CU DREPT DE A FI ZI DE ZI
LA CENTENAR (la100 de
ani:)
IM MEMORIAM ALEXANDRU
VAIDA-VOEVOD
~*~
Coborât de pe Ineu cu sufletul
saturat şi greu de Dumnezeu-Lumină,
Îmbracat drăguț de o drăguță albinuță
din edenica grădină,
îmbrăcat cu țărărănescă artă,
în port popular țesut, cu talant
îmulțit cu har
pentru munca din câmpul: agricol
numit hotar
trecut prin spată şi iță,
coboră-n vară din primăvară cu
picioarele-ngurgate cu obiele strânse cu ceaplauă, şnururii, brăcinar, trecug
prin nojiță în opincă,
ca să-l învețe carte popa, vlădică,
bând o duşcă de horincă, pălincă,
că-i creapă lemne Horică
pentru-n blid de mâncărică de linte,
în timp ce popa Ionică la plăcinte
înainte mănâncă cuminte pită albă de grâu proaspătă măşcat, făcut fărină, făină
fină, frământată aluat şi scoasă din cuptorul cocător încă pâine fierbinte,
că țăranul mocan n-are parte de
carte,
de uşurătate, ci de cruda realite şi
a şi asudat, transpirat, la arat cu viața nouă şi, Doanme, în iarba cu sclipici
licurici şi udă de rouă doarme, iepureşte, pe apucate, în culori de nelinişte
pentru cei lăsați acasă cu jalea pe masă, doarme
cu capul pe muşuroi, cum în toiu
verii e obişnuit omul pe la noi şi doarme ostenit şi-n neştire, că numai
Dumnezeu îl are-n ştire dormind cu capul, neântors, pe mănăstire, că-ți în tot
de toate, dar nu-ți bagă cu sila-n straiță, gândeşte țăranul ce glia-şi
osteneşte, roboteşte
cotând de oi ori înjugând la jug, la
plug, pe vaci, diboli sau boi,
că cine pune drănji, tălăngi, clopoțele
şi le grijeşte, paşte,
ca ciorâng şi cioban, oier, la oi le
cunoaşte,
le citeşte, le vorbeşte, grăieşte, de
grijanie, le mână, le alduieşte
şi adună, le cântă-n strună,
le ceteră ca un puță-găgăuță
uitându-se cu ochii de mâță în sptămâna de brânzii, când înebunită zburdă pe
uliță
cu păsărica după prunuță,
că ce văd ochii inima cere şi la
suflet fata-i mere miere şi fiere,
că dragostea dragoste cere
şi chiar şi pentru Dumnezeu e vrere
şi plăcere,
ca o pălincă în oieguță pălincuță, care-i
bună, bunuță,
că se gâlgăie pusă la gură şi pe gât
înjos piere voiios vijelios gâl-gâl
şi-l tulbură de cap val după val,
i se împtmoleşte corabia ciorobor la
mal,
ispăşitorul țap luat de val,
că nu-şi încape în piele buiac cu
binele urându-i-se cu zilele
de-atâta umblet urcând şi coborând
răzoarele
cu dealul mai la deal şi valea mai la
vale întru răsărit de soare Mircea Vaida-Voevod
scriind ca bunu-su Alexandru
Vaida-Voevod adunând multul norod
la Alba-Iulia, să facă acrobatic
echilibru pe drod,
ca să pună cu iubire la înălțime țara
la cale de culme în băii de mulțime pentru marea unire
cu cele bune să se adune în România
profundă, dreaptă sfântă, unită, independentă şi mare
cum nu fu şi nu-i alta sub soare
cu semănare, binecuvântare,
că ce se aseamănă se adună şi mireasă
se încunună
cu minte şi aventură,
că şi belşugul se câştigă după
brazdă, după mănoasa arătură,
drept la înviere, candidând la
fericire
cu viață nouă, pace vouă,
în rai cu voe bună să se pună:
pâine şi pace-mană, trasă adăpost şi
rost,
în folos luminos, trasă vrednic şi
harnic cu dialectic pragmatic în mâine:
dragoste şi dor cioplită din topor
cristic sub tricolor,
suflu de popor, la curți de
Româniia-curți de dragpste şi dor cu falnic viitor,
că-n lumină pentru lumină, în
ispravă-i a Domnului bucovă întru bravă slavă,
de Românie profundă şi mare nemurită
în odă
Patrie limba Română cu îndemână din
inimă,
ca albinele-n stare maximă de bine
roindă
ieşite roi din stupină pe urdiniş pace şi război
pregătite şi grăbite de sfântă nuntă
cu albine lucrătoare şi trântori în
frunte de alai cu regină cârmuitor, taroste, ca
muiere prosperă, fertilă, muncitoare țesătoare neveditoare
cu suveca ca un peşte notând printre
firele întinse băgate-n iță şi spată
şi strânsă pe sulul dinainte şi
dinapoi de carți până marți
şi de joi mai apoi, că viața cu
timpul tras de nevoi,
e un potop după potop,
ca popa-potrop hopa-trop
cântare a cântărilor întru răsărit de
soare de binecuvântare România profundă şi mare
gătită suflet de neam şi rai ce-n
scump cu-n scop îl am:
drept la veşnicie cu omenie,
duh de adevăr şi duh de
viață-simetrie,
Arcă a vieții pentru şuhan, ca să nu
trăiesc ireversibil şi-n van,
neam de neam pe piciorul de plai şi
gura de rai,
că România ni laudă de zestre sub
aceste carpatice zări albastre
de când lumea e lume
şi cât lumea există social-umană
culme
cu miortice hotare naționale cu artă
şi cu sur şi frumuseți mândre ce poartă cu de- ale nostre maiestre
"laudator temporis acti"
cu drept de a fi zi de zi.
