Alexandra DOGARU - GÂNDUL ZILEI, 25 iulie 2026

 

Maria Diana Popescu - Document strict secret. Apel de urgență către Europa - Partea I

 

Document strict secret. Apel de urgență către Europa - Partea I

Maria Diana Popescu

Editoriale

24 Iulie 2026

 

Breaking news!

Specialiștii aserviţi străinătății afirmă că dacă România ar ieși din Uniunea Europeană, ar fi o tragedie pentru noi. Așa o fi. Dar nu sînt argumente! Să ne gîndim o clipă și la ceilalți. La Austria, Germania, Franța, Belgia, Olanda și restul continentului! Cine le șterge lor lacrimile? În urma apariției zvonului potrivit căruia România ar putea părăsi Uniunea Europeană, principalele capitale europene au intrat într-o stare de neliniște cum nu s-a mai văzut de la inventarea programului de lucru de opt ore. Primele semnale au venit din Austria. La început au crezut că este o glumă. Apoi au verificat o dată şi încă o dată. În cele din urmă, cineva a întrebat, cu voce tremurată, dacă există vreun plan de rezervă. Nu există. Experții au explicat că Alpii vor rămîne pe loc, însă cabanele au prostul obicei de a nu se întreține singure. Lemnul nu coboară din pădure împins de patriotismul austriac, iar cimentul nu se amestecă doar pentru că respectă regulamentele europene. Austria își va închide restaurantele: fără români, cine mai ridică munții la muncă? Austria va intra direct în doliu național. Nu din cauza economiei, ci pentru că ar descoperi că lemnul nu se taie singur, hotelurile nu se întrețin cu aer alpin, iar pîrtiile de schi nu se deszăpezesc prin puterea gîndului. Ar fi nevoiți să angajeze... austrieci. O perspectivă înfricoșătoare!

În Germania s-a întrunit de urgență un colectiv format din economiști, ingineri, psihologi și un specialist în optimizare. După 14 ore de calcule au ajuns la aceeași concluzie la care ajunge orice român după două minute pe un șantier: dacă nu vine nimeni la muncă, nu se face nimic. Germania va intra în șomaj tehnic. Cine mai repară, cine mai construiește, cine mai pune lucrurile în mișcare? Germania ar organiza conferințe, grupuri de lucru și comisii speciale pentru a descoperi misterul șantierelor încremenite. Macaralele ar rămîne nemișcate, iar casca de protecție ar deveni exponat de muzeu. În cele din urmă, cineva ar avea curajul să rostească adevărul pe care toți îl evitau: betonul nu se toarnă cu Excel.

Franța ar vrea să producă în continuare parfumuri, vinuri și croissante, dar ar avea o mică problemă: cine le mai face? Pentru că între două greve și trei manifestații pentru dreptul la pauză, s-ar constata că economia are un obicei ciudat: mai cere și oameni care să muncească. Parisul va organiza un simpozion intitulat „Munca - între mit și realitate”, urmat de un prînz oficial și o pauză de reflecție. Între timp, restaurantele vor constata că stelele Michelin nu spală pahare, iar hotelurile vor afla că lenjeria de pat nu se împăturește prin decret prezidențial. Franța privește în gol bagheta și croissantul: „Cine mai vine la muncă luni dimineață?”

Belgia a încercat să liniștească populația. A anunțat că există suficiente rezerve de ciocolată pentru încă două săptămîni. După aceea, Dumnezeu cu mila și cu pralinele. Deşi va rămîne fără ciocolată… nu că n-ar avea cacao, ci pentru că nu mai are cine să țină fabrica în priză. Belgia ar descoperi că ciocolata nu apare în cutii aurii prin fotosinteză. Fabricile ar funcționa doar pînă la ora prînzului, după care s-ar închide din lipsă de mîini pricepute. Singurii care ar mai lucra ar fi turiștii, convinși că participă la o degustare.

Olanda ar continua să aibă lalele, biciclete și mori de vînt, dar ar constata că niciuna dintre ele nu schimbă singură o țeavă, nu ridică un zid și nu termină o seră. Ar inventa probabil o aplicație care să înlocuiască românii. După cîțiva ani și cîteva miliarde de euro investiți, aplicația ar reuși doar să trimită notificări. Zidul tot strîmb ar rămîne.

În Olanda s-au făcut primele teste. Au lăsat o seră să funcționeze singură, convinși că tehnologia rezolvă totul. După trei zile, lalelele plîngeau. S-a tras concluzia că inteligența artificială este extraordinară, dar încă nu știe cum respiră plantele vii. Olanda își va opri morile de vînt: va bate vîntul, dar nu mai are cine să-l valorifice.

Iar Ucraina va întreba indignată: „România nu ne mai livrează bani la valiză?” Morala? Unii naivi vorbesc despre cît de mult primește România de la Europa, dar uită cît de mult oferă România Europei prin milioanele de români care muncesc, plătesc taxe și contribuie la economiile altor state.

Bruxelles-ul, fidel tradiției, a înființat deja un grup de lucru. Şi încă un grup care să coordoneze grupul de lucru. După aceea, un grup care să monitorizeze coordonarea grupului care coordona grupul inițial. După opt luni și cîteva mii de pagini, raportul final a fost scurt și devastator: „Românii chiar muncesc.” Raportul a fost imediat clasificat pentru a nu provoca panică. Între timp, piețele financiare s-au înfuriat. Bursele au funcționat pe brînci. Euro s-a prăbușit. Şi au început să apară fenomene inexplicabile.

Șantierele produceau doar zgomot. Hotelurile aveau camere nemăturate. Fabricile aveau manageri, consultanți, directori adjuncți și directori ai directorilor, dar nimeni nu găsea cheia de 17. A apărut şi un fenomen nou, botezat de cercetători „Sindromul Excel”. Totul era perfect în tabele și aproape nimic în realitate. În disperare de cauză, s-au căutat soluții alternative. S-a încercat înlocuirea românilor cu roboți. Roboții au cerut actualizare de software. S-a încercat cu inteligența artificială. Aceasta a redactat un raport impecabil de 487 de pagini despre cum se schimbă o țeavă, după care a recomandat contactarea unui instalator. S-a încercat și cu motivația. Au fost lipite pe pereți afișe inspiraționale despre spiritul european. A doua zi, afișele erau tot acolo. Lucrarea, la fel. În cele din urmă, cineva a avut curajul să spună ceea ce toți știau, dar nimeni nu rostea cu voce tare: Europa nu merge doar cu fonduri, directive, conferințe și comunicate. Merge și cu milioanele de români care își suflecă mînecile și își văd de treabă.

Desigur, acesta este un pamflet. Uniunea nu şi-ar stopa directivele tăioase dacă România ar ieși din Uniunea Europeană. Dar cu un stat ca România mai puţin, nu ar mai avea de unde îşi umple rapid punga nici Ucraina, nici Moldova, nici chiaburii de la Bruxelles, nici statele membre. Trebuie să-i amintim Bruxellesului că respectul faţă de membrii Uniunii nu se măsoară doar în directive, amestec intern, statistici și discursuri. Se măsoară și în faptul că, atunci cînd munca trebuie făcută, românul este căutat mai repede decît este lăudat. Poate tocmai de aceea cea mai mare teamă a Europei nu este că România ar pleca. Ci că, într-o zi, românii ar începe să muncească doar pentru România lor.

Dacă România ar ieși din Uniunea Europeană s-ar declara stare de calamitate continentală! Așa că, înainte să afirmăm că „Europa ne ține pe noi”, merită să-i amintim că și noi ținem cîte o bucată din Europa în picioare şi-n spinare. Desigur, acesta este un pamflet, un Raport privind riscul producerii evenimentului „RO-EXIT”, dar şi un Comunicat de maximă urgență pentru Uniunea Europeană.

 

N. Grigorie Lăcrița - Masacrarea limbii române pe bani publici

 

Masacrarea limbii române pe bani publici

 

Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcrița

 

„Reaua folosire a cuvintelor nu este numai o greșeală de limbă, ci și un chip de a face rău sufletelor.” (Socrate către Criton, în dialogul Phaidon de Platon)

 

„Nu locuiești într-o țară, locuiești într-o limbă.” (Emil Cioran)

 

Cuprins

1. Elitismul steril din emisiunile culturale publice în contrast cu lumea reală

2. Semnele diacritice și importanța lor vitală în limba română

3. Haosul din justiție, administrație și cazul real al „păturilor”

4. Degradarea textelor sacre: bibliile electronice ca blasfemie

5. Ce spune „Legea sacră” despre scrierea corectă (cirtă, iotă, slovă)

6. Festivalul agramatismului din mass-media și capcanele cauzalității

7. Concluzii: maximum de eficiență prin trecerea de la turnul de fildeș la cazurile reale din stradă

Tabel comparativ: cum ne schilodește sensul lipsa diacriticelor

Bibliografie

Notă finală

 

1. Elitismul steril din emisiunile culturale publice în contrast cu lumea reală

 

„Știința nu are dreptul să rămână o teorie abstractă; ea trebuie să coboare în stradă, să

intre în fabrici, să devină pâine și lumină pentru poporul care o finanțează.” (Nicolae Iorga)

 

Trăim într-o țară în care ecranele televizoarelor publice și undele radiofonice gem de grija limbii române.

Emisiune după emisiune, realizatori cu aroganță academică se perindă prin fața microfoanelor pentru a ne învăța cum să vorbim „corect”.

La o primă vedere, am putea crede că am nimerit într-o renaștere culturală națională.

La o privire mai atentă – și, mai ales, la o ascultare atentă – descoperim o realitate paralelă, desprinsă total de lumea reală, populată de un elitism steril și de un fariseism lingvistic greu de digerat.

Se vorbește adesea papagalicește, mecanic, despre noțiuni și expresii care par extrase din sertarele prăfuite ale unor laboratoare vechi, fără nicio legătură cu lexicul de zi cu zi.

Asistăm, de pildă, la concursuri pe posturi publice de televiziune unde accentul principal se pune pe „cuvinte rarisimo”.

A căula în baza de date online oficială — în condițiile în care platforma dexonline înglobează mult mai multe dicționare și conține peste 260.000 de cuvinte de bază distincte — un termen bizar, arhaic sau complet necunoscut, „despre care nu s-a mai auzit”, și a stabili ca tocmai cu un asemenea cuvânt să se câștige un concurs de cultură pe bani publici este de-a dreptul aberant!

Vorbim despre termeni cu care 99,99% din populația acestei țări nu se va întâlni în nicio circumstanță existențială.

Cu ce ajută omul simplu decriptarea unor arhaisme sau bizarerii lexicografice care nu vor intra niciodată în uzul comun?

Cu nimic.

Utilitatea publică a acestor emisiuni este egală cu zero, ele devenind simple exerciții de vanitate, menite să satisfacă interese personale, orgolii individuale sau de grup.

Orice dezbatere, emisiune sau concurs de pe posturile publice de radio și de televiziune, care își propune educarea publicului privind folosirea corectă a limbii române, trebuie în mod obligatoriu să prezinte cazuri reale și exemple concrete din viața de zi cu zi.

Eficiența pedagogică și impactul social nu se obțin prin explorarea sterilă a celor peste 260.000 de cuvinte din dexonline în căutare de curiozități, ci prin taxarea greșelilor comise sistematic în mass-media, în actele de justiție, în documentele oficiale ale instituțiilor publice și în cuvântările persoanelor publice ori ale formatorilor de opinie.

Numai și numai în aceste condiții se atinge maximum de eficiență în corectarea și cultivarea limbii române în rândul marii majorități a populației!

Acești propovăduitori ai corectitudinii par să fi uitat un adevăr fundamental, rostit cu o simplitate divină de Iisus Hristos: „Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăință nu pe cei neprihăniți, ci pe cei păcătoși” (Marcu 2:17).

Aplicând această parabolă în ograda limbii noastre cea de toate zilele, ar trebui ca acești „farisei ai gramaticii” să înțeleagă că eficiența unei emisiuni educative se măsoară exclusiv prin efectul ei benefic în vindecarea vorbirii curente.

Doctorul lingvistic trebuie să vindece bolile reale ale exprimării publice, nu să inventeze tratamente pentru boli inexistente în viața de zi cu zi, în timp ce limba vie sângerează zilnic sub ochii noștri.

Surprinde și nedumerește surdenia, muțenia și indiferența totală a factorilor de răspundere față de aceste numeroase și uriașe neajunsuri.

În timp ce la emisiunile de cultură se caută rarități de dicționar, în jurnalele de știri și în dezbateri suntem bombardați zilnic cu un festival al agramatismului.

Spre exemplu, nu există zi lăsată de Dumnezeu în care să nu auzi, pe aceleași posturi publice, de cel puțin 3-5 ori, aberații flagrante precum „ministrul de finanța” sau „Ministrul de Finanța”, în locul formelor corecte și firești: „ministrul finanțelor” și „Ministerul Finanțelor”.

Această schilodire sistematică a migrat de la microfon direct în scris, infectând documente oficiale emise de instituțiile statului.

 

2. Semnele diacritice și importanța lor vitală în limba română

 

„Fără a cunoaşte puterea cuvintelor este imposibil să cunoşti oamenii.” (Confucius)

 

Un semn diacritic este un semn tipografic adăugat la o literă pentru a indica o diferenţă în pronunţie sau pentru a deosebi sensurile a două cuvinte care, în lipsa diacriticei, ar fi scrise identic.

Limba română foloseşte cinci semne diacritice esențiale: Ă, Â, Î, Ș, Ț (cu perechile lor minuscule ă, â, î, ș, ț), având roluri distinctive clare stabilite prin DEX și DOOM: căciula (breve) deasupra lui A, circumflexul pe A și I, respectiv virgulița plasată sub S și T.

Scrierea fără diacritice conduce la cuvinte hibride, care nu există în mod real în limba noastră (precum „pamant”, „stiinta”, „samanta”).

Mai mult, unele cuvinte se pot interpreta în numeroase feluri, complet opuse.

De pildă, cuvântul „tata” scris fără diacritice ascunde nu mai puțin de 6 sensuri distincte: tata, tată, ţaţa, ţaţă, ţâţa, ţâţă.

Cuvântul „laturi” se poate deforma în laturi (margine), lături (apă murdară/zoaie) sau laţuri (capcane pentru animale).

Cei care omit diacriticele dovedesc o lipsă crasă de respect față de cititori și pot fi etichetați ca agramați, ignoranți sau „glorioși analfabeți profesional”.

Omiterea lor naște uneori situații de un ridicol absolut, precum anecdota cu înaltul demnitar care redacta o normă juridică pe tabletă fără diacritice și, văzând un școlar de clasă primară scriind corect, l-a întrebat cum se numește „aplicația” care îl ajută să pună semnele.

Răspunsul copilului a fost necruțător: „Școală primară!”.

 

3. Haosul din justiție, administrație și cazul real al „păturilor”

 

„Veghează-ţi gândurile. Ele devin cuvinte. Veghează-ţi cuvintele. Ele devin acţiune. Veghează-ţi acţiunile. Ele devin obiceiuri. Veghează-ţi obiceiurile.

Ele devin caracter. Veghează-ţi caracterul. El devine destinul tău.” (Lao Tzu)

 

Punerea în circuitul public de către instituțiile statului a unor texte scrise incorect compromite iremediabil imaginea acestora.

În numeroase limbi europene (franceză, germană, maghiară etc.), legea prevede imperativ obligativitatea scrierii cu diacritice și utilizarea fonturilor „standard”.

O asemenea obligație ar trebui să existe și în țara noastră.

