GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU - CAPUL Omului religios

 

CAPUL  Omului religios

 – Fața lui Dumnezeu și a creștinului ortodox

( Ciclul: Dumnezeiasca alcătuire a Chipului uman)

 

      IISUS HRISTOS E CAPUL BISERICII SALE!

   „Ci ținând adevărul, în iubire, să creștem, să credem toate

   pentru El, Care este capul – Hristos!” (Ap.Pavel, Efeseni 4,15)

 

   Această parte minunată a corpului uman are menirea de a fi coroana trupului în care trebuie să se asume viața pământeană spre a urca la cer prin virtuțile sacre: onoare, credință, fidelitate, demnitate, curaj, suveranitate, iubire, nimbul martiriului, al cuviosului, aura sfințeniei.

   Capul Omului, grație formei sale sferice, poate fi comparat după filosoful traco-get Platon, cu un univers și în genere simbolizează numărul unu, avântul principiului activ, perfecțiunea, soarele, divinitatea. Ca pisc al trupului uman poate întruchipa personalității firești următoarele caracteristici: conducere, încoronare, rânduială, încununare, lămurire, smerenie, spiritul manifestat, plecăciune, forță, semnele izbăvirii, biruinței ori cele ale înfrângerii.

   Smeritul Monah Maxim, tâlcuiește astfel simbolul capului acoperit: prin bărbat înțelege mintea activă și mintea care se exercită în contemplația naturală; el trebuie să se roage sau să proorocească fără să aibă deasupra vreo pornire sau altceva trecător, ci doar un scop evlavios și un sens al credinței curate și drepte, adică mintea îndrăgostită de teologia mistică. Prin femeie înțelege deprindere a minții active și percepție orientată în chip natural spre lucrurile sensibile. (Meditație la Medicina Biblică – Dr. Pavel Chirilă/ Pr. Mihai Valica – Asociația Medicală Creștină Christiana, București – 1992)

   „Dar voiesc ca voi să știți că HRISTOS este capul oricărui bărbat, iar capul femeii este bărbatul, iar capul lui Hristos: Dumnezeu!” (I Corinteni 11, 3) „Orice bărbat care se roagă sau proorocește, având capul acoperit, necinstește capul său. Iar orice femeie care se roagă sau proorocește, cu capul neacoperit, își necinstește capul. Căci bărbatul nu trebuie să-și acopere capul, fiind chip și slavă a lui Dumnezeu, iar femeia este slava bărbatului.” (I Corinteni 11, 4-5, 7) O singură excepție s-a ivit în istoria lumii când Maria Magdalena s-a rugat cu capul descoperit Mântuitorului nostru Hristos, sub șuvoiul lacrimilor de foc, ștergându-I picioarele cu părul capului ei, întruchipând astfel o smerenie profundă și o dragoste sacră, înflăcărată.

   În cea mai sublimă viziune profetică Apostolul Ioan o vede pe Crăiasa Cerului – Fecioara Maria, învăluită în soare, cu luna sub picioare, și cu o cunună de douăsprezece stele pe cap.” (Apocalipsa 12, 1) 

   Întotdeauna deasupra capului Omului religios trebuie să se așeze mai întâi ca acoperământ rațiunile spirituale care sunt în comuniune cu harul divin, apoi părul ale cărui fire par a fi raze cerești, raze ce devin ramurile arborescenței de pe creștet și „rădăcinile prin care coboară în Om energiile divine și puterea dătătoare de viață”, după cum afirma Annick De Souzenelle. (Simbolismul Corpului Uman, trad. Margareta Gyurcsik, Ed. Amarcord, Timișoara, 1999)

   Părul capului Omului semnifică prin excelență credința, înțelepciunea, iubirea și forța divină. Părintele ceresc – Tatăl nostru este reprezentat în iconografia creștină sub chipul unui Moș serafic cu plete mari și barba lungă de culoarea zăpezii, realizat și isihastic de Avva Ghelasie Gheorghe de la Sfânta Mănăstire Frăsinei-Vâlcea în lucrarea sa: „Moșul din Carpați”.                             

   Au fost mari sihaștri care aveau ca îmbrăcăminte doar părul capului și barba acoperindu-le trupul de la cap până la picioare.Toți înțelepții, sacerdoții, poeții, suveranii, proorocii, artiștii purtau cu noblețe podoaba capilară prin plete mari și barbă lungă. Să ne amintim povestea biblică a tracului judecător Samson, unde ni se ilustrează profund simbolul forței divine.

   Viteazul Hercule a fost închinat Domnului încă din pântecele mamei sale. Îngerul Domnului s-a arătat mamei spunând: „Iată ai să zămislești și ai să naști un fiu; și nu se va atinge briciul de capul lui, pentru că pruncul acesta va fi chiar din pântecele mamei sale nazireu al lui Dumnezeu...” (Judecători 16, 13). Ca judecător în Israel a împărțit dreptatea vreme de 20 de ani. Părul lui se întindea pe mulți metri lungime, iar duhul Domnului îi pogora o forță fizică colosală, ieșită din comun. Dar, la o vreme Dumnezeu s-a îndepărtat de el și s-a apropiat Dalila, femeia cu care trăia după trup și cea are avea să-i pună capăt zilelor, trădându-l filistenilor, după ce a aflat că puterea lui consta în părul de care nu s-a atins nici brici nici foarfecă de la nașterea lui.  

   Din cea mai frumoasă poezie de dragoste a Bibliei, desprindem câteva mărgăritare rare: „...părul tău turmă de capre pare, ce din munți, din Galad se coboară.”(Cântarea Cântărilor 4, 1) „...capul îmi este plin de rouă și părul ud de vlaga nopții.” (ibid. 5,2) „Capul lui, aur curat; părul lui, păr ondulat, negru-nchis, pană de corb.” (ibid. 5,11)

   Virtuțiile care dau noblețe spiritului încununează ființa umană ca un curcubeu al bucuriei. Tradiția protodacă ne amintește că părul la bărbat este floarea virilității. Toți marii noștrii Voievozi-Domnitori au avut plete mari și barbă lungă. „Barba, mărturisea Sfântul Clement Alexandrinul, degajă o mare putere magnetică și are o deosebită înrâurire asupra cugetului!” (Pedagogul)

   Pentru Istoria Bisericii naționale, respectiv pentru zilele noastre cea mai semnificativă barbă la geto-daco-români a avut-o Avva Arsenie Papacioc, trecut recent lângă Sfinții neamului din Ceruri.  Un viețuitor al Mănăstirii Slatina - Suceava, spunea că podoaba Părintelui Arsenie e „cea mai splendidă barbă din sud-estul lumii. Barba lui măsura atunci 65 de centimetri.” (Între timp și veșnicie – Viața părintelui Arsenie Papacioc, Ed. Accent Print, 2014)

   Un prolific scriitor și om de cultură Mihail Rădulescu (mi-a fost profesor de Lb. engleză la Facultatea de Teologie – București, apoi colaborator religios în „Frăția Ortodoxă”), a reușit să redea impecabil Icoana Avvei Arsenie Papacioc – Patriarhul iubirii: „Fața, umerii, pieptul, ba și pântecul sub centura-i grea, cu însemnele lui Alfa și Omega pe catarama de metal, îi erau adiați de o barbă de neimitat de vreun peruchier de pe pământ. Lată cât cuprinde, lungă cum nu s-a mai văzut, ezita între alb, negru și cărunt; mereu o cutreiera boarea, o răsfira, o învolbura, o zvârlea înainte-i; tortul ei cânepiu avea un suflu propriu, o existență de sine, un mod de a petrece prin lume de o originalitate netulburată.

   Ea desena în văzduh întrebări îndreptate către neclintirea brazilor; ea șuguia cu norii nestatornici; ea se înduioșa asupra firavelor ace verzi ale ierbii zdrobite; ea se mira de statornicia stâncilor. Lucrurile stăteau ca și când părintele Arsenie ar fi viețuit dimpreună cu barba sfinției sale în același trup; dumneaei în dialog cu firea dimprejur, dumnealui adâncit în rugăciunea inimii, pe când schimba vorbe cu cel din fața sa. Și niciodată nu puteai jura care îl stăpânea, întrecându-l în tăria voinței pe celălalt, Măria Sa Barba sau smeritul ieromonah, și de partea cui înclina mai plină de îndurare, de iertare și de înțelegere, Iubirea Divină.”(ibid.)

   Podoaba capilară a Omului religios, precedată de fruntea sa închipuie la nivelul capului, semnul demnității, nimbul geniului, martirului, profetului, coroana suverană sau aura sfințeniei, devenind întru totul asemenea sieși, identificându-se astfel cu arhetipurile sale divine.   „Nimbul” este „migdala aureolată”, adică migdala care se deschide spre Lumină”.(Annick De Souzenelle, Simbolismul Corpului Uman, op. cit.)

   Fruntea lată, înaltă, senină, luminată semnifică cea mai înaltă manifestare a harului, înțelepciunii, creației, artei, puterii, răbdării, libertății, curajului, credinței, jertfei și iubirii!

   Omenirea îndeosebi cea creștin-ortodoxă a fost aureolată peste vreme prin frunți divine: Mântuitorul Hristos și Fecioara Maria, frunți profetice: Zamolxe, Deceneu, Iov, Ioan Botezătorul, frunți apostolice: Andrei, Ioan, Pavel, frunți voievodale: Dromihete, Decebal, Mircea cel Mare, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Dimitrie Cantemir, frunți vlădicești: Varlaam, Antim Ivireanul, Andrei Șaguna, Calinic de Cernica, Irineu Mihălcescu, Justinian Marina, Antonie Plămădeală, Justinian Chira ori ale Luceaferilor noștri: Mihail Eminescu, Petre Țuțea, Mircea Eliade, Vasile Băncilă, Daniil-Sandu Tudor,Octavian Goga, Nichifor Crainic, Teodor M. Popescu, Radu Gyr, sau marii Părinți filocalici: Nil Dorobanțu, Nicodim Măndiță, Arsenie Boca, Constantin Galeriu, Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu... 

   „Soarele tău nu va mai asfinți, și luna ta nu se va mai întuneca. Căci Domnul va fi lumina ta pe vecie!” (Isaia 60, 20)

   Cea mai de preț comoară a capului Omului este CREIERUL, care prin structura sa anatomică: volum, greutate, numărul liniilor cerebrale, cantitatea de substanță cenușie și modul de alimentare a creierului cu sânge întrupează Viața psihică, care alături de Viața religioasă, cea dobândită prin har și virtuți înnobilează Omul prin predispoziții spirituale, culturale, intuiție religioasă,inspirație poetică, talent artistic, creație sublimă, genialitate, profetism, clarviziune. Privit cu admirație, observăm că are forma unei noi semințe, al cărei peduncul e format din trunchiul cerebral. Măduva spinării închisă în canalul neural de-a lungul întregului corp, devine la nivelul capului, însuși creierul cu cele două emisfere cerebrale hașurate cu circumvoluțiuni.

   Craniul ca os, aparține tainei ce unește toate oasele corpului, alcătuind astfel substanța ființei. „Înflorire a măduvei spinării, împlinire a sa după ce a parcurs urcușul coloanei vertebrale, creierul este în același timp o sămânță, un început!” ”.(Annick De Souzenelle, op. cit.)

   În momentul intrării sale în craniu, trunchiul cerebro-spinal emite cele șase rădăcini ale cerebelului – „Arborele vieții”, semănând cu o frunză de stejar. Fiecare din foliolele cerebelului reprezintă o parte a corpului, iar total este însuși întregul corp, prin vocația specifică a urcării sevei și a organizării sale coronale în vârful Arborelui: craniul-coroană. La baza cerebelului se află „nodul vital”, centrul respirației ce însuflețește întreaga ființă. În fața lui se află hipofiza, care are o mare influență asupra tuturor glandelor endocrine și îndeosebi asupra glandelor sexuale.

  Greutatea medie la om a creierului e de 1860 g. Creierul lui Byron cântărea 2238 g, al lui Eminescu 2238 g, al lui Dante Alighieri avea 2237 g. Al lui B.P. Hașdeu era deasupra tuturor. Moștenirea genetică, creierul, inima și harul divin înveșmântate în porfira virtuțiilor creștine alcătuiesc imensul nostru tezaur sufletesc, și-i dau dimensiunea dăinuirii conștiinței de sine!

 „Din imensul nostru tezaur sufletesc, creierul ne redă numai ceea ce este susceptibil de exteriorizare în mișcare, numai ceea ce este cu putință a fi simbolizat din mecanismele sale motorii, numai ceea ce ar putea să intre în foarte diferite aranjamente motrice, în diferitele cadre motorii, pe care este în stare să le pregătească anticipat.” (Meditație la Medicina Biblică – Dr. Pavel Chirilă/ Pr. Mihai Valica – Asociația Medicală Creștină Christiana, București – 1992)

   Cele două părți laterale ale capului formează templul sau catapeteasma Omului religios.    Prin tâmplă se produce mai întâi o pogorâre a lumii divine ce se reflectă apoi în lumea naturală, producându-se o efervescență a vieții pe firmamentul înțelepciunii și al iubirii, ca un legământ între pământ și cer, ca o mișcare mirifică a astrelor și a undelor serafice ale cugetării suave.

   În prelungirea tâmplelor, templului, catapeteasmei se pogoară sidefiu obrajii ca de piersică necoaptă sau ca o floare castă pe care o polenizează neobositele și minunatele albine.    

  „Frumoși se văd obrajii tăi, așezați între cercei, și gâtul împodobit cu șire de mărgăritare.” (Cântarea Cântărilor 1, 9) „Trandafir mirositor sunt obrajii lui, strat de ierburi aromate.”(ibid, 5, 13). „Două jumătăți de rodii par obrajii tăi, sub vălul tău cel străveziu.” (ibid. 6, 7)

   Forma Ochiului e forma oricărui astru și are porunca divină de a duce în creier și în inimă lumina cea creată în prima Zi a Facerii, a Creației Domnului, iar mai apoi să vadă și să înțeleagă pe Dumnezeul-Om – Iisus Hristos. Fiziologia sistemului nervos ne demonstrează că o mare parte din creier e ocupată de zona de proiecție somestezică a mâinii și în special a degetului mare. Și tot creierul îngăduie fidel frecvența excitației sonore de-a lungul căilor acustice. (Meditație…)

   Comuniunea dintre creier – inimă și har exercită Omului puterea de cugetare, căreia îi aparțin judecățile, asentimentele, impulsurile spre acțiune, aversiunile și evitările acțiunii, prezicerea.   În chip cu totul special îi aparțin înțelegerea celor spirituale, virtuțiile, științele, principiile artelor, puterea de deliberare și puterea de alegere.

     Memoria e un sigiliu inefabil în care se păstrează percepția și gândirea. „Ce poate fi mai frumos, exclama imperios Marele Vlădică-monah Justinian Chira, decât gândirea omului care este dirijată după cuvântul Creatorului?”  (Arhiepiscop Justinian Chira, Trăiți Frumos și-n Bucurie, Sfânta Mănăstire Putna – 2024)

   Sufletul sesizează sau percepe cele sensibile prin organele simțurilor. În chipul acesta avem opinia. Pe cele spirituale prin cunoaștere le percepe cu mintea și avem gândirea. Puterea rațională a sufletului mai îmbrățișează alături cuvântul mintal, cuvântul rostit, cuvântul scris.

   Dacă creierul este perfect unui trup sănătos, atunci sufletul lui poate atinge desăvârșirea. Sufletul are capitala în inimă de unde guvernează peste creier. „Sufletul , mărturisea marele Vlădică-maramureșan Justinian Chira, este în tot trupul nostru. În fiecare celulă, până la cea mai neînsemnată, există suflet. Trupul nostru este încărcat de acest miraculos element divin.” (Arhiepiscop Justinian Chira, Trăiți Frumos și-n Bucurie…)

   Cântarea, simbioza, armonia, sinteza, simfonia, liturghia dintre Creier, Inimă și Suflet conturează sublim Fața ori chipul fidel al Omului. Cuviosul Nichita Stihatul arată că „starea din afară a feței Omului obișnuiește să se schimbe în funcție de stare din lăuntru a sufletului.”   Așadar, dacă sufletul e luminat, plin de har, de rugă, de cântare, de dăruire, de adevăr, de libertate, de iertare, de iubire fața e radioasă, plină de surâs, de mireasma zâmbetului bucuriei.

     Gândiți-vă că primul cuvânt grăit de Iisus Hristos după Învierea Sa este: Bucurați-vă!

       Dacă sufletul e întunecat atunci fața e posomorâtă, slută, întunecată, încrâncenată, cătrănită.   Redăm mai jos Icoana Dumnezeului – Om – IISUS HRISTOS:

   „Șanț transversal pe frunte, triunghi între sprâncene, formă în V pe muchia piramidei nazale, al doilea V mai sus între sprâncene, sprânceana dreaptă ridicată, obrazul stâng accentuat, obrazul drept accentuat, narina stângă mai dilatată, rid marcat între nas și buza superioară, rid marcat pe buza inferioară, regiune glabră între buza inferioară și barbă, barbă bifurcată, rid transversal la nivelul gâtului, ochii larg deschiși, puternic accentuați, părul în două meșe.” (c.f. Ian Wilson, în Meditație la Medicina Biblică, op. cit.)

                                    FIUL OMULUI

   „De pe scaunul său ceresc/ Crist se pogorâ pe acest pământ,/ unde, cu milenii în urmă,/ în paharul amar al morții/ își turnă viața-i fără de moarte/ pentru cei ce-au venit la chemarea lui/ și pentru cei ce-au rămas de o parte./ El privi jur-împrejurul său/ și văzu armele răului,/ care-i răniră propria vârstă. Nerușinatele cuie și suliți, zvelte cuțite furișe,/ pumnalu-n teaca stăpânirii - / strâmbe și crâncene șuierară și plouară scântei,/ asemeni colților de monștri/ dați pe tocilă.

   Dar, dintre toate, cele mai mari grozăvii/ din mâinile ucigașilor săi/ au fost cele gravate cu propriu-i nume,/ cele-ntocmite/ din textele propriilor sale cuvinte/ topite în focul urii/ și ciocănite de lacoma ipocrizie./ El își apăsă mâna pe inimă;/ simți că a morții sale clipă/ mai lungă decât veșnicia – nu-i sfârșită,/ căci cuie noi, grămezi de cuie/ făurite de viclenii meșteri/ i se înfipseră-n fiecare-ncheietură.

   El îi răni o dată,/ șezând în umbra templului lor;/ ei se-nmulțiră-n noi mulțimi.// De pe treptele propriului lor preasfânt altar/ răcniră ostașilor: „Loviți!”/ Iar fiul omului strigă în agonie:/ „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu,/ de ce m-ai părăsit?...” (Rabindranath Tagore, Poeme, Culegere întocmită și tălmăcită de George Dan, Cuvânt înainte de Radu Boureanu, Ed. pentru Literatură Universală, București – 1967)  

   Tuturor Fiilor/ Fiicelor Daco-României Tainice

      19 Aprilie 2026 - DUMINICA Sf. Apostol TOMA    

                      HRISTOS A ÎNVIAT !

    GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU

Parohia Malovăţ-Mehedinţi - Scrisoare pastorală nr. 560

 

Scrisoare pastorală

Foaie periodică,  gratuită  a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi

Anul XXVI(2026),  nr. 560(1 –31 Martie)

 Dragii mei enoriași!

