M-am gândit mult înainte de a
scrie despre creșterea spectaculoasă a francului elvețian și soarta celor
amăgiți. Am urmărit mai multe poziții pe diverse posturi TV. Mi-a venit în
minte povestea lui Creangă – Ursul păcălit de vulpe.
M-a surprins poziția unor
jurnaliști care dau dreptate bancherilor. În cazul împrumuturilor în franci
elvețieni, un joc bancar, incurajat, care nu are în vedere soarta cetățenilor
de bună credință. Sunt ,,vinovați” tot clienții care s-au lăsat amăgiți de
băncile în cauză, atunci în acea perioadă, când împrumuturile în franci erau
indicate. Nu-mi amintesc ca cineva dintre reprezentanții băncii centrale să
apară și să atenționeze clienții privind francul ca o ,,monedă exotică”.
Interesul nu este pe măsură.
Cetățeanul plătitor de taxe, o mașină de vot, nu este protejat în fața
delirului celor care vor să se îmbogățească pe seama altora. Un fel de
cămătărie legiferată…Nu a fost prezentat clienților un grafic preventiv, pentru
o anumită situație și nici nu cred că au fost informați lunar.
Nimeni dintre cei care au luat
franci, nu și-au tapetat casa cu ei. Băncile au oferit lei, făcând schimbul. Nu
este vorba doar de peste 70 000 de păcăliți. Numărul celor care vor avea de
suferit este cu mult mai mare.
Nu se dorește milă! Fiind ceva artificial,
pentru beneficiul unora, de ce nu se aplică o ordonanță prin care cei care sunt
datornici, să poată plăti datoria la cursul și la valoarea francului din
perioada creditării? Nimeni nu-și dorește să-și ia bătrânii, copii, să ajungă
în stradă.
Se dau ordonanțe personalizate,
pentru un număr limitat, dar cetățeanul de rând nu poate să fie protejat. Cazul
din Galați este elocvent și se poate aplica ca o măsură excepțională. Nu este
vorba de un roman, și chiar dacă s-ar pune problema de destinul unui singur om,
un stat puternic trebuie să-și protejeze cetățeanul.
Salariile au rămas aceleași, sau
chiar au fost diminuate. Cum puteți domnilor să dați verdictul de ,,naivitate –
prostie” (voi fiind cei care ați încurajat acest tip de credit), acuzând
cetățeanul onest, care, se prezintă la o bancă cu încredere și bun simț? Unde
s-au dus banii dacă nu în economia românească?
De altfel, există şi o directivă
europeană (2014/17/EC) care spune că, atunci când există o valută care este
supusă deprecierii, iar această depreciere depășește 20% față de nivelul
inițial al cursului, trebuie ca statele membre ale UE să intervină pe cale
legislativă și să stabilească plafonări.”
Pentru jocurile de culise ale
bancherilor îmbuibați, nu merită să fie sacrificată viața cetățenilor.
Mă întreb acum despre rolul
statului, despre aleșii neamului care își cunosc doar interesele. Ce țară din
lumea asta nu are respect pentru ultimul om care este în dificultate?
Nu trebuia să se ajungă aici.
Parlamentul ales, cunoștea problema. De ce nu s-a făcut nimic?
Trist, ne-am vândut sufletele,
pentru un pumn de talanți…
Dacă trăiam într-o țară normală,
cu salarii decente, bancherii aveau o problemă…Circul politic continuă…Oare
fiind vorba de scadență, nu ar fi necesară o măsură, urgent? Nu este o situație
care să merite atenția guvernanților printr-o discuție serioasă cu bancherii?
An de an sistemul bancar a supt cât a putut de pe urma celor cu credite. Nu mai
vorbesc de salariile generoase ale celor din sistem! Lipsa unui sistem bancar
sănătos i-a condus pe mulți români spre credite. O societate sănătoasă, cu
salarii decente ca în celelalte țări membre UE, nu ar fi arătat degradarea
societății românești. De 25 de ani gustăm umilința! Am devenit nepăsători,
imorali și greu de vindecat de manipulare și minciună. De ce-au plecat mulți în
diaspora? Ca să poată scăpa de povara datoriilor…
Cei rămași, duc lupta lor pentru
supraviețuire!
De unde ideea că statul și
cetățeanul trebuie să intervină material? Avem nevoie de legi sănătoase, de
protecție în fața abuzurilor! Nimeni nu dorește ca cetățeanul de rând să
suporte consecințele unui joc, care nu este al nostru. Dar, o voce puternică,
poate să fie auzită de bancherii străini care s-au îmbogățit pe spinarea
altora. Reglarea de conturi între diverse imperii bancare, nu ne privește! Toți
am dorit și dorim un leu puternic! Dar, leul nostru s-a transformat într-un
urs, păcălit de vulpe…
Vai de noi, sărac popor român!
Să-i lumineze Dumnezeu pe cei
care conduc destinele țării! Să dea dovadă că le pasă, pentru o Românie a
lucrului bine făcut.
Mariana Gurza
19 ianuarie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu