Mafia corporatistă profită de
detronarea „Mrs.K.”
şi de onoarea pătată a lui Klaus
Ion Maldarescu
Miercuri, 11 Iulie 2018 20:23
Gata cu
fotosinteza de la D.N.A.! Madam Lascu a născut pe ascuns şi crescut un sistem
cu handicap locomotor, doar ca să se prăbuşească! A tăcut, a făcut, a pândit şi
a dirijat mişcările subalternului Klaus - acesta aflându-se parcă sub influenţa
etnobotanicelor externe -, căruia i-au trebuit o mie de ani, vorba unui cântec,
să desluşească raportul Ministrului de Justiţie. În încăpăţânarea sa, sfidând
din nou Constituţia, a crezut cu naivitate într-un arhetip al salvării venit
din stratosfera vreuneia dintre Înaltele Porţi. În cele din urmă, în faţa
potenţialului cutremur al tronului de la Cotroceni - ameninţarea cu suspendarea
- interesul personal a primat. Pus în faţa situaţiei ireversibile a detronării
„Mrs. K." - prietena şi protejata ambasadelor străine -, Klaus, a cugetat
că n-ar fi bine să apară în public ca un lovit de soartă, şi a transmis prin
curierul de serviciu mesajul mazilirii. În opera caragialeană apărea un Agamiţă
Dandanache, în viaţa cotidiană ne-am pricopsit cu un Klaus, care nu se trage de
la Santa Klaus, adică de la Moş Crăciun. Aisata-i doar o amăgire, pentru că, în
curând, nu va mai avea nici sanie, nici reni, nici căciulă, poate doar o
epistolă... cu executare.
„Marele
contra-miting" al coaliţiei s-a arătat a fi un fâsss lamentabil, „#rezistenţii"
şi-au făcut iar damblaua, strigând şi agresând forţele de ordine, toate
soldându-se cu repercusiuni grave asupra văzului, auzului şi gândirii
„prostimii", afectată de mulţimea fumigenelor aruncate. De ce se întâmplă?
Pentru că „una din pedepsele refuzului de a participa la viaţa politică este
aceea că vei ajunge să fi condus de inferiorii tăi" (Platon), în cazul
nostru, de hoţi, jefuitori şi corupţi.
„#rezist" tace, coaliţia exultă,
opoziţia ocărăşte, poporul trage ponoasele!
Şi de
această dată, în spatele uşilor închise şi ale scandalurilor la scenă deschisă,
jaful naţional şi-a făcut mendrele. Dacă în cursul dimineţii s-a anunţat
mazilirea Codruţei Koveşi, seara, târziu, Mafia corporatistă şi-a mai impus
încă o dată voinţa. Abuzurile asupra banului public au mai marcat o victorie
importantă împotriva Ţării: cele 200 de miliarde de metri cubi de gaz din Marea
Neagră (poate chiar mai multe), pentru care se construieşte o conductă specială
destinată transportării acestuia în Ungaria şi Austria. Legea gazelor din Marea
Neagră - votată în prag de noapte - şi modificarea legislaţiei penale au trecut
neobservate, în pas alergător, prin Parlamentul României, sub privirea
nevăzătoare şi auzul atrofiat al dependenţilor de drogul televizorului.
Ca şi în
cazul Legii Vexler, „#rezist" tace, coaliţia exultă, opoziţia ocărăşte,
poporul trage ponoasele! Dovadă că haştagiştii sunt sub comanda ocultei
corporatiste. Se dădeau de ceasul morţii în stradă la ordonanţa 13, deşi nu
ştiau cu ce se mănîncă, dar cu privire la acest alt uriaş jaf, haştagiştii n-au
primit ordin de asalt, pentru că era scris să treacă fără zgomot! Prezentat la
Hollywood, scenariul jefuirii bogăţiilor Ţării şi a dezastrului naţional
perpetuu ar fi luat un Oscar! Aşa de bine a fost însăilat de jefuitorii străini
cu concursul băştinaşilor. Iar noi stăm cu mâinile în sân!
În ceea ce
priveşte „Fondul suveran", încă se clocesc procedurile... se împletesc
sforile... se concepe ţesătura.
Conducta de gaz spre Ungaria va merge
pe sub curţile românilor
Firesc, s-au
găsit şi români care întrebă: dacă avem gaze în Marea Neagră de ce nu le putem
folosim noi? De ce le dăm altora la preţuri de nimic când la noi sunt
localităţi neelectrificare şi sate izolate, fără gaze sau canalizări? Repetăm
jaful pădurilor distruse de Holzindustrie Schweighofer, cu acordul Guvernului
României? Vinovaţii nu sunt întrebaţi, nici judecaţi. De condamnării, nici
vorbă sau, doar sunt mustraţi de ochii lumii, „cu suspendare". „Ungaria
are conectate 90% din locuinţe la gaz metan deşi importă 95% din gaz din Rusia.
Noi vom fi în situaţia în care conducta de gaz spre Ungaria va merge pe sub
curţile oamenilor care trebuie să se încălzească cu lemne şi să gătească cu
butelii şi ai căror copii trebuie să plece să lucreze în Austria şi Ungaria
pentru că noi nu avem industrie petrochimică"[1].
Matrapazlâcurile profului meditator
„Pas cu
pas", matrapazlâcurile profului meditator ies precum uleiul la suprafaţa
apei. Dovezile escrocheriei şi ale evaziunilor fiscale, săvârşite cu premeditare
de profesorul meditator de la Hertmannstadt, se înmulţesc precum ciupercile
după ploaie. Pe lângă chiria încasată ilegal „Klaus Iohannis, în calitate de
primar al Sibiului, era obligat să declare toate sumele pe care le-a încasat,
deci 100.000 dolari, nu doar suma de 50.000 dolari care era partea sa! [...] Că
Iohannis a încasat întreaga sumă de 100.000 dolari este lucru cert, iar faptul
că nu a declarat integral acest venit trebuie să fie anchetat de organele
statului, căci sîntem în faţa unor fapte deosebit de grave care pot duce la
acuzaţii de evaziune fiscală, de spălare de bani, de fals în declaraţii etc!
[...] Klaus Iohannis a încasat abuziv, numai din chiria de la Reiffeisen Bank
580.000 euro! Această sumă rezultă din Contractele devenite deja publice, dar
nu a fost declarată"[2].
Controlul averii Preşedintelui
României
Nu puţini
s-au declarat nemulţumiţi de nerespectarea legilor şi a actului fundamental al
ţării de către şeful statului, dar nimeni nu a încropit o iniţiativă
legislativă pentru cercetarea modului prin care Preşedintele României şi-a
dobândit averea, în conformitate cu prevederile Legii 115/2006 privind
declararea şi controlul averii demnitarilor, care, la art. 25 precizează:
-
Parlamentul se reuneşte pentru a solicita cercetarea averii Preşedintelui;
-
Preşedintele poate să vină şi să dea explicaţii în faţa parlamentarilor;
- În timpul
mandatului de Preşedinte o asemenea cercetare nu poate fi efectuată decât „pe
baza hotărârii Parlamentului României, adoptată cu votul majorităţii deputaţilor
şi senatorilor". Parlamentul adoptă o Hotărâre prin care solicită
organelor statului declanşarea anchetei.
Nimeni nu reacţionează:
„#rezist" tace, coaliţia exultă, opoziţia ocărăşte, poporul trage
ponoasele!
--------------------------------------------------------
[1]
http://www.zf.ro/companii/energie/a-treia-ialta-17349966
[2]
https://www.cotidianul.ro/iohannis-n-a-declarat-toti-banii-pentru-casa/
http://www.art-emis.ro/editoriale/4925.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu