daca crestinul
priveste des, cu dragoste si evlavie icoana Domnului nostru Iisus Hristos, a
preacuratei Sale Maici sau a sfintilor Sai, sufletul sau îsi va însusi
trasaturile spirituale ale chipului contemplat cu iubire (blândetea, smerenia,
milosârdia, înfrânarea). O, daca am contempla mai des icoanele si, mai ales,
daca am cuprinde cu mintea viata Domnului si vietile sfintilor Sai, cât de mult
ne-am schimba, am merge „din slava în slava”. Tot astfel si placuta mireasma a
tamâiei în biserica sau acasa evoca, prin analogie, buna mireasma a virtutilor
si, prin contrast, miasma pacatelor, si-i învata pe cei sensibili la trairile
launtrice sa se fereasca de duhoarea patimilor, a neînfrânarii, curviei,
rautatii, invidiei, trufiei, deznadejdii si a altor patimi, sa se împodobeasca
cu virtutile crestinesti. Tamâia ne aduce aminte cuvintele Apostolului: „Pentru
ca suntem lui Dumnezeu buna mireasma a lui Hristos între cei ce se mântuiesc si
între cei ce pier; unora, adica, mireasma a mortii spre moarte, iar altora
mireasma a vietii spre viata” (2 Corinteni 2, 15-16). În acelasi chip,
lumânarile si candelele ne reamintesc de lumina si focul spiritual, de pilda,
de cuvintele Mântuitorului: „Eu Lumina am venit în lume, ca tot cel ce crede în
Mine sa nu ramâna în întuneric” (Ioan 12, 46). Sau: „Foc am venit sa arunc pe
pamânt si cât as vrea sa fie acum aprins!” (Luca 12, 49). Sau: „Sa fie
mijloacele voastre încinse si facliile voastre aprinse. Si voi fiti asemenea
oamenilor care asteapta pe stapânul lor când se va întoarce de la nunta, ca
venind si batând, îndata sa-i deschida” (Luca 12, 35-36). Sau: „Asa sa lumineze
lumina voastra înaintea oamenilor, asa încât sa vada faptele voastre cele bune
si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri” (Matei 5, l6). Aceste materii
prin însasi substanta lor ne învata despre realitati spirituale care sugereaza
o analogie cu focul si lumina: de exemplu, ca inimile noastre sa arda neîncetat
de dragoste de Dumnezeu si de aproapele; ca nu trebuie sa îngaduim sa se
aprinda în noi focul patimilor sau al gheenei, ca prin exemplul unei vieti
virtuoase ne luminam unii pe altii, ca si cu luminile pe care le folosim în
gospodarie.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 356-357
CALEA CURATATA
- Sfantul Ioan din Kronstadt -
Folosindu-te de obisnuitele
cunostinte omenesti îti poti însusi perfect o anumita disciplina si, de cele
mai multe ori, ceea ce ai învatat la scoala nu ti se va sterge din minte toata
viata. În privinta credintei nu este asa. Adica ai aflat o data, ai prins niste
lucruri, le-ai „pipait” si gata, te gândesti: „obiectul credintei mi-a ramas în
suflet, limpede, l-am înteles, îl voi iubi toata viata”. Nu este asa. El, acest
„obiect” ti se va parea de o mie de ori obscur si îndepartat, ba chiar vei avea
impresia uneori ca ti-a „scapat” cu totul si ca, dupa ce ti s-a parut ca-l
iubesti, ca traiai si respirai prin el, ti-a devenit deodata cu totul indiferent.
Ca sa nu ti se întâmple asa, trebuie sa cureti mereu calea ce duce spre
credinta si sa o faci cu lacrimi si cu suspine, ca sa o poti vedea, însusi,
cuprinde cu inima si cu sufletul. Nepasarea fata de credinta este urmarea
pacatului.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 435-436
Sursa: Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU
BARDA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu