Din care spicuim:
Scriitori români combatanți în Marele
Război al Întregirii Neamului, 1914-1918
FELIX ADERCA
ION AGÂRBICEANU VASILE AL-GEORGE CONSTANTIN ARGINTARU C. POPESCU-AZUGA GHEORGHE
BANEA ION BARBU BARTALIS JANOȘ
I.AL.BRĂTESCU-VOINEȘTI ION BÂRSEANUL TEMISTOCLE BOCANCEA ALEXANDRU BOGDAN
VASILE BĂNCILĂ AUREL P. BĂNUȚ GHEORGHE BÂRGĂUANU AURELIAN BENTOIU MARTHA
BIBESCU DEMOSTENE BOTEZ I.AL. BRAN-LEMENY GHEORGHE BRĂE SCU GHEORGHE BRĂTIANU
NICOLAE BURGHELE AL. BUSUIOCEANU GEORGE M. CANTACUZINO SABINA CANTACUZINO
OTTOI CĂLIN ZOE B. CĂMĂRĂȘESCU MIHAIL
CELARIANU DUMITRU CIUREZU GEORGE ULIERU N .D. COCEA C. I. COCULESCU TIBERIU
CONSTANTINESCU GEORGE CORNEA ARON COTRUȘ N. M. CONDIESCU VICTOR CRĂSESCU
NICOLAE CREVEDIA MARIA CUNȚAN NICOLAE DAVIDESCU HORAȚIU DEAC OCTAV DESSILA
GEORGE DIAMANDY RADU DRAGNEA ! ARTUR ENĂȘESCU AUREL ESCA HORIA FURTUNĂ
CONSTANTIN GANE GHEORGHE GIOSANU EUGEN GOGA ! OCTAVIAN GOGA ION GRĂMADĂ TITUS
HOTNOG DUMITRU IOV ION COCÂRLA LEANDRU HARALAMBIE LECCA ION LUCA LASCĂR LUȚIA
GEORGE MAGHERU ADRIAN MANIU DIMITRIE MARINESCU DIMITRIE MARMELIUC ALEXEI
MATEEVICI AUREL METRONIU ! GIB I. MIHĂESCU ! IOAN MISSIR AL.LASCAROV-MOLDOVANU
MIHAI MOȘANDREI ION MOTEȚ BASIL MUNTEANU SIMEON MURAFA ! DUMITRU MURĂRAȘU IOAN
D. MUȘAT DIMITRIE NANU ION CHIRU NANOV ANDREI NAUM ELISABETA ODOBESCU GHEORGHE
OPRESCU H. PAPADAT-BENGESCU CONSTANTIN PANAIT VICTOR PAPILIAN CAMIL PETRESCU
ȘTEFAN PETROVICI D.P. PERPESSICIUS ION PILLAT POIANĂ V. NĂSTURAȘ VICTOR ION
POPA MIHAIL RALEA MIHAIL SADOVEANU VLADIMIR STREINU
BARBU
SOLACOLU D. I. SUCHIANU AL. ROSETTI RADU R. ROSETTI ALEXANDRU RALY V.
RUSU-ȘIRIANU AVRAM SĂDEANU GHEORGHE SKARLET VICTOR SLĂVESCU A.M. SPERBER I.U.
SURICU RODION A.STEUERMAN CONSTANTIN T. STOIKA PAMFIL ȘEICARU PAULINA
TĂLĂNGEANU AL.O. TEODOREANU IONEL TEODOREANU ! GEORGE TOPÂRCEANU ! ION TRIVALE
CONSTANTIN ARGEȘANU GEORGE TUTOVEANU I. VALERIAN ! ION VINEA VASILE VOICULESCU
TUDOR VIANU NICOLAE VULOVICI ELENA VULOVICI GEORGE M. ZAMFIRESCU AL. ZAGORITZ
MAX WEXLER
Lista
principalelor opere inspirate de războiul Întregirii Neamului: *scut și targă *
itinerar sentimental * amintiri din luptele de la Turtucaia * în ghearele lor *
pirin planina * cântece fără țară * ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război * ciclul
morții * balaurul * monumentul durerii * zile de lazaret * vin apele * zări și
zodii * munții * lacrimi și clocot *
file rupte din cartea războiului *
simfonia morții *nebunia lumii * amintirile unui fost holeric * două
siberii * soldatul nistor * dincolo * pe drumul idealului unirii * eroilor
lauri * rusoaica * donna alba * fata moartă * cohortele morții * a fost odată
un război * doinele mele. din zile de luptă * îngerul a strigat * flamura albă
* pilot fără noroc * mușchetarii din balcani * femeia sângelui meu * drapelul *
diamant verde * însemnări din zilele de luptă * Bal mascat* VOLUNTARI – 29 MORȚI – 37 GRAV RĂNIȚI – 10 MARI MUTILAȚI – 8 PRIZONIERI – 8 DECORAȚI – 13: ORDINUL MIHAI VITEAZUL *
MEDALIA VICTORIA *COROANA
ROMÂNIEI * CRUCEA DE RĂZBOI * De adăugat: MARCU BEZA, participant la
lupte...
Dintre care: Voluntari (24): Octavian Goga,
H. P. Bengescu, Ion Grămadă, Al-George Vasile, Vasile Băncilă, Aurel P. Bănuț,
Martha Bibescu, I.Al. BranLemeny, Gh. Brătianu, Al. Busuioceanu, George Matei
Cantacuzino, Mihail Celarianu, Aron Cotruș, Radu Dragnea, C. Gane, Eugen Goga,
Adrian Maniu, Dim. Marmeliuc, Mihai
Moșandrei, Vladimir Streinu, Victor Slăvescu, Vintilă Russu-Șirianu, Marmeliuc
Dimitrie, I. U. Soricu; Morți (37): Ion Grămadă, Cireșoaia, 26 aug. 1917;
Alexei Mateevici, aug. 1917; Mihail
Săulescu, Predeal, iulie 1916; Constantin T. Stoika, 23 oct. 1916, la Boișoara;
Ion Trivale, 11 nov. 1916; Rodion Avram Stoerman; Haralambie Lecca, C.
PopescuAzuga, Ion Bârseanul, Temistocle Bocancea, Nicolae Burghele, Ottoi
Călin, C. I. Coculescu, Tiberiu Constantinescu, Victor Crăsnaru, Horațiu Deac,
George Diamandy, Aurel Esca, Gheorghe Giosanu, Ion CocârlaLeandru, Lascăr
Luția, Dimitrie Marinescu, Aurel Metroniu, Ion Moteț, Simeon Murafa, Ion
Chiru-Nanov, Andrei Naum, Gheorghe Oprescu, Constantin Panait, Ștefan
Petrovici, Avram Sădeanu, Gheorghe Skarlet, Victor Slăvescu, Nicolae Vulovici,
Elena Vulovici, Alexandru Zagoritz, Max Wexler;
Răniți (10), mutilați (8): D. P. Perpessicius, Camil Petrescu, Al-George
Vasile, Gh. Banea, Vasile Băncilă, Aurelian Bentoiu, Gh. Brăescu, Gh. Brătianu,
Radu Dragnea, Eugen Goga, Haralambie Lecca; V.I. Popa; Al. Rosetti; Radu R.
Rosetti; Victor Slăvescu, Marmeliuc Dimitrie, Al. O. Teodoreanu (Păstorel), I.
Valerian. Prizonieri (8): G. Topârceanu, Camil Petrescu, N. Davidescu, Radu
Dragne, Horia Furtună, Eugen Goga, Titus
Hotnog, D. Nanu. Decorați (14): C.
Argintaru, Gh. Banea; Vasile Băncilă, Gh. Bârgăuanu, Gib I. Mihăescu, Mihai Moșandrei; Barbu
Solacolu, Pamfil Șeicaru, Al. Rosetti,
Radu R. Rosetti, Marmeliuc Dimitrie, Al. O. Teodoreanu (Păstorel),
Vasile Voiculescu. Ordine și Medalii:
Ordinul Mihai Viteazul, Medalia Victoria; Coroana României, Crucea de război.
Eroi ajunși deținuți politici sub regimul comunist (11, dintre care 6 morți în
detenție): Aurelian Bentoiu, mort în închisoare, 1963: Gh. Brătianu, mort în
închisoarea Sighet, 1953; G. M. Cantacuzino; Radu Dragnea, C. Gane, mort în
1962 la Aiud; Dumitru Iov, mort în 1959 la Gherla; N. Davidescu, mort la Ocnele
Mari; Radu R. Rosseti, Vladimir Streinu, Victor Slăvescu,Al. O. Teodoreanu
(Păstorel).
În acest tabel sintetic există lista completă
a tinerilor condeieri implicați în ostilitățile Primului Război Mondial, lista
principalelor opere inspirate din tema războiului de întregire, un tabel
centralizator al morților, răniților, prizonierilor, voluntarilor din rândul
scriitorilor, precum și lista decorațiilor, ordinelor și medaliilor conferite
eroilor scriitori de pe linia întâi. În textul Proiectului privind ridicarea
unei plăci comemorative întru cinstirea acestora, există date succinte despre
implicarea în lupte, despre opera fiecăruia în parte, despre destinul lor nu
lipsit de dramatism, în nemilosul veac XX. Acest proiect cultural, la care
lucrez intens de trei ani, a fost aprobat în ședința Consiliului Uniunii
Scriitorilor din România din ianuarie 2017. Cu aceste date în față se pot face
câteva observații cu caracter general și unele comentarii privind contribuția
tinerilor scriitori la Marele Război de Întregire a Neamului și la edificarea
literaturii române. Mai întâi ar fi
constatarea că avem a face cu o listă realmente impresionantă ca număr, a
participării tinerilor scriitori la luptele de pe front; de-ar fi să ne
raportăm fie și numai la numărul total de actanți ai acelor vremuri în câmpul
literaturii, artei, publicisticii. Această listă a scriitorilor combatanți pare
să cuprindă mai mult de o treime din totalul scriitorilor în viață la acel
moment, aspect de mare laudă – și de mândrie, de bun îndemn pentru membrii
actuali ai breslei noastre. Care și în acest fel le aduce un prea-meritat
omagiu, la Centenar! Ar fi de observat
un alt aspect major, că în această înșiruire avem de fapt numele cele mai
importante ale viații literare din perioada imediat următoare Unirii, mai exact
din din perioada interbelică – și astăzi considerată epoca de maximă înflorire
a literelor române. Agârbiceanu, Ion Barbu, I. Al. Brătescu-Voinești, Vasile
Băncilă, Aurel P. Bănuț, Martha Bibescu, Demostene Botez, Gh. Brăescu, Al Busuioceanu
– ca să mă refer doar la primele două litere din alfabet, sunt nume care fac
cinste literaturii noastre, dar și oricărei mari literaturi europene. Spun asta
cu toată convingerea. (Spre finele Interbelicului, la apariția „generației de
aur”, ea însăși un produs de elită al perioadei respective, Mircea Eliade, unul
dintre reprezentanții de frunte ai generației, făcea observația că
intelectualii începutului de secol XX își împliniseră idealul, realizaseră
Unirea; or, generația următoare era în căutarea unui nou ideal pentru care
să-și mobilizeze forțele creative. A survenit, războiul, din păcate... Apoi,
perioada comunistă, un dezastru pentru elita scriitorilor din Interbelic. Ar mai fi de făcut o observație privind
tabelul sinoptic prezentat. La o repede-lectură a numelor celor implicați pe
front, poate să surprindă faptul în sine că mari și foarte mari scriitori stau
alături de nume puțin cunoscute sau obscure. Un paradox ușor de înlăturat, la o
mai atentă cercetare, pe cât de dureros altfel. Căci vom consulta lista celor
care au murit pe front și vom constata că sunt chiar numele despre care nu știm
mai nimic. Să privim lucrurile mai îndeaproape și să examinăm situația pentru
fiecare caz în parte. Într-o primă aproximare, pare logic că tinerii morți pe
front n-au avut timpul strict necesar pentru a-și edifica o operă care să-i
impună atenției generale. Concentrați pe front, iar unii prezentându-se ca
voluntari, trimiși în linia întâi, au plătit cu jertfa supremă dragostea lor
față de neam și glie. Scriseseră câte ceva: poezii, traduceri, exegeze,
publicistică mai ales, note de călătorie, jurnale de front – sunt chiar
motivele pentru care cercetătorii iau trecut în rândul scriitorilor. Și totuși,
îți spui, e cale lungă de la un intelectual care își notează idei și trăiri
personale și un scriitor adevărat, precum Camil, precum Perpessicius. Numai că
la o cercetare atentă - căci în chestiuni de maximă gravitate precum aceasta nu
ne putem pronunța numai pe baza unor impresii personale, ci e musai să
răspundem la o întrebare simplă, pe cât de corectă: Dar dacă tânărul Camil
Petrescu ar fi murit pe front, ce ar fi rămas în urma lui? Deja știm că a fost
grav rănit, s-a refăcut de bine de rău, a reintrat în lupte, după care a căzut
prizonier, a fost declarat mort (!) și a revenit în țară și în literatura
română abia după doi ani, din Germania. Că a scris imediat sau mult mai târziu
despre războiul la care luase parte, acesta e un alt aspect, despre care nu vorbim
pe moment. Căci întrebarea este totuși alta: Ce scrisese Camil Petrescu înainte
de 1916? Prin ce se făcuse remarcat? Cu ce ar fi rămas în literatura română
dacă nu avea norocul să supraviețuiască rănilor, prizonieratului? Și răspunsul
este edificator, pe cât de nefavorabil lui Camil. Consultăm biografia
autorului: născut în 1894, în același an cu Păstorel, cu Pamfil Șeicaru, Gib I.
Mihăescu, Ion Luca, marele Camil publicase până în 1916 un singur articol, sub
pseudonim, în Flacăra; iar Ciclul Morții, versuri, apare în 1923 (romanul
Întâia noapte..., apare abia în 1930); ar fi suficient acest singur argument
pentru a înțelege că afirmarea ca scriitor nu e lesnicioasă, ca să nu spunem că
este foarte diferită de la un autor la altul și se numește destin literar; dar
adaug, spre edificare, că Gib Mihăescu a debutat editorial abia în 1928, iar G.
M. Zamfirescu în 1924. Gestația operei, nu? Însemnați pe viață prin suferințele
și frustrările resimțite – și despre care nu se știe dacă au trecut total în
operă. Acele dureri înăbușite. Ce
operă edificatoare, durabilă să fi lăsat Lascăr Luția, mort în 1916, la 21 de
ani?! Ce operă impunătoare ar fi putut lăsa în urma sa un Horațiu Deac, mort la
25 de ani, nume ca și necunoscut, dacă Gh. Brăescu, născut în același an 1891
(prizonier în Germania, cu un picior amputat) a debutat editorial abia în
1919?; sau D. P. Perpessicius (acesta cu brațul drept reconstruit, nefolosibil)
care a debutat în 1925 cu Repertoriu critic (iar placheta de poezii Scut și
targă a apărut în 1926?!) Tot așa, Ion Vinea, Victor Ion Popa, Octav Dessila,
născuți în 1895, au debutat mult după marea Unire. De-ar fi pierit în
conflagrație, nimeni n-ar mai fi știut de acești literați, poate i-am fi
pomenit doar la Centanar – nume readuse la lumină din arhivele vremii de
istorici devotați, precum acești 39 tineri condeieri morți eroic pe câmpul de
bătălie... Ce operă să fi lăsat basarabeanul Simeon Murafa, mort în 1917, când
Radu R. Rosetti, leatul lui, rănit la Mărășești, decorat cu cel mai mare Ordin,
Mihai Viteazul, mare istoric, devenit în 1935 membru al Academiei Române, ne-a
dat Istoria limbii române abia în 1946? (ca să moară în închisorile comuniste,
la Sighet, în 1949). Numele lui Ștefan Petrovici, mort în septembrie 1916 nu ne spune mare lucru, însă vom constata că
nici marele Tudor Vianu, corifeu al esteticii noastre în Interbelic, nu dăduse
nimic concludent înainte de 1925 (Dualismul artei), iar alții, din același
contingent, precum Ionel Teodoreanu, romancierul de mare succes, vine cu Medelenii
abia în 1924, cum și Vasile Băncilă, mutilat de război, medaliat, debutat
editorial în 1927. Afirmarea prematură
a talentului/geniului este totuși o excepție de la regulă, este cazul unui
Eminescu, unui Labiș, chiar a lui Mihail Săulescu, mort la 29 de ani, dar care
deja publicase trei plachete de versuri; iar regula în viața literară este
truda obscură pe text și afirmarea scriitorului ca atare abia la 30 de ani, la
40 de ani, la... Să mai luăm un ultim
caz de scriitori-pereche, născuți în același an, 1892: Constantin T. Stoika,
mort în 1917, la 25 de ani și Aurelian Bentoiu, el însuși considerat mort la
Turtucaia, recuperat ca prin minune, combatant în continuare; apoi mare jurist,
deputat, ministru – și ajuns în închisorile comuniste la an 1948, ca să moară
tot în detenție, în 1963; într-un răgaz dintre cele două condamnări a apucat să
scrie un volum de poezii și trei capitole dintr-un roman autobiografic (Zări și
zodii). Posteritatea autorului. Iar în cazul C.T. Stoika, niște urmași au
înființat o fundație, se străduiesc săi publice opera, să-l mențină în atenția
celor care îndrăgesc literele române și ideea de jertfă pentru Patrie. Aurel
Metoniu, nume nouă necunoscut, dar condeier plin de vervă la vremea lui, moare
în octombrie 1918; Constantin Gane, leatul lui din 1885, după Amintirile unui
fost holeric, 1914, a dat următoarea sa carte, tot despre război, în 1922, după
care au urmat alte 10 romane; a ajuns în închisorile comuniste, sfârșind la an
1962, în sinistrul Aiud... Se vor
încrunta scepticii de meserie: totuși, săi considere scriitori în principiu,
doar pentru niște versuri, pentru niște însemnări de front? Da, vom răspunde.
Este printre altele cazul lui Ioan Missir, care la două decenii după Unire a
prelucrat notițele de front din luptele de la Cașin-Oituz și a dat romanul Fata
Moartă, una dintre capodoperele romanului românesc; obținând pe loc premiul SSR
și Premiul Academiei; impresionează chiar stilul frust, notația abruptă a
scenelor de un tragism indicibil, ceea ce l-a convins pe Iorga să-i scrie o
prefață entuziastă. Nu mai urmez cu
această înșiruire a perechilor de scriitori, dintre care unii au murit eroic în
conflagrație, iar cei mai norocoși au supraviețuit – ca să se angajeze în linia
întâi a luptei pentru edificarea unei literaturi naționale. Pe de-o parte,
gloria unei morți eroice, pentru țară și națiune, pe de altă parte, tinerii
scriitori supraviețuitori, devenițiscriitori de vârf, cei despre care vorbește
istoria literaturii noastre. Cu jale nesecată, îți spui: prin pierderea celor
39, care înseamnă o treime din totalul scriitorilor implicați în ostilități, de
fapt literatura română este mai săracă cu o treime din operele pe care ei ar fi
putut să le aducă la lumină. Moartea violentă a unui singur om, prin împușcare
din tranșeea inamică, mi se pare un lucru nu doar tragic, ci abominabil în
sine, de neiertat, în veci. Ce să spui atunci despre moartea atâtor tineri
scriitori!? Dar despre moartea sutelor de mii de combatanți români, anonimi,
anonimi? Se sparie gândul... Singura consolare, în absolut, ar fi că tinerii eroi
au mers la moarte fără ezitare, cu deplină convingere că Țara merită totul,
inclusiv viața ca atare. În amintirea
noastră recunoscătoare, iată-i pe scriitorii combatanți în Primul Război
Mondial, încolonați pe pe o placă memorială, angajați într-un marș abstract,
spre gloria eternă: morții de atunci pentru Patrie, și viii rămași în tranșeele
literelor române! La Centenar, omagiul nostru pentru toți combatanții, morți
ori supraviețuitori, deopotrivă eroi, meritând cinstirea și recunoștința
noastră emoționată.
ADRIAN BOTEZ
Crize
de romantism nostalgic
crize - cu spume – de romantism nostalgic nu are –
unul dintre voi – antinevralgic? e-o seară presărată – prin păduri – cu inorogi
iar Catedrala-i Piramidă de Ologi...
...o –
Valuri – înghiţiţi găluşca şi nisipul să nu-i cruţaţi pe cei ce-şi uită
slipul în larg se-aprinde – vast – Congresul de Corăbii: toţi Cavaleri-Matrozii
poartă Săbii!
opriţi – în
turnuri – ceasurile vieţii culegeţi Ochii-nlăcrimaţi – din Mâlul Pieţii ...să
nu vă prindă Sânziana dimineţii...
...Stele de
Var se răstignesc Săgeţii (...şi cad la pace cu boieri-bureţii...)
...de-a mai
rămas vreun vreasc – Inima voastră să-l ţină-aprins – la miezul nopţii – în
fereastră...
Vâsliţi – vâsliţi boreale-aurore –
flăcăi
vâsliţi –
vâsliţi boreale-aurore – flăcăi aprige – apele-i îneacă pe răi voi sunteţi
Cavalerii Spânelor Valuri voi sunteţi legătura-ntre Ieri - Azi şi Mâinele: Maluri...
voi –
Cavalerii Nautici ai Apocalipsei voi nicicând poposit-aţi în Scripturi de Profeţi
dar inima mea ştie unde cobolzii ascund Rana Lipsei dar inima mea ştie: prin
voi – spre Noi Dimineţi!
vâsliţi –
vâsliţi cu temei - spulberând Finală Vâltoarea vâsliţi: înlănţuiţi de-orice ţărm – Asasin-Vânătoarea!
...va fi după Porunca voastră - şi-a Lui:
din lumea
toată – rămâne-va un Grui... ...Crist îşi roteşte Crucea – o – Crucea Nimănui
căci dintr-o Mână Dreaptă - i-a fost ieşit un Cui...
În oglinda străbună
doar
păduchii - voma - îmi satură-azi privirea: am şi uitat de când – în aştri – am
fost citit Uimirea ...sinucideri şi crime au fost pe-aici – sodom: eu port cu mine – însă - înverşunat – Chip de-Om
când voi
vedea cum îngeri – cu limba scoasă – plouă croi-voi – pe ape înţelepte – senină Casă Nouă când
smoala isca-va - din paradis – cazane mă voi pleca-ntru Cântec –
deasupra-oricărei Rane...
pădurea
fojgăieşte lumină de-Inorogi pleacă genunchii-n plaiuri: Focului să te rogi
astfel Păstor-Hristosul va pogorî tot cerul
şi cei ce
vor să moară simţi-vor numai gerul... ...nu pângări văpaia - în toi de Vatră-Lună: Chip de-Aur
m-arăt - iarăşi - în Oglinda Străbună!
Lumii doar păruiala se vede că-i
prieşte…
nu voi aştri
prieteni – ci – doar – un strop de rouă să vină zâne bune – făcând Fântână
nouă… nu strig – nu vă cutremur – sunt numai o petală în Colierul Florii – deci
– o Lumină-Egală
nu voi nici
duşmănia să curgă în bulbuci: Raze aştept să-mi plouă – curat – de la uluci… e
Sărbătoare-n mine – deci eu vă scriu o Carte vă-mpărtăşesc şi Slova – de ea
toţi s-aveţi parte
ce-i
scriitorul – astăzi? – un biet însingurat şi vrea izbândă bună – pornindu-se
pe-arat: Crist mână – cu blândeţe – trei lebede – pe filă
Timpul îl îmblânzeşte
în Cântecul de Milă… …dar cine-ascultă Cântul? – cine se miruieşte? lumii doar
păruiala se vede că-i prieşte…
Cu tine – viaţă – recunosc – m-am ars
cu tine –
Viaţă – recunosc – m-am ars: m-ai tras în piept oricând şi cu orice... ...”să
nu-ţi doreşti nimic – e idealul” dar n-am crezut să-mi cobori halul
piesă cu
piesă – m-ai azvârlit în mlaştini: din Şah Regal – iar am ajuns la baştini...
c-un ochi de sticlă mă priveşte soarta la orice drum – îmi fură – senin –
Harta...
„noapte” îmi
strigă - -n orice punct – fiinţa „faţă ascunsă-a Lunii” m-am cernit : nimic din
mine nu-şi mai vrea priinţa
până şi
aerul din nări mi-a-ncremenit... ...escroacă Viaţă – nu vreau răscumpărare ci
doar un colţ de linişti – fără zare...
La teiul vechi visez – mereu
la Teiul
Vechi visez – mereu şi-mi este silă – şi mi-e greu că Teiul Vechi a fost ucis:
nu voi urca în paradis...
la Teiul
Vechi mă-nchin – de-o viaţă n-are nici Trup – n-are nici Faţă dar numai Teiul
m-a chemat: la Dumnezeu des am urcat!
...stau –
trist – lângă un trunchi tăiat de oameni răi – de-un zeu blazat: închipui
şi-azi împărăţìi grele parfumuri şi frăţìi
...nu te voi
părăsi în iarnă trup nu vei fi ce se descarnă ci - Milostiv - Teiul Divin la care necăjiţii
vin...
...sălaşul
meu e-Nchipuirea iar Viaţă: cea de Tei -
Dorirea Credinţa-n Tei e Nemurirea... ...sunt Zeu de Trăsnet – nu bandit: staţi
– toţi – pe un' v-am priponit!
Lună lehuză – lună buburoasă
Lună lehuză
– Lună buburoasă se preling din tine viermi şi-o lepră grasă pântecul de Lună
s-a întors pe dos ca să işte Claunul - şi un Sfânt mai gros...
e beznă
deasă în Ştiinţa noastră Regina Bolilor s-a fost iscat din glastră cine-are
Carte – e pierdut veciei: închizi Ceaslovul – dedă-te Fanteziei!
totu-i
umbros – nocturn şi-mbălsămat din Glie pân' la Lună te desfaci strat cu strat
acolo sus ajungi Schelet curat-uscat
acolo sus
eşti – cel puţin! – un Secretar de Stat! ...nu tre' să mori ca să le ştii pe
toate căci Fantezia Neagră hrăneşte vremi castrate...
Luntre tristă trece râuri
luntre
tristă trece Râuri – Luntraşu-a pierit al meu suflet – zbucium harnic – mult a
hoinărit cu o luntre părăsită – lumi am bântuit: niciun ţărm nu-i cu priinţă –
duhu-i ostenit...
păsări –
neguri – şi senilii aştri de ţărână se înghesuie deasupră-mi – tot mai
nezăbavnici: în curând – din preajma veche – nimic să rămână... ...nu mai sunt
Învăţătorii – nu mai sunt nici Paznici...
unda Râului
de Fiere nu are oglindă: şi priviri – şi amintirea – degeaba colindă...
poticneşte gându-n bezne – ca un ciot în plauri
duhuri de
cenuşi se sfarmă – izbescu-se tauri... ...printre lumi fără miresme – eu sunt
Călătorul care – oricât rătăceşte – nu-şi află Izvorul...
Renaştere
cu pestriţe
vânturi rele îmi petrec eu vremea dispar păsări din lumină – iar copacii-şi
plinesc lenea... nu mai ştiu să număr stele – nici nisip de-oceane nu mai eşti
zeu – n-ai cunună: fugi de-aici – golane!
alungat din
lume-n lume m-aleg doar cu spinii sânge-mi curge sub sprâncene – ochii-s albi
cum crinii... sunt vătaf de suferinţe – nu – însă – şi rege pipăi după-un foc
năprasnic: numa-aşa m-aş drege...
...cântă –
Greiere de Taină – noaptea mi-e deplină am ieşit – cu preţ de sânge – din
Cartea de Tină: stele-mi ard coaja de trupuri – mă scap de zădufuri
printre gene
– ca o ceaţă - -mi regăsesc nădufuri... ...iată că nu-s gelatină: Foc înalt –
miresme i-au dat Prunc – iarăşi – Grădinii – râuri de aghesme...
„Să lăsăm
modestia de-o parte!”
„să lăsăm modestia de-o parte!”
...păi –
sigur – complet de Acord – cum de nu! – ...dar – mai întâi pune (cât te văd!)
jos marafeţii – ...da cum ziceam – s-o lăsăm – de-o parte şi de cealaltă – a
vieţii
numai aşa vom auzi – cu precizie astronomică
(...unii zic şi
„matematică”...:
„Eh – vă daţi seama că-i un biet pleonasm...!” – zise doctoral - Viezurele – cu
sarcasm) – da – vom auzi toţi – cum cresc – sub pământ Bureţii...
...”da – dar
şi Frumoşi-Feţii!”– ne completară – tumultuoşi - de prin văzduh – de pe ramuri
de zbor şi de stele – „băieţii” ...
Vis treaz
Motto: „vis
treaz vis breaz negru de năcaz: arde temelii sfredeleşte glii stele
prorocìi...”
clopote şi
frunze-n dungă - mărturìi curând voi
pleca la Stână – în tărìi... mestecă – în ceruri – un ursuz Ursar şi mi-arată
Carul Mare: un hambar...
Regi Arthùr
şi colonii de împăraţi mă aşteaptă în altare – să fim fraţi: simt Coroana că
m-apasă pe sprâncene piesa are mult prea multe scene...
mă voi
preschimba în fiară de lumină spada mi-o voi înmuia în unda lină: astea-s semne
de plecare amânate
voi domni
peste popoare-nflăcărate... ...ce visezi coleà – străine – sus pe grui? tocmai
ţi-a căzut - din palmă – frate - sângeratul cui...
Sancta simplicitas
insecte
medievale desfundă – azi – la haznale un măgar a răguşit: toată lumea a pierit!
...alt măgar
a strănutat: iată – lumea a-nviat!
Dorina MĂGĂRIN
„à ma chère…”
„à ma chère… avec ma vive affection…”
Celui ce-a
ştiut să mă aştepte cu alge-n priviri, pe plaja în care erau sălcii cu muguri
de trandafiri, I-aş cere iertare că n-am ştiut să primesc pocale de sărutări dimineaţa.
Celui pe
care l-am aşteptat ca să vină pe coridoare de spital, la mama, i-aş mulţumi
printr-o-nchinare a inimii…
Şi dacă azi,
cel pe care l-am aşteptat cu: „à ma
chère… avec ma vive affection”, nu o să vină ca-n alte dăţi, cu alge-n priviri
şi mângâieri luxuriante, la prora pescăruşului din mine, e că îi este mult mai
bine acolo, în ţara gheţarilor, cu o alta.
Abracadabra
În ţara de unde vin, copiii devin adulţi
fară ca să copilărească căci mamele-i alăptează la sân atunci, când merg să
cosească ori să ţese sau să facă văiugă, când taţii joacă arşici sau colindă-n
borugă.
În ţara de
unde vin, câmpia mugeşte de sete, pădurile lăiete, cotropite de flăcări, s-au
pietrificat şi-au uitat să privescă licărul stelelor plate, când cerul nu mai
poate să-şi aprindă verzile policandre.
Fântânile cu
ciutură au secat, iar cerbul cu stea în frunte, mânat de mugetul ciutei nenăscute
şi de firul sidefat al Ariadnei, descoperă poteca-nverzită spre Ţara
Nibelungilor ca să-i ducă brâul-Cosânzenei, prinţesei Krimhilda…
Şi numai
atunci blestemul s-a sfărâmat, bărbaţii redevin bărbaţi, mamele stau la vatră
şi îşi
dezmiardă pruncii ce-nvaţă să gângurească, iar fiecare botez e o nuntă, în Ţara
de unde vin...
Amprente
Azi-dimineaţă
m-am trezit Şi-am privit cerul
înmărmurit De-atâta cutezanţă a
porumbeilor Ce zburau stoluri, stoluri, peste piaţă Ca-n fiecare dimineaţă, Doar că azi au zburat mai frumos Decât în alte dimineţi, Vrând parcă să îşi ia
bun rămas De la toamnă, să-i
mulţumească C-a fost înţelegătoare
Precum o mamă iubitoare Şi le-a dăruit
lor ca şi nouă, Lumina de rouă, lumina de vis,
Lumina miscelanee.
De dimineaţă
m-am trezit Cu gândul la tine, străine,
Te priveam cum vroiai să furi soarele,
Noroc cu cerberul de la porţile Oraşului Îngerilor-Copii…
Ceea ce vrei
tu - nu se poate, Ceea ce vreau eu - nu mai gândesc, Ceea ce vrem noi - e pus
deoparte, Oare ce vrem şi ce voiesc?
Amprente, tipuri de amprente – Amprente-n arc,
brad şi vârtej, Oraviţa, oraş al viselor deşarte, De ce mă chemi, când nu te
adulez?
Noi doi ne-am omorât singurătatea, Mâncând în
tihnă şi cu-atât alean Anafura Mănăstirii Cernica, Zidită-n noi la fiecare
hram.
Amprente, tipuri de amprente – Paşi în neant
şi urme pe nisip, Dâre de lacrimi pe un ciob de sticlă, Joc de cilici, sărutul
din bunici.
Să nu
te-ntorci, copilă, niciodată Pe unde-ai fost, de unde ai plecat Căci totul
de-altădată în scrum s-a preschimbat,
Iar lumea cea idilică e-n tine Şi Chicri-micri-ricri, nu mai vine!
Azi-dimineaţă
m-am trezit Născocindu-te pe tine,
străine, Te priveam cum voiai să răpeşti
Copilul ceresc, Să-l duci pe
celălalt tărâm, Noroc cu Orfeu şi Eurydike Care l-au pitulat în sân. Amprente,
tipuri de amprente, Amprente şi fişe de spărgător Căutând litera, silaba,
sunetul, Bizarului ce-a cuprins
traducerea Lui Pantelis Horn.
Amprente..., ţi-ai uitat străine Urmele
sărutului în inima mea, Vocale vesele şi
triste La mandolina serilor de
altcândva.
Avatar
Iubiri în
melanj,... la venirea pe lume a fiecăruia din sat, Bătrânele considerau
naşterera ca pe-o corvoadă perpetuă, Câte-un grifon aducea un maldăr de flori
lăuzelor, Taţi încercaţi în luptele tendenţioase ale noii familii Înghiţeau
gogoşile moaşelor - cum că pruncii le seamănă - Şi îşi strângeau în taină
odraslele concepute pe câmpul de luptă, Conştienţi fiind că doar în simbioză
vor avea parte de avatar.
Capriciile tinerei
Temisei
Lună albă,
lună plină, raze de lumină, modele şi
structuri de limbaje, baraje, iubire
nespusă, indusă de noapte în şoapte ce
dispar în eter, de parcă leru-i ler nu
ar fi existat niciodată pentru-o maică
preacurată.
Sevraj,
mâini împreunate pentru rugăciune... -
Mai spune-mi înc-o dată copile de ce ai
plecat să contempli crini galbeni în
cloisonne peruan, ce musteau pe-o hârtie
gri deschis, vărgată, iar florile de
culoarea fundamentală a spectrului solar
reprezentau trocul pentru o tânără
incandescentă, indecisă, dichisită,
ce ducea mâna la lornion, preocupată
de-o eşarfă din tafta, ce foşnea ca frunzele căzute pe potecile uitate într-o pagină de
carte, aruncată hăt, departe.
Nepoata mi-a
zis: nu-s vorbe de scris, e o-ntrebare
ca oricare alta - ce e când în vis
iubitul ţi se transformă într-o perie de sârmă, cu mâini ca şi cleoambele din lemn de
cedru adus de Sânmedru?...
Sunt fiică a
acestui pământ, sunt floare de vânt,
Măicuţa m-a abandonat într-un ţarc din căpătat, într-o zi de Sânziene, când pe-afară, pe la genele nopţii sidefate, dansau într-o
doară Ursitorile venite cu sfială să-mi prezică viitorul...
O
bunică-furnică încerca să-mi ţină loc de mamă, Când în strană stăteau irozii cu
plozii vecinilor, Cu care-ncercam să fac conversaţie ori de câte ori găseam câte-o bifurcaţie în palatul justiţiei din mărul cunoaşterii,
răsărit într-un amuţit de lună, când
Antigona umbla despletită Şi se căina după fraţii pierduţi în lumini din retortă şi cohortă.
Catarsis
Chiar dacă
samuraiul singuratic deţinea cele 42 de secrete, din Cartea celor cinci cercuri, nu ştia că-n
calea sa o va-ntâlni pe ea, frumoasa
Dalia, stăpână peste ronini - bărbaţi ca valurile - pe care îi iubea şi-apoi îi
abandona pe câmpul de luptă al unor gheişe cu inimi şpriţate, ce vroiau să se
facă vestite în insule prin câţi samurai au îngenuncheat - incluzând idei,
emoţii dosite într-o putină aruncată întro mlaştină desecată.
Personalitate
şi interese, cui să-i mai pese de aşa ceva, când s-a ivit ea, vestita Dalia, în
calea celui mai faimos samurai şi-a început să-i depene legende despre shogun,
străbunul cel mai străbun ce a lăsat în urma sa oraşe de mărime mijlocie,
caligrafia pe mătase şi hărtie, dar şi copişti, restauratori, vestigii, fragmente
dintr-un bioritm identificat cu figurina din situl Ebisuda sau laviul din
cererea şi consumul de apă, de la
fundaţia bolţii în arcadă, perdele de fum, sisteme de frână pentru o mână de bărbat adulat de ceilalţi
rai-samu-rai, dar robit în ceasuri de control
de o inimă din sticlă gravată, ce trăia claustrată într-o pagodă imaginară şi îi vorbea în
versuri derivate despre dragoste,
filantropie, cumpătare, însă toate erau vorbe goale căci în Cântarea
Cântărilor, el, samuraiul singuratic, a
înţeles că Dalia i-a fost sortită fără ca ea
să-şi fi dorit să fie şi iubită.
Când bate toaca...
Când bate
toaca şi cerul scoboară pe pământ miros de smirnă, Mă gândesc la toţi ai mei,
cei care nu mai sunt, dar s-au
transformat în scântei de lumină pentru un suflet plăpând precum aripi de fluturi brodate în noapte, în
ochiul acestui pământ răscolit de hoarde
de-a lui Gingis-han ori de-a lui Traian, în palma acestui tărâm atât de iubit
de Iovan-Iorgovan.
Dimineaţa pe plajă
E o parte
din mine care aşteaptă să răsară din apă
temătoare ca o meduză aruncată în spuză, desenând sirenele care vin să se-adape din apele ce se revarsă la malul mării.
Sunt o parte
din mine urmele lăsate pe nisipul umed, pendulând între trecut şi prezent, înclinându-mă înspre viitor, adulmecând
zumzetul scoicilor ce-au ieşit la
paradă.
A rămas o
parte din mine în plimbările urzite de
tine, Eveline, dus-întors pân’ la far,
însoţite de un pescăruş hoinar care ne-aducea primule ca s-avem noroc, oriunde am merge în lume.
Dimineaţa, o
parte din mine a rămas în fâşâitul
frunzelor de palmier ce stăteau ca un străjer
şi încercau să-şi mascheze surâsul cu plânsul unui copil alintat ce-a uitat lopăţele şi-o
găleată în marea de nisip, care era iscoadă trimisă de Oedip, înainte de-a deveni rege.
Ehon
Ehon - carte
cu poze - Mă doare minciuna întunericului, Bărbat preschimbat în vise Ce
dimineaţa pleacă grăbite pe geam, Aşa cum lăstunii de apă zboară în noapte
Căutând să devină capcane Pentru scoicile ce vor să se dezvelească Şi să lase
vederii iazul lor, perla concepută în hi – foc şi hoshi – stea, Păstrată ca
tezaur în fluierul cerbului – shika Din ordinea literelor – akasatana, Doar
literele toate – hiragana Şi cuvintele hana-mi – floare de cireş.
Fără tine...
Fără tine -
Sunt Véga fără Luceafăr, Sunt matca fără stup, Sunt floarea fără granátă, Sunt
mesteacănul ce şi-a uitat rădăcinile
într-o noapte de cireşar, prin care tu zburai hoinar ca orice menestrel.
Fără tine -
Poamele au uitat să pârguiască, Rândunelele au uitat să revină, Zilele s-au
cuibărit în Cutia Pandorei căci toate, fără tine Sunt lacrimae rerum.
Femeie liberă
Veronicăi Balaj
Zbuciumul
tău, dadă, aveam să-l înţeleg atunci,
când ne-am legat surori de cruce în crugul lunii, pe drumul ce ducea la o casă din tinichea, acolo nu existau
privilegii, doar servitute, drepturi
reale, sugrogarea, blef, fief,...
Aveai
dreptul să creşti şi să taci, puteai să creşti, dar să nu-ţi aparţii, să visezi că o să devii femeie liberă-ntr-o
zi, zestrea ta - un golomoz de catifea raiată,
sincretism religios şi melanj cultural,
evaluarea ţi-o făcea cineva care nu prea credea în spiritul universal..., tu sfidai
convenţiile bazate pe ritmuri naturale,
făceai mişcări inspirate din valuri
marine, modele spectrale şi aşteptai
horoscopul celor mai importante evenimente din viaţa ta.
Sena - vis
şi certitudine, oare nu de-a lungul Senei
s-a consumat toată dragostea ta, tinereţe cu sânge roman?
Gladiatorul
Când plouă
îmi iau pelerina verde și plec la plimbare Să spăl dureri din Cântecul lebedei,
Să întreb apa din bălți ce mă doare - Olé, guapa!, îmi spune luna din ape, olé,
guapa!, Hai cu mine spre Ithaca și fii bună până la moarte Mai e încă-o noapte
în care va ploua cu tunete și gata!... Pasărea spin ia forma unei liane ce
se-nfășoară Pe ulița adolescenței sufocate de picăturile de apă ce-ți pătrund
Pe sub haine și-ți dau fiorul rece-călduț Atunci când privești curcubeul și ai
nevoie de dragoste. Frumos… tinerii rătăciți în bolul din camera vieții Își iau
fâșuri roșii și ies să se plimbe prin ploaie, Recitesc Gargantua și Pantagruel
- Câțiva ani vor iubire, restaurante, vacanțe, Fără oboseala și corvoada
cuplului, Vor să nu dea socoteală nimănui în drumul lor spre Ithaca... Încă o
noapte, înc-o noapte, fii bună până la moarte, Te-am văzut, mi-ai plăcut,
spunea tânărul reticent Ca un proapăt absolvent de bacalaureat, Crezându-se
Odiseu, căpitan scăpătat și vâslaș la pupa corăbiei sale, Ce se ghida după
steaua polară, Dar ea îndoctrinată la școala femeilor savante, Se uita la el ca
la filmul Tout feu, tout flamme și îi spuse în șagă Că steaua polară e o stea
căzătoare și că ea nu va fi Penelopa Decât dacă el va fi gladiatorul.
Ieri, azi, mâine
- Ascultă!,
zise el, azi te iubesc, mâine nu ştiu
de-am să fiu, însă azi, te doresc! - Azi
sunt a ta, zise ea, ieri nu ştiam de va fi aşa, mâine nu ştiu ce-am să fiu, dar acum sunt a ta!
- Ascultă!,
zise el, mugetul mării-n furtună, catargele, vezi cum se-adună, cântând
disperarea căci n-au întâlnit nici o
Circe ce-ar fi putut să le dea
dezlegarea? - Taci!, zise ea, marea a amuţit,
tânjeşte după Fata Morgana,
pierdută într-o zi de sărbătoare, sedusă de Soare... Taci!, zise...
- Plângi?,
întrebă ea, plângi dragostea nostră
pierdută-n picături de sânge, din unda albastră a serii, plecată demult cu năierii, Plângi, dragostea
noastră – lacrimi sfioase la poarta uitării? - Plâng, zise el, dragostea noastră furată de cei ce n-au iubit
niciodată şi fac numai mătănii!
- Vom
plânge!, grăi ea, când tu vei avea pe o
alta, iar eu voi fi cu un altul şi numai
în vis ne-om vedea... Poate că mâine vom plânge, dar acum sunt a ta! - Ascultă!, zise el, azi
te iubesc mai mult decât ieri, dar mâine, te voi iubi ca şi azi!
