SIMPLITATEA - MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ

SAREA - Sfantul Nicolae Velimirovici

        Sarea este simbolul crestinilor de acum, care îi îndreapta si pe altii. Sufletul, sarat bine cu învatatura lui Hristos, nu se da stricaciunii, si de aceea ajuta si aproapelui sau sa se împotriveasca alterarii. „Voi sunteti sarea pamântului”, a spus Domnul nostru cel Preasfânt (Matei 5, 13). Aceasta se refera nu doar la Apostoli si la preoti, ci la toti crestinii în general. Daca crestinatatea îsi pierde puterea, facându-se lipsita de sare, cu ce se va mai „sara” neamul omenesc? Cu ce se va mai salva atunci omenirea de la alterare? Daca sufletul nu are întru sine adevarul lui Hristos, el se face lipsit de sare si devine fara gust. Pentru aceasta oamenii de pe pamânt putrezesc, trupurile lor prefacându-se în tarâna. Sarea înseamna, de asemenea, si har ceresc. Despre acest lucru vorbeste Fericitul Teofilact: „Despre faptul ca harul este sare citeste la Sfântul Pavel: «cuvântul vostru sa fie cu har, presarat cu sare»”. Prin urmare sarea este simbolul crestinului din lume si a harului dintru acesta.

Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 36-37

SIMPLITATEA

„Simplu, lin să le faceţi pe toate…Inima voastră să fie simplă, nu cu două feţe şi nesinceră. Sufletul simplu şi bun este căutat de toţi, toţi se odihnesc întru el, se apropie de el fără teamă, fără bănuieli.”

„Un frate l-a întrebat pe Avva Pimen, zicând: Mai bine este a vorbi sau a tăcea? I-a răspuns lui bătrânul: Cel ce vorbește pentru Dumnezeu bine face și cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea.”

„Nu exista in om lucru mai mare decat constiinta odihnita. Este lucru mare sa nu te mustre constiinta ca ai fi putut face si altceva si nu ai facut-o. Atunci omul are o bucurie launtrica si toata viata lui este praznuire. Aceasta bucurie launtrica da putere duhovniceasca.

– Parinte, cum va pricepe cineva daca ceea ce face este placut lui Dumnezeu?

– Omul are o vestire launtrica.

– Ii ajunge vestirea lui proprie sau ii trebuie si marturia altora?

– Vorbesc despre unul care are constiinta corecta. Nu vorbesc despre unul care are constiinta gresita. Constiinta corecta il vesteste corect pe om. Atunci omul simte siguranta, nadejde si spune cu smerenie: “Eu nu sunt vrednic de rai; sunt pentru iad, dar cred ca dragostea si mila lui Dumnezeu nu ma vor lasa”. Simte aceasta pentru ca se nevoieste; nu sta fara sa faca ceva si isi odihneste gandul sau, spunandu-si: “Dumnezeu ma va mantui”. Constiinta… lucru infricosator! Nu exista foc mai mare, iad mai mare ca arderea constiintei. Nu exista vierme mai infricosator si mai chinuitor ca viermele constiintei. Cei osanditi vor suferi vesnic, deoarece ii va chinui gandul ca au pierdut bunatatile raiului pentru putini ani de viata pamantesca, desi acestia au fost plini de mahniri si neliniste. Atunci patimile dobandite nu-i vor mai satisface, iar aceasta va fi un alt chin.

– Parinte, cum poate trai monahul in chip practic martiriul constiintei?

– Martiriul constiintei este pentru toti oamenii; nu numai pentru monah. Monahii au pe deasupra si martiriul cel dulce al nevointei. In esenta, nu exista martiriul constiintei pentru unul care se nevoieste corect. Pentru ca pe cat il doare mai mult pe cineva duhovniceste, adica pe cat il doare mai mult fie pentru halul in care se afla, fie pentru ca se face partas la Patima Domnului, cu atat este rasplatit prin mangaiere dumnezeiasca. Chiar daca are mahniri, suparari etc., atunci cand constiinta ii este odihnita, simte inlauntrul sau mangaiere dumnezeiasca”.

     „De multe ori pierdem ore întregi în zadar ca să aflăm singuri rezolvarea unei probleme, folosind toată lipsa noastră de experienţă. Capul ni se face sonerie, ochii ne ustură, somnul nu ne prinde, pentru că ne-a prins aghiuţă cu gânduri insistente. In cele din urmă aflăm o soluţie, dar după aceea Dumnezeu ne dă şi o alta, o soluţie mai bună, la care nu ne gândisem şi ne rămâne numai durerea de cap a unei nopţi nedormite. Oricât de corectă ar fi părerea noastră, dacă Dum­nezeu nu merge înainte, mintea se oboseşte şi ne vine durerea de cap, în timp ce rugăciunea cu încredere în Dumnezeu odihneşte. De aceea cele greu de izbutit omeneşte să le lăsăm cu încredere în seama lui Dumnezeu şi să nu ne sprijinim pe acţiunile noastre omeneşti, iar Acela va face ceea ce este mai bine.

         Şi pentru orice lucru pe care vreţi să-l faceţi, să spuneţi întotdeauna: “Dacă vrea Dumnezeu”, ca să nu păţiţi ceea ce a păţit unul cândva. Cineva se hotărâse să meargă la via sa ca să lucreze: “Mâine dis-de-dimineaţă, mă voi duce la vie”, îi spune femeii lui. “Dacă vrea Dumnezeu vei merge”, îi răspunde aceea. “Vrea, nu vrea Dumnezeu, eu voi merge”, spune iarăşi acela. A doua zi a pornit de cu noapte. Pe drum a început o ploaie atât de mare încât a fost nevoit să se întoarcă acasă. Nu se luminase încă de ziuă. Bate în uşă: “Cine este?”, întreabă femeia lui. “Dacă vrea Dumnezeu, sunt bărbatul tău…”, răspunse acela.”

         Un frate a mers odata la Avva Felix, impreuna cu cativa mireni. L-a rugat fratele sa le spuna cuvant, insa batranul tacea. Dupa ce l-au rugat mult, batranul le-a zis:

– Vreti sa auziti cuvant ?

Au raspuns:

– Da, avva.

Atunci le-a spus:

– Acum nu mai este cuvant. Atunci cand intrebau fratii pe batrani si faceau ce le spuneau batranii, Dumnezeu le dadea cuvant pentru folosul celor care intrebau. Acum, insa, pentru ca intreaba, dar nu fac ceea ce aud, a luat Dumnezeu harul de la batrani si nu gasesc ce sa graiasca, fiindca nu mai este cel care sa lucreze.

Auzind aceasta, au suspinat si au spus:

– Roaga-te pentru noi, avva !”

”Ritmul de viaţă al oamenilor a devenit foarte grăbit şi ajunge să fie tot mai alert; toţi aleargă, tuturor le este teamă că întârzie undeva, că nu mai prind pe cineva, că vor rata ceva, că nu vor face altceva. Maşinăriile se de­plasează prin aer, prin apă şi pe pământ, dar nu aduc fericire umanităţii, ci, dimpotrivă, distrug starea bună a lucrurilor care a mai rămas pe pământ.

In lume a intrat graba, goana diabolică. Tainei acestei goane ne-o descoperă Cuvântul lui Dumnezeul, în capitolul 12 din Apocalipsă:

Aţi auzit: satana a coborât pe pământ şi pe mare cu o furie nestăpânită, „ştiind că mai are puţină vreme“. Iată care este sursa acestei goane a lucrurilor şi a concep­ţiilor din lume, iată de unde provine această grabă şi în tehnică, şi în viaţă – un maraton tot mai alert al oame­nilor şi al popoarelor în general.

          Împărăţiei lui satan curând i se va pune capăt. Iată un motiv de bucurie pentru cer şi pentru oamenii de pe pământ care vieţuiesc cereşte. Răul condamnat, presimţindu-şi pieirea, aleargă pe pământ, tulbură umanitatea, se umflă până la limita puterii sale şi îi obligă pe oamenii care nu şi-au pus pe fruntea şi inima lor pecetea crucii Mielului lui Dumnezeu să se îndrepte impetuos înainte şi să-şi accelereze ritmul de viaţă. Răul înţelege că, doar prin acest iureş al oamenilor şi al popoarelor, el ar pu­tea reuşi să facă părtaşi ai pierii sale încă o parte din umanitate.

(…)Treburi şi iar treburi, griji, nevoi, urgenţe, conştiinţa importanţei tuturor acestor lucruri… Bietul om! Dar unde este bunătatea ta, unde este chipul tău? Unde eşti tu în­suţi, omule? Te ascunzi după roţile şi şuruburile roţilor vieţii care se rotesc continuu? Totuşi îţi voi spune: grăbeşte-te să faci binele, câtă vreme mai vieţuieşti în trup. Umblă în lumină, câtă vreme mai eşti în trup. „Umblă în lumină, câtă vreme mai este lumina“ (vezi In 12, 35). Vi­ne noaptea când nu vei mai putea practica binele, chiar dacă ți-ai și dori.”

”E proprie stelei lumina din jurul ei; tot aşa e proprie cinstitorului şi temătorului de Dumnezeu simplitatea şi smerenia. Căci nu este alt semn, care să facă cunoscuţi şi să arate pe ucenicii lui Hristos, ca cugetul smerit şi înfăţişarea umilită. Aceasta o strigă toate cele patru Evanghelii. Iar cel ce nu vieţuieşte aşa, adică întru smerenie, cade din părtăşia Celui ce s-a smerit pe Sine până la cruce şi moarte, care este şi legiuitorul cu fapta al dumnezeeştilor Evanghelii. ”

„Niciodată, copilașul meu, nu trebuie să-ți pui nădejdea în om. Aceasta este o mare greșeală, este o greșeală fatală. Fără hotărârea lui Dumnezeu omul nu te poate apăra, nici mângâia. Trebuie să rânduiască Dumnezeu. Fără ajutorul lui Dumnezeu omul este neputincios.”

         „Simplu, lin să le faceţi pe toate. Să nu faceţi nimic cu scop. Să nu spuneţi „O să fac aşa, ca să obţin acest rezultat”, ci să lucraţi aşa, lin, fără să o ştiţi. Adică să vă rugaţi simplu şi fără să vă gândiţi la ce vă va dărui Dumnezeu înlăuntrul sufletului. Nu faceţi socoteli. Ştiţi, fireşte, ce dăruieşte Dumnezeu atunci când vii în atingere cu El, dar e ca şi când n-aţi şti. Să nu vorbiţi despre asta nici măcar cu voi înşivă. Astfel, când ziceţi rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”, să o ziceţi lin, lin, şi să nu vă gândiţi la nimic altceva în afară de rugăciune. Acestea sunt lucruri foarte delicate şi este nevoie să lucreze harul lui Dumnezeu. Inima voastră să fie simplă, nu cu două feţe şi nesinceră; bună, iar nu vicleană şi interesată. Sufletul simplu şi bun este căutat de toţi, toţi se odihnesc întru el, se apropie de el fără teamă, fără bănuieli. Acest suflet trăieşte cu pace lăuntrică şi este într-o relaţie bună cu toţi oamenii şi cu întreaga zidire. Cel bun, cel bun şi frumos, care nu are gânduri viclene, atrage harul lui Dumnezeu. Întâi de toate, bunătatea şi simplitatea atrag harul lui Dumnezeu; sunt temeiurile pentru ca Dumnezeu să vină şi să-Şi afle locaş în noi. Dar cel bun trebuie să cunoască şi vicleniile diavolului şi ale oamenilor, deoarece mult se va chinui. ”

            ”L-ai intristat pe duhovnic, L-ai intristat pe Dumnezeu. Eu am experienta personala a neascultarii si a constrangerii duhovnicului meu, Nichifor.

L-am constrans zicandu-i: „Daca nu facem aceasta… plec.” Parintele Nichifor a fost nevoit sa accepte. Cand m-am intors la chilia noastrã, parintele mi-a spus: De ce, mai copile, m-ai silit sa facem lucrul asta? Dupa ce mor eu, vei putea sa faci ce vrei”.

          Cu aceste cuvinte ale lui, infricosatoare si biciuitoare, mi-a aratat ca m-am indepartat de Dumnezeu. Am pierdut rugaciunea pentru mult timp.

Nu numai ca am pierdut harul rugaciunii, insa am fost si „biciuit” de Dumnezeu. Stii ce canon se primeste daca-l fortezi, daca-l obligi pe duhovnic sa faca ceva? E cu adevarat infricosator.

Cel ce face ascultare e ca o hartie alba. Nu are nimic scris pe ea care sa fie luat de diavol.

Cat valoreaza duhovnicul, cu frica de Dumnezeu, nu valoreaza intreaga lume, nu valoreaza tot Sfantul Munte.”

„… Exista însă și un alt sens al Crucii: compasiunea pentru celalalt. Cu siguranta însă nu putem face totul pentru celalalt daca tinem la placerile noastre egoiste, daca omul este legat de lacomie, pofta de stapanire, mandrie. Aceasta arata insa numai aspectul negativ al Crucii. Pot sa ma apropii de celalalt fara sa-i vorbesc despre Cruce, aratandu-i insa ca sunt gata la toate sacrificiile pentru el. Daca este bolnav, ma voi duce la el, voi ramane impreuna cu el. Celalalt poate suporta el insusi greutati, persecutii, somaj… Iar eu pot sa port impreuna cu el aceasta Cruce.

Inima celuilalt poate fi miscata daca vede ca eu port o Cruce pentru el. Atunci el va intelege sensul Crucii fara ca eu sa ii spun ca tocmai Crucea este cea care ma impinge sa fac aceasta. O fac pur si simplu.

Sa nu le predicam doar oamenilor sa-si ia Crucea, ci sa o luam noi insine ajutandu-i pe ceilalti. Voi ajunge astfel la convingerea ca aceasta Cruce nu este o suferinta pentru mine. Sufar pentru celalalt, dar aceasta suferinta pentru el ma bucura, ma odihneste, cum spune un monah de la Athos.

Daca trec pe langa el, daca nu raman impreuna cu el, daca nu-l ajut, voi suferi toata viata. Poate ca el se va pierde pentru totdeauna. Va spune: <<Ce fel de preot e acesta? Ce fel de crestin e acesta?>> Astfel, atunci cand sufar pentru el sunt multumit.”

       „Momentele când am putut să săvârşesc Sf. Liturghie între paturi au fost cele mai sublime momente ale vieţii mele. Acolo, într-o infirmierie, am slujit vreo 2-3 Sfinte Liturghii, cât s-a putut şi cum s-a putut… Dar n-am avut niciodată emoţia, în viaţa liberă, în faţa altarului, cum am avut-o acolo. Erau 2-3 muribunzi care trebuiau să se împărtăşească. După 3 zile au şi murit… Slujind, am simţit într-adevăr căldura, fierbinţeala Duhului. Când ne-au scos ei, după vreo cinci ani de încorsetare din celulă, eram vreo 700 – 800 de oameni, eram după o ne-revedere de ani şi ani… Îmbrăţişările, sărutările… Turele erau pline de securitate în jur, în curtea Aiudului … I-au turmentat pe ăştia, n-au ştiut ce se întâmplă: „Ce vor, ce se sărută aşa, ce se îmbrăţişează, de unde le vine?”.

Ei bine, n-au ştiut să ne despartă! Ca, până la urmă, să se facă un semnal puternic, al unui căpitan din serviciul de securitate. S-a făcut linişte. A apărut comandantul puşcăriei, Kohler, evreu-ungur: „Tot bandiţi aţi rămas? Tot n-aţi învăţat nimic?” Adică, când a văzut legătura, dragostea dintre noi şi faptul că suferinţa, dimpotrivă, ne-a legat mai mult, atunci ne-a dispersat: unii la Baia Sprie, alţii la [mina] Nistru, la Canal… Iată, deci ce i-a înspăimântat pe dânşii: DRAGOSTEA.”

SLAVA TIE DUMNEZEULE, IN VECI!

REPERUL - Compozitorul Arvo Part

 Putem sa ne înselam, dar – e foarte important – trebuie sa ne orientam drept. Pentru aceasta avem nevoie ca reper de punctul cel mai îndepartat; astfel, drumul nostru va fi drept. În schimb, daca tintim un punct foarte apropiat, cea mai mica greseala ne va târî, în plan cosmic, la mii de kilometri de telul nostru. Nu e vina lui Dumnezeu daca noi facem greseli, ci consecinta libertatii noastre.

 Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii – puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 63.

Sursa: Pr. ALEXANDRU STANCIULESCU BARDA

Anca - FERICIRILE LUI BĂDILIȚĂ

FERICIRILE  LUI  BĂDILIȚĂ

Cristian Bădiliță – Ștefan Baciu – Ioan Miclău-Gepianu – George Anca – Tatiana Slama-Cazacu – Gheorghe Nistoroiu

CRISTIAN  BĂDILIȚĂ

FERICIRILE MELE

Fericit Badilita, nemîncat de trei zile,

caci al lui va fi Grânarul cerurilor.

Fericit Badilita, bautorul de apa chioara si vin acru,...

caci ale lui vor fi toate izvoarele raiului.

Fericit Badilita, parasitul de toti si de toate,

caci lui i se va da o Turma de stele, pe lumea cealalta.

Fericit Badilita, surmenatul, neodihnitul,

caci va dormi în curînd trei vesnicii, puse una lînga alta.

Fericit Badilita, manelizat si psihedelizat fara-ncetare,

caci va avea parte post mortem de o Liniste Maaaare.

Fericit Badilita, doctor în fraierologie si naluci,

la Sfântul Asteapta va fi mai bogat decît Tiriac si Becali.

Fericit Badilita, citit numai de babe, nebuni si psihiatri,

caci peste o mie de ani va intra si în manuale (ca pasta de lipit).

Fericit Badilita, cetatean din Groape si gropar de idei subvesive,

caci se apropie clipa cînd pe malul Senei

marele Decebal se va arata în chip de balaur.

Fericit Badilita, pentru ca nu are de ales...

ȘTEFAN BACIU

Home

Home is an apple

in a Japanese grocery window

on Liliha Street

in Honolulu, Sandwich Islands

or a gramophone record

heard in silence in Mexico

--Maria Tanase beside the volcano Popocatepetl--

home is Brancusi's workshop in Paris

home is a Grigorescu landscape

on an autumn afternoon in Barbizon

or the Romanian Rhapsody heard on a morning

in Port au Prince, Haiti

and home is the grave of Aron Cotrus

in California

home is a skylark who soars

anywhere

without borders and without plans

home is a Dinu Lipatti concert

in Lucerne, Switzerland, on a rainy evening

home is this gathering of faces

of events and sounds

scattered across the globe

but home is

especially

a moment of silence.

This is home.

IOAN MICLĂU-GEPIANUL

LIMBA  ROMÂNEASCĂ – PREȚIOASĂ  DĂRUIRE  DIVINĂ!

      Limba Românească este prețioasa dăruire, roditoarea veșnicei reânvierii de Neam dăruită de Dumnezeu!

Este o Limbă cu rădăcini străvechi, așa cum spun Istoriile, rădăcini din care încă au crescut multe alte si frumoase Limbi de popoare! Sfant este acest Neam romanesc, roditor Eden îi este pământul așezat între râurile cu izvoarele lor carpato-dunarene. Însăși această  tainică Românie, după cum o definea cărturarul Artur Silvestri, este taina sufletului neamului nostru, care se adevereste prin graiul limbii pe care o vorbim!

      Orală sau scrisă, sculptată sau pictată, cântată sau scrisă în revistele literare, Limba românească este  viul prin care  inspirăm credința noatră creștină ortodoxă, căci împreună acestea ne identifică în timp și spațiu, și ne va identifica întotdeauna. Precum o piatră de hotar am avut întotdeauna o intelectualitate românească prin care se  purta de grijă acestei limbi naționale, o îngrija prin legile ei gramaticale, o înfrumuseța cu simțirile cele mai gingașe și creștine în dulcile ei exprimări, curate și nestricate.

      Mihai Eminescu a fost florarul îngrijitor al grădinei noastre lingvistice, a curățat și șlefuit o limbă ca un cântec, ca un fagure de miere, a înălța-to între celelaltele  limbi create de Dumnezeu, căci o iubea!

       Așa să facem și noi azi! Am 78 de ani, timp în care de Eminescu nu m-am depărtat.  Poezia este floarea unei Limbi, iar Eminescu este și va fi floarea Limbii Românești, prin poezia și simțămintele căruia creștem noi si generațiile viitoare.

         Dumnezeu va ridica cu siguranță mai multe pietre de hotar ale romanismului, chiar dacă momentan bantuie furtuni de tot felul, fiindcă nu este acest neam lipsit de rădăcini sănătoase;  vedem zilnic răsărind mldițe viguroase, care nu vor lăsa nescrise zilele de azi cu toate cele ce le trăim!

      Dar Limba, Limba Românească nu iese decât odată cu sufletul, si voi fi sigur  că mor fericit  pentru iubirea Limbei mele Românești, dăruită de Dumnezeul Neamurilor respectând în același timp Limbile acestora!

GEORGE  ANCA

For Bronwen Solyom

it was about not drinking evening

I thought if this poem will do

nothing knowing of it but you Bron

see Baudelaire's clauds on Hawai'i

no poet like us to thoughts reading

still only you in not drinking evening

lost hula in Jules Verne's Tasmania

got some three couples of vocation

I happen to be less antiAmerican than Laura

antipodes from here in Romania not Africa

we missed a globe you figured it between us

Charlot played it again with the muralist

yet the sonnets went all with Laura

yet I did sent to you the birds aloha

TATIANA  SLAMA-CAZACU

Biblioteca Naţionaă Pedagogică, Dlui Director,George Anca

       Domnule George Anca, sper că aţi  văzut, în Tribuna Învăţământului (3 numere, mai)studiul despre "Reforma...", în care vă mulţumesc pentru procurarea "Legilor". M-a mirat faptul că nu m-aţi sunat, în legătură cu aceasta, şi de altfel de mult nimeni de la dvs nu m-a mai contactat (deşi,între altele, am văzut în Trivium că aţi avut interesante reuniuni la care aş fi putut asista:despre Eminescu---relativ la care mi-aţi re-publicat un articol şi am avut cel puţin o piesă,radiodifuzată---sau relativ la "Ibsen"---şi mi-am amintit că vă sugerasem să vizitaţi fjordurile etc.).Că s-a petrecut ceva  e cert, vă şi prevenisem că vor fi intrigi, mărunţişuri, ca să ni  se strice relaţiile (am descoperit că şi noua mea editoare-pacoste---care mă face să o apreciez ca pe un înger  pe Angelica, faţă de ea--- s-a introdus şi la dvs.).Însă, dat fiind un anumit protocol,desigur cunoscut de dvs, care aţi lucrat şi în diplomaţie, eu nu  v-aş fi scris, dacă nu m-ar obliga o situaţie pe care nu o pot admite şi sunt nevoită să "protestez". Adică: aţi publicat, acum, Lucrările Conferinţei (pentru care spuneaţi, repetat, că v-am susţinut,vara trecută,când eraţi deprimat), iar în aceste volume aţi introdus "Key-note address" a mea (anterior publicată, în Trivium! ), drept o COMUNICARE, într-o SECŢIE, FĂRĂ A-MI CERE ACORDUL ! Eu am acceptat să particip (cum se cădea, la statutul meu şi în limitele ne-specializării mele în "Bibioteconomie"!)   cu o KEY-NOTE ADDRESS, INVITATĂ, ÎN PLENARĂ   (cum am fost invitată la câteva importante CONGRESE!), iar dvs mă puneţi în situaţia ridiculă , INACCEPTABILĂ şi NEACCEPTATĂ  de mine, de a figura cu o "comunicare", pe care v-aş fi trimis-o ca  atare, nu ca invitată, şi NU ÎN PLENARĂ (adică, m-aţi eliminat din compania dlui Văideanu----care s-a lăudat, plenar, cu succesele  sale din era Ceauşistă---sau cu dl.Bunescu, ori Irina Petrescu etc., ei toţi "demni" să fi vorbit "în Plenară"!!! Nu pot înţelege, orice "explicaţii"aţi dori să-mi daţi, mai ales că nu mi-aţi cerut acordul (firesc pentru orice persoană, fără a fi considerată "dificilă" etc!!) ;era, de altfel, mai firesc să nu mai publicaţi acel text prea lung, căci îl publcaseţi în Trivium! Mi-aţi adus, repetat, multe elogii în publc (  şi v-am considerat sincer, mai ales că, nu rareori, în străinătate,  ori aici, înainte de 9O,spuneau şi alţii cam la fel;  dar dvs aţi spus ceva inedit, adică m-aţi asemănat cu M..Eliade, în sensul că, la fel, sunt om de ştiinţă şi scriitor.Oare la fel aţi fi procedar cu M.Eliade? Vai, cum?!  Pentru a remedia cât de cât situaţia şi a nu mă obliga la reacţii pe care nu mi le doresc, vă cer ca : să scrieţi o Errata, pe care s-o introduceţi, volant, în volumele încă neexpediate, iar pentru celelalte să o trimiteţi prin e-mail ori poştal la adresele unde aţi distribuit volumul: "Errata. Dintr-o eroare pe care o regretăm, textul Dnei Prof.Dr.Docent T.Slama-Cazacu , care o fost în Programul Conferinţei o"KEY-NOTE", invitată în Şedinţa Plenară,  a fost greşit  introdus---la p.....- ca o  Comuniocare, la Secţia de Biblioteconomie"

 Aştept, Domnule Anca,o confirmare a acestei Errate, cu dorinţa, în ceea ce mă priveşte, de a ne păstra bunele relaţii, SCOP PENTRU CARE ERRATA    şi  DiSTRIBUIREA EI ESTE O CONDIŢIE SINE QUA NON. Cu bune urări, T.Slama-Cazacu

FILOCALIA SUFERINŢEI şi a JERTFEI ORTODOXE de la MISLEA

                                                         GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

   „Luând pe umeri crucea, strânge-o cu putere şi du până la

   sfârşit chinul încercărilor, sfâşierea durerilor şi primeşte cu

   bucurie piroanele-ntristărilor, ca pe o coroană a slavei şi,

   aruncat în fiecare zi în lăncile ocărilor şi, lovit cu pietrele

   tuturor necinstirilor, vărsând lacrimi de sânge. Că totul

   izbuteşte plânsul de fiecare zi. Vei fi mucenic!”

                            (Sf. Cuv. Simeon Noul Teolog)

În Cetatea eternă a Carpaţilor dacilor nemuritori stă înfiptă de-a pururi Crucea veşniciei în care au odrăslit Suferinţa, Jertfa, Eroismul, Demnitatea, Martirajul, Iubirea şi Sfinţenia ca esenţă filocalică şi sofianică a Românismului.

Din Corola dimensiunii noastre ca Neam precreştin şi creştin se prelinge mireasma eroismului şi martiriului feminin: de la Crucea sacră a naşterii de prunci-„muguri de Dumnezeu”, la Crucea purtării propriului destin, la Crucea comuniunii familiei ortodoxe, la Crucea educaţiei creştine, până la apoteotica Cruce a trăirii depline întru Iisus Hristos.

Eroismul şi Martiriul Feminin ortodox ancestral a fost dospit în aluatul sacerdotal al Sibilelor trace şi reginelor pelasge, iar la „plinirea vremii” s-a întrupat apoi dintru Frumuseţea, Măreţia şi demnitatea Crăiaso-dumnezeiască a Fecioarei Maria, devenind curgere peste vremuri, peste veşnicii, ca izvor existenţial al cuminecării eroismului, demnităţii şi martiriului dacic bărbătesc, precum şi sceptrul regal dinastic al continuităţii Neamului nostru primordial şi preaales.

Rolul ei: Fecioară-Femeie-Mamă hărăzit de Bunul Dumnezeu, deşi sacru şi nemuritor s-a înveşmântat prin croiala faptelor divine în simplitate, smerenie, bunăcuviinţă, suferinţă, o continuă jertfă, o nesfârşită iubire şi o permanentă dăruire, ceea ce i-a conferit de fapt măreţia ei dumnezeiască, deasupra ecoului de baladă peste azurul aurei de legendă.

Din inima ei se răspândeşte lumina şi căldura Rugului aprins de Dragoste creştină din care răsar scânteile rugăciunii urcând voios şi smerit la cerurile străbunilor.

Femeia creştină dacoromână a fost destinată de Atotcreatorul, la Zidirea lumii, la zidirea Neamului, la zidirea Omului, la zidirea Casei, la zidirea Familiei, la zidirea Bisericii, la zidirea Şcolii, la zidirea prezentului continuu, primind: fie răbdare, fie credinţă, fie binecuvântare, fie iubire, fie cinstire, fie înţelepciune, fie onoare, fie eroism, fie mucenicie.

S-ar putea spune cu adevărat că FEMEIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ este de fapt ÎNTRUPAREA SUFERINŢEI şi a IUBIRII dumnezeeşti.

Deşi eroismul şi martiriul feminin n-a lipsit niciodată, el a fost dea pururi esenţial vieţii.

În ţesătura maramei existenţiale, FEMEIA DACICĂ a brodat ciucurii anonimatului, dar  taina ei ca și chemare şi alegere celestă n-a putut rămâne ascunsă.

Scena luptelor deschise din sânul poporului matern/ patern i-a înlesnit eroismul ca pe ceva firesc, ca pe ceva menit propriei naturi. De fapt în configuraţia ei de om-înger trei naturi divine îi sunt intrinsece: religiozitatea, eroismul şi martiriul, pentru a-şi sacraliza credinţa, libertatea, adevărul, dragostea întru totul ziditoare vieţii autentic creştine.

Trece cu uşurinţă de la rostul firesc al casei, al familiei, din starea aparent liniştită pe baricada riscurilor, a confruntărilor, a încrâncenărilor, a luptei, a focului atunci când credinţa şi libertatea naţiei sale creştine sunt în pericol, dovedindu-se o mare cruciată.

În toate preocupările ei un rol aparte îl acordă formării caracterului de diamant, al moralei de stâncă, al educaţiei creştine, întrupând înălţarea patriotică întru naţionalismul creştin-ortodox, criteriu esenţial în vederea constituirii Elitei spirituale conducătoare.

Toate Fetele frumoase şi dârze ale nemuritoarei Dochia: Fecioare, Femei, Mame şi-au urcat măsura culmii ascetismului, piscul mistic al eroismului şi martiriului asumat întru Voirea Majestăţii lui Hristos şi a supravenerării Mamei Sale-Crăiasa Maria.

Taina ei ca menire cosmică a fost „predestinată” de Dumnezeu, fiind supranumită de înţelepciunea noastră populară ca: „Micul dumnezeu” sau „Mica biserică”-Altar al Casei, al Vetrei familiei, al Gliei străbune.

Femeia dacoromână cu braţele Crucii ei-mâinile ce-au legănat prunci şi-au îndrumat destine, şi-a prins de o parte şi de alta propria soartă de Neam şi Ţară.

„Fiat”-ul Femeii dacoromâne a fot înaintemergător angelicului „Fiat!” al Fecioarei Maria, în tot ceea ce este omenesc, pământesc, angelic şi dumnezeiesc.

„Fie Mie după cuvântul tău!”, înseamnă de fapt: Iată-mă îmi iau crucea ca să-Ţi urmez Ţie, pururea!

„Fiat”-ul Femeii dacoromâne: Iată-mă îmi iau crucea ca să-Ţi urmez Ţie, pururea şi veşnic Neamului meu!

După aproape două milenii de triumf al Creştinismului ortodox a venit şi Apocalipsa secolului al XX-lea, cu triumful satanismului ateo-comunist.

„Printre amintirile copilăriei mele, mărturisea Aspazia Oţel-Petrescu, şi-a făcut loc şi o imagine din Apocalipsă. Mergeam cu bunicul de mână la biserică, de Paşte, iar pe malul celălalt am văzut cum se aruncau în Nistru la Mihalovka, crucea, clopotele şi clopotniţa unei biserici. Probabil, biserica din sat. Totul se întâmpla în vuiet de tractoare cu şenile. Atunci bunicul ne-a spus nouă, copiilor, următoarele cuvinte-pe care le-am considerat şi le consider încă-testamentul său politic:

-Priviţi, ţineţi minte şi nu uitaţi niciodată ce înseamnă comunismul!” (Bogdan Mihăilă, „O viaţă în temniţele comuniste”, în „Monitorul de Neamţ”, 17 Martie, 2007)

Femeia dacoromână a călcat cu seninătate peste şerpi, peste aspide, peste tranşee, peste schije, peste obuze, peste sârma ghimpată, peste cătuşe, peste lanţuri, peste gratii, peste surghiunuri, peste carcere, peste deportări, peste frângeri, peste sfâşieri, peste golgotă, peste calvar, peste răstigniri, peste moarte, urcând prin Cruce la Învierea vieţii.

Filele memoriei acestor eroine-cruciate, adevărate amazoane dacice se deschid acum cu Oana Orlea-Marioana Cantacuzino, nepoata prinţului muzicii George Enescu şi fiica prinţului, unul dintre Aşii aerului, Constantin (Bâzu) Cantacuzino şi a Ancăi Diamandi, născută la 21 Aprilie 1936, într-un cadru de vis, plăcut, de basm, cu adevărat princiar.

În plină exuberanţă adolescentină, la 16 ani, când aproape toţi tinerii/ tinerele au vise de aur, au mireasma îndrăgostiţilor prelinsă pe sufletul lor pur, precum mărgăritarele de rouă căzute dimineaţa pe bobocii de trandafir, şatirându-i, Oana era elevă a Liceului I. L. Caragiale-Bucureşti, în clasa a X-a, în 1952, când Securitatea i-a pus în scenă scenariul unui complot, al unui atentat subversiv împotriva statului roşu-proletar.

Soarta avea să-i rezerve un periplu de 12 închisori, pe care le-a pecetluit cu demnitate, curaj, fermitate, acceptare, bunăvoinţă, eroism, cu grija de a deveni „Zoia Românca!”

Când a ajuns la Mislea, după un stagiu de 6 temniţe, a descifrat secretul „secretelor”, o secţie destinată „secretelor” aflate la etajul clădirii. „Secretul Mic” cuprindea două camere cu câte 40-50 de deţinute, fiecare, una cu fetele frumoase verzi..., cealaltă, amestecate.

„Secretul Mare”, revenea de drept deţinutelor religioase condamnate de la 10 ani în sus. Oana era bucuroasă că a ajuns aici. „Eram destul de mândră că am ajuns misleancă. Asta da puşcărie! A fi trecut prin Mislea era un fel de a deveni o adevărată puşcăriaşă.” (Oana Orlea, Cantacuzino, ia-ţi boarfele şi mişcă! Interviu realizat de Mariana Marin. Compania, Bucureşti-2008, p. 66)

S-a integrat cu uşurinţă tuturor „ofertelor” răspândite cu multă risipă de sistemul concentraţionar, stând şi în compania doamnei Maria Antonescu, venită dintr-o puşcărie sovietică, iar mai apoi bucurându-se de Marea sărbătoare a Naşterii Domnului.

„Am petrecut un Crăciun paşnic la Mislea. Ardea focul în godinul din mijlocul camerei. Plîngeam şi cîntam. Cîntam şi plîngeam. Ne simţeam unite... Într-o bună zi: <<Cantacuzino, ia-ţi boarfele şi mişcă!>> M-am trezit dată afară din rai!” (ibid., p. 70)

   Dacă Oana Orlea vedea „secretele” cu deţinute, Aspazia Oţel Petrescu vedea în camarade „casele cu rândunici”. Fiecare însă cu miasma simţului său spiritual.

   Aspazia Oţel Petrescu a împletit mistic un Şirag de mărgăritare, cu câte o sclipire preţioasă din amintirea camaradelor de crez, rugă, creaţie, suferinţă, jertfă şi iubire.

   Sofia Cristescu Dinescu-Nana purta permanent cu ea un aer parfumat de smirnă în care se ondula melodios graiul sufletului ei: „Era frumos glasul tău, un firicel suav de voce ca de copil, limpede, vibrant, un clopoţel de argint, care revărsa atâta puritate peste jarul credinţei, încât, ascultându-te, ne gândeam la îngeri.” (Aspazia Oţel Petrescu, IN MEMORIAM SPICE, Ed. Elisavaros, Bucureşti-2008, p. 102)

   Oltea Manoliu Bellu era un chip frumos reflectat dintr-o icoană strălucitoare, ce răspândea în jurui o distincţie rară, enigmatică, cu o prestanţă princiară, trecând între 1948-1964 prin toate ororile comuniste, dar rămânând pururea o floare rară, mistică.

   „O lăcrămioară mistică! O lăcrămioară mistică în a cărei discreţie sunt îngropate toate cuvintele, rămânând doar sensurile mute închise în minusculele cupe ale florii.

   O lăcrămioară mistică în ale cărei potire micuţe ard arome ce vorbesc despre mireasma duhovnicească ce face ca cerurile să zâmbească. O lăcrămioară mistică, imn, cânt serafic, laudă adresată Creatorului Sublim” (ibid., p. 108)

   Georgeta Iancu Gheorghiu a odrăslit sublim sub aripile sufletului ei care fâlfâiau sub un azur divin dincolo de surâsul privirii celeste. „Ea înţelegea credinţa nu atât ca o desfăşurare teologică a noţiunilor creştine ci, mai ales, ca pe o trăire uimitoare, capabilă să transfigureze absurdul existenţei în comori ce amplifică abnegaţia şi devotamentul, calităţi ce înmoaie inimile cu lacrimile iubirii.” (ibid., p. 113)

   Iolanda Popescu-doctor fără de arginţi era o fiinţa tainică în care pulsa atâta elan de vise şi realizări, de energii creatoare întrupate, nu ca un ce? ci, în esenţialul CINE? DUMNEZEU-PATRIE-NEAM! „Avea ceva ce te atrăgea din primul moment, ochii luminoşi, zâmbetul, o căldură umană ce te fermeca. Ochii aveau reflexe verzi de o limpezime cuceritoare.” (ibid., p. 120)

   Teodosia-Zorica Laţcu-Maica, cuvioasa, binecuvântata ucenică mistico-lirică a Părintelui Arsenie Boca, apoi mireasă a Marelui Iubit. Toţi au admirat-o ca poetă genială, dar mai presus de toţi exigentul profesor Dimitrie Popovici, cu toată autoritatea sa didactico-pedagogică: „poezia domnişoarei Zorica Laţcu a atins cerul poeziei pure!”

   Maica Teodosia Zorica Laţcu a fost Trubadurul mistic al Iubirii cereşti.

   „Mărturisesc că nu am cunoscut suflet mai clocotitor ca al Zoricăi. Era un rug aprins, un rug de iubire ce se mistuia, dar, prin harul poetic, focul acesta interior se calma în versul ei atât de perfect. Forţa ei de a iubi se potolea într-un efluviu liniştit şi calm asemeni fluviului de iubire divină ce curge fără întrerupere printre lucruri şi printre oameni. Poezia Maicii Teodosia ne ducea pe căi de frumuseţe la întâlnirea cu Dumnezeu.”(ibid., p. 128)

   Maria Leşanu, tandră, discretă, duioasă, surâs al bunătăţii, o cascadă a revărsării dăruirii de o frumuseţe emblematică, ce suie serafic spre ceruri. „Ai fost bunătate nedezminţită, dăruire neprecupeţită, modestie nefăţarnică, ardere lăuntrică, iubire nemăsurată, jar de credinţă tăinuit, dar prezent asemenea suavului parfum de floare. Ai fost floarea cea modestă dar, în simplitatea ta, frumuseţea ta era aceea despre care Mântuitorul spunea că întrece cu mult strălucirea lui Solomon.” (ibid., p. 131)

   Valeria Ţifrea Curpănaru, ascultătoare, înţelegătoare, mângâietoare, şi-a păşit soarta pe cărarea siderală a unui model de viaţă exemplar.  „Sensibilă, inteligentă şi atât de delicat discretă, tu ai ştiut că numai trăirea în comuniune cu Dumnezeu prin mijlocirea iubirii poate duce la fericire, la cer, la nemurire.” (ibid., p. 136)

   Rodica Airinei Ionescu, înzestrată cu luciditate, curaj, răbdare, intuiţie şi-a purificat iubirea prin suferinţa crucii de foc, căpătând sublima-divina putere a iertării.

   Viorica Pârnac Stănescu, prefigurată în nimb de muceniţă, a înfrumuseţat suişul mistic al eroismului-martiric prin excepţionala splendoare a caracterului ei: mare, dârz şi generos. „Viorica era o prezenţă discretă, foarte tăcută şi foarte plăcută. Totul era frumos la ea, dar era foarte departe de a fi conştientă de frumuseţea ei.” (ibid., p.143)

   Natalia Nicolicescu Vasilcovschi, dăruită cu credinţă de cremene, cu răbdarea apei, cu discreţia nădejdii şi iubirea de foc şi-a brodat un frumos şi nobil caracter. „Cele care am cunoscut-o şi am iubit-o îi închinăm un gând luminat,, o lacrimă caldă, o floare parfumată, daruri nobile pentru viaţa ei nobilă, patriarhală.” (ibid., p. 146)

   Flora Căcea, a trăit viaţa cu intensitatea unui vulcan, având sufletul-un mare rug aprins în care s-au mistuit deopotrivă suferinţa, dăruirea, jertfa şi iubirea, împlinindu-şi destinul, urmându-şi şi asumându-şi chemarea unui caracter puternic metafizic.

   Eugenia Roşca Otparlic, împodobită cu mult talent, foarte generoasă, nobilă, delicată, dezvolta un mare rafinament spiritual, artistic, înfrumuseţând totul în jur, îndeosebi poezia ce emana din ea şi sculptura mirifică în os. „Ne-a luminat zilele de surghiun cu calmul şi generozitatea ei şi cu  un anume umor cuminte ce ne aducea zâmbet pe buze şi o undă de veselie în sufletele copleşite de tristeţe.”(ibid., p.161)

   Lenuţa Ilie, a trăit calvarul vieţii cel mai intens în marea tragedie a sorţii, chiar înainte de a se naşte, purificându-se prin suferinţă până dincolo la cealaltă naştere. „Lenuţa era un fel de copil al temniţei, iubită... Firea ei optimistă se manifesta cu voiciune, dar un ochi atent putea să observe că destinul aşezase în profunzimea fiinţei sale o tristeţe tragică, implacabilă, singulară.” (ibid., p. 171)

   Liliana Protopopescu, distinsă, deosebit de inteligentă, desprinsă parcă dintr-o tragedie tracă, lăsa o imagine de aristocrată dacică, raţională, erudită. „Răspundea competent şi în amănunt la toate întrebările noastre, indiferent de domeniu. Frazele sale erau ample, vocabularul bogat şi subtil, caracteristic omului de vastă cultură, cu mult har în închegarea metaforelor.” (ibid., p. 180)

   Fredina Metodie Zamfirescu, în caleidoscopul timpului vieţii şi-a aşezat inexorabil deasupra vremii tăinuita sa cărare a sorţii, cu un sens unic, cu o mare chemare. „Frida avea o voce frumoasă, cu un timbru elegiac, potrivit cu romanţele nostalgice şi doinele tânguitoare pe care le cânta.” (ibid., p. 182)

   Alexandrina Teglaru Voinea-orfana absolută şi-a înfiat cu multă şi totală înflăcărare neamul drag, cu subtilitatea unei preotese-vestale, trăindu-şi destinul într-o înfrumuseţare de sacerdot-anahoret, purtat pe urcuşul spiritual-cultural al suferinţei, al bucuriei şi al biruinţei pentru a mărturisi Adevărul în lumina sa dumnezeiască, lăsându-ne imperioasa chemare dacică: „Să detronaţi pentru totdeauna minciuna, să studiaţi istoria şi s-o refaceţi. Să realizaţi asanarea morală a acestui neam. Fără ca sufletul să fie vindecat de frică şi să-L preamărească pe Dumnezeu, nu puteţi să faceţi nimic.Trebuie să ştie şi copiii voştri despre viaţa şi faptele înaintaşilor, să le urmeze pilda şi să meargă cu fruntea sus spre Înviere!” (ibid., p. 190)

   Paula Agapie, şlefuită din diamant cu reflexe de topaz şi rubin, împrăştia strălucire printre cei din jur. Părea ţesută dintr-un material de legendă, brodată pe margini cu frumoase metafore care-i fascinau fiinţa angelică, descoperindu-i aura nobilă a caracterului: onestitatea emblematică.

   Eugenia Fuică Purcărea, smălţuită prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu cu o varietate de însuşiri, viu colorate pe anfora sufletului. Avea o graţie de căprioară, pornită într-un iureş pe sub poale de munte. „Era o persoană deosebită, nu pentru că era frumoasă-erau atâtea la fel ca ea printre noi-ci, pentru că avea o graţie, o gingăşie ieşite din comun.” (ibid., p. 206)

   Maria Roşca Brahonschi, părea o romanţă de demult într-un trup veşnic care prin virtuozitatea sufletului serafic, rezonau sublim: poezia, ruga, dăruirea, suferinţa, frumuseţea, nobleţea, jertfa şi iubirea. „Am iubit-o şi am preţuit-o, ea, generoasă şi neostoită, ne-a atârnat la gâtul memoriei salba neuitării, urzită din pilduitoare fapte de virtute.” (ibid., p. 215)

Eugenia şi Maria-surorile INDREICA

   Maria, poseda un dar ceresc al vocii ei catifelate, serafice, de aur care vibra precum cetele angelice în jurul Împăratului lor. Arpegiile glasului venea dintr-o lume de basm ce răspândea în sufletele sensibile aurore boreale şi dantele de lumini dumnezeeşti. „Maria (Loliţa) este o blondă, dăruită de Domnul cu o dulceaţă aparte şi cu o voce serafică ce sugera cum trebuie că răsună cântările de heruvimi şi serafimi în cer, dar şi pe pământ atunci când înfloreşte iubirea. Loliţa a fost aripa de înger care ne înălţa sufletele întru preaslăvirea Celui Preaînalt şi a preamilostivei Maicii Sfinte pe undele de <<Ave Maria!>>cum rar se poate auzi. Nu erau simple note muzicale intonate de glas de om, ci zvon de sunete nepământene, nepreţuite cântări celeste ce ridicau în zboruri înalte spre lumina cea lină şi spre lumea cea liberă de orice zăvor, sufletele întemniţate.” (ibid., p. 145)

   Eugenia (Gigi), întrupată din fulgere de heruvimi şi serafimi, împodobită ca un păun regal cu harul şi darul sublim al poeziei, cu un suflet măreţ ca un arc de triumf proiectat cu turnul semeţ pe cerul albastru surâzător de deasupra Daciei noastre. „Este o brunetă fermecătoare pe care Domnul a dăruit-o cu frumuseţe şi cu mulţi talanţi deosebiţi pe care ea cu vrednicie, i-a valorificat în toate închisorile, multe, prin care a trecut. Ea a fost Gyr-ul femeilor întemniţate, versurile sale au încântat şi au alinat sufletele încarcerate după măsura sufletului său generos.” (ibid., p. 145)

   Toate dorurile, durerile, doinele, dorinţele, lacrimile ei doldora de rugă erau zămislite din har şi legende fermecătoare, care implorau un farmec ceresc. „Toată creaţia ei este străbătută de un farmec aparte ce vine din acel inefabil greu de descris ce caracterizează făptura ei frumoasă, nobilă, delicată.” (ibid., p. 179)

   Toate inimile şi sufletele frumoase ale Cruciatelor ortodoxe alese, din închisori s-au întrupat în Taina crucificării cu blândeţe şi har, cu tăcere şi contemplaţie, cu mireasmă de floare şi alint de smirnă, cu rugă şi jertfă, cu lacrimi fierbinţi căzute pe discul de platină al Lunii, cu discreţia stelelor căzătoare, cu dăruire şi discreţie, cu nelinişti metafizice şi singurătăţi solitare, cu durere şi generozitate, cu smerenie şi suferinţă, cu romantism şi iubire, cu cântec şi splendoare, cu Cruce şi Înviere, urcând la extazul mistic, la frumuseţea interioară pe care au revărsat-o tuturor celor dragi.

  Despre toate Inimile mari şi sufletele lor frumoase de care n-am amintit, Măicuţa Domnului a vorbit cu drag şi duioşie în faţa tronului ceresc al Fiului ei-Hristos.

  Admiraţie tuturor Eroinelor-Martire şi urmaşelor urmaşelor lor dea pururi!

  Din miraculoasele poezii ale Eugeniei Indreica am ales Imnul închinat eroilor-martiri.

   „Deschide, Părinte, ale cerului porţi/ Să intre cohorta de îngeri şi sfinţi/ Schingiuiţi şi flămânzi, umiliţi şi cuminţi,/ Cu ochi mari de lumini în orbite de morţi,/ Cu feţele supte, cu oasele rupte,/ Cu urme de cisme pe piepturi strivite,/ Sub asprele zeghi cenuşii, zdrenţuite.// Deschide-le, Doamne, şi ultima uşă./ În prag lepăda-vor trupul lor de cenuşă/ Şi vor intra ca un abur cu un nimb de lumini,/ Fără răni sângerânde, fără urme de spini./ Ascultă-i, Părinte, eternule Domn/ Şi dă-le doritul, râvnitul lor somn/ În liniştea sfântă a grădinii cereşti./ Prin ierburi vor creşte aripi îngereşti,/ Iar jos, pe pământ când priveşti iertător,/ Vei vedea prin celule doar crucile lor.”

   (Eugenia Indreica Damian, Rugă pentru cei care au murit în închisori)

Corola de lumini ale lunii August:

   1.08.1883, Pantelimon Halippa, profesor, ofiţer, militant de frunte al Unirii Basarabiei cu România, scriitor, publicist, ministru, parlamentar, d.p.; 1.08.1911, Dumitru Bălaşa, preot, istoric dacolog, scriitor, d.p.r, erou-martir; 1.08.1920, Nil Dorobanţu, doctor, triplu licenţiat, teolog mistic, arhimandrit, d.p.r., ofiţer, erou-martir, mare schimnic-un Arsenie Boca al Ţării Româneşti, caterisit de Sinodul necanonic al ierarhilor din Biserica Ortodoxă; 2.08.1922, Nicolae Nicolau, medic, publicist, d.p.r. ; 4.08.1968, Ştefan Doru Dăncuş, scriitor, publicist, editor de referinţă; 11.08.1907, Alexandru Bassarab, pictor, gravor, cronicar plastic, erou-martir; 15.08.1914, Arsenie Papacioc, Arhimandrit, mare Duhovnic, teolog-filocalic, scriitor-mărturisitor, d.p.r.; 15.08.1921, Dumitru Bordeianu, scriitor-mărturisitor, d.p.r., erou-martir, medaliat cu „Bărbăţie şi Credinţă”; 16.08.1907, Dumitru Goraş, preot, d.p.r.; 16.08.1912, Nicolae Ciolacu/ Ieromonahul Nectarie, luptător anticomunist, erou-martir, d.p.r.;  19.08.1881, George Enescu, compozitor, violonist, muzician, pianist, academician; 20.08.1921, Zahu Pană, poet, d.p.r.; 21.08.1920, Liviu Boldura, protopop, d.p.r.; 22.08.19.., Mariana Gheorghe-Pârşcov-Olt; 23.08.19.. ; Ancuţa Elena Călin -preşedinte executiv Fundaţia Culturală Apolon; 27.08.1923, Traian Popescu-Macă, scriitor-memorialist, publicist, compozitor, d.p.r.; 29.08.1905, Vasile Hanu, profesor, scriitor, d.p.r.; 29.08.1911, Ştefan Straja, preot, erou-martir, d.p.r.  

 

   Alese preţuiri tuturor!

   Fond de carte, bibliofil Dumitru Ionescu-Bucureşti.

https://georgeanca.blogspot.com/2018/08/fericirile-lui-badilita.html

Alexandra Dogaru - Gandul zilei - 31 august 2018

Alexandra Dogaru

I.I.Bencei - " Mitingul diasporei"

I.I.Bencei

P.S.

" Mitingul diasporei"

(10.08.2018)

Pregătit de săptămâni,

S-a redus la o zicală

Potrivită la români:

"Unde-i lege,-i și pocneală!"

~*~

Gripa porcină

(catren neterminat)

Tăbărâră să-i omoare,

Chiar și-n  ferme, la moment;

Da-n zadar, " focarul mare",

De la noi, e-n .........!

~*~

Specializare unilaterală

Și țăranii, vai de ei,

De o vreme, sunt siniștri:

Cresc  berbeci, curci și viței,

Că-i nevoie...de miniștri.

    

FERGHETE - MEREU, MEREU ŞI MEREU CĂLĂUZIȚI DE DUMNEZEU

MEREU, MEREU ŞI MEREU CĂLĂUZIȚI DE DUMNEZEU

Lui Gerge Vulturescu poet şi redactor şef rev. Poesis, Satu-Mare

Motto:       "Iubirea

Dacă taci, să taci din iubire,

Dacă vorbeşti, să vorbeşti din iubire.

Dacă cercetezi pe cineva, să cercetezi cu iubire

Să ai mereu în adâncul inimii rădăcina iubirii."

.(Sf.Augustin)

~*~

Oi fi  având, maiastre, dreptate,

în cruda socio-umană realitate,

în foarte cald globalizator

şi apăsător

să ne pierdem fire şi indentitate,

tu, George Vulturescu, vii înăbăşitor,

măsură sfântă a lucrurilor,

ca poet şi scriitor,

şi cine nu-ți dă dreptate cu pas alergator,

eu,nefiind Eminescu, comori de amor, dragoste şi dor,

perfecte albastre flori,

însă maistre, la acea finală madrigală

totul are totală simfonie florală artificială

firească, omenească, morală,

în totul cu neaoşă limbă românească,

cu trecutu-i mare şi falnic viitor .

Mulțumesc pentru observația cu bun gust şi bun simț de România

în crud verde de Bacovia

şi poesis Satu-Mare de aniversară sărbătoare,

deşi cu-n bob zăbavă răsuceşti cuțitu-n rană

să-ți meargă maximă la inimă să dăm mână cu mână

pe întregita patrie limba română,

s-aducem pioasă ispravă Domnului Savot

pe mă măsură cu slavă din suflet de neam şi poet

şi țară cu tot felul de bunătăți şi responsabilități

cu toate-n tot şi cu unul pentru toți

şi toți pentru unul de pomină

pe sub teii înfloriți într-a soarelui lumină şi plopi fără soț cămaşă a fericirii,

Mesia iubirii omenirii.

Am înzăut cu zale şi aparențe de mari speranțe de frumusețe

şi m-a sufocat decorul de modestie

şi tandrețe,

necunoscându-mi succesul, scorul.

Am făcut în opsai de plai şi de rai henț şi m-am făutat cu aur cenuşiu strecurat

de cer înstelat,

cu sori eminescieni însorit nelimitat,

c-aşa suntem noi în stări cu pedalări,

cu magnetism şi altruism

uneori cu model de viață Tatăl cel ceresc trăind artistic pragmatic, uneori cu trepidări,

lipsuri, omisiuni în dimensiuni şi nu-s logic cu rău în capitolul spectacol

având ca scop în esență un rol

cu excelență simțind pe Dumnezeu viu cu prezență pâine de toate zilele

ca binele să ni se adune şi să ne îmulțească zielele

şi-n loc de materie cenuşie de Românie,

să n-avem cenuşă îmbrăcând cămaşa fericirii,

Mesie a iubirii, în slujba omenirii

cu drept la înviere

candidând cu drept la poezie, la fericire,

c-am mare şansă de a avea sau nu scutece, liturghie-n spice :

cale de viață şi de adevăr către iesle,

ca Maica Maria să mă înfaşă,

când boii abureau şi mă încălzeu

în timp ce prin Olimp magii inimă fierbinte

după stea înaintau

mereu şi mereu călăuziți de Dumnezeu.

~*~

PAVEL RATUNDEANU-FERGHETE

George Anca ALOHA BAUDELAIRE Canon în două acte I BAUDELAIRE II ALOHA

George Anca

ALOHA  BAUDELAIRE

Canon în două acte

I BAUDELAIRE  II ALOHA

La Nature est un temple où de vivantes pilliers

Laissent parfois sortir de confuses paroles...

Baudelaire

S-a stins viața falnicei Veneții,

N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri.

Eminescu

1

După Eminescu, Ovidiu este “martir al amorului”. Baudelaire îl văzuse printre sarmați pe frescele lui Delacroix, după cum Dante îl întâlnise cu Homer și Horațiu, pe malul Acheronului, în limb:

Pe-un mal eram, al tristei văi ce-adună

în jalnica prăpastie – un infinit

echou de vaiuri ce deapururi tună.

(Infernul, IV, 7-9, trad.G.Coșbuc)

Însuși Ovidiu, pe malul danubian, poematizase cadavrul:

În aste văgăune sălbatece și dure

Săgeata-nveninată e singurul condei

Ce scrie-n vastul spațiu poeme sângeroase

Având în loc de versuri cadavre puse-n șir

(Pontice, III, 8, Darul Dunării,

trad.B.P.Ha]deu)

de viciu incapabili românii lui Baudelaire

beţia amintită ucisului pe fler

Alda Zaira morţii şi-i numără părinţi

de i ne oferirăm intrându-ne în minţi

de ibsenieni antractul în blouse din New Orleans

ne salutăm copilul de vaca sfântă lins

cum nemişcat şi sare din stana soaţă Lot

sunt un evreu cu Borges şi ochiul hotentot

mă rătăcesc în firul întins de Ariadna

până la fata noastră privindu-l pe mahatma

ne învăţăm prinosul de ne-ai ameninţa

puţin rămasul poncho la gât pe-o iminea

2

noi ne vedem aici de un fel de Ganesh copil

până să-i fi tăiat capul dumnezeu,

ne pregătim să fim un cap de elefant

care urechi, care trompa, care a-ul

ne găzduiesc vechi juzi și negustori de vinuri

au dispărut gropile și ne primesc juzi și nu ne dau vin,

ci noi avem să dăm seama de gropi și de vinuri duse pe râpă

copil nemaifemeie s-o găzduiască vechi juzi

3

Ana, Rat / toga șobolanului lui Ganesh

În obscuritatea depozitului, o plasă pentru șobolani. Crește spațiul dintre rafturi, telescopic, virginal - cromatografia afinității. Afară, o vânătoare, pușcașii, duduie, holurile surorii. Șobolanul pe umăr.

Nu mai găse]ti extravagantă toga, soro.

Șobolanul suge țâța ca-n fiecare zi. Aceea tăiată nu este de departe. Liniștea îți răsplătește așteptarea. Totul să fie declarat după moartea mamei, numai ea simte toga șobolanului. Ucid copilul, copilul mă ucide și el.

Doamna cu șobolanul, eu, nici un scaun cu patru picioare, imitat după șobolanul alergându-și cele patru picioare peste sânul care mi-a rămas,

biet șobolan, eu nu puteam rămâne fără subvenție, tu n-ai fi venit în termeni nesubvenționați, atunci blana ta de togă, peregrinările celor două suflete ale noastre, unul chiar tu, altul respirația mea, nu-ți face griji, nu mă sperii, nimic.

Borges prive]te în Villa Borghese la doamna cu șobolan.

Toga e pentru mort. Va să zică Ana nu se simte bine. Nebunul ei de șobolan.

Tocmai. Ca tine. - Ce? Ouă de Paște. Aduse de Toma Necredinciosul. - Nu, de Ana. - Rea fata, da? - Asta e alta.  Frunze verzi afară, în stație, deasupra Anei, în picioare, când Rat îi viziteaz` singurul sân, și vorbește pe malul râului, el are-n sarcină apărarea de invazia șobolanilor de apă.

Acknowledge: Let me know that you have received and understood this message. /

Affirmative: Yes, or Permission granted. /

Break: I hereby indicate the separation between poritons of the message. /    Correction: An error has been made in this transmission (or in the message indicated). The correct version is Ana stays, Rat moves. /

Go ahead: Proceed with your message. How do you read: (Self-explanatory). (The readability scale is as follows: 1. Unreadable 2. Readable now and then 3. Readable but with difficulty 4. Readably 5. Perfectly readable. / I say again (Self-explanatory) / Negative: No, or Permission non granted, or That is not correct. / Over: My transmission is ended and I expect a response from you. /

Out: This conversation is ended and no response is expected. Read back: Repeat all, or the specified part, of this message back to me exactly as received. /          Roger: I have received all your last trasmission. /

Say again: Repeat all, or the following part, of your last transmission. /

Say again: Repeat all, or the following part, of your last transmission. /

Speak slower: (Self-explanatory)/ Stand by (Self-explanatory) This is correct (Self-explanatory) /

Verify: Check colding, check text with the originator, and send correct version. /

Wilco: Your last message (or message indicated) received, understood and will be compiled with words twice (a) - (as a request) Communication is difficult. Every word in this message will be sent twice.

Rat a sedus-o întâi pe Ana. Lui Rat i-ar fi plăcut să fi fost și altă lume pe plajă demult. Foamea încetinită de cel de-al doilea sân al Anei. Și Ana în frumoase imortalități. Rat și femeile surâzând spre toate colțurile hărții. Ana nici nu putu să moară la timpul și locul potrivit.

Unde-ai văzut mercenarii, Ana? -

Quirinus a părăsit raftul, Trypherus a scăpat cuțitul în Suburra, vecinul lui Himet pare liniștit, vocea lui Statius e încântătoare, Sabina se scaldă în lapte, Heliodor își taie testiculele, lucesc chipurile lui Dacicus și Germanicus, zoé kai psihé, my soul, Eol s-a mutat în peșteră... -

tu vigoroso hai saputo resistere al dolore, e però ti assolvo; tu debole vi hai ceduto, e però ti condanno.

Ana sub toga muzicală în Nizamudin.

Rat se înconjoară de judecători și bucătari,

supraviețuiește tot numai prin cuvinte,

a extins depozitul până la piața neagră,

hoții de legi n-au făcut revoluție,

parcă el l-ar fi omorât pe sfântul Toma, nu cancerul,

i-ar sta bine înger într-o scorbură a malului.

Rat devorând sânii lunari, transmutați minuscul pe o catifea de perfecțiune la ceai.

Il numero dei partecipanti deve essere dispari ma non piu di nove,

la polarità deve essere alternata (cioè, attorno al tavolo devono sedersi alternativamente un uomo e una donna),

le gambe non devono essere incrociate per non anulare l'evocazione,

l'ambiente deva essere fumigati con erbe prescritee seconso il giorno,           bisognerebbe preferire la notte del venerdi,

il segno di croce deve essere fatto dal medium al centro del tavola...   sorcellerie... de nuit... en secret...

le bruit comun est presque infaillible en fait de sorcellerie...

le juge... que le sorcier ne lui touche point la main...

ou bien ne le regarde le premier, afin que le sorcier ne le corrompre en cette façon...

et le font raser partout... à raison du sort de Taciturnité, qu'il se portent caché sur eux...

il y en a d'autres qui pratiquent le bain...

visite l'accusé par tout le corps... marque sur lui...

tous les sorciers sont ordinairement marqués:

mais il faut avoir un chirurgien fort expert

pour ce que ces marques sont fort difficiles à trouver...

resserrer en une prison fort obscure et etroite...

venir en confession, notemment s’il s'agit de jeunes gens...

ils ont encore des réceptes pour empêcher qu'ils se sentent aucune douleur...           qu'aujord'hui la torture est presque inutile...

que la confession volontaire est toujours de plus grand poids...

signes (indices) légeres... jette les yeux fixement par terre...

le regard affreux... est nés de parents sorciers... est marqué...

se dépiter, blasphemer et faire autres exécrations...

fait semblant de pleurer... point de larmes, on qu'il en jette bien peu...

n'a point de Croix à la torture... jusqu'a trois fois, et non plus...

à la negative... le renvoyer à pur et à plain...

qui peut deposer de sabbats et assemblées nocturnes

que les sorciers eux-mêmes...

le fils est admis à porter témoignage contre le père, et le père contre le fils...

Nu veniți în peșteră, Rat roade sâni, strivește șobolani, pielea mea e făcută să fie mângâiată.

Nu am putere să scriu romanul. Rat nu era cu mine, nu mă exprim nici pe mine  În soare, Rat îi taie azi ori nu Anei sânul canceros.

4

el – ea / ecou, cor

plâng nemișcarea ce se abătu vineri asupra casei noastre, creierul părăsind cu pași de pisică oasele uscate

nu mă mișc, nu există mișcare sau nu exist mișcare,

tu ești, nu ești, eu sunt,  am simțit că nu mă mișc,

nu ești sincer, aceasta este să simți, nu ești sincer,

sunt, nu vreau, lasă-mă să fiu,

nu se poate să nu te miști, ești mișcare,

vreau să fiu mișcare și deodată văd că nimic nu se mișcă în jurul meu

și că nici eu nu mă mișc,

laptele dă în foc dar nu se mișcă,

ia uite că se mișcă, spiritul meu se mișcă

unde se mișcă,

chiar se mișcă, se mișcă, se mișcă,

nu se mișcă,

chiar tu spuneai că mișcările sunt în unghi, în cerc, în vârtej

spre a nu mai fi, a fi nemișcare,

spiritul nu e de la tine, e de la indieni,

da, de la indieni poate să fie dar eu am simțit în mine, nu ai voie să simți asta dar am simțit,

ce se va spune despre tine că susții că nu există mișcare,

nu există,

ce fel de filosofie e asta și vei suferi, ești tată de copil,

a, crede-mă că am simțit că nu e mișcare, planta crește, nu se mișcă, este nemișcarea perfectă, atunci creșterea nu e mișcare,

nu e dar spiritul se mișcă,

tocmai că nu se mișcă, nici n-ar îndrăzni, este parte a nemișcării,

aceasta este o nebunie furioasă, există mișcare adevărul adevărat,

adevărul pe care nu-l simți e mișcare,

să mergi până la, să imigrezi în, dar nu poți impune acest adevăr

e tot una

m-am obișnuit să cred că eu nu gândesc,

nu gândesc pentru că nu simt,

nu simt pentru că nu vreau să simt,

nu vreau să simt pentru că nu vreau să trăiesc,

nu vreau să trăiesc pentru că nu trăiesc,

nu trăiesc pentru că n-am făcut nimic,

n-am făcut nimic pentru că mi-a fost lene,

mi-a fost lene pentru că așa m-am născut,

m-am nșscut așa pentru că așa meritam,

și meritam pentru că aveam nevoie de o pedeapsă,

aveam nevoie de o pedeapsă pentru că hotărârea nu poate fi niciodată a mea, hotărârea nu poate fi a mea pentru că nu poate fi a nimănui,

nu poate fi a nimănui pentru că nu e timp,

nu e timp pentru că bântuie altceva,

bântuie altceva pentru că nu poți trăi tu singur,

nu trebuie să poți trăi tu singur pentru că nu poți trăi tu însuți,

nu poți trăi tu însuți pentru că nu poate trăi el însuși,

nu poate trăi nimeni el însuși pentru că trăiești tu,

tr`ie]ti tu pentru c` nu ]tii c` tr`ie]ti,

nu ]tii c` tr`ie]ti pentru c` tr`ie]ti,

trăiești pentru că știi că nu trăiești,

știi că nu trăiești pentru că nu știi,

nu știi pentru că nici eu nu știu

pentru că n-ar fi avut rost,

n-ar fi avut rost pentru că așa e mai bine,

așa e mai bine pentru că totul e dat,

totul e dat pentru că eu nu doresc

într-adevăr nimic, nu doresc într-adevăr nimic

pentru că dorind mă înșel, mă înșel dorind,

mă înșel pentru că nu am încotro,

nu am încotro pentru că nu sunt de capul meu,

nu sunt de capul meu pentru că a apărut viața pe pământ,

a apărut viața pe pământ pentru că n-am vrut eu,

n-am vrut eu pentru că nu aveam nevoie de ea,

nu aveam nevoie de ea pentru că nu rezolva, nu mă rezolva,

nu rezolva, nu mă rezolva pentru că n-am posibilitatea s-o rezolv  eu

n-o rezolv eu pentru că sunt înăuntrul ei, pentru că mi-e tot una,

mi-e totuna pentru că oricum nu i-aș pătrunde în vreun fel învelișurile,

oricum nu i-aș pătrunde în vreun fel învelișurile pentru că n-am șanse,

n-am șanse pentru că mi se pare a avea altcineva,

mi se pare a avea altcineva pentru că așa e mai ușor,

e mai ușor pentru că îmi place să sufăr, să sufăr

îmi place, să sufăr pentru că n-am suferință,

n-am suferință pentru că n-o caut,

n-o caut pentru că nici nu iubesc,

nici nu iubesc pentru că nu sunt om

și nu sunt om pentru că mi-e teamă să fiu

și mi-e teamă să fiu pentru că așa am învățat,

așa am învățat pentru că n-am avut de unde altfel,

n-am avut de unde altfel pentru că altfel e aproape imposibil,

altfel e aproape imposibil pentru că a fost probabil posibil și poate nu mai este,

a fost probabil posibil și poate nu mai este pentru că umplându-se spații urma să se           demonstreze golul,

umplându-se spațiul urma să se demonstreze golul pentru că timpul nu lucreaz      deloc,

timpul nu lucrează deloc pentru că n-are ce

n-are ce, pentru că nu găsește,

nu găsește pentru că nu cere,

nu cere pentru că n-are de la cine,

n-are de la cine pentru că nu se uită,

nu se uită pentru că ar fura văzul,

ar fura văzul pentru că i-ar face trebuință numai lui,

i-ar face trebuință numai lui pentru că l-ar folosi,

l-ar folosi pentru că nu i-ar fi de ajuns,

nu i-ar fi de ajuns pentru că n-ar ști ce este,

n-ar ști ce este pentru că n-ar avea de unde,

n-ar avea de unde pentru că alții au pentru că li s-a dat,

li s-a dat pentru că a fost,

a fost pentru că s-a întâmplat,

s-a întâmplat pentru că nu se mai întâmplase,

nu se mai întâmplase, pentru că era ordine,

era ordine pentru că nu se poruncise,

nu se poruncise pentru că nu se simțea nevoia,

nu se simțea nevoia pentru că era devreme,

era devreme pentru că nu se dărâma nimic

nu se dărâma nimic pentru că nu se zidise nimic,

nu se zidise nimic pentru că prisosea,

prisosea pentru că era neprevedere,

era neprevedere pentru că nu existase vreun început,

nu existase vreun început pentru că nu se povestea nimic,

nu se povestea nimic pentru că ar fi apărut pripeala, pentru că ar fi apărut o începere, ar fi apărut o începere pentru că s-ar fi rupt ceea ce nu fusese,

s-ar fi rupt ceea ce nu fusese pentru că fusese fără să fie,

fusese fără să fie pentru că mai fusese fără oprire,

mai fusese fără oprire pentru că n-avea față,

n-avea față pentru că ar fi provocat legea,

ar fi provocat legea pentru că s-ar fi compromis,

s-ar fi compromis pentru că s-ar fi pus de-a curmezișul sieși,

s-ar fi pus de-a curmezișul sieși pentru că nu se avea,

se vizitase zadarnic, n-avea chip,

n-avea chip pentru că lâncezise,

lâncezise pentru că își dăduse drumul

II

ALOHA

5

(Laure, George)

Sólo para iniciados

Lorsque Alexandre le macédonien et Cléopâtre l'égyptienne  décident de

doter le pays d'un nouveau ręve multimédia, les luttes fraticides au

sein de

la dynastie bobo font monter en puissance les troupes du César

americain

faisant de la Gaule une province romaine et celle-ci tombe sur la

tutčle

américaine.

Mais Cléopâtre la séductrice ne se suicide pas, les perses n'arriverent

pas

et lui voler son ręve et décida de changer les cours de l'histoire.

La hawaianne et la malabaraise

je me trouve a Honolulu en me imaginant un hawaiian macedonian cleopatrien

je lis de Laura Garcia la melodie que Pacific l'attand et j'ecoute egalement les ondes

la fondation Paul Claudel en Pacific m'entrentiens par le fils

de Jean Charlot John Pierre le perre a ete

honorary president et je pense bien sur a Mira de mon Ramnicu Valcea

morte ici et enterree dans le cimitiere Makiki en 1978 eh bien elle a ete la presidente

pas la presidente de Baudelaire comme elle etait mignogne voir Laura mais

celle de B. la geante

on souviens le vers je te salut vieill ocean et Laura

Mira Baciu-Simian Scholarship annually up to & 4000

French literature and culture preferance will be given

to those candidates wishing to study or research

the Romanian influence on European literature and culture

Paul Claudel a Hawaii Main Author Mira Baciu

Mira Baciu Ionesco et le Paradis perdue

La naissance des obsessions fondamentales d’Eugene Ionesco

Ştefan a arhaizat modernismul

Mira surfa cu Paul Claudel în Pacific

Baciu la Arcadia mergea cu cadru

altfel welcoming cu plete fluturate

în Pacific la o masă ne iscălirăm cu toţii pe un vârf de ac

Tigmandru până-n miez de Waikiki dorule de unde-mi vii

Flori de plumeria la pensie-au ieşit boemi şi piccoli şi regi

Tegucicalpa Turnu Măgurele cinci caterinci

lilieci chiţăie în violine guri fără dinţi îndrugă poezii

căzut cu paraşuta în Piaţa Lahovary aşteptând un dric

balada omului care n-a ajuns nimic din ce-a vrut să fie

noi suntem propria-ne stafie ieşim din ieri şi nu intrăm în azi

din Honolulu-n piaţa Lahovary ochelarii Paix Palhefa

6

Home  by Ștefan Baciu

Home is an apple

in a Japanese grocery window

on Liliha Street

in Honolulu, Sandwich Islands

or a gramophone record

heard in silence in Mexico

--Maria Tanase beside the volcano Popocatepetl--

home is Brancusi's workshop in Paris

home is a Grigorescu landscape

on an autumn afternoon in Barbizon

or the Romanian Rhapsody heard on a morning

in Port au Prince, Haiti

and home is the grave of Aron Cotrus

in California

home is a skylark who soars

anywhere

without borders and without plans

home is a Dinu Lipatti concert

in Lucerne, Switzerland, on a rainy evening

home is this gathering of faces

of events and sounds

scattered across the globe

but home is

especially

a moment of silence.

This is home.

7

(Mira, Ștefan)

baci pacific balenelor în floare latin

primeşte rămăşiţa vieţii mele morţii tale

Sub Tâmpa în Honolulu un braşovean în

Arhipelagul Sandvich-Hawaii

îngerul malagambist din insula Oahu

palmierii de pe dealul melcilor

îl vizitară Anania Lungu Ursachi

toate ar fi de bine cum şi de rău sunt

din Rohia în Oahu din mormânt în cenuşă

între Steinhard şi Baciu între Rohia şi Honolulu

între mormânt şi cenuşă dus-întors

prea mulţi vâlceni în Hawaii unul să nu-l fi

contras din suprarealismul neafin

când nouă genele şi înnaşterea dodiază

les neiges d’antan poate copilăria noastră

les neiges d’antan sfinţenia vieţii a aventurii a iubirii

nimic nu mai este ca înaine nici măcar zăpezile

8

Catedrala Pacificului

pe evantaiul Pacificului Paul Jean Ştefan

Mira netrecută în registrul de înmormântări

popa era plecat la New York

Respected Rev. Dr. Gamvas,

Kindly refer to my visit to the Greek Orthodox Cathedral of the Pacific, together with Dr. Mihail and Marianna Klimenko. I thank you for your kind promission that the name "Mira Baciu" will be written in the register with the deceased in 1978. I will also be grateful for your high intervention that the cross of Stefan and Mira Baciu in the Makiki Cemetery will be put in a vertical position (presently it is inclined).

tiny cross is inclined being not the tower of Pisa

I realized lately that Simian House in

Râmnicu Vâlcea is just the art museum

Mira a fost o Simian nu o simiană

în Pacific cu Paul Claudel

doar i-a ghicit ţiganca mări şi ţări

Mira în Pacific

cruce i-a pus  Ştefan

şi i s-a alăturat după 15 ani

altfel de-o vârstă cu părinţii mei

făcându-mi părinţi din Mira şi Ştefan

sunt evreu după mama lui

Klimenko mult şi-l aminteşte pe Anania

care pe Mira o preferase lui Ştefan

nici de psihogramă rostul dodie nimic moloh

cu aloha în fereastră Goe-n Marcea e paroh

ce şi tata să mă rupă cu fiordul mai acum

şcoala arse-nvăţătura ce ne facem doar de scrum

într-o insulă-n Pacific din destule şi mai şi

şcoala s-a aprins vacanţei pe ziarele făclii

aşa ne paşte clima cu polinezienii

mala şi micronezii danseze caloienii

că de pe urmă dreptul adio hawaiienii

doar că renasc în copii trăiască râmnicenii

pot să le spun istorii de doamna doctor Morris

am scris lui Bron şi versul Baudelaire că ai lui norii-s

9

da băiatu’ te prinseşi că sunt un scriitor / păi ce să scriu / păi poezie romane studii / tu că procuror îţi place să citeşti / mult mai bine

te-ai prins acuzatorule  nu mă întrebaţi ce părere am de americani că nu ştiu ce vă spun

o cetăţenie americană o green card ca Bron treaba voastră nu ştiţi să iubiţi da’ deloc

vă vorbeşte Vivekananda vă iubesc şi eu în pofida voastră

Omorât să fi fost, nu e un subiect, nici holocaust românesc în Honolulu. Ne-am împăca în Râmnic.  A lui e Thalassa, al meu e Kalidasa .

întrevăzusem caldul prea luminos şi-americ’

să-mi fi trecut prin linişti un sunet de-ntuneric

sării peste depresii îmi cauţionară

bătrâne leat cu mine şi ignorata-mi ţară

la tine vin Grigore Alexandrescu zi de

Ştefan şi Mira Baciu de peste Atlantide

Pacificului clasici nu îi mai presărară

arhaic modernismul său de odinioară

la Paul Claudel cultivă al lui Charlot amic

mexicanist cu zidul nu Chaplin tiriplic

prinserăţi fenomenul ca-n puşcărie rime

memorizare vie nici moartea s-o suprime

Pacificului peştii zeificaţi corali

ni s-ar părea şi Darwin şi păruiţi bacali

parodiază Baciu pârnaia din exil

Hawaii vaii taftă caftanului tractil

i-am vizitat mormântul ce rar năvod năvadă

Pacificului cură perechea să şi-o vadă

10

ce-mi trebuia America şi României cine-i trebuie şi ideea de sine în răscrucea eidosului

cea mai neinteresantă limbă ca toate urâtele să te dezvirgineze omenire

soldat român îţi mai aduci aminte unde ai murit mormântul te aşteaptă din copilărie părinţii fraţii nici război să te omoare ruşii frigul tocmai mă aflu la americani

salut copii ai mileniului patru număraţi rima aratru

niciun zgomot mai mare ca  America nici o linişte mai penibilă ca România

viaţă întreruptă pe Mississippi fără Mark Twain

avantajul morţii cu Dumnezeu în faţă ai cânta blouse.

odâr America rămâi cui eşti

şi nu întoarce capul spre Găeşti

cu dusul şi întorsul te saturi de Hawaii

acolo tot transportul îţi fluştură toţi caii

Ruthe americane te taie de pe listă

nici tu nici România de parcă nu există

vorbiţi a plictiseală sării de pagini rare

ne-om doplosi aleanul fără bacoviare

nu bande funerare prin galbene frunzare

cum v-ar răpi Katrina din naşterea pe mare

nici nu se mai lasă ploaia pe pârâul Mississippi

cu amica lui Katrina luna ta şi a aripii

11

Dragi americani, să vă dea D-zeu sănătate.

Dragi chinezi, să vă recunoască lumea, o să mai predăm şi noi limba română.

Dragi indieni, dhanevad pentru menţiunea ca distinguished guest. Mama mea e India.

Dragi norvegieni, încă este anul Ibsen. I-am spus numele de faţă cu fostul profesor de rusă din Honolulu. L-a repetat admirativ.

Dragi români, vă salut din America tineretului nostru. Păcat de ei şi de noi.

I didn’t enter this world with

the permission of justice

am venit pe lună plină

plec pe lună nouă

unul şi unul cajunul

francezul jazzul

comandă-mi doamne

un cântec pe gustul tău

l-am văzut pe dumnezeu

doamne cu tine vorbesc

ai tăcut şi dumnezeu

12

(răboj)

dive into my luna sea kimi ga ima saigo no megami ni mieru

at 7:55 on the sunny morning of Sunday December 7 1941

183 Japanese planes swooped out of a cloudless sky and demolished

the US Pacific fleet docked at Pearl Harbour

it was this single catastrophic event

not the invasion of Poland the battle of Britain

or the persecution of the Jews that

finally dragged the United States

into World War II

Oahu submarine Waikiki Banyan Condos Discovery Bay to snorkel

history of Polynesia and Central Pacific

whaling center headquarters for Christian missionaries

and the home of Royal Hawaiian Family in 1893 a group

of armed American businessmen wrested political

control from Queen Lilinokalani pronouncing monarchy defunct

menehunes cf elves leperchuns and fairies

waikiki spurting water Kamehameha Sandwich Isles

Hawaiians consume Spam Hornell’s spiced ham

13

For Bronwen Solyom

it was about not drinking evening

I thought if this poem will do

nothing knowing of it but you Bron

see Baudelaire's clauds on Hawai'i

no poet like us to thoughts reading

still only you in not drinking evening

lost hula in Jules Verne's Tasmania

got some three couples of vocation

I happen to be less antiAmerican than Laura

antipodes from here in Romania not Africa

we missed a globe you figured it between us

Charlot played it again with the muralist

yet the sonnets went all with Laura

yet I did sent to you the birds aloha

By George Anca