duminică, 22 noiembrie 2026

Alexandra DOGARU - GÂNDUL ZILEI, 22 Noiembrie 2026

 
















Ben Todică - DINCOLO ȘI DINCOACE

 



DINCOLO ȘI DINCOACE

Un reportaj SF de secole

De Ben Todică

 

Secolul XXI este numit tot mai des secolul Chinei, în aceeași măsură în care secolul XX a fost considerat secolul Americii. Iar unul dintre motivele acestei ascensiuni spectaculoase este transformarea unei țări care, cu numai câteva decenii în urmă, se confrunta cu o sărăcie cruntă, într-o putere economică și tehnologică de prim rang.

În numai câteva decenii, China a reușit să scoată sute de milioane de oameni din sărăcia extremă și să-și construiască o economie care astăzi influențează întreaga lume.

La întâlnirea de la Shenzhen, unii dintre participanți au ajuns la concluzia că acest oraș pare să trăiască deja în secolul XXII. Atât de modern, de dinamic și de avansat este.

Dar unde este România?

Este trist să ne gândim că, în perioada comunistă, au existat legături educaționale și de pregătire între România și China, iar unii studenți chinezi au venit să studieze în universitățile românești. Mă întreb dacă nu cumva o parte din experiența acumulată aici a contribuit, într-o formă sau alta, la dezvoltarea ulterioară a Chinei.

Dacă am îndrăzni să speculăm că anumite elemente ale gândirii economice și ale organizării din perioada ceaușistă au fost preluate și adaptate de chinezi, atunci am putea formula o întrebare și mai îndrăzneață: dacă România ar fi continuat să-și dezvolte industria, infrastructura și sistemul de învățământ, adaptându-le vremurilor, unde s-ar fi aflat astăzi?

România era o țară industrializată, cu o bază tehnică și un sistem de învățământ bine dezvoltate. Ceaușescu își propusese achitarea datoriei externe și visa la extinderea influenței economice românești în Africa și Asia. Dacă toate aceste proiecte ar fi fost continuate, reformate și adaptate unei economii moderne, poate că România ar fi avut astăzi un cuvânt mult mai greu de spus în lume.

Dar istoria nu lucrează cu ipoteze, ci cu ceea ce s-a întâmplat. Iar întrebările rămân.

S-ar fi putut desfășura altfel istoria României dacă Ceaușescu ar fi avut alte alianțe și alte poziționări internaționale? Dacă politica sa față de Orientul Mijlociu ar fi fost diferită, inclusiv în relația cu Israelul și Palestina, ar fi fost altfel tratat de forțele care au contribuit la căderea regimului său în 1989?

Sunt întrebări contrafactuale, imposibil de demonstrat. Dar istoria ne îngăduie să le formulăm, atât timp cât nu le confundăm cu adevărul dovedit.

Karl Marx a vorbit despre extinderea capitalismului și formarea unei piețe mondiale, în care economiile și destinele popoarelor urmau să devină tot mai interdependente. Astăzi, globalizarea și internetul au dus această interconectare la o scară pe care generațiile trecute cu greu și-ar fi putut-o imagina.

Dar ce am construit, de fapt?

O economie mondială în care o parte foarte mică a populației concentrează o bogăție uriașă, în timp ce miliarde de oameni continuă să lupte pentru un trai decent. O lume în care progresul tehnologic coexistă cu inegalități profunde, iar abundența unora contrastează dureros cu lipsurile altora.

O asemenea disproporție nu poate rămâne fără consecințe. Ea acumulează tensiuni, nemulțumiri și reacții sociale.

Aici merită privită cu atenție experiența Chinei. Nu spun că modelul chinez este perfect și nici că poate fi copiat de alte țări. Spun doar că succesul său obligă lumea să-și pună întrebări despre propriile certitudini.

Poate că și experiența educațională românească de odinioară a avut o contribuție, oricât de mică, la formarea unor oameni care au participat ulterior la transformarea Chinei. Este o ipoteză care merită cercetată, nu o concluzie pe care o putem declara fără dovezi.

În Occident, această formă de gândire este adesea privită cu suspiciune. Educația economică și politică ajunge uneori să prezinte socialismul și comunismul exclusiv prin prisma eșecurilor lor istorice, fără să analizeze suficient și experiențele care au produs rezultate diferite.

Când lucrurile nu funcționează, se găsește repede un vinovat: comunismul, socialismul sau adversarul ideologic. Dar este oare suficient să pui o etichetă pentru a explica o realitate atât de complexă?

Cum să ignori evoluția spectaculoasă a economiei chineze, când atâtea țări încearcă să înțeleagă mecanismele care au făcut-o posibilă? Extinderea BRICS arată că tot mai multe state caută formule alternative de cooperare economică și politică, într-o lume care nu mai acceptă un singur centru de putere.

Poate că aici se află și una dintre explicațiile dificultăților Americii de a-și impune voința în conflictele internaționale, inclusiv în relația cu Iranul. Într-o lume multipolară, Iranul nu mai este un actor izolat, ci beneficiază de relații și sprijin din partea unor puteri precum Rusia și China, fiecare cu propriile interese strategice.

Aceasta este o realitate pe care America trebuie să o înțeleagă și să o ia în calcul. Nu orice problemă internațională poate fi rezolvată prin forță.

Capitalismul are nevoie de mecanisme interne de corecție, care să-i limiteze excesele și să-l ferească de propriile contradicții. Economia chineză funcționează printr-un sistem hibrid, în care proprietatea privată și inițiativa particulară coexistă cu un sector de stat puternic, coordonat de partidul comunist.

Această combinație nu este lipsită de contradicții, dar reprezintă o experiență economică ce merită analizată.

Și România a cunoscut, în ultimii ani ai regimului Ceaușescu, anumite forme de organizare economică ce ar fi putut evolua spre formule diferite, dacă istoria ar fi urmat alt drum.

Un model economic cu elemente de proprietate socială și inițiativă individuală a existat și în Iugoslavia lui Tito. Destrămarea federației iugoslave a demonstrat însă cât de complicate pot deveni raporturile dintre economie, naționalism, geopolitică și interesele marilor puteri. Războaiele care au urmat au lăsat răni adânci în întreaga regiune.

Ce ne demonstrează, până la urmă, experiența Chinei?

Că există mai multe drumuri spre dezvoltare. Că nicio națiune nu deține monopolul inteligenței economice și că progresul nu trebuie privit ca un privilegiu rezervat unei singure lumi.

Poate că Occidentul ar trebui să privească mai puțin cu teamă educația socialistă sau marxistă și mai mult cu interes rezultatele concrete ale diferitelor sisteme. A-ți cunoaște adversarul nu înseamnă a-l ponegri. Înseamnă a-l înțelege.

Educația trebuie să formeze oameni liberi, capabili să compare, să judece și să aleagă, nu oameni învățați să repete lozinci.

Sincer vă spun: uneori am impresia că ceea ce am trăit noi în blocul comunist a fost, în comparație cu anumite forme de manipulare contemporană, doar un măr pădureț, pe lângă merele altoite ale unei propagande mult mai rafinate. Diferența este că astăzi manipularea poate veni ambalată în libertate, divertisment, consum și informație.

Nu este vorba despre a schimba o doctrină cu alta. Este vorba despre a nu deveni prizonierii niciuneia.

Lumea nu are nevoie de un nou stăpân, ci de o nouă înțelepciune a conviețuirii.

FIȚI LIBERI ȘI NU VĂ MAI UCIDEȚI ÎNTRE VOI! ESTE DESTUL PENTRU TOATĂ LUMEA!

IUBIȚI, PENTRU CĂ NU LUAȚI NIMIC CU VOI DINCOLO!

JOS IPOCRIZIA! JOS URA! JOS LĂCOMIA!

Ben Todică

 








sâmbătă, 21 noiembrie 2026

Alexandru Stanciulescu - MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ, DOAR O VORBĂ.......!

 



Ştiinţa ştiinţelor şi arta artelor

- Sfântul Ioan din Kronstadt -

 

              Împătimirea sufletului de cele pământeşti şi trupeşti până la uitarea de Dumnezeu vine de la diavolul, care face ca, atunci când ni se leagă inima de cele pământeşti şi trupeşti, ea să devină vasul spurcat al patimilor, în loc să privească cu chibzuinţă spre cele de Sus şi să fie vas duhovnicesc şi templu al Duhului Sfânt. „Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Matei 6, 24), lui Dumnezeu şi averilor lumeşti, lui Dumnezeu şi trupului, lui Dumnezeu şi lumii, lui Dumnezeu şi desfătărilor; de aceea, a şti să-ţi conduci trupul şi inima este ştiinţa ştiinţelor şi arta artelor. Sunt când trup, când suflet. Ce nestatornicie! Câtă nerecunoştinţă! Ce lene! Şi câtă îndelungă-răbdare de la Dumnezeu! Dar oare cât timp voi fi schimbător ca luna sau ca un caleidoscop? Întăreşte-mă, Doamne, fă-mă să stau pe piatra poruncilor Tale!

 

Sfântul Ioan din Kronstadt, Viaţa mea în Hristos, traducere de Boris Buzilă, Ed. Sophia, Bucureşti, 2005, p. 239