Adrian Grauenfels - Caietele SAGA - Ediție de vară 2026 ( un supliment - spicuim )

 

Dorina Măgărin - Parisul cu o mie de fețe

 

Parisul cu o mie de fețe

  

Am revăzut Parisul pentru a treia oară, după paisprezece ani. La pas prin orașul iubirii, oraș-gigant, care nu a încetat să îmi amintească că are întotdeauna ceva interesant de spus și de arătat.

Punctul de plecare a fost Coloana Vendôme, simbol al victoriilor „micului caporal” Napoleon Bonaparte.

Am revăzut Parisul compus dintr-un puzzle intrigant de personaje, de ale căror stări de spirit nu poți fi niciodată sigur și printre aceste personaje, însoțitorul meu jucându-și strălucit rolul, gata să accepte totul, având grijă să-mi ofere mici momente explicative, apoi lăsându-mă să îmi joc și eu propriul rol. Zilnic am colindat în sus și în jos pe străzile Orașului luminii. În prima zi am străbătut douăzeci de kilometri, a doua zi șaptesprezece, a treia zi… Erau porțiuni pe care aș fi putut să le parcurg cu ochii închiși deoarece m-am învârtit

în trecut de prea multe ori prin zonele acelea, aşa că de-ar fi să nu mă mai duc vreodată pe-acolo, nu aș regreta fiindcă am văzut tot ce era de vizitat, am făcut sute de fotografii şi am rămas cu amintiri plăcute.

             Când spun Paris, Parisul pentru mine înseamnă Sfânta-Capelă, înseamnă paharul de plastic cu cele două degete de vin spumos băut în Turnul Eiffel, înseamnă vestita Universitate Sorbona, înseamnă pozele făcute lângă statuia lui Eminescu în Cartierul Latin de prietena cercetătoare la Centrul Pompidou, înseamnă gheretele pline de afişe vechi, vederi şi cărţi de pe malul Senei, gherete care fac parte din patrimonial cultural al Franței,  care nu sunt mai mari decât un copil de cinci-şase ani, dispuse longitudinal, vopsite în nuanţe de verde irizant, însemnă pliculeţul cu seminţe de „floarea reginei” cumpărat de la Maison Lachaume, înseamnă barul de deserturi Ladurée.

 

Când am păşit în capela regelui Ludovic al IX-lea, supranumit Cel

Sfânt, m-am simţit ca Alice în Țara Minunilor. Vitraliile, ah, vitraliile, fiecare fereastră a capelei înfăţişează o poveste religioasă, bucăţi de sticlă pictate în dominante albastre şi roşii dau strălucire vechiului vestigiu al palatului regal. Scenele vitraliilor reprezintă: Facerea, Cartea Numerelor, Cartea Esterei, Patimile Domnului. M-am învârtit extaziată privind capela de jos, statuile celor doisprezece apostoli, rozeta. M-am bucurat ca un copil când am oprit la FNAC şi am găsit cartea lui Michèle Goslar despre Marguerite Yourcenar, prima femeie membră a Academiei Franceze, în anul o mie nouă sute optzeci.

Fiul meu m-a condus pe căi ocolite la restaurantul La Procope. Mai fusesem acolo cu un prieten, membru al Academiei de Litere şi Știinţe umane a Societății Regale din Canada, membru de onoare al Institutului de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, care pregătea un articol despre „Suprarealismul central și suprarealismele periferice”, pe vremea când era în vogă cântecul „Alors on danse” şi spunea că André Breton a fost un tip puţin antipatic, nu ştia limbi străine şi considera că toată lumea trebuie să ştie franceza.

Parisul înseamnă şi drumurile distruse din imediata vecinătate a Bulevardului Champs Elysees sau din apropierea celui mai mare muzeu de istorie şi artă din Franţa, înseamnă şi orașul cerşetorilor de prin multe staţii de metrou sau parcuri, majoritatea bătrâni, slabi, îmbrăcaţi sumar, care dorm pe trotuare, sub clar de lună, sub clar de stele.

Călare pe calul ei vioi, Ioana d'Arc, simbol al curajului și al unității naționale, în ținută de luptă, își flutură cu mândrie steagul, de parcă ar spune: „Nimic nu este pierdut încă!” 

Parisul „Se vede clar numai cu inima. Ce este esențial este invizibil ochilor” („Micul Prinț”, Antoine de Saint-Exupéry).

   

Timișoara, 3 septembrie 2026                                                Dorina Măgărin

Alexandra DOGARU - GÂNDUL ZILEI, 4 septembrie 2026