Al Dogaru - Gândul zilei, 30 iunie 2020

Al Dogaru

28 iunie 1883 – Eminescu a fost dus la spitalul de nebuni în cămaşă de forţă

Motto:

"Dar Eminescu nu este numai un poet de geniu. Este ceva mai mult. El este cel dintai care a dat un stil sufletului romanesc si cel dintai roman in care s-a fãcut fuziunea cea mai serioasã a sufletului daco-roman cu cultura occidentala."  (Garabet Ibraileanu)

28 iunie 1883 – Eminescu a fost dus la spitalul de nebuni în cămaşă de forţă

28 iunie 2020, 15:09 Ion Spânu

În fiecare an, în această zi de 28 iunie, ar trebui să ne cutremurăm cu toţii şi să ne întrebăm: cum a fost posibil ca în 1883, la numai 33 de ani, însuşi Mihai Eminescu să fie pus în cămaşă de forţă şi aruncat în spitalul de nebuni printr-un complot pus la cale de cei mai buni „prieteni” ai săi?

Culmea este că mereu apar cîţiva specialişti care vor şi azi să legitimeze tragedia de acum 137 de ani printr-o „nebunie” certă, deşi documentele arată cu totul altceva. Culmea acestei mistificări a dus chiar la apariţia unui volum colectiv, „Maladia lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor”, coordonat de acad. Eugen Simion, în care 13 academicieni au vrut să certifice acest fals, în tentativa de a impune „o dată pentru totdeauna” teoria falsă a nebuniei lui Mihai Eminescu.

Pentru aceşti academicieni şi pentru cei care se simt confortabil cu această teorie stupidă reluăm şi azi documentele care aruncă în aer susţinerea ideii că punerea lui Eminescu în cămaşa de forţă s-a făcut pentru binele poetului şi jurnalistului, deşi este limpede ca lumina zilei că lucrurile au stat cu totul şi cu totul altfel.

BILETUL PRIMIT DE MAIORESCU DE LA SOŢIA LUI IOAN SLAVICI

În dimineaţa acelei zile de 28 iunie 1883, la ora 6 dimineaţa, Titu Maiorescu primeşte un bileţel de la Ecaterina Slavici, născută Szöke, scris pe o carte de vizită, în care i se spune: „Domnu Eminescu a înnebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el, că foarte reu”! Aflăm acest lucru chiar din „Însemnările” lui Titu Maiorescu:

După cum se vede, în această însemnare din ziua de 28 iunie 1883, practic, Titu Maiorescu devoalează întregul plan al internării forţate a lui Mihai Eminescu în ospiciul dr. Şuţu! Argumentele care susţin această afirmaţie sînt atît de simple, încît îi umplu de ridicol pe toţi cei care continuă să justifice internarea lui Eminescu pe baza nebuniei. Să le mai trecem o dată în revistă:

– 1. Biletul nevestei lui Slavici a rămas şi astăzi să înlocuiască stabilirea unui diagnostic măcar pe baza unei simple consultaţii. O absurditate pe care o susţin constant toţi detractorii de azi ai lui Mihai Eminescu.

– 2. Pe baza acestui bileţel, Titu Maiorescu a decis cu de la sine putere să se ducă la ospiciul dr. Şuţu şi să-l interneze IMEDIAT pe Eminescu, plătind chiar 300 de lei pe lună, fără ca măcar să-l vadă pentru a se convinge dacă presupunerile Ecaterinei Slavici avea sau nu o bază reală. A fost însoţit de Simţion, cel cu care a pus la cale scenariul internării.

– 3. Deşi, conform aceleiaşi însemnări, la ora 10 Mihai Eminescu a venit la el acasă, Titu Maiorescu nici măcar nu-l anunţă că i-a plătit deja internarea la ospiciul de nebuni, ci îl trimite la „Societatea Carpaţii”, de unde, „potrivit înţelegerii” cu Simţion, trebuia dus la „nebuni”. Simţion este exact cel care avea să semneze şi Procesul-verbal întocmit de poliţie la Băile Mitraşevschi, de unde a fost ridicat cu forţa Mihai Eminescu.

– 4. Maiorescu spune fără dubii că planul era ca Eminescu să se ducă la „Societatea Carpaţii”, adăugînd aceste două propoziţii-cheie: „De acolo e vorba să fie dus la dr. Şuţu. Numai de s-ar face asta fără greutate!”

UN COMPLOT ÎN TOATĂ REGULA

Acesta era planul, descris chiar de Titu Maiorescu, conform căruia, imediat după primirea biletului de la Ecaterina Slavici, Mihai Eminescu era deja condamnat la internarea forţată, lucru care avea să se producă efectiv în seara zilei de 28 iunie 1883, la ora 19, odată cu încheierea acelui Proves-verbal din Băile Mitraşevschi de către comisarul Nicolescu, semnat chiar de Simţion şi Ocăşanu de la Societatea „Carpaţii”:

Aşa se încheie ziua de 28 iunie 1883, cea mai neagră zi din istoria literaturii române, începută cu biletul ciudat al Ecaterinei Slavici către Titu Maiorescu şi sfîrşită cu Procesul-verbal întocmit de comisarul Nicolescu în Băile Mitraşevschi. A urmat apoi acel episod crîncen, cînd Mihai Eminescu, „omul deplin al culturii româneşti”, cum îl numea Constantin Noica, a fost pus în cămaşă de forţă, aruncat într-o căruţă cu coviltir şi internat forţat la ospiciul de nebuni al dr. Şuţu!

Tot ce a urmat după această zi de coşmar reprezintă o altă dramă, asupra căreia nu insistăm aici. Despre această tragică zi şi despre consecinţele ei în anii următori ai vieţii lui Mihai Eminescu am scris pe larg în cartea noastră „Asasinarea lui Eminescu”, ce va fi reeditată în zilele următoare.

Un lucru rămîne cert: internarea forţată a lui Mihai Eminescu în ziua de 28 iunie 1883 nu a fost urmarea unui diagnostic medical, ci a derulării unei operaţiuni pusă la cale de „prietenii” poetului, în frunte cu Titu Maiorescu. Orice încercare de a justifica acţiunea complotiştilor nu face altceva decît să-i umple de ridicol pe cei care nu încetează nici azi să urmeze sfatul lui P.P. Carp, cel care-i scria lui Maiorescu chiar în acele zile: „Mai potoliţi-l pe Eminescu!”

Răspunsul cel mai potrivit, şi atunci, dar şi acum, rămîne ceea ce scria Alexandru Vlahuţă după moartea poetului ce avea să vină şase ani mai tîrziu: „Într-o ţară cu atîtea nulităţi triumfătoare, un poet atît de mare şi de cinstit nu putea să moară decît într-un spital de nebuni”!

P.S. Dacă ziua de 15 ianuarie, data naşterii lui Mihai Eminescu, a fost declarată „Ziua culturii naţionale”, poate că ar fi potrivit ca ziua de 28 iunie să fie declarată „Ziua presei”, căci în această zi a fost scos din viaţa publică ziaristul Mihai Eminescu!

~*~

Citate si aprecieri critice despre Mihai Eminescu, opera lui si poeziile sale

“Numai poetul,

Ca pasari ce zboara

Deasupra valurilor,

Trece peste nemarginirea timpului:

In ramurile gandului,

In sfintele lunci,

Unde pasari ca el

Se intrec in cantari.”

Mihai Eminescu

Cu Eminescu apare in literatura europeana ultimul mare poet romantic, pastrand in existenta si opera sa conturul caracteristic al dramei artistilor romantici. Nazuind necontenit spre un plan de viata superior etic si artistic, cautand cu patos adevarul si refuzand consecvent compromisul, Eminescu s-a aflat in permanent conflict cu lumea vremii sale din pricina noncomformismului, a sinceritatii in faptele de viata si a inaltimii de gandire, dublata de o sete de cunoastere absoluta.

Zoe Dumitrescu Busulenga

A iubit nemarginit valorile vietii, a cautat in ele granitul absolutului si, negasindu-l, din amaraciune fata de faza istorica in care i-a fost dat sa traiasca, si din durere, sfasiere si revolta fata de marginirea fiintei omenesti, a tagaduit ... Aici sta marea taina a atitudinii eminesciene.

D. Caracostea

L-am idolatrizat intotdeauna pe Eminescu si daca n-am comentat niciodata opera lui este pentru ca viziunea lui despre lume imi este foarte, apropiata. Tot ce este negativ in el, tot ce este spaima in lume, eu in el o regasesc. Nimic nu te paralizeaza in asa masura pe cat afinitatea intemeiata pe admiratie.

Emil Cioran

Era o frumusete! O figura clasica incadrata de niste plete mari negre; o frunte inalta si senina; niste ochi mari - la aceste ferestre ale sufletului se vedea ca cineva este inauntru; un zambet bland si adanc melancolic. Avea aerul unui sfant tanar coborat dintr-o veche icoana, un copil predestinat durerii, pe chipul caruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.

Ion Luca Caragiale

Eminescu (…) a fost si ramane cea mai coplesitoare marturie despre forma inegalabila pe care o poate atinge geniul creator romanesc, atunci cand se alimenteaza din adancimile fertile si insondabile ale unui fond autentic.

Stefan Augustin Doinas

Recitindu-l pe Eminescu ne reintoarcem, ca intr-un dulce somn, la noi acasa.

Mircea Eliade

Eminescu este unul din exemplarele cele mai splendide pe care le-a produs umanitatea. Avem convingerea cã daca mai traia, sanatos, incã douazeci de ani, el ar fi fost considerat, fara putinta de contestare, ca unul din cei mai mari creatori de poezie din intreaga literatura a lumii. [...] Dar Eminescu nu este numai un poet de geniu. Este ceva mai mult. El este cel dintai care a dat un stil sufletului romanesc si cel dintai roman in care s-a fãcut fuziunea cea mai serioasã a sufletului daco-roman cu cultura occidentala.

Garabet Ibraileanu

Eminescu e intruparea literara a constiintei romanesti, una si nedespartita.

Nicolae Iorga

Cantaret al elanurilor omenesti indreptate spre scrutarea universului si al umanitatii ancorate in viata sociala ... Eminescu s-a aplecat cu aceeasi cuprinzatoare intelegere si asupra vietii intime a omului. A cantat sperantele, dorintele, modurile bucuriei omenesti de a se afirma prin dragoste si comuniune cu viata naturii, dar si modurile - mult mai numeroase in vremea sa - ale insatisfactiei sufletesti a omului, exprimate prin sentimentul singuratatii, al durerii de a nu fi inteles sau de a fi tradat in dragoste, afirmand … idealul unei vieti de onestitate si plinatate sufleteasca, de traire sincera si pasionata a sentimentelor.

G. Munteanu

Imi pare ca-l vad inca palid, slab, cu plete lungi lasate pe umar si cu privirea sa adanca si melancolica. O impreunare de asa mare talent si de atata modestie este ceva extraordinar. Lipsit cu totul de ambitie, el nu avea nici o aspiratie pentru imbunatatirea situatiei sale sociale si chiar materiale ... Moartea, de altminteri, era pentru Eminescu stingerea eterna, fericita nirvana a indienilor, a caror metafizica era obiectul studiilor sale neobosite si a meditatiilor sale adanci.

Iacob Negruzzi

Prin Eminescu si mostenirea miraculos ramasa de la el, ni s-a facut un dar de care n-au avut parte alte culturi, fie si cele mari. La scara culturii noastre, functia lui Eminescu poate fi mai vie decat cea a lui Shakespeare in Anglia, sau a lui Goethe in Germania, caci el nu e un simplu poet, nici un simplu suflet nenorocit, ci o constiinta de cultura completa, de la deschiderea catre matematici, pe care abia le cunostea, pana la aceea catre istorie.

Constantin Noica

Eminescu incepe cu haosul de contraste, spre a se sfarsi cu cel de nediferentiere totala

Constantin Noica

 Dar ca si folclorul nostru, Eminescu este un fenomen originar.

Constantin Noica

Fata lui Eminescu e dubla: priveste odata spre noaptea comuna, a vegherii, a naturii si umanitatii, iar alta data spre noaptea fara inceput a visului, a varstelor eterne si a geniilor romantice ... in planetariul romantismului, singularitatea lui Eminescu prinde figura din aceasta fata cu doua profiluri: unul neptunic, nascut din spuma amara si din ape tanjind spre orizonturile lumii, celalalt plutonic, invapaiat de focul originar.

Ion Negoitescu

Ca si muzica, poezia lui Eminescu scoate din enormul inconstient stari nebanuite de suflet, pe care le lasa cu nelamuritul lor si, exprimand inexprimabilul, ne face cunoscut, in clipe de fulger, profund sufletul nostru ... Farmecul acestei poezii se explica prin efectul ei asemanator cu al muzicii. De aici si senzatia de infinit pe care o da poezia lui Eminescu. Emotivitatea care este principiul explicativ al poeziei eminesciene a avut nevoie de imagini sugestive, de sonoritati de forma.

Garabet Ibraileanu

Eminescu avea o cultura cu totul de carte; cu toate acestea, daca limbagiul si ideile erau straine, ramasese la dansul un fond aproape inconstient de aspiratii si de nazuinte nationale.

George Panu

Eminescu depaseste nu numai raza romantica, ci si toate celelalte antecedente cunoscute; intr-adevar, el ne apare drept unul din cei mai mari poeti ai categoriei departelui din intreaga literatura universala.

Edgar Papu

El crescuse in Moldova, in Bucovina, la Sibiu, la Blaj, la Bucuresti, si in multele lui cutreierari, mereu in mijlocul poporului roman, citise cronicarii si multe carti bisericesti, cunostea literatura romana in toate fazele ei si n-am cunoscut om stapanit, deopotriva cu dansul, de gandul unitatii nationale si de pornirea de a se da intreg pentru ridicarea neamului romanesc.

Ioan Slavici

Niciodata nu s-a vazut la noi un temperament de artist completat de-o cultura asa de vasta si de o originalitate atat de marcanta. In poezia noastra dulceaga si destul de ofticoasa, versul lui Eminescu se detaseaza intr-un relief izbitor. Simti indata ca ai de-a face c-un reformator ... E o necunoscuta vibrare de gandire si de sentiment.

Alta limba, alta viata, cuvintele au suflet, culoare, forma, fiecare epitet e o explozie de lumina. Ce vigoare extraordinara si ce frumuseti ritmice, neatinse inca pana la el!

Alexandru Vlahuta

Ion Spanu – c reatie

Meșterul Ființei (III) : Codul desăvîrșirii
Eseu 2012-02-16 (1655 afişări)

Meșterul Ființei (II) : De ce Mira?
Eseu 2012-02-04 (2330 afişări)

Meșterul Ființei (I) : Prolegomene la o nouă interpretare a dramei "Meșterul Manole" de Lucian Blaga
Eseu 2012-01-21 (2039 afişări)

Eminescu - otravă pentru unii intelectuali români :
Eseu 2010-02-16 (2179 afişări)

Încoronarea :
Poezie 2009-04-17 (2197 afişări)

Asasinarea lui Eminescu VII : Arestat sau internat?
Eseu 2009-04-04 (4508 afişări)

Oglinda :
Poezie 2009-03-16 (2484 afişări)

Despre cuvînt :
Poezie 2009-02-14 (3040 afişări)

Asasinarea lui Eminescu (VI) : Semnele nebuniei
Eseu 2009-02-12 (3642 afişări)

Asasinarea lui Eminescu : Documentar
Eseu 2009-02-07 (3716 afişări)

Asasinarea lui Eminescu (V) : De ce îl ura Maiorescu pe Eminescu?
Eseu 2009-02-06 (6542 afişări)

Sinele respirînd :
Poezie 2009-02-03 (1056 afişări)

Sonată pentru orgă și ninsoare :
Poezie 2009-01-31 (977 afişări)

ASASINAREA LUI EMINESCU (IV) : Arestarea
Eseu 2008-12-19 (2401 afişări)

ASASINAREA LUI EMINESCU (III) : Povestea lui Ventura
Eseu 2008-12-19 (2595 afişări)

Asasinarea lui Eminescu (II) : O oră pentru traseul: Casa lui Maiorescu - Capșa - Cotroceni - Băile Mitrașevschi
Eseu 2007-09-18 (3145 afişări)

Asasinarea lui Eminescu (I) : Însemnarea lui Maiorescu
Eseu 2007-09-18 (8039 afişări)

Meșterul Ființei (fragment) :
Eseu 2007-05-18 (5348 afişări)

Întoarcerea în sine :
Poezie 2005-12-25 (1879 afişări)

Ars poetica :
Poezie 2005-06-07 (2789 afişări)

Umbra posibilă :
Poezie 2005-06-07 (1635 afişări)

Domnule Cuvînt :
Poezie 2005-06-06 (2000 afişări)

Întoarcerea în sine :
Poezie 2005-06-06 (1396 afişări)

Căsnicie-n do major :
Poezie 2005-06-05 (1757 afişări)

Fîntîna :
Proză 2005-06-05 (2074 afişări)

Limitație :
Poezie 2005-06-05 (1466 afişări)

Traducerea unui text neidentificat :
Poezie 2005-06-05 (2009 afişări)

Balada unui visător de statui :
Poezie 2005-06-05 (1478 afişări)

Maya :
Poezie 2005-06-05 (2265 afişări)

O lacrimă imensă :
Poezie 2005-06-04 (2279 afişări)

Pauza de masă :
Poezie 2005-05-31 (1747 afişări)

 ~*~

 Sursa: MARIAN ILIE

Program lansare revista Caietele de la Araci - Casa memorială Romulus Cioflec

COMENTARII:

"Tot avem de murit!"

Acestea sunt momentele mari și dramatice ale istoriei.

Iar noi ne înspăimântăm de ceva ce nu se vede. Când toți o să murim într-un fel.

Adrian Munteanu

https://romaniabreakingnews.ro/author/dorian-theodor/  

Nordul Bucovinei, iunie 1940… Măcelul din comuna Suceveni (…) „Pe uliţi şi pe şosea – numai o dâră de sânge, iar roţile camioanelor încărcate cu morţi şi răniţi erau toate roşii de atâta jertfă românească…”

ROMÂNIA BREAKING NEWS, 29 IUNIE 2020

Nordul Bucovinei, iunie 1940… Măcelul din comuna Suceveni (…) „Pe uliţi şi pe şosea – numai o dâră de sânge, iar roţile camioanelor încărcate cu morţi şi răniţi erau toate roşii de atâta jertfă românească…”

https://romaniabreakingnews.ro/nordul-bucovinei-iunie-1940-macelul-din-comuna-suceveni-pe-uliti-si-pe-sosea-numai-o-dara-de-sange-iar-rotile-camioanelor-incarcate-cu-morti-si-raniti-erau-toate-rosii-de/

--

Se va  face odată dreptate, dar nu prin răzbunare ci prin voia Domnului...,

 Melania Rusu Caragioiu

Vicep. ASRAN

Al Dogaru - Gândul zilei, 29 Iunie 2020

Al Dogaru

Cele 10 porunci ale poporului român

Am primit azi textul de mai jos și m-am gândit, cu amărăciune, ce destin sisific avem noi, românii, dacă trecem de aproape o sută de ani prin aceleași lecții și nu reușim să le învățăm, nu reușim să rupem cercul vicios!

*** 

Cele 10 porunci ale poporului român

dintr-un ziar din 5 Octombrie 1930...

~*~

1. Daţi copiilor voştri nume românesc!

2. Păstraţi-vă graiui, portul şi obiceiurile cele

vechi româneşti, pentru că acestea sunt temeliile întregii

naţii româneşti.

3. Limba românească este o moştenire din bătrâni,

şi totodată o avere care nu trebue să se piardă

niciodată.

4. Adunaţi toate scrierile precum şi toate poeziile,

cântecele, chiuiturile, basmele şi proverbele româneşti,

ca nu cumva să se piardă, daţi-Ie de Ia gură

la gură ca să le ştie fiecare.

5. Păstraţi-vă legea ortodoxă, bisericile precum

şi toate lucrurile din vechime.

6. Nu uitaţi la orice pas sau lucrare, că sunteţi

Români. Cumpăraţi tot ce vă trebuie numai dela Români.

7. Fiţi mândri dacă sunteţi în stare de a învăţa

pe alţii a vorbi limba cea frumoasă românească.

8 Fiţi mândri de poporul românesc, pentru că el

este unicul care a luptat cu toate liftele păgâne pentru

a păstra graiul românesc moştenit din vechime.

9. Ajutoraţi totul ce simte adevărat româneşte.

10 Ca buni români nu uitaţi niciodată de Dumnezeu,

pentru că numai prin credinţa Lui s-a păstrat

binele întregei Românii Mari de azi.

~*~

Sursa: AD

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU - Apostolii PAVEL şi PETRU şi apostolatul unor demni ucenici dacoromâni

Apostolii PAVEL şi PETRU şi apostolatul unor demni ucenici dacoromâni

                                                    GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

   „Vă port în inima mea, şi în lanţurile mele,

   şi în apărarea şi în întărirea Evangheliei,

   fiindcă voi toţi sunteţi părtaşi la aceeaşi

   Cruce şi la acelaşi har cu mine.”

   (Apostolul PAVEL – Epistola către Filipeni)

   „El a purtat păcatele noastre, în trupul

   Său, pe lemn, pentru ca noi, murind faţă

   de păcate, să vieţuim dreptăţii.”

          (Apostolul Petru – Întâia Epistolă)

   Sfântul PAVEL – Apostol al Dumnezeirii.

   Sfântul Pavel, chemat de Mântuitorul Iisus Hristos în mod expres şi ales pentru propăvăduirea Cuvântului Său în toată lumea, „la toate neamurile”, devine  Apostol al Dumnezeirii, respectiv a toată lumea. Prin călătoriile sale misionare, marele Pavel a resfinţit şi ţărâna sacră a Gliei noastre strămoşeşti. Epistolele sale au avut infinit mai multe călătorii spirituale, în timp şi peste timp, în spaţiu şi deasupra: încântând, înflăcărând, cutremurând, educând, fascinând lumea cu Evanghelia Iubirii lui Hristos.

   Opera filocalico-sofianică a Apostolului Pavel cuprinde o profunzime cu totul serafică, de o complexitate de neegalat în misiunea mesianică creştin ortodoxă.

   Unul dintre marii pătimitori pentru dragostea de Cer, de cerul Străbunilor şi de Pământul Vetrei Strămoşeşti, considerat de Generaţia sa şi nu numai, ca un Apostol al răstignirii Dumnezeului Hristos şi al Neamului său dac, Cavalerul Zenitului Carpatin, prigonit, persecutat, cu fraţii, tatăl şi camarazii săi azvârliţi, frânţi şi însângeraţi prin toate temniţele comuniste, consemna în Însemnările sale de la Jilava, că suferinţa înmuiată în balsamul celor patru Evanghelii, dar mai ales în Epistolele Sfântului Pavel, i-au oferit tăria nădejdii să iasă din „mlaştina deznădejdii.”

    

   Însemnările de la Jilava - aştern în memorialistica vremii zguduitoare o consecinţă a universului ateu concentraţionar, prin fascinante mărturii hristice întrupate într-o paradigmă a misticii suferinţei şi jertfei naţionalist creştin-ortodoxe.

   Puterea Mântuitorului Hristos l-a fascinat. Autoritatea magnificului Pavel l-a copleşit. „M-a impresionat, consemna Fiul Codrului: 1.Sinceritatea şi curăţenia sufletească a Sf. Pavel; 2. Viaţa integral creştină, fără pată; 3. Primejdiile şi suferinţele prin care a trecut pentru Domnul; 4. Seninătatea şi chiar bucuria cu care primea aceste suferinţe; 5. Tăria de a mai încuraja şi pe alţii, ca să nu se mai clatine în faţa suferinţelor şi prigonirilor; 6. O dragoste sfântă de o înălţime zguduitore pentru toţi fraţii creştini sau copiii lui Duhovniceşti; 7. O râvnă neînvinsă şi rar cunoscută printre apostolii unei credinţe de a propăvădui neîncetat pe Mântuitorul Iisus, la toate neamurile; 8. Marea ştiinţă şi înţelepciune.”

   Sfântul PETRU  - Apostol al Crucii.

   Simon era un om simplu, obişnuit, familist, muncitor, evlavios, aprig, înflăcărat, gospodar, pescar. Un om situat în latura comună a obişnuitului, un om care n-ar fi ieşit niciodată din „largul” său, dacă nu venea chemarea şi alegerea de către Iisus.

   Drama Apostolului Petru nu a fost răstignirea sa fizică de către crudul împărat Nero, care i-a adus cununa Cerului, ci destituirea de către Episcopul de Roma, de la rangul de Apostol al lui Hristos la treapta de întâiul Episcop al Romei. Adică, o supremă răstignire spirituală. Pontiful catolic substituindu-se aşadar, ca „Vicar al lui Hristos”, a devenit suveranul Apostolului Petru, rămas în vasalitate până astăzi.

       PETRE ŢUŢEA - Apostolatul  IUBIRII

   Petre Ţuţea a rămas o cascadă mistică a gândirii aforistice revărsată tuturor primitorilor, ca o mireasmă liturgică a Ortodoxiei. Profetul nostru s-a îmbrăcat cu lumina CUVÂNTULUI în cea mai de preţ şi cea mai frumoasă haină de nuntă.

   În faldul diafan al literelor somptuoase Gânditorul valah creştin ortodox a urzit cu duhul adevărului primit, revelat, viaţa în regalul comuniunii dragostei Hristice: „Destoinicia noastră e de la Dumnezeu, Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai unui Nou Testament, nu ai literei, ci ai duhului, pentru că litera ucide, iar duhul face viu.” (Sf. Ap. Pavel-2 Corinteni, 3, 6-7)

   Grăirea lui Ţuţea era cea mai aleasă podgorie, iar licoarea cuvintelor musteau în om aţâţări de nestemate şi aromate azururi, precum o cuminecare de Sfânta Înviere.

   „Un om ca Petre Ţuţea, spunea Ion Coja, este ca vinul cel bun: nu-l poţi bea de unul singur.” (Petre Ţuţea În Conştiinţa Contemporanilor Săi. Articole, Evocări, Eseuri. Crestomaţie de Gabriel Stănescu. Ed. Criterion, Bucureşti-2010, p. 82)

    Destinul marelui gânditor creştin Petre Ţuţea a avut pentru Neamul dacoromân peste sensul metafizic, o valoare de sinteză, de chintesenţă ca o pliromă a dualităţii spirituale, unindu-le într-o cuprinzătoare trăire filocalică cu experienţa Suferinţei şi a Jertfei creştine asumate pentru Înaintaşi şi pentru Dumnezeu.

   El şi-a făcut din fire pavăză strămoşească, din cuget cântare şi rugă, din viaţă Cuvânt, din menire mărturisire, din ortodoxie românism, din credinţă flamură a unităţii naţionale, încorporând astfel, în Generaţia de aur a vremii sale, mai multe generaţii viitoare de români religios-spirituali: „Straşnică generaţie! Cea mai vitează din toată istoria neamului. Generaţia care a sângerat cel mai mult, dar a făcut cel mai mult. Au adus prin sacrificiul lor neamul românesc la deplină unitate, extinzând România de la Nistru până la Tisa, aşa cum au visat românii, toţi românii, de la regele Decebal şi până la copiii din parc. Sraşnică pregătire morală şi naţională trebuie să fi avut această fericită generaţie între toate generaţiile luptătoare ale neamului.” (Părintele Dimitrie Bejan, Simple povestiri. Cugetări morale despre viaţa de toate zilele. Ed. Trinitas, Iaşi-2008, p. 54)

  Tăcerea gânditorului, care era mult mai rară decât comunicarea, te adâncea în profunzimea unei Taine mirifice, înfiorându-te serafic, copleşindu-te mistic. În tăcere, Cuvântul se înseninează în duh, în undă cosmică, pentru ca apoi să ţâşnească într-un torent de lumină: „Ţuţea îşi înălţa vocea ca un colţ de stâncă în mijlocul apei, ascuţit, semeţ, dureros de subţire spre vârf-nici o pasăre nu putea să se odihnească, ci doar să se învecineze, zburând, având în adâncuri nebănuita temelie a tăcerii, zonă în care nici un peşte nu tulbură apa şi nici o plantă nu-şi unduieşte podoaba.” (Radu Preda, Jurnal cu Petre Ţuţea. Ed. Lumina Credinţei, Bucureşti-2015, p. 78)

   Deşi poartă numele celuilalt apostol, Ţuţea este întru totul un PAVEL al Neamului.

Petre Ţuţea a unit în albia meditaţiei sale spirituale toate izvoarele limbajului, metalimbajul-cult: lingvistic, artistic, filosofic, teologic, mistic, filocalic, revărsând asupra realului, Delta cunoaşterii-taina Cuvântului, ca expresie definită a Totului revelat în actul creativ-sofianic, reverberând curiozităţi, clarităţi şi voinţă în individ şi esenţialul ca aprofundare într-o comunitate religioasă, întronizând astfel comuniunea naţională ca o unitate de har, de limbă şi de spirit ales.

   Inspiraţia harului, capacitatea şi curajul de a spune Adevărul ce transcende din voinţa divină, alegerea tematicii diverse, complexitatea abordării universale, subtilitatea interpretării metafizice, promulgarea unor sinteze perfecte substituite unei logice remarcabile, retorica de aur prin care fascina auditorul în temniţă sau în agoră prezicerea unor ilustrări ale viitorului, chemarea creştinilor pentru a-şi modela viitorul, l-au ridicat la marele prestigiu: de Om cult, de Erou, de Martir, de Mărturisitor şi de Profet al Neamului dacoromân. 

   PAVEL Grimalschi  (1914-1960)

   Sensurile trăirii profund religioase se găsesc doar într-un mare destin dacoromân.

   Numai Adevărul, Credinţa, Dragostea şi Libertatea se plătesc cu viaţa, restul se rabdă.

   Dacoromânul, nemuritor fiind, păşeşte în timp peste veşnicie. În Suferinţă, Eroul învinge. Prin Cruce Martirul înviază.

   Trăirea creştin ortodoxă este să răspunzi permanent lui Dumnezeu: prezent!

   

   Luptători ai Credinţei, mărturisitori ai Adevărului, eroi ai Libertăţii, martiri ai Dragostei au făcut din Suferinţa lor o Icoană valahă a Crucii biruitoare.

   Pavel Grimalschi a fost unul dintre fiii remarcaţi ai Cetăţii Soroca, vlăstar al preotului Dumitru şi al presbiterei Olga, născut la Vădeni în 8 Decembrie. Fire dârză, mândră, autoritară, profundă, devine dublu licenţiat în Drept şi inginerie agronomică. Zelul său naţionalist îl surprinde în vâltoarea regimului carlist, care îl aruncă în lagărul de la Vaslui pentru un an şi jumătate. Eliberat în Iunie 1940 este prins în cleştele invaziei bolşevice. Salvează pe mulţi confraţi, uitând de sine şi de graniţa care s-a închis. Merge la comandantul trupelor invadatoare de la Soroca, propunându-i ultimele două soluţii: fie îl trimite în România, fie îl împuşcă. Comandantul sovietic este impresionat de curajul românului şi-l trimite sub escortă până la graniţa română. Cunoaşte calvarul emigrării şi infernul lagărelor Berkenbruck, Buchenwald şi Rostoc. Paraşutat în ţară în anul 1944, a creat un corp de rezistenţă armată în munţi. După patru ani de eroism este trădat şi arestat în Ziua de Crăciun a anului 1948, condamnat la 25 de ani de muncă silnică, trecând prin Aiud, Cluj, Codlea, Gherla, Jilava, Oradea. Printre camarazii de suferinţă s-au aflat viitorul părinte Gheorghe Calciu, Costache Oprişan, Vică Negulescu, Dan Dumitrescu ş.a. Înainte de a fi zidit de viu într-una din celulele Jilavei, eroul martir şi-a mărturisit testamentul: „Odată tot trebuie să murim. C-o fi acum sau altă dată, ce importanţă are? Totul e cum murim, nu când murim!” (Cezarina Condurache, Chipuri ale Demnităţii Româneşti – Eroi ai neamului şi sfinţi ai închisorilor, Ed. Evdokimos, Fundaţia Profesor George Manu, 2015, p. 50)     

   Petru C. Baciu

   Scânteie divină din Rugul Aprins al marelui Suflet traco-geto-dac, Petru Baciu se naşte într-un moment de răscruce, după înfăptuirea mult prea însângeratei Uniri de la 1918, care deşi aşezase Patria în hotarele ei fireşti, milenare, furtunile dezmembrării spirituale o bântuiau necontenit zgâlţâind-o din temelii.

   Sub pavăza Crucii Mântuitorului Hristos şi-a regăsit identitatea străbună, născând în fiinţa sa pe viitorul luptător cu zelul aprig al afirmării Naţiei sale ca pe o Naţiune creştină, regală şi autoritară, demnă de a fi urmaşa princiară a legendarei Dacii.

   Petru Baciu – fiu al Cetăţii Bacău şi-a slujit Patria şi Biserica cu pana, cu truda, cu ruga, cu suferinţa, cu jertfa, cu mărturisirea, cu demnitatea, cu onoarea, cu Crucea sufletului valah. 

   Înrolat întru Adevăr şi credinţă, energia şi eroismul curajului său justifică lupta cauzei şi înflăcărarea idealului de a deveni cu adevărat un ostaş al conştiinţei, un mărturisitor al faptei, un iubitor al jertfei, un împlinitor al Crucii, un biruitor întru Înviere. „Prin jertfe se înalţă un neam, prin jertfe trăieşte, prin jertfe vor birui copiii noştri deoarece orice jertfă e un bob de grâu, care, însămânţat în pământ, rodeşte.” (Petru C. Baciu, Sunt strigătul din urmă. Ed. Babel, Bacău-2012,p. 181)

      

Pavel Chirilă-Doctorul „fără de arginţi”

   Ştiind că numai Adevărul are o semnificaţie precisă în călăuzirea vieţii creştine spre iluminare, Doctorul „fără de arginţi” Pavel Chirilă şi-a pus Iubirea podoabă a Adevărului, conştient că adevărul fără iubire nu străluceşte, iar iubirea fără adevăr nu trăieşte, conturându-şi astfel, clipă de clipă, moment de moment manifestările sale între cele două coordonate ale desăvârşirii: Adevărul şi Iubirea pe temelia indestructibilă a Ortodoxiei şi pe Coloana infinită a Libertăţii.

   Trebuia să dezlege taina dintre trup şi suflet, comuniunea dintre ele pe care Atotcreatorul a pecetluit-o. Tratându-le separat, ori neglijind fie existenţialul - trup sau esenţialul – suflet, coezistenţa umană ca fiinţă şi persoană are de suferit sau pur şi simplu este mutilată. Ambele naturi au meritul aceloraşi tratări: trupeşti şi sufleteşti.

   „Sănătatea trupului şi a sufletului se influenţează, se susţin reciproc, dar statutul de om sănătos îl conferă starea sufletului; paradoxal, există situaţii când o suferinţă trupească devine un factor terapeutic important pentru dobândirea sau redobândirea sufletului; astfel se confirmă sensul mântuitor al suferinţei, al crucii.” (Conf. Univ. Dr. Pavel Chirilă/ Pr. Drd. Mihai Valică, Spitalul Creştin-introducere în medicina pastorală. Ed. Christiana, Bucureşti-2004, p. 6)

   Briza scripturistică cu referirile medicale şi balsamul filocalic l-au adus în trezvie şi timp de un deceniu s-a împărtăşit din potirul Sfinţilor Părinţi, cuminecându-se cu mărgăritarele spirituale-terapeutice ce alcătuiesc şiragul de concept al medicinii creştine ce susură prin natura sa eclesială: „în bolnav suferă Hristos, în preot dezleagă Hristos, în medic lucrează Hristos. Hristos suferă El Însuşi şi vindecă fiinţa umană El Însuşi. Ce poate fi mai sublim şi mai măreţ în cer, pe pământ şi în alcătuirea noastră?!” (Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Întâmplări din Biserică şi Spital. Ed. Christiana, Bucureşti-2014, p. 9)

   Doctorul creştin ortodox Pavel Chirilă, este un model al spiritualităţii româneşti.

   Tuturor purtătorilor sfintelor nume şi în mod expres familiei Nemoianu – ramură de câneji şi apostoli: Virgil, Virgil Kamil, Elizabetha Knejevici, Victoria Boldea, Romulus Boldea, Otilia Bauer, Virgil – Petre, Romulus – Pavel, Alexandru – Toma, binecuvântate urări, alese preţuiri, profundă admiraţie, adâncă recunoştiinţă!

   Mlădiţele alese sub binecuvântările Sfinţilor Ioan Botezătorul, Pavel şi Petru ( luna IUNIE)

Teodor M. Popescu, Ilie Stan, Ion Petrovici, Ion Antonescu, Gavril Zob, pr., Aurel Vişovan, Ioan Petru Culianu, Gheorghe Buzatu, Petre Baicu, Nicoleta Nicolescu, Mihai Puşcaşu, Nae Ionescu, Traian Popescu, Spiru Blănaru, Ioan Iovan, Elisabeta Rizea, Sergiu Celibidache, Nicolae Dăscălescu, general, Felix Dubneac, teolog-arhim., mb. al Rugului Aprins, Paul Constantinescu, compozitor ş.a.