Generalul-Erou Ioan Dragalina, căzut
la datorie în Primul Război Mondial -161 de ani de la naștere
Mihai Șomănescu
08 Decembrie 2021
Ioan
Dragalina s-a născut în orașul Caransebeș (în acel moment localitatea făcea
parte din Imperiul Austriac), la 8 decembrie 1860 și era descendentul unei
vechi familii de grăniceri din Banat, scrie Radio România Cultural( în lucrări
istorice data nașterii este 16 decembrie 1860, dar în anuarele Armatei Române
apare cea de 8 decembrie 1860). Numele de familie real era Drăgălina dar
deoarece în limbile germană şi maghiară nu există litera „ă”, viitorul general
a fost înscris în documentele școlare drept „Dragalina”.
Tatăl
său, Alexandru Dragalina, fusese ofițer în armata imperială austriacă, de unde
demisionase din motive de sănătate în 1859. După plecarea din armată, având
gradul de locotenent acesta a fost numit starostele Austriei la Râmnicu Vâlcea
(administrator al ținuturilor de graniță). Mama sa, Marta Lazaroni, și-a urmat
soțul, dar din când în când, se reîntorcea la Caransebeș.
În
toamna anului 1867, Ioan Dragalina a intrat în clasa I primară, la școala de
lângă Episcopia de Râmnicu Vâlcea. După doi ani de școală, în toamna anului
1869, familia Dragalina a părăsit definitiv Râmnicu Vâlcea și România, pentru a
se strămuta la Caransebeș. Clasele făcute la Râmnicu Vâlcea nu au fost luate în
considerare, așa că el a fost nevoit să ia de la început clasa I fiind înscris
la Staatsbürgerschule. La 1 septembrie 1876, a intrat la Școala de Cadeți din
Timișoara fiind înscris în Regimentul de Linie nr. 43 (din Caransebeș). După
terminarea Școli de Cadeți în anul 1880 (având gradul de cadet-ofițer) a fost
repartizat la Regimentul de Infanterie Împărătesc și Crăiesc nr. 43, cu
garnizoana la Pola. În anul 1882 participă cu regimentul său la Campania din
Bosnia și Herțegovina. Tânărul cadet-ofițer, plecând la bătălie, își nota în
carnetul de campanie următoarea frază în limba română: „Plin de mândrie, cu
speranța în piept că va veni momentul unde românii vor putea arăta lumii că
sunt adevărații fii ai lui Traian, că în vinele lor curge sângele lui Mihai.”
Prin această frază el arăta că nu se ducea să se bată pentru Austro-Ungaria, a
cărei uniformă o purta, ci pleca să lupte ca român, arătând că prin actele de
curaj dovedesc că sunt urmașii curajosului voievod Mihai Viteazul, făuritorul
pentru scurt timp al României Mari.
După
stagiul la regiment, Ioan Dragalina a fost înaintat sublocotenent, la 1 mai
1883, când a intrat la Școala de Război, de la Viena. Studiile în această
ultimă școală au durat un an, timp în care acesta a urmat și un curs de
inginerie geodezică. În anul 1884, după absolvirea Școlii de Război, a fost
mutat la Caransebeș, în batalionul de cadre al Regimentului 43.
S-a
căsătorit cu Elena Giurginca în anul 1886, alături de care a avut șase copii:
Corneliu-Ioan, Virgil Alexandru, Aurora, Elena, Cornelia și Viorica. În anul
1887, Ioan Dragalina demisionează din armata austro-ungară și vine în România
unde este primit în armata română cu același grad de sublocotenent. În România
a fost repartizat la Regimentul 21 Dorobanți, cu garnizoana în București. La 1 februarie
1888, a fost înaintat la gradul de locotenent și mutat în Regimentul 2 Linie,
tot în București. La venirea în România și-a cerut cetățenia română, pe care o
primește în anul 1902. Acesta avansează treptat pe scara ierarhică: căpitan
(1893), maior (1899), locotenent-colonel (1908), colonel (1911) și general de
brigadă (1915). În perioada 1908-1911, Ioan Dragalina a fost comandantul Școlii
Militare de Infanterie din București.
La
începutul Primului Război Mondial era colonel și se afla la conducerea Brigăzii
a 4-a Infanterie din Ploiești. În ziua de 27 august 1915, Ministerul de Război
l-a numit comandant al Grupului „Predeal, iar Statul Major l-a însărcinat cu
fortificarea Văii Prahovei. Ioan Dragalina este înaintat la gradul de general
de brigadă prin Decretul Regal nr. 243 din 6 noiembrie 1915, semnat de regele
Ferdinand, la 3 decembrie 1915. După terminarea lucrărilor de pe Valea Prahovei
la 1 aprilie 1916, a fost numit Comandant al Comandamentului III Teritorial,
având sediul la Ploiești. În scurt timp la 1 iulie 1916, a fost numit
comandantul Diviziei I Infanterie, aflată la Drobeta Turnu Severin. Numirea nu
se făcuse la întâmplare, deoarece fusese numit un general bănățean pe frontiera
Banatului, asta în vederea războiului. Divizia aflată sub comanda generalului
Dragalina a luptat cu curaj, reușind în 15 august 1916 să ocupe Dealul Bârzei
și Meterezele lui Tudor, iar în 19 august 1916, să ocupe culmile muntoase
Ozoina, Alion, Drănic și Padeșul (cu Pediglava și Rudinele). După cucerirea
acestor poziții în zilele următoare sunt eliberate orașul Orșova și satele
Jupanek, Tufar, Coramnic, Bârza și Topleț.
Pe
10 octombrie 1916, generalul Ioan Dragalina, reușea o victorie improbabilă
împotriva armatei germane care încerca să ocupe orașul Târgu-Jiu. Armata română
a reușit să respingă atacul german, însă, în luptele care au urmat, generalul
Ioan Dragalina a fost grav rănit, iar o lună mai târziu, Armata Regală Română a
pierdut unul dintre cei mai valoroși comandanți.
Victoria
lui Ioan Dragalina nu a reușit să schimbe cursul ofensivei și să preîntâmpine
ocuparea Bucureștiului, dar a arătat că soldații români, atunci când sunt bine
comandați, se pot opune cu succes oricărui adversar. Pe 11 octombrie, emitea un
ordin care a rămas celebru:
„Din
Înalt ordin al Majestății Sale Regele Ferdinand al României, comandantul suprem
al armatelor române, sunt numit comandant al Armatei 1 de Operațiuni, având ca
șef de Stat Major pe lt.-col. Găvănescu C. Din acest moment am luat comanda și
cer imperios de la toți, de la general până la ultimul soldat, în primul rând
apărarea cu viața a sfântului pământ al țării noastre, apărarea vetrei
strămoșești, a ogorului și a cinstei numelui de român. Cer de la toți
ascultarea cea mai deplină ca și cea mai strictă executare a ordinelor.
Voi
fi fără milă - ascultați bine ofițeri de orice grad și soldați ceea ce vă spun
– voi fi fără milă față de aceia care părăsesc rândurile și fug din fața
inamicului, față de toți care nu vor executa ordinele cât mai inteligent și cât
mai complet.
Aceeași
linie de conduită o cer de la toți comandanții în subordine, în cercul atribuțiilor lor.
Trupa
care nu poate să înainteze să moară pe loc, iar comandanții care vor da ordine
de retragere vor fi de îndată trimiși sub escortă și judecați. Dumnezeu, Majestatea
Sa Regele și Țara vor răsplăti pe viteji, iar numele lor va trăi în vecii
vecilor în istoria neamului, ca și a moșilor și strămoșilor, care cu viața și
sângele lor au scris paginile glorioase din întreaga viață a poporului român.
Ofițeri
și soldați ai Armatei 1! Apărați cu viața voastră pământul Olteniei și al
țării, tot așa cum de Nord apără Moldova, unde toți dușmanii care au îndrăznit
să treacă frontiera și-au găsit moartea.
Cu
Dumnezeu înainte, victoria este a noastră!
Acest
ordin se va citi trupelor sub arme de către comandanții de batalioane, trei
zile consecutiv.
Comandantul
Armatei 1 de operațiuni, general I. Dragalina”.
Pătruns
până în cel mai înalt grad de simțul datoriei, el știa să impună respectul ei
printr-o purtare plină de blândețe și prietenie. Ofițerii îl adorau: „tata
Dragalina” fusese comandantul de școală militară al celor mai mulți din
generația tânără. Soldații nu aveau în el un șef, ci un părinte bun. Luând în
primire comandamentul Armatei 1, el abia a avut vreme să aibă un schimb de
păreri cu predecesorul său. Deși obosit după o noapte de veghe la lucru, în
dimineața zilei de 12 octombrie 1916, Dragalina pleacă în defileul Jiu, pentru
a vedea situația și ai îmbărbăta pe luptătorii demoralizați. Ajuns în inima defileului,
i se aduce știrea că patrulele inamice au apărut în urma lui în defileu, între
Bumbești și Lainici și au deschis focul împotriva trăsurilor și grupelor de
oameni care se retrăgeau. Patrulele inamice, trăgînd asupra automobilului,
generalul e lovit la brațul stâng, și în omoplatul drept. Evacuat, pansat și
operat mai târziu, el moare în spitalul „Regina Maria”, instalat în Palatul
Regal din București în ziua de 24 octombrie 1916. Armata de apărare de la Jiu
primise o lovitură dureroasă, care-i zdruncină și mai mult moralul. Moartea lui
Dragalina lăsase Armata 1 fără comandant.
În
1933 și chiar în 1936, mareșalul Constantin Prezan declara: „Dacă viața lui
Dragalina nu s-ar fi terminat odată cu strălucita victorie de la Jiu, alta ar
fi fost soarta noastră și a țării – nu am fi ajuns îngrămădiți în Moldova și
țara pustiită. Flancat de Dragalina, în calitate de comandant al armatei în
bătălia de la Neajlov, am fi zdrobit pe inamic, aruncându-l în Dunăre. Am fi
repurtat cea mai mare victorie a neamului. El era singurul general care ar fi
putut s-o facă și o făcea”.
„Generalul
care a apărat cu mintea lui de cugetător, cu energia lui de soldat și cu calda
lui inimă de bănățean Oltenia nu mai este!” spunea Nicolae Iorga.
Generalul
a intrat însă în legendă, iar soldații săi au compus balade în care îi cântau
curajul. Familia sa a continuat tradiția. Fiul său, Corneliu, a devenit
general, iar un al fiu, Virgil, a devenit comandor în Marina Regală Română. Una
dintre fiice, Viorica, a fost deținut politic în anii comunismului[1].
--------------------------------------------
[1]
Sursa -
https://r3media.ro/8-decembrie-de-la-nasterea-generalului-erou-ioan-dragalina-cazut-la-datorie-in-primul-razboi-mondial/
- 7 decembrie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu