IOAN MICLAU - VEȘNICIA ARTELOR

 

VEȘNICIA ARTELOR

 

IOAN MICLĂU-GEPIANU: MI-E DOR…

 

Mi-e dor...

 

Mi-e dor de sat,

Mi-e dor de strada mea cu praf,

Ascunsă de salcâmi în floare,

Poteca cea din lemn de brad

Se-ncovoia ușor,

Călcând-o sub picioare!

 

Mi-e dor de sat,

De oameni simpli, neschimbători

Din vorba lor cea blândă la rostire,

Înfășurată într-un sincer zâmbet,

Eu regăseam cu dor,

Acea aleasă, prea sinceră simțire!

 

Mi-e dor să văd

Țărani mergând la coasă,

Țărănci cu fusta prinsă-n brâu,

Grăbind cu lucru-n casă

Și-apoi cu-același sârg,

S-alerge a da sprijin la secerat de grâu!

 

Mi-e dor să văd,

Duminici după rugăciuni,

Jucând și fratele și sora,

Toți tineri cu obraji arzând,

Iubire veșnice jurând!

 

RÂMA

 

De-o viață

ară solul dedesubt și-l afânează,

în desțeleniri lucrează

harnica

agricultoare.

 

În grădini

e necesară;

Cât e râma de firavă,

face lucruri de ispravă,

Zdrumicând bulgării mari.

 

Aduce

la suprafață

pământ viu, să-l revenească,

ajutând să încolțească

bobul pus

de gospodar.

 

Râma

e folositoare,

însă tare-i necăjită,

căci de-ndată ce-i privită

de-o găină

e-nghițită.

 

Și sub sol

e urmărită

de cârtița cea hulpavă,

ce, săpând fără zăbavă,

lacomă

o înghițește.

 

Noaptea

iese și ariciul,

scurmând frunza de sub vie

și cu multă lăcomie,

o sucește

după limbă.

 

RACUL

 

Decor:

În fuioare auroase

Curg luminile din stele

învelind duioasa zare

cu eterne floricele.

 

Micul rac,

ce de voință este încă și mai mic,

sta ca pustnicul în grotă

pe un țărmure de lac;

 

Se scufundă

în nisipuri, iese iar pe îndărete,

De se-așează la lumină

pe al stâncilor perete;

 

Dornic de-adevăr

crustacul, el mai mult fugea de țintă,

căci mișcarea-i îndărată,

făcea logica-i să-l mintă.

 

Sta pe loc

în căutare, ca și cel cu cuie-n talpă,

ne-ncercând vreo mișcare,

sta ca trestia pe baltă.

 

Dar, din lac,

pe-a stâncei buză,

cu-a ei albe multe brațe,

se agață o Meduză.

 

Se încropi filozofia:

”Lumea-i cât o vedea Racul”

Iar Meduza în prezumțuri, zise:

”Și-s prea mulți pescari cu sacul”.

 

Ce ne facem?”

- Cum ce facem? Vorbi Racul mai lucid,

hai și noi să facem, soro,

”o platformă de partid!”

 

ARTELE STĂPÂNESC TIMPUL

 

În arte descifrăm un drum,

Pe-unde tiranul curgător,

Tot ia pe val ne-ntorcător,

O lume de pripas.

Cum timpu-i vis nesimțitor.

El duce-n cârcă buni și răi,

Și înțelepți și nătărăi,

Și leneș ca și truditor.

În arte însă, stă un sfânt,

Un duh de adevăr

Ce ia din timp cum ia un măr,

Copilu-n joc și cânt,

din mărul cel încrengurat.

Vezi? Artele au spirit pur,

Culeg dreptatea dimprejur,

O scot din timp și-o țin curat.

 

~*~

IOAN MICLAU