 Hristos a înviat! Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului să aducă apropiere de Dumnezeu, sănătate, bucurii, înțelegere, fericire în viața și în familiile Dumneavoastră, iar în lume pace între popoare!

*

          Vremea cățeilor. A venit primăvara! Toți ne-am bucurat, căci ne săturasem de atâta iarnă. A venit primăvara, dar a venit și vremea mieilor. Încep tăierile și pământul se înroșește de sângele lor nevinovat. Sărmanii! N-au nici o scăpare și nici o crezare. Nici o lege nu-i ocrotește pe ei. Cer diperați ajutor de la mamele lor, care-i privesc neputincioase și înlăcrimate, cum sunt tăiați, jupuiți, puși în cenghire, tăiați bucățele, împachetați și dați cumpărătorilor. Zbiară oile de ți se rupe sufletul de durerea lor, precum mamele evreice din Egipt de pe vremea lui Moise, sau cele din  Betania, când le erau tăiați pruncii și nu aveau nici o putere să-i apere, să-i salveze! Am auzit că au fost oi, care cădeau în genunchi și-și înălțau botul spre cer, zbierând sfâșietor, încercând să-L îndure pe Dumnezeu să vină în apărarea mieilor. Nimeni nu le aude, nimeni nu înțelege, toți știu una și bună: mieii trebuie să moară, mieii trebuie să fie mâncați. Mieii nu au nici o lege în sprijinul lor. Nimeni nu le ia apărarea, parcă toate păcatele și toate fărădelegile lumii ar cântări în spinarea lor. Ei nu știu să se gudure pe lângă stăpâni, să se facă plăcuți, lingușitori, știu să fie miei și atâta tot. Dau din codiță doar când sug, să le arate mamelor lor că se bucură și că le place laptele, în rest, sunt ceea ce sunt, adică miei!

            A venit și vremea cățeilor! Aici lucrurile se schimbă. Omul care rămâne surd și mut la durerea oilor, la  cererea de ajutor a mieilor ce urmează a fi junghiați, sunt foarte atenți și manierați față de căței. În timp ce mieii tremură în grajduri și suportă cu greu frigul iernii, ori stau, pur și simplu, lângă mamele lor în zăpadă și în ploaie, cățeii stau în casă, pe sofale, pe pat, uneori pe masă. Ei dorm cu stăpânii sub plapumă, au cojocele de mieluț făcute anume, ca să nu răcească atunci când ies stăpânii cu ei la plimbare. Cățeii mănâncă numai mâncăruri alese, cumpărate cu bani grei de la magazine și farmacii veterinare. Stăpânii se îngrijorează ca de proprii lor copii de suferințele cățeilor. Îi duc la cabinete veterinare, îi consultă medici de specialitate, le dau tratamente. Pe căței îi țin stăpânii în brațe, îi sărută, uneori cățeii îi ling pe față, pe la gură, în semn de dragoste eternă. Cum să ții un miel în brațe?! Un cățel e altceva! Mielul miroase a usuc, pute; cățelul e spălat la câteva zile cu șampon special și parfumat cu șpreiuri  scumpe, fiindcă nu poate să miroase oricum. Unii căței își fac nevoile în casă, pe covoare, pe parchet, uneori în pat, dar nu contează. Stăpânul curăță cu hărnicie, să-i arate cățelului cât de mult îl iubește. De la miel se folosește totul, inclusiv oasele, pe care le mănâncă,- cine alții –, decât cățeii. De la căței nu se folosește nimic, nici măcar coada, deși pe unii îi auzi îndemnând pe alții fără ezitare: ,,-Mânca-i-ai coada!” În alte țări, la alte popoare, cățeii și dulăii se mănâncă, așa cum se mănâncă la noi mieii, porcii, vacile, păsările. La  noi, ne mai mâncăm și unii pe alții! La noi, cățeii sunt doar de companie. Ne însoțesc peste tot. Când nu putem să-i luăm cu noi din variate motive, îi lăsăm în grijă unor hoteluri specializate în cazarea câinilor și mâțelor. Suntem oameni civilizați, ce naiba!

            Ne facem timp și îi plimbăm prin parcuri, pe străzi.  Legea îi obligă pe plimbătorii de căței să aibă asupra lor punguțe de plastic, fărășele și măturele. Dacă se întâmplă să facă ceva potăile, stăpânii intră imediat în activitate. Doamnele scot din poșetă, iar domnii din servietele ,,Diplomat” fărășelul și măturica și încep să curețe ceea ce au făcut jigodiile. Dacă se mai întâmplă să nu fie pe acolo o cutie de gunoi, doamnele pun punguța cu conținutul adunat cu trudă în poșetă, iar domnii în ,,diplomat”. Domnii au avantaj că servietele  lor se închid ermetic și se încuie cu cifru, așa încât putoarea nu poate ieși; doamnelor le este mai greu, fiindcă din poșete duhnește. Cine poate să bănuiască, însă, că putoarea vine de la o doamnă. Putoarea vine de la natură, doamna miroase numai a parfumuri fine! Întotdeauna!       

            Cățeii sunt foarte plăcuți multora. Ei știu să dea din gură, adică să latre și să dea din coadă, adică să se gudure. Asta este toată știința, tot folosul ce-l aduc stăpânilor lor. Pe ei îi apără tot felul de legi interne și internaționale. Pe ei îi apără tot felul de asociații din țară și din străinătate. Pe ei îi apără artiști și politicieni! Pe miei cine să-i apere? Cu ani în urmă am predat la un liceu agricol. N-am văzut acolo o planșă cu miei, dar am văzut una imensă cu peste o sută de căței mai mari și mai mici. Erau acolo toate rasele pământului. Copiii trebuiau să le știe, să le cunoască și să le recunoască. Poate rasele de căței  era chiar temă principală la bacalaureat, la materiile de specialitate. 

            La urma-urmei, de ce ne-om mai chinui noi să ținem oi?!  Asta făceau moșii și strămoșii noștri, care aveau turme mari de oi și de miei. Erau înapoiați, nu erau oameni culți, ca noi! E și deranjant, fiindcă trebuie să te scoli dimineața, să pleci cu ele la câmp! Cu cățeii e altceva! Poți, foarte bine, să-i dai ceva de mâncare și să stai cu el în pat până târziu, așa încât să nu-ți scape nici un film la televizor. Despre oi poți să-ți înveți copilul să spună o poezie ca aceasta, spre exemplu: ,,Oița ne-aduce nouă/ Lapte, brânză, carne, ouă!”

            E vremea cățeilor, fraților! Vrem sau nu vrem s-o recunoaștem, asta este! Vai de mama noastră!

*

Taina Sfintei Spovedanii reflectată în proverbele românești(III).

III.Definiția. Sfintei Spovedanii este de o claritate și profunzime impresionante: ,,Spovedania este biciul greșalelor și mijlocul cel mai înlesnitor spre spăsenie și împăciuire”(VIII, 574). Existența sau neexistența Sfintei Spovedanii este în directă legătură cu atitudinea lui Dumnezeu față de om în lumea aceasta: ,,Cel ce nu se pocăiește, de câte ori se închină, de atâtea ori aduce aminte lui Dumnezeu de-ale lui nelegiuiri, de-aceea tu întâi să te pocăiești, apoi la Domnul să îndrăznești”(VIII, 264); ,,Precum după boală sănătatea e mai dulce, așa și după greșeală căința ne-aduce pocăință mai dulce”(IX, 57); ,,Prin păcate ne bolnăvim și prin pocăință ne lecuim. Alergă la leac, ca să scapi de boală”(VIII, 264). Această atitudine însă devine mult mai  hotărâtoare pentru situația sufletului după moarte: ,,Urât este să te duci cu sufletul încărcat de nelegiuiri, de blestemății și de netrebnicii”(VIII, 543).

IV.Întemeietorul Tainei Sfintei Spovedanii nu este menționat în proverbele studiate.

V.Săvârșitorul Sfintei Spovedanii este preotul, care e numit frecvent și pe bună dreptate duhovnic.  Instituția duhovniciei în dreptul cutumiar românesc este foarte veche și e firesc acest fapt, având în vedere, pe de o parte, vechimea preoției, iar pe de altă parte vechimea creștinismului la români. Așa, bunăoară, ea a intrat în cutumele unor localități  rurale, fiindcă acolo se întâlnesc destul des proverbe precum ,,I-a făcut popa blană”(V, 82). În acele localități era obiceiul  ca preotul să facă judecățile pentru infracțiunile din parohie. Pentru adulter, punea un țăruș în curtea bisericii. Făcea gaură la o scândură și o înfigea pe țăruș. La celălalt capăt al scândurii făcea altă gaură și acolo băga cu capul pe femeia adulteră, după slujbă. Toți care treceau o scuipau. Bărbații nu erau băgați niciodată cu capul ,,în blană”.

Duhovnicul are puterea de a lega și dezlega păcatele oamenilor: ,,Ca duhovnicul: el leagă și dezleagă”(IX, 203). El spovedește pe toți, și buni și răi: ,,Duhovnicul spovedește și pe cel bun și pe cel rău”(VI, 632). Ținerea sau iertarea păcatelor este un drept incontestabil al duhovnicului: ,,Ca duhovnicul: când vrea, te iartă, când vrea, te osândește”(IX, 203). El își  ,,încarcă sufletul cu păcatele altuia”(VII, 75), în sensul că toate păcatele mărturisite intră în responsabilitatea preotului. El răspunde în fața lui Dumnezeu de ușurința cu care a iertat unele păcate, de refuzul de a reține altele, de asprimea sau ușurătatea epitimiilor pe care le dă.  Tocmai de aceea duhovnicul trebuie să fie om învățat, mai învățat decât toți, fiindcă el este cel care leagă și dezleagă, cel care povățuiește, cel care dă sentințe: ,,Duhovnicii decât toți mai învățați să fie, că de la ei toți așteptăm povățuiri să luăm”(VIII, 710). Autorul proverbului nu se sfiește să spună că duhovnicii buni contribuie substanțial la progresul religios-moral al unui popor și invers: ,,vai de acel popor, ce duhovnici nevoiași au”(VIII, 710).

Cele destăinuite la scaunul duhovniciei rămân îngropate în sufletul preotului-duhovnic. El are obligația sacră de a nu le divulga nimănui: ,,Ce știe popa nu trebuie să știe satul”(VII, 100); ,,Nimeni ca duhovnicul mai multe taine poate cunoaște”(IX, 203). Spovedania este făcută direct, față către față, fără martori: ,,La duhovnic, ca la moară, pe rând intră, pe rând iese”(IX, 203). Credincioșii se îndeamnă unul pe altul să se spovedească: ,,Haideți să ne spovedim/La moș popa Constantin”(VII, 90). De aici vedem imaginea duhovnicului ca a unui bătrân preot cu experiență de viață.

Preotul povățuiește și dă canoane enoriașilor ce se spovedesc, dar în unele cazuri  aceste  prescripții el nu le respectă: ,,Duhovnicul pe păcătoși bine îi povățuiește, iar el niciuna nu păzește din câte lor le grăiește”(VIII, 710). De aceea omul din popor îi transmite un îndemn înțelept: ,,Dohtore, vindecă-te mai întâi pe tine însuți”(V, 270). Dacă uneori epitimiile și îndrumările duhovnicești sunt prea aspre, omul din popor conchide: ,,Nici toate ale dohtorului, nici toate ale duhovnicului”(V, 269). Există și afirmații ironice din partea omului din popor care se bazează pe obiceiul unor preoți – duhovnici de a lua bani pentru spovedanie: ,,Vai de duhovnici, când vor lipsi păcătoșii”(VIII, 710).

VI.Primitorii Sfintei Spovedanii sunt creștinii, oamenii păcătoși, care-și simt sufletul greu de păcate(Va urma).

*

            Uitătura popii. Într-o zi eram în piaţă, după cumpărături. Eram civil. O femeie care vindea cartofi m-a recunoscut că sunt preot şi a început să strige în gura mare, că la înmormântarea soţului ei, preotul i-a făcut ochi dulci, s-a apropiat de ea şi a întins mâna s-o mângâie, dar că ea s-a ferit şi l-a lovit peste mână. Reieşea din afirmaţiile femeii, că preotul era un afemeiat şi că ea era o femeie cinstită. M-am strecurat binişor prin mulţime şi m-am îndepărtat, fiindcă scena era penibilă.

            La vreo câteva zile de la întâmplarea cu pricina, eram la o emisiune la televizor. Era emisiune interactivă, aşa că oricine putea să dea telefon şi să intre în emisiune. O doamnă oarecare a spus că la înmormântarea soţului ei, preotul nu se uita decât la picioarele ei!  Nu ştiu dacă o fi fost una şi aceeaşi persoană, însă faptul dă de gândit.

              Dacă preotul s-ar fi uitat pe deasupra mulţimii aflată la acea înmormântare, s-ar fi spus despre el că se uita după ciori sau după avioane; dacă şi-a ţinut privirea la nivelul capului, a făcut ochi dulci tocmai văduvei care-şi bocea soţul; dacă s-ar fi uitat la stânga, se uita după făină; dacă s-ar fi uitat la dreapta, s-ar fi uitat după slănină; dacă s-a uitat în jos, s-a uitat la picioarele văduvei. Grea problemă cu uitătura popii! Poate ar trebui să se lege la ochi sau să-şi pună ochelari negrii, ca să nu mai vadă şi să nu i se vadă ochii!

            Este mult mai grea însă problema cu starea noastră de spirit! Suntem stresaţi, suntem striviţi de greutăţi, de necazuri, de lipsuri. Se mai ivesc şi situaţii de acestea de drame familiale. Avem impresia că lumea întreagă este împotriva noastră. Căutăm mereu ţapi ispăşitori, ca să ne motivăm neputinţele şi eşecurile. Aruncăm cu noroi în oricine, crezând că astfel facem o ispravă admirată de cei din jur. Am uitat noţiunile cele mai elementare privind rolul preotului într-o parohie. Asta dacă le-am ştiut vreodată! Televizorul ne-a intoxicat viaţa şi ne-a modelat sufletul şi mentalitatea după alte valori decât cele tradiţionale româneşti.

            Să zicem că femeia din piaţă era bolnavă psihic sau nervos. Un om sănătos nu s-ar fi manifestat aşa în nici un caz! Se adaugă şi cea de la televizor şi  lucrurile se complică. Îmi amintesc de regretatul  preot Ionică Sfetcu de la Bârda. În mod frecvent, la biserică sau în alte împrejurări grele din viaţa cuiva, îl mângâia pe acela, fie că era bărbat, fie femeie. Îl mângâia ca un părinte şi încerca să-l încurajeze, ca să treacă de momentul critic în care se afla. Îi vorbea frumos şi-l îmbărbăta. Nimănui vreodată nu i-ar fi trecut măcar prin gând că părintele face astfel vreun ,,avans sexual” cuiva. Doamne fereşte! Părintele era părintele satului cu adevărat.  La el se duceau oamenii din sat, fie la biserică, fie acasă şi-şi vărsau durerea, necazul, lacrimile şi of-ul. De la el aşteptau un sfat, o încurajare, o mângâiere. El nu era numai părintele, ci şi judecătorul. Trebuia să ia cunoştinţă cel dintâi de o situaţie şi părerea dumnealui conta şi contribuia cel mai adesea la rezolvarea problemei. Astăzi nu numai preotul nu mai are voie să mângâie pe un enoriaş, dar chiar un copil nu mai  ai voie să-l mângâi, fiindcă devii suspect şi gestul poate fi răstălmăcit!

  Sărmană fiinţă umană, în ce hal ai ajuns!

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: ,,Scrisoare pastorală” – 559, în ,,Moara lui Gelu”, Baia Mare, 14 apr. 2026, ediție on-line(https://moaraluigelu.blogspot.com), în ,,Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 16 mart. 2026, ediție și on-line(https://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); în ,,Armonii culturale”, Adjud, 19 mart. 2026, ediție și on-line(https://armoniiculturale.ro).

*

Parohia noastră a republicat volumul Catehism creștin ortodox(600 pag), spre a-l dona credincioșilor parohiei noastre cu prilejul Sf. Paști – 2026. L-am mai donat cu mai mulți ani în urmă(2005), dar, cu prilejul vizitelor la domiciliul enoriașilor noștri, am observat că lipsește din multe case, ceea ce dovedește că  a fost preluat de către copii și nepoți, fiind o carte de mare valoare pentru un creștin. Lucrarea reproduce ediția stabilită de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Să fie de folos sufletesc tuturor celor ce o vor citi!

,,Catehismul este o colecţie de învăţături creştin-ortodoxe. Denumirea vine din limba greacă, „catehizo“ însemnând a învăţa. Conţinutul unui Catehism este dispus sub formă de întrebări şi răspunsuri. În Catehism sunt prezentate, în rezumat, comorile de învăţături din Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie pe înţelesul tuturor. Catehismul a ajutat pe preoţi şi credincioşi să adâncească mai bine învăţăturile Sfintei Scripturi şi Sfintei Tradiţii, să se întărească în credinţa ortodoxă şi în convingerea că aceasta este credinţa cea adevărată, lăsată nouă de Mântuitorul Iisus Hristos şi că numai prin ea pot ajunge la mântuire. Datorită ajutorului dat de mărturisirile de credinţă şi catehisme, multe suflete au fost câştigate pentru mântuire, mulţi creştini s-au putut feri de rătăcirile sectare, ori au revenit pe calea mântuirii, în sânul Bisericii Ortodoxe”.

*

Parohia noastră a mai republicat în luna aceasta cartea preotului Dvs., Drept canonic,  cartea Doamnei Dr. Ionescu Mihaela-Aritina, Ritmuri Japoneze, cât și cărțile regretatei sale mame, Prof. Sofia Dobrescu, Justiția supremă, Însemnări și Frunze pe cărare. Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina și-a cumpărat cărțile sale și ale mamei sale.

*

Ajutoare și donații. În această perioadă am primit câteva ajutoare și donații din afara parohiei, astfel: Doamna Dr. Ionescu Mihaela-Aritina(Curtea de Argeș): 12.100 lei; Doamna Proc. Iuliana Dogaru(Tr. Severin): 500 lei; Doamna Mierluș Maria(Rm. Vâlcea) și Domnul Sârbu Marian(Tr. Severin): câte 400 lei; Doamna Pera Maria(Tr. Severin), fiică a satului Malovăț, Domnul Ghinea Dumitru(Tr. Severin), fiu al satului Malovăț și Doamna Rădulescu Gica(Tr. Severin), fiică a satului Bârda: câte 300 lei;  Doamna Elisabeta Leferenz(Nürnberg): 250 lei; Domnișoara Rodica Bordeiașu (București), Doamna Sârbu Felicia(Turda), Domnul Zgarcea Cornel(Tr. Severin), Domnul Stănciulescu Cristian(Tübingen), fiu al satului Bârda, Doamna Trocan Maria(Lugoj), fiică a satului Bârda, Domnul Curea Gigi(Bârda) și Doamna Filip Cornelia(Tr. Severin): câte 200 lei;  Domnul Pera Valeriu(Tr. Severin), fiu al satului Malovăț, Domul Pera Alexandru(Tr. Severin), fiu al satului Malovăț, Domnișoara Baltac Corina(Timișoara), fiică a satului Malovăț și Domnul Baltac Alexandru Costinel(Tr. Severin), fiu al satului Malovăț, Doamna Mucioniu Camelia(Germania), fiică a satului Bârda: câte 100 lei; Doamna Rolea Violeta(București), fiică a satului Bârda și Domnul Mișa Mirel(Tr. Severin): câte 50 lei.

Le mulțumim tuturor! Dumnezeu să le răsplătească! 

*

Cu prilejul Sf. Paști am trimis câteva ajutoare, astfel: Parohia Valea Plopului(PH), care are 400 copii în îngrijire: 1.000 lei, Orodan Claudiu(Malovăț): 400 lei; Pau Dumitru(pentru fiu): 300 lei, Ștefu Constantin(pentru fiu) din Malovăț: 200 lei; Butoi Romică(Bârda): 200 lei; Badea Ion(pentru fiu) din Malovăț: 200 lei; Bazavan Georgeta(pentru nepot) din Malovăț: 200 lei; Tănase Stela(pentru cumnată) din Malovăț: 200 lei; Zamfir Viorel (pentru  fiică) din Malovăț: 200 lei;  Lupșa Monica(pentru fiu) din Tr. Severin: 200 lei.

*

În cursul luii martie am donat pâine credincioșilor participanți la slujbe, astfel: 1 Mart. (Bârda): 161 pâini; 8 Mart.(Malovăț): 450 pâini; 15 Mart.(Bârda): 170 pâini; 22 Mart. (Malovăț): 200 pâini: 25 Mart.(Malovăț): 235 pâini; 29 Mart.(Bârda): 144 pâini. Așadar, s-au donat 1.360 pâini. Totodată, s-a vândut pâine, la prețul de achiziție de 1,40 lei/buc., astfel:  1 Mart. (Bârda): 589 pâini; 15 Mart.(Bârda): 530 pâini; 22 Mart. (Malovăț): 250 pâini: 25 Mart. (Malovăț): 215 pâini; 29 Mart.(Bârda): 556 pâini. Așadar, s-au vândut 2.140 pâini.

*

Azilul de la Cujmir ne-a solicitat o mașină de spălat rufe. Am cumpărat-o și le-am trimis-o.

*

Cu prilejul zilelor premergătoare Sf. Paști, am spovedit și împărtășit copiii, prilej cu care le-am donat 150 ciocolate, 100 cărți de rugăciuni și 50 brățări cu cruciulițe.

*

În zilele stabilite și nu numai, am spovedit și împărtășit, la biserică și în sat, astfel: în Bârda: 38+4+5=47 enoriași. Dintre aceștia, 12 au fost copii, iar 10 au așteptat preotul acasă, fiind nedeplasabili.  În Malovăț, am spovedit și împărtășit 44+1+152=197. Dintre aceștia, 150 au fost copii, iar 26 nedeplasabili. Așadar, în total, au fost  244 enoriași de toate vârstele.

*

          Pentru Fondul Central Misionar s-au strâns 600 lei. Am trimis 1.000 lei.

*

Plăți. În luna martie am efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 15.423 lei tipografiei pentru cărți; 4.900 lei brutăriei pentru cele 3.500 pâini donate și vândute în luna martie; 3.170 lei ajutoare de Sf. Paști; 3.000 lei protoieriei pentru lumânări; 2.275 lei protoieriei pentru Sf. Vase;  2.196 lei protoieriei pentru vin de Paști; 1.392 lei pentru mașina de spălat donată Azilului de la Cujmir; 1.384 lei protoieriei pentru icoane și diferite obiecte de colportaj; 1.000 lei protoieriei pentru Fondul Central Misionar; 728 lei protoieriei pentru făclii mari;  704 lei  protoieriei pentru făclii mici; 600 lei hârtie de scris pentru imprimantă; 476 lei ciocolată pentru copiii care s-au împărtășit de Sf. Paști; 392 lei impozit;  351 lei protoieriei pentru icoane; 189 lei curentul la biserici; 168 lei poștei pentru colete; 152 lei încărcat stingătoare; 108 lei  internetul; 88 lei protoieriei pentru imprimate și altele mai mici.

*

Zâmbete.☺Doctorul: ,,- Cum stai cu durerea de cap de care te plângeai?” ,,- E plecată la părinți!” ☺Două femei stau de vorbă: ,,- Soțul meu cred că face Alzheimer!” ,,- Păi, de ce crezi asta?” ,,- Zice că nu-și mai amintește ce a văzut la mine când m-a luat!” ☺Un om bătrân mi-a spus odată: ,,Când banul vorbește, legea tace!” ☺,,- Domnule Doctor, vreau să ies la pensie!” ,,- E devreme! Încă se mai aud bătăile inimii!”  ☺Mulți sunt educați să nu vorbească cu gura plină, dar nu le amintește nimeni, niciodată, ca să nu fie cu capul gol! ☺Iarna asta a fost atât de frig în Romania, încât un politician a fost prins cu... mâinile în propriile sale buzunare!!

*

         Excursii-pelerinaj. În ziua de marți, 31 martie, parohia noastră a organizat o excursie- pelerinaj, pe următorul traseu: Tr. Severin-Malovăț-Bârda-Florești-Apa Neagră-Mănăstirea Tismana-Tg. Jiu-Mănăstirea Vișina-Mănăstirea Lainici- Petroșani-Hațeg-Mănăstirea Prislop-Mormântul Sf. Arsenie Boca – Caransebeș – Mănăstirea Teiuș – Mănăstirea Piatra Scrisă-Orșova-Mănăstirea Vodița-Tr. Severin-Malovăț-Bârda. Au participat 55 persoane.

*

Înmormântări. În cursul lunii martie am oficiat următoarele înmormântări: la 10 Martie   pentru Cimpoieru Leonița(72 ani) din Bârda, la 11 Martie pentru Paicu Nicolae(83 ani) din Malovăț, iar la 17 Martie pentru Pera Aurica(88 ani) din Malovăț. Dumnezeu să-i ierte!             

*

Inspecție. În ziua de 30 martie, parohia noastră a fost vizitată de doi ofițeri superiori de la Inspectoratul Județean de Situații de Urgență. Au inspectat bisericile, urmărind dacă acestea întrunesc condițiile necesare oficierii slujbelor și dețin materialele și instrumentele necesare stingerii eventualelor incendii. Am avut totul în ordine. Nu s-au constatat deficiențe. Asemenea inspecții se fac în fiecare an înainte de Sf. Paști. Cu focul nu e de glumit. Ați auzit și Dvs. de nenorocirea ce s-a abătut asupra Mănăstirii Bistrița din Județul Vâlcea, care a ars recent.

*

Licitații. Duminică, 10 Mai, în biserica de la Bârda, la ora 11, va avea loc licitația terenurilor bisericii din Govăra, Bucium, Dealul Corbului, curtea bisericii și cimitirul din Bârda, iar duminică, 17 Mai, la ora 11, în biserica de la Malovăț, va avea loc licitația terenurilor bisericii din Ogașul Barbului, curtea bisericii și cimitirul din Malovăț. 

