memorial barabas

Cătălin Afrasinei

tuturor acelora care mi-au făcut răul şi de la care am învăţat că răul este binele meu

ceea ce mă îngrozeşte este că lumea în mijlocul căreia nu m-am putut obişnui

este că l-a desemnat pe barabas ca fiind zeul suprem

nicio retorică a primăverii nu a putut şterge vinovăţia frunzelor de smochin

locuiesc o ţară părăsită de spirit precum într-o casă ai cărei proprietari

au închiriat-o pentru patruzeci şi nouă de ani

primindu-şi plata înainte construindu-şi mausoleul vizibil din alte spaţii

cu alţi zei aici nu a locuit nimeni

pare să spună piatra funerară

din care s-au înălţat zidurile

dintre mine şi viaţă

dintre mine şi tăcere

dintre mine şi facerea lumii

nu sunt rău chiar mă consider un om bun

după ce am putut avea într-o noapte

după lectura lui diderot o altfel de părere o revelaţie simplă

despre îngemănarea ticăloşiei şi a răutăţii

fatalitate a celui care crezând că săvărşind

o crimă pentru care n-a fost pedepsit

şi continuă să trăiască sperând că atârnând grele

şi sforăitoare lozinci deasupra oraşului

nimeni nu-l va descoperi pe făptaş nici o idee a vreunei justiţii

recunosc că în câteva rânduri am vrut să ucid oameni părăsiţi

de viaţa spiritului care se apostrofau unii pe alţii cum şi de ce există

numai şansa de a fi adeptul unei religii al cărei decalog

mi-a dat puterea munţilor de mânie prăbuşiţi sub mine

ca o femeie să nu izbucneşti să nu concediezi lumea

munţii care cresc din mine făcuţi pentru a-i escalada

vorba tovarăşei elena ceauşescu

,,prietenii mei intelectualii pot să vă confirme’’

un medic nepriceput de dinţi amortizându-mi durerea

cu un leac de frică mai din lăpuşneanu

mai din filmele cu stan şi bran

poezia nu aduce nici pacea sufletului

nu vindecă nici rănile războiului

doar îngerul îşi atârnă aripile peste învinşi şi învingători

adesea moartea hicleană vine şi curăţă locul de mână cu barabas