Adrian Munteanu - Am ajuns la 60 de primăveri!

 

Am ajuns la 60 de primăveri!

Nu este o plăsmuire fără suport real. Ieri am avut întâlnirea de 60 de ani de la terminarea Colegiului Național Unirea din Brașov. N-am fost exagerat de mulți. Vreo 25 din cinci clase de câte 36 de elevi. Faceți singuri socoteala și trageți concluzia. Dar cei care au fost mi-au lăsat o stare de bine, asociată unui zâmbet și conștiinței că se poate. Timpul are însă raportări diferite, de la persoană la persoană. Ceea ce am vrut eu să fac a fost să ies în față și să reamintesc că la ceremonia de absolvire a liceului din 1966 am rostit o poezie scrisă se mine, un rămas  bun adresat colegilor, profesorilor, școlii. Iar acum, după 60 de ani de la absolvire, am revenit cu o poezie scrisă în aceste zile și adresată colegilor supraviețuitori. De fapt am scris două poezii. Una am rostit-o în sala festivă a liceului și alta la restaurant, acolo unde ne-am dus să finalizăm întâlnirea. Surpriza mea s-a prelungit, pentru că fiecărui coleg i-am înmânat câte două foi cu textul sonetelor respective la care am adăugat semnătura. Apoi fiecare coleg care își dorește, va avea în mod gratuit ultima mea carte, romanul-jurnal „Fereastra Orbului” care are unele segmente ce se petrec în liceu, pe vremea noastră, a celor tineri de atunci. Nu voi pune poze, pentru că nu știu exact cine dintre colegi acceptă sau nu o astfel de destăinuire. Poate n-aș fi cerut voie dacă erau pozele de la absolvire.  Între timp s-au cam adunat firele cărunte, pentru unii spatele s-a mai încovoiat sau au apărut riduri prea multe. Dar vă spun eu că sunt temporare. Poza este cu doamna directoarea a liceului care a ținut un cuvânt de întâmpinare. Vă pun însă mai jos, pentru cei puțini care mai citesc o poezie sau pot adăsta înaintea unui moment cu încărcătura lui emoțională, dar particulară, textul celor două sonete scrise și rostite cu acest prilej.

 

~*~

Urare la 60 de primăveri

Din an în an parcă-i mai greu popasul.

Te văd și parcă nu ești tu acela.
Pe chipul cunoscut s-a pus dantela
Poverilor ce ne-au curmat taifasul.
Imagini dimprejur nu-s acuarela
Cu flori de câmp, ca să-ntrerupi impasul
Căderilor din veac adânc în ceasul
Când se va-nchide pentru toți umbrela.
Si totuși ești. Te recunosc în toate.
De când eram doar niște cruzi puștani,
Când totu-a fost să curgă ca pe roate.

Eram atunci frumoși și diafani.
Dar și acum, când timpul săbii scoate,
Hai să rămânem tineri! La Mulți Ani!

Adrian Munteanu

Urare la șaizeci de primăveri

 

Promisiune

Te văd trecând. Cuvintele cad mute.
De pe rotundul buzei prind să zboare,

Dar goana lor până la tine moare.
Cărări se pierd prin văi mereu abrupte.

Esti tu acel cu care-am pus prinsoare

Că anii noștri tineri vor să lupte
Cu timpul și din tot or să se-nfrupte
Trecând prin vremi și umbre trecătoare?
Ce mult te schimbă soarta și puterea!

Abia te recunosc. Dar drumuri lungi

Încă mai sunt. Refuză-ncovoierea,

Mâhniri si-adânci dureri să le străpungi!
Îndreaptă-ți gândul, trupul si vederea!
Eu îți urez la sută să ajungi!

 

~*~
Adrian Munteanu

Ioan Miclău-Gepianu - ATLANTIS ȘI SAHARA

 

ATLANTIS ȘI SAHARA

(Revăzută și adăugită)

 

 

~*~

 

Când era Sahara o grădină,

Și-n râuri răsfrângea a cerului lumină,

Când lacul și izvorul cu fețe cristaline,

Șopteau un basm idilic în tainice suspine,

Atlantis spre adâncuri porni să se încline.

 

Sahara grațioasă privea cu ochi gingași,

Netulburată încă, de-ai sorții vitregi pași,

Ce apăsau spre moarte Atlantisul voios,

Cum large guri de ape de sânge însetate,

Sorbeau viața dulce a unui stat frumos.

 

”O, tu Sahara verde, când lacrimile mele,

Seca-vor la izvor, stingând și-al nopții stele,

Acoperindu-mi fruntea cu-al apei greu suspin,

Din cerurile-nalte un foc dogorâtor,

Va coborî să-ți ardă gingașul chip vergin!”

 

”O, tu Atlantis, zău, de ce mă mai blestemi,

De ce-n al tău păcat vrei azi tu să mă chemi?

Doar tu ziceai că-n viață mă vei iubi mereu;

Și cât e universul ce astăzi ne înghite,

Nu văd de ce-aș putea să fiu de vină eu?

 

Din neștiute adâncuri, prin gură de vulcani,

Țâșnea magma topită de milioane de-ani,

Și înspre cer zvârlea sinistre limbi de foc,

Cutremure porniră să crape continentul,

Trăgând spre fund de ape geograficul său loc.

 

Sahara pârjolită de foc și uscăciune,

Privea spre cerul galben cu multă amărăciune!

Iar ploile musone opriră-ncet, încet,

Pân-ce câmpia-i verde cu râuri cristaline,

De vânturi năpădită, devine un deșert!

Iar ploile musone spre alte zări se-ndrept!

 

~*~

2018

Restituire: 2026

Ioan Miclău-Gepianu

George Mandicescu - I N I M A

 

INIMA.

 

Cercetările din ultimii ani ne poartă către un nou nivel al înțelegerii existenței noastre.

Inima este un organ fascinant care are propria sa „viață”, generând o energie incredibilă care ne ține în legătură cu ceilalți și cu întregul Univers.

Inima este un organ incredibil, ea dă viață transportând oxigen și nutrimente în tot corpul nostru, prin intermediul sângelui, după un ritm extrem de precis.

 Cercetătorii află acum că această mașinărie incredibilă, de mărimea unui pumn, și nu mai grea de 300 de g, posedă un nivel de inteligență pe care abia acum încep să o înțeleagă. Cercetările arată că inima joacă un rol extrem de important în activitatea noastră mentală, fizică și emoțională, activitate care până acum nici nu era bănuită.

 După douăzeci de ani de cercetări, Institutul HearthMath a descoperit că inima este un organ senzorial, care se comportă ca un centru foarte sofisticat al existenței fiecărei ființe umane:

 1. Până nu de mult, oamenii credeau că cel mai important organ este creierul, dar câmpul magnetic al inimii este de 5000 de ori mai puternic decât cel al Creierului, au demonstrat recent, oamenii de știință.

2. În starea fetală, inima se formează înaintea creierului.

3. În medie, o inimă bate de 110.000 de ori pe zi, de 40 de milioane de ori pe an și de 3,5 bilioane de ori într-o viață.

4. Într-o oră, inima produce energia necesară pentru a ridica 900 kg la o înălțime de 0,9144 metri. Într-o oră și 15 minute, inimă poate ridica o Toyota Prius!

5. Sursa bătăilor inimii este inima însăși, iar nu creierul. Inima bate de la sine. Atunci când se efectuează un transplant de inimă, aceasta nu poate fi conectată cu creierul.

6. Impulsul electric al fiecărei bătăi de inimă poate fi măsurat de la aproximativ 1.200 m distanță de corp!

7. Impulsul electric al inimii este de 40-60 de ori mai puternic decât cel al creierului. Este cu mult mai puternic decât impulsul electric al oricărui organ din corp.

8. Inima trimite mai multe informații către creier decât creierul către inimă.

9. Sistemul vascular al inimii măsoară 96.560 km și poate înconjura pământul de două ori.

10. Celule miocardice de la oameni diferiți puse împreună, se acomodează, stabilesc legături și reușesc să funcționeze la unison, ca un întreg, au descoperit cercetătorii. În cazul celulelor nervoase, aceste principii nu sunt valabile.

11. Electricitatea pe care o generează inima poate fi detectată și măsurată în structurile creierului unei persoane aflată în apropiere.

12. Inima are de fapt propriul său creier. Un creier care generează de 50 de ori mai multă energie electrică și de cinci mii de ori mai multă putere magnetică decât creierul.

13. Undele creierului unei mame se conectează la bătăile inimii copilului ei.

14. Când o persoană se simte stresată, copleșită, anxioasă, nesigură și temătoare, inima trimite semnale haotice și incoerente către creier/minte, atrăgând stresul.

15. Atunci când în mod sincer simți speranță și compasiune, inima ta transmite semnale coerente și armonioase către creier, înlocuind sentimentul izolării de ceilalți, cu senzația apropierii.

 

https://share.gemini.google/mTKEPYw2POnb

-xxx-

George M.