Alexandra DOGARU - GÂNDUL ZILEI, 17-18 aprilie 2026

 

𝕀ℕ 𝕄𝔼𝕄𝕆ℝ𝕀𝔸𝕄 - 𝕊𝕖𝕣𝕘𝕚𝕦 ℕ𝕚𝕔𝕠𝕝𝕒𝕖𝕤𝕔𝕦

 

𝕀ℕ 𝕄𝔼𝕄𝕆ℝ𝕀𝔸𝕄  | 𝕊𝕖𝕣𝕘𝕚𝕦 ℕ𝕚𝕔𝕠𝕝𝕒𝕖𝕤𝕔𝕦

 

➪ S-a nascut pe 13 aprilie 1930 la Tg-Jiu, in Duminica Floriilor. Ambitios, perfectionist si nu renunța la un lucru pâna nu reuseste sa il faca foarte bine....

➪ 1954 - La doi ani de la absolvirea Politehnicii, i s-a propus un post de director tehnic la un I.A.S de lânga Bucuresti, devenit mai târziu Gospodaria partidului. Intâmplarea a facut sa se intâlneasca cu un coleg din Politehnica, repartizat in Cinematografie si astfel ajunge sa aiba legatura cu acest domeniu.

➪ 1962 – Joaca in Memoria Trandafirului multumita lui George Macovescu si Mihnea Gheorghiu. Succesul acestui film a fost neasteptat, si s-a difuzat la Paris, de Craciun, timp de 10 ani. Filmul e o metafora: dureaza 7 minute si este o poveste cu flori ce intruchipeaza destinele unor oameni. A luat pentru el Premiul de Excelenta al Uniunii Tehnicienilor din cinematografia mondiala.

➪ 1968 - A lucrat in calitate de regizor cu Orson Welles, Laurence Harvey si alti mari actori americani si europeni, chiar la Bucuresti la filmul Batalia pentru Roma - productie americano-germana.

➪ 1970 – filmul "Mihai Vitezul". Problema alegerii actorului pentru rolul Mihai Viteazu, a fost foarte complicate. A facut o lista cu posibilii interpreti. Au candiadat pentru Mihai Viteazul vreo 10-12 actori, intre care si: Ilarion Ciobanu, Mircea Albulescu, Amza Pellea, Florin Piersic, George Constantin, Emanoil Petrus. Americanii l-au ales pe Sergiu nicolaescu si filmarile au inceput cu el.Mai tarziu au venit indicatiile ca Mircea Albulescu sa-l joace pe Mihai. S-a opus si a zis: "Eu sunt regizor, eu hotarasc! De azi, Amza Pellea va fi Mihai Viteazul.”

Sursa: facebook

Mircea Dorin Istrate - În gândul meu

 

În gândul meu

 

 

~*~

 

Mi-e drag de-ntors în gând, mereu  acasă,

În satul meu cu vorba lui mieroasă,

La toți ai mei ce înc-au mai rămas

Să-noade vremi pe-aicea, de pripas,

La mult prea mulți ce încă mi-s vecie

În țintirimul ce pe toți ne-mbie,

Să fim cu neamul nostru laolaltă,

Cum am mai fost pe-aicea,

mai odată.

 

M-oi duce-apoi, că încă-i primăvară,

Prin crângul ce în gând mereu mă cheamă,

Să-i simt mirosul fin de lăcrămioară,

Ce parcă-ți face inima ușoară,

De viorele și de cimbrișor,

De păsărele ciripind în cor,

De rugi de zmeur și negrie mure

Ce-n calda vară-n buză de pădure,

Te-or ospăta cu drag de mi-i călca,

A ei cărări ce-n veci, nu le-i

uita.

 

Apoi aici îmi e copilăria,

Cu tot ce-s dă îmbucurat pruncia,

Uitată undeva în bătătură,

Pe Coastă-n deal, ori sus pe Curmătură,

Prin stâna ce îmi străjuiește dealul,

Pe Valea ce și-acum își poartă valul,

Pe mal cu sălcii oglindite-n ape,

Unde venea cea ciurdă să se-adape,

Sau poate la portița-ți înflorată

Înmugurind iubirea ta, de

fată.

 

Și-apoi aici e cea bisericuță,

Amirosind a smirnă, sărăcuță,

Cu-altaru-i afumat și scorojit

Ce de atâta vreme-i înegrit,

Cu-n popă ce abia-ș mai ține rangul

Și-un crâsnic gângav cei îngână hangul,

Cu sfinții din icoane învechiți,

Ce s-au făcut prin fapte mari, vestiți.

Cu strana veche ce-au mâncat-o carii,

Cu tainica lumină a lumânării,

Ce mi-o învie-n zi de sărbătoare,

Când îmi aduce satul,

la-nchinare.

*

Așa te țin în gându-mi mai mereu,

Pe tine-mbătrânitul, satul meu,

Ce-n primăveri renaști mereu la viață

Și-n ierni îmi ești înveșmântat în ceață,

Ce te topești ca ceara lumânării

Și mi te stingi pe drumul înserării,

Dar îmi rămâi în gândul meu vecie,

Mai până când voi fi și eu,sub

glie.

 

Și-acolo când o fi cândva să fie,

Să fiu și eu o boabă de vecie,

Voi fi cu voi, tot neamul laolaltă,

În lumea voastră care mă așteaptă,

Ca să vă spun ce e pe-aici, pe sus,

De când și voi cândva demult v-ați dus.

 

~*~

Mircea Dorin Istrate

 

***