marți, 12 octombrie 2021

Mircea Dorin Istrate - E BINE AȘA CUM E ACUMA

 




E BINE AȘA CUM  E  ACUMA

 

 

 

~*~

 

Cum mai trec pe nesimțite, ore, zile, săptămâni,

Ce se-adună-ncet, dar sigur, rând la rând apoi în luni,

Ca la urmă facă-mi anii ce măsoară-al vieții drum,

Să rămâie scriși apoi pe-o cruce, sub umbrarul unui prun.

 

Toți am vrea ’napoi din moarte să ne-ntoarcem la-nceput,

Dar cu mintea de acuma și învăț din ce-am făcut,

De gândim așa nu-i bine, nici măcar pentr-o clipită,

Că n-am mai avea simțire, și nici clipă fericită,

Nici fior și nici speranțe, nici durere și nici chin,

Nici cea lungă așteptare când stăteam parcă pe spini,

Nici ’nălțare spre cerescuri, nici amară întristare,

Nici jertfire, îndoială și nici buna cea iertare.

 

Lasați dară cum îmi este încă datul lumii noastre,

Este bine-orânduitul, să nu știm ce ne va paște

Peste-o clipă, peste-o oră, peste-o ziuă, peste-o lună,

Tot sperând că fi-va numai, mult noroc, în voie bună.

 

 

~*~

4.09.2021

Mircea  Dorin Istrate

 

 

 

 

 

 

CUM  AȘ  MAI  VREA

 

~*~

 

Venit-a iară timpul plimbărilor pe-alei,

Călcând covor de frunze din întristații tei,

Gândind că din vecie ne-a mai trecut un an,

Cu spor și cu-mplinire și nu așa... în van.

 

De-i vremea mohorâtă, gândiți c-a fost splendoare,

De-i răcoroasă încă, gândiți c-a fost și soare,

Dar  astea ne sunt date ca noi mereu să știm

Ce-i rău și ce e bine și-așa să le-mpletim.

 

Și să sperăm că-n viață, când zile-s cu tristețe

La rând  veni-vor încă, să de-a apoi binețe,

Și cele-n bucurie ce au în ele soare,

Ca viața aibă-n dânsa, speranțe și culoare. savoare

 

Acum, în picuri toamna ne cerne nostalgie,

Să regretăm ce fost-a și să dorim să vie

O vreme-mbucurată ca sfânta primăvară

Și-apoi să țină-n soare, o nesfâeșită vară.

 

 

~*~

5.09.2021

Mircea Dorin Istrate

 

 


 





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu