It’a a very complex story!
Imaculatul folclor romanesc incrucisat cu exoticul indian.
Naivul, inocenta si intelepciunea motivului popular conectata cu
aglumerata mireasma antica Indiana prin arterele balistice a marelui Anca.
Mefistolianului George Anca, prin a carui vene curge sarma ghimpata de ce-a mai
inalta ascutime. Incearca si tu daca poti cititorule!
George ne demonstreaza ca tunelul nu are capat.
In toata aceasta valtoare si frierbere de timp negru plumburiu
si transpiratie pacuriana, ca prin secolul pacurei trecem, George trage
dupa el, pasind pe carbuni de otel aprins, sclipirea nemului romanesc, in
cioburi. There is no eazy way! Asa cum cauta multi, cai usoare presarate
cu pufuleti de mamica democratina. George o cara precum
paianjanul poligonul avand grija sa-l ancoreze. Multi cred ca ca prinde muste,
nefiind capabili sa inteleaga cordonul biliar strabun, carat de mii de ani prin
piatra, foc si sabie de scris, si apoi calit in apele Carpatilor.
George paseste pe taisul dintre rai si Iad. De ce? Pentru ca e
un EXCOMUNICAT, un razvratit al condeiului.
Stiu doi mari artisti care ar fi onorati sa te puna in scena
lumii: George Enescu si Liviu Ciulei. Este ca si cum i-as spune lui Vincent
Van Gogh ca stiu doi mari dileri care te vor face celebru – insa nu sau
nascut.
Prof. dr. George Anca - NEFERTITI
(scenometrie - Tangoul tigrului)
Prof. dr. George (Gheorghe) Anca
Născut: 12 aprilie 1944,
Bercioiu-Ruda, judeţul Vâlcea
Studii: Filologie (1965),
Doctorat (1974) – Universitatea Bucureşti
Specializări: Universitatea din Roma
(1973, limba şi litreratura italiană),Universitatea din Delhi (1981, limba şi
literatura sanscrită)
Limbi străine cunoscute: engleză, franceză,
italiană, hindi
Activitate profesională: Radiodifuziunea
Română (1967-1969); redactor, „Colocvii” (1969-1971); inspector, Ministerul
Învăţământului (1971-1976); lector universitar, Facultatea de Ziaristică,
Bucureşti (1976-1977); lector/professor visiting, Universitatea din Delhi
(1977-1984; 2002-2003); director, Biblioteca Centrală a Institutului Politehnic
Bucureşti (1984-1987); director general, Biblioteca Pedagogica Naţională „I.C.
Petrescu” (din 1988); profesor asociat, Universitatea din Oradea; conferenţiar,
Universitatea „Valahia” din Târgovişte
Membru: al Uniunii
Scriitorilor din România; preşedinte, Asociaţia Culturală Româno-Indiană;
preşedinte fondator, Academia Internaţională „Mihai Eminescu”; membru,
International Union of Anthropological and Ethnological Sciences etc.
Cursuri predate: limba şi literatura
română (Universitatea din Delhi ş.a.), presă şi literatură, literaturi indiene,
comunicare interpersonală, antropologie culturală, literatură universală şi
comparată (Bucureşti, Târgovişte, Oradea, Constanţa).
Publicaţii: cca 50 cărţi literare
proprii, interpretări comparatiste, studii şi comunicări la congrese de
antropologie culturală, literatură, educaţie, biblioteconomie, politologie etc.
în Anglia, Argentina, China, Franţa, Germania, Grecia, India, Israel, Italia, Iugoslavia,
Coreea, Malta, Maroc, Mauritius, Mexic, Moldova, Norvegia, Portugalia,
Republica Sud-Africană, România, Rusia, SUA, Suedia, Thailanda,
Trinidad-Tobago.
Referinţe: The World of Learning, Who’s Who în
România; Dicţionarul general al literaturii române, al Academiei
Române, Dicţionarul Biografic al Scriitorilor Români etc.
Rcunoaşteri: Medalia „Comenius”
(Praga), Premiul „Mihai Eminescu” (Turnu-Severin), Distinguished Guest of
Indian Council of Cultural Relations, Cetăţean de onoare al municipiului
Râmnicu-Vâlcea etc.
Lucrări publicate (selecţie)
Doctorat
Baudelaire şi poeţii
români/Corespondenţe ale spiritului poetic. Universitatea
Bucureşti, 1974, conducător ştiinţific: Zoe Dumitrescu-Buşulenga; preşedintele
comisiei: George Munteanu; referate „externe”: Dumitru Stăniloae, Mihai Şora,
Grigore Popa, Romulus Vulcănescu, Mihai Ursachi, Ştefan Roll, Ioan Ladea,
Mircea Maliţa, Vasile Andru ş.a. Publicare: 2001, Academia Internaţională
„Mihai Eminescu”.
Cărţi
Literary Anthropology, Bibliotheca, 2005
New York Ramayana, Academia
Internaţională „Mihai Eminescu” (AIME), 2005
Ibsenienii (7 volume), Oscar
Print, 2005-2006
Tangoul Tigrului, AIME, 2005
Sanskritikon, AIME, 2002
Manuscrisele de la Marea Vie, Majadahonda, 1996
Haos, temniţă şi exil la Eminescu, Cotruş,
Gyr şi Stamatu, Majadahonda, 1995
Articles on Education, Biblioteca Pedagogică
Naţională/Consiliul Europei, 1995
Indoeminescology , AIME, 1994
Certificate and Diploma Course in Romanian, University of Delhi,
1981
Poezie (cca 20 volume e.g. Invocaţii,1968,
Dodii, 2002, Finish Romania, 2006), proză (cca 20 volume
e.g. Eres, 1970, La Gioia, 2003, Zăpezi hawaiiene, 2006),
traduceri (din Kalidasa, Jayadeva, Milarepa, Tagore, Gianni Rodari, alţi
clasici şi contemporani orientali şi europeni etc.), teatru şi filme pe teme de
artă, editări (educaţie, literatură, antropologie, biblioteconomie etc.).
Comunicări/ Studii
„Teatrul No şi misterele
tibetane”,Universitatea Bucureşti, 1964
„The Correspondence and Dodia in the
Creation System”, Congresul Internaţional de Cibernetică şi Sisteme, Bucureşti,
1975
„Universal Values of the Romanian
Culture” , Indian Institute for World Cultutre, Bangalore, India, 1978
„Anthropomorphism in Mihai Eminescu’s
Creation”, Xth International Congress of Anthropological and Ethnological
Sciences (ICAES), New Delhi, 1978
„Sanskrit and Romanian Poetics”, în Studies
on Indo-Asian Art and Culture, vol.VI, International Academy for Indian
Culture, New Delhi, octombrie, 1980
„Sanskrit Romance Ontopoetics”, în Modern
Art and Poetry, New Delhi, 1981
„Death and Freedom in Romania”, Pugwash,
Trento, ianuarie 1990
„Symbols in a Post-Revolution”, ICAES,
Lisabona, septembrie 1990
„Romanian Cultural Developments. Mihai
Eminescu”, Columbia University, New York, octombrie 1990
„The Beauty of Peoples”, IFLA, New
Delhi, septembrie 1992
„Good things in educated people’s worst
doings”,WAER, Jerusalem, iunie 1993
„Between Social Cannibalism and Beauty
of Peoples”, ICAES, Mexico, august 1993
„From Utraquism to Multicultural
Education”, WAER, Creta, mai 1997
„Beauty and Prison”, ICAES,
Williamsburg, SUA, 1998
„From Thai Vilasa to Cosmic Library”,
IFLA, Bangkok, 1999
„Edgar, Who does (not) need libraries”,
IFLA, Boston, 2001
„Indological Studies in Romania”, Nehru
University, New Delhi, martie 2003
„In Search of Joy”, ICAES, Florenţa,
iulie 2003
„From Bloodshed to Orange Revolution”,
Pugwash, Andalo, ianuarie 2005
Publicaţii editate
The Milky Way, Delhi, 1978-79
Latinitas, Delhi, 1981-84
Liber, din 25 decembrie
1989 - 2008
Trivium, din 2003
Ziare-şcoală cu studenţi în jurnalism,
Bucureşti, Târgovişte, Delhi.
Proiecte
25 de ani de limbă română în India, 2002-2003,
Bucureşti-Delhi (cf. presa din cele două ţări);
Studii şi cercetări româno-provensale, convenţie 2003,
Saint-Remy-de-Provence
Studii româneşti la Universitatea din Turku, 2006;
Bucharest American Corner, acord-grant 2006
................................................................
PROLOG
PAMFIL
La
un om odată vin cele trei Ursitoare ca să-i ursească pruncului de curând
născut. În casa lui se aflau atunci Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru, care au auzit
ursirea prin gura celei mai mici dintre Ursitoare:
CEA
MAI MICĂ URSITOARE
Copilul
va creşte mare şi când se va însura, va trece cu mireasa lui peste un râu, va
cădea de pe cal şi va muri înecat!
PAMFIL
Cei
doi Sfinţi, auzind aceasta, spun omului că atunci când va fi să-şi însoare
feciorul, să-i poftească şi pe dânşii la nuntă. Ceea ce omul nu uită să şi
facă. Nunta trebuia să treacă peste apa hotărâtă. Atunci Sf. Dumitru, ca să
împiedice îndeplinirea sorţii, îşi schimbă calul său cu al mirelui, dar nu se
ştie cum se întîmplă, căci calul lui Sf. Dumitru poticni, iar cu coada stropi
pe mire, aşa că acesta s-a înecat numaidecât. Văzând aceasta, Sfinţii merseră
la Dumnezeu şi se rugară ca să-l învieze. Dumnezeu însă le răspunse că
DUMNEZEU
una
ca aceasta s-ar putea face numai dacă părinţii mortului şi-ar da din zilele
lor.
PAMFIL
Dar
aceştia nici nu voiră să audă şi astfel mirele rămase bun mort.
IVONA
Aşa
că Dumnezeu lucrează altfel decât e în capul oamenilor. Şi există un destin, o
karmă, fiindcă mie mi-a ghicit ‘Orbul de la Răşinari’ (am martoră o prietenă de
liceu ce se află şi ea în Germania mai de mult) că mă mărit cu el şi mi l-a
descris şi că o să umblu pe jumătate din globul pământesc şi că la sfârşitul
vieţii voi trăi în nord, în zăpadă etc.etc. şi că voi avea foarte greu copii
etc.etc. Am pierdut trei copii la 6 luni şi ceva zile.
ILINCA
Din
apă iese un om şi-i spune:
OMORÂTORIUL
Dacă
mi-i aduce tu mie o fată, să ştii că-ţi dau cinci milioane.
ILINCA
Ficiorul
de împărat ştia în acel oraş o văduvă bolnavă, cu trei fete. Se face doctor şi
spune să vie fata cu dânsul , că-i va da doctorii. Când au fost afară din oraş
i-a spus:
FICIORUL
Dacă
vrai să mergi cu mine, bine; da de nu, te omor!
ILINCA
Omorâtoriul
îl cheamă iarăşi pe ficiorul împăratului la mal. El vine, căci iarăşi avea
nevoie de bani.
OMORÂTORIUL
Du-te
şi mai adă-mi o fată, a zis el: trebuie să ştii că până acuma am avut 99 de
fete şi pentru că nici una n-a ascultat pe toate le-am tăiat, vreu să mai fac o
încercare şi cu această a sutelea, şi dacă nu va asculta, atunci am să mă duc
prin lume şi să tai toate femeile câte sunt, şi mici şi mari, şi copile şi
bătrâne, să nu mai fie nici picior de femeie pe pământ.
ILINCA
Ficiorul
de împărat i-a adus fata.
KALI
Uma
– U ma (O, nu) - , una cu Parvati, fiica muntelui Himalaia, în floare, cu sâni
grei şi coapse elefantine, are voce melodioasă, frumuseţe nepământeană. Narada
o (pre)vede mireasă lui Shiva. Cu încă două fecioare, se face preoteasă
pustnicului. În ceruri, zeii îl slăvesc pe Brahma, trimorf, nenăscut născător,
logos vedic început cu Om, îl ascultă numindu-le posomorârea pe rând, iar
Vorbzeu-Vachaspati, desemnat de Indra, numără relele demonului Taraka,
arestator de plăcere al soarelui, lunii, vântului, anotimpurilor, râurilor,
riturilor şi virtuţilor:
VORBZEU
o,
Atotputernice, dă fiinţă celui ce va distruge demonul.
BRAHMA
Dorinţa
vă va fi împlinită, nu acum, nu de mine, ce l-am nutrit a nu muri aici şi-n
altă parte are a fi distrus. Căutaţi a abate mintea lui Shiva de la pustnicie
la nuntă cu Uma şi fiul lor, în fruntea voastră va libera fecioarele captive
ale cerului.
ILINCA
O
femeie a fost moartă trei zile şi a văzut cum e în iad.
Stau
trei rânduri de morţi în şir, ca catanele, două rânduri nu vorbesc, da cei al
treilea vorbesc. Aproape de dânşii este un stâlp de fier cu o curbă, pe care
dacă o învârteşti sar scântei şi atunci cei ce nu vorbesc aşa ţipă! Cei ce fură
bostanul îl cară ca un glonte de fer greu pe un munte ascuţit ca o piramidă şi
când îl pun în vârv trebuie să cadă iar jos, şi apoi omul iar îl rădică, şi aşa
pân-în veci. Cel ce spune minciuni stă cu faţa în sus şi un şerpe de pe o
răchită îi tot picură venin în gură. Cel ce opreşte apa din fântână, se fac
lanţuri din intestinele lui. Iar la uşi a văzut ca zăvor un picior de om, din
pricină că a lovit cu piciorul dobitoacele; e tare păcat a lovi dobitocul cu
piciorul.
Şi
a mai văzut multe altele, dar n-avea voie să spuie.
ACTUL
I
Scenometrie
(regie & voci)
Copilul
ţi-e american,
sunt
din SUA,
eşti
americancă,
sunt
chinezoaică americancă,
do
you miss China,
no,
do
you like Buenos Aires?,
is
very beautiful,
New
York,
I
hate New York,
why,
is
very dirty, all a mess,
prefer
Beijing,
I
did school there,
Olimpic
Hotel is like Hilton here,
somehow,
I
stayed at seventh.
(Terţet)
Mă trage la ţaţa Ileana, maică-n sus, maică-n jos, hai, mă, şi noi la nuntă la
Neagoe,
n-am
fost, eram bolnav de orion, nici maica,
foarte
frumos, am plecat şi asta a fost totul, cică m-a văzut Nelu, o ţâgancă urâtă,
bă, un copil, tu eşti om cu armată, lasă, bă, s-o văd şi eu,
ai
venit cu ţaţa Ileana, ai plăcut-o,
soarta.
Noaptea
fură, ziua jură, barbă roşă, drac la poştă.
Am
să-ţi fac nişte linguri.
Are
părintele de cărat, mă duc să-l ajut.
Ia,
tată părince, fă-mi şi mie o dezlegare, două.
Şalul
are combinaţia de pe rochia fetei din Cobia dansând tango acum 50 de ani.
Kairos, da, mai kairotic în Buenos Aires, până la şal, şalul, însă, nu e timp,
n-o fi, cum nu, gata cu şalurile.
Ăla?
Ăla.
Gracias
senor.
Ce
putea fi mai firesc decât uciderea unei cămătărese?
Care
nu e cu doamne-doamne e cu clasa muncitoare.
I-a
zburat creierii, mă, în poligon, i-a sărit clopoţelu’ şi la foc automat,
da’
vezi că nu s-a dat de gol nebunu’,
păi
dacă a ieşit din gardă dimineaţa şi mai avea juma de oră şi avea şi muniţie de
război,
şi
ce i-a făcut,
nimic,
dă-te,
le
omor pe gradele alea,
ăla
la pregătirea ta de ajutor de comandant de gardă,
mi-a
luat funcţia de sergent,
Umbli
cu auru’ după tine,
aşa
e, umblă cu auru’ după ea şi i-a luat ochii.
Amiază
mai de aur orbului tigru.
Zi
cât e ceasu,
două
jumate,
che
ore sunt,
due
trei sferturi,
quarto,
ca şi-n germană,
n-au
was ist das,
de
câţi ani eşti tu,
traducere
liberă,
bis,
înseamnă
vachtenzi,
cum
te cheamă,
Rebeca.
(Raport
tăierea dulapului.)
Nu
s-aude,
pe
undeva prin spate,
nu
contează,
da’
s-o văd, s-a prins ceva, a luat-o spre stânga, s-o ia mai pe dreapta,
mă
laşi
da’
tu să ţii lumînarea,
s-o
apuc,
ai
băgat lumânarea, ia stai, că nu se vede,
eu
văd ceva,
da’
să nu-ţi închipui că sunt,
dă,
lasă, dă mâna, fă şi semn,
hârj,
unde
mă-sa o mai vezi,
stai
să bag mâna, daţi-vă la o parte, aoleo, complicăişn, aţi da, ă, l-am agăţat, de
tot, am agăţat-o, am scos-o,
aia
e, a,
ce,
hai
că eu ţin de ea,
trebuie
să ajungă în partea ailaltă,
ţineţi
de ea, trag,
poate
iese goală,
a
ieşit cu capul deja,
trageţi,
ia
uite,
să
nu ziceţi că n-am tras,
am
zis de 3 m am luat de 4 m,
mai
bine,
raftul
mai sus,
ai
altele da’ treaba ta,
trage
tu asta, făraşul,
ia
uite, o bucată de gresie,
stai
să vedem unde e balamaua,
adică
dacă mi-o tai,
uite
de aici exact până aici.
Secta
nostra recipit iustos et iniustos.
Recomand
Duhul pământului de Corneliu Buzinschi, un nou Ion Creangă,
adică
betziv şi curvar? se shtia doar ce chefuri trăgea la ‘bojdeucă’ dom’ părinte,
de nu trăgea Maiorescu de el… nu scria nimic!
Mda
…dar probabil că alţii nu ştiu cum a fost el scos din popie… şi asta nu pt. că
a tras cu puşca, şi-a ras barba sau s-a dus la teatru… ci din cauza unei beţii
cu mitropolitul.
Să
vină cineva la mine. Nu pot să merg pân’ afară. Nu pot pleca. Să vină cineva de
la poliţie.şi nu de aici. S-au purtat groaznic.
Am
fost al treilea, speranţa părinţilor. Nici nu mi-am luat licenţa c-am fost
aruncat pe drumuri. Roşchila spartă.
Perche
liberarci de la paura e della pieta potrebbe non essere tutto cio che
desideriamo o di cui abbiamo bisogno, Doody.
Ar
putea fi folosită sala la cursuri NGO sau reuniuni internaţionale? Există un
hotel în preajmă? Există o intrare mai puţin ‘închisoare’ în sală? Am
încurcat-o rău de tot. Trebuia să fiu la o reuniune importantă la ora 4.30. Am
intrat în complicaţii mari. Cât mai durează? Peste 10’ plec!
Te
scarpini în nas la proces?
La
proces mă scarpin în cur.
Eul
este simţirea integrităţii personale în decursul dezvoltării psihice.
Exilul
sterilizează, Noica.
Ţiganii
lui Budai erau românii.
De
ce au dispărut lichenii din oraş?
Pentru
că au o structură neselectivă, înghit toate otrăvurile, n-au clorofilă.
ARGENTINI
PISANO
(scenometrie
- Pugwash)
Nella
vita si vedono tante come in Dante.
O
comă două come.
Părere
bătrânească de-a noastră românească să trăiască.
Albergo
America nel 1940, „el Sole” per decreto fascista. Le bombe cadono nella zona
Torre Vanga – Stazione.
Am
mai scris în catedrale catolice versuri ortodoxe – ajută-mă, Doamne, şi toţi
din vitralii, mi-e cald de tine, te compun în ce am de făcut, te ţin de vorbă,
aură, mântuire fără prurit.
Otherness.
British Empire, too big. No political statements.
Nu
fiţi plictisitori.
Europe
is from Venus, America is from Mars.
Corupţia
e bună că împiedică fanatismul, n-ai spune-o, David, public, Lenin n-a fost
corupt, Hitler n-a fost corupt, Brejnev a fost corupt şi a fost mai bun.
Boring
terrorism.
Fata
s-o fi săturat să dea informaţii criminalilor.
Tu
dai din gură, ruşii-ţi dau peste gură.
Schimbare
terorism.
Crimă
la mai multe mâini pe trăgaci.
Cum
să scap de cuvinte şi să ajung la cuvânt.
Cum
să ţin un discurs ca lumea?
Norvegia
nu e în UE.
Izolaţionişti
dependenţi de americani.
România
e pierdută,
după
Rusia,
gata,
o ia Europa.
Flusso
della coscienza.
Prima
femeie condamnată la moarte în România, Elena Ceauşescu.
Paganella
îmi galvanizează gala, o diagonală.
L’uomo
oggi vive nel rumore, non sa piu cos’e il silenzio.
Preghiamo,
ascultă, Doamne, vorbuliţa mea.
Cibo
di vita eterna.
Suflămu-ne
nasul.
Pe
mine mă robişi, pe padre nici lepra, după Marcu..
Popa
are credincioşi câţi audienţii de la conferinţa mea, de-aia, adăugându-mă,
onore e gloria, libera di male.
Americană
cea mai mare rată a sinuciderilor.
Rusoaica
bătea talanga,
ai
viitor,
da,
de şefă de orchestră.
Argentinienii
sunt italieni care vorbesc spaniolă şi se cred francezi,
îi
reaminteşte Argentini din Pisa lui Pisano din Argentina.
N-a
fost bombă la tsunami, că se anunţa.
Shanti.
Trece
timpul, trec şi eu,
Argentini
Pisano mă întreabă dacă a fost oranj.
Fazzoletti
multiuso.
Pâine
bună războiul.
Ce
lene să consumi aceeaşi manipulare de mii de ani.
Religiile
termină imperiile.
Paraliticul
din Capernaum, taică-meu.
Magarelli
s-ar întoarce.
Statera
a murit tânăr.
Nu
poţi deveni norvegian dacă nu îţi place să schiezi.
Find
a proxy.
Mafia
nu lucrează decât cu mafioţii, nu cu teroriştii.
Germania
nu face cursuri de limbă pentru imigranţi.
Nu
mai e cu americanii.
Are
cine.
Mi-era
urât de Rabatov, prea comunist, socrul Cadyei, tot aia.
Ai
vorbit mult despre banii puţini pentru cele mai mari terorisme.
Frutta.
Nu
mai e peşte.
Şi
eu ce visez la noapte?
Indicatoare
cu anunţuri de teatru în alte două oraşe, unde ne gândeam să ne ducem.
A
orbi ca Joyce şi Borges.
Ruşii
tot mai fac din comunism bici.
Cleptomani
atomici.
I-ai
luat locul, canibalule, acum cine te-o mânca pe tine, nene, vorba ta cu
comuniştii.
Antonini
vorbea de al treilea război la prezent.
Se
repatriază lumea.
Învăţăm
nenorocirea de la învingători.
Clyde
cu periculoşii maximi.
Viaţa
în Andalo ticăie dolomitic.
Xenologia
lui Jorgen şi rasa unică a mea.
Sono
tanto fiero da te.
Mulţumesc
celor cinci persoane, cu mine şase. Salutări din Noua Europă.
La
cină să se întindă Cadya cu americanii.
Al
lui Didi mă trăsese cu muierea de limbă.
Scroafa
de Cudith în comandă.
Plecarea,
fără nici un regret.
Grevă
pe tren.
Cine
l-a omorât pe Severin Berbec?
Prima
di essere troppo tardo.
Fizica
ştiinţelor politice, armamente, intelligence.
Casca
lui Jarlo spre Paganella.
Spre
Ierusalim, in grosser Freude, avec grand joie, con grande gioia, full of
joy.
Argentini
Pisano spune bancuri şi brevetează nuclearele. Doar cu Niculiţă şi toate
miturile mă pot aronda atractivităţii, că fur, şi ea le auzise.
Fostele mele romane la vedere. Să scriem frumos.
ACTUL
II
IVONA
(scenometrie
româno-suedeză)
Le
e frică să meargă la doctor ca să nu-şi piardă serviciile şi stau ca proştii
lui Creangă netrataţi şi în suferinţe cumplite, şi ascund durerile lor şi
divorţează pe capete şi unii s-au sinucis din cauză de lipsă de
tratament.
Şi
ea e cetăţeană suedeză şi e împreună cu suedezele, fiindcă româncele, din
păcate, nu ajung pe unde umblă suedezele. Şi mai trece multă apă pe Dunăre şi
multe generaţii până ajung ca suedezele.
Este
catolic şi n-a vrut niciodată să divorţeze, eu am vrut de mai multe ori,
fiindcă vroiam să fug din România şi nu de Tim, acum ca un bun creştin catolic
trebuie să stea în Suedia cu mine, fiindcă boala aceasta nu se poate trata în
România. El stă în bibliotecă sau în dormitor unde are şi birou de scris
iar eu stau în living şi mă uit la televiziunea suedeză sau scriu emailuri şi
citesc ziare şi cărţile ce mă interesează pe mine. Aşa stau şi regii şi se
adună doar pentru a face copii. Doar cunoşti cazul prinţesei Diana.
Eu
sunt ‘suedeză’ (nouă) şi eu am drepturi mai mari ca Tim care are cetăţenie şi
pensie românească şi permis de şedere aici ca să mă îngrijească pe mine.
Ca
să zic aşa în România sunt toţi drogaţi fiindcă foarte mulţi iau
benzodiazepine.
Aici
toţi sunt stricaţi la cap şi de aceea îi îndeamnă să se corcească cu gene
sănătoase de pe tot pământul, sau să înfieze copii şi ei să nu se mai
reproducă, fiind consanguinizaţi.
Iată
nişte versuri ale unui poet din Bucureşti: Eu sunt nebun, Ei sunt cuminţi, Mie
nu-mi plac nevestele lor, Lor nu le place iubita mea…etc.etc.
Tu
ai obligaţia creştinească de soţie să-l îngrijeşti pe Ghiţă chiar dacă a greşit
vis-à-vis de tine şi nu poţi ridica piatra, dacă ştii pilda lui Iisus Cristos
legată de Maria Magdalena. Alţii consideră că tu ai greşit faţă de Urşi, adică
de toţi, şi că nu te-ai gândit decât la tine şi după tine ‘Potopul’.
Doctorul
Bărbuţiu mi-a spus să nu-mi fac probleme şi complexe fiindcă în România nici
unul nu mai este normal şi nici românii din străinătate nu-s normali. Să n-avem
vorbe. Se pare că nu sunt un caz izolat şi nici singură. De aceea m-am gândit
că experienţa mea poate fi de folos şi altora.
La
ţăran întâi e familia lui şi nu e ca în Biblie, din păcate, unde se precizează
că soţia şi soţul sunt înaintea familiei din care provii. Familia e un clan
tabu a la Mafioti şi soţia trebuie să se acomodeze acestei familii foarte
largi. În cazul meu intrau părinţii, fraţii, verii şi tot Maramureşul! În cazul
tău intră numai Viluţă şi Prof. Ursu care era o somitate ştiinţifică şi în
fruntea Ţării Româneşti care era comunistă şi anti-cristă şi sinistră (nu el a
adus şi a făcut comunismul în România) în care nu era de stat şi de trăit, cu
atât mai mult cu cât erai mai sus.
Nimeni
nu şi-a luat lumea în cap de bine, ci de mare necaz. Iar pentru bolnavii de
nervi dezastrul era la puterea 100. Faci ce poţi şi ajungi unde poţi. Eu aveam
planuri cu Canada fiincă ştiam şi engleză şi franceză şi românii stau bine
acolo. Cum ai crezut tu că poţi să-ţi faci de cap, cu toată valoarea ta
intelectuală reală şi inteligenţa ta? Păi, draga mea prietenă (de un fel cu
mine), să-ţi pară bine că ai scăpat cu viaţă (ca şi mine de altfel) din cauza
securităţii şi nu din cauza cumnatului tău Tutu (Prof. Ursu). Eşti greşită şi
trebuie să te împaci cu el după vorba lui Nichita ‘Hai să nu ne mai supărăm
fiindcă nu avem când să ne împăcăm’.
Nu
mai dezgropa morţii şi trăieşte în prezent. Nu în trecut şi nici în viitor.
Numai în prezent. Fiecare zi pe rând, mulţumind Tatălui Ceresc pentru câte ţi-a
dăruit şi din câte te-a scăpat cu viaţă. Ce-ţi mai trebuie? Doar nu mănânci cu
două guri. Ia gândeşte-te un pic la cei din România. Ia du-te să vezi ce prăpăd
este de mi-am dat haina de pe mine când am văzut în plină iarnă o ţigancă în
picioarele goale şi dezbrăcată cu un copil în braţe. I-am simţit frigul ei şi
m-am impresionat foarte tare şi m-am dezbrăcat şi am îmbrăcat-o pe ea făcând o
reală pomană pentru cei dragi! Aşa am rămas eu acum fără paltonul meu îmblănit
şi fără pulover. O să trebuiască să-mi cumpăr altul la fel doar că este tare
scump. Eu repede dau totul în impulsuri momentane. Eşti într-o confuzie totală
şi nu cunoşteai sistemul acesta totalitar din România, în care nu se mişca în
front.
Tu
nu te potriveai în context şi nu pricepeai că nu eşti liberă să faci ce vrei şi
să-ţi trăieşti viaţa după placul tău numai cu bărbatul tău. Acelaşi caz am avut
şi eu cu Tim. În plus, Urşii se iubeau şi se simţeau legaţi împreună indiferent
de situaţie. Tu i-ai creat fratelui mai mare al lui Ghiţa (Prof. Ursu) mari
probleme la cadre, dosar şi securitate, cu concepţiile tale occidentale şi cu
felul tău de a fi de tip vestic (studiasei la Londra, parcă aşa reţin eu?) şi
cu voluntarismul tău şi cu faptul că nu ţineai seama de comenzile de tip
totalitar comunist. Este normal să te pună cumva la punct şi să se distanţeze
de tine fiindcă le puneai viaţa în pericol la toţi, nu numai ţie, în primul
rând şi familiei tale şi copiilor tăi. Desigur că-l montau pe Ghiţă să te pună
la punct fiindcă el asculta de tine şi tu erai şefă acasă la voi şi nu el.
Ca
dovadă că până la urmă El i-a trădat pe fraţi şi te-a ascultat pe tine şi a
rămas cu fata voastră bolnavă de nervi în Germania unde există tratamente
adecvate, spre deosebire de România, unde nu există tratamente aşa
sofisticate. Bine a făcut! Bravo lui! L-am felicitat personal şi
l-am încurajat în continuare. Staţi liniştiţi acolo şi nu vă plictisiţi fiindcă
‘numai proştii se plictisesc singuri’. Iată că fata voastră este bine astăzi şi
termină facultatea de medicină. În România era pierdută. Acesta e mare cadou de
la Dumnezeu, chiar o minune. Rugaţi-vă cât mai des. Tu ai creat un dezastru mai
mare ca şi mine cu Tim (deci suntem de acelaşi fel şi de aceeaşi concepţie, de
aceea ne înţelegem aşa de bine şi putem vorbi deschis. De aceea îţi şi scriu
această scrisoare lungă), fiindcă cumnatul tău era în fruntea ţării şi nu la
ONU ca al meu. Tim era prieten cu Urşii şi de acelaşi fel cu ei.
Să
mulţumeşti lui Dumnezeu în toate zilele tale că ai scăpat cu viaţă şi tu şi
Ghiţă şi copiii voştri şi fraţii lui Ghiţă, inclusiv Viluţă. Sigur că ai fost
pedepsită exemplar şi dur şi sigur că te-au dat afară şi sigur că au făcut
presiuni tot timpul ca Ghiţă să divorţeze de tine (după cum s-au făcut şi în
privinţa mea tot timpul şi eu însămi am vrut să divorţez de mai multe ori – cei
cu gene deviate nu stau mult căsătoriţi, fiindcă nu se pot acomoda cu nimeni şi
nici alţii cu ei. Am vrut totdeauna să fug în Occident cu orice preţ, exact ca
tine!) Vreau să ştii că mie nu mi s-a dat permisiunea să mă căsătoresc cu Timi,
fiincă nu aveam nici un membru de partid în familie şi am avut deţinuţi
politici – fratele tatei cel mai mare fiind favoritul lui Iuliu Maniu de la
Ţărănişti, cununat chiar de el şi de omul lui de încredere şi era căsătorit cu
tanti Yvonne ale căror mătuşi erau domnişoare de onoare la Curtea Regelui
Hohenzolern, başca alte glorii.
Tata
fusese proprietar de mori şi foarte foarte bogat. ‘Om de afaceri’ fără şcoală
înaltă ca fraţii lui cu doctorate ‘Magna cum laudae’ la Paris. Plus, felul meu
de a fi ultra excentric, artistic şi grandios ce caracterizează genele deviate
din capul meu, nu se potrivea în contextul comunist, ca ‘nuca în perete’. Eu nu
eram şi nu sunt potrivită pentru a fi ‘soţie’ de diplomat nici chiar vestic
darmite comunist. Şi nici nu-mi place şi nu mi-a plăcut deloc, ba mi-a
displăcut teribil, la Ambasada din New York. Dacă era după mine, noi nu mai
veneam încă de la Geneva. După 3 ani de Elveţie şi după ce am studiat franceza
la Univeristatea de acolo şi am găsit şi de lucru la ‘Business International’
şi eram plătită foarte, foarte bine nu mai aveam chef de comunism, nici chiar
la vârf. Totdeauna am visat să fug din ţară.
M-am
îmbolnăvit de nervi la întoarcerea acasă şi nu puteam lucra în servicii şi-mi
dădeam demisia şi multe alte abateri şi nebunii Mano-Depresive. Am fost foarte
nefericită. Nu mă simţeam bine acolo ca şi acum fiindcă sunt foarte
impresionabilă şi simt toate durerile lumii în inima mea şi nu pot apoi dormi
noaptea şi le sar în ajutor şi complic familia mea şi fac acte necugetate şi
dau banii toţi deşi nu avem decât pensii modeste etc. etc.
Am
lucrat un pic la Toni la casă (fiindcă nu fur) când avea magazinul acela
mare.
Tim,
fără mine, ajungea ca şi cumnatul tău şi putea muri la puşcărie după revoluţie
din cauza patriotismului lui Maramureşan a la Pintea viteazul. Între timp cu
PNŢCD-ul putea muri şi mai repede cum a murit poetul Ion Alexandru care a fost
otrăvit. Şi erau s-o omoare şi pe Teodorina fiind singură fără mine acolo. El a
scăpat ca prin minune de ‘minerii’ care l-au pândit şi l-au aşteptat vis-à-vis
de noi. E o poveste întreagă care a speriat pe Teodorina teribil. Eu, aici,
m-am îmbolnăvit de nervi de groază de revoluţia din România şi a trebuit să mă
calmeze psihiatrii. Nu mă mai ţineau nervii demult şi mi-era foarte frică. Ce
să mai vorbim. Dezastre peste dezastre! Cruci peste cruci! E vorba de karma
(destin)!
Dar
Dumnezeu n-a vrut să fie aşa şi acum, din cauză de Suedia (psihiatrii de aici
ştiu ce boală grea este şi i-au spus lui Tim să aibă grijă de mine şi
controlează ce facem pe aici) şi catolicism şi Mano-depresivitate cronică ce să
mai divorţăm după 40 de ani de stat împreună, ‘când mult a fost şi puţin a
rămas’. Tim va deveni aici savant cunoscut pe plan internaţional datorită
Tratatului lui de drept internaţional care este aproape gata. Dacă nu era în
Suedia n-ar fi avut documentaţia necesară de la bibliotecile de aici, ca să-l
aducă la zi. Aşa că Dumnezeu lucrează altfel decât e în capul oamenilor.
Şi există un destin, o karmă, fiindcă mie mi-a ghicit ‘Orbul de la Răşinari’
(am martoră o prietenă de liceu ce se află şi ea în Germania mai de mult) că mă
mărit cu el şi mi l-a descris şi că o să umblu pe jumătate din globul pământesc
şi că la sfârşitul vieţii voi trăi în nord, în zăpadă etc.etc. şi că voi avea
foarte greu copii etc.etc. Am pierdut trei copii la 6 luni şi ceva zile.
ILINCA
(scenometrie
– Motanul strigoi)
Scripca
mai întâi de toate cele a făcut-o.
Se
poate împuşca, Doamne?
Se
poate.
Or
oi trăi, or oi muri, tot una mi-i.
Ce-i
acela, întreabă Diavolul,
soarele,
răspunde Dumnezeu.
V-am
făcut să fie frumos pe lume şi să vă fie vouă bine.
Dracii
ridică soarele. Soarele e om. Cu crucea-n spate.
Îl
vezi cum e, dar apoi nu mai vezi două zile nimică.
Hai,
Doamne, zice dracul, ş-om face să vadă oamenii şi noaptea.
Dumnezeu
a scăpărat şi a făcut luna – un om.
Parcă
de n-am avea noi pâne nu ni-ar da Dumnezeu?
Sculaţi
voi, morţilor, să intrăm noi viii.
Cum
arde casa bojei, pe dealul Galariului.
Se
povesteşte pretutindene unde sunt români.
Sf.
Vinere s-a spăriat ş-a fugit, iar femeia a închis uşa şi a întors totul cu gura
în jos.
Vine
Sf. Vinere înapoi:
Deschide
uşa, zice ea. Femeia tace.
Ai,
fată de lele ce eşti, că bine m-ai înşelat! Deschide-mi uşa, cofă!
Nu
pot, că-s cu gura în jos.
Deschide-mi
uşa, oală! Iară aşa i-a răspuns. Şi tot aşa le-a pomenit pe toate.
Deschide-mi
tu, opaiţule, uşa! Opaiţul a sărit să-i deschidă, dar s-a stricat. Dară femeia
tot n-a putut scăpa de dânsa, că tot o întreba:
Ce
vrai să mănânci, carne de om viu sau de om mort? Femeia a spus că de om mort.
Atunci ea s-a dus şi i-a adus pe unul, nu de mult îngropat, cu raclă cu tot, şi
l-a trântit pe vatră. Când au cântat cocoşii, ea s-a făcut nevăzută.
Haide
ş-om coace copilul ei.
Săriţi
degrabă, că ard munţii Canagalilor.
Mare
păcat e a număra cucoarele, căci ele atunci rătăcesc. Ş-om zbura pe sub pământ,
la mămuca la mormânt. Ivane, Solimane. Necuratul are mai mare putere decât
Dumnezeu, că lui o mulţime i se dau.
Ce
face Dumnezeu şi ce gândeşte în ceaul acesta?
Stă
la masă întinsă, cu făclii aprinse şi – mă veţi crede, ce vă voi spune?
Te
vom crede.
Dumnezeu
vra ca să fiu eu, pe un ceas, în scaunul acesta împărat. Veţi face voia lui
Dumnezeu?
Voi
face, a zis împăratul. S-a coborât din scaun şi s-a suit ciobanul.
Santinea!
– a strigat ciobanul la santinelă – ia-i capul dumisale. Santinela a scos sabia
şi face hârşt... împăratului capul! Şi a rămas ciobanul împărat.
Mamă
dragă, mor, mă prăpădesc, a venit la mine un tânăr şi aş pune rămăşag că-i
fată; e aşa de frumoasă că nu pot să-mi iau ochii de la dânsa. Spune-mi cum aş
putea face s-o cunosc ce e?
Du-te
mâine cu ea în vie, şi de va lua strugurii cei de pe jos, va fi femeie, de va
lua de pe sus, bărbat.Ea a luat strugurii cei mai de sus.
Să
şadă pe iarbă şi de va fi iarba tologită sub ea, e fată. A îndreptat în sus
iarba şi el n-a putut cunoaşte. Au mers în haznaua împărătească, când îi arăta
zmeul vrun lucru frumos femeiesc, ea zicea:
Acestea
sunt fleacuri femeieşti, mie arată-mi pistoale, săbii...
Altfel
nu-i chip, zice mă-sa, decât s-o chemi la scaldat, şi-i vedea de va vrea.
Toderiţa dintr-un bumb se desbumba şi în altul se îmbumba – a luat inelul şi a
scris o hârtiuţă, cum că:
Eu
sunt Toderiţa, fată, ş-am venit ca să-ţi iau inelul – de-i vra, mă-i căuta.
Care
din voi va merge să-mi aducă inelul din degetul spânzuratului, eu pe aceea o
voi lua. Fata s-a dus şi-a scos inelul din degetul mortului. Nu vra să se mai
ducă după ficiorul boierului. Tâlhariul vine cu trăsura s-o ceară. A rugat-o
tare să vină pân’ la curţele lui. A doua zi ea pune caii la trăsură şi se
duce. Mai deschide o uşă, acolo era pivniţa, plină de trupuri de oameni.
Deodată numai ce aude împuşcând, chiuind, şuierând – veneau ei. Ea ce să facă
de frică? S-a băgat între trupuri. Aude că intră ei şi toarnă zuruind la bani.
Pe urmă aude cum în bucătărie mai taie carne din fată, ca să facă friptură.
Ei,
zice acela, ce carne-i asta, e numai macră, dar să fi venit stăpână-sa aveam
mâncare bună; aceea-i grasă! Las’ că mâni iar am să mă duc s-o chem. Nu ştiu de
ce n-a venit ea astăzi.
Din
apă iese un om şi-i spune:
Dacă
mi-i aduce tu mie o fată, să ştii că-ţi dau cinci milioane. Ficiorul de împărat
ştia în acel oraş o văduvă bolnavă, cu trei fete. Se face doctor şi spune să
vie fata cu dânsul , că-i va da doctorii. Când au fost afară din oraş i-a spus:
Dacă
vrai să mergi cu mine, bine; da de nu, te omor! Omorâtoriul îl cheamă iarăşi pe
ficiorul împăratului la mal. El vine, căci iarăşi avea nevoie de bani.
Du-te
şi mai adă-mi o fată, a zis el: trebuie să ştii că până acuma am avut 99 de
fete şi pentru că nici una n-a ascultat pe toate le-am tăiat, vreu să mai fac o
încercare şi cu această a sutelea, şi dacă nu va asculta, atunci am să mă duc
prin lume şi să tai toate femeile câte sunt, şi mici şi mari, şi copile şi
bătrâne, să nu mai fie nici picior de femeie pe pământ. Ficiorul de împărat i-a
adus fata.
Da
cât luaţi de lucru pe zi?
Câte
50 de cruceri.
Numai
atâta! Veniţi la mine, că eu dau câte 100 lei pe lună. Îi cheamă după el, îi
bagă într-o pivniţă – o lampă ardea sus – şi închide uşa după ei. Apoi merge la
o ladă, o deschide şi scoate şerpe.
Dezbracă-te,
aşterne-ţi sumanul şi te culcă! Atunci a slobozit şeprele, care a mers drept la
om şi l-a muşcat. Omul pe loc a murit şi a început a se umfla. L-a ridicat
armanul pe om de jos, l-a legat cu picioarele de o grindă, anume făcută, iar
capul îi spânzura deasupra unei căzi cu apă şi a început a-i curge din gură
venin.
Acum
dezbracă-te şi tu. A venit şerpele şi l-a muşcat, şi a făcut şi cu el aşa. A
venit rândul celui de-al treilea. S-a dezbrăcat şi s-a culcat. Dă drumul
şarpelui – nu-l muşcă. Scoate alt şerpe flămând – nu-l muşcă nici acela.
Deschide o ladă mai mică – a ieşit un şerpe roş, gros cât mâna şi a ţâşnit ca
săgeata drept la om. Îl cearcă în toate părţile trupului, prin gură, pe sub
limbă, pe la urechi, dar nu găseşte loc de muşcat; nu era bun de otravă.
Ai
noroc, scoală-te. I-a dat 100 de lei şi s-a dus.
Odată,
un om era strigoi, şi nu-i spusese femeiei lui. A mers la hotar. Acolo se
adunau toţi. Aveau coase şi se apucau la bătut şi la jucat. Dar motanul lor era
şi el strigoi, el cânta din scripcă acolo. Când să vie acasă, motanul a ajuns
înainte. Omul pân-atuncea n-a ştiut că-i şi motanul său strigoi. Întră şi îl
vede pe horn dormind. Femeia îl întreabă unde a fost. El ia şi-i spune toate;
cum a petrecut şi la urmă zice:
şi
motanul nostru cânta la scripcă! Atunci motanul ţuşti... de pe horn şi-i scoate
ochii... şi l-a omorât.
La
ce-a spus!...
Tare
mă frige în spate, vine tata după noi.
Fă-te
tu un morar bătrân şi eu mă fac o moară, şi el când te-a întreba de n-ai văzut
aşa doi ca noi, să spui că au trecut când moara asta se făcea. S-au făcut ei
aşa. Vine împăratul.
Moşule,
n-ai văzut d-ta trecând un flecău ş-o fată pe aice?
Ba
i-am văzut, dar tocmai când se făcea moara asta. Se întoarce el; merge acasă
şi-i spune femeiei. Aceia erau ei, zice ea. Mă duc eu după dânşii. Fata cu
flăcăul fugeau cât puteau.
Mă
arde în piept, zice fata, vine mama. De-amu e rău, că pe dânsa n-avem s-o
amăgim; dar eu m-oi face o apă şi tu te fă un răţoi, numai cât ia sama, să nu
te uiţi la dânsa, că ea te-a strâga şi cum te-i uita, cum îţi ia vederile. S-au
făcut ei aşa; ce folos, dacă el s-a uitat! Ea i-a luat vederile şi i le-a pus
în basma şi s-a dus. Fata s-a făcut o albină ş-a mers de a muşcat-o pe mă-sa.
Vezi
ce-am făcut eu pentru tine, mi-am omorât mama.
Înecatul
iesă până la şapte ani şi cheamă pe alţii să se scalde. Unde s-a înecat unul,
trebuie să se înece mai mulţi.
El
minciună nu mi-a spune.
Hai
rămăşag, zice cucoana, pe berbecul cel cu patru coarne – ce avea boieriul – că
eu am să-l fac să-ţi spuie minciuni.
De
nu l-oi face, să-ţi dau eu 100 de oi şi berbecul înapoi.
Haide,
zice boierul. Se îmbracă frumos cucoana, era vadană, şi merge în pădure la
Ivan, şi-i spune că s-au fost luat cu dânsul patru puşcaşi, dar s-au pierdut de
dânsa prin pădure, şi amu tare se teme, s-o primească acolo să mâie. El îi zice
că n-are unde. Ea-i spune că tare se teme, s-o primească unde va avea, până ce
s-a culcat lângă dânsul şi i-a cerut să-i deie berbecul cel cu patru coarne.
Ciobanul i l-a dat, căci până atunci el nu ştia de femeie. Se duce ea. S-apucă
el singur să se judece: pune pe un par în pădure sumanu şi pălăria, îl face pe
par boier şi se duce de departe la dânsul:
Bună
ziua, cucoane!
Ce
veste, Ivane?
Şi
bună şi rea, cucoane; s-a prăpădit berbecul cel cu patru coarne.
Nu-i
nimică, Ivane, vom face haitaş, ş-oi hăitui şi coarnele i-om găsi. Se întoarce
el. Nu-i bine, gândeşte. Cum vor găsi coarnele, dacă coarnele îs la berbec şi-l
vor vedea la cucoană. Merge iar înapoi.
Bună
ziua, cucoane!
Ce
veste, Ivane?
Şi
bună şi rea, cucoane; am dat pe iubit berbecul cel cu patru coarne.
Nu-i
nimică, Ivane: 100 de oi şi berbecul înapoi, zice tot el. Amu-i mai bine, zice
el, aşa am să-i zic. Merge a doua zi la boier şi-i spune.
Nu-i
nimica, Ivane, zice boierul, 100 de oi şi berbecul înapoi! Bine că mi-ai spus
drept şi nu mi-ai spus minciună, tot noi avem să avem câştig. Şi a rămas
cucoana fără nimic, ba încă mai rău.
Unde
te duci tu, măi Gheorghe?
Da
tu de unde ştii cum mă cheamă?
Eu
să nu ştiu, doară unde şed, nu în crâşmă? Mie aşa mi-i de drag , când beai tu
şi faci pozne, eu atunci aşa râd!
Şi
unde şezi tu , că eu niciodată nu te-am văzut, şi cum te cheamă?
Pe
mine mă cheamă Şimcu şi şed lângă lampă. Când vezi lumina lampei mişcându-se
neliniştită în sus şi în jos, atuncea eu râd. Tu ai prăpădit averea bând, eu
îţi mai dau o traistă de galbeni, du-te înapoi şi mai bea şi fă la nebunii, că
tare îmi place ca să râd! Omul a luat banii şi s-a pus iar pe beut; dar nebunii
nu mai făcea; se uita la lampă şi lampa ardea liniştită. Când i s-au sfârşit
paralele, jidanul n-a mai vrut să-i mai deie de beut pe datorie. Într-o zi vine
la crâşmă şi strigă să-i aducă rachiu; jidanul îi spune răstit că nu-i va da.
Omul apucă o lopată şi vrea să-i dea jidanului în cap, dar în acelaşi minut ş-a
aruncat ochii la lampă şi vede para mişcându-se tare. Atunci el cu lopata face
trosc! şi a sfărâmat lampa.
O
femeie a fost moartă trei zile şi a văzut cum e în iad.
Stau
trei rânduri de morţi în şir, ca catanele, două rânduri nu vorbesc, da cei al
treilea vorbesc. Aproape de dânşii este un stâlp de fier cu o curbă, pe care
dacă o învârteşti sar scântei şi atunci cei ce nu vorbesc aşa ţipă! Cei ce fură
bostanul îl cară ca un glonte de fer greu pe un munte ascuţit ca o piramidă şi
când îl pun în vârv trebuie să cadă iar jos, şi apoi omul iar îl rădică, şi aşa
pân-în veci. Cel ce spune minciuni stă cu faţa în sus şi un şerpe de pe o
răchită îi tot picură venin în gură. Cel ce opreşte apa din fântână, se fac
lanţuri din intestinele lui. Iar la uşi a văzut ca zăvor un picior de om, din
pricină că a lovit cu piciorul dobitoacele; e tare păcat a lovi dobitocul cu
piciorul.
Şi
a mai văzut multe altele, dar n-avea voie să spuie.
IVONA
Eu
nu-l cunoşteam pe Tim la ora aceea, la 15 ani, şi vroiam să devin doctoriţă,
fiindcă asta era vocaţia mea. Engleza am făcut-o să fug din ţară. Acum că sunt
fugită şi ‘suedeză’ (nouă) Cel de Sus s-a îndurat de chinurile mele şi
ignoranţa care era cu privire la mine şi mi-a dezvăluit enigma vieţii mele şi a
familiei mele în întregime. Misterul este dezlegat. Nu e cazul să mai aducem pe
lume copii sinucigaşi ca să se chinuie şi să nu poată trăi ca suedezii! Când
generaţii după generaţii au făcut prăpăd într-o familie este cazul să nu se mai
înmulţească în continuare. Nu întâmplător Cei cu probleme psihice erau castraţi
fizic cu forţa şi aici în Suedia şi prin alte părţi şi în America etc. Ce să
mai înmulţeşti atâta chin pe lume şi atâtea nebunii şi atâţia nebuni de toate
nuanţele şi culorile.
După
cum vezi sunt în final şi la capitolul dezvăluirea misterelor familiale, a unei
moşteniri genetice dezastruoase. De unde păream mai bine ca fratele meu sunt
mult mai gravă ca el şi nu mai funcţionez. Toată viaţa am avut treabă cu
doctorii şi spitalele şi am luat medicamente fiindcă nu m-am simţit bine de
tânără şi eram o natură poetică şi melancolică şi visătoare şi dacă în Occident
nu mă măritam niciodată – ceea ce am sfătuit-o pe Teodorina să facă şi de aceea
m-am băgat în viaţa ei privată – exact ca cumnatul tău în viaţa ta familială şi
intimă, dar din alte motive, el fiind forţat de regimul anti-crist comunist.
Aşa a fost şi în cazul lui Tim. Deci era vorba de lagărul comunist. Un sistem
atroce de teroare.
Apoi,
Teodorina ca ‘Top Model’ şi cu regizorul Nalle Knutsson în spinare avea
puzderie de admiratori de toate neamurile, de nu puteai să-i alegi. Şi nu era
vorba de asta la ora respectivă, că ne călcau nevoile pe aici şi fata nu era
majoră, iar suedezii încep sexul foarte devreme şi fac copii foarte tineri şi
pe urmă divorţează şi stau separat. Nu sunt catolici să stea pe viaţă
indiferent de condiţii. Nu poţi fi Manechin şi să ai prieten, fiindcă trebuie
să circuli pe mapamond şi să faci PR şi să fii liberă şi singură ca un Pelerin.
Acesta e preţul! După ce ţi-ai făcut bani şi celebritate alegi pe cineva cu
bani ca să te ţină ca pe un bibelou şi ca pe o Prinţesă şi ca un Décor pentru
PR şi petreceri. Trebuie să ai bani să te însori cu un Manechin fiindcă sunt
învăţate să trăiască cu mulţi bani şi cu cheltuieli de reprezentare enorme. Aşa
că trebuiesc oameni înstăriţi, dacă se poate milionari. Şi mulţi în zona celor
bogaţi sunt f. săriţi de pe fix, ce să mai vorbim.
Primul
prieten al Teodorinei (şi ‘logodnicul’ – fiance – al ei) a fost un neamţ pe
nume Rene Gutperle (Perlă Bună) – capricorn ca şi ea – (capricornii sunt foarte
speciali şi nebuni) care era arătos ca frumoasa lui mamă – un fel de pictoriţă
autodidactă – şi era pus la punct (într-un fel renegat) de propriul lui tată
care se îmbogăţise foarte tare în termen scurt cu tot felul de afaceri şi Rene
era ca Viluţă şi în plus se şi droga ca mulţi din lumea bogată şi artistică.
L-a exasperat pe taică-so şi făcea afacerile lui proprii (ca acum cu Toni şi
Burbu care locuieşte şi acum în casa lui proprie din Vierheim şi cu care eu nu
mai vorbesc din pricina lui Rene). Teodorina îl iubea pe Rene cu care s-a
plimbat prin toată Europa şi prin România unde a făcut o firmă comună cu Toni
(fratele meu) în ciuda lui taică-so şi de drag de Teodorina.
Lui
Teodorina îi plăcea de Rene să trăiască cu el pe la Paris, Londra, Hollywood
etc. Lucru imposibil ca stil de viaţă a la long. Teodorinei nu-i place deloc în
Germania (cum nu-i place nici în Suedia) şi nu ştie germana (Burbu a învăţat-o
între timp de drag de Rene cu care a devenit prieten şi ‘partener de afaceri’).
Şarmant din cale afară ca orice Bolnav genetic afectiv, Rene (între timp am
auzit că mama lui e ca mine şi el a moştenit-o) era neînţeles şi nefericit şi
îi plăcea să se distreze şi să circule cu Teodorina pe unde zicea ea şi a vrut
să se însoare cu ea şi să facă copii amândoi (spre groaza lui taică-so din
cauză că românii sunt consideraţi ţigani prin Germania şi spre groaza mea şi a
regizorului pe care l-a văzut dintr-o ochire că nu-i bun, spre deosebire de
români care au fost fascinaţi de el).
Rene
nu ascultă de nimeni ca orice Capricorn şi maică-sa a pus jumătatea ei de
avere, la care avea dreptul legal, pe numele lui şi la ora actuală, taică-so şi
cele 2 surori mai mari au numai jumătate din averea făcută de taică-so şi nu de
Rene. El va duce toată această avere de râpă după ce moare taică-so care
supraveghează îndeaproape şi pe el şi pe Burbu şi pe Toni cu care s-a făcut o
lipire foarte serioasă şi cu Teodorina în schemă şi cu gânduri de căsătorii şi
faceri de copii până la ora actuală. Rene îi scrie emailuri şi acum
(‘business’+ iubire imposibilă a la Mano-depresivi). Numai regizorul suedez l-a
văzut că fumează droguri şi că bea whisky şi era foarte tânăr acum 10 ani de
când durează coşmarul meu cu Rene, fiind sabotată de propriul meu frate şi la
Rene şi la Teodorina care se iubeau năbădăios şi imposibil.
Eu
i-am zis Teodorinei să nu se mărite niciodată şi-mi menţin această părere.
Suedia şi suedezii i se potrivesc cel mai bine doar că sunt singuratici şi cu
natura a la Tim. Teodorinei îi place lumea şi voiajatul ca lui Toni de aceea
are PR şi de aceea se înţelege aşa de bine cu Toni, care ar vrea ca ea să se
mărite cu Rene fiindcă seamănă amândoi. Teodorinei nu i se potriveşte Germania
şi nu poate sta acolo şi nici n-a vrut să stea. N-a putut! Îl chema pe Rene la
Paris sau la Stockholm sau la Bucureşti. Eu n-am ştiut cum să scap de el (ne-a
încurcat toate socotelile cu Show Business şi Top Model şi regizorul era
îngrozit de ‘logodnicul’ ei cu Porche roşu şi tot felul de acareturi şi bani de
la taică-so) şi i-am cam explicat lui Rene la Bucureşti că nu corespunde lui
Teodorina şi Toni s-a ocupat de el cu Business, fiind rugat de Teodorina să-l
ajute să fie împreună cu el.
Ce
a avut taică-so coşmar cu România şi noră româncă şi pe deasupra şi Top Model
Suedez (el fiind un om simplu, fără facultate dar cu geniu în afaceri). Eu am
avut mai mare coşmar faţă de fiul lui. Localitatea aceasta germană e foarte
mică de vreme ce nu este pe hartă iar Teodorina nu poate trăi acolo. Cel mai
bine este pentru ea la Stockholm şi cu suedezii – că doar aici şi de la
regizorul suedez i-a mers aşa de bine cu Moda şi Show Business şi PR prin lumea
largă. În zona aceasta a ‘show-business-ului’ nu umblă decât oameni bogaţi şi
excentrici şi aşa şi-a găsit ultimul Cavaler (neteuton ca şturlubaticul Rene)
care făcea turism în spaţiul cosmic, celebrul ‘Mark Shuttleworth’ care vroia să
facă cu Tim Institut de Bună Vecinătate Internaţională şi i-a trimis bilet de
avion lui Tim în România ca să discute la Londra acest proiect grandios şi să
joace tenis cu el acolo.
Ce
să-ţi spun că i-a scris scrisori de dragoste din Rusia de unde se antrena
pentru spaţiul cosmic şi toată presa mondială a scris despre el. S-a dus cu
avion privat la Teodorina la Hollywood şi ne dădea nouă telefoane. Deci Nebunia
are proiecte grandioase! Sigur că Tim nu combină cercetările lui savante din
drept internaţional cu Cavalerii lui Teodorina, unul mai excentric ca altul şi
desigur foarte bogaţi, care mai de care! E o chestie serioasă pentru mari
specialişti în drept internaţional şi politicieni şi diplomaţi. Dacă bagi aşa
excentrici te faci de panaramă. Acum Teodorina a pierdut noţiunea banilor şi a
unei vieţi normale şi modeste şi nu-i place decât în ‘jet society’ unde este
împreună cu alte suedeze ca ea, fiincă româncele, oricât de frumoase şi
deştepte ar fi sunt rău amprentate din cauză că se zice României ‘Ţara
Ţiganilor’, Gipsy Land.
Să
ştii că suedezii se căsătoresc mai degrabă cu tailandeze decât cu femei din
lagărul comunist şi mai cu seamă din România. Este foarte rău famată ţara. Aici
sunt multe benzi (organizate European) de hoţi şi prostituate din România.
Scriu ziarele de te îngrozeşti şi eşti desconsiderat dacă eşti român. Nu ştiu
cum o fi prin Germania şi prin alte ţări Europene. Când eşti ‘suedeză’ e una şi
când eşti ‘româncă’ e altceva! Ea are cetăţenie suedeză dar spune că e româncă.
Prin America e mai simplu şi se pare că şi pe la Londra. Ea ştie engleză şi
suedeză. Deci nu poate fi vorba decât de ţări cu astfel de limbi. Sigur
că există un destin (Karmă) a ei care o mână neîncetat dintr-un loc într-
altul. În America a stat vreo 5 ani. Ea a stat cel mai puţin în Suedia şi ar fi
vrut să scape de Suedia fiindcă ei nu-i place să fii aşa de singuratic ca
suedezii.
Aici
oamenii nu se adună decât la discotecă sau prin emailuri şi anunţuri din ziare.
N-ai cum să-i găseşti pe suedezi altfel, fiindcă vecinii nu vorbesc cu vecinii.
Fiecare stă la casa lui. Deci aici ori stai cu cineva ori stai singur cuc. Nu
întâmplător e doliu naţional aici şi se pare că au murit, din cauza
năprasnicului cutremur catastrofal, cu miile de suedezi în ‘Paradisul lor’ din
Tailanda şi ţările calde din jur, unde au mers să se bronzeze de Crăciun şi să
scape de nopţile lungi şi de singurătatea suedeză. Zici că Stockholmul e un
oraş bombardat nuclear şi nu mai există suflete de oameni vii. În orice caz
suedezii nu fac zgomote şi nu cântă şi chiuiesc şi sar şi joacă. Nu gustă aşa
ceva. Dar fiecare suedez călătoreşte mult prin lume şi le place unde e soare şi
se pot bronza. La bătrâneţe s-au mutat mulţi în alte ţări mai calde ca Spania
şi Franţa şi Tailanda etc.
Eu
sunt legată prin destinul meu Mano-Depresiv de Suedia şi de acest uriaş spital
Huddinge care este la maximum 20 de minute pe jos de la locuinţa mamei în care
m-am mutat de unde am stat înainte (voi aţi fost la ambele noastre locuinţe şi
ştiţi exact cum stăm) când Tim nu mai venea şi Teodorina avea un apartament
identic vis-à-vis de apartamentul în care stăm noi acuma. Deci, Dumnezeu cu
mila şi trebuie ştiut că boala genetică e pe viaţă şi se înrăutăţeşte cu
bătrâneţea şi eşti când jos, când sus şi te chinui trăind cu tine însuţi şi îi
mai chinui şi pe cei apropiaţi. E o cruce greu de dus şi eu am avut momente
când am vrut să mă sinucid, dar n-am făcut-o fiind mare păcat la Credincioşi.
Viaţa e dată de Dumnezeu şi avem de tras multe pe pământ fiindcă numai prin
suferinţă se poate învăţa ceva.
ACTUL
III
KALI (scenometrie – Kalidasa)
Nedoritul
de cel cu o mie de ochi - Indra/Akhandala - îşi caută cărarea salvării în frica
de renaştere. Pe el îl întreabă Kama cui să insufle patima, val între maluri,
ce castă sub jurământ să-te încolăcească, a-l doborâ pe însuşi Shiva din
nevoinţă.
Prietene,
trăznetul mi-e neputincios contra celui sorbit în Brahman, numai tu, cu
săgeată, cearcă să îndrăgeşti pe Shiva cu fiica Himalaiei, numai ea a-i purta
sămânţa cum Brahma rostit-a..
Atunci
Parvati îi dăruie lui Shiva, răpit în asceză, un şirag de seminţe de lotus
crescut în Mandakini şi uscate de razele soarelui, cu mâna ei trandafirie. Cel
cu trei ochi, din iubire pentru credincioşii săi, fu gata să ia şiragul şi
tocmai atunci zeul cu arc înflorat potrivi săgeata pe nume sammohana
prinzătoarea. Shiva, clătinat, mare la lună crescătoare, puse ochii pe faţa
Umei, buză de bimba. Şi fata Muntelui înflorea, cu faţa jumătate răpită, cu
ochii clipă, mai drăgăstoşi.. Atunci Shiva, ţinându-şi simţurile şi vrând să
afle cauza tulburării inimii sale, privi împrejur. Văzu pe născutul cu mintea,
Amor, pumn la colţul ochiului drept,umeri încovoiaţi înainte şi piciorul
stâng strâns, gata să lovească din frumosul cerc al arcului său.
Dintr-odată, un foc pustiitor ţâşni din cel de-al treilea ochi al său, a cărui
mânie se iscase la tulburarea nevoinţelor, şi pe a cărei faţă sprâncenele erau
năprasnice la vedere. Strigătele zeilor din cer,
ţine-ţi
furia, ţine-ţi furia, Doamne, ci focul născut din ochiul lui Shiva lăsă din
Madana numai cenuşa.
Astfel,
datoria asta către un prieten împlineşte-o, rogu-te, trimite-mă, de sunt
sfârşită, soţului meu, punându-mă pe rug. Lumina lunii trece cu luna şi
fulgerul se stinge cu norii. Femeia are de mers pe calea pe care a plecat
bărbatul, şi lucrurile fără fiinţă o fac. Ungându-mi ţâţele cu cenuşa trupului
iubitului meu, îmi voi da trupul focului ca pe un pat de frunze tinere. O,
blândule, ne-ai ajutat ades să ne facem pat de flori, acum ridică-mi iute un
rug, pentru asta îmi împreun mâinile în rugă. Apoi, prin fluturări ca ale
vânturilor de miazăzi, iuţeşte focul pus mie, să ardă la repezeală: îţi e, în
adevăr, ştiut că Amor fără mine nu poate o clipă trăi. După ce ai făcut-o,
dăruie-ne o mână de apă la amândoi; prietenul tău, împreună cu mine, vom bea-o
neîmpărţită în lumea venitoare.
Parvati,
speriată cum Shiva arse pe Amor de faţă cu ea, îşi blestemă frumuseţea,
răsplată de noroc iubitului. Vru să-i rodească frumuseţea prin nevoinţe, intră
în samadhi, potrivă iubirii şi soţului. Muma sa, Mena, grăi:
floarea
de shirisha poate ţine o albină, nu o pasăre.
Tatăl
o lăsă pe un vârf plin de păuni. S-a înveşmântat în scoarţă şi iarbă, de-ar fi
durut-o înainte şi o floare picurându-i din plete. Puii de căprioară îi
mâncau din palmă, ochi în ochi, înţelepţi veniră s-o vadă în rugăciuni,
dumbrava se făcu sfântă, cu poame pentru oaspeţi şi focuri rituale în colibe
noi din frunză. A intrat în şi mai grea ispăşire, arsă de soare şi focuri
sacrale, hrănită de lună. Picătură pe geană, pe buză. Noaptea, în pat de piatră
sub fulgere. Vîntul viscolea zăpada despărţind perechea de păsări chemându-se.
Mânca frunză, ispăşind tapas ca aspri anahoreţi.
În pădurea ispăşirii ei, se ivi un ascet în
piele de antelopă, cu toiag şi voce plină:
Lemnul
de jertfă şi iarba kuşa pentru sfintele rituri sunt de găsit pe aici? Apa ţi-e
bună pentru baie?De tine udate înfrunziră lianele purpurii ca buza ta nemaidată
cu alaktaka? Ţi-e mintea la puii de căprioară cu ochii ca ai tăi? O, Doamnă din
Munte născută, frumuseţea nu duce în păcat dacă pe tine şi asceţii te imită. Ai
ales Dharma, fără gând la Artha şi Kama. Prieteni după şase vorbe, ori şase
paşi, te întreb, născută în familia lui Brahma, în frumuseţe şi belşug, trup
fraged, ce altceva ţi-o răsplăti ispăşirea? Ţi-ai lăsat podoabele tinereţii şi
ai îmbrăcat scoarţa bătrânilor. În van ai căuta cerul, doar tărâmurile tatălui
tău sunt ţara zeilor. De vrei să afli soţ, opreşte-ţi nevoirea, o nestemată e
căutată, nu ea caută.
Uma
este mireasa, tu cel ce o dă în căsătorie, noi o cerem, iar Shiva este
ginerele. Fii, astfel, tată pentru tatăl universului, ce nu laudă pe nimeni şi
e lăudat de toţi.
Pe
când cerescul înţelept astfel grăia, Parvati, lângă tatăl ei, număra petalele
lotusului, privind în jos. După ce s-a uitat la soaţa lui, Mena, care
încuviinţa, Muntele spune:
Fata
mea, eşti dată ofrandă lui Shiva; iar către înţelepţi: vi se pleacă soaţa
zeului cu trei ochi. Arundhati o luă pe genunchi, îi lunecaseră cerceii când se
plecase, mumei plângând îi spune de ginere că nu mai are altă soaţă, auspiciile
hotărăsc nunta peste trei zile, înţelepţii plecară. la Shiva, îi spuseră, şi
zburară în cer. Domnul creaturilor este nerăbdător a se uni cu fiica Muntelui,
zilele-i trec din greu şi atotputernicului, dar celui de rând.
Himalaia
e o casă, cerul pe pământ, Uma în mătase şi sunete de turyas, din cap până în
picioar înflorată de neveste, cu tilaka pe frunte de la muma Mena. În Kailasa
sfinte mume îl podobesc şi pe Shiva, albă cenuşa, nestemaţi şerpii, piele de
tigru pe spinarea bivolului Nandi, văzută Kali cu albe cranii haină, Ganga,
Yamuna, Brahma, Vishnu, Indra. Zei şi munţi se întâlnesc la nuntă, în Himalaia.
Femei-ferestre la vederea zeului. Miremireasă. Aruncă orez în foc-martor.
Brahma:
fii
mama eroului.
Lakshmi
îi umbreşte cu umbrelă de lotus. Sarasvati laudă ginerele pur gramatical,
iar mireasa în simplă limbă. Se joacă şi o operă cu sentimente-moduri muzicale,
gesturi de dans. Kama, iar în trup, săgeata îngăduită şi de domn. Zeii se duc,
Shiva o face să râdă pe Parvati în camera nupţială. Ea, frică şi amor, ochi
închişi, sărut, nu muşcătură, zgârieturi nu rană, invăţăcea lui Shiva şi
Patimii o sută şi cincizeci de anotimpuri.
PAMFIL(scenometrie - Bucovina)
Uriaşul,
nici una, nici două, luă la trântealî Moartea, şi fiindcă ea se tot opintea să
scape din mâinile lui, îi dete odată un pumn atât de zdravăn, că o lăsă lungită
lângă un gard. După câtăva vreme, venindu-şi puţin în fire, începu a se văicăra
amarnic.
Ce-o
să mă fac eu acuma? – se jelea moartea. Oamenii n-o să mai moară şi pământul
n-o să mai încapă. Vai de zilele mele.
Tot
jelindu-se aşa, iacă trece pe acolo un flăcău cu flori la pălărie, trăgând din
frunză o doină , de îngheţau apele. Văzându-l pe necunoscut zăcând mai mult
mort, se apropiă de el, îl ridică în picioare, îi dete să bea puţină apă din
vâlceaua din apropiere şi nu se mişcă de lângă dânsul, până ce nu-şi veni în
puteri.
Dar
tu ştii pe cine ai ajutat? – întrebă deodată necunoscutul. Ştii tu pe cine ai
pus pe picioare?
Ba,
- răspunse flăcăul; datina noastră e să facem bine la oricine, fără a-l întreba
de neam sau de credinţă. Nu te cunosc şi, de aceea, nici nu vreau să te cunosc.
Eu
sunt Moartea, - zise necunoscutul. Eu nu cruţ pe nimeni, şi nici cu tine nu pot
să fac altfel. Cu toate acestea, ca să vezi că şi eu pot să fiu recunoscătoare,
îţi făgăduiesc că nu te voi lua fără veste, ci-ţi voi trimite mai întâi pe
vestitorii mei, ca să-ţi spună să te pregăteşti pentru călătoria cea lungă.
Dar
tinereaţea şi sănătatea ţin numai până la un timp. Durerile şi beteşugurile nu
întârziară să vie. Totuşi el zicea:
Nu
voi muri, căci Moartea mi-a făgăduit să-mi trimită pe vestitorii săi care încă
n-au sosit!
După
ce se întremă, în loc să judece mai sănătos la viitor, în loc să-şi cruţe
sufletul de păcate, se apucă să facă tot ceea ce făcuse: chef la toartă şi
veselie! Cum toate au un sfârşit, într-una din zile, pe când era la o petrecere
cu mai mulţi prieteni, tânărul de odinioară se pomeni că-l bate cineva pe
spate, şi nu mică îi fu mirarea când văzu Moartea.
Trăia
Haralambe la casa lui, cu părinţii, nevasta şi copiii săi, tare mulţumit pentru
toate, când iaca se pomeneşte cu Ciuma pe lume. Oamenii începură să moară cu
droaia şi aşa, în puţină vreme, se văzu singur, singurel.
Pe
toţi i-am putut scăpa de la moarte, - îşi zise Haralambe, - şi numai pe ai mei,
nu. La ce să mai trăiesc! Şi aşa, îşi făcu socoteala să se ucidă singur, dar
tocmai când voia să-şi îndeplinească gândul lui, i se arătă Dumnezeu înainte
şi-i zise:
Haralambe,
hai cu mine! Şi l-a luat în cer. Acolo l-a întrebat:
peste
ce să-l pună mai mare? Iar Sf. Haralambe i-a răspuns:
să-i
deie Ciumile pe samă.
După
voia ta fie! – a întărit Dumnezeu. De atunci Sf. Haralambe veşnic ţine Ciumile
de păr, ca să nu-şi mai facă de cap cum şi-au făcut cu ai lui. Câteodată le
scapă, şi atunci Ciumile se răpăd în lume ca lupii între oi. Deosebirea este
numai că lupul omoară cât omoară şi se duce, în vreme ce Ciuma ia de-a rândul,
şi pe bun şi pe rău, până bagă Sf. Haralambe de samă, şi o strânge din nou din
lume, înhăţând-o de păr.
A
pus urechea pe prag şi a ascultat, şi-a auzit cum grăia prima din Ursitoare:
Petrea,
feciorul dascălului, nu se va naşte până când tată-său nu i-a făgădui de
nevastă pe Zâna făr-de tată. La urma urmii, pruncul o să se facă Sfânt. Grăi
apoi a doua ursitoare:
Cartea
vieţii lui stă deschisă pe o masă, în chilia de piatră de la Izvorul
Iordanului. Iar a treia Ursitoare, care întotdeauna rosteşte aceleaşi cuvinte,
sfârşi:
Cine
ne-a ascultat întru furiş, de mâna pruncului să moară.
Un
om odată umbla în negustorie şi a rămas peste noapte să mâie la o casă.
Înlăuntru nu l-au primit, căci se trudea femeia de copil. El s-a culcat afară
pe prispă. La o vreme de noapte, aude că vine în casă îngerul, şi zice:
La
casa asta s-a născut o fată şi ea are să fie partea omului ce doarme aici!
Omului i-a fost ciudă: Cum, eu să nu mă însor până n-a creşte ţânca asta? Lasă,
că-i fac eu! După ce s-a uşurat femeia, oamenii l-au chemat în casă. El, peste
noapte, s-a sculat, a luat copila şi s-a dus afară şi a înfipt-o în par.
Lasă,
zice el, că nu te-oi mai lua eu pe tine! Şi a fugit. Părinţii, auzind copilul
plângând, s-au trezit din somn, şi, mergând afară, îl văd înfipt în gard. Au
scos copilul din par; parul îi intrase în piele pe-alăturea de coastă şi nu i-a
făcut nimic, rana s-a tămăduit de grabă şi, cu vremea, fata a crescut fată
mare. Omul acela, tot umblând cu negustoria lui, nu s-a mai însurat. Unde
mergea, tot nu-i plăcea, până când trece el iar odată prin satul acela, şi vede
o fată, şi-i place. Merge la părinţi şi o cere. Părinţii, săraci lipiţi
pământului, văzându-l pe el că-i bogat, au dat-o.
La
un om odată vin cele trei Ursitoare ca să-i ursească pruncului de curând
născut. În casa lui se aflau atunci Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru, care au auzit
ursirea prin gura celei mai mici dintre Ursitoare:
Copilul
va creşte mare şi când se va însura, va trece cu mireasa lui peste un râu, va
cădea de pe cal şi va muri înecat! Cei doi Sfinţi, auzind aceasta, spun omului
că atunci când va fi să-şi însoare feciorul, să-i poftească şi pe dânşii la
nuntă. Ceea ce omul nu uită să şi facă. Nunta trebuia să treacă peste apa
hotărâtă. Atunci Sf. Dumitru, ca să împiedice îndeplinirea sorţii, îşi schimbă
calul său cu al mirelui, dar nu se ştie cum se întîmplă, căci calul lui Sf.
Dumitru poticni, iar cu coada stropi pe mire, aşa că acesta s-a înecat
numaidecât. Văzând aceasta, Sfinţii merseră la Dumnezeu şi se rugară ca să-l
învieze. Dumnezeu însă le răspunse că una ca aceasta s-ar putea face numai dacă
părinţii mortului şi-ar da din zilele lor. Dar aceştia nici nu voiră să audă şi
astfel mirele rămase bun mort.
Cică
un împărat avea trei feciori. Într-o zi îi cheamă pe tustrei la dânsul şi le
spuse:
Dragii
tatii, m-am gândit şi eu, acum când sunteţi şi voi ajunşi la vârsta de muncă,
să vă dau pe la treburile voastre şi să nu vă mai ţiu pe lângă mine, să-mi
păstraţi şi să-mi sporiţi averile mele; să nu fie bănat mai încolo, la
vremurile voastre de însurătoare, şi să-mi spuneţi că unul a muncit mai puţin
şi a luat mai mult, şi să se işte aşa sămânţă de gâlceavă şi vorbă. Iaca v-am
făcut averea mea toată trei părţi deopotrivă: să şi-o ia fiecare şi s-o
păstreze după vrednicia şi mintea lui. Cine a mări-o, - bine de bine; cine a
prăpădi-o, - paguba lui; l-oi vedea şi eu cu ochii mei pe cel ticălos şi nu
i-oi lăsa la moarte zilelele noroadelor pe mâini, ca să le dea de râpă iute şi
degrabă! Şi după asta, împăratul le-a dat ce li s-a cuvenit, şi el s-a tras
de-o parte, să tacă şi să uite.
Fiecare
din cei trei feciori au început să muncească pe socoteala lui, şi fiecăruia îi
mergea cum îi mergea, dar celui mai mic dintre fraţi, îi mergea ca racul. Pe ce
punea mâna, praful şi pulberea s-alegea: într-o zi i-au murit vitele, parcă
otrăvite, într-alta i-au ars coşarele cu pustia neagră ce mai avea într-însele,
în altă zi alta, până când a rămas ca vai de capul lui. Mai rău nici că se
putea! După o vreme, văzându-se el sărac lipit pământului şi gol pistol, şi-a
luat lumea-n cap şi s-a tot dus să-şi caute singur partea, dacă pustiul de
noroc n-a ştiut să-l găsească pe dânsul. Merge el aşa şi ajunge într-o zi spre
seară într-o pădure. Acolo un unchiaş făcea haragi pentru vie.
Bună
ziua, moşule.
Ţămi
dumitale, flăcăule, da ce umbli pe-aici?
Apoi,
moşule, şi cu mine, povestea cântecului: am plecat în lume să-mi pun nume. Ia-s
un biet nevoiaş! Nu m-ăi primi să-ţi ajut şi eu la lucru?
Cum
nu; auzi vorbă!
Şi-au
muncit amândoi, - feciorul de-mpărat şi unchiaşul, - până seara târziu, când
bătrânul zise: Apoi, nepoate, să ştii că eu nu-s de pe-aici, şi ca să mergem
tocmai la mine acasă, ne-ar trece toată noaptea pe drum. Hai şi ne-om duce la
bordeiul pădurarului şi-om mânea acolo. Au pornit amândoi, au aflat ceva de-ale
gurii, şi după asta, cum erau şi trudiţi, s-au culcat. Şi cum s-au culcat, au
tăcut. Noaptea, aşa pe la cântători, s-aud nişte glasuri. Da să ştiţi că bietul
fecior de-mpărat, deprins cu pat şi perină mai moale, nu putuse aţipi nici cât
ai bate în amnar, se-ntorcea când pe-o parte, când pe cealaltă, ca un pui
într-o frigare. Şi cum spuneam, pe la cântători s-aude la fereastră:
Doamne,
Doamne!
Ce-i,
Zodiilor? – întrebă unchiaşul cu care feciorul nostru lucrase în pădure.
Astăzi,
atâţia s-au născut şi atâţia au murit; ce facem?
Şi
le răspunse moşneagul:
Pe
cei ce-au murit, Dumnezeu să-i ierte; cei care s-au născut aibă partea noatră
din astă seară! Feciorul asculta şi tăcea, şi se minuna şi dânsul mult de cele
ce vedea că se petrec. A doua zi unchiaşul şi feciorul de-mpărat se scoală şi
se duc din nou în pădure, fac haragi toată ziulica, iar seara moşneagul zice
din nou:
Iaca,
vine şi noaptea, şi noi, de isprăvit, tot n-am isprăvit; mai mare truda ne-ar
fi s-o pornim pe vremea asta tocmai la mine acasă. Hai şi-om mânca la curţile
împăratului, c-om găsi, cred, o bucăţică de mămăligă şi-un ungher unde să ne
hodinim ciolanele peste noapte! Şi-au pornit. Şi parcă era un făcut. Împăratul
i-a întâmpinat la poartă, i-a dus în castel pe din faţă, pe scările cele mari,
i-a pus la masă cu dânsul, iar peste noapte le-a aşternut într-o odaie
nemaipomenit de mândră.
Acuma
avea un gând: să meargă acasă la tată-său, împăratul, să pice în genunchi
înaintea lui şi să-l roage să-l ierte şi să-i spuie:
Tată,
sunt om cumsecade, şi-mi place munca, şi-s om de cinste, şi care mi-i vina dacă
n-am noroc? I-a spune după asta, împăratului, povestea întâlnirii cu
Dumnezeu, şi poate s-a milostivi împăratul şi l-a lăsa în ogradă slujitor ca
orişicare slugă, pe mâncare şi purtare. Aşa şi-a pus în gând şi aşa a şi făcut.
Împăratul l-a ascultat, şi dacă nu l-a îmbrăţişat şi nu l-a sărutat, apoi, nici
de izgonit nu l-a izgonit. I-a dat şi lui o treabă acolo pe la ţarcul oilor şi
l-a lăsat în pace. Şi a început feciorul de crai munca grea, şi-au început din
nou supărările să-i vină peste cap, şi tot sacul cu amar să se verse peste
nsul. Banul nu şi-l mai vedea strâns în pungă, straiul nu sta o zi pe trupul
lui cumsecade, şi vorbă legănată de la nimeni nu afla.
Rău
şi rău, şi din rău tot mai rău, povestea cântecului: Unde-i bine, Nu-i de mine;
Unde-i rău, Hop şi eu! Şi omului i-i greu până se porneşte de vale de-a
berbeleacul, că nu se mai gândeşte la opreală. Aşa şi ist fecior de-mpărat.
După ce se vede deprins cu nevoia ca ţiganul cu scânteia, ce-şi zice:
Calicului, scufie de mărgăritar îi mai trebuie; ce-a fi să râmân din gol cu
pielea! Hai să mă-nsor! S-a-nsurat scurt şi degrabă. Nu cu fată de-mpărat, şi
nici cu fată de boier mare, da măcar nici cu una, de istelalte, din oameni
muncitori, de-alde noi. Sacul ştie să-şi caute petecul şi spinarea scărpinarea.
Şi-a ales feciorul de-mpărat nevastă pe Tunsâlica, fata găinăresii de la
curţile craiului. Şi a făcut o nuntă de s-a dus vestea şi povestea, o săptămână
încheiată, de umblau şi curcile cu chef; şi după nuntă s-au pus însurăţeii cu
sârg pe muncă.
Şi
a trecut numai o zi la mijloc şi parcă alt soare bătea acum peste capul lor.
Ei,
nevastă, ce zici: merge?
Cum
să nu meargă! Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă; tu eşti cruce-ntreagă, dar
dintr-o sută, una să fie şi-a mea.
Şi-anume
care?
Când
te-a-ntreba cineva ceva să spui: ’nu ştiu, nu-s ale mele; Tunsâlica ştie,
Tunsâlica are’!
Bine,
femeie, bine! Şi-aşa. Acu prinseră tinerii noştri la cheag. De bani nu se
puteau plânge, de vite nu, pământ cumpărau, vin la beci şi bucate-n coşare
strângeau.
Ei,
da-ţi merge bine! – îi zicea unul.
De,
ce să zic; Tunsâlica ştie!
Ai
bănet, am auzit; ai strânsură... De, ce să zic;
Tunsâlica
ştie, Tunsâlica are. Că vedeţi, Tunsâlicăi îi scriseseră Ursitoarele altă
zodie. Odată numai, într-o vară, făcuse feciorul de împărat un stog de grâu cu
spicul ca-n poveste, cât vrabia, şi paiul cât trestia. Şi-l întreabă un boier:
Dar
al măriei tale să fie stogul ista?
Al
meu, - a fost răspunsul feciorului de-mpărat; şi cum a zis, deodată s-a auzit
un bubuit, şi-un trăsnet, şi stogul cela cât ai face o mămăligă, s-a prefăcut
în cenuşă. Şi iaca aşa: uitase vorba ceea:’Tunsâlica ştie, Tunsâlica are’, că
Tunsâlica avea altă zodie. Şi atâta-i povestea.
EPILOG
(scenometrie
– afişe, video, excerpte ultime)
(Orfeu
– Monteverdi/Gluck) Nunta (cor, arie), Euridice moartă. ’Daţi-mi iubita
înapoi’. Refuzul-fără-îmbrăţişare (arie, duet). Amor (soprană) o învie pe
Euridice, sau Apollo îşi înalţă fiul, Orfeu, în Olimp, la iubita lui. (Zbor de
noapte – Dallapiccola) Fabien doborât de uragan în mijlocul oceanului,
directorul companiei de aviaţie aeriană îi răspunde soţiei aceluia că primul
scop al vieţii este exercitarea voinţei saint-exupery-ene de acţiune şi nu
dragostea etc. (Dido şi Aeneas – Purcell) Lui Aeneas i-ar fi mai uşor să moară
decât să o părăsească pe Dido (‚Aminteşte-ţi de mine, dar uită soarta mea!’).
(Lohengrin – Wagner) Elsa rostind întrebarea fatală: ‚Cine este soţul şi de
unde vine?’. (Turandot – Puccini) ‚Enigmele sunt trei, moartea/viaţa este una’.
Speranţa născând nopţile şi murind dimineaţa, sângele fierbinte şi gheaţă,
Turandot, gheaţă pătimaşă.
Wagner:
Planul meu se extindea pe trei drame: 1 – Valkyria; 2. Tânărul Siegfried
(devenit mai târziu Siegfried); 3 – Moartea lui Siegfried (mai târziu Amurgul
zeilor). Pentru a-i întregi înţelesul trebuia ca aceste trei drame să fie
precedate de un amplu prolog: Răpirea aurului Rhinului (mai târziu Aurul
Rhinului)...
To
die for Sanskrit. Pete roşii pe pielea elefanţilor de 50 de ani.. Muzica
vântului prin bambusul găurit. La o jertfă, Daksha nu şi-a chemat fiica, Sati,
nici pe soţul ei, Shiva; ea s-a dus, totuşi, iar pentru că nu a fost băgată în
seamă s-a aruncat în foc. Donizetti: La San Carlo se reprezintă în seara
aceasta Bianca e Gerardo a compatriotului nostru Bellini, prima
producţie frumoasă, frumoasă, frumoasă... chiar prea frumoasă, şi eu îmi voi da
seama de aceasta peste cincisprezece zile, când se va reprezenta opera mea.
Medeea. Operă în trei acte. Muzica de Luigi Cherubini, pe un libret de Francois
Benoit Hoffman, după tragedia lui Corneille. Premiera a avut loc la 13 martie
1797, la Paris. Personajele: Medeea (soprană); Iason, soţul ei (tenor); Creon,
regele Corintului (bariton); Glauke, fiica lui (soprană); Neris, confidenta ei
(mezzo-soprană). Sclave, însoţitoare, argonauţi. Tangoul tigrului. Roman-operă
în patru acte şi arii separate. Muzica de Vasile Menzel, pe un libret de George
Anca, după Kumarasambhava de Kalidasa, mituri de Elena Niculiţă-Voronca şi
Tudor Pamfile, e-mail de Ivona Pop. Premiera: Râmnicu Vâlcea, 2005/2006.
Peronajele: Borges (bariton); Suedeza (alto); Shiva (bas); Parvati (soprană).
Sfetnici, enoriaşi, avataruri.
Fii
bună şi stai la vârsta ta în Germania sau EU cu copii cu tot. Nici vorbă să
duci pe careva în America. Copiii tăi trebuiesc scutiţi de stres şi de şocuri
în continuare. Le-a fost destul cât a fost până acum. Stai locului că-i mai
bine în Europa şi în Germania mai ales decât într-o ţară în permanent război
pentru supravieţuire. Mai ales la bătrâneţe ajungi pe stradă sau mori. Eşti
trecută şi tu prin multe necazuri şi eşti deja trecută de 60 de ani, vârsta a
3-a când începe pensia şi bătrâneţea. Tu faci ce vrei şi să nu te superi pe
mine că sunt aşa de sinceră şi cu cărţile pe faţă. Eu sunt la momentul
adevărului şi în final. Se face tot posibilul să fiu ajutată în chinurile mele
pe care le îndur. Tim trebuie să mă păzească şi să mă îngrijească, fiindcă am
nevoie de ajutor în depresiune mai ales. Când vine altă fază va putea merge
singur şi în România.
Când
vezi o fată sau o femeie frumoasă, se zice:
Parcă
e o rohmăncuţă. Când e lună, să nu zici:
ce
bine se vede! Căci blastămă Rohmanii. Ei zic:
să
ţi se vadă şi ţie aşa cum ni se vede nouă şi nouă aşa cum ţi se vede ţie! Căci
lor numai de lună li se vede. Blajinii sunt adormiţii, morţii, ouăle să nu le
scurgi de tot, că ei din aceea se înfruptă. Oamenii dacă mor nu sunt blăjini?
Ei nu mai fac nici un rău!
Se
face ziuă, se face noapte, vibraţie, lipire de personaj.
Pune
stânga pe el, dă-l pe spate, haide, tată, îl vreau jos, ficatul slăbeşte
pe prost, ia-l.
Se
ascultă vocea eliadică a lui Lobos.
La
81 nu-mi scapi. N-o să mai am dinţi şi o să te întreb, tot poet?
De
ce naţie puteam fi în vis? Faci mii de kilometri să auzi pe cineva într-o limbă
neînţeleasă.
Dumnezeu
a plecat odată singur pe drum, şi s-a întâlnit cu un om nevoiaş, sărac luci.
Unde
te duci tu, omule? – l-a întrebat Dumnezeu.
Unde
să mă duc! Merg să aflu pe Dumnezeu şi să-l omor, căci el m-a lăsat pe lume
sărac, de n-am de pe ce să beau oleacă de apă! Iar Dumnezeu îi zise:
Aici
ai o greşală, prietene. Nu Dumnezeu este vinovat că eşti sărac, ci Ursoaica ta.
Ea a hotîrât să fii aşa cum eşti. Şi pe urmă l-a îndemnat: Haide cu mine. Avem
să intrăm într-o casă. Acolo tu să te pituli sub o masă, că nu peste mult vor
veni ursoaicele şi vor pune pe masă o mulţime de bani. Când vei putea, să te
scoli să iei din grămadă cât vei voi şi să fugi. Ele te vor alunga, te vor
prinde şi te vor întreba de ce ai furat. Tu să le răspunzi aşa, că ele te-au
ursat să furi, - că-ţi vor da pace.
SCURTĂ BIOGRAFIE
Prof. dr. George (Gheorghe) Anca
Născut: 12 aprilie 1944,
Bercioiu-Ruda, judeţul Vâlcea
Studii: Filologie (1965),
Doctorat (1974) – Universitatea Bucureşti
Specializări: Universitatea din Roma
(1973, limba şi litreratura italiană),Universitatea din Delhi (1981, limba şi
literatura sanscrită)
Limbi străine cunoscute: engleză, franceză,
italiană, hindi
Activitate profesională: Radiodifuziunea
Română (1967-1969); redactor, „Colocvii” (1969-1971); inspector, Ministerul
Învăţământului (1971-1976); lector universitar, Facultatea de Ziaristică,
Bucureşti (1976-1977); lector/professor visiting, Universitatea din Delhi
(1977-1984; 2002-2003); director, Biblioteca Centrală a Institutului Politehnic
Bucureşti (1984-1987); director general, Biblioteca Pedagogica Naţională „I.C.
Petrescu” (din 1988); profesor asociat, Universitatea din Oradea; conferenţiar,
Universitatea „Valahia” din Târgovişte
Membru: al Uniunii
Scriitorilor din România; preşedinte, Asociaţia Culturală Româno-Indiană;
preşedinte fondator, Academia Internaţională „Mihai Eminescu”; membru,
International Union of Anthropological and Ethnological Sciences etc.
Cursuri predate: limba şi literatura
română (Universitatea din Delhi ş.a.), presă şi literatură, literaturi indiene,
comunicare interpersonală, antropologie culturală, literatură universală şi
comparată (Bucureşti, Târgovişte, Oradea, Constanţa).
Publicaţii: cca 50 cărţi literare
proprii, interpretări comparatiste, studii şi comunicări la congrese de
antropologie culturală, literatură, educaţie, biblioteconomie, politologie etc.
în Anglia, Argentina, China, Franţa, Germania, Grecia, India, Israel, Italia, Iugoslavia,
Coreea, Malta, Maroc, Mauritius, Mexic, Moldova, Norvegia, Portugalia,
Republica Sud-Africană, România, Rusia, SUA, Suedia, Thailanda,
Trinidad-Tobago.
Referinţe: The World of Learning, Who’s Who în
România; Dicţionarul general al literaturii române, al Academiei
Române, Dicţionarul Biografic al Scriitorilor Români etc.
Rcunoaşteri: Medalia „Comenius”
(Praga), Premiul „Mihai Eminescu” (Turnu-Severin), Distinguished Guest of
Indian Council of Cultural Relations, Cetăţean de onoare al municipiului
Râmnicu-Vâlcea etc.
Lucrări publicate (selecţie)
Doctorat
Baudelaire şi poeţii
români/Corespondenţe ale spiritului poetic. Universitatea
Bucureşti, 1974, conducător ştiinţific: Zoe Dumitrescu-Buşulenga; preşedintele
comisiei: George Munteanu; referate „externe”: Dumitru Stăniloae, Mihai Şora,
Grigore Popa, Romulus Vulcănescu, Mihai Ursachi, Ştefan Roll, Ioan Ladea,
Mircea Maliţa, Vasile Andru ş.a. Publicare: 2001, Academia Internaţională
„Mihai Eminescu”.
Cărţi
Literary Anthropology, Bibliotheca, 2005
New York Ramayana, Academia
Internaţională „Mihai Eminescu” (AIME), 2005
Ibsenienii (7 volume), Oscar
Print, 2005-2006
Tangoul Tigrului, AIME, 2005
Sanskritikon, AIME, 2002
Manuscrisele de la Marea Vie, Majadahonda, 1996
Haos, temniţă şi exil la Eminescu, Cotruş,
Gyr şi Stamatu, Majadahonda, 1995
Articles on Education, Biblioteca Pedagogică
Naţională/Consiliul Europei, 1995
Indoeminescology , AIME, 1994
Certificate and Diploma Course in Romanian, University of Delhi,
1981
Poezie (cca 20 volume e.g. Invocaţii,1968,
Dodii, 2002, Finish Romania, 2006), proză (cca 20 volume
e.g. Eres, 1970, La Gioia, 2003, Zăpezi hawaiiene, 2006),
traduceri (din Kalidasa, Jayadeva, Milarepa, Tagore, Gianni Rodari, alţi
clasici şi contemporani orientali şi europeni etc.), teatru şi filme pe teme de
artă, editări (educaţie, literatură, antropologie, biblioteconomie etc.).
Comunicări/ Studii
„Teatrul No şi misterele
tibetane”,Universitatea Bucureşti, 1964
„The Correspondence and Dodia in the
Creation System”, Congresul Internaţional de Cibernetică şi Sisteme, Bucureşti,
1975
„Universal Values of the Romanian
Culture” , Indian Institute for World Cultutre, Bangalore, India, 1978
„Anthropomorphism in Mihai Eminescu’s
Creation”, Xth International Congress of Anthropological and Ethnological
Sciences (ICAES), New Delhi, 1978
„Sanskrit and Romanian Poetics”, în Studies
on Indo-Asian Art and Culture, vol.VI, International Academy for Indian
Culture, New Delhi, octombrie, 1980
„Sanskrit Romance Ontopoetics”, în Modern
Art and Poetry, New Delhi, 1981
„Death and Freedom in Romania”, Pugwash,
Trento, ianuarie 1990
„Symbols in a Post-Revolution”, ICAES,
Lisabona, septembrie 1990
„Romanian Cultural Developments. Mihai
Eminescu”, Columbia University, New York, octombrie 1990
„The Beauty of Peoples”, IFLA, New
Delhi, septembrie 1992
„Good things in educated people’s worst
doings”,WAER, Jerusalem, iunie 1993
„Between Social Cannibalism and Beauty
of Peoples”, ICAES, Mexico, august 1993
„From Utraquism to Multicultural
Education”, WAER, Creta, mai 1997
„Beauty and Prison”, ICAES,
Williamsburg, SUA, 1998
„From Thai Vilasa to Cosmic Library”,
IFLA, Bangkok, 1999
„Edgar, Who does (not) need libraries”,
IFLA, Boston, 2001
„Indological Studies in Romania”, Nehru
University, New Delhi, martie 2003
„In Search of Joy”, ICAES, Florenţa,
iulie 2003
„From Bloodshed to Orange Revolution”,
Pugwash, Andalo, ianuarie 2005
Publicaţii editate
The Milky Way, Delhi, 1978-79
Latinitas, Delhi, 1981-84
Liber, din 25 decembrie
1989 - 2008
Trivium, din 2003
Ziare-şcoală cu studenţi în jurnalism,
Bucureşti, Târgovişte, Delhi.
Proiecte
25 de ani de limbă română în India, 2002-2003,
Bucureşti-Delhi (cf. presa din cele două ţări);
Studii şi cercetări româno-provensale, convenţie 2003,
Saint-Remy-de-Provence
Studii româneşti la Universitatea din Turku, 2006;
.jpg)