*

Mulțumiri. Mulțumim cordial enoriașilor noștri pentru disciplina de care au dat dovadă în timpul slujbelor din preajma și din perioada Sf. Paști. Deși au fost foarte mulți, au păstrat liniște deplină, au manifestat atenție sporită, s-au comportat ca niște adevărați creștini.

*

Anunț. Începând cu 1 Mai, slujbele din duminici și sărbători vor începe la ora 8.

*

          Program. În luna mai avem următorul program de slujbe: 2  Mai(Malovăț-Bârda); 3 Mai(Malovăț); 9 Mai(Bârda-Malovăț); 9 Apr.(pomeniri la ora 8 la din Bârda; slujbă la Malovăț; denie la Malovăț); 10 Mai(Bârda); 16 Mai(Malovăț-Bârda); 17 Mai(Malovăț); 21 Mai(Pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 23 Mai(Bârda-Malovăț); 24 Mai (Bârda); 30 Mai(Malovăț-Bârda); 31 Mai(Malovăț). În restul timpului, preotul poate fi contactat la biserică, acasă, la telefonul  0724.99.80.86, ori pe adresa de e-mail stanciulescubarda@gmail.com.

            Hristos a înviat!  Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 

MARIAN ILIE - revista pe luna mai

 

revista pe luna mai

 

 

~*~

 

Până când Hidro-Electra Vidraru va să încarce-și

Apa-i încă-i o himeră în urbea Curtea de Argeș

Numai filele revistei omonime curg agale

Sub privirile avide de consoane și vocale

Îmbinate în cuvinte redând stări, trăiri, idei

De să-ți tot hrănești fiirea cititnd paginile ei

Uite apa, nu e apa, ba-i otravă, ba-i himeră

Vor tot curge generații pân' la jinduita eră

Când va fi s-avem detoate - liniște îndeajuns

Dragoste și-nțelepciune, întrebărilor răspuns

Și, chiar mai presus de-acestea, pace în lume să fie -

Lecturați dară revista și visați la veșnicie!

 

 

Hălăduind prin Constelații, cu safială

Astăzi dădui de-o galaxie specială

Roind în jurul unui vechi, imens pulsar

Cum rar găsim în universul literar

Cu meta-stele cocoțate-acolo, sus

Pe care astăzi le vedem, dar ele nu-s

Că din momentul când acolo s-au aprins

Până s-ajungă-aici lumina lor, s-au stins...

Pulsaru-acesta-i însă unul mai de soi

Lumina lui va dăinui mult după noi!

 

 

Nici nu va imaginati cat de mult ma bucura raspunsul domniei voastre. In primul rand pentru ca imi confirma alegerea domniei voastre ca sustinator avizat al proiectului relansat de noi. In al doilea rand pentru detaliile mentionate,  care ne vor ajuta in viitoarele demersuri. In al treilea rand, pentru ca ne ofera prilejul sa permanentizam contactul, cu speranta ca vom si avea satisfactia implinirii unei aspiratii precum cea care isi are expresia in proiectul nostru.

In sfarsit, dar nu in cele din urma, raspunsul domnnei voastre mi-a deschis calea catre realizarea unei vechi aspiratii personale, aceea de a traduce, in vederea editarii in Turcia, un volum din creatiile lui Nichita Stanescu. Sunt membru al Uniunii Scriitorilor si traducator in si din limba turca, cu un volum din creatia personala si o antologie de poezie romana traduce si publicate in Turcia, mijlocitor in traducerea si editarea in Turcia  a volumelor altor 8 din poetii antologati.

Inca din studentie am identifricat in literatura turca un poet de factura lui Nichita, "frate spiritual" al lui, din care am tradus un volum, cu care am si castigat un premiu in tara, visul meu fiind sa-l traduc si pe Nichita in turca. In ambele cazuri m-am izbit de problema drepturilor de autor, astfel ca volumul din poetul turc, editat ca premiu, l-am oferit prietnilor, fara tamtam, iar in ceea ce-l priveste pe Nichita nu stiu cu cine as putea discuta. V-as fi recunoscator daca m-ati ajuta sa iau legatura cu detinatorul drepturilor lui de autor.

Va rog sa fiti de acord ca in numarul pe luna mai sa fac referire la raspunsul domniei voastre, eventual sa-l redau in intregime, cu trimitere si la pregatirea de catre Editura Integral  a celor doua volume. Eu voi incerca sa dau de urma proiectului depus in Parlament de Fundatia culturala DLN.

 

Cu aleasa pretuire,

Marian Ilie

 

 

Cristos a Înviat! E-adevărat –

Ne este martor cerul înstelat

Și toate ne sunt martori, pe Pământ

Tot ce-a creat al Domnului Cuvânt

Semănător întru eterenitate

Al Duhului sălășluind în toate.

E noaptea Învierii lui Iisus

Luați Lumina cea din cer, de sus

Şi împărțind lumină tuturor

Să-l prăznuim pe Cel Mântuitor

Cu osanale și cu rugăciuni

Smerindu-ne, să devenim mai buni!

 

Simbioze nr.4 - aprilie 2026 (PDF atașat)

 

 

 

,,Îți trimit si-aici", zice-Aurel

Pare-se, un pic supărățel...

Practic, știți de ce mi-o retrimite?

Că n-am găsit slove potrivite

La Poezărie-n habitaclu

Pentru o revistă de cenaclu -

Cred că Literele euxine

Este singura ce ne parvine...

În sfârșit, în preajma Învierii

S-a înderpărtat vălul tăcerii

Și-au venit cuvintele în roi

Să trimit revista către voi

Cu un evantai larg de imagini

Fără nume consacrate-n pagini

Pentru că în lungul șir de ani

Din acest cenaclu constănțean

Chiar și subsemnatul s-a lansat

Devenind, să zicem, consacrat

Autor de carte după carte

De cenaclu-acum rămas departe...

Mulți plecară astfel din cenaclu

Dar n-a fost nevoie de șperaclu

Ca să intre altii, să ia locul

Și să întrețină-n vatră focul

 

 

revista SUD, nr 3 și 4 din 2026

Important according to Google magic

Click to teach Gmail this conversation is not important

Azi nu vreau vorbe să-mi aud

Trimit acum Revista Sud

Cu propria ei prezentare

Ca dar de Săptămâna Mare

Citiți, nițel câte nițel

Cu gând la pască, ouă, miel

Și osana la ceruri, sus

Mântuitorului Isus

 

~*~

MARIAN ILIE