luni, 1 iunie 2026

cătălin afrăsinei - rochia de mireasă

 



rochia de mireasă

elisabetei

 

 

~*~

 

în  sărbători

deveneam din nou singur

mi se părea din ce în ce mai neverosimil

să nu vii  să mă însoțești

pe drumul de țară la hârsova

prin gropi și râpi adânci

nimeni nu putea înțelege rațiunea

& felul tău de a fi pe lume

șocul europei brâzdându-ți chipul

masturbându-te la bruxelles

după ce eu m-am masturbat

și trupele nato au greșit drumul

am zis să fim simpli ca moartea

nimeni nu  poate depăși legile firii

și singurătatea morbidă

n-ai fost să mă asiști

la ora despre simbolurile franței

pe care o va citi macron la radio

& nici la cea de limba rusă

din care va conspecta putin

atât de iubit la moscova

peste ural

polul nord  polul sud

gary kasparov minte

m-am gândit la destinul romanovilor

murind dumnezeiește

și cum să-ți spun fără metafore cosmice

lumea credea că nu esti bună de nimic

de aceea nu mă  vei urma

în lumea mea îngropată   demult

în captivitate demonică

nu ne tragem din maimuță

dintre  două lumi

a mea & a ta

care lasă buruienile

să crească mai înalte

de la moșii de vară

și până in toiul verii

contemplând circul

cum se scălâmbâie

cum se scutură de floare

atât de grei salcâmii  înfloriți

ca și cum te-ar îmbrăca în mireasă

vorbele nu mai aveau înțeles

culorile deveneau plumburii

& fiecare se ascundea într-o scorbură a sinelui

de frica unui zeu smintit numit ne-lume

nu mai puteai să stai singură

nu mai puteam să exist singur

rochia de mireasă a elisabetei I

a fost adusă de shakespeare

și patru sute de ani elisabeta

a regretat că nu i-a fost consoartă

 

~*~

cătălin afrăsinei











Alexandra DOGARU - GÂNDUL ZILEI, 31 Mai-1 Iunie 2026

 




















N. Grigorie Lăcrița - Fericitul Yok –

 



Fericitul Yok

Strada Degeneraților, Nr. 666,

cu intrarea în cotă indivizelă cu Satan

Parodie la adresa mentalităților și a modului de viață imoral și parazitar

întâlnit tot mai mult în societatea „moderna”

N. Grigorie Lăcrița

 

„Uneori ne îndreptăm mai bine prin vederea răului decât prin exemplul binelui.”

(Blaise Pascal)

 

 

Notă introductivă pentru educator și cititor

I. Cine este „Fericitul Yok”? Nașterea unui personaj de uz universal

Prin acest articol, autorul N. Grigorie Lăcrița creează personajul literar „Fericitul Yok” – un personaj destinat să devină „un personaj de uz universal”, adică un tip uman recognoscibil dincolo de granițe culturale, geografice sau istorice.

Ioc / Yok – etimologie și sens: Cuvântul „ioc” este un termen familiar în limba română, provenit din turcescul yok, și se folosește cu sensul de „nu”, „nimic”, „deloc”, „nu există”. Astfel, sintagma „Fericitul Yok” se traduce literal prin „Fericitul deloc” sau „Fericitul în nimic” – o denumire care, prin paradoxul ei, revelează esența personajului.

Dubla natură a personajului. „Fericitul Yok” poate fi invocat cu două sensuri complementare:

1. Sensul existențial-filozofic: personajul exprimă condiția celui pentru care fericirea este o iluzie sau o absență – „fericire deloc”, „fericire în nimic”, „nu există fericire adevărată”. Fericit doar în aparență, el trăiește, de fapt, íntr-un vid moral și afectiv.

2. Sensul satiric-social: personajul reprezintă tipul uman care se simte fericit „în prostia sa”, „în nefericirea sa”, „în inconștiența sa”, „în lipsa de discernământ a sa”, „în lipsa perceperii realității lumii adevărate în care trăiește”. El este omul mulțumit de sine tocmai pentru că nu înțelege nimic din ce se petrece în jurul lui.

„Fericitul Yok” ca simbol cultural. La fel cum Don Quijote a devenit simbolul universal al idealismului naiv, sau cum Tartuffe a rămas emblema ipocriziei, „Fericitul Yok” aspiră să devină simbolul universal al fericirii false – al omului care confundă inconștiența cu pacea sufletului, iresponsabilitatea cu libertatea, și vacuitatea cu plenitudinea.

II. Natura și scopul acestui text

Textul de față este o satiră – un instrument literar folosit de secole pentru a critica, prin umor și absurd, moravurile societății.

Nu râdem de personaje reale, ci de atitudini reale: nepăsarea față de valorile familiei, iresponsabilitatea, lenea morală și spiritul parazitar.

Citiți cu atenție.

Râdeți.

Apoi întrebaVi-vă: „Cât de departe sunt unele familii de cea a lui Fericitul Yok?”

 

I. Scrisoarea

Sau: Labirintul familial – cine mai sunt eu, de fapt?

Domnule Director,

Subsemnatul Fericitu Yok, domiciliat în strada Degeneraților nr. 666, cu intrarea în cotă indivizelă cu Satan, cu deosebit respect vă rog să mă ajutați în clarificarea următoarelor probleme.

Capitolul 1. Labirintul familial – sau: cine mai sunt eu, de fapt?

În anul 2000, m-am căsătorit din dragoste cu văduva prietenului meu de suflet Ciufutu, o femeie foarte frumoasă, care avea o fată de 18 ani.

Tatăl meu, după căsătoria mea, ne-a vizitat de mai multe ori, ca până la urmă să se îndrăgostească de fiica mea vitregă, cu care, în cele din urmă, s-a căsătorit – fără să-îmi ceară consimțământul, dar pe care, mai târziu, i l-am dat cu inimă largă, fiindcă suntem oameni civilizați.

Prin urmare, fiica mea vitregă mi-a devenit mamă vitregă, iar tatăl meu – ginerele meu, eu devenind, în același timp, socrul propriului meu tată.

Un progres față de alte familii, care n-au ajuns niciodată atât de aproape de rudele lor.

Soția tatălui meu – adică fiica mea vitregă, care este totodată și mama mea vitregă – a adus pe lume un băiat. Acest copil este nepotul meu, fiindcă eu sunt soțul mamei fiicei mele vitrege; dar este și fratele meu, fiindcă îl are ca tată pe tatăl meu.

Logica este cristalină.

În același timp, soția mea a devenit bunică, deoarece este mama soției tatălui meu – ceea ce mă face pe mine nepotul soției mele.

Relație admirabilă: soție și bunică, în una și aceeași persoană.

Nu mult mai târziu, soția mea a mai adus pe lume un băiat care a devenit cumnat cu tatăl meu și, prin această calitate, este și unchiul meu.

Copilul meu este fratele mamei mele vitrege, iar prin mama mea vitregă, soția mi-a devenit bunică – și eu am ajuns, în mod inevitabil, bunicul meu propriu.

Concluzie juridică și existențială: Subsemnatul Fericitu Yok este, în același timp, tată, fiu, nepot, socru, ginere, cumnat și bunic al propriei sale persoane.

Familia noastră nu are nevoie de arbore genealogic – are nevoie de un labirint.

Solicitările subsemnatului

Față de cele expuse mai sus, vă rog să binevoiți a-mi comunica, în termen legal, răspunsuri clare la:

1. Copilul meu – care este, simultan, unchiul meu, cumnatul tatălui meu și fratele mamei mele vitrege – are dreptul la alocație de stat pentru copii? Se vor lua în calcul toate gradele de rudenie concomitente sau doar cel mai avantajos?