Surprinde și nedumereşte faptul că pe numeroase site-uri circulă afirmații mincinoase conform cărora scrierea cu diacritice ar fi deja reglementată ca obligatorie prin „Legea nr. 500/2004 privind folosirea limbii române în instituții publice” sau prin „Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă”.

În realitate, în niciunul dintre aceste acte normative nu se prevede clar și imperativ obligativitatea semnelor diacritice.

Autorii unor asemenea fabulații ar trebui să știe că ai dreptul să gândești prost fără să te pronunți, dar nu și pe acela de a scrie prost fără să gândești.

Vorba lui Caragiale: „Proștii mor, dar prostia rămâne”.

Se impune completarea urgentă a ambelor legi!

Cât de grave sunt consecințele acestei lacune administrative?

În lumea fiscaliștilor a rămas de pomină cazul unei societăți comerciale care producea „pături”.

În urma unui control, inspectorii au dispus confiscarea a 200 de pături, însă în procesul-verbal editat pe calculator au scris „paturi”.

În instanță, societatea a câștigat cu ușurință procesul, demonstrând că ea nu are în obiectul de activitate fabricarea de piese de mobilier (paturi), actul de control fiind desființat din cauza unei singure litere lăsate fără diacritice.

În Justiție, asemenea neglijențe sunt catastrofale.

Hotărârile judecătorești scrise fără diacritice mută proprietăți, schimonosesc nume, adrese și identități.

„A greşi e omenesc, dar a persevera în greşeli este diabolic” (Seneca).

Justiția socială nu se poate înfăptui prin acte susceptibile de interpretări contradictorii.

Atât prin Codul deontologic al magistraților, cât și prin legea magistraților, ar trebui reglementat ferm: scrierea unei hotărâri fără diacritice constituie neglijență în serviciu și eroare judiciară, atrăgând revizuirea actului în baza principiului securității juridice.

Din păcate, trăim ceea ce Dostoievski descria magistral: „Vremurile mediocrităţii, ale lipsei de sentimente, ale pasiunii pentru incultură, ale lenei, ale incapacităţii de a te apuca de treabă şi ale dorinţei de a avea totul de-a gata”.

 

4. Degradarea textelor sacre: bibliile electronice ca blasfemie

 

„Opera e vrednică de foc; autorul, de spânzurătoare.” (Gheorghe Şincai)

 

Dacă în actele laice scrierea fără diacritice aduce prejudicii materiale și juridice, în sfera spirituală ea se transformă într-o adevărată blasfemie, o deformare grosolană a „Cuvântului lui Dumnezeu”.

Pentru a înțelege valoarea omului implicat în transmiterea mesajului sacru, putem stabili o ecuație axiologică clară:

Dacă omul redă corect „Cuvântul lui Dumnezeu” = 1;

Dacă omul mai studiază şi înţelege corect Biblia = 10;

Dacă omul mai trăieşte şi duhovniceşte = 100;

Dacă omul mai este şi propovăduitor al lui Dumnezeu = 1000.

Însă, dacă dispare 1 (adică redarea corectă a mesajului Divin), rămân doar zerourile (000).

Cel care alterează mesajul sacru devine o nulitate, un ipocrit și un blasfemiator.

Matematica a demonstrat că zero la orice putere este tot zero; viața demonstrează că orice blasfemiator ridicat la putere, sau la orice rang posibil, tot o nulitate rămâne!

Pe internet există zeci de site-uri (precum bibliaortodoxa.ro, crestinortodox.ro/biblia/ etc.) care prezintă Biblia cu erori inadmisibile de scriere, deformând complet mesajul.

De reținut că site-ul bibliaortodoxa.ro NU reprezintă forma oficială a Patriarhiei României și nu are girul Bisericii, Patriarhia neavând (în mod inexplicabil) un site oficial cu Biblia ortodoxă în format electronic.

Iată cum este schimonosit textul sacru în Facerea (Geneza) 3:19 pe aceste portaluri: „ÃŽn sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta...”

O eroare dublă, revoltătoare: apariția unor caractere corupte („ÃŽn”) și transformarea substantivului „feței” în „fetei”.

