Alexandra DOGARU - GÂNDUL ZILEI, 9-10 iulie 2026

 

Ben Todică - Domnului Profesor ION CĂLIN, cu dragoste și recunoștință

 

Domnului Profesor ION CĂLIN, cu dragoste și recunoștință

Există profesori care predau o lecție și există profesori care modelează un destin. Domnul profesor Ion Călin face parte din această a doua categorie.

I-am fost elev în clasele V–VIII la școala din Ciudanovița, în anii în care un copil timid începea să descopere frumusețea artei. Dânsul a fost primul om care a văzut în mine ceea ce eu însumi încă nu îndrăzneam să cred. Mi-a încurajat pasiunea pentru desen și actorie, mi-a cultivat încrederea și mi-a deschis drumul către lumea creației.

Sub îndrumarea sa am obținut premii județene pentru lucrări realizate în cărbune și acuarelă, iar pe scena Teatrului „Mihai Eminescu” din Oravița am avut bucuria de a interpreta rolurile Gâtlan Zaharia din Amintiri din copilărie și Moș Ion Roată din Moș Ion Roată și Unirea. Pentru un copil, acestea nu au fost doar spectacole, ci primele întâlniri cu emoția artei și cu responsabilitatea de a spune o poveste în fața oamenilor.

Anii au trecut, iar viața ne-a adus din nou împreună. De această dată nu ca profesor și elev, ci ca și colegi la Casa Pionierilor din Oravița. Eu coordonam Cercul Cine-Foto, iar acolo am realizat filmul Perseverența, distins cu Marele Premiu pe țară la Festivalul Filmului de Amatori. Privind în urmă, înțeleg că acest drum își avea rădăcinile în încrederea pe care profesorul meu o sădise în mine cu mulți ani înainte.

În anul 2000, la vârsta de 48 de ani, cu prilejul celei de-a doua mele reveniri în România după stabilirea în Australia, am ținut neapărat să-l revăd. L-am găsit în aceeași clădire din Oravița, care între timp devenise Casa Tineretului. România se schimbase, numele instituției se schimbase, vremurile se schimbaseră, însă domnul profesor rămăsese același: dedicat copiilor, discret, modest și neobosit în misiunea sa de a forma caractere.

Atunci am simțit că nu este suficient să-i strâng mâna și să-i mulțumesc. Am vrut să păstrez pentru totdeauna chipul, vocea și lumina acestui om care a însemnat atât de mult pentru mine. Astfel s-a născut acest scurt documentar de cinci minute.

Îl ofer astăzi cu aceeași emoție cu care l-am filmat atunci.

Este omagiul meu adus unui profesor adevărat, celui care mi-a dăruit nu doar cunoștințe, ci și curajul de a crede în propriul talent.

Dacă astăzi am reușit să las în urmă cărți, filme și mărturii despre oameni și locuri, o parte din această poveste începe aici, într-o școală din Ciudanovița, lângă un profesor care a înțeles că uneori cea mai mare lecție nu este cea predată la tablă, ci aceea prin care îl înveți pe un copil să creadă în el însuși.

Cu profundă recunoștință,

Ben Todică

DV Marin - Ziarul-Meridianul-nr-28-de-joi-9-iulie-2026