2. Pentru persoanele aflate în întreținerea mea, fără venituri impozabile, doresc să știu:

2.1. Cum se stabilește gradul de rudenie pentru fiecare cu fiecare? Rugăm să se folosească și reprezentări grafice, dacă e posibil.

2.2. Care este gradul meu de rudenie cu mine însumi, în calitate de bunic propriu?

2.3. Are vreo importanță juridică faptul că avem cu toții aceeași grupă de sânge – sânge albastru, cum numai Regii au –, fapt pentru care numeroase persoane doresc să intre în nobila noastră obște?

2.4. Care dintre aceste persoane au dreptul să beneficieze de moștenire după decesul meu, inclusiv eu, în calitate de propriul meu bunic?

2.5. Au aceste persoane dreptul la asigurări sociale de sănătate gratuite, în condițiile în care numai eu muncesc cu carte de muncă la o fabrică de împachetat fum?

3. Ce procedură trebuie urmată pentru declararea moștenitorilor, astfel încât să nu creez disensiuni în această familie a mea, atât de unită până în prezent?

Cu speranța că voi primi un răspuns clar, pe bază de temei legal și, de preferință, însoțit de o schemă grafică laminată, vă mulțumesc etern – atât înainte, cât și după moarte.

Cu deosebită considerație, Fericitu Yok

 

II. Al doilea episod: Telefonul

Sau: cum arată o rețea de iresponsabilitate în acțiune

Fiul meu – un nonconformist care studiază în civilizatul Vest Sălbatic – a sunat-o pe mama sa, adică pe soția mea, purtând cu aceasta următoarea convorbire:

– Fiul: Mamă, am SIDA! Trebuie să mă întorc acasă să mă tratez.

– Mama: Dacă ai SIDA, atunci să nu te întorci, fiule.

– Fiul: De ce, mamă?

– Mama: Dacă te întorci, soția ta va fi infectată; de la soția ta – fratele tău; de la fratele tău – sora nevestei lui; de la ea – tatăl tău; de la tatăl tău – sora mea; de la ea – soțul ei; de la soțul ei – eu; de la mine – fratele tatălui tău; de la el – sora ta; și dacă sora ta se îmbolnăvește, se va îmbolnăvi toată localitatea. Așadar, în numele Domnului nostru Satan, rămâi acolo și tratează-te, fiindcă acolo cei bolnavi se tratează cu medicamente, pe când la noi numai când le cântă Prohodul!

Vă rog să-mi comunicați dacă soția mea a procedat corect din punct de vedere moral, juridic, medical și spiritual.

 

III. Epilog – Ce ne spune Fericitul Yok despre noi?

Această satiră nu este un text despre o familie imaginară. Este o oglindă.

Prin absurdul deliberat al relațiilor de rudenie și prin cinismul conversației telefonice, se pun în lumină câteva realități dureroase ale societății contemporane:

Degradarea valorilor familiale. Atunci când legăturile de rudenie devin labirinturi imposibil de descifrat, iar familia se definește prin interes mai degrabă decât prin afecțiune și responsabilitate, înseamnă că ceva fundamental s-a pierdut. Familia nu este un dosar la Administrația Financiară – este temeiul societății.

Parazitismul social. Personajele trăiesc fără venituri, cer drepturi și alocații, se gândesc la moșteniri – fără a se întreba niciodată ce pot oferi, ci doar ce pot primi. Aceasta este mentalitatea parazitară criticată fără cruțare.

Iresponsabilitatea față de sănătatea publică. Episodul cu telefonul nu este o glumă despre o boală – este o radiografie a felului în care iresponsabilitatea individuală se transformă în catastrofa colectivă. Mama din text nu greșește prin logica calculului ei; greșeala ei este mai adâncă – că o asemenea rețea de iresponsabilitate a putut fi construită în ani de zile, fără ca nimeni să o oprească.

Lipsa lui Dumnezeu cel adevărat. Adresa „Strada Degeneraților nr. 666, cu intrarea în cotă indivizelă cu Satan” nu este un detaliu decorativ. Este diagnosticul: o lume fără Dumnezeu este o lume în care orice relație devine negociabilă și orice valoare devine de vânzare.

„Societatea se schimbă prin oameni, iar oamenii se schimbă prin educație. Dar educația fără morală este un cuțit în mâna unui copil.”

 

IV. Întrebări pentru reflecție și dezbatere – cu răspunsuri orientative

(Răspunsurile nu sunt exhaustive. Ele oferă un punct de plecare pentru discuție, nu un adevăr definitiv de memorat.)

1. Ce valori ale familiei tradiționale sunt încălcate în textul lui Fericitu Yok? Identificați cel puțin trei.

Fidelitatea și respectul față de prietenie. Autoritatea și demnitatea parentală. Responsabilitatea față de urmași. Căsătoria ca legământ serios. Unitatea și claritatea familiei.

2. Satira folosește umorul ca armă. Este aceasta o metodă eficientă de educație morală?

Avantaje: Umorul dezarmează. Satira face memorabile viciile pe care le critică. Ironia stimulează gândirea critică.

Limite: Unii cititori rămân la nivelul glumei. Umorul poate părea că minimalizează probleme grave. Satira funcționează mai bine cu cititori deja formați critic.

3. În ce fel iresponsabilitatea unuia singur poate afecta o întreagă comunitate?

Un șofer beat la volan pune în pericol toți participanții la trafic. Un elev care copiază la examen devalorizează diplomele tuturor colegilor cinștiți. Un părinte care nu-și educă copilul trimite în societate un adult nepregătit să respecte reguli și oameni.

Morala: libertatea fiecăruia se oprește acolo unde începe răul față de celălalt.

4. Ce înseamnă să fii cu adevărat membru al unei familii – drepturile sau obligațiile sunt mai importante?

Drepturile și obligațiile sunt inseparabile íntr-o familie sănătoasă. Dar dacă ar trebui stabilită o prioritate, obligațiile vin primele – pentru că un om care începe prin a întreba „Ce pot face eu pentru familia mea?” va construi o familie; unul care începe prin „Ce pot primi?” va eroda orice familie.

5. Familia este plasată la „Strada Degeneraților nr. 666”. Ce mesaj transmite prin această alegere?

„Strada Degeneraților” – autorul numește direct procesul descris: degenerarea. „Nr. 666” – numărul asociat în tradiția creștină cu răul absolut. „Cu intrarea în cotă indivizelă cu Satan” – o familie fără Dumnezeu împart, fără să știe, acoperișul cu diavolul. Exagerarea artistică este pe deplin justificată: satira are dreptul – și datoria – de a mări oglinda până când chipul din ea devine imposibil de ignorat.

6. Mama din episodul al doilea face un calcul rece, dar nu greșit din punct de vedere logic. Unde se ascunde, totuși, eroarea ei morală?

Eroarea ei nu este în logică, ci în iubire și responsabilitate. O mamă care iubește nu îi spune fiului bolnav „nu te întoarce” – îi spune „vom găsi o cale să te îngrijim fără să îi punem pe alții în pericol”. Când nu construiești responsabilitate și iubire în timp de liniște, nu le găsești în timp de criză.

 

Surse și lecturi recomandate

Jurnalul Bucureștiului – Degenerarea umană prin educația modernă

Studii de etică socială – Universitatea de Stat din Republica Moldova

„Satanizarea ajunsă stare de lege, de ordine și de guvernare creează o atmosferă satanică, o pseudo-spiritualitate și o modalitate de viețuire satanică. Sunt astăzi organizații omești satanizate ce răspândesc satanismul. Satanizarea e mai rea decât păgânismul.”

(Ioan Ianolide, 1919 – 1986)