Ajuns-am rău de tot
~*~
E primăvară și în loc să fie,
o-nfiorare-n suflet, bucurie,
Voi, ca și melcul v-ați retras în casă,
că cei în lumea asta păcătoasă,
V-a-ngenunchiat de-acum în mare frică,
că vitejia voastră-i o nimică,
Ea va-nmuiat pe toți, încă din fașă,
Făcându-vă pigmei, în astă lume
lașă.
Sunteți de-acuma doar o adunătură,
ce la parade dă frumos din gură,
N-ainte la plăcinte și-n napoi
când e să mergeți încă la război,
Că înlăuntru vostru îmi sunteți,
de-a pururi sterpi și goi,
Și va pierit cea umbră,
de eroi.
Sunteți rușinea marilor străbuni,
ce dat-au vamă, pe acei mai buni,
Să urce-n slava marelui ceresc
și în Columne vremi-i veșnicesc,
Troițe fie-mi fie încă veghetoare
la vremi ce-s încă margini de hotare,
Pe drumul nostru ce dorim să fie
mănoase timpuri lungi,
de vrednicie.
*
Treziți-vă! Că-i timpul de pe urmă
de nu doriți să-mi fiți o biată turmă,
Mânată de acei ce suflet n-au
de-acei ce-n vatra asta încă-mi stau,
De la-nceputul lumii când pe-aici,
era un rai, iar noi încă novici,
Crezând c-așa s-o veșteji cea lume,
doar în iubiri, plăcere și
toate bune.
*
În ciurul lumii îmi rămân eroi
Nu cei ce-s slabi și-n suflete mi-s goi.
~*~
Mircea Dorin Istrate
***