Joc de copil
Cerul din
inima mea îmi dă ghes să privesc Zborul
porumbeilor cu coada roată şi urzeala paianjenului Ce juca Domino cu gâze pe
care le fraierea şi-apoi le dădea drumul la vatră,
Să fie hrană
pentru găinile cu gâtul gol, ce jucau, la demisol, Nu te supăra, frate!,
Disputându-şi cocoşul moţat ce-a fost adus din alt sat, de la altă poiată, Care se dădea grande printre surate, pân’
ce-a venit o pisică hămesită Şi le-a povestit pe-o bucată de clisă, adusă de-o
narcisă, Cum craiul moţat a scăpat de cuţit când ai lui l-au dat, fără
garanţie, în gostie.
Cerul din
inima mea, decând mi-au pus microcipul,
Simt că-i un led într-o mulţime vidă, din ograda în care Priveam cândva cum se înălţă spre verde
porumbei albi, Cu coada roată, ce duceau
în cioc smirna, crenguţa de laur Şi
borangicul depănat de zor ca de pe mosor, de pe gogoşile opărite Ale viermilor de mătase, de maica ce stătea
gârbovită peste cratiţa ciupită, Pe o
tindă buimacă, dintr-o casă ruginită, care în copilăria mea părea palat Cu turle ce sclipeau în soare, de la mare
depărtare şi mă făceau fericită Când mă
jucam cu cerul din lacrima mea.
Marea de iluzii
lui Ben din Ciudanoviţa
- Ce-i viaţa fără regrete, băiete?... Nu aveau
prea multe să-şi spună atunci când s-au întâlnit pe muntele vrăjit, cu mure
răscoapte şi vrejuri încolăcite pe-o harpă născocită dintr-o daltă şi-o navă
naufragiată în marea de iluzii nespuse.
- Unde-s florile de rapiţă de culoarea murgului
ce venea să bea apă în răstoacă, din pumnul tăicuţului ce se odihnea pe o
lespede şi privea florile de corcoduşi
răsăriţi printre blocurile părăsite, lipsite de larma băieţilor ce benchetuiau
la lăsarea serii, când minerii ce scoteau uraniul din craniul bătrânului ce
stătea pe o cremene, încercau s-adoarmă
cu mâna pe-o lampă şi cu crisparea celui care ştie că mâine o să
răstoarne vagoane de piatră într-o apă tulburată şi plumburie, dar mai ştiu şi
că va veni omul negru, cu cască, să
ceară talanţi de pomană, de vor să mai vadă
lumina stelelor înşirate pe salbă şi apele dintre vârtoape.
Irina Lucia MIHALCA
Mai aproape de tine,
mai aproape de mine
„Iar
degetele mele, de departe,
se vor
împleti în părul tău " Ismail
Kadare
Oamenii sunt
pereni, din seva lor vor renaşte noi forme luminoase! Muşti din azur. Pe un bob
de grâu, roua a impregnat rugăciunea sufletului, Prin timp, ecoul străbate
dorinţa albă a iubirii.
Paşii tăi
spălaţi de valuri am să ţi-i îmbrac în flori, flori ce cresc pe-aceste maluri!
În fiecare, omul îşi lasă bucăţi din suflet. Printre clipele trecătoare,
mesageri ai luminii ne însoţesc, prin viaţă,
Să-i
înţelegem frumuseţea! Speranţa e în fiecare iniţială, în semnele presărate pe
aleile pe unde paşii ne poartă, în mugurii înfloriţi de cuvinte-lumină.
Sufletul
ţi-a rămas agăţat, undeva, între tine şi cer. Ninge iubirea, acoperindu-ne
inimile cu fulgi mari, printre hainele parfumate simţi intensa trăire, printre
sincope, doar regăsirea trupurilor. Astăzi, o parte din tine s-a risipit undeva.
Şi ieri cum te-ai simţit? Mai aproape de viaţă, mai aproape de moarte, Mai
aproape de tine, mai aproape de mine, În paşi de dans - prin timp înlănţuiti –
valsăm, zâmbind, într-un balans continuu treci prin viaţă.
Mai aproape
de viaţă, mai aproape de moarte, Mai aproape de tine, mai aproape de mine, Ne
separăm de lume, alegem culorile, ne pictăm tabloul. Nu-ţi fie frică, ia-mă de
mână, iubeşte clipa!
Într-un
amurg al zeilor perisabili, al unei iubiri pierdute de destin, dragostea biruie
timpul şi spaţiul. Într-un peisaj îngheţat, povestea venită din lumea reală şi
vie aduce fiorul iubirii eterne. Rămâne aici doar până ce-şi duce la bun
sfârşit legământul.
O primăvară este gândul tău...
– O
primăvară este gândul tău! Din depărtări, la chemarea zidurilor adormite, ecoul
ne propagă respiraţia, unind durerea şi iubirea, clipa şi speranţa...
– Cine-mi redă acest tainic parfum, acest dar
fără rădăcini? Pe drumul început din nostalgie, devenit pas, devenit dans,
devenit zbor şi timp, devenit tăcere, zi şi noapte, trecutul uimeşte aburul
prezentului unui timp de-amintire, unui timp de regăsire, unui timp de
uitare...
– Dincolo de trup este adevărul! Sub cerul
nostru, cuvintele nasc inscripţii pe pietre, pe frunze, pe petale, pe drumul
unde zefirul le risipeşte... ( cu pietre arunci în mare, pietre verzi, roşii,
albastre, pietre lucioase, pietre rotunde, în multe cercuri concentrice undele
se propagă... )
– Toate
pornesc de la un punct spre centru! Dincolo de marginea vieţii, orice
desprindere naşte un început uluitor.
– Sub clarul
de ceas al liniştii albe, construcţia din petale nu se poate dărâma. În
foşnetul clipelor intri pe poarta lunii, ( în candela timpului nu există
distanţă ) pe cărări nesfârşite, prin oglinzi de cristal, călătorim spre stele
izvorâte din scoici de lumină.
– Nu te teme
de vise, în aerul ce trece prin oglinzile timpului, acolo nimic nu te poate
răni, nici gândul, nici cuvântul, nici raza de soare! Dincolo de fiecare
oglindă un copil doarme, iar steaua care-l însoţeşte, în aer, îi multiplică
visul-evantai.
Arc peste
timp, prin umbrele stelelor, cu un nufăr în palme, pe cărarea albastră, te voi
întâlni. – Deschide-ţi braţele, tu, clipă a visului meu! – O primăvară este
gândul tău! Nimic nu trebuie scris numai o singură dată
Între viaţă
şi moarte, între grafia vieţii şi grafia morţii, doar culoarea "a fi"
îşi macină sunetele în primul şi ultimul zbor.
Între viaţă
şi moarte, primul om, primul vis, prima lacrimă, prima lumină şi ultimele clipe
ce palpită inconştiente.
Deasupra
noastră strigă întreg cerul – pare că totul va muri – te înfiori, mă înfior.
Iată, acum, strâns între noi, valul din adâncurile noastre urcă, urcă până ce
se sparge în spumă, şiroind!
Revărsat în
taine de ape, se retrage acum spre misterul adâncului nostru marin, atunci
mi-ai spus – "Iubirea mea!" Aflaţi acum departe, pe cerul nopţii vor
vedea constelaţii; planetele se opresc în jurul soarelui – „Ajută-mă!” e
ultimul ei cuvânt. Dacă amestecăm infinitul, recucerim culoarea primordială
pentru a o lua de la capăt.
E noapte
iar. În pustiu doar nimicul e totul. Clipa nu există, valul rostogolit s-a
spart demult, frunza nu mai e aripă – nimic nu trebuie scris numai o singură
dată –...
Două aripi în zborul spre lumină
Privim, de
multe ori, cu ochii mari la stele, dar ele privesc, la noi, vreodată? Cu tine
se-ntâmplă ceva, o viaţă de om!
Înalţă-mă
până la stele, iubitule, vino în oglinda interioară din palatul viselor
noastre! Ne vom regăsi prin ce vei simţi să-mi dăruieşti, prin tot ce-mi vei
trezi. Mă doare visul nostru!
Pătrunde-n
mine şi-n unda vibraţiei fiecărui gând, cuvânt şi-atingere, muşcând până la
sânge din ţesutul sentimentului, acolo unde nu mai există distanţă şi curgerea
timpului care să rănească, umbrind acel spaţiu nesfârşit din armonia
universului în care două stele se contopesc, împletindu-se în veşnicia unei
lumini line, iubirea sacră, liberă şi eliberatoare, devenind nemuritori.
Prin fiecare
elegie - metamorfoza simţirilor noastre - ai regăsit un râu care-a curs şi
curge, chiar dacă printr-un timp al durerii. Dacă măcar pentru un moment ţi-au
hrănit sufletul, îmi este de-ajuns!
- Prin
atingere şi-adâncă simţire - un măr aruncat în faţa unei femei devoalate... ai
muşcat mărul -, tu, raza mea divină, iubirea ni s-a deschis şi-odată cu ea
dorinţa de sublim, chiar dacă starea vremii ne mai indică ceva nebuloase prin care-ţi
înghiţi trăirile.
Fără cuvinte
şi reacţii mă laşi, Înfloreşte-mă cu suflul iubirii tale, două aripi în zborul
spre lumina visului din noi, tu o aripă, eu a doua aripă, îmbrăţişând etern
întreaga lume!
MARIANA GURZA
Arta poetică a Irinei Lucia Mihalca,
ziditoare de suflete
Motto: ,,Poezia -
trandafirul ce creşte în potir de aur, sufletul frumos”. M. Eminescu
Poeta
Irina Lucia Mihalca, este o călătoare în univers, ,,închizând / din
lacrimile Maicii Domnului / în secțiunea de aur a Timpului cu Veșnicia.” Un
drum lung și încărcat de sentimentele autoarei ce sunt prezente între cer și
pământ. Volumul ,,Dincolo de luntrea
visului” apărut în condiții excelente la Editura Mușatinia, Roman, surprinde
poeta la porțile cerului vorbind cu sine, cu freamătul pământului, cu valurile
iubirii răscolite de timp. Astfel transcede tainic într-o altă lume plină de
înțelesuri. ,,Prin lumina felinarelor, / aripi de înger sfâșie tăcerea, /
Prelinse în urmă, două din umbrele mele / se întind către cer”. Urmele
sufletului caută urmele poetei în timpuri.
Lirismul
autoarei inundă paginile ca un susur cristalin. Trăiri unice își găsesc locul
în sacralitate. O poezie existențială, mitologică, erotică, așa cum pentru
antici, poezia era o aventură a spiritului care caută, instruiește și ne
comunică o cunoaștere. Pentru Irina Lucia Mihalca „destinul lumii se vesteşte
în poezie”(M. Heidegger). În căutarea sufletului pereche, cutreierând prin cer,
prin ierarhia îngerilor, se simte ,,manifestarea Absolutului…” Găsim în
discursul poetic idei care au fost abordate la majoritatea scriitorilor
preocupați de timp și spațiu, de dorința de a atinge veșnicia. Se știe că omul
prin creație, descoperă prin el însuși, dumnezeirea. „Dacă poeziei îi e dat
atît de mult – să păstreze în cuvînt adîncimile fiinţei şi uneori să le redea
ecoul sau cutremurul – cum poţi cuteza să fii poet?” (C. Noica) Irina lucia
Mihalca, a cutezat și a reușit să atingă cerul. Printr-o construcție personală,
aidoma unui arhitect al cuvintelor, metafora a prins viață. Cuvântul a devenit
lumină, marcând astfel apogeul actului poetic. Căutarea sfințeniei ca dar, este
o caracteristică poeților ce își doresc ca harul primit de la Creator să se
răsfrângă asupra Universului cu responsabilitate. Parafrazîndu-l pe N. Crainic
,, harul nu e ceva ca un polen auriu care ar ninge din stele peste noi, ci o
putere dinamică ce mistuie răul ca un foc curăţitor. Poeta, prin creațiile sale, unele cu nuanțe
mitologice și filozofice, nu reflectă doar suprafața realității ci zonele cele
mai profunde, având la bază creația, viziunea și pictura. Pentru autoare, ,,pe
măsură ce literele căpătau contur, / forme, lumini și umbre. / Ut picture
poesis…”// din castelul de nisip, visele încep să curgă din clepsidră. ,,Helios
surâde, privind jocul enigmatic în care ,,metamorfoza lui Eu ce devenea Tu
acționa instantaneu…”. Nu degeaba se spune că filozofia trăiește prin poezie.
Pentru Irina Lucia Mihalca, timpul ei seamănă într-un fel cu timpul lui Nichita
Stănescu pentru care timpul era un ,,lup devorator”. Timpul este cel care se
depărtează treptat, fărâmă, lăsând în urmă ,,agonia inimilor / e doar durerea
prezentului, un timp carnivor, fără timp”. Prinsă în ochiul furtunii, ea și
timpul, pierduți în spațiu, ,,evacuați în locuri rarefiate,, plutesc fără
ancoră, ,,agățați de fiecare speranță, rug, rugă… Deschizând cufărul cu vise, /
piesa se rescrie / la dorința actorilor din ochiul furtunii”. O imagine
shakespeariană a resemnării, a vieții.
Prin poezia ei cosmică, uneori, autoarea ne propune să deslușim misterul
creațiilor sale. Contemplația, eroticul, semnificațiile ascunse, metafora
sonoră, dezvăluie o persoană dornică de autodescoperire prin creație, deși
putem vorbi de o tonalitatea dramatică, printr-un lirism grav și patetic
uneori, alteori livresc. O trimitere spre „renaşterea intuitivă” a gândirii lui
Kant în viziunea lui Eminescu, ,,cum că orice descoperire mare purcede de la
inimă şi apelează la inimă. Este ciudat când cineva a pătruns odată pe Kant, când
e pus pe acelaşi punct de vedere atât de înstreinat acestei lumi şi voinţelor
ei efemere, mintea nu mai e decât o fereastră prin care pătrunde soarele unei
lumi nouă, şi pătrunde în inimă… Timpul a dispărut şi eternitatea cu faţa ei
serioasă priveşte din fiece lucru. Se pare că te-ai trezit într-o lume
încremenită în toate frumuseţile ei şi cum că trecere şi naştere cum că ivirea
şi fericirea ta inşile sunt numai o părere…”.
Poezia Irinei Lucia Mihalca, merită citită cu atenție, având acel ceva
din forţa cuvântului creator, prin legătura ei personală, situându-se între cer
și pământ, poeta fiind capabilă de vise ce vin în contact cu absolutul. O
poezie a iubirii ziditoare de suflete. ,,Chemarea geniului, nu e aceea de a mântui sufletele, ci de a le
pune, prin seducţia simbolurilor plăsmuite, în faţa veşniciei”.(N. Crainic)
Nostalgia paradisului fiind comună firii omenești, nu urmărim altceva, decât
veșnicia cea biruitoare. ,, …Tot ce începe mai devreme, sfârșește mai devreme…
/ Dincolo de ce se-adună-n noi, suntem lumini / suflete întoarse la matcă /
această ninsoare de flori e marea-ntâlnire…”. Descoperind poemele Irinei Lucia
Mihalca, rezonăm cu eul său plin de mister și iubire.
Mariana GURZA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu