miercuri, 22 aprilie 2026

Ben Todică - Sovromul globalist

 



Sovromul globalist

Jurnalistică

Ben Todică, Producător Radio tv, Melbourne, Australia

Art-emis

21 Aprilie 2026

 

Am alergat într-un suflet să prind trenul în gara din Ciudanovița, unde era instalat Sovromul sovietic. Adormisem când a sunat deșteptătorul. Tunelul din față, care ne despărțea de ICCF, dispăruse. Dealul Golgotei, pe care era instalată pușcăria deținuților care lucrau forțat în minele de uraniu ca scurtare a pedepsei - aduși din toate colțurile României, ca un fel de armistițiu oferit de sovietici - dispăruse și el. Priveam disperat spre călători să văd dacă mai recunosc pe cineva. E adevărat că am plecat din România în 1979, iar democrația instalată după prăbușirea regimului ceaușist nu a fost altceva decât o rampă de lansare a noului comunism globalist. Am schimbat merele pădurețe cu cele noi altoite, otrăvind noua Europă liberă cu sloganul „Vin rușii!”, în timp ce mă întrebam: „La ce dracu’ să vină, că doar au plecat?”. Dar noii stăpâni globaliști știau că nu pot ține noua reformă planetară fără sperietoarea veche a Războiului Rece.

Noua populație a fostului bloc sovietic era super-educată, așa că și-au permis să închidă toate formele de învățământ posibile, pentru a îndobitoci noul „Vest democratic”, SUA având supremația militară globală. Și, ca în vremea de până în '89, au început să dezvolte strategii de jupuire a întregii planete.

Războiul dintre Rusia și Ucraina - o istorie ciudată.

Cum văd americanii regimul sovietic? Guvernul e în control absolut, adică partidul, cu cei aflați la conducere: Lenin, Troțki, Stalin, Hrușciov, Brejnev, Andropov, Gorbaciov.

Cine a fost Troțki și de unde se trage? Înainte de a deveni acest „amazing” revoluționar și înainte de a se refugia în Noul Mexic, unde a fost ucis, el locuia în New York. Era bogat, cu limuzină și șofer personal, și publica articole într-un ziar local. „Wall Street and the Bolshevik Revolution”, scrisă de Antony Sutton, descrie foarte bine sursa acestor eroi comuniști. El și Lenin, care trăia în Elveția, au fost finanțați de bănci din Vest ca să meargă în Rusia cu tone de bani, unde să organizeze revoluția bolșevică și să-l execute pe țarul Nicolae și întreaga sa familie. Sau urcat amândoi în trenul de Berlin - țintă Moscova.

În acest timp apare și Stalin, un necunoscut la început. El, ca și Hitler, care dorea să devină un mare pictor, voia să se facă popă. Stalin, din al cărui ordin au fost uciși milioane de oameni, a fost un mare dictator. La început, Vestul i se adresa cu numele „Unchiul Joe” și îl finanța. Când, dintr-o dată, Vestul i-a cerut lui Stalin să împartă Rusia în bucăți mici, să le învrăjbească unele împotriva altora pentru a putea fi ușor jefuite, Stalin s-a opus. Atunci Vestul s-a ridicat împotriva lui și l-a demonizat. El, fiind împotriva ideilor lor, globaliștilor nu le-a convenit.

Lumea e condusă de oameni înrăiți. Când întotdeauna avem de ales între rău și foarte rău, cum să ne meargă bine? Stalin, care dorea să devină popă și poet, își schimbă viziunea după ce soția, pe care o iubea foarte mult, moare la nașterea copilului lor. Văzând toate acestea, el se răzvrătește împotriva lui Dumnezeu și începe să se răzbune pe viață și pe oameni. Acest trecut important al lui Stalin este ținut sub preș în Vest, pentru ca populația să nu simpatizeze cu el.

Când vorbim de comunism, trebuie să ne întrebăm: care comunism și din ce era făcut? Toate sunt diferite, în funcție de cine a fost în control. Lenin și Troțki pot fi considerați trădători pentru că erau „păpușile” globaliștilor în acțiuni finanțate de ei. Numele adevărat al lui Troțki era Bronstein. Și Lenin avea origini similare. Troțki și-a ales un nume slav.

Cu banii globaliștilor, au fost asasinați țarul Nicolae și întreaga sa familie, deși acesta era rudă cu familia regală britanică, care nu a intervenit. Țarul Nicolae începuse să promoveze pacea și dezarmarea globală. El credea în renaștere, lumină și iubire - idei incompatibile cu interesele elitelor care prosperau din războaie. Ca și cei de azi.

Elita s-a folosit de organizații precum Crucea Roșie pentru a finanța instaurarea comunismului. Globaliștii au introdus comunismul în Rusia, dar ulterior au pierdut controlul asupra lui, odată cu venirea lui Stalin la putere.

De ce sunt Lenin și Troțki considerați trădători? Pentru că lucrau pentru globaliști. Lenin, pe patul morții, a spus: „Oricine să-mi ia locul, dar nu Stalin”. De ce? Pentru că el era un singuratic, un om necunoscut din Georgia, cu o grămadă de probleme în cap. Supărat pe Dumnezeu și aliat cu toți dracii lumești. El credea în comunism și în filosofia partidului și, când a aflat de planul lui Lenin și Troțki, a luat frâiele în mână și a început să negocieze foarte serios cu vestul globalist. El era un mare patriot! A fost asuprit de mic și credea că toți trebuie să fim egali. Iacob Stalin se înscrie în partidul comunist pentru că el credea. Toată tinerețea a visat la egalitate și libertate și, dintr-o dată, acest partid i le-a pus în față. Toxic patriotism, dar totul e posibil în numele prosperității țării și poporului. El a trecut peste cadavre în numele prosperității idealului comunist. Din acest moment a început lupta dintre Stalin și globaliști. Lupta pentru cine conduce comunismul în lume.

După căderea regimului sovietic vin la putere Elțîn și apoi Putin. Cecenia devenise o bombă gata să explodeze pentru Rusia. Trebuie înțeles că soldații Rusiei luptau pentru țara-mamă, Rusia, nu pentru creștinism sau altă religie, ei dăruindu-se întru totul pentru pământul patriei. Problema împărțirii Rusiei venise tocmai de la Troțki, care propunea că Ucraina are dreptul să-și hotărască singură soarta, lucru care nu i-a convenit lui Stalin, care se prinde imediat de politica globalistă a celor doi trădători, Lenin și Troțki (care mai târziu a fost împlinită, înfăptuită de omul însemnat Gorbaciov). Și vestul, azi, a început să-i îmbârlige pe cei din țările din componența Rusiei, spunându-le că voi sunteți „independente țări asiatice” și nu aveți nimic în comun cu Rusia lui Putin. Nu aveți ambiție dacă nu vă eliberați. Asta ce înseamna pentru Stalin, „că voi doriți să ne dezmembrați din interiorul țării”. Și așa Stalin a început să-și execute elita țării.

Istoria ne este prezentată în funcție de țările învingătoare. Apare pe ecran Beria, un psihopat care execută ordinele lui Stalin. Și curând începe Al Doilea Război Mondial, declanșat de globaliști. Cine își dorea acest război? Elita mondială îl finanțează pe Hitler să provoace un război în care Rusia pierde 27 de milioane de vieți, iar America în jur de peste 200 de mii de soldați (spun istoricii timpului).

Să ne punem pentru moment în mintea rușilor care au pierdut 27 de milioane și au aflat că elitele americane l-au finanțat pe Hitler, însă atunci nu exista internetul. Azi, în schimb, e problema anestezierii populației în analfabetism istoric. Statele Unite și poporul american au fost întotdeauna „partea bună a lumii”, cu excepția bancherilor și a forțelor materialiste lacome care au manipulat majoritatea populației. Dacă înainte nu aveam internetul ca să ne informăm la realitatea din spatele evenimentelor din Portul Harbor, azi, că îl avem, de ce nu știm ce se ascunde în spatele asasinării lui Charlie Kirk, a guvernului din umbră? Credeți că ei nu știu? Ignorând adevărul nu ne va ajuta să ieșim din moara morții continue în care se scaldă planeta. Dacă ai fi flămând după avere, din ce țară ai opera lucrurile? America, desigur! Poporul american e ținut în întuneric, hrănit cu fotbal și distracții. Dacă germanii sunt responsabili de faptele lui Hitler, tot așa și americanii sunt pentru crimele comise. Guvernul din umbră ia decizii și operează chiar și fără știrea președintelui.

În ciuda științei acestor fapte, Gorbaciov a căzut de acord cu Bush Sr. să desființeze Uniunea Sovietică. Rușii au venit la tocmeală cu americanii ca să fie pace pe pământ. Și ce au făcut americanii? Au rupt toate tratativele de pace rând pe rând. Tratate ce pot crea catastrofe planetare. De ce? Aveau americanii nevoie de Ucraina? Poate că da. Ca să-i țină ocupați pe ruși cât ei atacă pe cine dictează Israelul. Nu e în interesul poporului american să fie dușman al Rusiei. Dacă ar fi prietene, America ar putea influența, prin ruși, întreaga planetă. I-ar folosi în favoarea lor, dar lăcomia și orgoliul ei sunt prea mari?

Elitele nu vor mai avea războaie și nu vor mai avea motive să jupoaie țările lumii. Trump este marele tătic astăzi pe întreaga planetă. „Le dă la nas” tuturor orgolioșilor înfățați care se cred mari. Îți vine să vomiți când îi vezi cum îi umilește Trump. De mâine toți vă veți vopsi blonzi. Trump va pleca la sfârșitul domniei, însă guvernul din umbră… va opera pentru totdeauna.

McNamara a spus odată că lucrul bun care ți se poate întâmpla ca politician este: să fii capabil să te pui în pielea adversarului tău. Gândiți-vă la Putin și lumea lui. El vine la putere într-o perioadă foarte întunecată a Rusiei, cu o putere ca America care domina și controla întreaga lume, făcând Rusia să piardă țară după țară după demolarea zidului comunist, prin nerespectarea promisiunilor, ajutând Rusia să intre în dispariție.

După demolarea zidului din Berlin, America a trimis operativii CIA în toate țările, să organizeze răzvrătiri și să-i înarmeze ca să-i rupă de Rusia. Elțîn era un clovn în fața lui Clinton. Și se ruga (sub ochii lui Putin) să nu atace Serbia. Putin se întreba la KGB cum e posibil ca o țară care a fost o superputere să se roage alteia în genunchi pentru iertare. Iar când el ajunge președinte este obligat să pună toată această ură deoparte. S-o închidă într-o cutie de fier. S-a dus apoi la Bush și i-a propus prietenie. „De ce Rusia nu ar putea deveni parte din NATO?” Clinton a zis: „Ce idee grozavă!”, după care a revenit și a spus că poporul american nu e de acord cu asta. De ce? Pentru că elitele nu mai puteau organiza războaie împrejurul planetei. Putin a făcut multiple încercări de a deveni prieten cu americanii. Michael Hayden, care conducea NSA și CIA, a răspuns că nu le pasă de propunerea lui Putin. Că nu le pasă de securitatea Rusiei. „De ce îți pasă când Anglia sau Israel îți propune asta și nu când noi?”, a întrebat Putin.

Uniunea Sovietică, după târguiala de la Malta și căderea lui Elțîn, era într-o sărăcie cruntă. Oamenii umblau prin gunoaie după mâncare, iar Putin vine la putere și o scoate din gunoi și îi redă încredere poporului rus, și redevine o superputere. Majoritatea poporului rus îl sprijină ca președinte. Putin vine la putere și reformează Rusia. Priveam prin zona de încărcare a vagoanelor de uraniu cu destinația Rusia și mă întrebam când va veni și la noi în România cineva ca să o reformeze. Buncărele și stația de citire a radiațiilor dispăruseră. Au fost demontate și vândute, toată industria minieră locală. Ce mai găsisem erau urmele meselor și scaunelor improvizate unde își luau masa în pauze muncitorii. Printre traverse vechi, rămășițe de slănină cu ceapă și coji de pâine. Căni de tablă pentru ceai sau laptele gratuit primit ca rații. Câteva rogojini rupte și lopeți, târnăcoape, și deodată fluieratul trenului îmi atrage atenția că a pornit încet din gară. Dau să-l prind, dar e prea târziu. Aveam în mână trei bilete în alb. Americanii mult așteptați din 1944 au sosit, iar ai noștri au aruncat lopețile, secerile și ciocanele și duși au fost. A plecat trenul și am rămas singur, prăbușit în trecutul mincinos, dar altoit de-acum, al manipulatorilor lumii.

„Am scăpat de dracu’ și am dat de tat-su”, îmi zic, și m-am sculat.

...Iar am uitat internetul deschis!

Aranjament grafic – I.M.

 








marți, 21 aprilie 2026

Vasile Bogdan - Lansare carte

 



Dragi prieteni, îmi face o deosebită plăcere să vă invit mâine la Reșița la un eveniment emoționant pentru mine: la amabila invitație a domnului Țigla și onoranta alăturare de vechiul meu prieten Gheorghe Jurma,  revederea orașului în care m-am regăsit pe mine însumi și întâlnirea cu vechi prieteni, toți laolaltă fiind cheia devenirii mele în viață. Dacă vă găsiți timp, aveți mijloace și vă puteți organiza în acest scurt răstimp, mi-ar face o mare plăcere să ne revedem. Cu drag, Vasile Bogdan

 








Ben Todica - La Revedere George ep.2

 



La Revedere George ep.2


Slujba inmormantarii e o Simfonie Divina!

Slujba înmormântării în Biserica Ortodoxă Română este, într-adevăr, trăită de mulți ca o „simfonie divină” — nu în sens artistic superficial, ci ca o împletire profundă de rugăciune, teologie și emoție, în care întreaga comunitate participă la trecerea unei persoane din viața aceasta în veșnicie.

În tradiția Biserica Ortodoxă Română, slujba nu este doar un moment de rămas-bun, ci o proclamare a credinței în înviere. Fiecare element are o semnificație bine definită și contribuie la această „simfonie”:

1. Structura ca o călătorie spirituală

Slujba este alcătuită din psalmi, ectenii, cântări și rugăciuni care alternează între durerea pierderii și speranța vieții veșnice. Nu este liniară ca o ceremonie administrativă, ci mai degrabă ca o urcare și coborâre emoțională — asemenea unei compoziții muzicale. De exemplu, Psalmul 118 („Fericiți cei fără prihană...”) devine un fir conducător, sugerând drumul sufletului.

2. Dialogul dintre viață și moarte

Textele liturgice sunt pline de contraste: „Plâng și mă tânguiesc...” coexistă cu „Veșnică pomenire”. Această tensiune exprimă perspectiva ortodoxă asupra morții — nu ca final, ci ca trecere. Ideea de „somn” al morții este esențială, înrădăcinată în credința în Învierea morților.

3. Participarea comunității

Credincioșii nu sunt spectatori. Ei cântă, răspund, se roagă. Însoțirea celui adormit devine un act colectiv — aproape ca un cor care susține „vocea” celui plecat. În această comuniune se reflectă ideea că nimeni nu merge singur în veșnicie.

4. Simbolismul profund

• Lumânările aprinse simbolizează lumina lui Hristos care călăuzește sufletul.

• Tămâia evocă rugăciunea care se înalță.

• Coliva, făcută din grâu, trimite direct la cuvintele lui Iisus Hristos: „dacă grăuntele de grâu nu moare... nu aduce roadă” — un simbol al morții care naște viață.

5. Timpul ca suspendare

Deși durează aproximativ o oră, slujba creează senzația că timpul obișnuit este suspendat. Se intră într-un „timp liturgic”, unde trecutul, prezentul și viitorul (viața persoanei, momentul morții și speranța învierii) coexistă.

6. Funcția terapeutică și teologică

Pentru cei rămași, slujba este și un proces de vindecare. Ea oferă un cadru în care durerea este recunoscută, dar și transfigurată. Nu neagă suferința, dar o integrează într-o viziune mai largă a sensului vieții și morții.

În acest sens, „simfonia” nu este doar metaforă poetică. Este o realitate trăită: vocile preotului și ale credincioșilor, ritmul cântărilor, repetițiile și variațiile creează o experiență unitară în care omul, comunitatea și credința se întâlnesc în fața misterului morții.

Biserica este zidită ca o arcă, plutind nevăzut peste apele timpului, legănată de vâslașii îngeri ascunși în cala divină. Nu stă pe pământ, ci îl atinge doar cât să nu-l părăsească de tot, păstrând o legătură fragilă între ceea ce este și ceea ce va fi. Înăuntrul ei, liniștea nu e absență, ci lucrare — o mișcare tainică, asemenea apei care poartă fără să tulbure.

Aici ajunge mortul pentru întâia oară desprins de lume, dar încă însoțit de ea. E primul său popas, pragul unde numele îi mai este rostit, iar chipul încă mai locuiește în amintire. Îngerii, nevăzuți, vâslesc încet, iar arcă înaintează fără grabă, ca și cum eternitatea nu ar fi o destinație, ci o deschidere.

În acest spațiu, despărțirea nu este bruscă, ci legănată, domolită de ritual și de credință. Biserica devine astfel nu doar locul rămas-bunului, ci și începutul unei treceri — corabia tăcută care îl poartă pe om dincolo de marginea timpului, spre o lumină pe care nu o putem vedea, dar pe care o presimțim.

Biserica este zidită ca o arcă, plutind lin, legănată de vâslașii îngeri din cala divină. Aici se face primul popas al mortului, întâia oprire pe drumul său către eternitate.

Biserica este zidită ca o arcă, plutind nevăzut peste apele timpului, legănată de vâslașii îngeri ascunși în cala divină. Nu stă pe pământ, ci îl atinge doar cât să nu-l părăsească de tot, păstrând o legătură fragilă între ceea ce este și ceea ce va fi. Înăuntrul ei, liniștea nu e absență, ci lucrare — o mișcare tainică, asemenea apei care poartă fără să tulbure.

Aici ajunge mortul pentru întâia oară desprins de lume, dar încă însoțit de ea. E primul său popas, pragul unde numele îi mai este rostit, iar chipul încă mai locuiește în amintire. Îngerii, nevăzuți, vâslesc încet, iar arcă înaintează fără grabă, ca și cum eternitatea nu ar fi o destinație, ci o deschidere.

În acest spațiu, despărțirea nu este bruscă, ci legănată, domolită de ritual și de credință. Biserica devine astfel nu doar locul rămas-bunului, ci și începutul unei treceri — corabia tăcută care îl poartă pe om dincolo de marginea timpului, spre o lumină pe care nu o putem vedea, dar pe care o presimțim.

De aici îl urmăm la groapă.

Multumim Bisericii Ortodoxe!

Amin!

 

Biserica este zidită ca o arcă, plutind lin, legănată de vâslașii îngeri din cala divină. Aici se face primul popas al mortului, întâia oprire pe drumul său către eternitate.


COMENTARIU 

Textul tău are o încărcătură simbolică puternică și poetică. Imaginea bisericii ca o arcă sugerează ideea de salvare și trecere — un spațiu care nu e doar fix, ci „plutește”, deci mediază între lumi: cea pământească și cea spirituală. Mișcarea ușoară, dată de „vâslașii îngeri”, adaugă o dimensiune de călătorie ghidată, aproape liniștitoare, în care divinitatea nu e statică, ci activ implicată în trecere. 

„Cala divină” evocă un interior sacru, ascuns, unde îngerii lucrează nevăzut — o metaforă frumoasă pentru misterul morții și al ritualurilor religioase.

A doua propoziție ancorează totul într-un sens ritualic concret: biserica devine primul loc al despărțirii, dar și al începutului unui drum. Nu e doar finalul vieții, ci începutul unei treceri spre „eternitate”.