INVITATIE
Hai
să îl cunoşti pe Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatură!
Renumitul scriitor te aşteaptă la Universitatea de Vest Timişoara
23
martie, 2023
Unul dintre cele mai aşteptate evenimente
din cadrul programului Timişoara Capitală Europeană a Culturii este dezbaterea
publică la care va vorbi unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori de la nivel
mondial.
Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel
pentru literatură, va fi în oraș, la începutul lunii aprilie, unde va participa
la două evenimente organizate de Universitatea de Vest.
Primul dintre ele va avea loc pe data de 3
aprilie, în Aula Magna, unde Pamuk îşi va prezenta viziunea asupra culturii şi
literaturii spaţiului de frontieră situat între Orient şi Occident.
CITEŞTE ŞI: Mobilizare pentru salvarea
unui simbol al Timişoarei! Ceasul floral, repornit de un grup de femei cu
suflet mare
Cei care îşi doresc să participe la
dezbaterea ce va fi moderată de scriitorul Radu Paraschivescu trebuie să
completete acest FORMULAR.
Intrarea este liberă.
A doua zi, pe 4 aprilie, de la ora 10, tot
în Aula Magna, comunitatea academică din UVT îi va acorda titlul de Doctor
Honoris Causa scriitorului turc, Orhan Pamuk, într-o festivitate specială.
„Universitatea de Vest din Timișoara
onorează cultura majoră și marii intelectuali contemporani, în programul
Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023. Prin invitarea unuia dintre
străluciții scriitori ai lumii contemporane, Orhan Pamuk, laureat cu Nobelul
pentru literatură, prilejuim o întâlnire unică, în care iubitorii de ficțiune
din Timișoara pot să ia parte la un dialog cultural irepetabil„, spune MArilen
Pirtea, rectorul UVT.
Orhan Pamuk se află în galeria celor mai
renumiţi scriitori turci contemporani, operele sale fiind traduse în peste 40
de limbi şi publicate în peste 100 de ţări.
Între cele mai importante teme care deţin
un rol central în operele sale, el evocă relaţia dintre cultura orientală şi
cea occidentală, dar şi puternicul specific al mentalităţii turce, în care
pluteşte multipla melancolie ce se simte şi în aerul Istanbulului, explicată de
Orhan Pamuk prin termenul de huzun, un sinonim specific turcesc al melancoliei,
aşa cum o înţeleg europenii occidentali.
Sursa de Vest | Cultură, Educație,
Eveniment, Știri
DM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu