joi, 29 mai 2014

Poemul frumuseții

de Gheorghe Constantin Nistoroiu

„Iisus Hristos – un bărbat tânăr şi frumos, n-are mai mult de 30 de ani; aşa frumuseţe numai în cer găseşti... O cărare dreaptă îi brăzdează capul, despărţindu-I fruntea în două. Un păr de aur, adevărate fire de aur, îi atârnă  în bucle pe umăr; un barbişon la fel; o frunte mare, albă, pe alocuri  pârlită de soare, puţin bombată la tâmple; un nas drept şi frumos, cu vârful puţin acvilin, fruntea şi nasul de efigie denotă un bărbat dinamic, autoritar, voluntar, entuziast, cu spirit de iniţiativă, îndrăzneţ, răbdător, plin de speranţă, eroic şi curajos... idealul masculin al Frumuseţii”. (Dr. Sotirios Crotos)
      
Poemul Frumuseţii se dorește a fi un Imn de slavă adus Frumuseţii Atotcreatorului, ca Chip al desăvârşirii în Iisus Hristos – Dumnezeu şi Om, Frumuseţii Fecioarei Maria – primul Om îndumnezeit, Frumuseţii Neamului nostru Dacoromân – prima Seminţie spirituală şi nemuritoare a Cerului şi a Pământului şi tuturor Românilor frumoşi, care poartă în sânge, în cuget, în conştiinţă şi în mărturisirea–vocaţie, virtutea creştină şi spiritualitatea ortodoxă a lui Dumnezeu, prin menirea noastră preabinecuvântată.

Fecioara Maria a îmbrăcat tăria Cerului sfânt şi Frumuseţea Pământului dacic nemuritor.

Frumuseţea este izvorul luminii dumnezeieşti,
care îşi face loc unde vrea...
Și a vrut să se așeze
mai întâi în casa sufletului românesc,
acolo unde frumuseţea cântă.
Frumuseţea nu vine nici prea târziu,
nici prea devreme,
ci doar atunci când sufletul
îţi este încărcat de mireasmă divină.

Frumuseţea rodeşte dorurile în piept
doar atunci când nemărginirea a odrăslit în inimă,
când graiul se toarce în fuiorul mierii şi crucea
Cuvântului e aurită de grâul spicelor mănoase.

   Frumuseţea este un drum senin al Primăverii,
   care aşteaptă în prag  raza de soare
   înrourată cu bunele vestiri,
   ale Solilor cerești...


   Frumuseţea nu are ziduri,
   nici uşi şi nici ferestre oricât ar fi de aurite,
   căci lumina ei tresaltă, mugurul înfloreşte,
   făptura omului cântă cu întreg alaiul bucuriei.
   Frumuseţea sursură divin,
   în toate izvoarele sufletului omului dumnezeiesc:
   primeneşte aerul cu râuri de mireasmă,
   îmboboceşte dorinţele celeste ale zorilor
   împodobiţi cu cântecul apelor,
   dă azurului profunzime cu un zâmbet de pace.

   Frumuseţea dă podoabă sufletului
   pe care îşi brodează anii,
   ca o văpaie de lumină
   ce se aprinde în sfeşnicul trupului.
   Lumina îi cade pe gândurile înflorite
    în albastrul cerului.
   Frumuseţea se lasă
   peste candela fiecărui suflet aprins de dor.
   Frumuseţea se lasă
   pe cerdacul sufletului împlinit:
   ea cântă lumina ce înseninează
   lumea creştină...
   Cântă liniştea,
    pogoară în inima credinciosului,
    cântă ortodoxia,
    vibrează ca menire dacoromână,
    cântă plaiurile cu dor
    şi cerul înstelat al împlinirilor.
  E cântec duios,
   cerul sufletului se umple
   de bolta serafică a splendorii.
   E cântec,
   în lumina lui s-a aşternut armonia.
   În adâncul inimilor curate răsună frumuseţea cântecului.
   În piept urcă o cărare de rugă,
   se aude un imn al bucuriei,
   apoi se luminează totul:
   Dumnezeu se primeneşte în apele Frumuseţii Sale.

   Am pornit pe drumul acestei
   Frumuseţi cereşti deodată cu
   Neamul călăuzit de Dumnezeu.
   Crucea mea a ţâşnit din piscul Carpaţilor,
   înveşmântaţi în Suferinţă şi Biruinţă hristică. 
   Arcul Frumuseţii s-a răsfrânt în cerul sufletului meu.

   Cine m-a întrupat în lumea Frumuseţii nesfârşite?
   Mă umple gândul de har,
   mă cuprind mrejele vieţii,
   mă îmbrăţişează freamătul trăirii.
   Simt fiorul Frumuseţii cu trilul ei de azur.
   De ce bat clopotele pădurii?
   De ce se rotesc munţii în jurul Vetrei strămoşeşti?
   De ce în jurul meu Frumuseţea cântă  şi cerul se îmbujorează?
   Taina lui Dumnezeu răspunde miracolului Neamului meu.

   Neamul nostru dârz şi nemuritor
   cântă Frumuseţea lui Dumnezeu.
   Sunt atât de aproape de o lumină înflorită
   de cânt, de un imn înflorit în Frumuseţe,
   de o frumuseţe odrăslită-n Iubire.
   Lumina arde într-o firidă îngerească
   răspândind curcubeie de gând,
   razele i se împlântă în albul Zilei-Mireasă,
   furişându-se-n zările mele.
  Cu sufletul meu îi ating sărutul de pe frunte.
  Se răsfiră Frumuseţea în fiorul arzând al iubirii.
  Alunec în leagănul ramurilor pe care mugurii
  zămislesc chemarea.

  Mă cufund tot mai mult în cântecul Dorului Dacic.
  Acum toate mă bucură: lumina, aerul, doinele,
  apele cu cântecele lor, liniştea serii, ciripitul zilei,
  florile înmiresmate, poemele creştine,
  călăuzirile strămoşilor,
  Filocalia lui Dumnezeu,
  frumuseţea Fecioarei Maria.

  Cântarea mi se prinde de suflet,
  mă ridică spre Frumuseţea lui Dumnezeu.
  Toate cele văzute şi auzite cu drag,
  par altfel de cum au fost: totul şi toate
  sunt pline de negrăită frumuseţe.

   Doamne,
   păstrează-mă în această nesfârşită Clipă
   să pot zbura spre acel înalt
   plin de rod și frumuseţe,
   ca Cerul Tău, ce bucură Sfinţii
   şi Aleşii pământului.


  Vine mireasma Cântării,
   mlădioasă ca o vestală a Frumuseţii Cuvântului.
   Îmi strâng clipele şi-mi împletesc anii.
   Ferestrele inimii surâd înflorite.
   Cine-mi păzeşte clipa?
   Cine-mi adună anii?
   Cine-mi hotărăşte destinul?
   Sublimul Hristic!
   Frumuseţea Dacică a Neamului!

   Frumuseţea umblă împodobită-n Iubire,
   dând surâsul Făpturii creştine.
   S-a pogorât din Cer,
    s-a oprit în lumea lui Hristos,
    în lumea lui Zamolxe,
    în Codrul străbun unde cântă viorile apelor,
    acelaşi cântec divin al Moşilor Neamului,
    care aprinde lumina fiecărei zile.

   Acolo e untdelemnul bucuriei!
   Acolo e Copacul Neamului cu braţele verzi
   şi coroane de azur ce scânteie majestos
   în Cerdacul Cerului.
   Acolo e mântuirea noastră!
   Cineva îmi bate în  fereastra inimii.
   O fi cântec, o fi rugă, o fi om,
   o fi înger, o fi dor, o fi întrebare?

   Dacă e om, e cel care a găsit
   răspunsul la chemarea Frumuseţii.
   Sufletul mi-e plin de cerul Tainei;
   ţărâna aceasta îmi poartă paşii înfloriţi
   în iarba verde de acasă.
   Lumina lui Hristos împrejmuită cu Dor,
   floare a Duhului Sfânt,
   mă primeneşte chemării Neamului.
   E chemarea dintâi sau alegerea dintru-nceput?
   Simt ecoul şi mă încerc cu mirarea
   şi totul parcă-mi răspunde.
   Înţeleg taina; gândul toarce,
   cuvântul ţese şi grăirea brodează cântarea.

     În jurul meu cresc lucrurile diafane ale Frumuseţii.
     Poate că tocmai ele m-au zămislit.
     Sunt vesel, sunt bucurie, sunt cântare!
     Frumuseţea vine ca o mireasă şi mă încântă.
     În juru-mi totul cântă.
     Peste tot sunt chemări
     şi adieri înmiresmate de cântec.
     A mai trecut o Clipă!
     Sâmburele vieţii se joacă pe uliţa anilor.
     Afară sunt cununi de dor,
     înveşmântate într-un cer şi un pământ
     prinse într-o fastuoasă broderie de stele.
     Omul aleargă, nădejdea cheamă,
     bucuria alege, fericirea cântă,
     Frumuseţea iubeşte.

   Frumuseţea nu are poveri
   şi nici povârnişuri,
   și doar urcuşuri minunate, celeste.
   Numai Frumuseţea divină
   are Chipul lui Dumnezeu şi al Omului ales.
   Simt cum îmi înfloreşte sufletul,
   se răsfiră în miresme calde pe roua inimii.
   O Frumuseţe cu ochi de cicoare
   se apropie de fereastra cerului meu.
   Luminile se aprind în gânduri albe,
   slăvind măreţia Cuvântului în cutele
   de argint ale dimineţii.
   Viaţa îşi întinde paşii spre cer.
   Frumuseţea mă urcă-n lumină.
   Ce bucurie e să fii tu însuţi,
   însoţit de frumuseţe,
   să creşti ca un fior divin
  atât de mult dorit şi de sublim.

   Clipele vesele brodează zilele senine:
   cu rod mult, cu frumuseţea neasemuită
   a anilor buni.Cântarea celor de demult,
   a celor nemuritori,
   împrejmuiesc frumuseţea grădinii mele ortodoxe.
   Rugile lor respiră aerul bucuriei mele.
   De acolo, din înalt
   se lasă peste noi aura frumuseţii lor.
    La ceasul rugăciuni,
    când ramurile verzi adastă
    smerite în roua de mărgăritar a dimineţii,
    atunci auzi cântecul unic al Frumuseţii
    lui Dumnezeu,
    al Frumuseţii Neamului dacoromân.
    Cântarea minunată şi înălţătoare,
    limpede şi cuprinzătoare,
    frumoasa lume a lui Hristos pare
    un sacru ecou al divinei Fecioare.
    Codrul şi munţii o ascultă,
    marea şi zările o aud,
    pământul şi cerul îi răspund permanent.
    Este un cântec de lumină
    care lungeşte liniştea clipei
    într-o bucurie cerească.
   În sânul păcii de rugăciune,
   imnul ne cuprinde deplin,
   ne descoperă ca pe un psalm,
   ca pe o tâlcuire, ca pe o regăsire,
   ca pe o înnoire, ca pe o trăire,
   ca pe o mărturisire, ca pe o încântare,
   ca pe o credinţă mereu limpede şi curată,
   totdeauna zeloasă şi dreaptă într-o nesfârşită
   suire spre Frumuseţea veşnică
   sfântă a lui Dumnezeu,
   a Neamului nostru dacoromân nepieritor.
   O lumină înstelată
   se lasă peste pădurea de argint a sufletului.
   Suntem aici, suntem acum,
   suntem permanent în poala Bucuriei.
   Frumuseţea din clipa trecută,
   se primeneşte în cea viitoare,
   stăruind pururi deasupra noastră.
   O pasăre măiastră
   îşi fluieră cântecul înălţător:
   cântecele inimilor noastre părăsesc căușul sufletelor...
   Este o sărbătoare majestuoasă,
   ca o cântare liturgică.
   Toate se aşează în linişte şi aşteptare.
   Doar soarele mai alergă pe cer
   să prindă ultimele triluri, ultimele refrene aurite.
Totul este strălucitor,

   încununat de perlele clipelor, de splendoare.
   Un fior cald mă învăluie într-o lumină liberatoare.
    Inima freamătă,
    sufletul răsună din adânc încântându-mi făptura.
    Mă împărtăşesc cu frumuseţea acestor clipe - poeme,
    cât cu logodna unei vieţi încântătoare.
   Beau frumuseţea ortodoxă
   a vieţii creştine şi sufletul îmi cântă.
   Peste mine,
   peste cei mulţi plouă cu lumină cerească.
   Doruri înviorate se zbat în zefirul inimii
   să se înalţe.
   Sunt chemări din lumea Frumuseţii.
   Cerul iubirii mele este verde,
   cu nouri dantelaţi în azur.

   Ridic ochii şi sărut stelele,
   apoi îmbrăţişez pământul drag şi sfânt
   al Martirilor noştri.
   În pridvorul harului,
    sufletul s-a deschis ca o floare aleasă,
    pe scoarţa purpurie a Strămoşilor dragi
    inima îngenunchează.
   Plâng de bucurie şi cânt frumuseţea lor.
   Aud cântările Îngerilor.
   Dangătul cerului se slobozeşte peste Neam.
   Se leagănă pădurile şi cântă codrii în inima mea.
   Frumuseţea divină
   deschide noua lume a Ortodoxiei,
   dincolo şi aproape de noi.     
   Clipele în zbor,
   pe  aripile timpului ne cheamă
   să întâmpinăm Frumuseţea lui Hristos,  
   Frumuseţea Cerului şi a Pământului.

   Anii trăiţi frumos îşi deschid înţelesurile vieţii.
   Timpul curge plăcut, liturgic...
   Aşează mireasma pe prispa inimii mele.
   Mă grăbesc să-l cuprind,
   mă prinde în nimburile frumuseţii sale.
   Crucea sufletului creştin
   păzeşte casa dreptului mărturisitor.
   Crucea ortodoxă a Naţiunii
   păzeşte Casa Biruinţei lui Dumnezeu.
   Din zâmbetul Zorilor
   se aud cântece de cuci şi privighetori.
   Din surâsul sufletului
   se aud ca-n sărbători cântecele Neamului.
   Din cântarea Neamului
   se aud bucuria lui Dumnezeu şi a Fecioarei.
   Din cornişa zării,
   inima mi s-a deschis
   ca albia unui râu prin care curge slobod
   mustul înfierbântat şi spumos al
   Patriei mele.

   Frumuseţea Patriei odrăsleşte în
   Calea Mântuitorului Iisus Hristos.
   De când ne ştim, El,
   e tot mai aproape,
   El e tot mai Acasă la Noi,
   în toate gândurile, în toate simţirile,
   în toate suferinţele, în toate jertfele,
    în toate dorurile, în toate crucile,
    în toate pogorârile, în toate biruinţele,
    în toate învierile, în toate înălţările.
   În inimă bat necontenit,
   bat mereu gândurile
   ca nişte insule plutitoare
   pe verdele mării albastre,
   de sub cerul tâmplei,
   se slobod spre o altă chemare
   a acestui frumos pământ,
   ca într-un joc necontenit
   ce suie la cer şi zboară
   de pe creanga verde
    pe ramura albastră a trăirii creştine depline.
    Semne ale unor jertfe sfinte,
    de dincolo de cer se înalţă,
    ard ca nişte Icoane frumoase
    în naosul sufletului meu.
    În Viile inimilor jertfelnice,
    încărcate de rod,
    Bunii şi Străbunii umplu
    Potirul lui Hristos
    din care se cuminecă lumea creştină.
    E un semn frumos: de rod însutit ,
    de înmiită taină.
    Privirile adânci ale Îngerilor,
    ale Sfinţilor alungă înserarea
    de pe chipul stelelor,
    asemeni monahilor de la poalele Schiturilor.
  E ceasul Vecerniei,
  când inima rugătorului se frânge,
  ca o pâine,
  dăruindu-se într-o viaţă nouă tuturor.
  Aburul ei se înalţă,
  cu mireasma veşniciei către alte zări,
  către alte tărâmuri, către alte împliniri.  

 Doar nucii mai dorm
 în foşnetul lor verde,
 aruncându-şi umbrele pe cer
 ca nişte chipuri de îngeri.

Sub streaşina nucului,
Omul frumos simte
Fiorul tainic al legăturii cu Dumnezeu,
al împletirii cu Neamul,
al regăsirii cu întreaga Creaţie:
în ciripitul îmbobocit al Rândunelelor,
în bobul de grâu încolţit în azurul Martirilor,
în mugurul înflorit al Eroilor,
în Ciorchinele Jertfei,
plin de lumină ca un candelabru de aur,
în care ard Sfinţii cerului, 
în mărgăritarul de rouă  divin
din care ţâşneşte
mireasma de trandafir a Strămoşilor,
în suspinul suav de iasomiei al
Preamilostivei Fecioare,
în sublimul florilor de Salcâm
din care se prelinge mierea Duhului Sfânt,
în dorul Potirului cel sfânt al mântuirii.

 În cerdacul Frumuseţii
 simţi în gânduri aromate,
 parfumul zărilor,
 surâsul sublim al nemuririi.
 De pe coama anilor mei,
 luna se ridică veselă şi zâmbitoare,
 ca o boare de aur din grădina lui April,
 fără ascunzişuri, fără nepăsări, cu tainice chemări...
  De sub scoarţa străbună,
  picături grele de apă şi sânge
  se revarsă spre aura Cerului
  în psalmi de mulţumire.

   E cântecul şi ruga Neamului
   nostru frumos care nu a încetat.
   Lumina lui învăluie vălul vieţii,
   apropiind miresmele cerului de pământ
   ca să se zămislească menirile divine.

   Frumuseţea şi-a deschis cerurile sale
   ca să pună cunună albă pământului
   din care odrăsleşte ţărâna sfântă a Neamului.
   Trupul Crucii sale hristice,
    E mustit din Via lui Dumnezeu,
    ca sens al credinţei, al suferinţei,
    al jertfei, al iubirii şi al biruinţei Strămoşilor.

   Munţii saltă de bucurie,
   iar văile cântă în apele limpezi,
   răcoroase, ce duc Doinele noastre
   spre zările serafice, dincolo de senin,
   în arealul dumnezeiesc.
   Armoniile se regăsesc,
   se întregesc şi se înalţă
   în sufletul celor ce se dăruiesc
   Frumuseţii lui Dumnezeu,
   frumuseţii Neamului creator.

    Gândurile albe,
    melodioase curg  liniştite
    în şiragul cuvintelor alese,
    înflorind în toată frumuseţea cântecelor
    şi a şoaptelor mirifice.
    În firea lor angelică stă demnitatea,
    căldura spiritualităţii dacoromâne,
    cea  vie, tainică, cea sfântă păstrată
    dintr-o lume primordială, divină,
    pe care chiar de n-o vedem,
    o simţim româneşte,
    profund, permanent, filocalic,
    ca pe o Făptură Albă:
     în fiecare râu, în fiecare ram,
     în fiecare suflare, la fiecare pas,
     în fiecare gând, în fiecare tremur,
     în fiecare dor, în fiecare rugă,
     în fiecare plinire, în fiecare cântec,
     în fiecare tresărire, în fiecare rază,
     în fiecare chemare, în fiecare alegere,
     în fiecare bucurie, în fiecare nădejde,
     în aceeaşi credinţă străbună,
     în plinătatea iubirii fiecărui erou,
     fiecărui martir, fiecărui sfânt,
     fiecărui mărturisitor,
     în fiecare Dacoromân frumos.

 Lumina Frumuseţii divine ţese
 Marama Cerului sfânt,
 pe borangicul de stele al Îngerilor,
 brodînd continuu Aleşii Neamului nostru:
 de atunci, dintru-nceput, de ieri,
 de azi şi mereu,
 înflorind sufletele celor de demult
 în mireasma aleşilor de acum.

   Este muzica unei chemări dumnezeieşti...
   Este cântecul unei alegeri binecuvântate.

   Făptura aceea Albă,
   cu ochii de heruvim
   în care joacă
   toate apele albastre ale Cerului,
   cu cântecul ei de pasăre măiastră...
   Cântă toată splendoarea
   Primăverii pământului,
   cu fruntea luminată

 
 rezemată de Curcubeul sfinţilor,
   cu braţele înflăcărate,
   care îmbrăţişează
   nemărginirea martirilor,
   cu gândurile albe, celeste ale poeţilor
   în care se ţese cerdacul Zilei,
   cu brâul de Azur al filosofilor,
   tivit din surâsul serafic al serii,
   cu brocardul ei verde, sacerdotal,
   podoabă a demnităţii nemuritoare,
   cu mersul ei regal al devenirii,
   ce calcă senin şi-mprăştie miresme...
   Sub paşii căreia cresc majestos
    firicelul de iarbă
    şi trilul privighetorii...
    Făptura aceea Albă
    este Frumoasa Naţiune
    Creştin Ortodoxă a Dacoromânilor.

    Oamenii  o întâlnesc și se minunează,
    i se închină, pământul se întoarce
    din drum spre sărbătoare,
    cerul se înfrumuseţează.

   E Frumuseţea Neamului dacoromân.
   E Cântecul de taină al Gliei strămoşeşti.  
   E Lumina Străbună ca la Marele  Început.
   E împlinirea unei Prietenii în care Frumuseţea cântă.

   Frumuseţea dacică aduce
    sublimul din adânc,
    îl răspândeşte în mireasma ortodoxă
    a acestei lumi, tălmăcindu-ne dumnezeirea.
    Vine ca o Mireasă frumoasă,
    prinsă în voalul veşniciei ...


    Se aud foşnetele străbune ale Dochiei noastre,
    în Doine şi Balade.
    Ochii ei mari, frumoşi,
    albaştrii la fel ca prima poruncă a cerului,
    cu părul lung de aur cât surâsul soarelui,
    are sufletul verde în care bate
    toată dumnezeirea dacilor nemuritori.

   Este vremea dacoromână
   în care Frumuseţea divină cântă!
   Este vremea divină
   în care Frumuseţea dacoromână cântă!
   Este plinirea noastră ţesută
   din Frumuseţea lor, care ne-ncântă!
  
      HRISTOS S -A ÎNĂLȚAT!
       Întru mulţi ani binecuvântaţi şi frumoşi!

     Tuturor Românilor dragi şi în mod expres sărbătoriţilor lunii Mai, cu aleasă frumuseţe şi caldă prietenie!

 GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU
  
      Înălțarea Domnului-MAI 2014, Brusturi-Neamț , Dacoromânia








miercuri, 28 mai 2014

Mulțumiri și recunoștință participanților la festivitățile din comuna Gepiu


            Duminică 18 mai 2014, au avut loc festivitățile de inaugurare și sfințire a Monumentului Eroilor din localitatea Gepiu, căzuți în cele două războaie mondiale.
            La aceste festivități au participat înalte personalități de stat și politice, centrale, județene și locale, înconjurați de un numeros public local și din împrejurimi, din județele limitrofe și nu numai: Oradea, Beiuș, Salonta, Marghita, Aleșd, Baia Mare, Făgăraș, Cluj și Italia.
            Locul de întâmpinare și primire a fost sfânta biserică a prohiei Gepiu, frumos împodobită cu flori și veșminte luminoase din perioada Pascală, de către P.C. Părinte paroh Ioan Spătaru.

Copiii școlii din localitate fluturau stegulețe tricolore, bărbații și femeile purtau la rever cocarde cu tricolorul românesc, având în centru Crucea Monument, pe care era scris: „Sfințirea Monumentului Eroilor din Gepiu 18 mai 2014”.
            La ora 15:30 în glas de clopote seculare poporul lui Dumnezeu în frunte cu protopopul de Oradea, Rusu Octavian Dorel și protopopul de Tinca, Vasile Popa și cei aproape 40 de preoți din cuprinsul Episcopiei Ortodoxe Române de la granița de vest a României au primit pe Întâistătorul Eparhiei, pe P.S. Părinte Dr. Sofronie Drincec, al Oradiei. În acest timp biserica, curtea, trotuarele și întregul spațiu eclezial au fost pline de tineri și vârstinici pentru a-l întâmpina pentru prima dată în această biserică pe Înaltul Ierarh al Episcopiei de Oradea.
            În timp ce onorații oaspeți, clerici și mireni se apropiau de intrarea în biserică, corul studenților ortodocși de la Facultatea de Teologie din Oradea, sub bagheta distinsului dirijor P.C. Părinte Prof. Univ. Dr. Mihai Brie, înălțau spre Dumnezeu și poporul credincios imne divine și cântări bisericești.
            Ajuns în fața Sfântului Altar, Părintele Episcop Sofronie s-a închinat și a consemnat în Sfânta Evanghelie, iar la ieșirea din biserică credincioșii și-au înclinat capetele pentru a primi binecuvântare arhierească. Cu prapori și steaguri tricolore în mâini s-a format un adevărat pelerinaj în drum spre Monumentul Eroilor alcătuit din copii, preoți și credincioși având în frunte pe Presfințitul Părinte Sofronie însoțit de deputatul Ioan Sorin Roman, senatorul Ghilea Gavrilă, Domnul Claudiu Pop, prefectul județului Bihor, Domnul Ovidiu Mureșan, Viceprimarul Municipiului Oradea, Domnul Prof. Univ. Dr. Ioan Mang, Ioan Purge, Primarul Comunei Gepiu, Preot Gheorghe Nemeș, Col. Grigore Moraru, Comandantul Garnizoanei Oradea însoțit de drapelul de luptă a Unității, garda de onoare, Gen. în retragere Dănilă Ion, Gen. (r). Corneliu Mihai Lungu, Gen. (r). Vasile Creț, Gen. (r). Adrian Pădureanu, ofițeri superiori și subofițeri, alături de personalități academice și universitare precum: Prof. Univ. dr. Cornel Teodor Durgheu „Berecheanul”, om al locului, Cetățean de Onoare al Comunei Cefa, Domnul Silaghi Lucian, Director al Direcției de Cultură Bihor, scriitor Mircea Bradu- Director Radio Transilvania, reprezentanți de la Vatra Românească Oradea, de la Asociația Veteranilor de Război - filiala Bihor, de la Asociația Revoluționarilor Oradea, de la Asociația Națională a Cultului Eroilor în frunte cu președintele Col. (r). Dr. Constantin Moșincat- istoric, de la Asociația Națională a Cavalerilor de Clio - Filiala Oradea în frunte cu președintele Col. (r). Dan Poinar, Fanfara Garnizoanei, Corul Asociației Culturale „General Traian Moșoiu” condus de prof. Ioan Ștefan Fluieraș și alții.
            Prezenți în fața Monumentului Eroilor s-a intonat Imnul Național al României, urmând dezvelirea Monumentului de către doi tineri îmbrăcați în port popular.
            Slujba de sfințire a Monumentului și parastasul pentru Eroii Neamului și a Localității Gepiu s-a oficiat de P.S. Sofronie, urmând în dată cuvântul de suflet:„Noi astăzi suntem aici să îl cinstim pe adevăratul voievod al Transilvaniei, țăranul român. Țăranul român în vreme de restriște a știut să devină ostaș. Țăranul român, acest voievod neîncoronat al Transilvaniei, atunci când timpurile au cerut-o, a devenit erou național. Pe acești Eroi noi astăzi îi comemorăm....”. A urmat mesajul Domnului Victor Opaschi – Secretar de Stat pentru Culte în cadrul Guvernului României, cuvântul prefectului de Bihor, Domnul Claudiu Pop, mesajul președintelui A.N.V.R., Gen. de armată (r). Marin Dragnea, rostit de adjunctul Domniei Sale, Gen. (r). Ion Dănilă, cuvântul Primarului Comunei Gepiu, Domnul Ioan Purge, acordând Diplome de Cetățean de Onoare celor trei fii ai localității Gepiu: Pr. Prof. Univ. Dr. Abrudan Dumitru, Preot Iconom Stavrofor Gheorghe Nemeș și scriitor Ioan Miclău, cu domiciliu în Australia. A urmat cuvântul Prof. Univ. Dr. Cornel Teodor Durgheu „Berecheanul”, care în contextul festivităților a avut buna inspirație de a aduce un omagiu și a oferi distinsei profesoare Paula Nemeș, soția părintelui Gheorghe Nemeș, o diplomă de excelență din partea Asociației Pro România Europeană și a Fundației Durgheu cu prilejul împlinirii a 48 de ani în slujba Școlii, a Bisericii și a Neamului nostru românesc. A urmat cuvântul Col. (r). Dr. Constantin Moșincat - istoric.
            Părintele Rusu Octavian Dorel, Protopopul Oradiei a prezentat și a lansat „Monografia Localității Gepiu„ autor preot Gheorghe Nemeș.
            În cadrul programului artistic a cântat Corul Veteranilor de război „General Traian Moșoiu” condus de prof. Ioan Ștefan Fluieraș, Corul studenților teologi ortodocși condus de pr. Prof. Univ. dr. Mihai Brie, solista de muzică populară a plaiurilor bihorene, Doamna Florica Zaha și Ionuț Purge, fiul primarului comunei Gepiu.
            După toate acestea a urmat cuvântul de mulțumire a părintelui Gheorghe Nemeș, sufletul, ctitorul, organizatorul și coordonatorul tuturor festivităților omagiale dedicate inaugurării și sfințirii Monumentului Eroilor din localitatea Gepiu, căzuți în cele două războaie mondiale. Preacucernicia Sa, a spus:„Monumentul acesta sfințit astăzi de P.S. Sofronie, Episcopul Oradiei, rămâne pentru toți fiii satului și nu numai, un loc de recunoștință pentru cei ce s-au jertfit pentru țară și neam. Sărbătoarea de astăzi  v-a rămâne înscrisă cu litere de aur în sufletele tuturor celor prezenți, dar mai cu seamă a copiilor care vor mărturisi peste ani și ani de zile  de frumusețea acestui eveniment istoric care nu s-a mai petrecut niciodată în localitatea Gepiu...”
            Festivitățile s-au încheiat cu depunerea de coroane, jerbe și flori la Monument din partea tuturor participanților și cu defilarea Detașamentului de Onoare constituit din militari ai Centrului 54 Comunicații Oradea, ai Inspectoratului de Jandarmi Județean "General de brigadă Anton Berlescu" și ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență "Crișana". 
            După terminarea defilării un număr impresionant de participanți la festivitate s-au îndreptat spre muzeul și casa familială a părintelui Gheorghe Nemeș unde P.S. Sofronie, Episcopul Oradiei, a sfințit casa-muzeu și Blazonul, executat de sculptor prof. Univ . dr. Cornel T. Durgheu „Berecheanul”.
            La Restaurantul Orizont din Gepiu - Colonie, în cadrul mesei festive s-au oferit diplome de excelență și de onoare tuturor participanților la acest eveniment istoric.
            Părintele Gheorghe Nemeș, fiul satului Gepiu, mulțumește din suflet tuturor participanților la aceste festivități rugând pe bunul Dumnezeu Să binecuvinteze Biserica Ortdoxă, Armata și Neamul nostru românesc.
La mulți și binecuvântați ani!
Cu gratitudine,
Preot Gheorghe Nemeș