duminică, 24 martie 2019

CĂ S-A RUPT CATEPETEASMA




Pomul căruia îi înfloare şi-i arde corana
şi i se culege roada la timpul ei, e destinul meu,
dar ce zic, Ben, dragul meu ?

***

CĂ S-A RUPT CATEPETEASMA


~*~

Sufletul mi s-o pustiit, c-am pierdut pe Vica, femeia, ce-am iubit
şi-mi plânge a mea conştiință
şi-mi plânge inima-n întreaga-mi ființă-mi,
făcând gârlă de lacrimi ca după Lucian Blaga în Lancrâm de profunzimi şi înălțimi,
da-n viața mea nu mai există: Vica şi duminica cu adânca cugetere de pluguri ce ară pe ogoare:
utrenia, liturghia şi vecernia de România,
cu omenia, să se umple, în lumină Cibăncuța, cu Vica şi biserica,
să curgă din umane izvoare dreaptă cugetare
şi de mare veste şi de poveste: binecuvântare,
că România mi profundă şi mare,
dar acuma: bau-bau ! nu-i şi nu-i, de când Vica bate câmpii făcând să plângă soțul ei, Pavel şi alduiții ei, dragi copiii,
de când se călătoreşte,
în culori de nelinişte, mă osteneşte şi ferteşte, frământă, mă opăreşte,
că-i Vica fără să facă popas
ca să mai dăm măcar, batăr, din când în când: nas în nas,
dar de când s-a dus în altă diminsiune,
în mine-i doar prostie-domnie, ca o chimie:
culori de nelişte, griji, cu apăsare,
supărare şi jale, stâncă de poticnire, pe cale
către Hristos
şi pe a lui Iisus cale cu frumos şi luminos-folos, de trăire cu bucurie şi genuchii aplecați pios, în rugăciune,
că fără Vica-s ponos şi paşii nu-mi calcă biserica
nici duminica,
dar nici în sărbătoare,
că-n suflet s-a coborât disperare, întunecare, eclipsare,
c-am apus cu boală întru răsărit de soare,
că s-a rupt catapeteasma,
şi peste cer îi pluteşte lui Vica: Curcubeu, năframa.

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu