Rețeaua
care sugrumă și azi România a fost creată de Silviu Brucan
Jurnalistică
Victor Roncea
Art-emis
29
Septembrie 2026
Rețeaua care încearcă și azi să sugrume
România a fost creată de Soros și Brucan, tăticii lui Liiceanu
Articolele pentru care am fost dat în judecată de
lăudătorul lui Bolojan. Colegul lui de fondare a GDS a cerut și moartea lui
Ceaușescu. De ce sunt importante azi articolele pentru care am fost dat în
judecată de agentul de influență al Rețelei neo-kominterniste, Gabriel
Liiceanu, respectiv al Rețelei puse pe roate de Soros și Brucan, proces pe
carel-am câțtigat cu brio după șspte ani de judecată, prin toate
instanțele, care mi-au dat dreptate rând pe rând? Aceeași rețea, cu puii ei,
încearcă să controleze și azi România (vedeți ieșirea de ieri seară a lui
Gabriel Liiceanu la „Digi24”,sub formă de bomboană pe coliva lui Bolojan: „După
mintea mea, am avut două puncte de vârf reușite în acești 35 de ani, iar restul
a fost mai degrabă involuție. România a cunoscut în ăștia 35 de ani la cârma
țării cred că doi oameni care aveau aliura necesară pentru a răspunde de soarta
a 20 și ceva de milioane de oameni. Una a fost Traian Băsescu. al 2-lea este în
judecățile mele, Ilie Bolojan.” - a grăit Zarathustra de Dâmbovița. Nu
mai este nimic de adăugat, decât poate de amintit că Bolojan este cel care l-a
invitat pe Soros să-și mute Universitatea de la Budapesta la Oradea. În numele
Rețelei.
Este aceeași Rețea care încearcă să distrugă
electoratul conservator, suveranist, naționalist din România care îi susține pe
Călin Georgescu și George Simion, operațiunea desfășurându-se atât pe căile
oficiale, instrumentalizate prin justiția folosită pe post de armă politică,
cât și prin cele subversive, de propagandă și dezinformare masivă a presei
securist-soroșiste cât și ale așa zișilor agenți de influență. Și aceasta
pentru că Georgescu și Simion, sunt singura șansă de aruncare în aer a
lanțurilor acestei rețele care sugrumă România de peste 36 de ani încoace.
Lovitura dată Rețelei prin procesul câștigat cu vârful ei de lance a fost
notată și de „Cotidianul” maestrului Cornel Nistorescu, mutat acum la
Hunedoara: „După 7 ani, jurnalistul Victor Roncea a câștigat DEFINITIV
procesul intentat de Gabriel Liiceanu. Potrivit lui Roncea, procesul a fost cu
întreaga Rețea Soros, ”rețea împotriva căruia s-a exprimat explicit un singur
om politic: Călin Georgescu” notează ziarul citat. Este o evidență că nu
poți să te pretinzi anti-Soros și să nu semnalezi singura victorie palpabilă
contra acestei rețele, mascate sub tot felul de forme, ca o ameobă-gigant, cu
agenți de la firul Facebook-ului până în deal la Cotroceni dar, mai ales, la
Guvernul de la Girafă. Și iată de ce:
Deconspirarea rețelei
„Brucan a fost implicat efectiv ca agent
al rușilor. După ce a plecat în America a devenit și agentul acestora și, mai
apoi, gândindu-se la origini și mai ales la mamă, a devenit și agent Mossad.
I-a servit pe toți cu credință, mai puțin România. I-am prezentat lui Ceaușescu
o seamă de lucruri și de fapte și el a spus ceva de genul: „Luați măsuri,
faceți ce știți!…” dar niciodată să fie arestat. Deși și acum
cred că trebuia arestat cu toate riscurile. Silviu Brucan a fost în primul rând
manipulatorul evenimentelor din decembrie; nu chiar creierul. El i-a învârtit
pe toți pe degete, inclusiv pe Iliescu. Petre Roman era un necunoscut. Nu avea
nicio personalitate. El l-a adus pe Roman în față și tot el l-a propus ca
prim-ministru. Pe ce criterii… vă dați seama.” - spune Iulian Vlad, ultimul
director al DSS într-un rar interviu, acordat revistei „Periscop” a Asociației
Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere provenite din Serviciul de
Informații Externe și redat de „Ziariștii Online”.
Dar mai presus de toate Brucan a fost un agent
kominternist. Kominernul nu ține cont de servicii, orientări politice sau de
altă natură, state sau naționalități, la fel cum o face, după același model, și
Intermaționala Socialis-Progresistă de azi. Dincolo de toate asocierile lui
secrete sau discrete, Brucan a fost un criminal. Și al lui Ceaușescu, după
lovitura de stat din 1989, dar și a elitei politice românești, după lovitura de
stat din 1944. În calitatea sa de propagandist bolșevic la ziarul „Scînteia” al
CC al PCR, Brucan a scris unul dintre primele articole care au dat tonul
campaniei de arestare și condamnare la moarte sau închisoare pe viață a
liderilor partidelor istorice. „Da! Nici o cruțare”” scria în Scânteia,
16, nr. 823, din 17 mai 1947, membrul fondator al FSN și GDS Silviu Brucan
cerând condamnarea la moarte a lui Iuliu Maniu. „Banda de complotiști
trădători de țară și spioni și-a primit pedeapsa meritată!”, titra
tovarășul Silviu Brucan, fondatorul GDS, în oficiosul „Scînteia”, în 1947, după
condamnarea liderilor țărăniști, între care Iuliu Maniu și Ion Mihalache”.
Cum e oare să dai lecții de morală de pe
podiumul pe care te-a pus un agent KGB care a cerut moartea lui Pamfil Șeicaru,
Iuliu Maniu, Gheorghe I. Brătianu și Corneliu Coposu? - este întrebarea pe care
nimeni nu le-a pus-o lui Pleșu și Liiceanu, co-membri fondatori ai GDS alături
de criminalul Brucan din 1947 și de criminalul Brucan din 1989, inculpat pentru
crime împotriva umanității de Parchetul General, care a probat că a cerut
invadarea României de către URSS, împreună cu Iliescu și Militaru.
Un personaj cameleonic, cotat cu relații și influență atât în timpul regimului
comunist, cât și în primii ani de democrație post-decembristă, Silviu Brucan,
pe numele adevărat Saul Brukner, a rămas în memoria contemporanilor drept un
promotor al democrației, deși a militat pentru condamnarea la moarte a lui
Iuliu Maniu și Corneliu Coposu, scrie „Adevărul” în articolul „Cum a ajuns
Silviu Brucan să dea lecții de democrație după ce a cerut condamnarea la mosrte
a lui Maniu și Coposu. Detalii din biografia unui stalinist notoriu”. Aura
de democrat i-au adus-o atât oficiosul „22” al GDS cât și, mai ales,
televiziunea „ProTV” a lui Adrian Sârbu și amploaiatul lui, sicofantul
anticreștin Lucian Mîndruță.
În 1947 Brucan cerea, în oficiosul PCR,
„Scânteia”, „să fie omorâți național-țărăniștii și liberalii, într-un cuvânt
elita interbelică, care luptase pentru instaurarea democrației în România după
Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”, se mai scrie în
articolul citat. În 1989 el avea să înființeze Grupul pentru Dialog Social
și să militeze alături de Ion Iliescu pentru asasinarea lui Nicolae Ceaușescu.
„Eram student la fără frecvență la Cluj, și îmi amintesc că circula zvonul de
la cei care au terminat înaintea mea, care vorbeau despre moartea lui Iuliu
Maniu. Se spunea atunci că era un fost angajat în slujba închisorii de la
Sighet, care la pensionare s-a retras la Cluj . Acesta frecventa o crâșmă, și
pentru un leu, sau pentru încă un rând, povestea despre cum a murit Iuliu
Maniu. Începea acea poveste dureroasă, tristă, cum s-a zbătut în chinuri, cum a
murit. Toți din penitenciar știau că era atât de slăbit și bolnav și știau că
își va da duhul și simțeau sfârșitul lui Iuliu Maniu. Povestea despre momentul
când a fost scos afară din celulă, când s-a spălat celula după el, când au
pregătit acea căruță a morții care mergea spre Cimitirul Săracilor. L-au luat,
l-au băgat în sac, unde nu a putut să încapă și i-au zdrobit picioarele ca să
încapă în acel sac. A fost îngropat ca un câine, de aceea nu se știe exact nici
azi locul unde Iuliu Maniu este îngropat, doar data morții, 5 februarie 1953″ amintește
Dimitrie Poptămaș. „Banda național-țărănistă are ceea ce se numește
antecedente. Ea nu se află la prima lovitură: e recidivistă învechită în rele…
nu poate fi absolvit de crimele trecutului un partid care a continuat cu o
perseverență drăcească să comită cele mai grave atentate împotriva poporului… a
pregătit minuțios un război criminal și a urmărit pas cu pas declanșarea și
prelungirea lui, călcând peste sute de mii de cadavre și privind cu nepăsare
și cinism cum se alege prăpăd dintr-o țară și un popor, a fi gata mereu de a
vinde și înrobi o nație care aspiră la libertate și a organiza apoi înfometarea
ei… Osânda care se va abate asupra capilor P.N.Ț. va fi expresia voinței
întregului popor de a lichida această piedică în calea dezvoltării,
independenței și suveranității naționale…” , scria Silviu Brucan în
septembrie 1947, în plin proces intentat liderilor țărăniști.
Actul de constituire al GDS, un fake news
de studiat la Academia Națională de Informații
„Grupul pentru Dialog Social este un grup
independent, strict informal, care nu se subordonează nici unei grupări
politice și care refuză orice colaborare cu cei care au susținut vechiul
regim". - se scrie în actul de constituire al GDS. O glumă
bună! Pe lângă Brucan, ne-o atestă și Vladimir Tismăneanu: „Un răspuns de
principiu, menit să ne asigure înțelegerea limpede a semnificației autentice a
apariției în prezent a unor forțe anticapitaliste din ce în ce mai diverse, îl
aflăm în definirea de către tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretarul general al
Partidului Comunist Român, de pe pozițiile marxismului creator, a actualei faze
a crizei sistemului mondial capitalist: «Situația lumii contemporane se
caracterizează printr-o profundă ascuțire a contradicțiilor. (…) Această
situație, deosebit de complexă, grăbește procesul revoluționar de schimbare a
raportului de forțe pe plan internațional în favoarea progresului social, a
forțelor ce se pronunță pentru o lume mai bună și mai dreaptă»”
(Vladimir Tismăneanu, membru GDS) „N.A.T.O. a
devenit un instrument al politicii S.U.A. de coalizare a forțelor reacționare
împotriva mișcării pan-europene de luptă pentru libertăți democratice și
afirmare națională, un bastion de scindare a Europei în «Est» și «Vest»,
acționînd împotriva tendințelor de cooperare general-europeană, de înțelegere
și pace.” - (tot) Vladimir Tismăneanu.
GDS a fost fondat de un agent sovietic și
unul ungar, secondați de Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu
„După noi vom veni tot noi”
(Walter Roman, „Secolul XX: Secolul Marilor Revoluții”, Editura Politica, 1970)
Corupție la cel mai înalt nivel, trafic de
influență, devalizare. Așa s-ar putea sintetiza azi constituirea Grupului
pentru Dialog Social (GDS) dacă s-ar aplica grilele din manualul de
anticorupție al DNA. Documentele pe care le publicăm în exclusivitate atestă
mascarada independenței „anticomuniste” a fondatorilor GDS cât și modalitatea
rapace prin care au intrat în posesia unor bunuri ale statului, între care
impozantul sediu din Calea Victoriei 120. Clădirea istorică fusese pregătită și
înzestrată de CC al UTC, sub umbrela unei fantomatice Asociații a tineretului
român pentru Națiunile Unite, ca sediu de lux pentru Nicu Ceaușescu, când
acesta venea la București. Sediu pus pe tavă activiștilor GDS de la cel mai
înalt nivel al Frontului Salvării Naționale (FSN).
Deși se proclamă drept „prima organizație a societății civile constituită legal
după căderea comunismului” afișând ca dată 31 decembrie 1989, când fondatorii
grupului organizat de interese s-au prezentat public la Hotelul
Intercontinental, GDS s-a înregistrat legal abia pe 22 ianuarie 1990, având ca
reprezentat al parchetului, întâmplător, tocmai o tânără procuroare, pe numele
ei Lacrima Ciorbea. Soțul ei, Victor Ciorbea, avea să devină peste puțin timp,
din aceeași întâmplare prestabilită, președintele Confederației Naționale a
Sindicatelor Libere din România, ulterior „CNSLR-Frăția”, în prezent
sindicat-mamut afiliat Partidului Social Democrat (PSD). Apoi prim-ministru
„țărănist" pentru ca azi să fie Avocat al Poporului, drept recompensă din
partea sistemului. Dacă jurnaliști români și autori străini care au studiat
îndeaproape evenimentele din 1989 (ca Burakowski Adam, Gubrynowicz Aleksander
și Ukielski Paweł) susțin că ideologul bolșevic Silviu Brucan, considerat de
presa britanică („The Times”) drept „eminența cenușie a FSN”, se număra printre
membrii GDS încă de la înființare, actele publicate de Ministerul pentru
Consultare Publică și Dialog Civic în perioada Guvernării Cioloș atestă
indubitabil că fondatorii GDS au fost, într-adevăr: însuși Silviu Brucan,
factotumul din executivul FSN, secondat de sociologul Alin Teodorescu, viitorul
președinte al Fundației Soros și cancelar PSD. Practic, doi
agenți veritabili ai serviciilor de informații sovietice și maghiare, după cum
dovedim tot aici.
Peste numai 8 zile de la conferința de presă de la
Intercontinental, Silviu Brucan, de data aceasta în calitate de membru al
Consiliului FSN, îi aprobă colegului lui de constituire a GDS, cofondatorul
Alin Teodorescu, alături de împuternicitul Gabriel Liiceanu, preluarea în
patrimoniu, cu tot ceea ce se află în clădire, a sediului de lux al CC al UTC
din Calea Victoriei 120. Și asta nu e tot. Aprobarea pentru înregistrare la
Tribunal este dată de Andrei Pleșu, la rândul lui membru fondator al GDS, dar
de data aceasta în calitate de Ministru al Culturii și, ca să ființeze mai
bine, același ministru membru al GDS își acordă carevasăzică sieși și colegilor
săi și o generoasă subvenție financiară. Documentele publicate în premieră
vorbesc de la sine. Editura Politică, un cadou ca între prieteni Să mai
amintim și că, peste alte câteva zile, Gabriel Liiceanu, colegul de GDS al
ministrului Andrei Pleșu, primește de la prietenul său, prin ordin de ministru,
și „Editura Politică” cu tot patrimoniul său.
Ca și în cazul agentului KGB recunoscut, Silviu Brucan
aprobă, pe 8 ianuarie 1990, darea în folosință gratuită a sediului din Calea
Victoriei propriei lui organizații care se va înființa legal pe 22 ianuarie,
Gabriel Liiceanu a ajuns director al editurii PCR rebotezate Humanitas,
începând cu data de 1 februarie 1990, printr-un ordin dat de prietenul său, pe
20 februarie. Editură la care acestuia i se publică, de 29 de ani, toate
volumașele de eseuri adunate din „Dilema”. „Dilema” care a funcționat din 1993,
când a fost fondată de Pleșu, și până în 2003, tot din banii contribuabililor,
atribuiți prin Fundația Culturală Română aflată la vremea respectivă sub
patronajul președintelui României, care a fost, în două mandate, nimeni altul
decât Ion Iliescu. Chiar dacă istoria vorbește despre această primă
perioadă „de tranziție” ca fiind sub o guvernare FSN e bine să subliniem că, de
fapt, cu doi miniștri în cabinet (Andrei Pleșu la Cultură și Mihai Șora la
Învățământ) plus alți viceminiștri și secretari de stat, prima administrație
fesenistă de după 1989 a fost, în realitate, un Guvern FSN-GDS. Guvern condus
de Petre Roman din care nu și-au dat demisia la mineriada din iunie 1990 nici
Andrei Pleșu nici Mihai Șora, în ciuda tuturor biografiilor falsificate pe care
le flutură pe net.
GDS și „Ciuma Roșie”
Deși se pretinde un opozant al „ciumei roșii” Grupul
pentru Dialog Social este legat indisolubil de tot ce a însemnat și înseamnă
FSN, respectiv creatorii și excrescențele lui. „Forul moral” al „societății
civile” este, probabil, cel mai tenebros grup organizat de trafic de influență
și control a vieții politice și culturale din România. Ca să revenim la
modalitatea prin care s-a înstăpânit pe un bun obținut ilegal, prin corupție la
nivel înalt, ilegalitate perpetuată până azi, amintim că, la 23 septembrie 2004
apare Hotărârea Guvernului nr. 1551/2004 prin care se conferă Asociației
„Grupul pentru Dialog Social” statutul de „utilitate publică”. Practic, o mare
parte din activitatea GDS-ului e plătită astfel din taxele noastre. Semnatar:
penalul Adrian Năstase. Cine era „șef al Cancelariei Primului Ministru
Adrian Nastase”? Alin Teodorescu, cofondatorul GDS și apoi deputat PSD, „ciuma
roșie”, fost președinte al GDS (1990-1991) și, concomitent, al Fundației Soros
(1990-1996). Întâmplător și fost informator al Securității. Dar și, conform
ultimului șef al UM 0110 „anti-KGB”, faimosul general Victor Neculicioiu,
directorul Departamentului Contraspionaj «Țări Socialiste», un dovedit agent al
Ungariei.
Niște spioni
Sub prestare de jurământ, la data de 12 iunie 1994,
ora 13.30, celebrul general de contraspionaj Victor Neculicioiu informează din
nou, pentru a doua oară, membrii Comisiei senatoriale pentru cercetarea
evenimentelor din 1989 că Alin Teodorescu a fost agent maghiar, documentat
și prins în fapt, și că cel care a participat la recrutarea sa pentru
serviciile ungare se numește Horvath Andor. Recrutarea s-a perfectat la
Institutul de Economie Mondială. Cine este Horvath Andor? Pentru necunoscători,
ne spune Andrei Pleșu: „vechiul meu prieten Andor Horváth (Bandi pentru
prieteni) mi-a fost secretar de stat la Ministerul Culturii (1990-1991)”,
(Dilema veche, nr. 675, 26 ianuarie - 1 februarie 2017). Și ce a mai fost,
printre altele, traducătorul Horvath Andor? Nimic altceva decât membru fondator
al Fundației Soros, cu cel pe care l-a recrutat drept președinte. Și cine se
mai număra printre primii angajați ai lui George Soros în România? Întâmplător,
o doamnă, Catrinel Pleșu, soția ministrului oengist Andrei Pleșu, fostă
informatoare a DIE pe la 19 ani. Să mai amintim și că magnatul George Soros
sosește pe 5 ianuarie 1990 în România și este întâmpinat la sediul GDS de...
Silviu Brucan.
Români recrutați de unguri
Un adjunct al lui Victor Neculicioiu, Ioan Rusan,
colonel în rezervă al SRI, după ce a condus secția Sibiu, și fost șef al
compartimentului „Anti-STASI” din UM 0110, adaugă: „Un cadru de informații al
serviciului comunist maghiar, Hunio Gabor, prin concursul și cu participarea
agentului Horvath Andor (ulterior membru al Consiliului Director al Fundației
Soros și profesor la UBB Cluj), a realizat, în 1988, recrutarea sociologului
Alin Teodorescu”. Victor Neculicioiu mai completează în revista „Vitralii” a rezerviștilor
SRI: „Centrala de spionaj ungară a dispus recrutarea de români cu posibilități
în exterior în susținerea revendicărilor lor, plecând de la constatarea că
vocile rețelei de naționalitate nu dădeau efectul scontat. Pentru unul dintre
aceștia, după 1990, un prim ministru român a insistat, după o vizită la
Budapesta, să fie numit într-o funcție înaltă în executiv (2002)”. Afirmația
este întărită de generalul (r) Aurel I. Rogojan în cartea sa, „Fereastra
serviciilor secrete. România în jocul strategiilor globale” (Editura
Compania, București, 2011), cu mențiunea că Adrian Năstase a fost informat
dar degeaba. După doi ani în postura de consilier personal al
primului-ministru, pe 1 martie 2004, Alin Teodorescu devine oficial „Șeful
Cancelariei Primuluiministru”. După numai alte trei zile, pe 4 martie, în urma
unei ședinte a Guvernului PSD-UDMR, Adrian Năstase aprobă reinstalarea la Arad
a statuii celor 13 generali austro-ungari autori ai genocidului a peste 40.000
de țărani români. Statuia criminalilor fusese dezansamblată în urmă cu 80 de
ani de Regele Ferdinand și Ionel I.C. Bratianu. În mai 2005, sub Călin
Popescu Tăriceanu, cine se străduiește să-i păstreze GDS-ului sediul gratuit
primit de la FSN? Ministrul Culturii, Mona Muscă. Întâmplator, și ea,
informatoare a Securității. După 10 ani, când se apropie expirarea contractului
de gratuitate de 10 ani și se ridică deja discuții publice despre implicarea
politică a GDS-ului, cine îi reconfirma gratuitățile locative din buricul
târgului pentru încă 10 ani? „Ciuma roșie” - Victor Viorel Ponta.
Plagiatori și informatori
La capitolul morală, vajnicii 22-iști dau de pământ cu
„colaboratorii Securității” - chiar dacă nu sunt dovediți dar apar pe liste
negre - dar și cu plagiatorii. Dar se uită că Andreea Pora, de exemplu,
redactorul șef al organului, este o plagiatoare recunoscută. Ea a fost dată
afară de la Hotnews după ce a plagiat din Cotidianul și Ziare.com fraze
întregi, inclusiv cu o greșeala a colegilor plagiați. Peste ani, a repetat
figura cu InPolitics, de data asta cu mai multă atenție dar, la fel, fără nici
cea mai mică jenă. Dacă cazul Pora e, totuși, ridicol, cel al predecesoarei
sale în funcție ne amintește de funie în casa spânzuraților. Gabriela
Adameșteanu, membră a GDS din prima tranșă, a fost silită să renunțe la șefia
22- ului după ce, în urma campaniei „Voci curate în presa și societatea civilă
din România”, CNSAS a furnizat oficial informația că scriitoarea a fost
„sursă a UM 0544”, fosta Direcție de Informații Externe a Securității
(DIE). Scriitorul și cercetătorul Mihai Pelin, coordonatorul volumului SRI
„Cartea Albă a Securității” afirma că ea i-a fost bagată în pat disidentului
Mihai Botez, pe care l-a talonat apoi toată viața. Primul redactor șef al 22 -
și purtător de cuvânt al GDS - a fost Stelian Tănase, la data „revoluției”
„instructor cultural” UTC la Casa de Cultură „Nicolae Bălcescu”, cu părinți
activiști PCR.
Paleologu, Cezarul informatorilor
Cezarul informatorilor, Alexandru Paleologu, la rândul
lui membru co-fondator al GDS și ambasador al regimului FSN în Franța (până
când s-a solidarizat cu „Golanii” din Piața Universității), oricât de simpatic
a reușit să se facă public, datorită inteligenței lui vii, a fost o slujnică
oribilă a Securității, ca să citez un cercetător CNSAS care i-a conspectat
Dosarul. Așa simpatic cum era a semnat pentru eliberarea mahărului comunist
Gogu Rădulescu arestat în lotul CPEx al CC al PCR. Recunoașterea colaborării
sale cu Securitate nu îl absolvă de răul făcut, este de părere istoricul Adrian
Majuru, care scrie destul de contontend cu privire la memoria bătrânului
turnator și al „dinastiei” sale sterpe. „Alexandru Paleologu este asasinul
moral al lui Mircea Vulcănescu. Dinastia Paleologu merge mai departe. Fiul
său este deputat PDL și se visează primar de sector”, scria istoricul literar
Adrian Majuru, într-un serial din Cotidianul dedicat non-valorilor care ne
sufocă. De la momentul scrierii lui Majuru, mini-Paleologu a ajuns ambasador și
chiar și Ministru. Al Culturii! Din această poziție a îndrăznit să aprobe
profanarea statuilor marilor repere ale culturii și învățământului României
aflate la Universitate, așa cum tatăl său o făcea în scris pe vremuri. Dar să-i
dăm cuvântul lui Adrian Majuru: „Și în timp ce spurcăciunea de Alexandru
Paleologu încasa purcoaie de bani prin Uniunea Scriitorilor de la Securitate
pentru turnătoriile lui, victima sa, trădată și ucisă, Mircea Vulcănescu, se
stingea lent și dureros la Aiud. Iar fiul acestui turnător asasin, imoral ca
tatăl sau și cu ușor retard în imediat, Toader Paleologu, este în continuare în
cărțile puterii și visează la un fotoliu de primar. Această micro-dinastie
Kim a României rămâne în cărțile serviciilor și în defavoarea noastră.”
Mircea Dinescu, în primele rânduri
la constituirea GDS-ul
Conferinta de lansare a GDS, pe 31 decembrie 1989, s-a
dat la Inter. Un alt liant principal între Grup și FSN a fost „poetul-portofel”
Mircea Dinescu din „loja lui Gogu Rădulescu de la Comana”, aflat în primele
rânduri la constituirea GDS-ul dar și la masă cu Iliescu, în Consiliul
Frontului Salvării Naționale. Dinescu este ginerele profesorilor Elena
Loghinvski (Ludmila Loghinovskaya) și Albert (Adalbert) Kovacs, fost bursier în
URSS, cu doctoratul în filologie la Universitatea „M.V. Lomonosov” din
Moscova și ulterior asistent la Catedra de filologie rusă a Institutului „Maxim
Gorki” din București, unde soția lui devine lector. Albert Kovacs trebuie să-l
fi cunoscut nemijlocit pe Ion Iliescu, cu care a studiat în URSS exact în
aceeași perioadă. După cum se știe, la începutul anilor '50, Ion Iliescu a fost
secretarul "Sovietului unional al studenților și aspiranților români"
aflați la studii în Uniunea Sovietică, organizație sovietică subordonată direct
conducerii Komsomolului, în care erau înglobați automat toți bursierii din
România. Conform cercetătorului Vladimir Alexe („Candidatul Manciurian”) Ion
Iliescu îi raporta din această calitate secretarului Komsomolului, care în acei
ani era Alexandr Selepin, cel care, nu întâmplător, va fi numit în 1958 în funcția
de președinte al KGB. La moartea lui Kovacs, în 2015, Uniunea Scriitorilor din
România condusă de Nicolae Manolescu i-a urat... Ex Oriente Lux: „Îl salutăm pe
ultimul său drum fără să spunem să-i fie țărâna ușoară, ci doar cerul de la
Răsărit să-l lumineze”...
Soacra lui Dinescu este teleportată după absolvirea
Facultății de Filologie a Universității de Stat din Ural la București de unde
își plătește cotizația la PCUS regulat, prin ambasada URSS, curea directă de
transmisie către Moscova. Pe 11 mai 1988, Andrei Gromîko, președintele
Sovietului Suprem, vine în vizită oficială la București, unde lasă și o listă
scurtă de invitați din domeniul culturii pentru o vizită de perfecționare în
URSS. Pe ea figurau numele lui Dinu Săraru și Mircea Dinescu. Scriitorul Dinu Săraru
nu obține avizul CC al PCR pentru această vizită, în schimb Dinescu face turul
URSS, monitorizat în parte de agenți ai DSS (0110), până în Crimeea, unde i se
pierde urma pentru o perioadă mai lungă de timp. Prestația lui pro-Iliescu din
decembrie 1989 este cunoscută.
După 1989, între multe altele, Dinescu organiza la
ICR-ul condus de Patapievici „Zilele Filmului Rus” sau devenea agentul
electoral al UDMR-istului penal (conform DNA) Laszlo Borbely, autonomist al
"Ținutului secuiesc” iar socrul lui se evidenția în Conferințele de la
Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” drept un admirator fățiș al lui Vladimir
Putin. În 1991 i-a fost și Dinescu amfitrion și conviv lui Soros la București,
chiar la Uniunea Scriitorilor, la lansarea cărții „Pentru o transformare a sistemului
sovietic”, proaspăt scoasă de prietenul și tovarășul său de Grup Gabriel
Liiceanu, din tipografia fostei Editurii Politice a PCR, acum „Humanitas”.
Cuvântul despre matrioșka masculină a „societății deschise” pare scris de
însuși Brucan, cel care l-a primit pe Soros în România, chiar în primele zile
ale lui ianuarie 1990: „Autorul cărții de față s-a implicat total,
practic și teoretic, prin inițiative directe ca și prin elaborari abstracte, la
procesele care au schimbat și vor mai schimba nu numai înfățișarea
continentului nostru dar și destinul Statelor Unite"
Numitorul comun - informatori ai Securității
„Informator al Securității”, numitorul comun al multor
fondatori ai GDS. Întâmplare sau determinare? În mod cert, determinare! A fost
cea mai sigură modalitate ca „dreapta civică” să fie sub control din capul
locului. O dreaptă independentă ar fi fost un mare pericol, pentru că nu ar fi
putut să fie șantajată, nu ar fi avut cum să joace după cântec. Unul dintre
primii membri fondatori ai GDS deconspirați, despre care azi nu se mai vorbește
și despre care nu mai e nici o referire pe site-ul GDS, la rubrica dedicată,
este Dan Oprescu. El a fost silit să se retragă din GDS numai după ce au apărut
dovezi că a fost turnător, în 2002 (după 12 ani de dat lecții despre moralitate
în politică și societatea civilă). Dezvăluirea nu l-a împiedicat să fie mai
departe consilier superior în Guvernul Năstase la Agenția Națională pentru
Romi. Un alt turnător select, Călin Anastasiu, fost membru fondator GDS,
prieten la cataramă cu Alin Teodorescu și fost deputat al Partidului Alianța
Civică, a tăcut până a fost deconspirat printr-un demers la CNSAS. De altfel, Anastasiu
a fost cel cu care Alin Teodorescu a înființat prima companie de sondare a
opiniei publice, IMAS. Anastasiu a fost folosit că sursă a Securității în
perioada 1988- 1989, cu acordul PCR, și a avut numele de cod „Anghel”, după cum
a relevat oficial CNSAS tocmai în 2010.
Mihnea Berindei, fiul lui Dan
Berindei și omul de legatură al GDS cu neo-kominternul european, a fost racolat
de Securitate în 1968 și a avut două nume de cod: „Sandu”
și „Mircea”, a demonstrat CNSAS. Cunoscută specialistă franceză în istorie
recentă, Catherine Durandin, și, totodată, expertă a Ministerului Apărării
Franței, a întărit această notă afirmând fără ocolișuri că a fost informată
chiar de către serviciile speciale franceze că Mihnea Berindei a fost trimis de
Securitate în Franța și a operat că agent al acesteia. Sorin Antohi, un alt caz
răsunator, alias „Valentin”, a fost nu numai informator dar și doctor închipuit
la Universitatea lui Soros de la Budapesta cât și membru al Comisiei Tismăneanu.
Un ministru de Externe voia să-l pună președinte al Fundației-clonă Gojdu, care
urmă să predea Ungariei oficial toată moștenirea marelui mecena Emanoil Gojdu.
N-a fost să fie. Andrei Corbea-Hoisie, fost membru GDS și ulterior ambasador
la Viena, și-a turnat prietenul, pe disidentul Dan Petrescu de la Iași. Din
GDS au făcut parte și doi prelați (singurii), despre care se uită acum: Iustin
Marchiș, turnător la Cozia și Nicolae Corneanu, membru al Comisiei Tismăneanu
și turnător timp de peste 40 de ani, unul dintre cei mai prolifici informatori
ai Securității, depășit poate doar de Dan Amedeo Lăzărescu sau Mircea Ionescu
Quintus. Altă membră fondatoare a GDS, Smaranda Enache, fondatoare a Ligii
Pro-Europa din Târgu Mureș, a fost, de asemenea, atât informatoare a
Securității cât și activistă PCR. Rectorul Universității, Mircea Dumitru, alt
„sifon”! Acum, foarte vocalul Mircea Dumitru, la rândul lui membru GDS, a tăcut
mâlc timp de 27 de ani pe tema relațiilor lui cu Securitatea. Fostul
ministru al Educației cioloșiste, membru corespondent al Academiei Române, pe
lângă faptul că a tradus din germană pe care nu o știa pe când era angajatul
lui Liiceanu la Humanitas, „a fost recrutat de către Securitate în scopul
încadrării informative a studenților din Facultatea de Filozofie din București
și a semnat la dată de 23 octombrie1980 un Angajament, olograf, fiindu-i
atribuit numele conspirativ Negulescu”, după cum a atestat CNSAS de abia în
2017 și a dezvăluit Evenimentul Zilei. Anterior acesta mințise că nu a
colaborat niciodată cu Securitatea. Cu toate acestea, în prezent, fostul
turnător e bine-mersi, rector al Universității București, de unde da sinecuri
tovarășilor săi de Grup, cum ar fi Vladimir Tismăneanu, co-autor al unui
dicționar politic cu Virgil Măgureanu (în vechiul regim) și apoi al unui volum
de dialoguri tovărășești cu Ion Iliescu.
Voracii Pleșu și Liiceanu
Despre cuplul Andrei Pleșu și Gabriel
Liiceanu, membri fondatori ai GDS și cei mai aprigi
profitori ai tuturor regimurilor, e greu să mai adaugi ceva, dincolo de
cadourile pe care și le-au făcut reciproc din averea statului, de la Editura
Politică încoace. Poate, totuși, în comparație cu Ioan Aurel Pop,
„colaboratorul Securității” pe linie externă, pentru „supravegherea diasporei”
de la... Varna, ar fi cazul să amintim că, pe vremea odiosului regim comunist
nu numai că au fost beneficiari ai unor burse cu repetiție la Heidelberg
(Republica Federală Germania) când alții nici pașaport până la Ruse nu puteau
să primească, dar au făcut zeci de vizite în Occident, sărbătorind chiar și
Revelionul la Paris, în repetate rânduri, împreună cu familiile (soția sau
copilul) și călătorind uneori cu mașinile proprietate personală. Nu o spune
Securitatea cea rea ci chiar acum incinerata cu onoruri naționale Monica
Lovinescu. Dovezile abundă în Jurnalele ei! Păcat că și soția lui A. Pleșu,
Catrinel Pleșu, fosta directoare ICR, a fost, și ea, informatoare și referend a
DIE.
Patapievici, un mincinos!
Un alt membru cunoscut al GDS este
Horia Roman Patapievici. Emoționată, după prima întâlnire cu
el, Monica Lovinescu avea să scrie în Jurnalul ei: „Descoperim un tânăr (are 35
de ani și pare cu vreo zece mai puțin) simplu, emoționant și emoționat, aproape
patetic, care ne vorbește de tatăl lui ieșind din închisoare și nespunându-i
nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticlă de Murfatlar s-o bem împreună în
amintirea acestui tată mort fără să-i fi spus fiului suferințele prin care a
trecut”. După ani, Dosarele CNSAS care nu au putut fi făcute dispărute, au relevat
faptul că Dionisie Patapievici nu a murit, săracul, fără să-i spună drama
trăită de el în închisorile regimului comunist, ci a fost de fapt un ștab al
regimului comunist, fost traducător al Armatei Roșii la Viena și un foarte
interesant agent al NKVD, rezident la Banca Națională a României, unde acum
lucrează pe post de consilieră soția lui Patapievici. Mircea Dinescu, fost
membru GDS, dincolo de statutul lui vedetă de disident și ginere de cetățeni
sovietici, a fost absolvent al Academiei de cadre a PCR „Ștefan Gheorghiu” și
secretar UTC al USR cu armata la Securitate. Anul 1988 l-a petrecut într-un tur
ghidat al URSS-ului. Cei trei, Pleșu, Patapievici și Dinescu au ocupat și
funcții în Colegiul CNSAS neglijând filosofia, cultură și poezia în favoarea
documentelor secrete pe care au reușit sau nu să le găsească și dosească.
Moștenitorii lui Leonte Rautu
Alți membri de vaza ai GDS ar putea fi Anca
Oroveanu, fiica lui Leonte Rautu, sinistrul șef ideologic al Partidului
Comunist din România și a Nataliei Răutu, cea mai apropiată prietenă a Elenei
Ceaușescu sau Andrei Oișteanu, fiului Bellei Iosovici și al lui Mihail
Oigenstein, emigrat în 1954 din URSS împreună cu familia, care a fost
plasată de unchiul membrului GDS, Leonte Rautu, pe stradă Washington, în
cartierul Dorobanți. Fratele sau, Valery, s-a născut în Karaganda, cunoscutul
lagăr al românilor deportați în RSS Kazahstan, unde tatăl său se află în
misiune de propagandist și agent bolșevic chiar în lagărele de detenție, iar el
în București. Oișteanu, conform unui fost ofițer al Unității speciale Anti-KGB,
a fost urmărit pentru relații cu serviciile din blocul sovietic. Mariana
Celac, sora primului ministru de Externe al FSN, Sergiu Celac, fostul
traducător al lui Ceaușescu și acum coordonator al FUMN, este fiica
primului prefect comunist pus de sovietici în România,la Craiova, originar din
Găgăuzia, ulterior responsabil în Comitetul de Stat al Planificării. Din păcate
pentru „forul moral” al „societății civile” care este GDS a fost, și ea,
titulară a unui dosar fond Rețea a Securității, în care se arată că a fost
recrutată la dată de 01.11. 1984, pentru completarea Rețelei informative pe
linia Serviciului „F’. Nu știu ce înseamnă asta dar știu că, până la dată
deconspirarii sale de către CNSAS, în 2010, în urmă aceleiași campanii Voci
Curate, a tăcut chitic.
Alt membru al Grupului trecut de la
GDS la PSD este Sorin Ilieșiu; operator și fost propagandist PCR, împreuna cu
Lucia Hossu Longin, la Festivalul „Cântarea României”. Membră
GDS supranumită „tovarășa colonel”, Rodica Culcer, fostă „documentaristă” la
„Ștefan Gheorghiu” și Secția Externă a CC al PCR a emigrat de la Revista Era
Socialistă tocmai până în Ambasada Statelor Unite ale Americii, iar asta pe
vremea regimului comunist, pentru a ateriza apoi, prin deplasări de serviciu,
în avioanele aceluiași „ciumă penală roșie” Adrian Năstase. Andrei Cornea,
editorialist 22 și membru GDS, este fiul celui supranumit satrapul ideologic
proletcultist al educației românești, Paul Cornea, secretar CC al UTM și
sovietizator al culturii române. Desigur, fiul său n-are nici o vină.
Ilegaliștii PCdR din GDS
Un membru cu greutate al Grupului, „trecut în
neființă”, după cum se scrie pe site-ul 22, a fost Pavel Câmpeanu,
considerat de scriitorul și sociologul Petre Anghel drept un fel supraveghetor
bolșevic lăsat de Brucan la datorie între emulii lor de la GDS. Spre
deosebire de colegii săi mai tineri, el nu a fost informator al Securității ci
doar ilegalist al Partidului Comunist din România (PCdR). În februarie
1990, era publicat în New York Review of Books cu amintirile lui despre
dictatorul sângeros Ceaușescu, cu care se ținuse pe vremuri de mâna în
închisorile Jilava și Caransebeș. La fel, Mihai Șora, moșulică cel simpatic
din Piață Rezist și membru GDS încă de dinainte fondării organizației, a fost
angajatul Anei Pauker în mandatul acesteia de ministru al Externelor bolșevice,
redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă între 1959 și 1969 -
anii marilor epurări -, șef de secție între 1951 și 1954 la Editura pentru
limbi străine și a apoi primul ministru al Învățământului în Guvernul FSN Român
- Iliescu. Dan Andronic a publicat în Evenimentul Istoric o foarte
interesantă Notă Secretă pozitivă a unui ofițer de Securitate care i-a propus
colaborarea cu „organele”. De notat, a fost, la fel că Alin Teodorescu, membru
fondator și la Fundația Soros - România.
În cele din urmă poate e demn de amintit că însuși
președintele îndelungat al GDS, disidentul Radu Filipescu, este nepotul lui
Petru Groza, primul ministru al regimului sovietic comunist. Dumitru Iuga,
primul lider al Sindicatului LIber al TVR și fost deținut politic împreună cu
Iulius Filip la Aiud, acuza ca acesta a fost preluat sub control de Securității
încă din detenție. „GDS-ul s-a construit având la bază oameni controlați de
fosta securitate. Radu Filipescu, președinte (pe viață!) al consiliului de
administrație al acestui „ong” a fost preluat sub control de securitate încă
din detenție. Sub președinția sa s-au lipit acolo ca muștele la miere tot felul
de personaje, unele intelectuali de excepție dar cu morala la pământ sau în
necunoștință de cauza", afirmă tranțant Dumitru Iuga. Și ultimul pe
lista această, ignorată de Mădălin Hodor, membrul GDS-ului lui Brucan și al
IRR-ului lui Iliescu, este, cu voia dvs, celebrul Volodea Tismăneanu,
fiul tatălui lui, la rândul lui și el un biet propagandist la Ștefan Gheorghiu,
co-autor de Mici Dicționare Social-Politice pentru Tineret, la editura Politică
a PCR, alături de nu mai puțin celebrul Virgil Măgureanu, și, conform
documentelor existente la CNSAS, plantat în Occident chiar cu acordul infamei
Securități. Dar lista poate continuă...
UTC-iștii de ieri, GDS-iștii de azi
Din aceeași categorie de fiu de propagandist comunist
face parte și Teodor Baconsky, fiul poetului proletcultist Anatol E.
Baconsky („Afară neaua a-nghețat/ Și viscolele-n zbor străbat/ Și
undeva-n Kremlin o rază de fereastră luminează/ O văd mineri, soldați,
colhoznici, vreun activist îndepărtat/ Acolo Stalin rând pe rând/ Căi noi spre
comunism croiește/ Și ceas cu ceas își împlinește/ Cutezătorul jurământ/ O,
nencetat voi aștepta/ Pe Lenin – când să-l pot vedea,/ Să-i spun că razele pe
care le-a dezlegat, nepieritoare,/ s-aprind arzând mereu mai tare și
luminează-n țara mea!”). Căzut din PDL până sub linia de plutire, el a fost reactivat
în ultima perioada pe zona „alternativei de dreapta”. Mai puțin talentat
decât tatăl sau, teologul Baconsky este cunoscut și pentru incursiunile sale
prin jacuzziurile lumii. Tovarășul său de „dreapta”, Cristian Preda, a
devenit membru al PCR în 1987, în anul doi de facultate, când muncitorii
revoltei anticomuniste de la Brașov erau măcelăriți și torturați de forțele
regimului pe care el se pregătea sârguincios să îl servească. Cristian
Preda a fost membru al Comisiei de Cenzori a Uniunii Asociațiilor Studenților
Comuniști din România (UASCR) și responsabil de organizarea Conferinței
Naționale a UASCR din 1988.
La Concursul profesional științific studențesc de
științe sociale, Secțiunea „Materialism dialectic și istoric”, a obținut 20 de
puncte. Pe urmele lui Lucian Boia, lucrarea să era o odă la al XIV-lea
Congres al PCR și 45 de ani de la „revoluția de eliberare socială și națională,
antifascistă și antiimperialistă de la 23 august 1944". Concursul a
fost aprobat de tovarășa Elena Ceaușescu. Temele la care Cristian Preda s-a
dovedit eminent: „Concepția PCR, expusă de Secretarul General al Partidului,
tovarășul Nicolae Ceaușescu, la sedința Plenarei CC al PCR, a organismelor
democratice și a organizațiilor de masă și obstești din 28 noiembrie 1988
despre unitatea, continuitatea și etapele procesului revoluționar în țară
noastră, despre marile transformări revoluționare ce constituie conținutul și
definesc specificul fiecăreia dintre aceste etape"; „Ce este partidul
revoluționar al clasei muncitoare?"; „Dialectica contradicțiilor în viață
socială. Concepția PCR a Secretarului sau General, tovarașul Nicolae Ceaușescu,
despre cunoașterea și soluționarea contradicțiilor în socialism". După ce
a ajuns europarlamentar pe spezele PDL și ale Elenei Udrea a început să o
înjure birjărește, la fel ca Baconsky pe „coruptă”, deși au petrecut momente de
neuitat pe plajă prezidențială de la Neptun, sub ochiul de ciclop al lui
Băsescu și țevile automatelor subacvatice al SPP.
Alt UTC-ist tomnatic, Alexandru Lăzescu, proțăpit
de GDS la TVR pe vremea lui Băsescu, a fost vicepreședinte al Consiliului
Uniunii Asociațiilor Studenților Comuniști din Politehnică Iași responsabil
de „problemele cultural-educaționale”, adică de propagandă. Într-un interviu
din 1979 apărut în „Flacăra Iașilor”, „Andi” Lăzescu afirmă: „Suntem
comuniști sau viitori comuniști, și în orice moment trebuie să ne comportăm că
atare, să privim în viitor, care este al nostru”. Corect. A știut bine.
Alexandru „Andi” Lăzescu, unul dintre coloneii ilegali ai lui Gabriel Oprea. În
1990, simultan, era coordonator al GDS și Fundației Soros la Iași. Despre
Monica Macovei, membră GDS din tată în fiica, ați auzit probabil că
anti-corupția a învățat-o de mică, din familie, cât și de la serviciul ei de
dinainte de 1989, pe când activa că procuroare comunistă.
„Acuzatorii publici”
După cum spune și reputatul analist poltic
și militar Valerian Stan, fondator al CADA în anii ’90, GDS a fost creat în
oglindă de FSN, că partener în jocul de maskirovka practicat cu profesionalism
de manipulatorii opiniei publice de peste 29 de ani.
Mai precis chiar din 22 decembrie 1989, de când s-a pus la cale fondarea GDS
și a revistei 22 (captura, nr. 2, mai sus), care avea să poarte
acest nume ca simbol al reinstaurarii la putere a celor veniți cu tancurile
sovietice în 1944: a Ciumei Roșii. Pentru că fondatorul nu numai de facto dar
și de jure, în acte, al Grupului pentru Dialog Social a fost nimeni altul decât
Silviu Brucan, împreună cu informatorul Securității și agentul Ungariei Alin
Teodorescu. Silviu Brucan, care, dacă ar fi trăit azi, ar fi trebuit să se afle
în cătușe, alături de Ion Iliescu și ceilalți ucigași ai românilor din 1989.
Același Silviu Brucan care-și avea soția, Alexandra Sidorovici, ea însăși
agentă CEKA și apoi NKVD/KGB, la fel că soțul ei, plasată în pozițiacheie de
„acuzatoare publică” în marile procese politice ale elitei românești. Același
Silviu Brucan care, începând în septembrie 1944, în calitate de secretar
general de redacție al ziarului de partid „Scînteia”, cerea condamnarea la
moarte a marilor oameni politici și jurnaliști români. Cum e oare să dai
lecții de morală - și „anticorupție" - de pe podiumul pe care te-a pus un
agent KGB care a cerut moartea lui Pamfil Șeicaru, Gheorghe Brătianu, Iuliu
Maniu, Gheorghe I Brătianu și Corneliu Coposu?
--------------------------------------------
Sursa - https://www.activenews.ro/opinii/RETEAUA-care-incearca-si-azi-sa-sugrume-Romania-a-fost-creata-de-SOROS-si-BRUCAN-taticii-lui-LIICEANU.-Articolele-pentru-care-am-fost-dat-in-judecata-de-laudatorul-lui-BOLOJAN.-Colegul-lui-de-fondare-a-GDS-a-cerut-si-moartea-lui-MANIU-si-a-lui-CEAU-204644
