Marin Neacsu - Relația de vasalitate dintre România și SUA

 

Relația de vasalitate dintre România și SUA

Jurnalistică

Col. (r) Marin Neacsu

17 August 2026

 

Nu e prima oară când se discută cu mai multă sau mai puțină „îngrijorare” despre soarta prezenței militare americane în România. De la intrarea României în NATO, relația (să fim obiectivi) de vasalitate dintre România și SUA a fost mereu pe primul loc, liderii civili sau militari ai României au umblat cu acest subiect cum umbli cu un ou fiert, prezența americană în România la nivel diplomatic, politic, economic și militar a constituit principala preocupare a politicii românești. Am spus relație de vasalitate și oricât ar încerca cineva să mă determine să renunț la termen, nu va reuși, pentru că asta e realitatea, oricât ne-am crampona noi de „parteneriatul strategic”, care este strategic doar pentru americani, care au ocupat poziții strategice pe flancul de Est al alianței, au exploatat resurse strategice din România, și-au impus oamenii în poziții strategice în conducerea țării, a partidelor chiar, au înființat posturi cheie în justiție prin birourile CIA din interiorul DNA, au instalat tehnică strategică în orașele României, au creat închisori CIA în România, toate în slujba intereselor americane, nu românești.

Vă amintiți celebrele intervenții ale Ambasadei Americane în procesul legislativ când oficiali ai Ambasadei au intrat cu cizmele în Parlament chemând la ordine membri ai Parlamentului. Se poate spune fără greșeală că atunci România și-a pierdut definitiv independența, suveranitatea, devenind o anexă a SUA. Și nu e de loc întâmplător și nici măgulitor faptul că după încheiereea mandatului de ambasador, de exemplu, mister Gittenstein a fost timp de 8 ani membru al Comitetului Reprezentanților FPS, fond care gestiona toate resursele strategice ale României, iar Director Administrativ al Fondului este Franklin Templeton Investments. Și atunci despre ce „parteneriat strategic” vorbim? Strategic numai pentru ei, căci pentru a fost un parteneriat demolator, rușinos, înjositor. După decenii de parteneriat strategic, nici viza nu am obtținut-o, probabil nu am cedat tot.

după ce consilierul prezidențial pentru Securitate și politică externă, împreună cu cercetatul (nu cercetașul) Gheorghiță Vlad s-au dus la Washington să se întâlnească și cu „administrația americană” așa cum scria presa și declara chiar mister Lazurca. Cum să te întâlnești cu o „administrație”, numai domnul Lazurca știe. Dar așa se vorbește când esti un ciuri-buri și te întâlnești cu portarii și șoferii din” adminstrație” la insistențele tale, doar ca să iți ridici în țară ștacheta și imaginea. Ne-am dus să ne plângem că ne atacă rușii cu drone ucraineene, sau invers, că probe nu există de niciun fel, dar și să ne lăudăm că am doborât 3 și suntem eroi, merităm măcar o vorbă de mângâiere. Care a fost rolul domnului Gheorghiță, șeful SMAp cel mai mare oficial militar al Armatei Române (aia care mai e - n.n.I.M.) nu știu, nu s-a întâlnit nici măcar cu un NCO american a fost acolo probabil pe post de țucălar. Și cu ce s-au întors cei doi emisari români din vizită? Cu informația că americanii își mai reduc odată prezența în Kogălniceanu și cu o declarație de toată jena : „Mă bucur că am reprezentat România la Washington săptămâna trecută. Mesajul nostru a fost simplu: România este alături de Statele Unite. Ne-am întâlnit cu oficiali americani pentru a aprofunda angajamentele noastre în domeniul apărării și pentru a consolida securitatea comună la Marea Neagră”. Deci la inițiativa și insistențele lui Nicușor Dan, cei doi „oficioși„ căci nu mai sunt persoane, sunt instituții care s-au întâlnit cu o instituție, s-au deplasat în SUA pentru a asigura Administrația SUA că România este alături de SUA „în greaua suferință pricinuită de retragerea unor trupeți americani din România”. Din păcate se pare că SUA nu este alături de România, pentru că nimeni nu a declarat așa ceva din partea americană și mai mult, știrea este că SUA își micșorează efectivele. Mai în glumă, mai în serios, această vizită este cel puțin curioasă, pentru că explicațiile date de Cotroceni privind vizita sunt aiurea. De ce a insistat Nicușor să îi trimită pe cei doi acolo? Ca să își manifeste dragostea față de SUA? Să fim serioși, acest lucru îl putea transmite și Ambasada română din Washignton. Atunci ? care a fost scopul și cine a cerut dar mai ales de ce, această vizită?

Eu, fără a avea informații, cred că de fapt cei doi au fost chemați pentru a fi trași de urechi privind apropierea excesivă a României de Franța și Germania, apropiere periculoasă și prin faptul că există două prăpastii create în politica României, una între România și SUA in favoarea Europei și a doua între susținătorii Franței și cei ai Germaniei. Nu mai spun cine susține pe cine, că se știe. Acuma, pentru a justifica urecheala dar și noua retragere trumpiană din România, unii se grăbesc să „interpreteze” retragerea ca fiind o măsură normală care merge în ton cu cerințele „conducătorului iubit”privind obligațiile fiecărui stat de a-și asigura apărarea prin forțe proprii. Sunt de acord că nimeni nu trebuie să își lase apărarea la mâna altuia sau a unui articol dintr-un tratat care nu oferă nimic, dar hai să vedem cine poartă vina că s-a ajuns aici:

Până la a doua încălecare a lui Trump, de la înființarea NATO, sloganul era „NATO ne apără, SUA este NATO, SUA ne apără” și nimeni nu a spus altfel. Drept urmare, s-a mers pe ideea că SUA ne dă nouă, lapte, brânză chiar și ouă, nu mai avem nevoie de oi, vaci și găini, ne dă SUA. Asta ca să nu mai spun că pe la toate adunările de toate felurile venea Articolul 5 și ne promitea securitatea. SUA, care voia să câștige piața de armament și să își vândă produsele „All over the World” a introdus „interoperabilitatea” în rândul membrilor NATO, care nu însemna doar comuniune politică, ideologică, strategică ci, mai ales tehnică dar toate de origine americană.

Pentru a-și asigura o piață cât mai largă de desfacere, era nevoie de „amenințări”, zone de conflict, astfel se ajungea la saturație, așa că au avut loc primăveri, revoluții portocalii, parteneriate strategice prin fostele țări Est-Europene, au apărut organizații teroriste și ”balauri” universali inființate și declarate de același „apărător” al democrației, așa că SUA avea asigurat tot tacâmul. A venit încercarea de a lipi NATO de Rusia pe partea de Est a alianței, dar mai grav pentru Rusia, de a controla Marea Neagră, una din puținele necontrolate de SUA, ceea ce nu a convenit Rusiei și nici Turciei. De aici au început problemele pentru SUA și implicit aliații europeni.

Războiul din Ucraina nu a avut parcursul dorit de SUA și Nulland deși partea legată de UE a decurs exact așa cum și-au dorit americanii, căci UE a devenit o biată țărișoară coruptă, slabită, fără economie, fără putere, fără armată. La îndemnul SUA, țările europene si-au donat pur și simplu tehnica militară Ucrainei, crezând că vor primi la schimb tehnică de ultimă generație.Dar nimeni nu le-a dat degeaba, trebuiau să plătească și nu mai au cu ce. Tot la îndemnul și cu ajutorul SUA, europenii au renunțat la gazele rusești închizând ochii la aruncarea în aer a North-Stream, care le dădea nu doar lapte brânză și ouă ci și carne. Așa a ajuns Europa să depindă de SUA total și să aștepte cu mâna întinsă recompensa pentru sacrificiile idioate făcute. Din toate aceste sacrificii de câștigat au avut regimurile și cei de la butoane din UE, Kiev și Washington, căci mare parte din bani și arme au luat calea unor buzunare și depozite private, dar oamenii au început să deschidă ochii, să se revolte. S-au revoltat și unele state ale căror conduceri nu s-au înfipt la cașcaval, așa că prin Anglia, Franța Germania, au loc mișcări politice și sociale iar Slovenia, Polonia, Ungaria și altele mai timid dar din ce în ce mai multe, au dat cu pas unor directive UE și au trecut la măsuri de întărire a propriei armate cu tehnică bună și ieftină și din afara NATO.