*
DAR FAȚĂ DE DUMNEZEU EŞTI O
CONŞTIINȚĂ
~*~
Străduința te face eficient, dar
tebuie cu răbdare antrenament
sustinut sustenabil permanent,
exercițiu,
să scoți cu starea ta de bine la
iveală frumuseță
cu eficiență şcoală social-umană,
şcoală iubire de înălțare întru răsărit de soare de pe orizontală pe vericală, binecuvântare,
dealul, mutându-l cu efort, cu gândire, cu muncă, mutându-l în bloc,
la ceilalți, celorlați, motiv de
fericire fără discriminare că-s: scunzj şi înalți: de la sat sau oraş, de la
asfalt,
că, tu însuți, prin cunoaştere
n-ascunzi pentru sine, pentru comozi lumina, starea de bine ce-i a tuturora li
se cuvine şi le aparține primăvară,
nimb, ordine şi disciplină şi aură,
că n-ascunzi sub obroc,
că-n fața lui Dumnezeu nu eşti fățarnic, n-ai în cap pitici, nu te
ascunzi
şi dacă eşti doar boboc, răilor, nu
cedezi,
că şi viața ta-i rugăciune cu îndemână
şi Patrie Limba română,
tu, îi dtorezi, că față de oamen te
mai ascunzi, cedezi, abandonezi, calea către Iisus,
dar față de El eşti cu cărțile
conştiință pe masă şi pe față
şi nici măcar nu te scuzi, căieşti, că
te cunoaşte,
te şti ca Vica ce laş eşti, în culori
cu arome fără noimă, îmbâcsite de nelinişte,
te şti ce şi cine eşti, cu cine te
însoțeşti şi ce poamă eşti,
că te şti de bună samă şi cum te
cheamă: "mămăligă când te strigă"
şi "zor de zamă când te
cheamă,"
că El are ochi şi vede oriunde
şi are urechi şi te-aude oriunde la
orice disanță
şi nu-i ca oamenii nepăsător, cu
indiferență.
~*~
PAVEL RĂTUNDEANU-FERGHETE
*
CU PROPRIU TĂU DRUM
LIBER PETRU A DEVENI CINEVA PRIN CE EŞTI PRIN FIRE
~*~
Ben străluceşte în culori, că-i
ocazie
prin ce ți-i dar de la Dumnezeu, c-ai
învățat din cununa de spini şi din sulița
ce te-a străpuns între coaste să-i
sângereze grupa sngvină în univers, tu, salvatorul aşteptând la întrebare
dragostea ca răspuns,
în timp ce eu aşteptând să te ridici
oftez de viață şi profund flămând,
în evident eu simțind lipsa lui Vica
pentru ca să nu stau ca vaca la iesle
pe cale miez de pâine fierbinte către
Iisus
mai presus de moarte, ca la carte
înăduşit, transirat, în toridul globalizator a verii, Mesie a iubirii şi unirii
țării,
însă ca să nu plângă sufletul meu, tu
cu tupeu să nu te laşi învins,
pentru'că viața nu ni roz, nu ni goz
ascuns sub preş,
că totul ține de situație, de
dragoste de înters tăgând hois dragoste şi dor la curți cu popor:
frați în Carpați, unde ne-avem un loc
unde nu ni ascunsă în România,
nu ni ascunsă lumina omenia, veşnicia,
n-ascundem ziua sub obroc,
ziua cu iz de smirnă, tămâie şi
busuioc
că viața trebuie să-ți aibă timp şi-n
timpul tău să fie un univers cu sens imens şi cu bucurie şi necaz
speranța vie esență de poftă de
viață, să aibă sens
cu:excelență, conştiință
național-univeral excepțional tridimensional şi atenție pentru noi o samă eşti de seamă, eşti o
omenească ecuație,
pentru mine eşti responsabil un
mărțişor, un cadou: erou.
Pe tine parcă te cunosc de mult, de
veacuri:
Omul măsură a lucrurilor, omul cu
rostul şi folosul a două culturi din multi-lumi culmi
dând ton şi avengură prin tenacitate
statornic, practic,
fără a-ți schimba, fluctueze,
statornicia,
că eşti loial înstare de sacrificiu
pentru România,
că întotdeauna pe cont propriu
suflet larg eşti un lider
cu devotament, cu propiul tău drum
intelivent, liber, sub cer,
că te-ai schimbat la față,pentru
dreptul de fi ieşind din tipar, ieşind profund în evidență profund de dragoste
flămând, încrezător, învingător, atras de lucruri serioase, ca un vulcan,
dar n-ai ieşit din decor, ca om de
viitor
(tot timpul mai încurajator pentru
mine, că eşti de bună calite, cu multă ordine, disciplină, c-ai un altfel în
rutină,
că nu înghiți pe cei care în
debara ponegresc,
defăimează fără obraz, fără bună
cuvință,
fără un reper al Dumnezeului din cer,
defăfăimează pe naționalul geniu
național, MIHAI EMINESCU,
OMUL MORAL A TUTUROR TIMPURILOR,
UN OM CARE SCHIMBĂ ŞI A SCHIMBAT AUR
CENUŞIU STRECURAT LOVIND INVIDIA ÎN FREZĂ.
~*~
PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu