„Odesa
în flăcări”
Daniel
Siegfriedsohn
16
Octombrie 2022
„Odesa în flăcări”, capodopera
cinematografică româno-italiană din anul 1942 cu marea soprană româncă Maria
Cebotari originară din Basarabia în rolul principal.
Filmul care arată ororile bolşevice și
drama românilor din Basarabia după răpirea ei pe 28 iunie 1940 și în timpul
celui de-Al Doilea Război Mondial a fost distinsă cu Marele Premiu al
Festivalului de Film de la Veneţia în anul 1942. „Odesa în flăcări”, cunoscut
şi sub numele „Cătuşe roşii”, a fost realizat de regizorul italian Carmino
Gallone iar scenariul este semnat de dramaturgul Nicolae Kiriţescu. Cel care a
avut însă ideea realizării acestei pelicule (a cărei producție a și finanțat-o)
este un personaj mai puțin cunoscut: Ion Cantacuzino.
Pelicula, care prezintă şi ororile comise
de trupele N.K.V.D. a fost interzisă și distrusă de autorităţile comuniste.
Timp de decenii, producţia a fost considerată pierdută definitiv în România. În
anul 2005 însă, filmul a fost descoperit întâmplător în arhiva studiourilor
„Cinecita” din Roma.
În coproducţia româno-italiană Maria
Cebotari joacă rolul Mariei Teodorescu, o cântăreaţă căreia comisarii sovietici
i-au luat ostatic copilul pentru a o obliga să servească interesele puterii
sovietice. Deportată la Odesa, aceasta trăieşte bucuria eliberării odată cu
intrarea trupelor române în oraşul de pe ţărmul Mării Negre. Scenele cele mai
dramatice sunt legate de deportare şi de desprinderea de cămin. Filmul e
important pentru că vorbeşte despre un subiect mai puţin discutat. E în
italiană, cu mulţi actori italieni, fiind subtitrat în română. Maria Cebotari
vorbeşte în italiană, dar cântă două piese populare româneşti.
Filmul este o pagină vibrantă de istorie,
arătând lumii, în anul 1942, la Festivalul de la Veneţia - unde, de altfel, a
câştigat Marele Premiu - ce înseamnă ocupaţia bolşevică şi teroarea stalinistă.
Timp de mai bine de o jumătate de secol, despre acest film nu s-a pomenit
nimic. Nici nu putea fi vorba să se dea în vileag drama Basarabiei şi a
nordului Bucovinei.
„Odessa în flăcări” e un film care te ține
cu răsuflarea tăiată, contextul e tulburător: Chișinăul e invadat de armatele
ruso-ukrainene și Maria Teodorescu, o cântăreață de operă, devine prizonieră în
propriul oraș după ce fiul ei ajunge într-un lăgăr al Odessei (din Ucraina de
azi). Marea dramă este, de fapt, lupta Mariei pentru a-și recupera fiul, o
poveste care e atât de reală încât ajunge să te macine, ca spectator, și să te
facă să zici mulțumesc că ai ajuns să vezi doar un film și nu să traiești acele
vremuri.
Maria Teodorescu învață mult prea dur și
mult prea brusc ce inseamna compromisul, atât ca femeie cât și ca artist.
Obligată fiind să rămână în Chișinău, este forțată de Michel Smirnoff, general
al armatei sovietice, să cânte doar piese aprobate de el, în fața unui public
acceptat tot de el. Acceptarea și supunerea Mariei este cu atât mai intens
trăita cu cât ea merge mai departe având convingerea că într-o zi îl va găsi pe
Nico, fiul ei pierdut.
Momentul definitoriu al filmului, în care
este mai mult decât evidentă drama ce se petrece în sufletul femeii, este acela
în care, invitată fiind să le cânte unor copii, află ca și fiul ei se afla în
sala respectiva și îl caută din priviri cu o disperare pe care numai o mamă o
poate simți. Realizând ca fiul ei, totuși, nu e acolo, se resemnează pentru
moment însă nu renunță la luptă. E hotărâtă să câștige bătălia, în ciuda
faptului că pare să fie o învinsă de fiecare dată când se zărește un licăr de
speranță.
Coloana sonoră a filmului constă, în mare
parte, în arii din „La Boeme”, opera lui Giacomo Puccini, iar asemanarea Mariei
cu Mimi nu e deloc întâmplătoare. Obligată să își sacrifice dragostea pentru a
salva viața fiului ei, eroina noastră e de acord să fugă cu cel care a
încătușat-o în oraș, generalul Smirnoff, călcându-și mândria de femeie și
lăsându-și corpul prada dorințelor unui bărbat pe care îl disprețuiește. „O
noapte trece repede”, îi spune bătrâna doamnă căreia Maria i se confesa și care
încearca să-i ofere din înțelepciunea unei bătrâneți greu încercate.
„Odessa în flăcări”, fără a fi un film
Hollywoodian, ne oferă și un final fericit, ca un fel de lecție de viață: nimic
nu e imposibil dacă îți dorești să se întâmple și lupți pentru asta. Generalul
e ucis de femeia care îl iubește, la fel de malefică ca și el, iar Maria își
regăsește fiul în catacombele Odessei, într-un deznodământ răsplătit de o
muzică divină ce se aude în difuzoare. Este un film al cinematografiei mondiale
care plasează în timp un important moment al isoriei românilor, e un film de
neratat dacă aveți vreodată ocazia să-l identificați pe la vreun cinematograf
(sau cinematecă).
Fuseseră descoperite uriaşe gropi comune
în care zăceau mii de morţi, ţărani români împuşcaţi de N.K.V.D. Peste acest
îngrozitor măcel, care a făcut la vremea lui obiectul unei anchete a Crucii
Roşii Internaţionale şi a stârnit un val de proteste împotriva atrocităţilor
sovietice, s-a aşternut o tăcere deplină după 1944. Şi în timp ce Moscova a
recunoscut, prin glasul lui Gorbaciov, că N.K.V.D.-ul a fost asasinul celor
10.000 de ofiţeri polonezi în pădurea Katyn, despre oribilul genocid basarabean
încă nu se pomeneşte nimic. Se descoperă pagini de istorie ascunse, groaznicul
masacru suferit de basarabeni din partea trupelor sovietice, pentru singura
vină că erau români.
Maria Cebotari, muză pentru Richard
Strauss.
Festivalul de Film Istoric de la Râşnov din
anul 2010 a omagiat personalitatea artistică a sopranei şi actriţei Mariei
Cebotari (1910-1949). Pentru a marca un secol de la naşterea sa, pe lângă
difuzarea filmului „Odesa în flăcări”, organizatorii de la Râşnov au programat
un concert cu lucrări din repertoriul artistei pe marile scene ale lumii. În
cadrul festivalului a fost proiectat documentarul „Aria” de Vlad Druck, după
scenariul lui Dumitru Olărescu, despre viaţa şi opera Mariei Cebotari.
Soprana Maria Cebotari, care a trăit numai
39 de ani, a fost una dintre cele mai mari soliste de operă. S-a născut pe 10
februarie 1910 la Chişinău într-o familie modestă. A studiat la Şcoala Normală
de Fete „Florica Niţă” şi la Capela Metropolitană din Chişinău, condusă de
Mihail Berezovschi, după care a urmat Conservatorul „Unirea” din Chişinău
(1924-1929) cu Maria Zlatov, Gavriil Atanasiu şi Anastasia Dicescu (canto),
Mihail Berezovschi (armonie), Clara Fainstein (pian) şi Grigore Gâdei (teorie).
După terminarea studiilor la conservatorul din oraşul său natal, a fost
angajată ca actriţă la Teatrul de Artă din Moscova. În 1929 a plecat la Berlin,
unde a luat lecţii de canto.
A debutat în anul 1931 în rolul lui Mimi
din opera „Boema” de Giacomo Puccini la opera din Dresda, Germania. Aici a
rămas ca solistă până în anul 1943. La numai 24 de ani, Mariei Cebotari i se
conferă titlul de „Kammersängerin”, cel mai înalt titlu onorific existent în
Germania. În perioada 1935-1943 a dat reprezentaţii şi pe scena Operei de Stat
din Berlin. Ulterior a fost angajată ca solistă permanentă a Operei de Stat din
Viena, unde a rămas până la moartea sa, în anul 1949.
Foarte apreciate au fost reprezentaţiile
sale în operele lui Wolfgang Amadeus Mozart şi Richard Strauss, acesta din urmă
a şi scris pentru ea opera „Salomeea” pe care a interpretat-o inegalabil. A
luat parte la festivalurile muzicale din Salzburg la invitaţiile lui Bruno
Walter şi Herbert von Karajan, obţinând mult succes în rolul contesei din opera
„Nunta lui Figaro” de Mozart.
De asemenea, Maria Cebotari a cântat sub
bagheta unor mari dirijori ca Fritz Bush, Arthuro Toscanini, Clemens Krauss,
Karl Böhm, Wilhelm Furtwängler. Pe lângă spectacole de teatru, actriţa a fost
distribuită în opt filme turnate în Germania sau Austria, în care a jucat
alături de soţul ei, Gustav Diessl.
Aranjament
grafic - I.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu