Vasilica Grigoraș – ÎNFRĂȚITĂ CU O FRUNZĂ

 

ÎNFRĂȚITĂ CU O FRUNZĂ

 

 

~*~

 

Ar putea fi artă cu 1 persoană

Într-o noapte întomnată,

Lividă și înfrigurată,

Luându-și un mic răgaz,

Vine o frunză pe pervaz.

 

Fereastra larg o deschid,

Întind mâna, chiar rapid

S-o apropii, să-i vorbesc

Și cumva s-o ocrotesc.

 

-Ce-i cu tine, ce-ai pățit?

-Uite, vremea m-a pălit,

N-am nici vlagă, nici putere,

Fără nicio mângâiere.

 

Nu mai am niciun rost,

Nici tu casă, adăpost,

Am ajuns un mare nimeni,

Doar preș pentru oameni.

 

De tristețe sunt cuprinsă,

Cu lacrimi mă dau învinsă

De gândul inamic,

Că nu-s bună de nimic.

 

-Nu ești bună de nimic?

Ia gândește-te un pic!

Așa zgribulite de frig

Avem un mare câștig,

 

Senectutea s-o trăim

Fără să ne smiorcăim,

Iute să ne înfrățim,

Domnului să-I mulțumim,

 

Că-n această toamnă nurlie,

Ne vom ține companie

Și-ntr-o caldă armonie,

Vom scrie o poezie.

 

Despre ploaie, despre vânt,

Despre-al păsărilor cânt,

Despre bruma dimineții,

Despre frumusețea vieții.

 

Despre tine, despre mine,

Despre timpul care vine,

Despre-o toamnă arămie,

Doamne, ce mai bucurie!

 

~*~

Vasilica Grigoraș