FRUMUSETEA OMENEASCA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi un om frumos întocmai ca un
înger. De la acesta ridica-ti mintea la omul cel launtric, adica la suflet, si
cugeta cu cât este mai mare frumusetea sufletului facut dupa chipul si
asemanarea lui Dumnezeu, pe care Domnul l-a salasluit într-un lacas atât de
minunat. De aici învata sa cunosti si sa cinstesti nobletea, frumusetea si
maretia sufletului si pe acesta, care e nemuritor, sa-l împodobesti cu fapte
bune, cu credinta, cu dragoste, cu rabdare si cu înfrânare, mai mult decât
trupul, care este praf si pulbere.
Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu
in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia,
Bucuresti, 2011, p. 77.
Bârfirea PĂRINȚILOR
Maica Siluana:
,,Să nu-ți
bârfești părinții nimănui, oricât de nevrednici ar fi! Nici nu-ți poți imagina
cât de mult poți suferi din asta, viaţa ta va fi cel mai cumplit chin!
Păi să-ţi
întrebi inimioara. Ce să faci? În fiecare dimineaţă să conştientizezi că:
„Doamne, eu n-aş fi putut să mă bucur de ziua de astăzi dacă mama mea şi tatăl
meu nu mi-ar fi dat viaţă, că puteau să nu mi-o dea, puteau să mă ucidă prin
avort”.
La vârsta
dumitale sunt foarte mulţi copii care n-au apucat să se nască. Şi, dacă te
gândeşti şi-i săruţi mâna mamei în fiecare dimineaţă în gând: „Sărut mâna,
mamă, ca nu m-ai dus acolo, să mă omori, şi că mi-ai dat viaţă”, se vor schimba
multe. Chiar şi dintre copiii noştri numiţi „copiii străzii”, au conştientizat
acest dar… Ei, vă daţi seama, erau foarte supăraţi pe mamele lor pentru că
aveau nişte vieţi…, aveau nişte mame…, majoritatea erau abandonaţi sau mamele
se prostituau în prezenţa lor, şi îi trimiteau la cerşit…. Nici nu vă puteţi
imagina ce-au putut să sufere acei copii, şi sigur că-şi urau mamele…
Şi, atunci
când îţi urăşti mama sau tatăl, viaţa este cel mai cumplit chin, pentru că o
urăşti în sângele tău, în originea ei! Ei, încercând eu să-i ajut să se împace
cât de cât cu mama, să aibă o relaţie cât mai aproape de normal, îi întrebam
dacă le-ar fi plăcut să nu fie, să nu se fi născut. Şi ei spuneau: „Nu, nu, nu,
îmi pare bine că sunt!” Şi le explicam: „Uite, dacă mama te-ar fi avortat, n-ai
fi fost”. „Aaa! Atunci sunt bucuros, îi mulţumesc mamei”, aveau un motiv pentru
care să-i mulţumească…
Voi, sunt
sigură că aveţi mai multe motive să-i mulţumiţi, nu? Apoi, cum spunea părintele
Vasile Mihoc la o conferinţă la noi, la Craiova, faceţi-i o bucurie cât de
mică, aşa, cât un „bip” de celular! Din toate impulsurile astea pe
care le aveţi pe telefonul mobil, risipiţi unul ca să-i daţi mamei un bip, cum
se spune. Da? Şi îi spui: „Mamă, când primeşti un „bip” de la mine, să ştii că
eu îţi spun: „Sărut mâna, te iubesc şi mi-am adus aminte de tine”. Sau, dacă descoperi
la tine ceva care nu ţi-a plăcut la mama, sau la tata, să nu-i judeci, ci să
zici: „Doamne, ce bine că eu, cu ajutorul Tău, voi putea să lucrez, să vindec
această neputinţă a mamei mele”.
Niciodată să
nu zicem: „Eu n-am să fac niciodată ca mama!”, că vă veţi trezi că veţi face
exact ca mama sau exact ca tata pe care-i judecăm. Să nu-i judecăm, ci să-i
cinstim! Să-i cinstim oricum ar fi pentru că nu ei cer asta, ci Dumnezeu!
Vedeţi, Dumnezeu nu ne cere să-i iubim pe părinţi mai mult decât pe aproapele,
ba chiar ne cere să ne lepădăm de ei la maturitate, ci să-i cinstim. Şi să
întrebăm pe Dumnezeu: „Doamne, ce înseamnă să-mi cinstesc părinţii?”, şi El ne
suflă. Îţi doresc să biruieşti.
Din Monahia Siluana Vlad, Meşteşugul
bucuriei vol. 2, Editura Doxologia, Iaşi, 2009, p. 32-33
Scrisoare pastorală
Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi
Anul XIX(2019), nr. 401(1 –15 Iulie)
Dragii mei enoriași!
Nu suntem
singuri! Într-o lume tot mai bulversată de conflicte, tot mai laicizată, mai
tensionată și stresată, fiecare om se simte în nesiguranță, fiecare țară
privește cu îngrijorare spre viitor.
Te simți
singur, într-un război uriaș dintre Bine și Rău, care se desfășoară în tine și
în afara ta. Tot felul de influențe care vin pe cele mai diverse canale îți
subminează valorile morale și religioase tradiționale, pe care le-ai moștenit din
moși-strămoși. Începi să te întrebi de unde vii, încotro te îndrepți, cauți
fericirea spre zări necunoscute de generațiile precedente. Ți se inoculează
impresia că regulile de viață, credința și morala părinților tăi și ale tale
sunt depășite, învechite, că nu ești modern dacă nu accepți tot felul de
ciudățenii, de aberații și de drăcovenii ca model de viață, de comportament, de
credință. Dacă reușești să-ți păstrezi cât de cât luciditatea și cântărești cu
înțelepciune lucrurile, îți dai seama
că s-a produs o răsturnare în
gândirea societății din vremea noastră a scării de valori morale și religioase.
Astfel, binele devine rău, răul-bine, urâtul-frumos, frumosul-urât,
moralul-imoral, imoralul-moral și așa mai departe. Dacă reușești în vremea de
azi să-ți păstrezi sufletul curat, gândirea neinfectată, fecioria trupului,
dacă nu te amesteci în anturajele care promovează dezmățul, degradarea morală
și religioasă, dacă nu devii adeptul concepțiilor care-L alungă pe Dumnezeu din viață, din
societate, din lume, ești un sfânt.
Lumea se
frământă ca-ntr-un cazan al istoriei. Se fac tot felul de alianțe, mai mult sau
mai puțin trainice, se caută resurse naturale noi, piețe de desfacere, e un
permanent război economic, informatic, auzi de noi conflicte militare în care
sunt tocate mii și mii de vieți și de destine umane. În multe părți ale lumii
s-au deschis granițele și libera circulație a făcut ca mase masive de populație
să emigreze spre zone mai bogate, lăsând țările de origine aproape pustii. Se
cumpără forța de muncă și creierele luminate din țările sărace pe prețuri de
nimic de către țările bogate. Se tinde spre anihilarea suveranității naționale,
spre un globalism , care să înghită specificul național al popoarelor, ducând
la o uniformizare, la o masă informă, ușor de manevrat de către puterile din
culise. Pe marea scenă a lumii este foarte greu să rămâi tu însuți ca popor.
Dacă ai un cât de mic simț patriotic, îți poți
da seama că Neamul este amenințat cu risipirea, iar Țara cu destrămarea
într-un asemenea context. Cei mai optimiști refuză acest scenariu, invocând tot
felul de alianțe politice vremelnice, de combinații militare etc.
În calitate
de creștin și de român, dar și în calitate de preot, am convingerea că nu e
totul pierdut.
Ca indivizi,
nu suntem singuri. Noi suntem creștini, botezați în numele Sfintei Treimi.
Mântuitorul, Fiul lui Dumnezeu, S-a jertfit pentru noi ca să ne scoată din
împărăția păcatului și a morții, făcându-ne fii adoptivi ai lui Dumnezeu. El a
spus doar: ,,Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat
putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu”(Ioan, I, 12). Ce alianță mai trainică
poate fi decât aceasta de a fi cu Dumnezeu, fiu al Lui? Sfântul Pavel ne
asigură că ,,Duhul însuși mărturisește împreună cu duhul nostru că suntem fii
ai lui Dumnezeu și moștenitori –
moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Hristos, dacă pătimim
împreună cu El, ca împreună cu El să ne și preamărim”(Rom., VIII, 16-17).
Purtăm în noi chipul lui Dumnezeu, adică sufletul nostru, suflare divină; ne
împărtășim cu Trupul și Sângele Mântuitorului, așa încât Hristos locuiește în
noi. Suntem păcătoși, cei drept, suntem oameni care purtăm pe umeri crucea
vieții și adesea ne poticnim sub greutatea ei. Domnul Hristos ne-a dat însă
medicamentul: Sfânta Spovedanie. Este la îndemâna oricui să-și curețe sufletul,
să alunge din ființa lui orice urmă de păcat și toate consecințele acestuia. Nu
suntem singuri! Atâta vreme cât Îl avem
pe Însuși Dumnezeu aliat, mai mult, Părintele nostru, cum am putea să ne temem
de oameni sau de diavoli, sau de alte pericole care ne amenință sufletul,
trupul, viața, mântuirea? Alături de noi
este Maica Domnului, miile de sfinți din toate timpurile și din toate locurile,
care se roagă pentru noi, ei înșiși fiind prieteni și apropiați ai Domnului. Nu
suntem singuri! Convins fiind de acest adevăr, creștinul adevărat nu se va teme
nici de dușmanii văzuți, nici de cei nevăzuți, își cunoaște țelul în viață,
adică mântuirea sufletului său și luptă pentru dobândirea ei cu vădite șanse de
izbândă. Disperarea nu poate avea loc în sufletul și viața creștinului
adevărat.
Ca popor, nu
suntem singuri. Suntem aliații și prietenii lui Dumnezeu. Noi, românii, ne-am
născut creștini. Perioada de formare a poporului român coincide cu cea de
creștinare a lui. Suntem printre puținele popoare de azi care am primit
învățătura creștină de la un Sfânt Apostol, care am primit învățătura creștină
și Botezul în mod liber. Alte popoare, precum rușii, ungurii, sârbii, bulgarii
etc. au primit Botezul la comandă, urmare a creștinării conducătorului lor. La
noi nu a fost așa. Din cauza aceasta rădăcinile lui au fost mult mai adânci și
mult mai puternice. Din cauza aceasta și numărul de sfinți și de martiri este
mult mai mare la noi. Dumnezeu Și-a ales pe Israel ca popor al Lui, popor ales,
din care avea să se nască Mântuitorul lumii. Dar poporul ales L-a răstignit pe
Mântuitorul și nici până azi nu L-au recunoscut a fi Mesia cel promis de
Dumnezeu. Oare, pe care iubește Dumnezeu
mai mult: pe poporul israelitean, sau pe poporul român? La noi Hristos a
găsit sălaș în sufletele noastre, în
casele noastre. Ne-am culcat cu El în gând și în rugăciune, ne-am sculat cu El;
ne-am dus cu El la muncă, la drum, la luptă. Două mii de ani am stat străjeri
la porțile Europei, apărându-o de goți, de huni, de avari, de pecenegi, de
cumani, de tătari, de turci și de alte lifte păgâne. Pământul nostru s-a
înroșit de nenumărate ori de sângele celor ce au apărat credința creștină. Două
mii de ani, duminică de duminică și sărbătoare de sărbătoare pe altarele
bisericilor și mânăstirilor noastre Hristos S-a jertfit mereu și mereu pentru
păcatele noastre și ale lumii întregi. Două mii de ani s-au înălțat rugăciuni
și cântări lui Dumnezeu și sfinților Lui. Cum ar putea să ne lase să pierim?
Pe pământul
românesc au răsărit mii și mii de cărți bisericești în limba română și în alte
limbi, ducând mesajul sfânt până în cel mai îndepărtat cătun românesc, dar și
până în țările ocupare de păgâni, făcând astfel apostolat pentru Hristos și
pentru Dumnezeu. Mii și mii de români și-au dedicat viața lui Dumnezeu de-a
lungul veacurilor, slujindu-I și împlinindu-I poruncile, fie în mijlocul lumii,
fie în mânăstiri și biserici, fie în munți și-n pustietăți. Numai Dumnezeu ar
putea număra milioanele de rugăciuni ridicate de acest popor de-a lungul
veacurilor. Cum să ne lase să pierim?
Dacă noi,
românii, am pieri, cine I-ar mai cânta
Pruncului Iisus colinde, cine I-ar mai cânta lui Dumnezeu și sfinților
Lui pricesne, cine I-ar mai înălța slujbe
și rugăciuni? Cum să ne lase, când alții dărâmă mii de biserici, iar noi Îi
construim mii de biserici, convinși fiind că El în fiecare localitate, chiar și
în fiecare cătun trebuie să aibă o Casă a Lui, unde să se odihnească, atunci
când călătorește pe pământ. Cum să ne lase? Cine s-ar mai închina cu atâta
evlavie în fața altarelor, icoanelor, moaștelor și crucilor? Cine L-ar mai iubi atâta cât L-am iubit și-L
iubim noi? Cum să ne lase, când ne-a adus prin istorie două mii de ani,
ferindu-ne să nu fim striviți de cizmele coloșilor din jurul nostru? Cum să
lase El să piară tocmai grădinarii din Grădina Maicii Domnului? Cine-ar mai
lucra-o? Suntem răi, suntem păcătoși, dar suntem ai Lui! Suntem fii și
prietenii Lui, iar El a spus: ,,Și viața Mi-o pun pentru prietenii mei!”
Dacă noi cei
de azi am pieri, ce-ar face nenumărații sfinți români din toate timpurile,
voievozii, arhiereii, pustnicii, călugării, preoții, credincioșii adevărați,
care și-au dedicat viața lui Hristos pentru mântuirea lor și a Neamului lor.
Toți aceștia sunt prietenii lui Dumnezeu. În fruntea acestei cete uriașe este
Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat la apostolat. Ar fi zadarnică
rugăciunea și jertfa lor? Categoric nu!
Nu suntem
singuri, nici ca indivizi, nici ca popor. Alții se laudă cu numărul lor, alții
cu bombele lor, alții cu avioanele și mașinile lor de ucidere, alții cu banii
lor. Noi ne lăudăm cu Dumnezeu, aliatul
nostru cel mai de preț. Cu El vom învinge dușmanii văzuți și nevăzuți, ca
indivizi și ca popor.
Cu noi este
Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu!
*
Sfaturi
părintești. Redăm mai jos câteva însemnări ale scriitorului și poetului
brazilian Mario de Andrade (1893-1945) . Ce bine ar fi dacă le-ar citi și cei
care nu știu ce să facă cu timpul pe care l-au primit ca dar de la Dumnezeu, cu
viața lor. Ce bine dacă le-ar citi și cei care-și petrec ore în șir în activități fără rost, în cârciumi și
aiurea, parcă ar avea de trăit o veșnicie!
,,Am numărat
anii mei și am constatat că am mai puțin timp să trăiesc de aici înainte decât
am experimentat până acum. Mă simt ca acel copil care a câștigat un pachet de
dulciuri: primele le mănâncă cu plăcere, dar când și-a dat seama că au mai
rămas puține, a început să le guste intens. Nu mai am timp pentru reuniuni
interminabile în care sunt discutate statutele, regulile, procedurile și
reglementările interne, știind că nimic nu va fi atins. Nu mai am timp să
sprijin persoane absurde care, în ciuda vârstei lor cronologice, nu au crescut.
Timpul meu este prea scurt: vreau esența, sufletul meu se grăbește. Nu mai am
multe dulciuri în pachet!
Vreau să
trăiesc alături de oamenii umani, foarte umani, care știu să râdă de greșelile
lor și care nu sunt umflați de triumfurile lor și care își asumă responsabilitatea
pentru ei înșiși. În acest fel, demnitatea umană este apărată și ne îndreptăm
spre adevăr și onestitate. Este esențial faptul că face viața utilă. Vreau să
mă înconjor cu oameni care știu cum să atingă inimile, de oameni care au
învățat greutățile mari ale vieții, cu atingeri dulci ale sufletului.
Da, mă
grăbesc, mă grăbesc să trăiesc cu intensitatea pe care numai maturitatea o
poate da! Nu intenționez să pierd niciunul din celelalte deserturi. Sunt sigur
că vor fi rafinate, cu mult mai mult decât cele mâncate până acum. Scopul meu
este să ajung la sfârșit, mulțumit și în pace cu cei dragi și cu conștiința
mea!
Avem două
vieți, iar a doua începe când îți dai seama că ai doar una!!!!”
*
Pilotul. Am
găsit pe internet o povestire interesantă și plină de tâlc. Citiți-o cu folos!
„Un bărbat
observa un copil care stătea singur într-o sală de așteptare a unui aeroport și
aștepta anunțul plecării zborului. Când a început îmbarcarea în avion, acesta a
fost condus de o stewardesă la locul lui, la fereastră. Întâmplător, omul care
îl observase avea locul chiar lângă el. În timpul zborului copilul vorbea
bucuros și stătea cuminte. La un moment dat, și-a scos din geantă o carte de
colorat și creioane colorate, s-a apucat de desenat, demonstrând că nu avea
nici o preocupare sau teamă de zbor cu avionul. Dintr-o dată, avionul intră
într-o zonă cu turbulențe, speriind mult pe toți pasagerii. Dar băiețelul părea
să fie în altă lume, concentrat pe desenul său, ca și cum ar fi stat comod în
sufrageria casei sale. O femeie speriată de situație și aproape fără voce, îl
întrebă: „Dar ție nu îți este frică?” Ridicând privirea de pe carte, cu voce
absolut senină îi răspunse repede: „Nu, deloc. Pilotul este tatăl meu„. Sunt
momente în viața noastră în care întâmplările ne zguduie puțin, ca și cum am fi
în mijlocul unor turbulențe. Dar nu uita că Tatăl nostru este Pilotul nostru.
În ciuda circumstanțelor, viața noastră este în mâna Creatorului cerului și
pământului, a lui DUMNEZEU! Și data viitoare când va fi o furtună în viața ta,
sau în acest moment treci deja printr-o furtună, ridică ochii spre cer, ai
încredere și spune-ți: Pilotul este Tatăl meu!”
*
Frumusețea
mamei. Redăm mai jos o poezie emoționantă, semnată de Liliana Burac și dedicată
mamei. Cu siguranță că mulți dintre cititori își regăsesc în aceste versuri
anii copilăriei. Iat-o:
Erai atâta de frumoasă, mamă!
,,Mamă…, sleită de puteri, după o zi
de tras la sapă,
Veneai acasă pe-nserat și buzele-ți
cerșeau doar apă…
În traistă, doar un colț de pâine,
uscat de arșița de vară,
Același ce într-un ștergar l-ai
învelit mai de cu seară.
Abia intrată în ogradă cătai îndată
la pruncuți,
Ștergându-le cu șorțul fața,
mustrându-i că erau desculți,
Erai și dumneata desculță, aveai
călcâiele crăpate
La fel ca palmele muncite din zori de
ziuă până-n noapte.
Însă în ochi aveai Luceferi, iar
zâmbetul de înger bun,
Erai atâta de miloasă…plângeai și
piatra de pe drum…
În glas aveai mereu dulceață, iar
pieptul îți era căldură…
Chiar și dojana cea mai mare era
amară cu măsură.
În palmele, oricât de aspre, era
atâta mângâiere,
Că aveau puterea să topească pe loc
și cea mai rea durere,
Iar în sărutul de pe frunte era un
mir de fericire,
Ce ni se prelingea pe suflet ca să
ni-l umple cu iubire!
La cuptorașul din ogradă te apucai să
faci mâncare,
Iar Luna presăra cu aur în mămăliga
dumitale!
Erai atâta de frumoasă…, erai atât de
obosită…,
Abia rupeai pe sub genunchi câte un
băț de răsărită!
Mereu în fugă după treabă, dereticând
de zor prin casă,
Puneai un strop de gaz în lampă
și-apoi ne așezai la masă
Și la lumina chioară-a lămpii și-a
candelei de la icoane,
Tăiai cu ața mămăliga…, tot căinând
că ne-o fi foame!
Dar în puținul de pe masă era
atâta-ndestulare,
Că rămânea, întotdeauna, câte ceva la
fiecare
Și ne-ndemnai să mulțumim cu
umilință-n rugăciune,
Ca Dumnezeu să se îndure de noi și-n
ziua cea de mâine!
Noi adormeam fără de grijă în
șoapta-nchinăciunii sfinte,
În palmele-ți împreunate curgea o
lacrimă fierbinte…,
Pe care n-o vedeam niciunul…, o
cunoștea doar Dumnezeu
Și doar acum, privind în urmă,
măicuța mea…o știu și eu!”
*
Vizită la Vlădica Nestor. L-am
cunoscut pe vlădica Nestor Vornicescu în ultimii ani de seminar. Venise episcop-vicar la
Craiova în 1970. Ajungea des la seminar. Ne ținea conferințe, participa la
serbări, la tot felul de prilejuri mai de seamă. M-a cunoscut în 1972, prin
intermediul Părintelui Dumitru Bălașa, pe atunci secretar la revista
,,Mitropolia Olteniei”. Au avut loc festivitățile prilejuite de împlinirea a
600 ani de la construirea Mânăstirii Coșuna – Bucovățul Vechi. Am compus și eu
o poezie, Odă Coșunei. I-am dat-o directorului, Părintele Petre Constantinescu,
acesta i-a dat-o Părintelui Bălașa. Părintele Bălașa a cerut permisiunea
episcopului s-o citesc la serbare. Colegul meu Ion Iliescu a citit o poezie
compusă de Părintele Ilie Brătan, profesor la seminar. Poezia mea s-a bucurat
de mai multă aderență la public, a cules mai multe aplauze, ceea ce a deranjat, și asta nu mi-a iertat-o
Părintele Brătan multă vreme. A doua zi după serbare, de la mitropolie,
Părintele Bălașa a dat telefon la seminar și mi-a cerut urgent poezia, s-o publice în revistă. Era pentru prima dată
când în ,,Mitropolia Olteniei” se publica ceva scris de un elev. Părintele
Brătan, care era și consilier cultural la mitropolie s-a opus. Mitropolitul
Firmilian nu s-a implicat. Preasfințitul Nestor și Părintele Brătan au decis
s-o publice. Până am terminat seminarul am mai publicat și alte materiale,
precum predici, niște documente, un reportaj. Părintele Bălașa avea grijă să nu
lipsesc din sumarul revistei.
În 1973, toamna, am ajuns student la
Teologie în București. La Craiova murise mitropolitul Firmilian în octombrie
1972 și vlădica Nestor îi ținuse locul. Au început ,,luptele” pentru
succesiunea la tronul de mitropolit. Părintele Bălașa și Domnul Prof. Alexie
Buzera s-au făcut luntre și punte ca să-l susțină pe episcopul-vicar Nestor Vornicescu.
Episcopul era foarte apreciat în lumea intelectualilor craioveni. Se impusese
printr-o serie de articole și studii solide privind istoria țării în general și
a Olteniei în special. Parcă ar fi fost oltean,
așa scormonea în toate părțile să descopere noi mărturii despre trecutul
acestei regiuni. S-au făcut liste de susținere. Câteva sute de intelectuali de
prima mână ai Craiovei, începând cu profesorii universitari, au semnat, cerând
ca vlădica Nestor să fie numit mitropolit al Olteniei. Avea contra-candidat pe
episcopul de la Arad, Teoctist Arăpaș, om necunoscut în Oltenia. Se părea că
episcopul Nestor are toate șansele, dar n-a fost așa. Un accident stupid de
mașină l-a țintuit pe vlădica Nestor la pat pentru multă vreme. Sfântul Sinod a
hotărât ca vlădica Teoctist să fie mitropolit la Craiova în ianuarie 1973. Nici
nu s-a luat în seamă cererea craiovenilor privindu-l pe Nestor.
Am aflat și eu că vlădica Nestor este
internat la Spitalul Brâncovenesc din București. Era la câțiva pași de Facultatea
de teologie. Cred că era în prag de iarnă. Am găsit undeva pe o stradă un
chioșc la care se vindeau portocale. Se dădeau doar câte un kilogram de
persoană. Era o coadă imensă, de circa o sută de metri. Am stat de patru ori la
coadă și am cumpărat patru kilograme de portocale. Costa 13 lei/kilogramul.
Deși nu mâncasem portocale de cine știe când, nu mi-am permis să iau niciuna.
Mi se părea că sunt prea puține pentru vlădica Nestor. Era zi de joi,
după-amiaza, când era permisă vizita la bolnavi. Am căutat și am găsit până la
urmă rezerva în care se afla vlădica Nestor. Era în corset gipsat. Avea un
picior frânt, bazinul spart și ceva la coloană. După ce pierduse partida cu
vlădica Teoctist, craiovenii aproape îl uitaseră. Nu mai venea nimeni pe la el.
Suferea cumplit, atât pentru durerea fizică, dar mai ales pentru cea psihică.
El era din Basarabia. Nu mai știa nimic de familia lui de dinainte de război.
Se simțea singur, abandonat de toți. Chiar și de cei care-i făceau temenele și
i se declarau loiali până cu puțin timp înainte.
Când am intrat pe ușă, vlădica
Nestor a făcut ochii mari. Nu-i venea să creadă că a venit cineva în vizită pe
la el și mai ales un copil aproape necunoscut. S-a bucurat ca de unul din
familia lui. Am stat mult de vorbă cu
dânsul. Dacă în postură oficială era impunător, distant, avea ceva din măreția
lui Mihai Viteazul, de data aceasta era cald, apropiat, blând, foarte uman,
prietenos. Parcă îi pierise durerea. Îmi spunea: ,,- Alexandre, în toate
scrierile și activitatea ta să slujești cu credință și devotament două altare:
Biserica și Patria! Dacă faci aceasta, n-ai de ce să te temi!” O bună parte din
timpul cât am stat cu dânsul mi-a vorbit de lucrările sale neterminate. Cel mai
mult îl obseda studiul cu autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, care trebuia
să apară în anul aniversar 1985. M-a rugat să merg la Biblioteca Academiei și
să parcurg mai multe ziare și reviste din perioada 1880-1890 și să-i fac fișe
cu tot ce găsesc referitor la autocefalie. Toată iarna aceea am ținut legătura
cu dânsul. A ieșit din spital, s-a întors la Craiova pe postul său de
episcop-vicar. La 2-3 săptămâni, când venea în București, mă chema să îi
prezint ce-am găsit la bibliotecă. Erau
situații și situații. Câteodată îi duceam zeci de fișe, altădată nu aveam
nimic. Nu conta aceasta, fiindcă de fiecare dată îmi dădea bani, mulți bani
pentru mine ca student. Îmi spunea: ,,- Nu contează dacă ai găsit ceva sau nu.
Important este că am parcurs un periodic și avem garanția că în el nu se află ceva
de care să nu știm referitor la tema care ne interesează. Nu trebuie să apară
cineva peste o vreme cu date noi și să dea peste cap tot ce am construit. O temă trebuie cercetată exhaustiv și atunci
studiul va rezista!”
Studiul cu autocefalia i-a apărut în
reviste, apoi într-o carte. A fost singurul ierarh la vremea aceea care s-a
ocupat de această temă și de câte ori se va reveni la ea, contribuțiile
Mitropolitului Nestor Vornicescu nu vor putea fi ocolite.
*
File de
jurnal – 9 iul. 1982. ,,Sâmbătă am avut servicii în Malovăț și Bârda. La
Malovăț, o fiică a lui Pavel Stoicheci, portăriță la Spitalul nr. 2(Grecescu)
din Tr. Severin, mi-a povestit despre un grav accident petrecut la Combinatul
de Celuloză și Hârtie din Severin. Cinci muncitori lucrau la înălțime, pe
schelă. La un moment dat, a explodat o conductă și i-a aruncat pe cei cinci.
Doi au murit imediat, iar doi s-au ales cu răni grave. Dintre cei morți, unul
avea nuntă peste două săptămâni. Seara s-au dus la Spitalul Grecescu directorul
combinatului împreună cu câțiva ingineri, ca să vadă răniții. Directorul era de
vreo 45 de ani, om frumos, popular și cu multă bonomie pe față. De la spital au
plecat la combinat ca să facă remedierile necesare, pentru ca a doua zi să
poată fi reluată activitatea normală.
Când remedierile au fost gata, directorul împreună cu un inginer-șef
s-au urcat pe schelă să verifice instalația. De acolo au comandat să se dea
drumul la presiunea maximă în cazanul și conducta cu pricina. O nouă explozie a
făcut ca cei doi să fie aruncați de pe scară în flăcări. Au fost transportați
urgent la spital, dar degeaba. Arsurile de gradul III și IV le-au pus capăt
zilelor. Autoritățile voiau să-i trimită la București sau la Paris, dar medicii
severineni au concluzionat că totul ar fi inutil. Ultimele cuvinte ale
directorului au fost acestea: ,,Spuneți tuturor să nu fie niciodată prea
curajoși!”
Pavel
Stoicheci mi-a spus că s-a renunțat la construirea fabricii de cauciuc și a
celei de textile lângă Combinatul de apă grea de la Halânga. De la Combinatul
de Celuloză și Hârtie din Severin au fost repartizați la alte instituții 2/3
din muncitori, datorită faptului că două secții ale combinatului s-au închis
din cauza lipsei de materie primă.”
*
Ajutoare și
donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva donații, astfel:
Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina(Curtea de Argeș-AG): 12.969 lei; Domnul
Enculescu Iancu-Florian(Tr. Severin): 300 lei; Domnul Bârliba Dumitru(Tr.
Severin): 200 lei; Doamna Pera Măriuca(Tr. Severin), fiică a satului Malovăț:
100 lei; Domnul Cucu Florian(Tr. Severin) și Domnul Oprița Claudiu(Tr.
Severin): câte 50 lei;
Domnul
Ivașcu Vasile din Bârda a mai adăugat 50 lei la contribuția de cult, totalizând
până acum 300 lei.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
Precizăm că
Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina a făcut donația de mai sus în vederea
tipăririi vol. III din Dicționarul proverbelor religioase românești, pe care
să-l donăm fiecărei familii din parohie și acelor credincioși din afara
parohiei, care au ajutat parohia cu cel puțin 100 lei în perioada 1 decembrie 2018-30 noiembrie 2019. Donația e
făcută spre pomenirea regretatului său
frate, Ing. Gabriel-Cristian Ionescu din București și a regretatei sale
mame, Prof. Sofia Dobrescu. Dumnezeu să odihnească sufletele celor răposați
întru împărăția Sa, iar Doamnei Doctor
să-i răsplătească așa cum știe El pentru fapta bună pe care a făcut-o, mai ales
că nu este singura. De-a lungul anilor mâna lui Dumnezeu a lucrat printr-însa
și ne-a ajutat atunci când ne-a fost mai greu!
*
Lucrări la
biserică. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să turnăm și soclul de la
suprafață pentru gardul bisericii de la Bârda. Domnul Primar Ing. Ion Michescu
ne-a pus la dispoziție câțiva oameni de la ajutoare sociale și o betonieră și într-o zi am
efectuat lucrarea. Domnii Rolea Ion și Luca Vasile din Bârda au confecționat cofrajul și s-au
îngrijit de toată partea tehnică, fiind specialiști în domeniu. Preotul a pus
la dispoziție scândura necesară. Încă puțin și vom termina și această lucrare.
*
Lucrări la
cimitir. De astă-primăvară am făcut
apel în zadar și nu am găsit pe
nimeni disponibil în Malovăț, fie cu bani, fie voluntar, să erbicideze în cimitirul satului. Am adus om din
Colibași, pe care l-am plătit și a făcut această lucrare. Deși e cam târziu, o
parte din iarbă fiind aproape uscată, sperăm să aibă rezultat lucrarea. Vedem
asta cam în două săptămâni.
*
Publicații.
În această perioadă, preotul Dvs. a
reușit să mai publice câteva materiale, astfel: Pelerinajele, în ,,Națiunea”,
București, 14 iun. 2019, ediție on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro/
category/religiespiritualitate); în ,,Omniscop”, Craiova, 15 iun. 2019, ediție
on-line(http://www. ziarulnatiunea.ro/category/religiespiritualitate);
,,Scrisoare pastorală” – 400, în ,,Armonii culturale”, Adjud(VN), 8 iul. 2019,
ediție on-line(http://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”,
Baia Mare(MM), 8 iul. 2019, ediție și
on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com/category/ biserica); Scrisoare
Țăranului român(I), în ,,Datina”, Tr. Severin, an. XXIX(2019), 14 iul., p. 5;
în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, 21 iul. 2019, p. 10;
*
Simpozioane.
►În ziua de 30 iulie, Arhiepiscopia Râmnicului organizează un simpozion comemorativ, dedicat Părintelui Dumitru Bălașa. A fost invitat și preotul
Dvs., ca unul care i-a editat patru cărți. S-a înscris cu comunicarea Dimensiunea patriotică a operei Părintelui Dumitru Bălașa.
► Academia Daco-Română organizează la Craiova în ziua de 21 septembrie un simpozion
dedicat păcii. A fost invitat și preotul Dvs. S-a înscris cu comunicarea Noțiunea de pace în proverbele românești.
*
Excursii –
pelerinaj. ∎ La o dată încă nestabilită, vom efectua
o excursie-pelerinaj pe următorul traseu:
Bârda - Tg. Jiu - Rm. Vâlcea - Mânăstirea Cozia - Mânăstirea Turnu - Valea Oltului – Sibiu (orașul) –Rășinari - Mânăstirea Păltiniș - încă una sau două mânăstiri – Petroșani - Mânăstirea Lainici - Tg. Jiu - Tr. Severin.
Costul este de 60 lei/pers. Avem 12 înscriși.
∎ În ziua de 25 Iulie organizăm o
excursie – pelerinaj la Mânăstirea Sf. Ana de la Orșova, cu prilejul hramului.
Vor sluji acolo mai mulți ierarhi. Parohia pune la dispoziție un autocar. Deci,
participarea este gratuită. Am început înscrierile.
∎În ziua de 29 August organizăm o
excursie – pelerina la Mânăstirea Schitul Topolnița, cu prilejul hramului. Vor sluji acolo mai mulți ierarhi. Parohia
pune la dispoziție un autocar. Deci, participarea este gratuită. Am început
înscrierile.
*
Zâmbete. ☺,,– Adică, de ce un rege poate fi încoronat la opt ani, dar nu se
poate căsători decât după ce a împlinit șaisprezece?”
,, – Păi, nu-ți dai seama? Una e să conduci o țară, alta o femeie!”
*
Cununii.
Înmormântări. În ziua de 13 iul. am oficiat Taina Sfintei Cununii pentru Cucu
Bogdan – Valentin din Tr. Severin și Domnișoara Surugiu Andreea-Nicoleta din
Malovăț, cât și pentru Domnul Voican
Nicușor-Marian din Malovăț și Domnișoara Garonfir Petronela-Daniela din
Cerneți. Dumnezeu să le ajute! În ziua
de 8 iulie am oficiat slujba înmormântării pentru Baltac Elena(Guța)(86 ani)
din Malovăț. Dumnezeu s-o ierte!
*
Program. În
cursul lunii august avem următorul program de slujbe: 3 Aug.(Malovăț-Bârda); 4
Aug.(Bârda); 6 Aug.(pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 10 Aug.
(Malovăț-Bârda); 11 Aug.(Malovăț); 12 Aug.(spovedit și grijit la Bârda, la
biserică și în sat); 13 Aug. (spovedit și grijit la Malovăț adulții, la biserică
și în sat); 14 Aug.(spovedit și grijit copiii în Malovăț); 15 Aug.(slujbă la
Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 17 Aug. (Malovăț-Bârda); 18
Aug.(Bârda); 24 Aug.(Malovăț-Bârda); 25 Aug.(Malovăț); 29 Aug.(pomeniri în
Malovăț și Bârda; pelerinaj la Mânăstirea Topolnița); 31
Aug.(Malovăț-Bârda). În restul
timpului, la orice oră din zi sau din
noapte, preotul poate fi găsit la
biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda
@gmail.com.
Sănătate, pace și bucurii în casele și în sufletele
Dumneavoastră!
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu