Anatol Basarab - Metoda Mikulin pentru minte limpede până la bătrânețe

 

Metoda Mikulin pentru minte limpede până la bătrânețe

 

Știați că, din punct de vedere fiziologic, creierul nostru este proiectat pentru aproximativ 150 de ani de funcționare fără cusur? Atunci de ce, la 50 de ani, începem să uităm nume, la 60 nu mai reținem un număr de telefon, iar la 70 ajungem bătrâni neputincioși, cu demență? Medicii îți vor spune că este vârsta, că vasele se uzează. Însă academicianul sovietic Aleksandr Mikulin (1895-1985), omul care a creat cele mai bune motoare de aviație pentru URSS, a demonstrat că acest lucru este fals.

La 50 de ani, el însuși se afla pe marginea mormântului. Infarct, pinteni, scleroză, inimă care nu mai funcționa. Medicii l-au declarat pierdut. Dar Mikulin a privit propriul organism nu ca un medic, ci ca un proiectant-șef. El a descoperit o eroare fatală în modul de exploatare a corpului uman, pe care o fac 99 la sută dintre oameni. A corectat această eroare, iar rezultatul a șocat lumea medicală. La 80 de ani, a intrat la institutul de medicină, a trecut normele GTO și avea memoria și claritatea mentală a unui bărbat de 30 de ani.

Astăzi vom analiza sistemul ingineresc de refacere a creierului creat de Aleksandr Mikulin. Vei primi șapte instrumente concrete. Vei afla rețeta împământării electrice, care subțiază sângele noaptea fără aspirină. Și, în final, îți voi spune regula de aur a alimentației după Mikulin, care curăță produșii de degradare din celulele creierului. Ascultă cu atenție. Nu sunt simple sfaturi de sănătate. Este un manual de reparație capitală a creierului tău.

Să începem cu esențialul. De ce îmbătrânește creierul? Mikulin, ca specialist în hidrodinamică, a văzut imediat problema. Sângele, care aduce oxigen și hrană, urcă spre creier prin artere, sub presiunea inimii. Dar cum se întoarce înapoi? Sângele venos uzat, plin de toxine și produse de degradare, trebuie să coboare. Dacă stăm jos mult timp, dacă ne mișcăm puțin, apare stagnarea. Toxinele nu se elimină și încep să putrezească în spațiul intercelular. Creierul nu îmbătrânește, de fapt, ci se înfundă treptat cu propriile deșeuri, ca un motor în care nu s-a schimbat uleiul timp de 50 de ani. Neuronii se sufocă într-o mlaștină de sânge venos. De aici apar golurile de memorie, ceața mentală, accidentele vasculare.

Mikulin a găsit soluția. A inventat o metodă de curățare forțată a acestui sistem.

Metoda numărul unu. Vibrogimnastica. Acest exercițiu este baza tuturor. Este o pompă care împinge murdăria din vasele creierului prin forța inerției. Îl poți face chiar acum. Stai drept, tălpile paralele. Strânge maxilarele, nu cu toată forța, dar ferm. Este o măsură de siguranță, ca unda de șoc să nu afecteze articulațiile maxilarului. Ridică-te pe vârfuri. Atenție, ridici călcâiele de la sol doar un centimetru, nu mai mult. Dacă te ridici prea sus, efectul dispare și coloana se încarcă excesiv. Cazi brusc pe călcâie. În acel moment se produce un șoc hidrodinamic. Sângele venos stagnant din capilare și vene primește un impuls puternic în sus, spre rinichi și ficat, pentru curățare.

Cum faci corect? Un impact pe secundă, fără grabă. Fă 30 de lovituri, apoi pauză 10 secunde și încă 30. Academicainul recomanda acest exercițiu de 3 până la 5 ori pe zi, mai ales dacă lucrezi stând jos. De îndată ce simți capul greu, memoria slăbește, gândurile se amestecă, te ridici și faci un minut de vibrogimnastică. Vei simți imediat cum capul se limpezește, sângele proaspăt ajunge la neuroni.

Dar curățarea mecanică a vaselor este doar jumătate din drum. Sângele trebuie să fie fluid, ca să pătrundă în cele mai fine capilare ale memoriei. Aici Mikulin a descoperit un dușman despre care nu se vorbește.

Metoda numărul doi. Înlăturarea sarcinii statice. Mikulin a observat că omul modern este un condensator electric. Haine sintetice, linoleum, plastic. Acumulăm cantități uriașe de sarcină pozitivă. Trăim în izolare electrică. Tălpi de cauciuc, haine sintetice, podele artificiale, aer uscat în apartamente. Toate ne transformă într-un condensator încărcat. Acumulăm electricitate statică de mii de volți.

Ce face asta creierului tău? Mikulin privea sângele ca un fizician, ca pe un electrolit. În mod normal, eritrocitele au sarcină negativă și se resping între ele. De aceea curg liber, una câte una, prin cele mai subțiri capilare ale creierului. Când corpul se încarcă electric, sarcina pozitivă neutralizează acest efect. Eritrocitele se lipesc între ele. La microscop arată ca niște coloane de monede. Sângele devine o pastă vâscoasă. Această masă groasă nu mai poate pătrunde în capilarele microscopice care hrănesc neuronii memoriei. Vasele există, sânge există, dar hrană nu ajunge. Creierul flămânzește.

Mikulin a găsit o metodă de a reda fluiditatea sângelui fără aspirină. A numit-o eliminarea potențialului.

Regula unu. Spălarea de seară. Fă-ți un obicei. În fiecare seară, înainte de culcare, intră în baie și spală-ți picioarele cu apă rece. De ce funcționează? Efect dublu. În timpul somnului, creierul trebuie să se curețe. Dacă trupul este electrizat, curățarea nu are loc. Apa este un conductor ideal. Țevile duc mereu la pământ. În momentul în care jetul de apă atinge corpul și se scurge, are loc o descărcare instantanee a electricității statice. Te descarci complet. Eritrocitele se separă, sângele devine fluid. Frigul pe tălpi provoacă inițial un spasm, urmat de o dilatare puternică a vaselor. Este o pompă care împinge sângele subțiat de jos în sus, direct spre cap.

Regula doi. Împământarea acasă. Amintește-ți cât de ușor respiri la țară sau pe plajă, mergând desculț. Nu este doar aerul curat, este contactul cu pământul. În apartament suntem izolați. De aceea, Mikulin interzicea categoric purtarea papucilor cu talpă de cauciuc sau sintetică în casă. Dacă ai parchet, gresie sau lemn, mergi desculț. Orice material natural descarcă electricitatea. Dacă podeaua este rece, poartă doar șosete din bumbac sau lână. Fără sintetice. Sinteticul generează sarcină și îngroașă sângele. Lâna și bumbacul nu.

Test simplu. Dacă, atunci când te dezbraci, auzi pocnituri sau vezi scântei, înseamnă că toată ziua creierul tău a funcționat în regim de înfometare de oxigen din cauza sângelui gros. Spală această sarcină cu apă înainte de culcare și îmbracă pijama din bumbac. Dimineața te vei trezi cu mintea limpede, pentru că toată noaptea sângele a circulat liber, spălând toxinele din creier, nu stagnând sub formă de cheaguri.

Metoda numărul trei. Respirația voluntară sau pompa pentru creier. Al treilea secret al lui Mikulin ține de respirație. El spunea că respirația profundă în piept, așa cum suntem obișnuiți, este calea spre scleroza vasculară. Când respiri cu pieptul, nu masezi organele interne. Sângele stagnează în cavitatea abdominală. Mikulin a dezvoltat o tehnică de respirație care funcționează ca o pompă extrem de puternică, transferând sângele din abdomen spre cap.

Exercițiul se face în mers. Inspiră scurt pe nas timp de doi sau trei pași. Apoi expiră lung, prin buzele strânse, timp de patru, cinci sau șase pași. Expirația trebuie să fie de două ori mai lungă decât inspirația. Secretul principal. În timpul expirației, trage abdomenul cu forță înăuntru. Diafragma se ridică și stoarce literalmente sângele venos din ficat și splină. Acest sânge intră în circulația generală și ajunge la creier. Cinci până la zece minute de mers seara și vei observa cum ți se îmbunătățește vederea și auzul. Este semnul că s-au deschis capilarele capului.

Metoda numărul patru. Gimnastica facială. Masaj direct al creierului. Aici apare surpriza. Mikulin spunea că fața este panoul de comandă al creierului. Mușchii feței și ai scalpului sunt alimentați de aceleași artere ca și creierul. Dacă fața este inertă, creierul este inert. Dacă mușchii sunt flasci, fluxul sanguin în craniu încetinește.

Exercițiul pe care îl făcea în fiecare dimineață. Stai în fața oglinzii și începe să faci grimase energic. Strânge ochii cu toată puterea, încrețește nasul, arată dinții, încordează toți mușchii feței până la tremur. Menține cinci secunde. Apoi relaxează-te brusc. După aceea, deschide ochii și gura cât mai larg, scoate limba, ridică sprâncenele, întinde fața la maximum. Menține cinci secunde. Repetă de zece până la cincisprezece ori.

De ce este necesar? Lucrul mușchilor feței provoacă un aflux de sânge spre cap. Este o legătură reflexă. Forțezi alimentarea creierului cu sânge proaspăt. Este cea mai bună prevenție a demenței senile. În plus, fața se tonifică fără nicio cremă.

Metoda numărul cinci. Ionizarea sau vitaminele pentru memorie. Mikulin susținea că funcționarea creierului depinde de calitatea oxidantului, adică a aerului. Aerul din apartamente este mort. Ionii pozitivi de la aparate ne distrug capacitatea de muncă. El repeta mereu că somnul trebuie să fie la răcoare. Temperatura ideală pentru refacerea creierului este între plus 16 și plus 18 grade. Aerisește obligatoriu camera înainte de somn. Dormi cu fereastra întredeschisă. Acoperă-te cu o pătură groasă, poți purta chiar și o căciuliță, dar nasul trebuie să inspire aer rece. Doar aerul răcoros conține suficienți aeroioni negativi, pe care Mikulin îi numea vitamine pentru creier. În aerul închis, creierul nu se reface, ci se degradează lent.

Metoda numărul șase. Regula inginerească a alimentației. Mikulin spunea că ne acidifiem. Produșii de degradare ai proteinelor sunt acizi, acid uric și alții. Ei cristalizează și înfundă vasele și articulațiile. Pentru a elimina acești acizi și a curăța căile de alimentare a memoriei, este nevoie de alcalinizare prin hrană. Regula sa de proporție strictă. La fiecare porție de mâncare gătită termic, carne, cereale, pâine, supă, trebuie să corespundă exact același volum de hrană vegetală crudă. Ai mâncat o chiftea de 100 de grame, ești obligat să mănânci 100 de grame de salată de varză, morcov sau măr.

De ce funcționează? Fibra crudă acționează ca o perie. Trecând prin intestin, absoarbe toxinele. În plus, legumele crude creează un mediu alcalin, care neutralizează acizii rezultați din digestia cărnii. Mikulin spunea că, respectând această regulă, în două săptămâni vei observa că mintea funcționează mai rapid, pentru că sângele nu mai este un bulion acid.

Metoda numărul șapte. Automasa­jul capului sau deblocarea ecluzelor. În final, o tehnică pentru cei la care memoria a început deja să slăbească. Adesea, problema nu este creierul în sine, ci conductele care duc spre el. Mikulin propunea o metodă inginerească simplă, deplasarea „căștii”.

Pune degetele ambelor mâini pe cap, intrând cu ele în păr. Apasă ferm degetele pe craniu. Nu aluneca pe piele. Împreună cu pielea, începe să deplasezi scalpul față de craniu, înainte și înapoi, stânga și dreapta. Parcurge toată suprafața capului, de la frunte la ceafă, de la urechi spre creștet. Pielea trebuie să se miște liber. Dacă este lipită și nu se mișcă, este semn de spasm sever și circulație deficitară. Frământând scalpul, lărgești mecanic vasele. Fă acest lucru în fiecare dimineață, două minute. Vei reda părului desimea și gândurilor viteza.

Scrie în comentarii ce părere ai despre recomandările academicianului Mikulin. Ești dispus să încerci abordarea lui inginerească asupra sănătății? Distribuie acest material celor cărora le dorești o minte limpede până la 100 de ani.

Anatol Basarab

Trimis de GM

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU - MUNȚII noștri – CETĂȚI, SANCTUARE și DĂINUIRE

 

MUNȚII noștri – CETĂȚI, SANCTUARE și DĂINUIRE ale poporului NEMURITORILOR

Munții Dobrogei

               „Munte!/ Va putea iubirea

              și răbdarea mea de fier/

              să te înfrunte?”(Aron Cotruș)

 

   Munții Măcinului, sunt un masiv muntos de vârstă hercinică situați în partea de NV a Dobrogei, uitați acolo de Dumnezeu spre a fi pavăză între valea Dunării, Taiței și înșeuarea Cerna-Horia. Ei sunt o grupă montană din Podișul Dobrogei, dar par mai degrabă niște Dealuri gigantice răsărite aici de pe la începutul lumii primordiale pelasgo-traco-geto-dace. Dintre ele cel mai semeț este Vârful Țuțuiatu ce atinge înălțimea unei Coline mai răsărite, de 467 de m.

   Țara Dobrogei – Ex-Scythia îmbrățișată continuu și miraculos de Pontul Euxin e înmiresmată continuu de briza Mării Albastre sub leagănul de legende al temerarului fluviu ISTROS – DANUBIUS, care a cunoscut o mare strălucire în timpul vestitei Academii Literare de la Tomis din sec. al VII î.Hr., astfel că, prin Corifeii și operele lor ilustre și nemuritoare a străfulgerat, ca un brâu de lumină serafică, întreaga Europă tracică.

   Strălucirea Dobrogei s-a prelungit în vremea frumoasei și vitezei Regine Tomirys, învingătoarea celui mai temut împărat al vremii, Cirus cel Mare, culminând sub împăratul Burebista cel Mare, sub marele rege Decebal, apoi în vremea încreștinării geto-dacilor de către getul-esenian Sfântul Apostol Andrei, căruia Mântuitorul Iisus Hristos – Fiul Daciei Mari i-a recomandat acest ținut binecuvântat, spunându-i clar, blând, autoritar, prietenos dar categoric: „Andrei sunt cu tine oriunde vei merge, dar Scythia te așteaptă!” (Acta Andrae Apostoli).

   Apostolul Andrei, întâiul ucenic chemat și ales de Iisus, și-a făcut Casă și loc de mănăstire în peștera care-i poartă numele, în imensa pădure „Migilet”, atunci virgină, numită sălașul lupilor. Astăzi  localitatea se numește Ion Corvin. Apostolul Andrei a ctitorit primul așezământ creștin din Dacia Pontică, Scythia Minor și chiar din Europa. „Andrei a vestit Cuvântul Evangheliei sciților și tracilor”, mărturisea Hyppolit Romanul (c.170-236), mărturie confirmată și de cel mai cult teolog geto-dac al vremii sale, Origen (c. 185-254), „...Toma, după cum spune tradiția, a primit prin tragere la sorți Parthia, iar Andrei, Scythia.” (Comentariile lui Origen la Geneză).

   Înfloritoarea Dobroge i-a oferit ospitalitate regală poetului Ovidius, exilat de imperatorul său roman, devenind amic cu regele-poet Cotys I, care cârmuia Regatul dintre Dunăre și Mare.  Ovidiu și-a înbunătățit limba getică-străbună pe care deja o știa, elogiindu-și tânărul monarh get Cotys I, în capodopera Ponticele (II-XIX), dovedindu-se un evocator de o strălucită vocație lirică a mediului social, politic, geografic și spiritual al lumii getice din strălucitoarea Cetate Tomis.

   Cu toate că se afla între străbunii săi primitori (traco-geto-dacii), bucurându-se de ospitalitatea fără margini și de limpezimea spiritului liric al regelui-poet Cotys I,  Ovidiu a rămas însă sub giulgiul tristeții prin faptul că fusese expulzat brutal din propria patrie de augustul său cezar, bocindu-și astfel dorul în lacrimile năframei cu broderia cernită a Tristelor... sale.

                    „Pământul fără margini va ști de Plânsul Meu”

    „De pot și vrei tu însuți, atuncea al tău nume/ Ș-a ta nelegiuire uitării le voi da./ De lacrimile tale târzii o să mă-nduplec,/ De-a ta nemernicie căit când te-oi vedea.// Condamnă-te pe tine, tu ștergeți din viață/ Acele zile negre când tu m-ai prigonit!/ De nu, și dacă pieptu-ți mai arde cu mânie,/ Durerea-mi se va-ncinge cu arme contra ta./ Deși eu sunt acuma trimis în fundul lumii,/ Mânia mea va tinde spre tine brațul său.// Cezarul meu, de nu știi, a-mele drepturi toate/ Mi le-a lăsat: el numai din țară m-a gonit;/ Și numai să trăiască, eu sper să-mi capăt țara:/ Adesea înverzește stejarul cel trăznit!

   De n-oi găsi eu însumi un chip de răzbunare,/ Atunci puteri și arme chiar Muzele mi-or da./ Măcar că-s dus departe, pe sciticele țărmuri,/ Și ochii mei văd zodii ce stau pe cer mereu,/ Eu voi striga s-audă popoarele din lume,/ Pământul fără margini va ști de plânsul meu./Din răsărit va merge pân-la apus cuvântu-mi,/ Și răsăritul martor apusului va fi;/ Și gemetele mele vor răsuna departe,/ Dincolo de pământuri, de mările adânci.// Nu numai veacul nostru îți va cunoaște vina:/ Viitorimea toată te va învinui./ La luptă, dar, sunt gata să mă reped, dar arma/ Eu n-am luat-o încă și n-aș voi s-o iau./ Nu-ncepe încă circul, dar taurul cel aprig// Și-aruncă țărna-n spate și scurmă în pământ./ Prea mult am spus! Tu sună retragerea, o, Muză!/ El numele-i s-ascundă mai are încă timp.” (Ovidiu, Tristele, IV,IX, pp. 141-142)

   Privit și sub prisma stării noastre de azi provocate de Oculta externă și internă, Poemul exilatului poet Ovidius Naso, pare și o profeție peste milenii a Prohodului națiunii Dacoromâne.

   „Eu voi striga s-audă popoarele din lume,/ Pământul fără margini va ști de plânsul meu!”

     Este astăzi și acum laitmotivul României noastre Tainice, martire, trădate și vândută pe nimic de vrăjmașii lăuntrici și arondată poftelor și pradei Oculte a anticreștinilor dușmani de afară.

   Dobrogea – Ex-Scythia erei primare creștine și după, își conturează Icoana eternității prin viața marilor ierarhi ai Tomisului, „de viris illustribus”, cum spuneau rudele latine, începând cu: Evangelicus, Efrem, Tit, V(B)etranion, Gherontie, Teotim I, Timotei, Ioan, Alexandru,Teotim II, Valentinian, strălucind puternic sub sfinții Dionysius Areopagitul – Părintele calendarului creștin, Ioan Casian, scriitor prolific, teologul-istoric Iordanes, scriitorul de talie universală Aethicus Histricus cu celebra sa Cosmographia, cu mulți alții, apoi în timpul despotului Dobrotici, care a botezat-o cu numele său, dar mai ales sub Marele Domn Mircea cel Mare.

   Nu mai puțină cinstire i-a adus celebra scriitoare născută principesă, Elena Ghica, prințesa Helena Kolțova-Masalskaia - Dora d-Istria, celebră prin frumusețe și spirit enciclopedic, ce și-a luat numele literar de la antica cetate tracă HISTRIA – ISTROS,  întemeiată în veacul al VII-lea î.Hr. de nemuritorii traco-geți pe malul apusean al Mării Negre. Dora d-Istria a fost și prima femeie care a escaladat Vârful Monch (Călugărul) de 4.107 m din Alpii Bernezi ai Elveției.

   Flacăra Rugului Aprins a spiriualității Dobrogei ortodoxe și chiar a României Tainice de astăzi este întețită vulcanic de marele ierarh, cărturar, rugător fierbinte și ascet de cremene, Teodosie Petrescu, aflat sub pavăza Sfântului Ier. Spiridon și sub octotirea Maicii Domnului, urmașul demn al Apostolului Andrei, al sfinților Ioan Cassian, Emilian de Durostorum, Valentinianus de Tomis, admirat de Papa Virgilius ca fiind un, „illustris et magnificus vir”, al epocii, al marelui istoric, scriitor și ierarh getul Iordanes și-al marelui Avva cât Marea cea mare-Arsenie Papacioc.

   Diademele de aur ale Munților Măcin sunt încântătoarele lăcașuri cu sacră auroră ortodoxă: Peștera și mănăstirea-catedrală Sfântul Apostol Andrei, urmate de mănăstirile Dervent, Sf. Elena de la Mare, Sf. Maria, Cocoș, Celic-Dere, Saon, Letea și celelalte ce conferă ca o dăinuire geto-dacică faima celebrelor Cetăți antice precum, Dinogeția-Garvan și Măcin, ultima fiind ridicată pe ruinele vechii așezări scitice Arrubium, amintindu-ne astfel de aura marilor noștri înaintași ce-au întregit Patria creștină cu credința, dragostea, demnitatea, eroismul și jertfa lor.

   „Turcii, când au anexat malul drept al Dunării de la Vidin până la Marea Neagră, l-au luat de la români, nu de la bulgari, nici de la sârbi. În lupta de la Kosovo, craiul Lazăr al Serbiei, la 1389, a fost „deplin bătut”, pe când la 1390 Mircea cel Bătrân e „încă stăpânitor al malului drept al Dunării până în Marea Neagră”, ca despot al Dobrogei și Domn al Silistrei.” (Mihai Eminescu, Opere Politice, Ediție integrală, alcătuită și îngrijtă de Cassian Maria Spiridon,Ed. Timpul, Iași, 2008, p.130; Gică Manole, MIHAI EMINESCU DESPRE DOBROGEA ȘI TRANSILVANIA, Ed. Accent Print Suceava, 2023)

   Călcând apăsat, sigur și mândri, cu fruntea sus pe urmele Înaintașilor nemuritori au fost și cei care aproape de noi ca timp, ne-au călăuzit pe Calea Demnității și Onoarei daco-române: poeți, filosofi ori teologi precum Andrei Ciurunga sau Apostolul iubirii, Avva Arsenie Papacioc.            

   O mărturie directă despre Robert Cahuleanu – Andrei Ciurunga, ne-a parvenit prin marele erou – martir, Aurelian Gulan, unul dintre supraviețuitorii Canalului Morții – Dunărea Marea Neagră. În lagărul de la Sălcica – centrul lagărelor din Balta Brăilei și Delta Dunării, se aflau peste 2000 de deținuți politici și întemnițați religios. Numărul deținuților din toate lagărele dobrogene depășa cu mult peste 200.000 de oameni, supuși unui crunt regim de exterminare prin înfometare, dormit în barăci murdare, șubrede și muncă epuizantă cu o normă de 14 ore pe zi.

   „Lângă mine, povestește Aurelian Gulan, dormea o personalitate emblematică a temnițelor românești Robert Eisenbraun, cunoscut ca Robert Cahuleanu sau Andrei Ciurunga. Mic de statură, firav, cu o bucățică de nas, în schimb cu o pereche de ochelari cu lentile ca fundul a două borcane, avea 22 de dioptrii, de abia i se mai vedeau ochii... Purta permanent un cojocel, blana mângâindu-i rănile trupești, iar prietenia mea –rănile sufletești... L-am iubit enorm pentru intransigența lui, el excludea orice compromis în viață, martor fiindu-i conștiința.” (Aurelian Gulan, Victime și Călăi – Amintiri din Gulag, Ed. Criterion, București,2010, p. 285)

                                                  CANALUL

   „Aici am ars și-am sângerat cu anii,/ aici am rupt cu dinții din țărână,/ și-aici ne-am cununat, cu bolovanii,/ câte-un picior uitat sau câte-o mână.// Pe-aceste văi și dealuri dobrogene/ am dat cu veacuri înapoi lumina./ Amare bezne-am așternut pe gene/ și le-am gustat în inimi rădăcina.// Aprinși sub biciul vântului fierbinte,/ bolnavi și goi pe ger și pe ninsoare,/ am presărat cu mii de oseminte/ meleagul dintre Dunăre și Mare.

   Trudind, flămânzi de cântec și de pâine,/ înjurături și pumni ne-au fost răsplata./ Să facem drum vapoarelor de mâine,/ am spintecat Dobrogea cu lopata.// Istoria, ce curge-acum întoarsă,/ va ține minte și-ntre foi va strânge/ acest cumplit Danubiu care varsă/ pe trei guri apă și pe-a patra sânge.// Iar cântecele smulse din robie/ vor ctitori, cu anii care vin,/ în cărțile pe care e vom scrie,/ o nouă Tristie la Pontul Euxin.” (Andrei Ciurunga, Poeme cu Umbre de Gratii, Ed. Sagittarius, București-1996)

    Cum am putea înțelege vremea aceasta când nu mai avem dreptul nici măcar să închinăm un gând pios celor ce au fost lăsat ca sângele lor să sfințească pietrele ce duceau la vale o vreme plină de controverse și înfăptuiri atunci ”mărețe ” acum scoase la talciocul poftelor celor ce nu au ridicat  cu mâinile lor niciodată nimic ?!

    Bătrânii spuneau că sângele vărsat cere întotdeauna sânge, dar râul nostru curge mult prea adânc și nu a găsit încă locul sacru prin care să se nască izvorul cel aducător de viață liberă și mai ales, pașnică.

   Munții Babadagului au fraternizat și ei cu toți ceilalți munți din Dinastia milenară a Carpaților noștri privind rezistența armată anticomunistă din România. De fapt este vorba aici nu despre munți adevărați, ci despre niște Dealuri semețe ori adevărate Coline dintre Dunăre și Mare.  Nici un grup de rezistență din țară nu a avut parte de un teren mai neprielnic, mai nepotrivit și mai descoperit ca apărare. Dealurile deși semețe, toate erau despădurite și slab accidentate. Dar, luptătorii creștini care au fost elementul uman de cea mai bună calitate prin curaj, credință, dragoste de neam și iubire de Dumnezeu, au intrat în nemurire ca: Haiducii Dobrogei.

   Haiducii Dobrogei au fost o adevărată epopee de hotărâre, curaj, vitejie și dăruire din Marea Cruciadă Românească. „Prin ei, ce-i căzuți, ca și prin cei puțini rămași în viață, mărturisea Monahul Nectarie – Nicolae Ciolacu,  s-a dovedit că spiritul, duhul Dacilor liberi trăiește și face cinste acestui popor de la gurile Dunării și Marea cea mare!”

   Nicolae Ciolacu s-a născut în comuna Lojene, Macedonia, în munții Balcani, în anul 1910. În anul următor, bunicul Nicolae I. Ciolacu, cu cei 3 băieți: Mita, Hristo și Iancu, tatăl viitorului Haiduc, s-au mutat în munții Rodopi din sudul Bulgariei, care au fost ai Macedoniei, lângă rîul Marița aproape de orașul Filipoli, fosta cetate tracă a regelui get Filip, tatăl lui Alexandru cel Mare. Munții Rodopi se întind peste câteva sute de kilometri fiind populat numai cu armâni.

   În 1926, circa 40 de familii de armâni din Bulgaria au fost repatriați în comuna Cociular – Dobrogea, între care și familia Ciolacu. Ulterior tânărul Nicolae Ciolacu s-a mutat în comuna Sinoe, și-a întemeiat o familie creștină cu soția Piho, în spiritul și în demnitatea proverbială a armânilor, dar hoardele bolșevice în cârdășie cu proletarii roșii care au uzurpat Națiunea română, l-au „înrolat” Mișcării de Rezistență Anticomunistă, organizând și conducând gruparea Haiducii Dobrogei, alături de alți armâni precum Gogu Puiu, frații Fudulea, părintele Mihăilescu.

   După lupte înverșunate cu pierderi însemnate și de o parte și de alta, a fost prins, arestat alături de zeci de camarazi de luptă și crez, suferind peste 18 ani de temniță în diferite penitenciare. La Aiud, în celulă a avut camarazi de elită: părintele Marcu, monahul Arsenie Papacioc, monahul Ioan Iovan de la mănăstirea Vladimirești, călugărul Lungeanu, părintele Vrânceanu și alții... „Peste o mie de dobrogeni au fost arestați dintre cei mai buni români și gospodari... Peste o sută de inși au fost asasinați de bestiile roșii și toate familiile persecutate diabolic.” (Nicolae Ciolacu, Haiducii Dobrogei – rezistența armată anticomunistă din Munții Babadagului, Dobrogea, Ed. Muntenia-Constanța, 1998)

   După eliberare, după ce și-a văzut copii cu rostul lor, pe soția Piho, care și-a crescut copii în suferință și credință ca mai toate mamele Românce, Armânce ale întemnițaților religios, după zborul ei către cer, Nicolae a ales calea monahismului la Mănăstirea Constantin Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus – Făgăraș. Ca mirean și-a servit Patria și Neamul, iar ca monah a slujit Bisericii lui Dumnezeu, a Maicii Sale – Maria, a Moșilor și Străbunilor noștri!

   Cinstire și onoare tuturor Luptătorilor valahi pentru Cruce, Drapel și Neam!

   Geografia cerească a marelui neam pelasgo-traco-geto-daco-român așezată de Bunul Dumnezeu pe Vatra dăinuirii – Grădina Maicii Domnului, a fost conturată cu mărinimie filosofică de marele gânditor ortodox brăilean al acestor plaiuri divine, într-o ochire pur valahă:  

   „DUNĂREA e fundația acestui spațiu, fundamental, talpa cosmică a lui.

   Munții CARPAȚI sunt acolada acestui spațiu.

   RÂURILE sunt poemele lui.

   CÂMPIILE sunt plămânii lui.

   DEALURILE sunt gratule sau zâmbetele lui.

   Nicăieri pe lume nu mai e un spațiu atât de  organizat și care să semene cu o FIINȚĂ: el respiră, parcă. El parcă are și un eu propriu. De aceea ființa DACIEI s-a impus, chiar din antichitate, chiar din preistorie. Statul lui Burebista și Decebal avea aria Daciei – fiindcă aceasta se impunea de la sine și autoriza geografia.”(Vasile Băncilă, Opere, vol. X, Ed. Istros – 2015)

   Apostolul Iubirii – Avva Arsenie Papacioc, aflându-se deja în tinda Maicii Domnului – Fecioara Maria, pe care a arhivenerat-o cu o vie adorare prin rugă, slujire, lăcașuri, cuvânt rostit și scris:

   „Maica Domnului este o Nouă Lume și, cât poate Dumnezeu cu puterea, poate și Maica Domnului cu rugăciunea... Maica Domnului a fost creată de Dumnezeu ca cea mai grozavă ființă de pe pământ și din cer. Este așa de sus și e atât de puternică, încât tot atât cât poate Dumnezeu prin puterea Lui poate și Maica Domnului – Împărătesa dăruitoare cu rugăciunea.” (Părintele Arsenie Papacioc, Cuvintele unui apostol al iubirii, Editura Sophia, București – 2022)

      Munții milenari carpatini, Codrii seculari de aur și de argint, Strămoși nemuritori legendari încă mai pot purifica Neamul binecuvântat de  Hristos, de toată spurcăciunea profanatorilor!

   „De aceea, tot ce-i freamăt de pădure, e vorbire tainică, graiul celor fără de odihnă, suflete eroice, suflete martire smulse de timpuriu din mijlocul celor scumpi...”, mărturisea cel cu nume și mireasmă de cetină, Faust Brădescu, în Nuvele, 2001, înfiind astfel expresia nemuritoare a dăinuirii noastre.

 

   11 Martie 2026 + Sf. Ier. Sofronie, patriarhul Ierusalimului

 

                                   Prof. Teolog GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

 

 

Alexandra DOGARU - GÂNDUL ZILEI, 11 martie 2026