luni, 31 octombrie 2022

Constantin Marian Birs - CONTRAINDICATII NATURISTE

 



Constantin Marian Birs

"CONTRAINDICATII  NATURISTE:

culese si expermentate cmb

 

   Ca fiecare medicament, si plantele medicinale au contraindicatii si efecte secundare atunci cand nu se respecta doza (se supradozeaza). Comparativ cu preparatele medicinale chimice, plantele actioneaza mai fin, provoaca mai putine reactii adverse si complicatii. Din aceasta cauza unii oameni considera ca folosirea plantelor este complet inofensiva, indiferent de modul lor de administrare.

Nu asa stau lucrurile in realitate. Ca si in cazul tratamentelor cu pastile, si administrarea plantelor necesita respectarea stricta a dozelor si termenilor. Depasirea lor provoaca deseori diferite dereglari in functionarea echilibrata a organismului, si anume :

 

  - Aloea provoaca in unele cazuri inflamatia intestinului gros, afluxul de sange la organele bazinului mic, inhiba peristaltismul intestinal. Cei cu afectiuni ale ficatului, rinichilor si vezicii biliare vor folosi cu prudenta aceasta planta.

- Armurariul nu se foloseste in cazurile de: tromboflebita, hipertensiune si coagulabilitatea sangelui crescuta.

- Barba - ursului (multi o cunosc drept coada calului) in caz de supradozare apar dureri de rinichi, in zona de jos a spatelui. Trebuie folosita cu moderatie de catre bolnavii cu hipertensiune, cu boli de inima si de rinichi.

- Baile de namol (peloidoterapia, fangoterapia) imbunatatesc metabolismul organismului in general, stimuland functionarea glandelor endocrine. Nu se folosesc (chiar se interzic) in cazuri de: afectiuni oncologice, mioame, tuberculoza activa, tiroidoza, imediat dupa un infarct miocardic, in timpul sarcinii, in procesele inflamatorii acute.

- Castanul, supradozat folosit sub forma de flori in ceai, in doze mari provoaca crampe ale degetelor de la maini.

- Cimbrisorul in cantitati foarte mari duce la hiperfunctia glandei tiroide. Este contraindicat femeilor insarcinate si in cazuri de ulcer stomacal si duodenal, pielonefrita, hepatita, aterioscleroza coronariana si cerebrala, fibrilatie auriculara (atriala).

- Catina alba este contraindicata pentru bolnavii cu colecistita acuta, pancreatita, diaree cronica. La barbati, catina alba poate provoaca prostatita adenomatoasa, iar la femei mastopatie datorita continutului de fitohormoni. In caz de astm bronsic si in alte cazuri rare, beta-carotenul, care se afla in cantitati mari in catina alba, poate provoca alergie.

- Coada soricelului poate provoca, in caz de supradozare, ameteala, diaree, eruptii, tromboflebita.

- Echinacea nu se recomanda in cazuri de imbolnaviri progresive (evolutive) sistematice ca: tuberculoza, scleroza multipla, colagenoza si in caz de sensibilitate ridicata fata de plante compozite.

 

- Florile de tei supradozate, folosite in ceai dau complicatii la inima daca se bea mai mult de o luna, de doua ori pe an. Pauza intre doua cure trebuie sa fie nu mai mica de 6 luni.

 

- Hameiul, folosit in cantitati mari, duce la dureri de cap, dureri de burta, greata, voma, dezvoltarea tumorilor, scaderea potentei, iritarea mucoasei tractului digestiv.

- Iarba mare ridica tensiunea.

- Imortela, folosita in doze mari, ridica tensiunea arteriala, provoaca fenomene de incetinire a functiilor ficatului.

- Inul, sub forma de seminte, provoaca diaree. Folosirea indelungata (mai mult de trei saptamani) actioneaza negativ in cazuri de colecistita si hepatita.

- Ginsengul nu se recomanda bolnavilor cu hipertensiune, cu diferite infectii, hiperexcitabilitate. Uneori apare insomnie, dureri de cap, de inima, dezvoltare sexuala prematura (mai ales la fete). Supradozarea duce la scaderea potentei.

- Laptisorul de matca nu se foloseste in caz de boala Addison (boala a glandei suprarenale).

- Laminaria (alge marine) - supradozata, folosita timp indelungat, duce la osteoporoza.

- Macesul, atat de cunoscut, provoaca distrugerea smaltului dentar, depunerea pietrelor la rinichi, diaree, daca e folosit excesiv.

- Matasea de porumb in cantitati mari inhiba centrul nervos care coordoneaza activitatea inimii, dar in doze mici il stimuleaza. Supradozata provoaca de asemenea si tromboflebita.

- Melisa nu se foloseste in caz de hipotensiune.

- Mustarul este contraindicat in tratarea bolilor de rinichi si a tuberculozei.

- Paducelul, in doze mari provoaca scaderea brusca a tensiunii arteriale, dureri de cap, spasme intestinale si voma daca este baut pe stomacul gol. Dupa folosirea ceaiului sau tincturilor cu paducel se interzice a se bea apa rece deoarece apar colici intestinale.

- Patlagina si semintele ei, in caz de supradozare, cand sunt folosite ca ceai sunt contraindicate bolnavilor de ulcer si gastrita hiperacida. Daca aciditatea este scazuta, patlagina se foloseste cu succes in tratarea acestor boli.

- Patrunjelul agraveaza durerile de cap iar sucul este contraindicat femeilor insarcinate si mamelor care alapteaza. Consumarea lui duce la eliminari in exces de potasiu, care trebuie recuperat consumand alimente bogate in acest element.

- Pelinul, in cantitati foarte mari provoaca spasme, halucinatii, tulburari psihice.

- Sunatoarea ridica tensiunea arteriala, provoaca stenozarea (ingustarea) vaselor sanguine, fotodermita, scaderea potentei daca o folositi un timp indelungat. Folosind pojarnita nu aveti voie sa folositi inhalatori pentru astm bronsic, medicamente pentru raceala si febra de fan. Nu sunt compatibile produse ca: berea, cafeaua, bobul, ciocolata, castravetii in otet, iaurtul.

- Menta nu se recomanda pentru bolnavii cu hipotensiune, aciditate scazuta a sucului gastric, hernie. Folosirea indelungata a mentei duce la decontractarea sfincterului vezicii urinare, si ca rezultat la incontinenta urinara. Uneori duce si la scaderea potentei. Menta proaspata are toxicitate redusa si este indicat a fi folosita in ceaiuri.

 

- Podbalul este interzis categoric celor cu afectiuni ale ficatului si alcoolicilor. Provoaca dureri abdominale, greata, stari febrile, icter.

- Pungulita de camp este contraindicata femeilor insarcinate.

- Rostopasca este o planta minune care a salvat multi oameni bolnavi. Dar folosirea indelungata a plantei provoaca greata, voma, inhibarea centrului respirator, paralizie spinala, crampe musculare.

- Salvia nu se administreaza mai mult de 2 luni la rand deoarece poate provoca iritarea mucoaselor. Femeilor insarcinate si bolnavilor de nefrita le este contraindicata folosirea interna.

- Socul, boabele de soc, folosite in doze mari (peste 200 g pe zi), duc la intoxicarea organismului asociata cu stari de voma, arsuri la stomac, iritarea gatului, dificultati in respiratie, convulsii. Este contraindicat persoanelor cu diaree cronica si acuta, producand iritatii ale colonului.

-  Stejarul - coaja lui se foloseste in medicina populara pentru tratarea diareei, dizenteriei, stomatitei. Folosita timp indelungat pentru gargara duce la scaderea simtului olfactiv. Folosit pentru uzul intern in doze mari provoaca scaderea apetitului, voma, colica renala.

 

- Stevia este contraindicata bolnavilor de tuberculoza. Uneori provoaca uremie.

- Troscotul, in doze mari, intareste tonusul uterului, coagulabilitatea sangelui. Nu se recomanda pentru femeile insarcinate, pentru bolnavii cu inflamatii acute ale rinichilor sau vezicii urinare.

- Urzica, in cantitati mari, duce la marirea coagulabilitatii sangelui. Nu se recomanda pentru bolnavii cu hipertensiune arteriala, aterioscleroza, polipi, adenom testicular. Se interzice in caz de hemoragie uterina provocata de fibroame si mioame. La varstnici poate agrava tromboflebita.

- Valeriana (odoleanul), folosita timp indelungat, duce la inhibarea functiilor organelor interne, provoaca dureri de cap, greata, schimbari in functionarea inimii, scaderea capacitatii de munca.

-   in caz de fibrom uterin este contraindicat medicamentul Raunatin.

- Vetricea este contraindicata femeilor insarcinate si copiilor mici deoarece ridica tensiunea daca e folosita in cantitati mari.

- Preparatele diuretice supradozate, consumate un timp indelungat, pot provoca dereglarea ritmului cardiac si edem cerebral. Nu este indicat a se bea leacurile care scad tensiunea si cele pentru inima cu suc de grepfrut. Aceasta duce la intoxicarea organismului si la alte urmari grave.

 

Folosirea plantelor medicinale in vindecarea copiilor cere o atentie deosebita si cunostinte aprofundate de fitoterapie. Trebuie consultat si medicul pediatru.

De pilda, adultii usor excitabili folosesc cu rezultate foarte bune talpa gastei si valeriana (odolean). Pentru copiii cu aceeasi problema in nici un caz nu se folosesc plantele mentionate mai sus. Folosirea sistematica a plantei talpa gastei la copii poate duce la oprirea cresterii si la caderea parului.

Ceaiul din flori de tei cu miere de albine, poate fi consumat de copii de la 14 - 15 ani, daca nu sufera cu inima si nu au afectiuni renale sau distonie vegetativa vasculara. La unii copii ceaiul provoaca ridicarea brusca a tensiunii.

Am incercat sa arat ca tratamentul cu plante medicinale nu este atat de inofensiv cum ar parea la prima vedere. Asta nu inseamna ca trebuie sa disperati si sa renuntati la fitoterapie.

Natura este farmacia Domnului si nu putem sa nu apelam la ajutorul ei. Pentru ca tratamentul cu plante sa va aduca numai sanatate si bucurie trebuie sa indepliniti cu strictete indicatiile medicului fitoterapeut, sa nu depasiti dozele si termenele propuse in retete si sa faceti pauzele necesare intre seriile de tratamente.

Uneori medicii spun: "este tarziu". Natura insa niciodata nu spune "este tarziu"; ea are leacuri pentru orice stadiu al maladiei si permanent ne intinde o mana de ajutor, propunandu-ne diferite solutii.

 


PRODUSE ALIMENTARE


Nu numai plantele medicinale, ci si produsele care se folosesc in alimentatia naturista - fructele si legumele - contin compusi care pot avea un efect puternic asupra unui organism bolnav.

-  Apa. Evitati prepararea ceaiurilor folosind apa de la robinet. Amestecata cu clor - un element foarte activ si agresiv, a carui folosire a fost interzisa in toate tarile civilizate - poate provoca niste combinatii chimice nedorite.

- Apa fiarta nu se foloseste dupa mai mult de 24 de ore dupa ce a fost pregatita, pentru ca devine nociva. Apa fiarta capata o structura nedorita, este saraca in oxigen si absoarbe din aer multi virusi, bacterii si microorganisme. Folosirea permanenta poate provoca litiaza renala. Apa fiarta se consuma imediat dupa fierbere, sub forma de ceai, supa, etc.

- Bauturile ambalate in cutii de aluminiu (bere, pepsi si altele) contin un conservant care provoaca producerea hormonilor feminini in organismul barbatesc. Barbatii care beau mai mult de 5 cutii pe zi risca sa se aleaga nu numai cu o "burta mare" ci si cu impotenta si cu marirea sanilor.

-  Berea este o bautura foarte apreciata si foarte consumata, in special de barbati. Dar trebuie sa se stie ca, in timp ce ea se evapora, elimina anumite substante care ajung in mucoasa nazofaringiana si conduc la scaderea libidoului (apetitului sexual).

- Bobul si fasolea consumate timp indelungat, conduc uneori la aparitia durerilor de picioare si uneori la periostita dentara. De asemenea, ceaiul din pastaile de fasole, recomandat mai ales celor bolnavi de diabet zaharat, reduce intr-adevar nivelul zaharului din sange cu 35%, dar daca se supradozeaza, tot cu 35% se inrautateste si vederea bolnavului.

- Bostanul si dovleceii contin alcaloizi care provoaca inflamarea amigdalelor, iar folosirea indelungata a semintelor poate provoca uneori furunculoza. De asemenea, consumul de bostan este contraindicat in gastritele cu aciditate scazuta, in ulcerul stomacal, in formele acute de boli stomacale, si in formele grave de diabet zaharat.

- Branza de vaci se va consuma in cantitati cat mai reduse de catre cei cu afectiuni grave la rinichi.

- Cartofii consumati in cantitati mari nu se recomanda barbatilor cu excitabilitate sexuala crescuta.

- Ceapa, in cantitati mari, duce la tahicardie si alte modificari in functionarea sistemului cardiovascular. Este contraindicata celor cu afectiuni ale ficatului, rinichilor, pancreasului, cu ulcer stomacal si duodenal.

- Ciocolata este contraindicata persoanelor cu afectiuni hepatice.

- Compotul de caise uscate sau proaspete nu e bun in cazul celor cu afectiuni stomacale.

- Curmalele nu se recomanda bolnavilor care au afectiuni ale sistemului digestiv.

- Alimentele de orice fel care au mucegait trebuie aruncate. Mucegaiul produce toxine, inclusiv de natura cancerigena, care nu se distrug prin nici un fel de fierbere.

- Drojdiile sunt necesare organismului uman pentru reglarea metabolismului, pentru functionarea normala a sistemului nervos si ca izvor de vitamine. Dar trebuie folosite cu atentie. Ele trebuie inlaturate din meniul bolnavilor de hipertensiune, a celor cu afectiuni ale tractului digestiv.

- Hreanul irita membrana mucoasa a tractului digestiv.

- Laptele, consumat rece, deregleaza digestia. Pentru a-si face efectul benefic asupra organismului, el trebuie incalzit putin, trebuie consumat pe nemancate, cu inghitituri mici, tinandu-l cat mai mult timp in gura inainte de a-l inghiti.

- Lactatele, inclusiv smantana, sunt contraindicate celor cu afectiuni hepatice.

- Margarina contine multe transizomere - acizi alifatici nesaturati -care deregleaza functionarea fermentilor, schimband si structura membranelor celulare. Ca rezultat, creste nivelul colesterolului in sange, precum si riscul imbolnavirii de diabet si infarct miocardic.

- Mararul, folosit indelungat si in cantitati mari, ca si alte plante din familia lui, scade apetitul sexual la barbati.

- Menta si mentolul consumate in exces, constituie un impediment pentru femeile care vor sa ramana insarcinate.

- Morcovul poate fi o otrava pentru fumatori. Intrand in reactie cu elementele cancerigene din fumul de tigara, betacarotenul provoaca aparitia cancerului.

- Nucile, consumate in cantitati mari, provoaca constipatie, spasme ale vaselor sanguine din creier si dureri de cap. Nu este indicat sa se manance mai mult de 10 nuci pe zi (4 nuci pe zi este doza optima). Folosirea interna a preparatelor din nuci mareste cantitatea de protrombina din sange (factorul II de coagulare a sangelui), motiv pentru care trebuie folosite concomitent ceaiuri sau preparate din plante, care provoaca fluiditate sanguina (subtierea sangelui): flori de boz, de castan, de tei, radacini de dud sau de zmeura. De asemenea, nucile nu se mananca pe stomacul gol daca aciditatea sucului gastric este ridicata, sau in cazuri de inflamatie intestinala, doar dupa masa fiind indicata consumarea lor.

- Painea graham este foarte buna pentru slabire, prevenirea constipatiei si vitaminizarea organismului. Dar graul se stropeste de cateva ori pe an cu substante chimice. Aproape toate toxinele se regasesc in invelisul graului, care este prezent in graham.

- Pepenele galben nu se recomanda mamelor care alapteaza (uneori la copii apare alergia), de asemenea, nu se recomanda celor care sufera de diabet zaharat, duodenita, ulcer stomacal, dizenterie, diaree.

- Produsele apicole, mai ales veninul de albina, nu se combina cu alcoolul. Din aceste motive, cu cateva zile inainte de folosirea veninului de la albina, se renunta la orice fel de alcool, inclusiv berea.

- Rodiile - supradozate inrautatesc vederea, strica smaltul dentar, irita membrana mucoasa a stomacului, provoaca in unele cazuri vertij, crampe musculare, slabiciune.

- Rosiile nu se consuma atunci cand bolnavul foloseste preparate (medicamente) sulfamidice. Se va reduce la minim consumarea rosiilor in cazurile de: astm bronsic, menstre dureroase, boli ginecologice, diateza urica, litiaza renala.

- Sorbitolul (inlocuitor al zaharului) poate provoca balonare sau constipatie. Este contraindicat femeilor insarcinate.

- Scortisoara nu este indicata femeilor insarcinate, celor afectati de epuizare nervoasa, precum si celor cu pielea foarte sensibila.

- Semintele de floarea soarelui consumate in exces pot provoca leucoree.

- Smantana are multiple calitati, dar supradozata este contraindicata in cazurile de ulcer stomacal sau intestinal, gastrita hiperacida, obezitate.

- Strugurii si stafidele, consumate impreuna cu alte fructe si legume in cantitati mari, sau dupa care se bea lapte sau apa minerala, produc deranjamente ale functionarii stomacului.

- Sucul de sfecla rosie, consumat proaspat, ridica tensiunea arteriala si poate provoca spasme ale vaselor sanguine. Se recomanda ca sucul de sfecla sa fie consumat la doua ore dupa ce a fost stors. Este de dorit sa fie amestecat si cu alte sucuri (morcovi, mere, varza).

- Uleiurile volatile (eterice) sunt substante medicinale puternice si se folosesc in medicina naturista de mai bine de 5000 de ani. Unele dintre ele, folosite in aromoterapie sunt contraindicate femeilor insarcinate, bolnavilor de alergie, spasm bronsic, epilepsie, hipertensiune grava si celor care au suferit de atacuri cardiace, infarcturi de miocard si accidente vasculare cerebrale.

- Usturoiul irita mucoasa tractului digestiv; consumat in exces, inhiba centrul respirator si provoaca uneori diaree si voma.

- Vinetele acumuleaza o substanta otravitoare (toxica), solanina. Pentru a le consuma fara grija, inainte de preparare, ele se tin cateva minute in apa clocotita.

- Vitamina A, in doze mari, provoaca caderea parului, dar in doze mici stimuleaza cresterea lui.

- Zaharul este contraindicat femeilor insarcinate, deoarece scade nivelul calciului.

 

Dupa aparitia cartii lui Paul Bragg, "Foamea terapeutica (Nestoterapie)", a capatat o raspandire tot mai mare moda "rabdarii de foame", ca metoda de tratament. Adevarul este ca, metoda poate fi folositoare, dar are si contraindicatii; nu se foloseste categoric pana la varsta de 18 ani. Nu se foloseste, de asemenea, de catre cei care sufera de tuberculoza acuta, ulcer stomacal sau duodenal cu hemoragii, diabet zaharat, ciroza hepatica, scleroza renala, tiroidoza pronuntata, diferite boli psihice si ale sistemului nervos, precum si in cazul batranilor, a persoanelor slabe si a celor care sufera de epuizare.

-Pentru copii sunt contraindicate categoric bauturile de tip "Cola" si alte bauturi carbogazoase, mai ales cele care contin cofeina. Daca un copil bea mai mult de 1,5 l din aceste bauturi, pe saptamana, in organism apare o lipsa de calciu considerabila, ce duce la dezvoltarea bolilor cardio-vasculare si scaderea capacitatilor mentale. De asemenea, apar dereglari ale somnului, si toata ziua copilul nu se simte bine. Creste, de asemenea, starea lui de nervozitate ca si starea de stres. Mai mult decat atat, cofeina actioneaza negativ asupra organelor interne, ceea ce va conduce in viitor, la imbolnaviri mai serioase.

Ceaiul verde. Vreau sa va povestesc cateva cuvinte despre ceaiul verde care, inca din antichitate, era folosit nu numai ca bautura ci si ca un medicament cu proprietati deosebit de puternice. Ceaiul verde previne cancerul, scade colesterolul in sange, intareste peretii vaselor sanguine, scade nivelul zaharului in sange, inlatura oboseala si stresul, incetineste procesele de imbatranire. Ceaiul verde are foarte multe virtuti dar, totusi, nu poate fi de folos tuturor. Este contraindicat celor cu predispozitie la lipotimie, gastrita cu hiperaciditate, ulcer stomacal si duodenita. Produce dureri in zona stomacului.

Daca mamele care alapteaza copii consuma mult ceai concentrat (inclusiv cel negru) seara, o parte din cofeina trece in laptele matern provocand insomnii copiilor.

La persoanele hipotensive care consuma cantitati mari de ceai verde foarte concentrat, in prima faza tensiunea creste putin, se amelioreaza starea fizica, dar peste cateva ore tensiunea scade accentuat, apare senzatia de slabiciune, scade tonusul vaselor sanguine. In cazul lor este mai indicata folosirea ceaiului negru care creste tensiunea arteriala si mareste tonusul vaselor capilare.

Folosirea ceaiului verde este indicata, dar in cantitati mici si in concentratie slaba. Fiecare consumator de ceai (verde sau negru) trebuie sa aiba simtul masurii si dozele proprii, care sa nu-i afecteze starea sanatatii. Depasirea masurilor duce uneori la insomnie, palpitatii si alte simptome nedorite.

-Aspirina. Cei care consuma zilnic aspirina trebuie sa stie ca ea uneori are efecte in organism ca si alcoolul, ducand la distrugerea ficatului. Se poate ajunge in timp si la scaderea auzului. Consumul indelungat de aspirina duce la scaderea imunitatii organismului, iar asociat cu antibiotice, favorizeaza transformarea proceselor acute in procese cronice. Aspirina poate fi inlocuita cu 4 rosii ecologice consumate in fiecare zi sau ceai din coaja de salcie.

-Preparatele pe baza de propolis facute in casa nu trebuie fierte sau incalzite la temperaturi peste 50 °C; propolisul folosit la prepararea lor nu trebuie pastrat in congelator, deoarece acesta isi pierde proprietatile terapeutice.

 

Inteleptii anticii spuneau: "Daca te-ai imbolnavit, schimba-ti modul de viata; daca nu ajuta, schimba-ti alimentatia. Daca nici asta nu ajuta, incepe sa te tratezi."

 

Intr-adevar, multe tratamente cer neaparat schimbarea regimului alimentar, cand trebuie excluse, sau doar reduse la minimum, unele alimente din meniul zilnic. Iata cateva exemple de alimente al caror consum trebuie exclus sau redus din alimentatia zilnica:

 

- Afectiuni gastro-intestinale acute si inflamatorii: varza, ceapa, usturoi, ridiche de toamna, fragi, curmale. Ardeiul gras se poate consuma numai in cantitati mici;

- Ulcer stomacal - castraveti murati, ardei capia, ceapa, usturoi, pepenele galben, morcov;

- Duodenita, gastrita - portocale, pepene verde, struguri, rodii, grepfrut, suc de varza, lamaie, coarne, usturoi, ridiche de toamna (neagra), pere, hrean, stevie;

- Colita si diaree - nuci, struguri, varza, hrean, pepene verde;

- Pancreatita, enterocolita - portocale, lamaie, ridichi timpurii si de toamna;

- Afectiunile sistemului cardiovascular cu edem - sare, struguri, pepene verde, muraturi, stevie, ceapa si produse care provoaca balonarea: soia, fasole, mazare, paine alba;

- Hipertonie vasculara - ginseng si alte plante energizante, sunatoare, struguri, sare;

- Obezitate - piersici, nuci, struguri, banane, cartofi, usturoi, prune uscate, orez, paste fainoase;

- Nefrita, afectiuni renale - zmeura sub orice forma, patrunjel, spanac, struguri, hrean, stevie, ceapa, usturoi, ardei iute, ridiche de toamna (neagra), muraturi, frunza de dafin, salvie si vetrice;

- Litiaza biliara - rosii, vinete, fasole;

- Boli ale aparatului locomotor - bob, fasole, spanac, stevie, piper negru, mirodenii;

- Coagulabilitatea sangelui marita - porumb, coada soricelului si urzica.

 

Meniul omului bolnav depinde nu numai de maladia lui. Trebuie sa se ia in considerare si ce medicamente foloseste.

De exemplu, folosind preparate care sunt asemanatoare proteinelor (clofelina, teofilina, tetraciclina, digitoxina), trebuie sa renuntati la produse care contin proteine. Interactiunea moleculara dintre ele este atat de puternica, incat medicamentele nu dau efectul de vindecare scontat. Si invers, folosirea preparatelor hormonale presupune consumarea a cat mai multor alimente care contin proteine: branza de vaci, ficat, peste, carne slaba, etc.

-Mancarea grasa scade efectul medicamentelor pentru vindecarea stomacului si intestinelor: antihelmitincelor, sulfanilamidicilor, fenilsalitilatului.

Dar cand folositi vitaminele A, D, E, K, seduxen, metronidazol, anticoagulante, alimentele grase sunt indicate.

Combinatia nereusita de medicamente si alimente poate provoca si o criza de hipertensiune. Asta se intampla cand bolnavul ia medicamente pentru scaderea tensiunii si mananca muraturi si carne sau peste afumat, sau consuma antidepresive impreuna cu vin tare, bere, cascaval afumat, cafea, fasole, banane.

Nu se recomanda combinarea medicamentelor cu invelisul acidorezistent cu laptele. Calciul din lactate opreste absobtia preparatelor analoage tetraciclinei.

E bine sa mai stiti si ca, vesela din cristal de pe rafturi, reprezinta un real pericol radioactiv. Cristalul focalizeaza emisia de unde electromagnetice si indreapta (reflecta) fascicolele daunatoare spre oamenii aflati in camera. Dar nu va grabiti sa aruncati toate vasele de cristal. Daca nu vreti sa le pastrati in cutii, puneti in fiecare pahar 2 - 3 alune, boabe de fasole sau o castana, pentru neutralizare."

 

Sursa: RADU GABRIELA








George POMUTZ Destinul românului care a cumpărat Alaska de la ruși pentru USA

 




George POMUTZ

Destinul românului care a cumpărat Alaska de la ruși pentru USA

(autor anonim)

 

George Pomutz s-a născut in 1818 la Brașov, în orașul Săcele de acum, într-o familie săracă. A reușit să ajungă general în armata americană și a fost cunoscut ca un negociator desăvârșit. A reușit să cumpere Alaska de la ruși cu doar 7,2 milioane de dolari.

Pe când era un mic copil a emigrat cu familia în Ungaria în căutarea unui trai mai bun. A făcut studiile primare și gimnaziale în Ungaria, dar părinții și-au dat seama că era o minte strălucită și au făcut eforturi financiare uriașe pentru a-l trimite la Academia Militară din Viena. Aici, George Pomutz şi-a descoperit vocația și a continuat studiile în Franța devenind procuror regal. Ulterior, și-a deschis un birou de avocatură și părea că viața lui avea să fie una liniștită.

În anul 1848, pe când avea 30 de ani, George Pomutz a luat o decizie care avea să-i influențeze viața definitiv. S-a alăturat revoluției maghiare conduse de Ludovic Kossuth și a ajuns căpitan în armata rebelilor maghiari.

Un an mai târziu însă, armata rebelilor maghiari a capitulat în fața armatelor imperiale austriece și ruse. Ca să nu fie condamnat la moarte a fugit în Italia și apoi în Germania.

La finele anului 1849, a reușit să emigreze în America, alături de mai mulți prieteni. A ajuns, inițial, la New York în 24 februarie 1850, dar a rămas aici numai câteva luni. Grupul de emigranți s-a stabilit în final în localitatea Keokuk din statul Iowa, unde au primit în stăpânire un loc sălbatic. Mica lor colonie a primit numele de „New Buda” și se afla la sud de localitatea Burlington.  Acest oraș era doar plănuit de către emigranți, el neexistând niciodată ca așezare urbană.

 

 

BOGAT ÎN VESTUL SĂLBATIC

 

La 15 martie 1855, George Pomutz a reușit să obțină cetățenia americană. A intuit încă de atunci că pământul este o mină de aur. A obținut sprijinul unui om bogat pe care l-a cunoscut în America și a început să cumpere terenuri. Începuse să trăiască în lux și la începutul războiului de secesiune, Pomutz putea fi considerat un om bogat: era proprietarul unor întinse suprafețe de pământ, avea o fermă, realiza venituri frumoase din concesionarea unor exploatări miniere și construise o șosea pentru o mai bună circulație în Vestul încă sălbatic.

Chiar dacă era bogat, și-a dorit foarte mult o carieră militară și în 1861 s-a înrolat în armata Statelor Unite ale Americii. A devenit ofițer și erou încă din viață remarcându-se în luptele de la Shilloh, Corinth, Vicksburg, Atlanta, Savannah. După încheierea războiului civil, George Pomutz a intrat în diplomație şi s-a întors la Keokuk.

Nu avea însă să aibă o viață liniștită deoarece a fost numit consul al Statelor Unite la Sankt Petersburg (Rusia). Așa că în 16 februarie 1866 a fost detașat în Rusia. Americanii l-au păstrat în funcție 12 ani și i-au recunoscut abilitățile diplomatice și mai ales cele de negociator. Era de neînlocuit mai ales că vorbea fluent opt limbi străine.

 

 

OMUL CARE CUMPĂRAT ALASKA

 

Pomutz a devenit eroul vremurilor în America, după ce a reușit să rezolve o problemă spinoasă care afecta relațiile dintre SUA și Rusia: disputa pe Alaska.

Pe atunci, aceasta era una dintre cele mai sărace gubernii rusești, iar administrația țaristă a acceptat să o vândă Statelor Unite pentru modesta sumă de 7,2 milioane de dolari. Prețul mic i se datorează lui Pomutz, care a condus negocierile și a participat la încheierea și semnarea tratatului americano-rus. A fost ridicat la rangul de general. În anul 1878, mandatul diplomatic i s-a încheiat, dar George Pomutz a rămas în Rusia, unde a și murit în 1882.

Date despre moartea sa nu sunt prea multe și nici nu se știe cum și-a pierdut Pomutz averea. Se spune că a murit în mare sărăcie și că motivul pentru care a rămas în Rusia a fost dragostea pentru o femeie frumoasă care l-ar fi ruinat și l-a părăsit după ce i-a cheltuit averea.

 

 

RECUNOAŞTERE POST-MORTEM

 

În anul 1913, Congresul American a emis Decretul 775/1913, prin care a dispus ca rămășițele pământești ale lui George Pomutz să fie aduse și înmormântate în Cimitirul Național din Arlington.

La 9 iulie 1997, cu ocazia vizitei președintelui american Bill Clinton în România, acesta a evocat în discursul său personalitatea generalului american de origine română George Pomutz ca pe unul dintre cei care au făurit America de astăzi. La data de 14 august 2004, a fost dezvelită o statuie a generalului Pomutz în fața Catedralei Ortodoxe Române cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Cleveland (Ohio, SUA)

 

 „George Pomutz este mai puțin cunoscut românilor, dar este considerat unul dintre cei mai buni negociatori din istorie. Nu se enerva niciodată și își studia atent partenerii. Avea o intuiție extraordinară, fapt care l-a ajutat să se îmbogățească, dar să și avanseze rapid în cariera militară.

A fost un erou al americanilor, mai ales după ce a reușit să convingă Rusia să renunțe la Alaska pentru o sumă infimă, chiar și în acele vremuri când dolarul avea altă putere. Americanii nu au uitat ce a făcut pentru ei și, de aceea, au făcut demersurile pentru înhumarea trupului său la Arlington.

 

 

Sursa: MRC










Stanciulescu Alexandru - MINILECTURA cu GAND de SEARA, DOAR O VORBA... 1/11/2022 - 8/11/2022

 



In memoriam: Dr. Constantin Arseni

 

 Constantin N. Arseni (1912 – 1994), a fost unul dintre cei mai străluciți medici neurochirurgi români, profesor universitar și director al clinicii de Neurochirurgie a Facultății de Medicină din București, discipol și continuator al lui Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei românești. A fost membru titular al Academiei Române (1991). A scris numeroase cărți de medicină, studii și articole, a participat la congrese, simpozioane și întruniri științifice din țară și din străinătate. Doctorul Arseni era o voce care se făcea auzită, fiindcă toate celelalte din jur tăceau mâlc s-o asculte.

 

         Era renumit în lumea medicală și nu numai pentru competența sa profesională, pentru demnitatea, cinstea și corectitudinea de care dădea dovadă la tot pasul.  Nu auzise nimeni despre Doctorul Arseni că ar fi luat bani de la cineva pentru vreun serviciu medical, cu toate că făcea operații deosebit de grele, cu toate că salva multe-multe vieți.

 

          La 28 aprilie 1984 am discutat cu Doamna Virginia și Domnul Iulian Dragomir din Baia de Aramă, asistenți medicali la spitalul din acel oraș. Mi-au spus, printre altele, că Dr. Arseni din București este cel mai de seamă neurochirurg din țară și unul dintre cei mai buni din lume. La un meci, un sportiv polonez a suferit un accident. L-au adus pentru operație. Doctorul Arseni a refuzat să intre în operație, până nu i se achită suma de 60.000 de dolari. Uimiți, reprezentanții polonezi ai echipei s-au adresat ambasadei de la București. Doctorul Arseni nici n-a vrut să audă, ca să mai lase din preț. Când au acceptat cei din ambasadă prețul, el le-a spus: ,,- Mie nu-mi dați nimic, dar de banii ăștia îmi aduceți aparatul acela de la voi, care-mi trebuie mie să-mi completez aparatura cabinetului!”

 

          Tot familia Dragomir mi-a relatat un fapt aproape de necrezut despre același medic. Cu câțiva ani în urmă, un fiu al președintelui Ceaușescu a suferit un accident și trebuia operat de urgență. Doctorul Arseni a refuzat. A venit doamna Ceaușescu și a încercat să-l intimideze, amenințându-l. ,,- Ei, ce dacă-i fiul lui Ceaușescu, cucoană! E tot om, iar eu sunt tot om. Am operat de dimineață! Acum, ai dumneata garanția că eu mai sunt capabil să fac o operație de șapte-opt ore? Dacă moare, eu răspund!” Au stăruit, l-au implorat. ,,- Bine, îl operez! Vă costă două milioane de dolari!” ,,- Două milioane de dolari!?” ,,- Așa cum ați auzit!” Au încercat să-l înduplece. Degeaba. Două milioane și nimic mai puțin. S-a dus însuși președintele la el, dar degeaba. Nimic. ,,- Pentru ce-ți trebuie două milioane, domʼle?” l-a întrebat președintele. ,,- Am nevoie pentru a cumpăra un aparat din Anglia și nu am bani. Dacă aș avea aparatul acela, operațiile mele ar fi superioare celor de acum!” Imediat a trimis președintele un elicopter special în Anglia și a cumpărat aparatul respectiv și i l-a adus.

 

         Câtă nevoie ar fi de asemenea oameni în toate timpurile și în toate locurile![1]

 

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

[1] In memoriam: Dr. Constantin Arseni, în ,,Scrisoare pastorală”, an. XXI(2021), nr. 457, p. 4; pe blogul Domnului Ben Todică, directorul postului de radio în limba română din Sydney, (Australia), 20 nov. 2021(https://bentodica. blogspot.com);  în ,,Armonii culturale”, Adjud, 21 nov. 2021, ediție on-line(https://armoniiculturale. ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 24 nov. 20121, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis. wordpress.com); în ,,Observatorul”, Toronto (Canada), 26 nov. 2021, ediție și on-line(Observatorul);

 

 

Predica la Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil

 

Descriere: Predica la Sfintii Arhangheli Mihail si GavriilMareste imaginea.

 

“Frati crestini,

 

Vreau sa va spun doua-trei lucruri despre acesti sfinti arhangheli, despre cerul care este plin de arhangheli si de ingeri.

 

Cei doi arhangheli, Mihail si Gavriil, de-a lungul istoriei neamului omenesc, s-au aratat de multe ori in viata oamenilor.

 

 

 

Sfintii Mihail si Gavriil

Developed by ActiveSoft

 

 

Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil - Ca sarbatoare a ingerilor, ziua de 8 noiembrie a inceput a se serba in Bi...

 

Sfantul Arhanghel Mihail: prima data cand se stie despre el, era momentul [infatisat] din aceasta icoana, adica atunci cand puterile raului, acelui Lucifer care a fost ingerul luminii, mai marele ingerilor din ceruri, i-a venit un gand vrajmas in inima lui, un gand trufas: sa se inalte, sa-si puna scaunul mai presus de scaunul lui Dumnezeu. Ce gand viclean si rau! Si in clipa aceea… s-a prabusit. Si a aparut sfantul Arhanghel Mihail care a strigat din inaltimile cerului: „sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte!” – cuvinte rostite in mijlocul sfintei Liturghii. El striga aici, in centrul acestei icoane si in jurul lui sunt cetele celorlalti arhangheli.

 

De atunci, de-a lungul istoriei neamului omenesc, Sfantul Arhanghel Mihail, socotit, cum e cu adevarat, ingerul dreptatii sau al legii dumnezeiesti, s-a aratat de foarte multe ori, in Vechiul Testament si in Noul Testament. Intervine in fata ostirilor dusmanilor, aparand pe cei care cereau lui Dumnezeu ajutor. Sunt multe cazuri de interventii in Vechiul Testament. In Noul Testament, Arhanghelul Mihail apare la Invierea Domnului si el ridica piatra de pe usa mormantului. Si dupa aceea continua sa se arate si sa vesteasca oamenilor voile lui Dumnezeu.

 

Arhanghelul Gavriil este arhanghelul bucuriei; chipul lui frumos, fiinta lui duioasa si buna, totdeauna aduce vesti de bucurie. Incat in Vechiul Testament, sfantul Arhanghel Gavriil a binevestit nasteri de profeti: el vesteste pe Ana, sotia lui Elcana, ca va naste pe Samuil profetul. Dupa aceea, aproape de noi, de Noul Testament, sfantul Gavriil vesteste pe Zaharia si pe Elisabeta ca vor naste prunc, pe sfantul Ioan Botezatorul. Sfantul Arhanghel Gavriil se arata Maicii Sfinte, Sfintei Fecioare Maria si ii vestente nasterea lui Iisus Hristos, Emanuil. Si dupa aceea, Arhanghelul Gavriil ocroteste pe Maica Domnului in Templu, in timpul copilariei sale. Si de-a lungul istoriei Noului Testament, de asemenea se arata de multe ori acest Arhanghel al bucuriei.

 

Frati crestini, in ierarhia aceasta cereasca, arhanghelii sunt numai o ceata. Sunt de fapt trei triade, adica trei grupuri de cate trei. Cea mai de sus triada este a tronurilor ceresti, serafimii si heruvimii; a doua triada este a puterilor, domniilor si incepatoriilor (adica sefii arhanghelilor); mai jos, arhanghelii si ingerii. Cei de sus, triada din apropierea Sfintei Treimi, in iconografie sunt infatisati fara trup omenesc. Serafimii si heruvimii sunt infatisati cu sase aripi, heruvimii si cu ochi multi, iar tronurile – niste cercuri ca de foc, cu aripi, plini de lumina si de vapaie (semnul dragostei), care slujesc marelui Dumnezeu, laudat in Sfanta Treime. Ceilalti, arhanghelii si ingerii, toti, cand s-au aratat in istoria neamului omenesc, totdeauna au purtat trup omenesc. Asa apar si sfantul Gavriil si sfantul Mihail.

 

Ca numar sunt mii de mii si zeci de mii si mii de mii. Asa ni-i prezinta sfantul proroc Daniil (Daniil 7,10), acel barbat al doririlor, plin de Duhul Sfant si de lumina, acel om bun, cum il numeste imparatul Nabucodonosor, adica un om al lui Dumnezeu cu adevarat. A vazut cerul deschis si acesti ingeri, aceste fiinte ceresti, nenumarate siruri, nenumarate cete care umplu cerul lui Dumnezeu.

 

Dintre toti acestia, cea mai de jos ceata e ceata ingerilor pazitori ai vietii noastre. De la botez, fiecare din noi avem strajnic un inger pazitor. Acest inger pazitor al fiecaruia din noi este martorul vietii noastre, merge cu noi cand calatorim, sta cu noi cand ne odihnim. E martor la faptele bune si la faptele rele. Cand facem lucruri rele, el plange, se intristeaza, pentru ca stie ce ne asteapta. Cand facem fapte bune, se bucura tare mult de vrednicia noastra. Pe acesti ingeri pazitori, frati crestini, sa-i chemam mereu in sprijinul nostru, in viata noastra de toate zilele si sa ne gandim ca totdeauna, asa cum constiinta noastra ne spune cand facem bine si cand facem rau, tot asa si acest inger al lui Dumnezeu, ingerul pazitor al vietii noastre ne inspira gandurile bune, gandurile frumoase, gandurile mantuitoare si simtim in constiinta noastra ca suntem indemnati, imbolditi la un lucru sfant, la un lucru bun. Sa ascultam glasul lui!

 

Stiu de la mama… care-mi spunea: „Dragul mamei, fiecare din noi avem cate o prezenta, de-a dreapta ingerul pazitor si de-a stanga vrajmasul diavol. Ingerul ne indeamna la bine, vrajmasul la rau”. Sa ne gandim bine la acest lucru, ca-i foarte adevarat. Asa invata si sfanta Biserica de totdeauna.

 

Totdeauna avem si un martor rau al vietii noastre care noteaza faptele [rele], ne indeamna sa le facem si le noteaza. Si va veni candva cu acest teanc de pacate si rautati ale noastre si le va pune pe cantarul acela al dreptatii dumnezeiesti. Ingerul sfant vine cu faptele bune, daca sunt, insa cel rau vine cu faptele urate si rele si pune si apasa cantarul in jos si coboram si noi in jos.

 

De aceea, de-a lungul vietii noastre, in amintirea sfintilor arhangheli si pazitori ai vietii noastre, sa ne straduim a face bine, cat putem noi, stiind ca binele nostru se inscrie, se inregistreaza si candva se vor desfasura si aceste secvente din viata noastra buna si vom merge la bine; ca nu cumva facand raul, sa avem parte de vrajmasul care e foarte dornic sa ne tarasca in jos, sa se simta bine ca a mai castigat inca un suflet sau mai multe.

 

Frati crestini, va indemn si va rog, cititi cat de des canonul catre sfantul inger pazitor, veti simti aievea prezenta lui in cele ce spuneti. Atunci cand vrei sa intretii o prietenie cu cineva, ori ii scrii, ori ii vorbesti, ori ii urezi ceva si atunci se intretine aceasta prietenie cu acea persoana pe care o doresti sa fie aproape de tine, macar in mintea si in inima ta. Aceste prezente ceresti asteapta si ele sa fie intrebate, sa fie cerute, sa fie rugate, sa fie chemate. Chemati, frati crestini si surori crestine, pe acesti prieteni buni si calzi si duiosi si binefacatori ai vietii noastre, pe acesti ingeri pazitori de-a lungul vietii fiecaruia din noi. Amin”.

 

Parintele Sofian BOGHIU

 

 

 

RUGACIUNILE DE IMPARTASIRE

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

Unii considera ca daca vor zice toate rugaciunile rânduite înainte de împartasire vor capata de la Dumnezeu buna sporire si iertare de pacate, socotind ca nu mai este nevoie sa se pregateasca într-alt chip, îndreptându-si inima spre Dumnezeu, pentru îmbunatatirea celor dinlauntrul lor; asa interpreteaza ei rânduiala de dinainte de împartasire.

 

Cine vine la Sfânta Cuminecatura trebuie sa aiba în vedere înainte de toate îndreptarea inimii, pregatirea ei pentru primirea sfintelor Taine. Cauta sa vezi, îti este oare inima statornicita în adevar, din mila lui Dumnezeu; este ea gata sa primeasca Mirele? Atunci da slava Domnului, chiar daca n-ai dus pâna la capat rugaciunile de dinainte de împartasire. „Caci Împaratia lui Dumnezeu nu sta în cuvânt, ci în putere” (1 Corinteni 4, 20). Bine este sa dai ascultare în toate Maicii Biserici, dar cu întelepciune, si, de este cu putinta, nu cu multe rugaciuni, ci punând mult în ele. „Nu toti pricep cuvântul acesta, ci aceia carora le este dat” (Matei 19, 11).

 

Daca îti dai seama ca, zicând o rugaciune lunga, nu esti în stare sa o sustii cu duh fierbinte, mai bine fa una scurta, dar cu ardoare. Adu-ti aminte ca un singur cuvânt al vamesului, pornit dintr-o inima fierbinte, l-a facut sa fie drept înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu cauta la multimea cuvintelor, ci la starea inimii. Principalul este sa ai credinta vie în inima si sa te caiesti de pacate cu ardoare.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 492




In memoriam: C. Rădulescu-Motru

 

 

Constantin Rădulescu-Motru(1868-1957), filozof, pedagog, psiholog, scriitor, om politic, academician, președintele Academiei Române (1938-1941), era originar din satul Butoiești jud. Mehedinți. Este una dintre personalitățile marcante ale culturii române din perioada interbelică. Din păcate, chiar și azi, după câteva decenii de la Revoluție, el rămâne, pe nedrept, într-un puternic con de umbră.

 

În anii tinereții m-a privilegiat Dumnezeu și am citit sute de cărți de tot felul. Foarte multe le-am citit ca documentație pentru cărțile pe care eu însumi le-am dat la lumină mai târziu. Aș menționa în acest sens cele două volume din Coloana Infinitului, Nicolae Iorga, George Călinescu, bibliografiile revistelor teologice și altele. Așa am ajuns să lecturez pagini semnate de marele cărturar mehedințean. Mă fascina, deși nu-i înțelegeam eu bine toate gândurile și ideile. Observam însă că majoritatea cărților lui erau tipărite înainte de război și se găseau la fondurile de carte interzisă ale bibliotecilor. De câte ori ceream câte o carte a acestui autor, bibliotecarele se uitau suspect la mine. Îmi dădeam seama că ceva nu e în ordine, că undeva este o taină.

 

Într-o discuție purtată cu unchiul meu, fratele mamei, Prof. Ion Pârvănescu, la 4 februarie 1981, i-am sugerat să meargă prin Butoiești și Gura Motrului și să se intereseze de rude, acte, fotografii sau amintiri despre Rădulescu-Motru. A fost entuziasmat de idee și mi-a promis că se va ține de treabă. Avea soția din acea comună și ajungea acolo foarte des.

 

La 25 martie 1981, unchiu-meu mi-a spus că a fost la Butoiești să caute date despre Constantin Rădulescu-Motru.  Copilul unei foste slugi, contabil la Craiova, deținătorul unor bunuri ale savantului, l-a primit foarte ostil. I-a refuzat orice relație, fotografie sau document, afirmând: ,,- Să-ți dea cei care l-au luat cu mâinile legate la spate!” Când a fost arestat, Rădulescu-Motru ar fi spus: ,,- V-am dat lumină și voi mă băgați la întuneric!”

 

În același an, la 8 nov., cu prilejul unui simpozion de istorie de la Tr. Severin, având ocazia să stau la masă alături de fostul meu profesor de Filozofie, Domnul Marius Popescu, fratele Domnului Eleodor Popescu, la vremea aceea președintele Comitetului de Cultură Mehedinți, am discutat, printre altele, despre Constantin Rădulescu-Motru. Domnul Popescu vrea să se ocupe în mod serios de această personalitate, să-i cunoască și să-i interpreteze opera, să-i publice unele documente și manuscrise. I-am sugerat ca prin fratele său să obțină  xerografierea arhivelor lui Rădulescu-Motru și să formeze un fond la Severin. De asemenea, să încerce organizarea unei case memoriale la Butoiești, satul de origine al lui Rădulescu-Motru. Din toate acestea nu s-a făcut nimic nici azi!

 

La 20 octombrie 1983, la Biblioteca Academiei din București, am avut prilejul să-l cunosc personal pe Domnul Prof. Simion Ghiță. Documentându-mă pentru cartea privind concepția istorică a lui Nicolae Iorga, îi citisem mai multe studii și îl admiram pentru puterea lui de analiză și sinteză. Discuția noastră a început despre Constantin Rădulescu-Motru, tocmai că era mehedințean de-al meu. Domnul Simion Ghiță îl cunoscuse personal. Îi  audiase câteva cursuri în perioada anilor 1944 și apoi îl vedea adesea după 1950. C. I. Parhon, directorul Institutului de Filozofie, a încercat să-l ajute pe Constantin Rădulescu-Motru. Pentru aceasta îi acorda o subvenție lunară, socotindu-l ,,colaborator extern”. Chipurile, fiindcă Rădulescu – Motru nu mai avea drept de semnătură, nu mai avea voie să publice sau să apară în viața publică. Unii cercetători de la  Institutul de Filozofie se duceau la el, se legau de câte o carte din biblioteca sa, se făceau entuziasmați de descoperire și-i ofereau prețuri  mari, cu mult peste valoarea cărții. Acestea toate erau făcute într-o formă discretă, voalată, pentru a-i da un sprijin material, pentru a nu-l lăsa să moară de foame. A murit însă în condiții mizere de nedescris.

 

Domnul Simion Ghiță îl considera pe Prof. Constantin Rădulescu-Motru net superior lui Lucian Blaga. Blaga valorifică tradiția populară românească, Rădulescu - Motru pe cea cultă. Filozofia lui Blaga te cheamă la iarbă verde și la umbra pădurii; a lui Rădulescu-Motru te îndeamnă la fortificare spirituală, la acțiune. Diferențele sunt de ordin structural. Discuția a alunecat spre secolul al XIX-lea. Domnul Simion Ghiță era conștient de faptul că filozofia noastră de după 1944 s-a rupt de trunchiul autohton solid. Am încercat plantarea unei ideologii străine de spiritul românesc, aruncând cu pietre în tot ceea ce realizaseră generațiile de până la 1944. Cu prilejul Convenției de la Paris, noi, românii, ne-am deschis larg porțile spre Occident și Occidentul ni le-a deschis nouă. Echilibrul politic și strategic de forțe îngăduia această liberalizare. Revoluționarii de la 1848 au făcut ceea ce au făcut, tocmai fiindcă aveau formație occidentală și fuseseră pregătiți de școala revoluției pașoptiste europene. Europenizarea aceasta a românilor a fost rapidă. Constituția lui Cuza a fost cea mai înaintată din Europa și ea a constituit pragul dintre evul mediu și cel modern românesc. Atitudinea lui Cuza față de Poarta Otomană se datora tocmai acestei cunoașteri perfecte a situației internaționale. Înființarea Partidului Liberal a constituit o nouă etapă a occidentalizării.  Liberalii urmăreau realizarea în România a unei còpii a Europei Occidentale. De aici și aducerea unui prinț străin, german. Conservatorii erau mai neîncrezători și încercau să tragă de timp. Cei mai lucizi și echilibrați s-au dovedit însă a fi junimiștii. Documentele descoperite în ultima vreme demonstrează faptul că, dincolo de preocupările lor literare, dincolo de declarația lor de neutralitate politică, junimiștii reprezentau o puternică forță politică, ce urmărea o europenizare echilibrată, moderată, fără distrugerea sau minimalizarea elementului autohton. Junimiștii redau în mod realist situația concretă a României și de aceea profesau o dezvoltare echilibrată. De aici și teza lui Titu Maiorescu, formă fără fond. Se pot stabili chiar două capete de pod în acest mare proces de civilizație, de occidentalizare. Un capăt ar fi în epoca lui I. Heliade-Rădulescu, care spunea: ,,Scrieți, fraților, scrieți….!” și altul la Tudor Vianu, care introducea o selectă metodă de analiză și valorificare, de depistare a valorilor și nonvalorilor.

 

C. Rădulescu-Motru, înțelegând fenomenul epocii sale, promovează teza personalismului energetic, ca o regăsire a forțelor vitale ale individului și ale națiunii. El vrea să zică: ,,Ne occidentalizăm, ne civilizăm, dar trebuie să rămânem noi înșine, nu trebuie să ne denigrăm propria noastră individualitate națională. Evoluția culturală și civilizația românească trebuie să se constituie de acum încolo  prin noi înșine!”

 

Desigur, că această poziție nu plăcea stăpânirii de după 1944. În procesul galopant de rusificare forțată a țării, C. Rădulescu-Motru și alții ca el împiedecau și de aceea trebuiau terminați sau reduși la tăcere. Rusificându-ne, ne-am dat acele ceasornicului civilizației noastre cu o jumătate de veac în urmă. Noi nu ne-am făcut un sistem filozofic propriu, pe baza căruia să se întocmească celelalte planuri de dezvoltare economică, politică  și socială. Noi am primit tot ceea ce au binevoit să ne dea cei din Răsărit. Nu am îndrăznit să discernem ce e bun și ce e rău cu propriul nostru cap, ci am primit totul de-a gata, jucând cum ni s-a cântat din Răsărit. Gradul nostru de civilizație era superior celui sovietic. A trebuit să ne întoarcem, ca să ne urmăm ,,fratele” mai mare. Alții din sistemul socialist au profitat de împrejurări și și-au făcut o politică mai liberală, având mult de câștigat astfel. Bulgarii, spre exemplu, se uitau la noi ca la vârful Ceahlăului. Acum sunt cu mult deasupra noastră. Noi urmărim momentul, nu avem o orientare de ansamblu asupra evoluției sociale. Suntem ca un plugar prost, care vine cu plugul în ogor și-și mână boii cum bate vântul. Desigur, boii trag, fiindcă li se dă cu biciul pe spinare, ogorul însă niciodată nu va putea fi arat cum trebuie, ci în bătaie de joc. Tot așa și poporul român. Eforturi, eforturi la infinit! Economii, economii la nesfârșit! Ți se năzare ceva spre Răsărit, lovește și, târâș-grăpiș, hai spre răsărit! Apare o rază la nord, hai într-acolo! Momentul înseamnă totul. Ei, bine, în tradiția politică românească noi am avut, totuși, o linie stabilă, clară, bine definită. Nu ne-am jucat cu istoria și nici cu destinele poporului. Dai cu biciul și zeci de milioane fac așa cum zici tu, dar nu momentul e totul. Se distruge acea coloană vertebrală infinită a națiunii, se distruge potențialul energetic al națiunii. Nu evaluăm acum cât de grav este acest lucru, dar vom vedea consecințele peste ani. Epuizarea resurselor unui popor și ale unei țări atrage după sine, în mod implicit, dependența națională. Cu bubuituri nu se face istorie.

 

Erau gânduri și cuvinte înflăcărate, care mi s-au imprimat adânc în memorie.

 

La 21 noiembrie 1983, cu prilejul unui simpozion de istorie de la Botoșani, partenerul meu de cameră și apoi prietenul meu, Domnul  Prof. Vasile Vetișanu, ajuns mai târziu deputat în parlament, mi-a spus multe. Mi-a vorbit, spre exemplu, de Mircea Vulcănescu, filozof, pe care-l consideră la fel de mare ca Lucian Blaga. Mircea Vulcănescu a murit în închisoarea de la Gherla și trupul i-a fost aruncat la groapa comună. Mi-a vorbit de Constantin Rădulescu - Motru și de calvarul ultimilor săi ani de viață. O dramă înfiorătoare, drama intelectualului român jertfit pentru idealurile iluzorii ale zilei!

 

La 26 aprilie 1984, într-o discuție cu Domnul Virgiliu Tătaru, reprezentantul cenzurii în Mehedinți, acesta a făcut câteva referiri și la C. Rădulescu-Motru. Îl socotea pe bună dreptate cel mai mare filozof al nostru. Spirit kantian, a revoluționat gândirea românească. ,,Rădulescu-Motru e aproape necunoscut societății românești de azi. Tot ponosul lui i se trage că i-a atacat mult pe ruși în articolele sale. Dacă i s-ar publica opera, numărul volumelor sale ar fi de cel puțin 80. El se înscria pe linia gânditorilor geopolitici, influențat oarecum de Ratzel și Nietzsche”.

 

Constantin Rădulescu-Motru a scris lucrări magistrale înainte de 1944, din care doar câteva au fost reeditate după 1944 sau după 1989!

 

Astfel de titani a avut neamul românesc; astfel de valori au fost aruncate pe nedrept în uitare![1]

 

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

[1] In memoriam: Constantin Rădulescu-Motru, în ,,Scrioare pastorală”, an. XXI(2021), nr. 456, pp. 2-3; în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 7 Noiembrie 2021, ediție și on-line(http:// www.observatorul.com); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 11 nov. 2021, ediție și on-line(https:// ebibliotheca septentrionalis.wordpress.com); Valori aruncate pe nedrept în uitare(C. Rădulescu-Motru), în ,,Națiunea”, București, 25 nov. 2021, ediție on-line(https:// ziarulnatiunea.ro/category/firea-romanilor);

 

 

 

VALEA SI VALCEAUA

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

„Orice vale si orice vâlcea se va umple si orice munte si deal se va micsora; caile cele strâmbe se vor face drepte… si toata faptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu” (Luca 3, 5-6). Valea si vâlceaua sunt inimile smerite; muntele si dealul se vor micsora, adica cei mândri, care au o parere înalta despre ei însisi si dispretuiesc pe cei mici si umili. Asa se întâmpla: Duhul de dreptate si de mila al Domnului nu va înceta sa lucreze în inimi, smerindu-i pe cei mândri în diferite feluri, prin boala, ruina, umiliri, si înaltându-i pe cei smeriti.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 99-100

 

 

 

PARASIREA CUIBULUI

Parintele Rafail Noica

 

 

Originea îti este cuibul, ca al pasarilor. Pasarea se naste într-un cuib; pâna-i cresc aripile si îsi ia zborul, creste în cuibul acela, dar dupa aceea, de multe ori, nu se mai întoarce în acel cuib niciodata. Omul, în orice caz, îsi face aripi duhovnicesti catre fiinta lui, catre vesnicia lui si zboara acolo, în vesnicie.

 

Parintele Rafail Noica, Celalalt Noica, Ed. Anastasia, Galati, 2002, p. 37.


ZAPADA SI PLOAIA

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

Cuvintele rugaciunii sunt asemenea ploii sau ninsorii când sunt spuse cu credinta si participare. Fiecare dintre ele contine propria sa putere germinativa si propriul sau rod. Stropii de ploaie si fulgii de zapada, toti împreuna si fiecare în parte, adapa pamântul care capata vlaga si aduce rod. Întocmai si cuvintele rugaciunii, aceasta ploaie duhovniceasca; fiecare picatura si fiecare fulg pot adapa sufletul care prinde vlaga si rodeste fapte bune, împreuna-lucratoare cu Duhul Sfânt, mai ales când sunt însotite si de o ploaie de lacrimi.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 343-344




In memoriam: Pamfil Șeicaru

 

La Mănăstirea ,,Sf. Ana” de la Orșova își doarme somnul de veci cel mai mare ziarist român din perioada interbelică, Pamfil Șeicaru. O figură enigmatică, prin mintea și sufletul căruia s-au filtrat toate marile evenimente din țară și din străinătate mai bine de o jumătate de veac.

 

S-a născut la Buzău în 1894. A absolvit liceul la Bârlad și Facultatea de Drept la București. Primul Război Mondial l-a prins în floarea vârstei. A fost mobilizat ca ofițer și trimis pe front. A luat parte la luptele de pe Dealul Moșu de lângă Orșova. A scăpat ca prin minune de moarte, dar camarazii din plutonul său au fost sfârtecați de obuze. Și-a jurat atunci că, dacă va scăpa cu viață și va ajunge cineva în viață, pe locul acela va ridica o mănăstire ca drept mulțumire și ca pomenire pentru tovarășii de luptă.

 

A scăpat cu bine din război și s-a integrat în viața civilă, dar nu oricum. Minte strălucită, spirit combativ, a ajuns de trei ori deputat în Parlamentul României(1928, 1931, 1933), director al ziarului ,,Bucovina" din Cernăuți, redactor-șef al ziarului ,,Cuvântul” din București, apoi director al ziarului ,,Curentul”.

 

A reușit să facă din ziarul ,,Curentul” publicația cu cel mai mare tiraj din țară, ziarul cel mai căutat și mai gustat de public. Articolele de fond din perioada 1928-1944, semnate de Pamfil Șeicaru, erau așteptate, sorbite și îndelung comentate de către cititori. Pamfil Șeicaru și ziarul lui ajunseseră spaima marilor infractori, afaceriști, corupți, politicieni, magnați etc. Nu ezita să-și bată joc de proști și infatuați, pe care-i executa fără milă. Cazul ,,Malaxa” a rămas proverbial în acest sens. Poziția și opiniile lui Pamfil Șeicaru erau așteptate și respectate. Ele priveau nu numai situația internă a țării, ci și relațiile internaționale. Ziarul ,,Curentul” stă mărturie, că Pamfil Șeicaru a avut putere de premoniție și a prevăzut multe dintre evenimentele ce aveau să se întâmple în timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial pe scena Europei.

 

Deși era suprasolicitat, Pamfil Șeicaru nu și-a uitat jurământul de pe front și, din banii lui, a zidit pe Dealul Moșu de lângă Orșova o adevărată perlă a Dunării, o mănăstire. El a conceput planul, sfidând în mare măsură stilurile arhitectonice consacrate, a angajat lucrările, le-a supravegheat, a împodobit apoi locașul cu pictură, mobilier, cărți, odăjdii, chilii și toate cele necesare. Când totul a fost gata, a chemat pe mitropolitul Vasile Lăzărescu de la  Timișoara să sfințească noua mănăstire și s-o ia în primire. Mitropolitul a ezitat, fiindcă nu se respectaseră normele canonice, nu se pusese piatra fundamentală etc.

 

A venit războiul, iar Pamfil Șeicaru a fost nevoit să părăsească țara, pentru a evita represaliile ce l-ar fi așteptat, având în vedere că fusese un mare luptător împotriva bolșevismului și comunismului. După război, comuniștii, neputând să se răzbune pe autor, i-au profanat opera. Sediul ziarului ,,Curentul” din București, situat pe Calea Victoriei a devenit sediul Miliției Bucureștiului, iar Mănăstirea de la Orșova au transformat-o în cârciumă. Au văruit pereții, rămânând neatins doar Pantocratorul din turla interioară, ca să se uite la bețivanii din biserică. În altar era barul și chelnerițele. Chiliile au devenit căsuțe de camping pentru ,,turiști”. În 1945 a fost condamnat la moarte în contumacie de comuniști.

 

Pamfil Șeicaru s-a dus în Spania, la Madrid,  și acolo, timp de 30 de ani, a editat, în continuare, ,,Curentul”, dar în ediție trimestrială, străduindu-se să apere cauza României pe plan extern. Dându-și seama de serviciile pe care le aducea statului român, în 1966 Nicolae Ceaușescu l-a grațiat și a început să-l ajute financiar ca să publice articole și cărți favorabile politicii României de independență față de Moscova. Ultimii ani i-a petrecut în Germania, stabilindu-se la Dachau (Bavaria) și continuând să editeze ,,Curentul”. La moartea sa, în octombrie 1980, prim-ministrul Bavariei l-a omagiat foarte elogios.

 

După Revoluție, la o ședință cu preoții din Mehedinți, răposatul Mitropolit Nestor al Olteniei a pus problema reconstrucției Mănăstirii Vodița. Preoții i-au semnalat însă existența Complexului ,,Căprioara” de la Orșova, care nu era altceva decât o mănăstire transformată în restaurant. Mitropolitul a mers, a văzut-o și a rămas uimit de frumusețea construcției și de poziția geografică în care era plasată. A început demersurile la Departamentul Cultelor și la Guvern pentru recuperarea ei. Funcționarii mai vechi ai mitropoliei își aminteau că primiseră din Germania, de la Pamfil Șeicaru, cu mulți ani în urmă, un act de donație, prin care acesta dona Bisericii Ortodoxe ctitoria sa de la Orșova. Craiovenii trimiseseră actul la patriarhie, aceasta îl înaintase la Departamentul Cultelor și acolo documentul …. se pierduse.

 

Domnul Nicolae Văcăroiu, prim-ministrul României de atunci, i-a spus Mitropolitului Nestor: ,,-Aduceți-mi un act, care să vă îndreptățească să recuperați acest obiectiv și în secunda doi vă semnez ordinul de preluare!”

 

Mi-a ajutat Dumnezeu ca să fiu și eu o rotiță sau  pârghie la vremea respectivă, care a contribuit la preluarea acestui obiectiv de către Biserică. În primul rând am pledat în presa locală, respectiv în ,,Datina” pentru cauza Bisericii. Cele 26 articole stau mărturie în acest sens. În al doilea rând, aflându-mă într-o zi la Biblioteca Academiei din București, mi-a venit o poftă nebună să citesc și eu câteva articole ale lui Pamfil Șeicaru, ca să văd cum scria, ce-i asigura succesul extraordinar în peisajul publicistic. Am mers la fișier să iau cota ,,Curentului”. Atunci am descoperit ceva uimitor pentru mine: ,,Curentul” nu-și întrerupsese apariția la război, ci, dimpotrivă, el continua să apară la München în Germania și Biblioteca Academiei deținea colecția completă. Am cerut imediat ultimele numere. Am notat adresa redacției de la München. I-am scris lui Pamfil Șeicaru și i-am explicat situația cu mănăstirea și impasul în care s-a ajuns.

 

În mai puțin de o lună de la expedierea scrisorii mele, am primit de la redacția ziarului ,,Curentul” o copie legalizată după actul de donație al lui Pamfil Șeicaru, întocmit la un notariat din München. Cu toată viteza am pornit spre Craiova. Mitropolitul întorcea documentul pe toate părțile. Mâinile și vocea îi tremurau. A strigat șoferul: ,,- Frate Gheorghe, pornește imediat mașina! Plecăm la Departament, la București!”

 

Domnul Văcăroiu a aprobat retrocedarea fără ezitare.

 

La câteva zile în urma documentului a venit la Bârda, de două ori, Domnul Vasile Dumitrescu, ucenicul lui Pamfil Șeicaru și noul redactor-șef al ,,Curentului”. Am aflat că Pamfil Șeicaru murise în 1980. Am aflat atunci că mai fusese în țară de câteva ori, o dată în 1977, cu aprobare oficială, iar de vreo două ori travestit, cu identitate falsă, și-și vizitase ctitoria de la Orșova.

 

Preluarea mănăstirii n-a fost simplă. Fostul director al complexului, un oarecare Mugurel, a luptat pe ,,baricade” să nu-l cedeze, să-l cumpere el. S-au format delegații ale mitropoliei, din care a făcut și subsemnatul parte, alături de viitorul mitropolit al Timișoarei, Înaltpreasfințitul Ioan Sălăjan. Până la urmă, Complexul  ,,Căprioara” a redevenit Mănăstirea ,,Sfânta Ana”, care poate fi văzută și vizitată astăzi.

 

De atunci, la Mănăstirea ,,Sfânta Ana” au fost aduse osemintele lui Pamfil Șeicaru, s-au ținut numeroase simpozioane dedicate lui Pamfil Șeicaru cu invitați din toată țara. De fiecare dată popa de la Bârda a fost uitat. Pe ștandurile Mănăstirii ,,Sf. Ana” s-au lăfăit sute de cărți de pe la multe edituri din țară, numai ale popii de la Bârda n-au avut loc niciodată! De! Asta-i viața!

 

Pamfil Șeicaru rămâne o personalitate de vârf a culturii și presei românești, un mare patriot și un luptător pentru drepturile și binele României, iar ctitoria sa de la Orșova o adevărată minune rătăcită pe valea bătrânului Danubius.

 

Dumnezeu să te ierte, Bătrânule Pamfil![1]

 

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

[1] In memoriam: Pamfil Șeicaru, în ,,Scrisoare pastorală”, an. XXI(2021), nr. 455, pp. 2-4; pe blogul Domnului Ben Todică, directorul postului de radio în limba româna din Sydney(Australia), 23 oct. 2021(https://bentodica. blogspot. com); în ,,Armonii culturale”, Adjud, 24 oct. 2021, ediție on-line(https://armoniiculturale.ro); în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 27  oct. 2021, ediție și on-line(https:// ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com). A se vedea și Pamfil Șeicaru și puterile lui de premoniție, în ,,Națiunea”, București, 28 oct. 2021, ediție on-line (https://ziarulnatiunea.ro); Pamfil Șeicaru și mănăstirea ,,Sfânta Ana”, ctitoria sa de la Orșova, în ,,Art – Emis”, Rm. Vâlcea,  an. XII(2021), nr. 83(31 Oct.), ediție on-line (https://www.art-emis.ro/istorie/pamfil-seicaru-si-manastirea-sfanta-ana-ctitoria-sa-de-la-orsova); în ,,Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXIII(2021), nr. 104(11 nov.), p. 12;

 

 

PANZA DE PAIANJEN

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

Omule, care nu visezi decât aceasta viata trecatoare si nu te gândesti la viata vesnica si cereasca, cugeta! Ce este aceasta viata trecatoare? Trebuie mereu sa o alimentezi cu combustibil (cu hrana), pentru ca flacara vietii sa continue sa arda, sa nu scada, pentru ca locuinta noastra (trupul) sa ramâna calda, iar viata mereu incerta a trupului nostru sa-si refaca fortele, hranindu-se cu substanta altor fiinte vii, pe care le sacrificam pentru a întretine viata noastra. Într-adevar, omule, ce derizorie pânza de paianjen este viata ta! Îti trebuie, de doua ori pe zi, sa-ti hranesti trupul tau (adica esti obligat, de doua ori pe zi, sa manânci si sa bei), iar noaptea trebuie sa-ti zavorasti sufletul în trup, închizând simturile trupului, cum închizi obloanele unei case, pentru ca sufletul sa nu se raspândeasca în afara, ci sa ramâna înauntru, dând caldura si viata. Ce pânza de paianjen este viata noastra si ce usor este sa o desiri! Fii smerit si plin de veneratie fata de viata vesnica!

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 55-56.

 

 

 

T A M A I A

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

Tamâia în biserica este un semn material al sfinteniei fiintei lui Dumnezeu si a sfintilor Lui, precum si un mod de a ne aduce aminte ca si noi trebuie sa vietuim în sfintenie. Sfintenia e o însusire vesnica a lui Dumnezeu si a sfintilor Sai dupa harul si dupa darul Lui. Sfintenia trebuie sa fie întotdeauna si o însusire a noastra iar duhoarea pacatului ce ne este proprie trebuie respinsa în tot chipul: prin pocainta, prin munca, prin post, rugaciune, milostenie.

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Liturghia: Cerul pe pamant, traducere de Boris Buzila, Ed. Deisis, Sibiu, 1996, p. 191




In memoriam: Nicolae Trocan

 

 De când eram copil auzeam pe părinții mei și pe alți oameni din zonă vorbind de Nicolae Trocan. Unii vorbeau tare, fără teamă, alții discret, mai mult șoptit, semn că erau conștienți că pot avea consecințe dintre cele mai dure. La 14 iunie 1982 am vorbit cu Părintele Inescu, preot în Tr. Severin. Dânsul mi-a spus că a fost arestat în 1952 și condamnat la 15 ani închisoare. A făcut doi ani și jumătate ,,la zi”, restul ,,la fără frecvență”. Printre alte acuzații ce i s-au adus atunci, a fost și aceea că a vorbit în stradă cu un învățător, fost coleg de școală, despre Nicolae Trocan, partizanul. Învățătorul a fost condamnat mai mult și n-a mai venit.

 

Nu înțelegeam eu atunci prea bine despre ce era vorba, ce voia acel om, dar mă fascinau povestirile despre el, despre felul dibaci cu care-și dobora la pământ dușmanii, cel mai adesea milițieni și securiști. Cât privește locul lui de origine, părerile erau împărțite. Unii spuneau că ar fi din Ilovăț sau Șișești; alții din Bobaița, fiindcă în acel sat neamul Trocanilor era renumit, unul dintre înaintași, Mihai, fiind pandur de-al lui Tudor Vladimirescu, decapitat de turci în 1814, după cum se menționează și pe crucea lui din cimitirul satului. Alții spuneau că e de loc din Bobaița și că s-a stabilit în Ilovăț. În declarația pe care el însuși o dă în fața anchetatorilor de la Curtea Marțială, menționează că a avut domiciliul în comuna Zegujani.

 

Nu cunoaștem ce școli a absolvit și ce fapte a săvârșit în timpul războiului. Știm doar că în timpul celui de-al doilea Război Mondial era ofițer de aviație și a doborât mai multe avioane inamice. După război, văzând întorsătura lucrurilor și țara ocupată de sovietici, a dezertat din armată și a devenit partizan, adică luptător pentru înlăturarea ocupației sovietice din România și a structurilor  comuniste. El se alătura însă luptei a mii de partizani și luptători anticomuniști din perioada stalinistă din Munții Făgărașului, din Munții Banatului și din alte locuri, care au opus rezistență și au creat serioase probleme noilor autorități românești. Nicolae Trocan nu s-a alăturat însă unor grupări anticomuniste propriu-zise, ci a preferat să lupte de unul singur, în codrii lui de acasă.

 

Timp de  șase ani, în pădurile Ilovățului și până dincolo de Dealul Bujorăscului din Gorj, ,,împărat” neîncoronat a fost Nicolae Trocan. Trăgător de elită, cu o temeinică instrucție militară, Nicolae Trocan secera fără milă securiștii, milițienii și activiștii de partid, care îndrăzneau să-l caute, să scotocească pădurile. Știa să-i păcălească cu o dibăcie neîntâlnită până atunci, se travestea, îi atrăgea  pe urmăritori în curse. Avea ascunzători bine camuflate prin pădure, bordeie și scorburi. Se folosea de conacele de la vii și de la stâni, se informa permanent prin localnici cu privire la mersul lumii și al vremurilor. În multe împrejurări el devenea justițiarul plaiurilor Coșuștei, un fel de Zorro legendar. Era temut și de locuitorii satelor din jur, deși n-a făcut rău niciunuia din ei. Le cerea uneori mâncare și haine, când avea nevoie. Era neîndurător față de trădători.

 

Punea bilete cu dorințe, ordine, aprecieri, amenințări la porțile multora. Era foarte punctual și, acolo unde spunea că va veni, venea. Un secretar de sfat popular (de la Ilovăț?), Chițimia, trecea într-o seară, dârdâind de frică, cu bicicleta spre casă. Trocan i-a ieșit înainte și i-a strigat: ,, ,,- Mă, Chițimia, tu ești?  Oprește puțin, să-ți spun ceva! Nu-ți fie frică, nu-ți fac nimic! Sunt eu, Trocan!”  Chițimia nu l-a ascultat. A dat pedală și a vrut să treacă peste punte pe bicicletă. A căzut în apă și și-a frânt mâna. Trocan l-a ridicat de acolo și l-a dus până aproape de casă. Chițimia a fost în spital cu fratele tatălui meu. A murit la scurt timp, fiindcă mâna nu i s-a mai vindecat și a dat în cancer.

 

La 4 ianuarie 1982, fratele tatălui meu, Stănciulescu Gh. Alexandru, mi-a povestit din cele ce aflase de la acel Chițimia, cu care fusese în spital,  cum a fost sfârșitul lui Nicolae Trocan. Acesta avea ca om de încredere pe învățătorul din Ilovăț și o fată de acolo, care-i era iubită. Avea ca sălaș beciul unui grajd al fetei, aflat undeva la un loc mai izolat. Într-o bună zi, a trimis-o pe fată la fratele ei, la Severin, ca să-i dea niște haine pentru Trocan. Acesta a descusut-o pe fată, a aflat unde se află ,,haiducul” și apoi a anunțat miliția. A făcut-o pentru a scăpa de neplăceri, hărțuieli, declarații, anchete și percheziții.  Un grup mare de milițieni a mers acolo la grajd și l-au găsit în beci. Trocan s-a predat și nu s-a mai știut nimic de el. Fata s-a spânzurat.

 

La 14 oct. 1983, fratele mamei, Prof. Ion Pârvănescu din Tr. Severin, mi-a povestit cele ce aflase și el despre Nicolae Trocan. Așa, bunăoară, am aflat că Trocan, împreună cu un maistru-militar, prieten al său, au evadat din armată. Au venit în Bobaița și s-au dus să taie lemne din pădurea familiei Trocan, care fusese naționalizată. Milițianul a încercat să-i alunge de acolo. L-au împușcat. Au luat muniția de la postul de miliție și s-au retras în Pădurea Bujorăscului. Acolo își făcuseră groapă acoperită cu lemne. Urmăriți de miliție, colegul lui Trocan a fost împușcat. Pe Trocan îl alimenta soția lui. Orice încercare de a-i smulge acesteia informații au dat greș. ,,Călcâiul lui Ahile” a fost însă fratele lui Trocan. Pe acesta l-au șantajat că-i vor da copiii afară din școală, dacă nu le va spune unde este frate-său.  Acesta a dat detalii privind întâlnirile pe care Trocan le are cu nevastă-sa. Au urmărit-o pe aceasta și până la urmă au obligat-o să colaboreze. Când femeia s-a dus să-i ducă mâncare lui Trocan în Dealul Bujorăscului, era însoțită de câțiva agenți. Aceștia mergeau târâș, când s-au apropiat de locul de întâlnire. Soția a fluierat o melodie numai de ei știută. Când Trocan a ieșit din ascunzătoare, au tras asupra lui. A început un schimb de focuri. Agenții și soția au căzut. Trocan a fost rănit la un picior. După măcel, a plecat la un conac, peste deal. Un bătrân își avea vitele acolo. Venea o nepoată a acestuia și le da mâncare. Trocan s-a împrietenit cu fata și și-a făcut-o amantă. Aceasta l-a hrănit multă vreme. Trocan și-a făcut ascunzătoare în pământ, sub vite. La un moment dat, o echipă de milițieni a venit și a făcut percheziție și la grajd. Nu l-au găsit. Faptul l-a pus însă pe Trocan pe gânduri. Pentru a nu le da posibilitatea să-l descopere, a spânzurat fata într-o seară, a închis bine ușile la grajd, s-a dus acasă la bătrân. Acesta avea o casă izolată. Bătrânul dormea. Trocan a luat toate proviziile de hrană, a încuiat ușile și dus a fost. Bătrânul a murit de foame. Vitele au fost găsite după mai bine de o săptămână, aproape moarte de foame. Până la urmă, Trocan a fost împușcat.

 

Această variantă n-am mai întâlnit-o în altă parte și de aceea mi se pare neîntemeiată. În primul rând, toți cei ce mi-au povestit despre el știau că nu a fost căsătorit niciodată. Am consemnat-o, totuși, ca ipoteză de lucru.

 

Cert este că ofițerul Nicolae Trocan a fost anchetat, judecat și condamnat la moarte pentru activități armate, subversive statului, de instanțele din Craiova. În una din declarațiile sale date în fața anchetatorilor, Nicolae Trocan scria:

 

,,Subsemnatul Nicolae(Nae) M. Trocan, cu domiciliul în trecut în comuna Zegujani, județul Mehedinți, astăzi nestabil în regiunea Gorj, fiind major, conștient de urmările ce vor decurge și în deplinătatea facultăților mintale, declar:

 

Sunt anticomunist, sunt pentru credința în Dumnezeu, țară și neam, monarhie, până în măduva oaselor, am fost român, sunt român și vreau să mor român, sunt împotriva tuturor străinilor, - fie de orice neam ar fi - , care prin dictat doresc să impună sistemele lor sociale, politice și culturale în dauna poporului nostru, a originilor noastre, a obiceiurilor noastre. Și, mai pe scurt, sunt trup și suflet din trupul și sufletul țării mele.

 

Aceasta mi-e  declarația pe care o semnez.

 

Vă rog să atașați atât scrisoarea, cât și declarațiile în original, dacă se poate, dosarului meu de la Curtea Marțială Craiova. Am această satisfacție, domnule șef, că oricare ar fi rezultatul cu mine, am ajutat și eu, fie chiar cu o pietricică, la clădirea edificiului România Democrată, în înțelesul adevărat al cuvântului meu, de mâine.

 

Fie ca generațiile viitoare să ia pildă de suferințele noastre, de contribuțiile noastre de care mă simt și mai mândru”.

 

Curtea Marțială din Craiova l-a condamnat la moarte. La 20 iulie 1953, ofițerul de aviație Nicolae Trocan, în vârstă de 30 de ani, a fost împușcat, iar trupul i-a fost aruncat la  groapa comună.

 

Unui asemenea Român i s-ar cuveni cu prisosință un monument.

 

La 24 martie 1980 am cunoscut-o pe sora lui Trocan, d-ra Trocan, laborantă la Laboratorul Sanitar-Veterinar din Halânga. Era o femeie în vârstă, foarte corectă, cinstită și competentă în meseria ei. O tristețe profundă i  se citea pe față. Nu cred că zâmbise în ultimele decenii. Nu fusese căsătorită niciodată, locuia pe strada Matei Vasilescu în Tr. Severin, vizavi de protoierie. Am întrebat-o de fratele său. Își deschidea greu sufletul, ofta și spunea: ,,- Nici până astăzi nu știm nimic despre el! Ne poartă de la Ana la Caiafa, ne mint și ne rânjesc în față. Convingerea mea e că l-au împușcat!”

 

 Presimțirea n-o înșela![1]

 

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

 

 

 

OMUL ȘI STÂNCA

Arsenie Boca

 

 

Un om dormea în coliba lui, când dintr-odată, într-o noapte, camera s-a umplut de Lumina și i-a apărut Dumnezeu.

Domnul i-a cerut să facă o munca pentru el și i-a arătat o stâncă mare din fața colibei.

I-a explicat că va trebui să împingă piatra zilnic, cu toate puterile sale, ceea ce omul a și făcut.

Mulți ani a muncit din greu, de la răsăritul la apusul soarelui, împingea din toate puterile, cu umerii proptiți pe suprafața masivă și rece a stâncii de neclintit.

În fiecare noapte bărbatul se întorcea trist și istovit în coliba lui, simțind că întreaga zi a irosit-o degeaba.

Tocmai când bărbatul era mai descurajat, “adversarul” (Satana) a decis să-și facă apariția în gândurile plictisite ale acestuia :

- De atâta timp împingi piatra și ea nici nu s-a clintit.

Așa încât omul a rămas cu impresia că sarcina lui este imposibil de realizat și că toată munca lui va fi un eșec.

Aceste idei l-au deprimat și descurajat pe bărbat.

“Adversarul” i-a spus:

- De ce te distrugi singur pentru asta? Petrece-ți timpul făcând doar un efort minim și te vei simți mai bine.

Bărbatul ostenit tocmai așa își propusese să facă, dar înainte de asta a decis să se roage și să-și spună păsul lui, Domnului.

- Doamne, a spus, am muncit mult și greu pentru Tine, adunându-mi toate puterile să fac ce mi-ai cerut. Acuma, după atâta timp, nu am reușit să mișc piatra nici cu jumătate de milimetru. Cu ce am greșit? De ce am eșuat?”

Domnul i-a răspuns înțelegător:

- Prietene, când ți-am cerut să-mi slujești și tu ai acceptat, ți-am spus că sarcina ta era să împingi cu toate puterile în stâncă, ceea ce ai și făcut. Niciodată nu am spus că aștept ca tu să o miști. Sarcina ta era doar să împingi.  Și acum vii la Mine obosit spunând că ai eșuat. Dar chiar asta e realitatea??? Privește la tine…Brațele îți sunt puternice și musculoase, spatele e vânjos și bronzat, mâinile iți sunt bătătorite de atâta apăsare, picioarele ți-au devenit solide și puternice. Te-ai dezvoltat mult și capacitățile tale sunt peste ce te-ai fi putut aștepta să ai. Adevărat, nu ai mișcat stânca. Dar vocația ta a fost să mă asculți și să împingi, ca să-ți pui la încercare credința și încrederea în înțelepciunea Mea. Ceea ce ai și făcut. Acum Eu, prietene, voi muta stânca!

Câteodată, când auzim cuvântul lui Dumnezeu, avem tendința să ne folosim gândirea pentru a descifra ce vrea El, când, de obicei, El nu ne cere decât simpla ascultare și încredere în El.

Cu toate ca noi credem că prin credință mutăm munții, de fapt tot Dumnezeu este cel care îi mută din loc.

“Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.”

 

 


 

TINERII SI MUZICA CLASICA

Mitropolitul Ilarion Alfeiev

 

 

 

Sunt pe deplin constient de numarul neînsemnat de tineri care asculta muzica clasica, în vreme ce aproape toti asculta muzica la moda. Consider ca aceasta este o adevarata tragedie.

 

Mitropolitul Ilarion Alfeiev, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (MIA), traducere de Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 33



In memoriam: Theodor Costescu

 

 Theodor Costescu a fost un om mic de statură, dar uriaș în fapte. Țara întreagă, dar mai ales Mehedințiul îi datorează enorm de mult. Faptele lui, zămislite de o minte iscusită, duse la împlinire de o voință de fier, cu sacrificii materiale și spirituale greu de înțeles pentru omul de azi, rămân ca o mărturie peste veacuri, ca un exemplu demn de urmat.

 

În prima jumătate a veacului al XIX-lea, în casa preotului din satul Costeni(atunci în Mehedinți, azi în Gorj) se năștea Dumitru Costescu, cel care avea să devină învățător la Rovinari. La 30 martie 1864, învățătorului Costescu din Rovinari i se năștea primul copil, căruia îi punea numele Theodor(Darul lui Dumnezeu). L-a dat la școli bune ale vremii, cum a fost Liceul ,,Carol I” din Craiova, apoi Liceul ,,Sf. Sava” din București. Peste tot copilul obținea bursă de stat, ceea ce însemna o ușurare importantă pentru părinți. Tot cu bursă intră la Facultatea de Ştiinţe – secția fizico-chimie din București. Este cotat ca element strălucit, ceea ce face ca profesorul și savantul Dr. C. I. Istrati să-i propună să rămână colaboratorul său, în vederea unei apropiate cariere universitare. Costescu refuză și merge, în 1887, profesor la Liceul „Carol I“ din Craiova. Peste un an se transferă la gimnaziul din Turnu Severin.

 

La 1 mai 1892 este numit directorul Liceului „Traian“ din Turnu Severin. În puțin timp a reușit să facă din acest liceu unul de elită. Și-a ales cu grijă profesorii, a dotat școala cu laboratoare moderne, cu o bibliotecă,  a construit un internat și o grădină botanică. Cu eforturi imense a reușit să mărească salariile profesorilor de la Liceul ,,Traian”, a introdus uniforma școlară. Elevilor săraci le cumpăra el uniforme. La scurt timp, având exemplul de la Severin, Ministerul Învățământului a dispus ca uniforma obligatorie să fie introdusă în toate liceele din țară. Internatul liceului a ajutat mult copii săraci să urmeze cursurile, fără a mai fi obligați să stea la gazdă, în condiții grele. Când totul mergea ca pe roate, în 1901, a fost înlăturat de la conducerea liceului și locul i-a fost luat de un politruc. S-a lăsat convins de  Take Ionescu să intre în Partidul Conservator, fapt care a făcut ca să ajungă deputat și senator în Parlamentul României în mai multe rânduri. De pe această poziție, a reușit să construiască 66 de școli în satele mehedințene și nu numai, deși își propusese 275! Să mai adăugăm la acestea Şcoala de agricultură de la Gemeni, Judecătoria de la Baia de Aramă, 12 biserici şi primării, multe drumuri comunale şi judeţene, cinci spitale (Balta, Slivileşti, Cujmir, Burila Mare, Bâcleş) dotate cu tot necesarul. Mă întreb, câți dintre parlamentarii noștri de astăzi se pot mândri cu un asemenea palmares?!

 

Marile realizări ale lui Theodor Costescu nu se opresc aici.

 

În 1913, cu banii din dota soției, a cumpărat moșia Vânjuleț. Acolo era zonă mlăștinoasă. Theodor Costescu a trecut la treabă. A construit cu banii lui mai multe canale, unul chiar de 12 Km și larg de 12 metri, reușind astfel să colecteze apele și să elimine bălțile. A înălțat drumurile satului și cele care făceau legătura cu localitățile învecinate, le-a pietruit, a construit poduri și podețe. S-a luptat ca locuitorii Vânjulețului să fie împroprietăriți cu loturi pentru cultură, cât și cu loturi de casă. A înființat și o fanfară, compusă din 30 de țărani. În locul școlii unde în anul 1934 preda un preot la 17 elevi a ridicat șase școli mari, moderne, cu sobe de teracotă, în care predau cursuri 33 de profesori și maiștri și în care urmau cursurile 664 de elevi. Cu câteva săptămâni înainte de a muri, Theodor Costescu a făcut un ultim dar localității: o maternitate și un spital de copii. Satul model Vânjuleț a fost vizitat de Carol al II-lea în 1934. Suveranul a semnat ad-hoc un decret, prin care conferea ctitorului medalia „Pentru Merit“, a doua medalie regală primită de Theodor Costescu, prima fiindu-i acordată de Carol I în 1890.

 

Aceste realizări au fost, de fapt, preludiu unui proiect grandios: Palatul Culturii din Turnu Severin, care azi îi poartă numele. În ziua de 3 noiembrie 1909, în cancelaria Liceului ,,Traian”, Theodor Costescu, împreună cu un grup de profesori zămisleau acest proiect. În 1910, a început campania pentru construirea acestui edificiu. S-a apelat  la populație, s-a apelat la guvern și la tot felul de bogați și potentați ai zilei și în același an au început lucrările. Din păcate, a venit războiul și planul a fost dat peste cap. Imediat ce au tăcut armele, în 1918, a reînceput lucrul. Nu a fost ușor. Era un proiect grandios, care înghițea fonduri uriașe. Theodor Costescu găsea resursele necesare ca să nu renunțe. Insista, se umilea adesea, revenea, se lupta mai greu ca pe front, dar nu se lăsa învins. Proiectul vieții lui trebuia dus până la capăt.  În 1924, când Palatul Cultural a fost oficial pus în circuitul public, ca monument închinat împlinirii idealului Marii Uniri a românilor, Theodor Costescu a fost nevoit să-și vândă din avere pentru a achita o parte din datorii. În anul 1924, Palatul Cultural fusese inaugurat, dar încă nu era terminată sala mare de spectacole. Theodor Costescu a încercat să mai adune fonduri pentru aceste ultime dar nu mici cheltuieli, însă n-a mai găsit ecoul de la început. Războiul modificase stările de lucruri, sărăcise pe mulți, schimbase mentalitățile. Ctitorul și-a jucat atunci ultima carte: și-a vândut averea și a pus la dispoziție cinci milioane lei pentru terminarea edificiului. Palatul Culturii din Severin, splendidă realizare arhitectonică, cuprindea o  sală de cinematograf, o sală de dans, o sală-muzeu ,,Dr. C. I. Istrati”, o sală cu o bogată bibliotecă ,,I. G. Bibicescu”, două restaurante cu terasă, grădină de vară, unică în țară, uzină electrică proprie. Sala de spectacole avea 700 locuri, cu loji și cu balcoane, cu o scenă rotativă imensă, unică în țară și multe altele. Finalul lucrărilor se apropia, dar banii se terminaseră. Lui Costescu îi mai rămăsese decât casa. A vândut-o și pe aceea, iar cu banii obținuți a continuat. Locuia în clădirea teatrului.

 

Părintele Gheorghe Dumitrescu-Bistrița îmi povestea că Nicolae Iorga l-a cunoscut pe Theodor Costescu. În vremea când Nicolae Iorga era prim-ministru(1931-1932), Teodor Costescu a mers să-i ceară sprijinul, probabil pentru liceu sau Palatul Culturii. Portarul n-a vrut să-l lase, dar Costescu l-a dat la o parte şi a mers direct la şeful de cabinet. Acesta nu-l cunoştea pe Costescu şi a început să-i facă morală, fiindcă intrase forţat. Costescu i-a spus:  „- Lasă, neică, du-te şi spune domnului prim-ministru că-l roagă Costescu de la Severin, că are ceva urgent!” Şeful de cabinet s-a dus la Iorga şi i-a spus revoltat cele petrecute. Iorga, aflând, a început să râdă şi i-a zis: „- Pe ăsta să-l lăsaţi să intre când vrea. El nu are copii, acum nu are nici soţie şi omul acesta nu cere nimic pentru el, ci pentru şcoală. Lăsaţi-l să intre, căci pe scările ministerului va muri, spre binele celor din jurul său”.

 

Bolnav fiind, ca o recunoaștere oficială a meritelor inegalabile ale marelui om de cultură, matematicianul Gheorghe Ţițeica, secretarul Academiei Române, mehedințean și el, îi aducea marea veste:  „Academia Română, în semn de înaltă apreciere a operei culturale ce ați întreprins  aproape jumătate de secol la Turnu Severin și în județul Mehedinți, v-a ales, în ședința din 30 mai 1934, membru onorar al ei“.

 

Pe 25 martie 1939,  într-un sanatoriu bucureștean, părăsit de toți, trist și îndurerat, Theodor Costescu și-a dat obștescul sfârșit, mulțumit, totuși, că n-a trăit degeaba,  ci a lăsat ceva în urma sa.

 

Azi, Palatul Culturii, Colegiul Național Economic și o stradă din Turnu Severin îi poartă numele. Lângă Colegiul Economic este și o statuie a lui ridicată după Revoluție.

 

Dumnezeu să te ierte, brav român, și exemplul vieții, muncii și dăruirii tale să ne fie călăuză![1]

 

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda

[1] In memoriam: Theodor Costescu, în ,,Scrisoare pastorală”, an. XXI(2021), nr. 453, pp. 1-2; în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 2021, 28 sept., ediție și on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com);în ,,Obser-vatorul”, Toronto(Canada), 19 sept. 2021, ediție și on-line (http://www.observatorul.com).

 

  

 

 

CADOURILE

Sfantul Ioan din Kronstadt

 

 

Folositi darurile Mele, nu fiecare pentru sine, în mod egoist, ci ca si copiii mei care au totul în comun; daruiti celorlalti cu inima buna roadele lucrului mâinilor Mele, amintindu-va ca vi le-am daruit în masura bunatatii Mele parintesti, a iubirii Mele de oameni, a darniciei Mele.

 

Asa este într-o familie. Atunci când tatal, mama sau un frate face cadouri, acestea sunt date tuturor copiilor, tuturor fratilor. Iar daca fratii si surorile traiesc în dragoste reciproca, ei nu se simt fericiti, nici satisfacuti daca tatal sau fratele lor a lasat deoparte pe unul dintre ei, sau nu i-a dat unuia dintre ei acelasi lucru ca si celorlalti. De ce aceasta? Pentru ca în dragostea lor reciproca ei se simt ca un singur trup, ei sunt una, o singura persoana. Astfel trebuie sa fiti fiecare dintre voi. Iar Eu voi sti sa va rasplatesc pentru aceasta dragoste, care Îmi este atât de placuta.

 

Daca sunt darnic cu cei care nu-Mi împlinesc poruncile Mele – „unui om i-a rodit tarina din belsug” (Luca 12, 16) – nu voi fi oare darnic cu adevaratii Mei copii, carora le-am pastrat cum se cuvine toate bunatatile Mele? Voi fi cu siguranta! „Voi milui pe cine vreau sa miluiesc si Ma voi îndura de cine vreau sa ma îndur” (Romani 9, 15).

 

Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 132

 

 

 

BUCHETUL DE FLORI

Sfantul Luca al Crimeei

 

 

Am primit un buchet de flori. O, câta frumusete delicata, fermecatoare, este cuprinsa în aceste splendide mici creatii ale lui Dumnezeu! Si pe lânga aceasta, cât sunt de minunate prin micimea, prin simplitatea lor plina de smerenie! Dantelariile fine ale micilor inflorescente albe, albastrii si roz, violete si albastre ne privesc cu ochii curati ai petalelor si ai corolelor lor si revarsa asupra noastra minunata lor mireasma. Oare nu este evident ca aceasta este o propovaduire tacuta a curatiei duhovnicesti? Trebuie sa ai o inima cu totul împietrita ca sa nu auzi acest glas al lui Dumnezeu, care rasuna atât de limpede în simplitatea si în frumusetea formelor materiale ale naturii. Este adeverit ca femeile iubesc foarte mult florile si aceasta face cinste inimilor lor.

 

Sfantul Luca al Crimeei, Puterea inimii, traducere de Evdochia Savga, Ed. Sophia, Bucuresti, 2010, p. 71