Culmea culmilor, lovitura cea mai mare a venit tocmai din partea SUA care a trecut direct la șantaj: vreți apărare, plătiți, organizați-vă, întăriți-vă, cumpărați-vă, noi nu vom lupta în locul vostru. Și trebuie să admit că așa ar trebui, chiar dacă tot SUA a întreținut pervers zeci de ani ideea că NATO/SUA asigură securitatea membrelor alianței sau așa i-au lăsat să înțeleagă pe toți. Unii se lasă prostiți de soarta conflictului din Ucraina și sunt gata să spună că NATO este o alianță de hârtie, că RUSIA a arătat că NATO poate învins, dar uită că chiar dacă întreaga Europă a participat economic, financiar cu tehnică militară, informații, specialiști, la războiul împotriva Rusiei, nu se poate spune că Rusia a luptat împotriva NATO, căci oricât ar fi de important factorul tehnic, un război se câștigă cu bocancii iar soldații NATO nu au intrat în război nici oficial și nici practic decât cu elemente de conducere pe ici pe colo. Asta nu înseamnă că dacă armatele NATO ar intra în luptă ar învinge Rusia, dar ar putea elibera Ucraina, însă cu pierderi imense de ambele părți.

Revenind la noua politică a SUA, repet, admit că așa ar trebui să fie, fiecare țară să se preocupe în primul rând de propria apărare, să nu se lase pe mâna altora, așa cum am făcut noi de la intrarea în NATO, sub conducerea unor guvernanți care declarau inconștienți că „NATO ne asigură securitatea” dar modul în care s-a ajuns la aceasta „soluție” la acest percept, este total incorect, căci SUA a pornit conflictul din Ucraina prin „revoluția”portocalie, a convins statele europene să își cedeze tehnica Ucrainei care ”apără Europa„ să își submineze economia , să renunțe la resursele rusești pentru ca acuma să li se spună că trebuie să se apere singure, când nu mai au tehnică, nu mai au resurse, nu mai au industrie.

Urâtă treabă a făcut SUA, dar uite că noi tot proști am rămas, facem turism sentimental și ne asigurăm călăul că suntem alături de el, după ce ne-am micșorat efectivele pentru că nu erau suficient de ”suple”, ne-am distrus industria de armament pentru că era „comunistă”, ne-am vândut resursele pentru că ”noi nu aveam specialiști„ și trebuia să „ne privatizăm„ ne-am distrus învățământul, pentru că „ne învățau prostii învățam prea mult și inutil”, ne-am distrus sistemul medical pentru că se ocupă Pfizer și Bayer de sănătatea noastră, acuma raționalizăm apa pentru că le trebuie celor care ne exploatează gazele și dezvoltă industria AI care consumă apă cât toată România în 50 de ani, ne întoarcem la lumânare, la cartele pentru alimente, și stați că încă nu au fost anunțate măsurile împotriva celor care comentează, dar stați liniștiți tovarăși, România este alături de Statele Unite.

Pentru a înțelege cum stăm să nu uităm că in toamna lui 2025 Trump s-a întîlnit cu președintele Poloniei, deci nu un consilier prezidențial cu un parlamentar și i-a garantat că „trupele americane nu vor fi reduse în Polonia” că nici măcar nu s-au gândit să retragă soldații din țară, subliniind: „Suntem alături de Polonia până la capăt”. Aha, deci SUA sunt alături de Polonia, România este alături de SUA, dar nu am auzit pe nimeni să spună că este alături de România. Nici nu au cum, cine ar vrea să fie în coada Europei? Este la fel de adevărat că pe vorbele, amenințările și promisiunile lui Trump poți pune tot atâta bază cât pe un biscuite la temelia unei case, dar măcar formal s-a spus ceva.

Bibliografie

- https://tvrinfo.ro/consilierul-prezidential-marius-lazurca-va-merge-la-washington-alaturi-de-seful-statului-major-al-apararii-gheorghita-vlad-se-vor-intalni-cu-administratia-trump-si-cu-liderii-congresului/

- https://www.caleaeuropeana.ro/consilierul-prezidential-marius-lazurca-dupa-vizita-la-washington-romania-isi-consolideaza-angajamentele-de-aparare-cu-sua-si-securitatea-la-marea-neagra/

- https://ziare.com/retragere-trupe-sua-romania/lazurca-general-vlad-informati-pentagon-plecare-soldati-americani-2028085?fbclid=IwY2xjawThFgJleHRuA2FlbQIxMQBzcnRjBmFwcF9pZBAyMjIwMzkxNzg4MjAwODkyAAEeiqPGTLiE-WAThioWEf40rmWEHVDWHxBbS_Kvhe4e9eQ6sJgUxH25TOsj1io_aem_S_AARXNxjzQwF8iliTP__g

Alexandru Bochiş-Borşanu - Opriți războaiele, cultivați legume!

 

Opriți războaiele, cultivați legume!

Col. (r) Alexandru Bochiş-Borşanu

17 August 2026

 

Despre arta de a distruge și înțelepciunea de a cultiva

Astă seară, cum îmi este în obișnuință, am început să citesc postările unor colegi de cenaclu literar-artistic și științific, cum ne place să-l denumim, cu creații literare, memorialistică, eseuri din actualitate, reportaje și multă poezie bună, unele deosebit de reușite, cu valoare intrinsecă, mai rar pictură și sculptură. Surpriză! Un coleg drag, fin poet și distins om de dialog, postează un album ce, la prima vedere, pare inadecvat, imaginile par contrastante, rupte de vreo conexiune ideatică intre tablourile expuse, ba chiar ridicolă. Am meditat puțin. Nu se poate, eu îl cunosc pe autorul albumului, „om în toată firea, cu școală” cum ar zice un bătrân ca mine, și m-am hotărât să caut mesajul. Contemplu prima imagine. Sugestia îmi relevă un dezastru ! O imagine de beznă totală, de spaimă în noapte neagră, doar trei luminițe se mai pot observa în imobilele cu 15-20 de etaje, semn că acolo e posibil să mai existe suflete, că nu au coborât în buncărele antiatomice, că sunt în pericol, că sunt victime sigure dacă îi lovește racheta sau sutele de drone lansate de inamic cu explosiv ucigaș. Te înfioară. Te grăbești să dai pagina, să schimbi imaginea, mintea îți promite că urmează ceva care să-ți șteargă din memorie holograma dezastrului.

Așteptarea intuitivă se întâmplă. Imaginea ce urmează sugerează viață, viața omului pașnic, om ce își știe menirea pe pământ, om care muncește, produce pentru el și pentru alții, pentru că e ființă socială, și nu e singur. Deși în imaginea reală nu este, Omul pașnic, creator de bunuri materiale, eu îl văd în mijlocul acelei plantații deosebite de roșii, ardei și flori, care își prezintă rodul al muncii sale, pentru el și pentru alții. L-am privit adânc și atunci m-am trezit! Revelație! Acesta e mesajul transmis de poetul liric și prietenul meu!: opriți războaiele și cultivați legume! Și atunci m-au inundat alte slogane ce militau pentru oprirea războaielor. Vă mai amintiți de sloganele antirăzboinine : Make love, not war - Faceți dragoste, nu război; Give peace a chance - Dați o șansă păcii (Iinspirat din imnul pacifist lansat de John Lennon în 1969); „Flower power”, Puterea florilor și alte sloganuri anti-război folosite de mișcarea hippie în anii '65 și '70. Curentul pătrunsese și în „țările socialiste” influențat de comunitățile hippiote din Amsterdam, care luptau pentru pace, refuzând înrolarea și criticau deciziile guvernamentale privind Războiul din Vietnam.

De ce nu am admite că albumul colegului meu de Cenaclu a lansat un slogan de pace !! Eu cred că aceasta era în sinea lui mesajul ! Și poate că tocmai aici se află frumusețea și forța mesajului său. Nu ne spune, cu voce tare, „opriți războaiele!”. Nu ridică pumnul, nu acuză, nu ține discursuri. Nu desenează tranșee, tancuri și oameni fugind din calea bombelor. Pune alături două imagini și ne lasă pe noi să facem legătura dintre ele.

Într-una, întunericul. În cealaltă, lumina

Într-una, omul se ascunde ca să-și salveze viața. În cealaltă, omul stă în mijlocul vieții și o face să rodească. Într-una, se distruge. În cealaltă, se construiește. Iată, poate, cea mai simplă definiție a păcii: să poți să-ți vezi de rostul tău. Să-ți cultivi pământul, să-ți crești copiii, să-ți scrii cartea, să pictezi, să plantezi un pom, să culegi o roșie coaptă din grădină, să te întâlnești cu prietenii și să vorbești despre literatură, despre oameni și despre lumea în care trăim. Să poți munci pentru ziua de mâine fără să te întrebi dacă vei mai avea un mâine. Poate că aceasta este ceea ce uităm prea des atunci când vorbim despre război. În spatele hărților, al strategiilor militare, al declarațiilor politice, al rachetelor și dronelor nu există decât vieți omenești. Oameni care aveau, înainte de război, o grădină, o casă, o familie, o meserie, o carte începută, un copil de crescut sau poate doar câteva răsaduri pe care așteptau să le vadă rodind. Războiul distruge tocmai această normalitate. De aceea, sloganul imaginat de mine privind albumul colegului meu nu mi se mai pare deloc ridicol. Dimpotrivă. Mi se pare de o simplitate aproape dezarmantă și, tocmai de aceea, profundă: „Opriți războaiele! Cultivați legume!”. Cultivați legume, pentru că leguma este rodul pământului și al muncii omului. Pentru că ea nu ucide. Hrănește. Cultivați flori, pentru că floarea nu aparține niciunei armate. Nu are granițe, nu are uniforme și nu cere pașaport. Ea înflorește pentru oricine știe să o privească:

- scrieți poezii, pentru că poezia nu poate fi cucerită cu tancul;

- pictați, pentru că o pânză nu se apără cu rachete;

- construiți case, nu buncăre.

Și, mai ales, nu lăsați lumea să uite că menirea omului nu este să distrugă ceea ce a creat un alt om. Ci pentru a lăsa în urmă ceva care să continue să crească după noi! Un copil. Un pom. O carte. O casă. O grădină. O lume ceva mai bună decât cea pe care am primit-o.

Poate că prietenul meu poetul nu a intenționat să scrie un manifest pacifist. Dar arta adevărată are uneori această putere: spune mai mult decât a vrut autorul să spună. Pune în mintea celui care privește o întrebare pe care nu o mai poate evita. Iar eu, privind albumul lui, am avut această revelație simplă: în timp ce unii se străduiesc să inventeze arme tot mai sofisticate pentru a distruge viața, alții încă mai au răbdarea și înțelepciunea de a cultiva o roșie. Și poate că omenirea ar avea nevoie, înainte de orice nouă strategie militară, de mai mulți oameni care să planteze legume, să planteze flori, să planteze speranță. Pentru că pământul este suficient de mare pentru toți, dar nu este suficient de mare pentru ura noastră, iar dacă într-o bună zi oamenii vor înțelege că o grădină poate fi mai importantă decât un arsenal, poate că întunericul din prima imagine va rămâne doar o amintire. Atunci, în loc să privim cerul și să ne temem de drone, vom putea privi cerul pentru a vedea lumina. În locul sirenelor, vom auzi cântecul păsărilor. În locul exploziilor, vom auzi glasul copiilor.

Iar în grădină, printre roșii, ardei și flori, un om își va vedea liniștit de treabă.

 

Poate că aceasta este adevărata victorie a omului: nu aceea de a-l învinge pe celălalt, ci aceea de a putea trăi împreună cu el. Așadar, dacă tot avem nevoie de un nou slogan pentru lumea aceasta obosită de războaie, eu îl propun pe cel pe care l-am descoperit în albumul prietenului meu: „Opriți războaiele! Cultivați Legume”. Nu este un slogan naiv. Este, poate, unul dintre cele mai serioase lucruri pe care le putem spune astăzi.

Adrian Pătrușcă - Rădăcinile otrăvite ale Uniunii Europene

 

Rădăcinile otrăvite ale Uniunii Europene

Jurnalistică

Adrian Pătrușcă

17 August 2026

 

Stalin a pus pirostriile sovietice Uniunii Europene

Dacă astăzi avem parte de UE, tot mai multă UE, asta este mai ales din cauza a doi indivizi. Unul este Kalergi, un fel de Mare Preot, un Sadhguru, care s-a ocupat de crearea cadrului etic, aseptic, supranațional (și neapărat lipsit de Dumnezeu!) necesar apariției Statelor Unite Europene. Celălalt este Monnet. El a fost Tehnocratul. Autorul memorabilei ziceri: „Dreptul de veto este cauza profundă și în același timp simbolul imposibilității de a depăși egoismul național”. Cuvinte care vor deveni deviza neoficială a Bruxellesului. Și barosul pentru zdrobirea oricărui puseu de naționalism prin care popoarele europene încearcă sporadic să-și salveze pielea și identitatea.

Jean Monnet este Chipul Tuturor Chipurilor. Prototipul Birocratului total și abject de azi. Este deopotrivă Ursula von der Leyen și Diana Buzoianu, Emmanuel Macron și Ilie Bolojan, Frederich Merz, Dominic Fritz și Nicușor Dan. Înduioșător detaliu biografic: amorezat de o catolică italiancă, care nu putea divorța din cauza religiei, Monnet și-a dus duduca în URSS-ul lui Stalin, care nu se încurca cu mofturi popești, reușind astfel să se căsătorească civil. Stalin este deci un fel de naș al nașului Uniunii Europene. Efectul îl simțim până azi: de-aia UE seamănă atât de bine cu URSS.

Urmează un episod din fascinantul serial Sinarhia, prin care Levana Zigmund, probabil cel mai bun ziarist român al momentului, încearcă să deslușească ițele răului care distruge lumea:

Misteriosul marchiz d’Alveydre, sinarhia şi Noua Ordine Mondială

Se poate spune că un francez s-a aflat la originea utopiilor referitoare la instaurarea unui guvern mondial unic. Şi asta pentru că, la sfârşitul secolului al XIX-lea, un marchiz misterios, Saint-Yves d’Alveydre (1842-1909), s-a străduit să publice o serie de lucrări faimoase, intitulate „Misiuni”, care demonstrau că acest tip de guvern numit sinarhie putea să fie aplicabil lumii noastre şi că existase deja din timpuri imemoriale. Din punct de vedere etimologic, sinarhia, care se opune anarhiei, este o guvernare cu principii. După spusele inventatorului ei, Agartha înseamnă: „inabordabilă violenţei şi inaccesibilă anarhiei”. Jacques Weiss, mare specialist în opera marchizului, a definit în câteva rânduri gândirea lui Saint-Yves d’Alveydre: „Sinarhia este o formulă de guvernare trinitară, unde cele trei funcţii esenţiale ale activităţii colective a societăţilor (învăţământ, justiţie şi economie) sunt reprezentate într-un mod care le permite să funcţioneze armonios. Pentru aceasta, există trei camere sociale şi nepolitice, alese după profesionalism prin vot universal. Numai ele au sarcina să pregătească legile. Acestor trei camere le corespund trei corpuri politice însărcinate să promulge şi să aplice legile pregătite cu mandat imperativ de cele trei camere sociale. Corpurile politice nu pot să promulge decât legile pregătite dinainte de aceste camere sociale şi formulate de ele sub formă de dorinţă”.

Exprimându-şi dorinţa de a abroga „lupta de clasă”, Saint-Yves defineşte sinarhia ca forma de guvernare ideală. Misiunile demonstrează că istoria a fost întotdeauna doar o lungă şi zadarnică tentativă a omului de a crea „contraputeri”, susceptibile să-i redea adevăratul rol în cetate. Ideea părea, aşadar, seducătoare, având în vedere că democraţia este în mod regulat confiscată de instituţiile sale, care resping în mod sistematic poporul suveran. De unde ideea de a crea, alături de această putere instituţională, contraputerea populară (Autoritatea), însărcinată cu învăţământul şi cultura, cu justiţia şi economia.

Reveriile politice ale lui Saint-Yves d’Alveydre nu au fost niciodată aplicate în Franţa şi nici în alt stat din lume. În realitate, utopia lui Saint-Yves d’Alveydre era de a încredinţa guvernarea mondială unor fiinţe spirituale, pline de înţelepciune, unde economia constă în schimburi bazate pe marea lege a împărţirii egale şi a iubirii universale. Pentru Saint-Yves, această guvernare există într-un centru spiritual iniţiatic ascuns în inima Asiei, într-o cetate subterană cu numele de Agartha.

În 1885, Saint-Yves d’Alveydre a primit vizita câtorva asiatici – Superiorii Necunoscuţi, bineînţeles -, care i-au dezvăluit existenţa Agarthei precum şi  a organizării ei politice, iniţiatice şi spirituale. Ar fi vorba de un colegiu de înţelepţi format din 12 membri ajunşi la iniţierea supremă, deasupra lor fiind marele Suveran Pontif, reprezentând sufletul universal, şi Regele Lumii, marele arhitect al cosmosului. Foarte mulţi ocultişti vor da crezare acestor afirmaţii ale lui Saint-Yves d’Alveydre. Primul dintre ei este Rene Guenon. În tradiţia iudeo-creştină, Regele Lumii este numit Melchisedec, regele Salemului, adică al păcii. Pentru Rene Guenon, Agartha va deveni un centru spiritual suprem, invizibil şi subteran, ascuns profanilor de când omenirea a intrat în ciclul nostru „de întunecare şi de confuzie”, Kali-Yuga, adică epoca neagră, în urmă cu aproximativ 6.000 de ani. Acest centru ar fi depozitarul  tradiţiei  primordiale, mama tuturor religiilor. Din cauza nebuniei oamenilor, centrul iniţiatic Agartha a devenit treptat inaccesibil şi doar organizaţiile iniţiatice păstrează o legătură cu aceşti înţelepţi, care le permite să se orienteze în direcţia corectă. Aceasta este, după părerea lui Guenon, definiţia ezoterismului.

De Gaulle a vrut să desfiinţeze Parlamentul şi să-l înlocuiască cu un „consiliu al înţelepţilor”

Abia ieşite din tipografie, în 1887, contele de Paris expune totuşi un program politic de „Constituţie monarhică populară” după modelul împărţirii autorităţii elaborat de Saint-Yves d’Alveydre. În 1969, generalul de Gaulle a vrut să desfiinţeze Senatul (democraţie instituţională), ca să-l înlocuiască cu o Cameră Economică şi Socială, bazată pe forţele vii ale naţiunii (autoritate legitimă). Poporul francez, consultat prin referendum, a respins această propunere şi de Gaulle a părăsit definitiv puterea.

 

Saint-Yves d’Alveydre a pus să fie distruse toate exemplarele din „Misiunea Indiei„. Cei trei asiatici, pe care îi putem numi „Superiori Necunoscuţi”, i-au dat ordin să nu dezvăluie nimic despre existenţa centrului Agartha. La rândul său, Rene Guenon spune că a fost şi el în contact cu cei din Agartha, dar aceştia nu i-au mai dezvăluit nimic după ce a publicat „Regele Lumii„, pentru că ar fi spus prea multe. Un singur exemplar din „Misiunea Indiei” a putut să fie salvat şi reeditat la moartea lui Saint-Yves, în 1909, dar într-un tiraj foarte mic. În mod ciudat, în timpul ocupaţiei, germanii au confiscat exemplarele rămase şi le-au ars, iar legenda spune că aceiaşi germani, înainte de război, sub impulsul lui Hitler, despre care s-a spus că un timp a fost membru al Societăţii Thule (mic grup din München fără o audienţă reală), ar fi organizat mai multe misiuni în speranţa de a localiza Agartha, sediu al rasei ariene în Tibet.

Ce e de fapt Agartha?

Credulitatea oamenilor îşi pierde virtutea când devine superstiţie. La sfârşitul secolului al XlX-lea, mitul Agartha a prins rădăcini în inconştientul colectiv. Oamenii, foarte puţin instruiţi în simbolistică, nu au înţeles niciodată că Agartha lui Saint-Yves d’Alveydre era alegoria paradisului, ţinut suprem, accesibil tuturor oamenilor la sfârşitul vieţii şi pe care îl regăsim în multe tradiţii. Este Montsalvat din legenda căutării Graalului la Wolfram von Eschenbach, muntele Kaf din tradiţia islamică sau muntele Meru din hinduism.

 

În perioada dintre cele două războaie mondiale, sinarhia a făcut iar să se vorbească despre ea. Această contraputere, visată de Saint-Yves d’Alveydre, era pe cale să se instaureze în Franţa. În 1931, trei foşti politehnicieni formează un grup numit X-Crise, devenit la puţin timp după aceea „Centru Politehnic de Studii Economice” (CPPE), al cărui scop este studierea motivelor crizei economice şi instalarea unei economii planificate drept răspuns. Unul dintre ei, Jean Coutrot, politehnician strălucit şi pasionat, devine membru al guvernului Frontului Popular şi încearcă să aplice idei sinarhice, promovând o putere executivă puternică şi restrângând puterea  parlamentară. Coutrot a numit în posturi-cheie foşti membri ai numitului X-Crise şi, curând, s-a observat o conspiraţie a tehnocraţilor, vrând să impună în umbră un guvern de elite cooptate.

 

În 1941, în timpul guvernului Darlan, Jean Coutrot s-a „sinucis” în mod misterios. Presa a primit ordin să treacă acest eveniment sub tăcere, totuşi, Appel din 5 iunie 1941 publică o ştire scurtă, trei săptămâni mai târziu, întrebându-se: „Da, acest Jean Coutrot a făcut multe aranjamente în aviaţie. Oare nu făcea parte din cea mai secretă şi cea mai nocivă dintre lojile masonice, sinarhia? Aceasta ar explica moartea lui misterioasă”. Aşadar, se şopteşte că Jean Coutrot era Marele Maestru al unei societăţi secrete, motor invizibil al istoriei, care visa să ia puterea (după idealurile lui Saint-Yves d’Alveydre) în numele competenţelor şi sub autoritatea acelui faimos colegiu de iniţiaţi a cărui existenţă fusese dezvăluită de surprinzătorul autor al Misiunilor.

Jean Coutrot a fost găsit zăcând la pământ, aruncat cu siguranţă de la o fereastră şi , la un interval de câteva ore sau zile, cei doi secretari ai săi şi unul dintre prietenii lui au fost şi ei asasinaţi în mod misterios. Toţi aceşti oameni, semnatarii unui pact sinarhic cuprinzând o regulă în treisprezece puncte, făceau parte din Mişcarea Sinarhică a Imperiului (MSE), care era în mod clar orientată spre acţiunea politică de extremă dreapta.

Executarea lui Jean Coutrot ar fi fost comandată de miniştrii guvernului Darlan şi de cadre din Banca Worms, acuzată de a fi finanţat (cu ajutorul unor puternice cercuri financiare anglo-americane), în anii treizeci, diferitele guverne fasciste din epocă. Acest curent subteran al Mişcării Sinarhice, acuzat de a fi torpilat Revoluţia Naţională, fusese adus  la putere în anturajul  imediat al  mareşalului Petain.

 

Între timp, renunţase, bineînţeles, la orice legătură cu colegiul înţelepţilor din Agartha şi intenţiona:

- să plaseze puterea politică direct în mâinile unor mandatari din grupurile patronale şi bancare;

- să realizeze o concentrare maximă în fiecare ramură industrială, ca să suprime orice concurenţă;

- să devină stăpânul absolut al preţurilor mărfurilor;

- să închidă muncitorul într-un cadru juridic şi social care să nu mai permită – din partea lui nici cea mai mică revendicare socială.

Toate aceste revendicări (dintre care unele nu sunt deloc departe de Protocoalele Înţelepţilor Sionului) erau consemnate într-o lucrare intitulată Pactul Sinarhic al Imperiului, stabilit de un anume Chavin, care era inspector general în cadrul Siguranţei, însărcinat cu cazul Coutrot. Se prezenta ca un volum gros legat în marochin roşu şi cu cotorul aurit. La începutul volumului, o formulă îl ameninţa pe curiosul care ar fi luat cunoştinţă – chiar din greşeală – de conţinut. Respectivul se expunea astfel unei justiţii foarte expeditive: „Orice deţinere ilicită a prezentului document expune la sancţiuni fără limite previzibile, indiferent de canalul prin care a fost primit. Într-un astfel de caz, cel mai bine este să fie ars şi să nu se spună nimic despre el. Revoluţia nu este o glumă, ci acţiunea implacabilă guvernată de o lege de fier”.

Opera marchizului Saint-Yves d’Alveydre, astăzi uitată, constituind cândva obiectul unei uimitoare veneraţii din partea majorităţii ocultiştilor, pare să fi fost la originea unei întregi literaturi conspiraţioniste moderne referitoare la Noua Ordine Mondială şi la Guvernul Secret. După cum am observat, mulţi scriitori au făcut din dedesubturile politice ale ocultismului, din obsesia societăţii secrete şi din complot calul lor de bătaie. Sinarhia, care era în realitate o simplă sinteză de gândire, a devenit arhetipul miticei societăţi secrete superioare. Aceasta este de nezdruncinat, invincibilă şi suverană, acţionând în numele puternicilor Superiori Necunoscuţi, care întruchipează alianţa ultrasecretă a oamenilor marilor capitaluri, dirijorii  unui gigantic complot internaţional, dorind (dacă n-a făcut-o deja) să ia puterea în lume.

Până astăzi, nimeni nu a putut să demonstreze că sinarhia s-a transformat în societate secretă, mai ales că aceasta a jucat un rol de prim-plan în istoria secolului al XX-lea. Există şi argumentul foarte simplist că absenţa dovezilor nu constituie dovada absenţei! Nu are importanţă. Constatăm doar că astăzi Illuminati sunt la fel de „invizibili” ca altădată misterioşii noştri sinarhiei şi Superiori Necunoscuţi.

--------------------------------------

sursa - https://www.lovendal.ro/wp52/misteriosul-marchiz-dalveydre-sinarhia-si-noua-ordine-mondiala/