Mesajul divin nu se referă la sudoarea unei tinere (fete), ci la efortul muncii reflectat pe chipul omului (feței)!

Mai mult, textele abundă în fonturi amestecate și arhaisme neinteligibile, care necesită consultarea DEX-ului sau nu se găsesc deloc în el.

În Leviticul 27:32 se folosește formularea: „tot al zecelea din câte trec pe sub toiag este afierosit Domnului”.

Pentru un cititor de rând, cuvântul „afierosit” este complet necunoscut, iar conform dicționarului, primul său sens este „a risipi o avere, un bun”.

Câți credincioși vor înțelege corect că versetul se referă, de fapt, la o zeciuială închinată, consacrată Domnului?

Când litera legii divine nu mai redă corect cuvântul, spiritul ei se pierde, lăsând loc interpretărilor arbitrare și conflictelor.

 

5. Ce spune „Legea sacră” despre scrierea corectă

 

„Dacă spargi nucleul atomului, vei descoperi că ascunde un soare.”

(Sayyed Ahmad Hatef Isfahani)

 

Evreii aveau şi au o tradiţie, cu putere de „Lege eternă”, conform căreia dacă toţi oamenii din lume ar încerca să desfiinţeze cea mai mică literă a Legii lui Dumnezeu, nu ar fi cu putinţă să izbutească; a face aşa ceva ar însemna o vinovăţie atât de mare încât lumea ar trebui distrusă.

În Tora se păstrează cu sfințenie nu doar litera, ci şi forma şi mărimea ei.

Omiterea unui singur detaliu grafic ar echivala cu o încălcare gravă a legii dictate lui Moise pe Sinai.

Biblia este la fel de categorică în acest sens.

În Luca 16:17 și Matei 5:18, versiunile consacrate subliniază rigoarea absolută a textului:

Biblia Ortodoxă (bibliaortodoxa.ro): „Dar mai lesne e să treceau cerul şi pământul, decât să cadă din Lege un corn de literă.” / „...o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece...”

Biblia Bartolomeu Anania: „Dar mai lesne este să treacă cerul şi pământul decât din Lege să cadă o cirtă.”

Biblia Cornilescu: „Este mai lesne să treacă cerul şi pământul decât să cadă o singură frântură de slovă din Lege.”

Pentru înţelegerea corectă a acestor versete, se impun câteva precizări semantice fundamentale:

Cirtă: liniuţă, lucru foarte mic, detaliu neînsemnat.

Ediția Bartolomeu Anania o definește drept: „Mici semne grafice din alfabetul limbilor biblice.

Aşadar: cele mai mici amănunte”.

Iotă: deloc, câtuşi de puţin, cel mai mic lucru.

Slovă: literă, semn grafic.

Frântură de slovă (sau de literă): un simbol ataşat unei litere.

În limba română, aceasta corespunde exact semnelor diacritice care însoțesc cele cinci litere (ă, â, î, ş, ţ) sau punctelor de pe „i” şi „j”.

Un exemplu clasic este mica liniuță care distinge litera G de litera C.

Corn (sau cornișor) de literă / slovă: semn graphic amplasat deasupra sau dedesubtul unei litere, un mic cârlig sau un vârf prin care o literă se distinge de alta asemănătoare.

O simplă privire asupra perechilor i/î, a/â, a/ă, s/ş, t/ţ relevă importanța crucială a acestor detalii în limba română.

Așadar, în textele sacre, precizia literei este echivalentă cu puritatea credinței.

În contextul limbii române, diacritica este acea „cirtă” sau „frântură de slovă” care păzește sensul.

A scrie fără diacritice în spațiul liturgic, administrativ sau juridic reprezintă o profanare a ordinii și a adevărului.

„Omul strică lucrurile mult mai mult cu cuvintele decât cu tăcerea” (Mahatma Gandhi), iar un vechi proverb japonez ne amintește: „A gândi liber e mare lucru. A gândi corect e şi mai mare lucru”. „Orice om poate greşi; dar numai cel fără minte stăruie în greşeală” (Cicero). „Proştii mor, dar prostia rămâne” (I. L. Caragiale).

 

6. Festivalul agramatismului din mass-media și capcanele cauzalității

 

„Incompetenţa e cu atât mai dăunătoare cu cât incompetentul are o putere mai mare.” (Francisco Ayala García-Duarte)

 

Revenind la ecranele televizoarelor, paroxismul nepăsării nu se oprește la lipsa diacriticelor din burtierele de știri.

Aceiași crainici și reporteri ne agresează zilnic urechile cu „ca și” folosit abuziv pe post de conjuncție (ex: „ca și concluzie” în loc de „ca o concluzie”) sau folosesc verbul „a remania” complet greșit când vorbesc despre modificarea unor legi sau bugete (deși el se referă strict la schimbarea membrilor unui Guvern).

Însă două dintre cele mai frecvente și insuportabile agresiuni lingvistice, comise zi de zi la microfon, sunt folosirea aberantă a lui „decât” și stâlcirea raporturilor de cauzalitate prin „din cauză” sau „datorită”.

În primul rând, asistăm neputincioși la trântirea necruțătorului „decât” în propoziții afirmative, prin formulări de tipul: „avem decât trei soluții”.

În limba română, adverbul „decât” are un regim exclusiv restrictiv-negativ; el se poate folosi obligatoriu doar dacă verbul este la formă negativă.

Este complet analfabet să spui: „avem decât trei soluții”.

Forma corectă și logică este fie negativă: „nu avem decât trei soluții”, fie afirmativă, caz în care „decât” este înlocuit cu adverbele potrivite: „avem doar trei soluții” ori „avem numai trei soluții”.

În al doilea rând, aceiași realizatori schilodesc logica limbii prin confuzia totală dintre „din cauză că” (sau „din cauza”) și „datorită”.

Normele clare ale limbii române stabilesc că „datorită” se folosește exclusiv într-un context favorabil, pozitiv (ex: „a reușit datorită muncii sale”), în timp ce „din cauza” se folosește strict într-un context nefavorabil, negativ, exprimând un prejudiciu (ex: „a întârziat din cauza accidentului”).

Astăzi, pe posturile publice, auzim zilnic inversări de-a dreptul ridicole, precum: „proiectul a eșuat datorită lipsei de fonduri” (ca și cum eșecul ar fi un merit sau o bucurie!) sau „starea pacientului s-a îmbunătățit din cauza tratamentului” (ca și cum vindecarea ar fi o nenorocire!).

A elimina negația de lângă „decât” și a amesteca sensul pozitiv al lui „datorită” cu cel negativ al lui „din cauză” reprezintă dovezi clare de analfabetism funcțional. În fața acestor masacre lingvistice zilnice, emisiunile de utilitate publică tac, preferând să ne explice originea unor cuvinte uitate de lume.

 

7. Concluzii:

maximum de eficiență prin trecerea de la turnul de fildeș la cazurile reale din stradă

 

„Singura condiţie pentru triumful răului este pasivitatea oamenilor de bine.” (Edmund Burke)

 

Posturile publice de radio și de televiziune au datoria legală și morală de a impune o regulă de fier: emisiunile, dezbaterile și concursurile dedicate limbii române trebuie să coboare urgent din turnul lor de fildeș.

Menirea lor publică nu este vânătoarea sterilă de bizarerii în cele peste 260.000 de cuvinte din dexonline pentru a satisface orgolii academice, ci prezentarea cazurilor reale și a exemplelor concrete din viața curentă.

Numai prin corectarea aplicată a textelor și discursurilor din mass-media, din actele de justiție, din documentele instituțiilor și din discursurile formatorilor de opinie se va atinge eficiența maximă.

Până când nu vom înțelege că limba română se apără în stradă și în instituții, nu etalând rarități de dicționar, vom rămâne doar cu spectacolul trist al unor formatori care vorbesc singuri, într-o limbă pe care doar ei o mai înțeleg.

Să nu uităm: „Cunoaşterea cuvintelor conduce la cunoaşterea lucrurilor”. (Platon) și că  „Cine nu împiedică fapta rea, atunci când poate, acela îndeamnă la ea” (Seneca).

Dacă folosim cuvinte schilodite, vom avea o realitate schilodită.

Iar lingvistul Benjamin Lee Whorf completa această realitate, arătând că: „Cuvintele dau forma felului în care gândim şi ne determină la ce să ne gândim”.

Dacă mintea publicului este hrănită cu agramatisme administrative, gândirea întregii societăți va avea de suferit.

Eu mi-am făcut datoria de jurnalist și de dascăl, amintind spusele Scripturii: „Iar dacă tu ai prevenit un păcătos să se abată de la calea lui şi el nu s-a abătut, atunci el va muri pentru păcatele lui, iar tu ţi-ai mântuit viaţa” (Ezechiel 33:9).

 

„Cine are minte, să ia aminte! Cine are urechi de auzit, să audă!” Amin!
(Sfânta Evanghelie după Matei 11:15; Sfânta Evanghelie după Luca 14:35)

 

Tabel comparativ: cum ne schilodește sensul lipsa diacriticelor

 

Forma CORECTĂ (CU diacritice)	Forma GREȘITĂ (FĂRĂ diacritice)	Schimbarea radicală de sens rezultată
Este un om de bâză în unitate.	Este un om de bază în unitate.	Confuzia între un om de glumă/ironie și un pilon de sprijin al echipei.
Infractorul se simțea bine în fața judecătorului.	Infractorul se simțea bine în fata judecătorului.	Transformarea contextului spațial într-o conotație bizară, vulgară.
Restaurantele trebuie să aibă fețe pe masă.	Restaurantele trebuie să aibă fete pe masă.	Transformarea fețelor de masă textile în persoane de sex feminin.
A mers la spital să-și opereze nașul.	A mers la spital să-și opereze nasul.	Confuzia între ruda spirituală (părintele de cununie) și organul respirator.
O dată pe an e sărbătoarea paștelor.	O dată pe an e sărbătoarea pastelor.	Confuzia între Marea Sărbătoare Creștină și produsele făinoase alimentare.
Răspuns: Pentru puțin.	Răspuns: Pentru Putin.	O formulă elementară de politețe transformată întro lozincă politică.
Ileana s-a măritat cu Vasilică.	Ileana s-a măritat cu Vasilica.	Schimbarea sexului partenerului, ducând textul în zona lesbianismului.
Problema sa este a căilor respiratorii.	Problema sa este a cailor respiratorii.	Confuzia biologică gravă între căile anatomice și animalele cabaline.
Casa era plină de gâze.	Casa era plină de gaze.	Transformarea micilor insecte într-o primejdie chimică iminentă de explozie.
Copiii care sug la țâță sunt mai sănătoși.	Copiii care sug la tata sunt mai sănătoși.	O absurditate biologică rezultată din mutarea sensului de la mamă la tată.

 

Bibliografie

 

1. Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX) și Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române (DOOM).

2. Legea nr. 500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relații și instituții publice.

3. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

4. N. Grigorie Lăcrița: Scrierea cu diacritice nu trebuie să mai fie o opțiune, ci o obligație prevăzută prin lege.

5. N. Grigorie Lăcrița: Scrierea cu DIACRITICE, indicator al gradului de cultură şi de profesionalism...

6. N. Grigorie Lăcrița: Despre bibliile satanice, care induc în eroare şi redau blasfemic «Cuvântul lui Dumnezeu».

7. N. Grigorie Lăcrița: Distincția dintre procent și punctul procentual în comunicarea publică.

8. N. Grigorie Lăcrița: Procente, puncte procentuale şi distincţia dintre acestea.

9. N. Grigorie Lăcrița: Cunoaşterea şi folosirea corectă a noţiunilor matematice elementare „procent” şi „punct procentual”.

Notă: Articolele subsemnatului menționate în prezenta bibliografie pot fi găsite și studiate integral pe internet, prin introducerea numelui articolului și al autorului în bara de căutare.