BEN TODICA
marți, 17 martie 2026
luni, 16 martie 2026
alexandru stanciulescu barda - MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ, DOAR O VORBĂ....!
ROMÂNIA FOLOSITĂ PENTRU RĂZBOIUL ALTORA
- PR. JUSTIN PÂRVU -
Românii nu au dus războaie de
cotropire
Mai marii lumii intenţionează să
provoace o încăierare între state, astfel încât, să izbucnească, ferească
Dumnezeu, un război mondial, prin care să distrugă cea mai mare parte din
omenire. Ceea ce este interesant este că toţi cei care participă la maşina
aceasta de distrugere, nu îşi pun şi ei întrebări: cât vor mai trăi în fond,
dacă distrug tot ce este în jur ca să trăiască numai ei ca neam? Până unde vor
merge şi cât cred că vor trăi? Căci întotdeauna groapa pe care o sapi altuia tu
cazi singur în ea. Dar cu toţii vor cădea în ea, toţi care fac aceste greutăţi
omenirii, întregii creaţii a lui Dumnezeu, pentru că aici este ţinta.
Noi, ca români ortodocşi, nu avem
voie să luptăm împotriva unei naţii care nu ne-a deranjat pe noi. Poporul
nostru a dus lupte numai de apărare, nu de cucerire. Soldatul aflat în
subordine este dator să împlinească ordinul, dar aceste nedreptăţi pe care le
facem altor popoare vor apăsa pe umerii neamului nostru, generațiilor ce vor
urma, pentru că Dumnezeu nu lasă nimic nerăsplătit.
Neamul nostru nu a dus niciodată
războaie de cotropire, noi doar am fost siliţi să folosim arma împotriva
celuilalt, ca să ne apărăm pământul şi valorile date nouă de Dumnezeu. Noi nu
am avut cutezanța să atacăm şi să deranjăm alte popoare. Toţi cei care au venit
ca asupritori peste noi ne-au devenit duşmani şi sigur că au fost întâmpinaţi
cu neîncredere şi înverşunare. Acum doar la comanda marilor puteri, suntem puşi
în situaţia de a lupta ca aliaţi în alte state, dar nu din iniţiativa noastră,
ci tot la porunca stăpânitorilor lumii.
Românii sunt mesagerii păcii în
Europa
Românii nu au scos sabia
niciodată împotriva cuiva – avem această cinste. Ne-au luat Cadrilaterul, ne-au
luat Basarabia şi Bucovina, noi nu ne-am răzbunat să cucerim.
Dar sângele martirilor noştri
care au luptat să dezrobească aceste pământuri strigă înaintea lui Dumnezeu
pentru nedreptatea ce ni s-a făcut; vor fi judecaţi şi vor plăti înaintea lui
Dumnezeu toţi cei care ne-au nedreptățit. Iar noi am stat şi am aşteptam mereu
o pace, o linişte sau ajutor promis de străini, care niciodată nu a venit. Noi
nu am tulburat niciodată istoria omenirii. Noi am fost oamenii păcii şi am adus
linişte Europei.
Statele acestea mari își
protejează întotdeauna teritoriul şi nu deschid un câmp de luptă pe terenul
lor. Îl deschid pe la români, pe la bulgari şi alte state mai puţin însemnate
în ochii lor. Ei intervin doar când au un interes anume. Să nu credem că ne
vrea cineva binele, să ne ocrotească pe noi vreun stat. Păi, cât de greu s-a
făcut unitatea aceasta a noastră, a românilor, că ne-au sfâşiat şi ungurii şi
ruşii? Ei nu au niciun interes ca noi să fim independenţi şi puternici. Noi am
putea trăi de sine stătători în ţara aceasta binecuvântată de Dumnezeu cu toate
bogăţiile; am putea trăi dumnezeieşte. Nu ne trebuie banane, nu ne trebuie
portocale, nu ne trebuie ajutorul nimănui. Petrol avem, aur avem, păduri avem,
ape şi peşte avem şi atâtea bunătăţi pe care nu ştim să le exploatăm.
Acest război pe care îl pregătesc
tot ei în favoarea lor, nu are drept scop decât măcinarea şi distrugerea
omenirii fără cruţare, şi vieţuirea lor peste cadavrele acestei lumi.
Războiul în numele păcii
Ei fac acest război în numele
păcii, ca tot ei să pară salvatorii lumii şi ca după război tot ei să îşi
culeagă roadele şi laurii, să îşi împartă teritoriile cum vor ei. Dar să ştiţi
că şi pe aceste mari puteri le va smeri Dumnezeu. Le va da o palmă când nu se
vor aştepta şi vor pierde. Ce a ajuns Italia cu Mussolini? Ce a ajuns Germania
cu Hitler? Pe toți i-a dezmembrat Dumnezeu şi i-a lăsat smeriţi.
Dumnezeu vrea să îi aducă şi pe
aceştia la pocăinţă, nu doar popoarele creştine… Va rândui Domnul ca astfel să
se întoarcă mulţi dintre păgâni la Ortodoxie.
Dacă vor păzi oamenii toate
rânduielile puse de Dumnezeu, vor mânca roadele pământului şi vor trăi, după
cum zice Scriptura. Dar dacă nu vor asculta de poruncile Lui, amărăciune şi
război va veni peste neamul omenesc. Şi iată că auzim numai veşti de războaie,
că începe viforniţa. Dar cel mai important război este războiul acesta
sufletesc, dragii mei. Războiul dinlăuntrul nostru, războiul neînţelegerii
dintre noi, războiul neînfrânării noastre.
Pentru creştinul adevărat nu
contează când vine războiul sau prigoana. Creștinul adevărat este mereu gata şi
pregătit să Îl întâmpine pe Mirele cel ceresc cu candela sufletului aprinsă.
Creştinul adevărat nu stă să pândească cu frică când vine războiul sau când va
pica bomba deasupra capului lui. Ci el caută cum să jertfească mai mult
aproapelui şi lui Dumnezeu. Adevăratul creştin caută Împărăţia cerurilor
înlăuntrul său şi nu se teme de nimic în lumea aceasta trecătoare. Pentru el
necazul este bucurie şi crucea Înviere.
(Extras din volumele
„ Ne vorbește Părintele Justin”)
BUNATATILE TRUPULUI SI ALE SUFLETULUI
- Sfantul Tihon din Zadonsk -
Buna este lumina soarelui, a
lunii si a stelelor, dar este un bun material, care lumineaza trupul. Bun este
aerul, dar este un bun material care însufleteste trupul. Buna este pâinea si
orice mâncare, dar sunt bunuri materiale care întaresc trupul. Buna este
bautura, dar este un bun material care mângâie trupul. Buna este apa, dar este
un bun material care spala trupul si-l racoreste. Buna este casa, dar este un
bun material care adaposteste trupul. Bun este focul, dar este un bun material
care încalzeste trupul. Buna este îmbracamintea, dar este un bun material care
acopera trupul. Bune sunt roadele pomilor si iarba, dar sunt bunuri materiale
pe care trupul le gusta. Buna este mierea, dar este un bun firesc, ce
îndulceste trupul, s.a.m.d.
Altceva odihneste si împlineste
sufletul. Exista viata, care însufleteste sufletul; exista lumina care
lumineaza sufletul; exista pâine si mâncare, care întaresc sufletul; exista
bautura, cu care el se racoreste; exista casa, în care el se adaposteste; exista
dulceata, cu care el se îndulceste; exista îmbracaminte, cu care el se acopera,
s.a.m.d. Pentru suflet numai Dumnezeu este lumina, viata mâncarea, bautura,
întarirea, racorirea, mângâierea, desfatarea, bucuria, odihna, pacea, bogatia,
cinstea, slava si toata fericirea. Fara Dumnezeu si în afara lui Dumnezeu
sufletul nu poate trai, nu se poate odihni, nu poate fi fericit. „Dumnezeu este
iubire si cel ce ramâne în iubire ramâne în Dumnezeu si Dumnezeu ramâne întru
el! (1 Ioan 4, 16).
Sfantul Tihon din
Zadonsk, Comoara duhovniceasca din lume adunata, traducere de rasofora Domnica
Talea, Ed. Egumenita, Galati, 2008, p. 482-483
PRIZONIERUL
- Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca un om care a cazut prizonier la un dusman hain îndura suferinte de tot
felul. El este ferecat în lanturi de fier, este silit sa traiasca dupa voia
celui ce l-a înrobit, sa-i faca pe plac celui care îl cazneste, si rabda
batjocoririle, defaimarile si ranirile pricinuite de acela – într-un cuvânt,
duce o viata plina de amaraciune, care nu este cu nimic mai buna decât însasi
moartea. De la aceasta înrobire simtita, întoarce-ti mintea spre înrobirea cea
nevazuta. În ce amarnica prinsoare se chinuieste sufletul cel pacatos care a
fost luat sub stapânire de diavolul, stapânitorul acestei lumi! Legându-l cu
lanturile poftelor lumesti, el îsi savârseste reaua sa voire asupra sufletului
înrobit, îl face de râs, îl batjocoreste, peste ranile cele vechi îi face
altele noi, îl târaste dintr-o nevoie în alta si-l ademeneste dintr-o
faradelege în alta. Amarnica e robia cea trupeasca, însa cea sufleteasca este
si mai cumplita! Caci cel robit trupeste, desi lucreaza cu trupul pentru
chinuitorul sau, cu duhul este slobod si duhul lui nu poate fi legat sau
stapânit de nimeni. Si-apoi, el se va izbavi de necazul sau prin moarte. Însa
cel care are sufletul sau înrobit, desi poate fi slobod cu trupul, este mai
nenorocit decât oricare dintre cei robiti trupeste, caci unul ca acesta va fi
legat în veci, daca nu se va izbavi prin harul lui Hristos. O astfel de
înrobire e cu mult mai pagubitoare prin faptul ca pacatosul n-o vede; el
gândeste despre sine ca e slobod, ca nu slujeste nimanui, însa de fapt este mai
nenorocit decât cel ce are trupul ferecat în lanturi.
Sfantul Tihon din
Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan,
Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 80

































