EU
SUNT TOT TIMPUL CU TINE
~*~
Eu
sunt tot timpul cu tine, Eulenia. De aceea
sunt
fericit
şi
zâmbesc mereu.
Dimineaţa
când mă trezesc
Te
văd pe tine
Sunt
cu tine
și
astfel sunt eu
Şi
când merg pe stradă
Sunt
tot cu tine
Îţi
simt sufletul în aerul din preajma mea
şi
îţi văd ochii cum mă privesc din văzduhul care
mă
înconjoară
de
rubine
De
cele mai multe ori vorbim, glumim sau ne
jucăm
Uite
îmi place foarte mult să
ne
jucăm de-a Crinul şi de-a narcisa
Eu
sunt un crin înalt
cu
tulpina puternică
Tu
eşti o narcisă galbenă
care
te uiţi în sus la mine cu un surâs gingaş pe
buze
Şi
eu mă aplec şi îţi dau o petală
Şi
tu îmi dai zâmbind o petală
Apoi
ne dăm bună dimineaţa
Apoi
eu îţi dau altă petală
Şi
tu îmi dai altă petală
Până
când ne dăm toate petalele
Apoi
eu te iau în mâna dreaptă
Şi
rămân nemişcat
ca
o statuie cu o floare în mână
Pe
care i-o dăruiesc Lui Dumnezeu
Alteori
ne jucăm de-a dealul şi valea. Eu sunt
dealul
pe
care cresc
livezi
de caişi înfloriţi
Tu
eşti valea
pe
care se unduiesc în soare lanuri de in
mângâiate
de vântul care vine din miază-zi
copilăros
fericit și senin
De
departe ele par lacuri albastre
Tu
te întinzi cuminte şi leneşă
ca
o pisică
la
picioarele mele
Eu
mă aplec deasupra ta
Şi
te mângâi
Cu
toate petalele livezilor mele de caişi
Încărcați
de luceferi și stele
Uneori
aşa cum stau aplecat peste tine mai vărs
câteva
lacrimi
ca
să ud lanurile de in care tremură în bătaia
vântului,
în
amurg
să
crească mari
Sau
ne mai jucăm
De-a
lumina şi de-a văzduhul
Tu
eşti lumina care
mă
străbate şi mă mângâie pe dinlăuntru
dând
conţinut vieţii mele
Eu
sunt văzduhul care te înconjor
şi
de cuprind în braţele mele să te ocrotesc,
aiurând
de dor. Şi te
păstrez
toată în mine să nu
pleci
mai departe, astfel fiind tu
cea
adevărată
Dar
de fapt acesta nu este un joc
Pentru
că în realitate tu
chiar
eşti lumină gingaşă şi dulce dinlăuntrul
fiinţei
mele
şi eu sunt văzduhul care te conţin
şi
care sunt sufletul care
îţi
umple toată fiinţa
dureros
de dulce şi lin
Mi-ar
mai plăcea să ne jucăm
de-a
caisa şi de-a sâmburele său. Tu să
fii
caisa care mă învăluie şi mă ocroteşte
Eu
să fiu sâmburele
care
stau în mijlocul tău ca o rădăcină, ca o
stâncă
pe care să te sprijini
să
nu cazi în haos
Sunt
sinele tău
care
voi încolţi la infinit, purtându-te ca o corabie
prin
timp
Dar
nici acesta nu este un
joc
pentru că tu chiar eşti caisa zemoasă şi dulce
şi
parfumată
iar
eu chiar sunt sâmburele
din
centrul fiinţei tale
beată
Mi-ar
mai plăcea ca tu să fii o aripă
a
acestei paseri greoaie care este lumea
Şi
eu să fiu cealaltă aripă
Să
batem rar din aripile noastre imense
Când
batem aerul în jos
Să
ne întâlnim şi
Să
ne îmbrăţişăm o clipă
Maiestuos
Apoi
să ne desprindem iar
Să
ne întindem aripile largi
Făcând
lumea aceasta să zboare prin timp
Mi-ar
mai plăcea să ne jucăm
de-a
râul sau de-a fluviul
Eu
să fiu malurile lui
Încărcate
de păduri de zmeuriş în care cântă
privighetorile
şi mierlele
Tu
să fii apa lui
limpede
cum
este cristalul
Sărind
peste pietricelele albe
Clipocind
dulce
Iar
eu să te ţin toată viaţa în braţele mele
dar
nici acesta nu este un joc
pentru
că de când mă ştiu tu
chiar
eşti un râu cu apă lină
Clipocind
dulce adormitor
Iar
eu chiar sunt malurile
Tale
mângâioase
Care
te poartă pe braţe de la-nceputul lumii.. .
Mi-ar
mai plăcea ca eu să fiu
zefirul
dulce de primăvară
Iar
tu să fii câmpia înverzită
Să
mă aplec asupra ta mângâindu-te
sărutându-ţi
fiecare fir de iarbă
miliardele
de flori de pe câmpie
Dar
nici acesta nu este un joc
Pentru
că eu chiar sunt zefirul
De
primăvară
Iar
tu eşti dulcea şi înmiresmate mea câmpie
înverzită
Abia
acum observ că nu mai există
nici
un joc
pe
care să-l jucăm
Pentru
că noi chiar suntem
Toate
lucrurile şi fiinţele
Şi
fenomenele
La
un loc
La
sfârşit aş vrea să ne mai jucăm
De-a
moartea şi de-a veşnicia
Dar
acest joc nu este posibil
Întrucât
moartea nu există
Şi
atunci ne vom juca
de-a
timpul şi de-a veşnicia
Eu
voi fi timpul care te voi
Înconjura
mângâindu-te
Ocrotindu-te
Iar
tu vei fi conţinutul
luminos
al fiinţei mele nemărginite
Care
mă va umple şi mă va
mângâia
pe dinăuntru
Dând
sens existenţei mele
Întru
al lui întru
sfinte
După
care ne vom juca
de-a
materia şi de-a universul
Eu
voi fi universul care te voi ţine
toată
veşnicia în braţele mele
Mă
voi umple de gingăşia şi de moliciunea ta,
De
mireasma focului tău
Te
voi înconjura şi te voi
săruta
Ţinându-te
în braţele mele mirosind a flori de
cais
și
a hău
Tu
vei dormita zâmbind
Fericită
şi luminoasă
Înlăuntrul
meu
Sau
vei fi asemenea unui
Ocean
Îmbrăţişat
de ţărmurile lui
Încărcat
de crânguri înflorite
În
care cântă mierlele şi privighetorile
Îmbrăţişându-mă
pe dinăuntru
cu
valurile tale de spumă albă
Dar
nici acesta nu va fi un joc
Pentru
că eu chiar voi fi
Timpul
albastru nesfârşit
Iar
tu vei fi dulcea veşnicie
Eu
chiar voi fi universul
Care
te voi ţine în braţe
Iar
tu dulcea materie
Vișinie
Care
vei clipoci în fiinţa mea
~*~
Ștefan
DUMITRESCU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu