Cateva informatii
despre LIMBAJUL de LEMN
Adrian
Cocosila scria: Limba de lemn este o limbă incremenită. Ea nu-l face pe om să
vibreze la auzul vorbelor. A fi de lemn înseamnă a nu simți nimic, a fi
insensibil. Așa se face, și nu trebuie să ne ascundem să afirmăm, că întâlnim
și în Biserică un limbaj uscat. Avem și aici de-a face cu persoane care au
cules diverse formule pe care le reproduc mecanic. Nu e vorba că nu mai
gândesc, ci tristețea stă în faptul că nu mai sunt vii pentru Dumnezeu.
« Limba de
lemn » sau « limbajul de lemn » desemnează un fel de exprimare, în scris sau
oral, uzată, « încremenită », inexpresivă, cu formule (clişee lingvistice) «
obosite », « prăfuite », o manieră de a spune foarte puţin, apelând la cuvinte
multe şi « goale » de continut. Denumirea aceasta – limbă de lemn – a fost
utilizată pentru prima dată în anii ‘70 ai secolului trecut şi impusă în anii
’80, de către franţuzoaica Francoise Thom, istoric şi sovietolog, mai ales după
ce aceasta a publicat volumul « La langue de bois » (Limba de lemn), în care
analiza tipul de discurs comunist, înţesat de clişee. Scopul utilizării
limbajului de lemn, în perioada respectivă, in tarile comuniste, era acela de a
da impresia comunicării între putere şi popor, în realitate urmărindu-se «
mascarea » realităţilor şi un fel de uniformizare a indivizilor, şi prin
limbaj.
Şi în limba
română, limbajul de lemn este o « moştenire » din perioada comunistă, dar si în
prezent continua să îmbrace noi forme, sub influenţa limbajului politicienilor,
dar şi a mass-mediei, care acordă prea
puţină atenţie formei în care sunt transmise diversele mesaje (ştiri,
evenimente, reportaje, interviuri etc.), fie din lipsă de profesionalism, fie
din dorinţa de manipulare.
"Se
numeşte ”limbaj de lemn” o specie a limbajului din care vorbitorul e absent.
Întrucât şi mesajul şi formularea lui sunt integral previzibile, „emiţătorul”
nu mai e decât un loc de pasaj, un instrument acefal, care nu participă la ceea
ce emite.
Proliferarea limbajului de lemn semnalează o multiplă şi ireversibilă
necroză: cuvintele se usucă, ideile îngheaţă, oamenii împietresc. Faptul de a
comunica îşi pierde sensul, exerciţiul gândirii e suspendat. Efectul e,
simultan, comic şi înfiorător: viaţa cade în stereotipie, microfonul îl
devorează pe orator, scena îşi înghite actorii. Limbajul de lemn e expresia
„obiectului” din noi, discursul acelei părţi din alcătuirea noastră în care s-a
instalat moartea. Campionii limbajului de lemn nu mai trăiesc în fiinţa limbii,
ci în spectrul ei: strecuraţi furtiv în corpul neînsufleţit al cuvintelor, ei
adoptă parodic o gesticulaţie pentru care nu au substanţă; cuvântul, această
apoteoză a substanţei, devine impersonal." (Andrei Pleşu, Chipuri şi măşti
ale tranziţiei, Humanitas, 1996, p.324-325)
Limbajul de
lemn
"În
vremuri ale minciunii universale, a spune adevărul este un act
revoluţionar."
George
Orwell
Limba de
lemn (sau limbajul de lemn) este un termen lingvistic care desemnează limba
utilizată de oficialităţile regimurilor comuniste. Termenul traduce expresia
franceză "langue de bois".
Această
sintagmă, "limbaj de lemn" se referă în general la construcţiile
bombastice, pline de formă dar cu foarte puţin sau total lipsite de fond.
Practic, este o combinaţie de clişee plus lipsă de consistenţă a cuvintelor,
dând naştere în final, de multe ori, la construcţii complicate care nu înseamnă
absolut nimic sau prea puţin comparativ cu efortul de a le spune. Recent, am
urmărit o emisiune cu tentă politică, emisiune la care cuvintele erau geniale,
super extra mega bombastice, dar total lipsite de consistenţă.
Ori, în genere,
românul nostru rămâne eclipsat de fiecare dată când urmăreşte şi ascultă astfel
de emisiuni, chiar dacă ceea ce încearcă să se explice nu are nimic concret în
structura sa. Pentru mine, limbajul de lemn echivalează cu două sintagme
„gargara politicienilor” sau „arta de a duce lumea cu zăhărelul”. De exemplu,
în această frază a unui politician (peste care am dat din întâmplare pe net),
„indiferent cum, într-un final, primordialitatea lui a şti politic şi social,
care nu înseamnă un glotosocietarism, îsi va desemna predictibilitatea, şi-n
consecinţă echilibrul, între a fi şi a avea.”, care e mesajul, ideea pe care
doreşte să o exprime? De curiozitate, am căutat în DEX cuvântul
“glotosocietarism” să văd ce înseamnă. Mirarea a fost şi mai mare când am
descoperit că nici măcar nu există acest cuvânt. Asta ne demonstrează ce
caricaturi de politicieni avem. Şi nu este numai cazul acesta. Perlele pot fi
scoase şi arătate oricând, că din păcate are balta peşte...!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu