AMALGAM, ÎN ORORE DE VIAȚĂ-MANIFEST PROVITA - + AVÂND PRESTAȚIE PROVITA

AMALGAM, ÎN ORORE DE VIAȚĂ-MANIFEST PROVITA-

IM MEMORIAM ALEXANDRA MACEŞAN ŞI IOAN ALEXANDRU: PATRIE LIMBA ROMÂNĂ

~*~

Lipsiți de credință, de mari speranță provita de viață

pe Arcă şi națională conştiință şi ştiință dogmatică personală, inviduală, de şcoală a bunului simț de dincolo de şcoală

cu 7ani de la iarba verde de-acasă, cum nu fu cu viață mai frumoasă,

pătimim şi plătim, în nobil şi sublim

pentru că ştim, dar ne prefacem că nu ştim,

că neputința rupe legea, o transformă-n tocmeală,

iubirea să nu ne mai fie de pe orizontală pe verticală, să nu fie de a tânta buşeală, păruială,

că fripți de corupți să suflăm în iaurt cu efort

consumând duscinfoet: precar şi reprobabil,

indolent, neinteligent savant la-nghesuială de tăvăleală,

cu nonşalanță transparent, consecvent, non-stop hopa-trop tulai strigând până a nu sări cu răul părăul...

fără perseverență cu prestanță, în evidență,

în aramă de "O, mamă, dulce mammă !" Simona Halep,

în consecință şi performanță naşpa să plătim domnia şi prostia,

când răul, defăimează România,

c-ar fi insensibilă, bolnavă şi de plumb Bacovia,

în indiferență burgheză cu iz de lene şi ruşine,

care-i lesne şi-n România,

în România profundă, tainică şi mare, dodoloță

de conştiință de iubire, în iubire cu drept de a candida cu înviere Ioan Alexandru la fericire,

cu drept de a fi şi laudă de zestre

în undă verde magna cum laude şi laudator temporis acti

şi totuşi iubirea, în prestanță cu performanță de conştiință întru răsărit de soare cu spiritul de binecuvântare

a răspunderii şi valorii,

de Mesie a iubirii ca natură a naturii şi firii omeneşti

cu care însoțeşti lumea integră, morală,

în pace şi pâine, trasă liturghie-n spice,

trasă-n mâine de cele cinci simțuri,

cu roadă sicio-umane nemurită-n cântec

şi hățâtă-n mâine cu haznă de om şi-nflorire de pom ca să răzbim din iarnă dragoste maternă  pururi rămasă eternă,

în evrika de dom, c-a fi om e lucru mare,

iar a fi domn/gazdă, nu-i mirare,

ci o nesuferită întâmplare,

că-n spiritul alert a autenticului valorii şi răspunderii,

ne păstrăm oameni prin obectivul păcii şi obiectivul muncii-

infinit, în absolut de lumină de întuneric despărțită dintru început ca lucru lui Dumnezeu-Domn Savaot: bine făcut,

chiar în toiul şi arşița, surâs din dricul verii,

în deplin şi divin destin de Mesie a iubirii,

natură a năturii firii...

şi când sthii dezlănțuite şi peste mână, Patrie limba română,

că luați de val peste val cu mii şi sute de catarge Eminescu,

spumegând ca păstrăvii, în aval,

câte, Doamne, se vor sparge aman/câte, Doamne, Doamne, Quovadis vor învinge aman, îmbrăcând hristica cămaşa a fericirii ?

că nu se risipec cu trăiri, în van,

că pentru ele legea parlamentară nu-i joacă-tocmeală,

ci legea li lege la sânge, de pur-rege, Doamne sfinte! pentru a nu se lovi la mal, ajungând la țărmuri dezastre,

în stupoare, epave, biete sterpe eve ?

menită fiindu-ne soarta să nemurim autohtona şi autentica valoare

de prospere izvoare născătoare de popoare,

în pâine şi pace, cu liturghii în spice de holde viitoare

la curți de dragoste, amor cutezător şi dor temerar

cu talanții îmulțit, în al țării şi a neamului har.

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE

AVÂND PRESTAȚIE PROVITA

~*~

Nemurind autohtona şi autentica valoare

de pace şi pâine, de patria limbii române-liturghie Hristos-Eminescu-n grâne,

în holde cu spice înlăturând orori: războaie şi crime

din duhul şi harul evanghelic de adevăr şi din duhul de viață

cu văzduh de sfântă treime şi cutezanță şi conştiință Aurel Vlaicu, în zbor falnic

peste Carpați la părinți şi frați întru răsărit de soare

şi dialectică binecuvântare,

în biserică: România profundă, tainică şi mare, mare din parcare cu iz Bacovia de România cu drept,

în drept de a fi laudă de zestre cu zări de zefir albastre Pavel Rătundeanu-Ferghete

a lui Verinica Puşcaş şi Ferghete Dragomir,

în tot şi toate Domn Savaot, cu sănătate că-i mai bună ca toate,

pentru a nu fi luat peste picior la curți de dragoste şi dor,

netras în piept de fapt

ca să regret ca poet,

că nici la vară nu mă-nsor, că fără voință eco-sănătoasă şi bio, mai bine mor,

că ce-n frunte ți pus ca drum de dor călător ai de dus până la capăt aur cenuşiu strecurat

şi univers luminat cu vers,

fericire pentru urmaşi că-n dor uşor şi greu printre spini şi colți de piatră câinii vagabonzi ne latră

şi ne-n hață de picior,

deşi ne fu cum ne fu viața la Mărțişor Arghezi psalmică

şi frumoasă, de-acasă,pururi maternă rămasă eternă

cu undă verde de acasă de moşmonde magna cum laude laudă de zestre,

în drept, cu drept de a fi,

cu unul pentru toți şi toți pentru unul cum scrie la carte aparte cu realitate

în tot Domn Savaot.

Fără o bunătate, fără un bun simț de înalt profesionism de comunism cu altruism ne domnim şi prostim, cosmopolit, în imperialism

şi ca atare pentru domnie şi prostie plătim,

că ne greşim când socotim în dulce de România ca ciuli -buli harcea parcea, în ce profesăm, moşim,

pe nicăieri,

din rădăcini cu cinstea departe de suspinuri-amărăciuni,

deşi cinstea e crucea mea/a ta, pană mândră, în clopul cui o poate purta sus pe Golgota,

că doar aşa cum suntem harnici şi buni prasnici ne mântuim

avându-ne pe departe spre înainte

din întuneric către lumină de doină să dăm Hrustos mână la mână

având prestație provita artist pe Everest Evrika!

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE