BUSUIOCUL
Sfantul Nicolae Velimirovici
Busuiocul si
isopul (mai ales busuiocul) – cele mai de seama plante la popoarele ortodoxe
din Balcani, sunt simboluri ale sufletului celui drept, care, odata cu
îmbatrânirea si vestejirea trupului, dau o mireasma puternica, pentru ca aceste
doua plante au o mai mare si mai placuta mireasma când se usuca decât atunci
când sunt verzi. Busuiocul se foloseste si la sfintirea apei. În acest caz el
simbolizeaza buna mireasma harica a lumii celei de Sus, care prin puterea
Crucii fereste apa de alterare.
Sfantul
Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2009, p. 43-44
ASPECT DUBLU
Parintele Rafail Noica
Fata de
vremea în care simteam tragedia aceasta de a închide ochii la toata frumusetea
lumii, acum din ce în ce mai mult vad ca frumusetea aceasta nu este decât un
simbol al realitatii ultime. Deci viata de acum o vad într-un aspect dublu. Un
aspect caruia i-as zice functional. De exemplu: mâncarea, bautura si toate
lucrurile care te tin în viata au doar o functiune. Chiar lucrurile care ne
îmbata cu frumusetea si cu tot felul de atrageri sunt functionale. Fara ele,
într-o oarecare masura, murim sau scadem în viata. Exista însa si un aspect
simbolic, care tradeaza ceva din vesnicie. Si simtirea omului se agata de
simbol, ca si cum ar fi realitate.
Parintele
Rafail Noica, Celalalt Noica, Ed. Anastasia, Galati, 2002, p. 38,39.
VIATA LA TARA
Sfantul Teofan Zavoratul
Viata la
tara are mult adevar. Viata oraselor, si mai ales a capitalelor, este departe
de adevar: toti fac pe comediantii.
Sfantul
Teofan Zavoratul, Ce este viata duhovniceasca si cum sa te apropii de ea?,
traducere de Elena Dulgheru, Ed. Anastasia, Bucuresti, 1997, p. 314-315
TRATAMENTUL MEDICAL
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca un
om bolnav, care doreste sa se vindece, se da întru totul voii doctorului sau si
tine rânduiala întocmita de acesta, pentru ca leacurile sa lucreze fara de
oprelisti. Noi toti suntem din fire betegi duhovniceste sau mai rau decât atât:
fiind raniti de moarte de tâlharul diavol, stam vatamati în drumul lumii
acesteia si nicidecum nu ne putem ajuta pe noi însine, asa cum ni se arata în
pilda samarineanului milostiv, care l-a îngrijit pe cel cazut între tâlhari
(Luca 10, 30-35). Daca voim sa ne vindecam de vatamarile pacatoseniei, trebuie
sa ne lasam în voia lui Iisus Hristos – Acel Samarinean Care nu din Samaria a
venit, ci dintru Maria Fecioara de Dumnezeu Nascatoarea –, ca sa faca El cu noi
precum voieste, fiind de trebuinta sa pazim rânduiala si legile Lui care sunt
scrise în Evanghelie, desi trupului nostru acestea i se par a fi prea
anevoioase. Cei bolnavi iau de bune si le rabda pe toate cele rânduite de
doctori, de vreme ce vor sa se tamaduiasca. Asemenea si noi trebuie sa înduram
tot ce voieste si ne porunceste Tamaduitorul nostru, Hristos, si sa le primim
pe acestea ca pe darul cel bun, caci altfel tamaduirea Lui mântuitoare nu ne va
folosi cu nimic, asa precum pe cel beteag nu-l va întrema lucrarea leacurilor,
daca acestea nu sunt luate dupa rânduiala lasata de doctor, ba chiar mai mult
va creste neputinta lui. Greu îi este trupului nostru sa lepede iubirea de sine
si sa urmeze voia lui Hristos, însa lucrarea vindecarii si a mântuirii noastre
ne cere sa le facem pe acestea negresit. De aici întelegem ca nu au o adevarata
întoarcere si pocainta cei ce nu vor sa se lase de iubirea de sine, de
îndaratnicie, de setea de slava si de alte placeri trupesti, ramânând astfel
betegi duhovniceste si netamaduiti, cu toate ca mântuitoarea tamaduire a lui Hristos
este lasata pentru toti.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 119
FEREASTRA MURDARA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca
fereastra murdara sau afumata nu lasa lumina cea fireasca sa treaca prin ea.
Asemenea si sufletul omenesc pângarit si întinat de patimi nu poate primi în
sine lumina harului lui Dumnezeu atâta vreme cât se gaseste în pacatuire.
Pacatele sunt întocmai ca o negura întunecoasa, ca si o stavila care nu
îngaduie luminii lui Dumnezeu sa ajunga în suflet si care îl desparte pe acesta
de Domnul, dupa cum zice Prorocul: „Gresalele voastre va despart de Dumnezeu si
din pricina pacatelor voastre Si-a întors El fata de la voi” (Isaia 59, 2).
Sticla, de îndata ce va prinde a se curati, va începe a îngadui luminii sa
patrunda în ea si cu cât se va face mai curata, cu atât mai multa lumina va
trece prin ea. Asemenea se face si cu sufletul omului: de îndata ce se va
întoarce din pacatuire catre Dumnezeu si va începe a se cai si a-si curata
pacatele prin pocainta si prin credinta cea întru Hristos, el va fi luminat de
harul Domnului; si cu cât se va cai acela mai sârguincios, cu atât mai mult se
va lumina. Aceasta ne povatuieste sa ne întoarcem la Dumnezeu si sa ne pocaim,
daca voim sa dobândim milostivirea Lui.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 107
PETELE INTUNECATE
Sfantul Sofronie Saharov
Adeseori ne
mângâiem cu gândul ca nimeni nu a vazut ceea ce am facut sau nu cunoaste ceea
ce gândim. Dar, daca privim la viata aceasta ca la o pregatire pentru vesnicie,
daca nazuim sa scapam de petele întunecate dinauntru nostru, atunci imaginea se
schimba.
Sfantul
Sofronie Saharov, Rugaciunea – experienta Vietii Vesnice, traducere de diac.
Ioan I. Ica jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 93
COPILASUL SI MAMA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca un
copilas alearga mereu la mama lui pentru orice trebuinta; de vrea mâncare, apa,
sau poate altceva, i le cere mamei; daca da de vreun necaz, iarasi fuge la
maica sa. Si chiar si atunci când primeste vreo pedeapsa de la ea, nu se
desprinde de mama lui, ci ramâne în preajma ei si se lipeste de dânsa, o
iubeste si tot de la ea le cere pe toate. Întocmai este si credinta crestina,
care-L primeste si Îl are pe Dumnezeu drept Tata. Ea lasa în urma sa tot ce
este în afara Domnului si doar la El alearga pentru orice trebuinta, zicând
împreuna cu Prorocul: „Tu esti nadejdea mea, partea mea esti în pamântul celor
vii” (Psalmul 141, 5); si înca: „Lipitu-s-a sufletul meu de Tine si pe mine m-a
sprijinit dreapta Ta” (Psalmul 62, 8). Un astfel de suflet credincios pe toate,
cu smerenie si cu frica, le va cere si le va astepta de la Dumnezeu, Tatal sau:
„toata darea cea buna si tot darul desavârsit de Sus este, pogorându-se de la
Parintele luminilor” (Iacov 1, 17). De primeste cele cerute, Îi multumeste, iar
de nu, totusi nu deznadajduieste, ci le asteapta cu rabdare, strigând cu
Prorocul: „Catre Tine am ridicat ochii mei, Cel Ce locuiesti în cer. Iata,
precum sunt ochii robilor la mâinile stapânilor lor, precum sunt ochii
slujnicei la mâinile stapânei sale, asa sunt ochii nostri catre Domnul,
Dumnezeul nostru, pâna ce se va milostivi spre noi” (Psalmul 122, 1-2). Si asa
precum copilul fuge la mama când vede necazul si nenorocirea, cautând la ea
ajutor si ocrotire, iar când se afla în boala si în neputinta, suspina catre
mama sa si îsi întinde mâinile spre ea, spunându-si betesugul, asemenea si
inima cea credincioasa, în orice ispitire si nenorocire, alearga la Dumnezeu si
cere de la El ajutor si aparare, strigând catre Dânsul împreuna cu toti
dreptii: „Doamne, scapare Te-ai facut noua în neam si în neam” (Psalmul 89, 2);
si înca: „Tu esti scaparea mea din necazul ce ma cuprinde; bucuria mea,
izbaveste-ma de cei ce m-au înconjurat” (Psalmul 31, 8). Si de va primi
pedeapsa de la Tatal Ceresc, tot nu se va departa de Dânsul, ci va lua drept
bune toate cele ce sunt trimise de la Bunul Dumnezeu, amintindu-si acel cuvânt
de mângâiere pe care El îl graieste fiilor Sai: „Fiul meu, nu fi nebagator de
seama de dojana Domnului, nici nu slabi fiind certat de Dânsul. Caci pe cel pe
care îl iubeste Domnul îl cearta si bate pe tot fiul pe care îl primeste”
(Evrei 12, 5-6). Si precum un copil se departeaza si fuge de oamenii
necunoscuti si straini, caci se teme de ei chiar de nu se afla în primejdie,
asemenea si sufletul cel credincios, întrucât nu este din aceasta lume, se
departeaza si se fereste de ea si de toate cele ale ei întocmai ca de un
strain, pentru ca nu cumva prin alipirea de lume sa se departeze si sa se
lipseasca de Dumnezeu. Cinstea, slava, bogatia si dulceata lumii sunt
îndoielnice pentru acel suflet; el se pazeste de cei ce uneltesc cele
pamântesti si stricacioase atât cu fapta, cât si cu cuvântul; se fereste de ei
ca de straini si nu se poarta cu ei prieteneste, caci se teme sa nu se
departeze de Dumnezeul sau prin prietenia cu acestia si sa nu se lipseasca de
dragostea Domnului prin iubirea lor. Si asa cum un copil, chiar de va fi
ademenit de necunoscuti si ispitit de ei cu un mar sau cu orice alt lucru
asemanator, nu se va dezlipi de mama lui si nu va merge dupa straini, desi se
mai întâmpla sa se apropie de ei si sa primeasca cele oferite, însa luându-le,
cu frica si cu grabire se întoarce si fuge la maica sa, asemeni face si un
suflet credincios: desi aceasta lume îl ademeneste cu slava, cinstea si
placerea ei, el nu-i împlineste voia si nu se dezlipeste de Dumnezeul lui; nu
se tine de lume, ferindu-se de ispitele acesteia, „pentru ca toate cele ce sunt
în lume – pofta trupului si pofta ochilor si trufia vietii – nu sunt de la
Tatal, ci din lume sunt” (1 Ioan 2, 16). Si chiar de se întâmpla sa primeasca
cinstirea ce i se aduce, o primeste cu frica, temându-se ca nu cumva sa cada de
la Dumnezeu prin acea slavire, care în mare parte schimba înspre rau
deprinderile cele bune; si socoteste ca cinstea aceea este pentru el o
ascultare, nu o desfatare si o plineste pe aceasta cu frica, spre slava
Domnului sau si spre folosul aproapelui. Tot astfel, si de i se daruieste
bogatie, el nu-si leaga inima de ea, ci doar de Dumnezeu se lipeste; mâncarea,
bautura, haina, odihna si adapostul le primeste dupa trebuinta, caci fara
acestea nu ne este cu putinta a trai, dar nu le foloseste spre placere si
rasfat, ci se slujeste de ele cu frica de Dumnezeu, pentru a nu-L mânia pe
Domnul cu prisosinta, lipsindu-se prin aceea de mila Lui si cazând de la
Dânsul. Si dupa cum un copil, chiar de este smuls de straini de lânga mama lui
si tras în laturi, se tine totusi de ea cu putere, o strânge în brate, plânge
si striga pentru a nu se desparti de dânsa, întocmai face si inima cea
credincioasa: cu toate ca diavolul si lumea cea rea se straduieste sa o
desprinda de Domnul, aducând asupra ei necazuri, suferinte si nenorociri, ea
totusi se tine strâns de Dumnezeul sau, rugându-se Lui cu staruinta si
cerându-I sa nu o lase în necazuri si sa-i fie ajutor împotriva vrajmasilor
Lui. Într-un cuvânt: asa cum un prunc îsi pune toata nadejdea pentru bunastarea
sa întru a fi în preajma mamei lui, iar îndepartarea de ea o socoteste drept
lipsire de darea cea buna, asemenea si sufletul credincios, pentru care toata
fericirea si desfatarea este ca numai de Dumnezeu sa se alipeasca si care
gaseste ca este o nenorocire a te lipi de faptura si a te desprinde astfel de
Facatorul. Din aceasta întâmplare sa înveti, crestine, ce este credinta
crestineasca si vie, care nu poate fi fara frica de Dumnezeu si fara dragoste.
Citeste sfintii Psalmi, scrierile Prorocilor si ale Apostolilor, precum si
vietile Sfintilor, care prin credinta lor au bineplacut Domnului, si vei
întelege adevarul, iar de acea credinta care este purtata doar pe buze, însa nu
si în inima, tu sa nu te smintesti, caci multi sunt plini de una ca aceasta.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 174
U M B R A
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca
umbra nu are nimic în sine: nici viata, nici trup, nici miscare, ci doar
asemanarea cu trupul; iar când se ascunde soarele, dispare si ea tot atunci. La
fel si omul, nimic nu este fara Dumnezeu. Atâta vreme cât Domnul îl tine, îl
îndruma si îl lumineaza, el se crede a fi ceva si pare ca este, însa cum îsi
ascunde Dumnezeu lumina Sa si îl lipseste de puterea datatoare de viata, omul
dispare îndata. Despre aceasta zice Prorocul: „Ca o naluca umbla omul” (Psalmul
38, 6) si „zilele lui ca umbra trec” (Psalmul 143, 4). Dintr-o astfel de
întâmplare învata sa-ti cunosti nimicnicia si sa te smeresti, acesta fiind
începutul întelepciunii crestinesti.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 141
STARUINTA CALATORULUI
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca
aceia care râvnesc sa ajunga într-un oras sau într-un alt loc oarecare nu stau,
ci merg cu staruinta pe acel drum care îi duce într-acolo. Asemenea si cei ce
se silesc a ajunge în cetatea cereasca, Ierusalimul cel de Sus, nu zabovesc, ci
savârsesc calea ce-i poarta spre acel oras, adica merg pe cararile evlaviei,
unde le este Calauzitor Hristos, pe Care robii Lui cei credinciosi Îl urmeaza
cu dragoste si credinta. Oare de ce tu, pacatosule neîndreptat, de vreme ce
vrei sa te mântuiesti si sa ajungi în Patria cereasca, stai neclintit si nu
mergi dupa El? Ori, mai rau decât atât, odata ce te-ai abatut din calea
cucerniciei si ai apucat drumul celor necredinciosi, îl tii pe-acesta, care te
duce în iadul vesnicei pierzari? Te-ntrebi care-o fi oare calea cucerniciei si
cea a necredintei? Domnul nostru ti le arata în Evang helia Sa si-ti porunceste
sa te departezi de cea din urma si sa o urmezi pe cea dintâi. „Intrati prin
poarta cea strâmta; ca larga este poarta si lata este calea care duce la pieire
si multi sunt cei care intra prin ea; si strâmta este poarta si îngusta este
calea care duce la viata si putini sunt cei care o afla” (Matei 7, 13-14).
Cararea cea strâmta este calea smereniei, a ascultarii, a blândetii si a
lepadarii de sine, adica a tagaduirii propriei tale vointe. Iar drumul cel larg
este calea mândriei, a neascultarii, a nerabdarii si a iubirii de sine. Aceasta
te duce spre iad, pe când cea dintâi – spre Cer. Alege tu pe ce cale vrei sa
mergi: fie pe cea îngusta si scunda [smerita] – spre Cer, fie pe cea larga si
înalta – spre iad. Iar o a treia cale nu aflam în Sfânta Scriptura, caci pentru
veacul ce va sa vina, spre care ne îndreptam cu totii, vedem ca ne deschide
Dumneze u doar doua locuri de salasluire: viata vesnica ce se va gasi în Ceruri
si chinul nesfârsit care va fi în iad.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 125
MATASEA
Sfantul Nicolae Velimirovici
În Rasarit,
folosim uneori pentru vesmintele preotesti matase chinezeasca facuta în China
de mâini pagâne, sau potire si lingurite si clopotele si lanturi facute de
musulmani, sau pietre pretioase adunate si miresme preparate de închinatorii la
foc sau la pietre din Africa, si nici unul dintre noi n-ar trebui sa se teama
sa le foloseasca atunci când I se închina lui Hristos, asa precum Hristos
Însusi nu S-a temut sa atinga cele mai decazute trupuri sau suflete omenesti cu
preacuratele Sale mâini. Crestinismul nu poate fi spurcat daca foloseste pentru
închinare lucruri ale mâinilor pagâne, însa popoarele pagâne se fac prin
aceasta partase la închinarea crestina, în chip trupesc si întru necunostinta,
asteptând clipa în care vor fi partase la ea si în chip duhovnicesc si întru
cunostinta. Fiecare bucata de matase chinezeasca din vesmintele noastre este o
prorocie a marii Chine crestine.
Sfantul
Nicolae Velimirovici, Patimirea Bisericii, traducere de Laura Marcean, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2010, p. 40-41.
CRUCEA LUI HRISTOS
Sfantul Ioan din Kronstadt
Crucea este
în Hristos si Hristos este pe Cruce. Crucea închipuie pe Hristos, Fiul lui
Dumnezeu, rastignit si de aceea de semnul Crucii si chiar de umbra ei se
înfricoseaza demonii, ca semn al lui Hristos Însusi, ca însasi umbra Celui
rastignit. De aceea, introducerea Crucii în apa pentru sfintirea acesteia este
un lucru deosebit de important; apa capata puteri vindecatoare si de izgonire a
demonilor.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 302
ARTA MARTURISITOARE
Mitropolitul Ilarion Alfeiev
Cultura
poate fi purtatoare de evlavie crestina. În Rusia, în anii sovietici, când
literatura religioasa era inaccesibila, oamenii au învatat despre Dumnezeu din
lucrarile clasicilor rusi. Era cu neputinta sa cumperi sau sa gasesti la
biblioteca scrierile Sfântului Isaac Sirul, însa am avut acces la scrierile
staretului Zosima din Fratii Karamazov, care au fost inspirate de lucrarile
Sfântului Isaac. Literatura, arta si muzica rusa din secolul al XIX-lea, desi
seculare în forma, au pastrat o legatura launtrica profunda cu temeliile lor
religioase originare. Iar de-a lungul perioadei sovietice, cultura rusa din
secolul al XIX-lea a îndeplinit misiunea care, în împrejurari normale, ar fi
fost lucrarea Bisericii.
Acum, ca
prigonirea religioasa a luat sfârsit, Biserica a intrat în arena libertatii: nu
sunt piedici în calea mi siunii ei. Între Biserica si cultura era un zid,
construit artificial în vremurile sovietice. Dar acum nu mai este asa.
Slujitorii Bisericii sunt liberi sa conlucreze îndeaproape cu oamenii din lumea
artelor si a culturii pentru a lumina lumea. Biserica, arta si cultura sunt
împreuna-partase la un câmp misionar comun si împreuna iau asupra-le sarcina
comuna de a raspândi luminare.
Mitropolitul
Ilarion Alfeiev, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (MIA),
traducere de Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p.
16-17.
STRALUCIREA DUMNEZEIASCA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Soarele da
lumina. Soarele Ratiunii dumnezeiesti straluceste neîncetat în sufletele celor
alesi.
Dumnezeu
salasluieste întru sfinti, în chiar numele lor, în chipurile lor. Daca le vom
folosi chipurile cu credinta, vor face minuni.
Da-mi,
Stapâna, Doamna, inima simpla si curata, încredere fiasca, daruire si dragoste
fata de tine, totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 362.
OSTAȘIA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Când se
aduna o oaste în aceasta lume, atunci cei chemati la ostasie îsi lasa casele,
sotiile, copiii, rudele si averile lor. Vezi, asadar, crestine, ce fac oamenii
când intra în slujba unui împarat pamântesc? Sa stii cu adevarat ca asemenea
trebuie sa faca si crestinii care au intrat în slujirea Împaratului Ceresc. Si
lor li se porunceste a înfaptui acel cuvânt care i s-a dat drept porunca de la
Dumnezeu lui Avraam, Parintelui tuturor dreptilor: „Iesi din pamântul tau si
din neamul tau si din casa tatalui tau” (Facerea 12, 1). Vechiul Adam, din care
ne-am nascut si pe care îl purtam înlauntrul nostru, ne este tata; iubirea de
sine îi este trupului nostru o casa preaplacuta; patimile noastre, poftele
trupului, poftirea ochilor si trufia vietii ne sunt rude si averi. Pe toate
acestea trebuie sa le lepede crestinii, care prin Sfântul Botez au intrat în
oastea lui Hristos, Împaratul Ceresc: „sa lepede fostul lor fel de viata a
omului celui vechi” pentru totdeauna si „sa se dezbrace” de vechiul Adam
(Efeseni 4, 22; Coloseni 3, 9); „sa-si rastigneasca trupul împreuna cu patimile
si cu poftele” (Galateni 5, 24); sa-si paraseasca orgoliul, trufia, iubirea de
slava, de placeri trupesti si de argint, care îi sunt spre mângâierea trupului,
precum s-ar lepada de niste rude de-ale lui si în acest chip sa Îi slujeasca
Împaratului Hristos.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 89
INDELETNICIRILE OMENESTI
Arhimandritul Sofronie Saharov
La Muntele
Athos, când eram înca începator, un monah batrân mi-a spus într-o zi ceva
minunat în legatura cu treburile cele mai smerite: „Nici o munca nu înjoseste
valoarea omului, singur pacatul naruie viata dumnezeiasca în noi”. Treburile ce
nu pot deveni patima sânt cele mai potrivite vietii duhovnicesti. Daca sunt
bucatar, pregatesc hrana rugându-ma pentru cei pe care Domnul îi iubeste. Nu
are loc patima. Totodata o astfel de munca este de mare pret, caci îmi îngaduie
sa slujesc celor pe care Hristos îi iubeste. Putem trai foarte bine cu o astfel
de atitudine.
Arhimandritul
Sofronie Saharov, Din viata si din duh, traducere de Parintele Rafail Noica,
Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2011, p. 51
DISTANTA INEXISTENTA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Dupa cum
într-o convorbire aerul se afla pretutindeni si umple totul, devine un fel de
mijlocitor între cuvintele noastre si cele ale persoanei cu care vorbim si
cuvintele ajung la urechile unuia sau ale celuilalt pe calea aerului, iar
neexistând aerul, n-am putea vorbi si nici auzi, întocmai si în cele
duhovnicesti. Duhul Sfânt, care pretutindenea este si pe toate le împlineste,
ne mijloceste comunicarea cu fiintele fara de trup. Nu întelegem bine cum anume
suntem auziti de altii, de persoane aflate uneori la mare distanta, prin
intermediul aerului, stim doar ca suntem auziti; de asemenea nu întelegem cum
aud, prin Duhul Sfânt, îngerii si sfintii suspinele inimilor noastre, dar stim
ca le aud. Asa cum din raspunsurile celor carora ne adresam deducem ca am fost
auziti, si în cel de-al doilea caz deducem aceasta tot din raspunsuri. În
primul c az vedem cu ochii nostri trupesti fata celui cu care vorbim, în al
doilea, chipul celui cu care vorbim se înfatiseaza ochilor inimii, o fata
nevazuta sau un duh nevazut. Pentru fiintele corporale distanta conteaza.
Pentru omul sfânt ea este inexistenta.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 442
MILIOANE DE CHIPURI
Sfantul Ioan din Kronstadt
As putea
sa-mi imaginez înlauntrul sufletului milioane de chipuri, de pilda, toate ale
Maicii Domnului; as zugravi-o cu mintea în toate felurile si toate înfatisând
aceeasi persoana vrednica de veneratie, ca si Ea însasi. Dupa cum Monada Cea de
dinainte de fire, datatoare de viata, a conceput, a creat prin cuvântul ziditor
si a sfintit prin Duhul Sfânt o infinitate de chipuri inteligibile dupa însusi
modelul Sau, Care sunt Puterile ceresti, asijderea Tatal a conceput, iar Fiul,
Însusi Chipul cel viu al Tatalui, a creat si a sfintit prin Duhul Sfânt si un
chip al Sau sensibil si inteligibil totodata – omul. De la aparitia aceluia, la
început chip unic, creeaza, spre uimirea noastra, pâna în ziua de astazi
asemenea chipuri. Si toate sunt vii, nespus de frumoase, dupa asemanarea lui
Dumnezeu, dainuitoare, vesnice. Asijderea si eu, oricât de multe icoane as
face, pe toate le voi considera adevarate, vrednice de cinstire, îmi voi pleca
genunchii înaintea lor, cu conditia sa corespunda chipurilor (imaginilor) vii ale
Sfintilor lui Dumnezeu. Ce ne-ar putea împiedica sa avem atâtea chipuri ale
Mântuitorului Hristos, câte chipuri reale de crestini exista? Orice icoana a
Mântuitorului este chipul Sau vrednic de cinstire, care straluceste în sufletul
oricarui crestin adevarat.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 438-439.
CU NOI ESTE DUMNEZEU
Sfantul Nicolae Cabasila
Domnul
Nostru Iisus Hristos nu s-a multumit cu aceea sa împrastie samânta vietii pe
pamânt, pentru ca imediat dupa aceea sa se retraga, lasând oamenilor grija de a
supraveghea cresterea ei, nici n-a aprins foc, pe care sa-l lase în seama
oamenilor sa-l sporeasca si, în sfârsit, nici n-a adus foc si sabie, ca sa le
dea oamenilor si apoi sa plece. Nu, ci însusi Dumnezeu este cu noi, dupa
cuvântul Apostolului: „Dumnezeu este cel ce lucreaza în voi, El va face si sa
voiti si sa savârsiti” orice lucru, asa încât El Însusi aprinde focul si-l pune
unde e lipsa, dupa cum tot El Însusi este cel ce mânuieste sabia. Ca sa nu mai
lungim vorba, doar nu se va semeti securea fata de cel ce o ridica. Tot asa
nici unul dintre noi nu va putea savârsi vreun bine, daca n-ar fi ajutat de
Bunatatea cea desavârsita.
Sfantul
Nicolae Cabasila, Talcuirea Dumnezeiestii Liturghii si despre viata in Hristos,
traducere de Pr. Ene Braniste si Pr. Teodor Bodogae, Ed. Arhiepiscopiei
Bucurestilor, Bucuresti, 1992, p. 132.
ADEVARUL E SIMPLU
Compozitorul Arvo Part
Sunt pe
deplin convins: adevarul este simplu si calea spre el e dreapta. În muzica,
constanta mijloacelor de expresie arata aceasta în mod firesc.
Compozitorul
Arvo Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de
Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 64.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu