Alexandra DOGARU - Gândul zilei, 22 ianuarie 2025

 

Alesandru Duţu - Războiul de 1.421 de zile (29)

 

Războiul de 1.421 de zile (29)

Col. (r) Prof. univ. dr. Alesandru Duţu

22 Ianuarie 2025

 

Opinii contradictorii

 

Considerând că nu se mai bucură de „încrederea” mareşalului Ion Antonescu, generalul Iosif Iacobici îl informează (prin Raportul nr. 102) că preferă să plece de la conducerea Marelui Stat Major român, argumentându-şi decizia printr-un cuprinzător Memoriu în care reafirma că nu găsea „nici oportun, nici posibil a participa la operaţiile din primăvară cu mai mult decât o armată în valoare de 8 divizii”.

 

- Mai preciza că nu i s-a dat ocazia să-şi facă datoria, că nu a fost ţinut la curent cu „fazele unui schimb de vederi cu privire la viitoarele evenimente” şi cu intenţiile Conducătorului Statului.

 

- Apreciiind repetatele reproşuri făcute de Ion Antonescu la adresa Marelui Stat Major, ca fiind „în mare parte nedrepte”, generalul preciza că până atunci îl servise pe mareşal „în împrejurări destul de dificile, loial şi fără rezerve” şi conchidea: „Demnitatea mea de ostaş bătrân mă sileşte însă astăzi de a mă apăra şi de a apăra şi pe subalternii mei în contra loviturilor pe care le primesc, în cea mai mare parte – după ferma mea convingere - pe nedrept, chiar dacă trebuie să o fac prin sacrificiul persoanei mele, căci apreciez că activitatea unui şef al Statului Major General nu se poate dezvolta fructuoasă în atmosfera unei încrederi limitate şi primind lovituri morale”.

 

Duminică, 17 ianuarie 1943. A 575-a zi de război!

 

La Bucureşti, mareşalul Ion Antonescu se adresează astfel generalului Nicolae Tătăranu, comandantul Diviziei 20 infanterie, care îşi părăsise, cu puţin timp înainte, marea unitate rămasă în încercuire pe frontul de la Stalingrad: ,,Rău ai făcut că ai plecat. În calitate de comandant al trupelor române din Stalingrad trebuia să pleci cel din urmă. Nu te-ai gândit ce vor spune ostașii români din Stalingrad când vor afla că dumneata, comandantul lor, i-ai părăsit în momentele cele mai grele. Gestul ostășesc al generalilor, în frunte cu generalul Lascăr, a fost pătat de plecarea dumitale. Nu trebuia să pleci. Chiar dacă primeai un ordin categoric trebuia să răspunzi că onoarea dumitale de ostaș te împiedică să pleci de lângă generalul Paulus. Dumneata știai bine că nu vem avioane de transport cu care să aprovizionăm trupele române din Stalingrad. Prin urmare, din ce cauză ai plecat cu o însărcinare de care erai convins ca n-o poți îndeplini? Ai făcut o faptă urâtă care dezonorează oștirea română. Acum nu mai ai decât o singură soluție. Să te întorci și să rămâi acolo. Dacă nu vei putea ajunge înapoi la Stalingrad nu vei mai putea rămâne în oștire».

 

- În fața mareșalului, Nicolae Tătăranu nu a avut nicio obiecție, dar la plecare, în timp ce cobora cările, i-a spus lui Mihai Antonescu: „Mai bine mă împușc decât să mă întorc la Stalingrad”.

 

Luni, 17 ianuarie 1944. A 940-a zi de război!

 

În conformitate cu principiile Declaraţiei comune adoptate la Moscova, la 1 noiembrie 1943, de reprezentanţii U.R.S.S., S.U.A. şi Marii Britanii, Departamentul de Stat al S.U.A. elaborează un Proiect preliminar (nedestinat publicităţii) referitor la „problemele ocupaţiei” din România.

 

- În document se preciza că „înainte de capitularea României şi ocuparea teritoriului României, cele trei guverne trebuie să realizeze un acord referitor la dimensiunea şi caracterul participării fiecăruia la ocupaţia şi administraţia militară a problemelor de ocupaţie, coordonarea problemelor civile ce se va afla în mâinile unei conduceri militare care să acţioneze direct sub ordinele comandanţilor supremi respectivi în această zonă a războiului”.

 

- Ca soluţii alternative s-au avut în vedere:

- „Ocupaţia sovietică cu comisie interaliată de control sau o comisie politică consultativă tripartită”;

- „Participarea simbolică a forţelor americane la ocuparea şi conducerea militară”.

- „Conducerea militară şi de ocupaţie sovietică, cu o misiune militară anglo-americană ataşată pe lângă comandantul şef sovietic pentru legătură şi observare”;

- Guvern militar şi de ocupaţie doar sovietic”; „E. Conducere militară şi de ocupaţie mixtă formată din forţe sovietice, britanice şi americane”.

Miercuri, 17 ianuarie 1945. A 1.306-a zi de război!

 

Pe frontul din Cehoslovacia, generalul Nicolae Dăscălescu, comandantul Armatei 4, cere să se acorde grija necesară bunului trai al soldatului: „Să fim cu toții convinși că încrederea reciprocă între comandant și ostaș este condițiunea esențială și secretul însăși al izbândei... Hrana, odihna și higiena ostașilor trebuie să constituie preocuparea de fiecare clipă a tuturor șefilor. Se vor lua toate măsurile încât: hrana să ajungă la timp la ultimul om din linia 1-a, controlată zilnic de ajutorul comandantului care trebuie să meargă pe poziții pentru a supraveghea distribuția și a lua măsuri de îndreptare”.

 

Luni, 19 ianuarie 1942. A 212-a zi de război!

 

Iuliu Maniu şi C.I.C. Brătianu trimit un nou Memoriu lui Ion Antonescu prin care protestează faţă de continuarea participării la război: „Continuarea războiului în condițiile de azi nu poate duce la întregirea țării, ci numai la uzarea completă a țării, expusă la pericolul maghiar. Prin urmare, cât mai este timp, trebuie să arătați Germaniei că ați făcut până acum în cadrul alianței, ce ați contractat cu dânșii, tot ceea ce putea face România fără a se expune la dezastru, că am făcut sacrificii pe care Ungaria și Bulgaria nu le-au făcut, că suntem siliți să retragem trupele noastre de pe Nistru ca să ne reconstituim forța noastră și să organizăm situația noastră internă, care nu poate suporta o prelungire a războiului. Retrageţi trupele din Rusia, pe care Germania le poate înlocui uşor. Reconstituiţi armata, refăcând cadrele şi armamentul. Îndreptaţi situaţia economică şi financiară a ţării. Pregăti-vă să faceţi faţă la lipsa de alimente şi îmbrăcăminte care ne ameninţă în 1942 şi la sporirea producţiei noastre agricole şi industriale. Să se reorganizeze transporturile şi să fie dirijate mai mult către economia noastră naţională, fiind scutite de atâtea necesităţi militare. Numai în acest mod vom putea apăra ţara noastră, o vom putea reîntregi şi o vom emancipa de influenţa străină, ca astfel să avem o ţară liberă şi stăpână pe destinele ei. Atunci vom putea rezolva relaţiile noastre internaţionale, având în vedere în primul rând necesităţile noastre naţionale”.

 

Marţi, 20 ianuarie 1942. A 213-a zi de război!

 

Mareşalul Ion Antonescu destituie pe generalul Iosif Iacobici din funcţia de şef al Marelui Stat Major (prin Ordinul nr. 19) „pentru motivul că v-aţi creat preocupări la care nu aveaţi dreptul şi în schimb aţi neglijat unele obligaţii”.

 

- Cu acelaşi prilej, îl acuză că s-a menţinut într-o gravă şi permanentă neînţelegere cu subsecretarul de stat al Armatei de Uscat (generalul Constantin Pantazi), că a modificat organizarea Marelui Stat Major „fără nici o bază legală”, că a neglijat măsurile de apărare a regiunii Odessa, că s-a dezinteresat de trupele care luptau în Crimeea etc.

 

- În final, combate afirmaţia lui Iosif Iacobici privind impopularitatea războiului:

 

„În sfârşit nu pot să las fără a da răspunsul cuvenit la afirmaţia că războiul departe de graniţă este impopular. Am regretul că este o ofensă gratuită pe care o aduceţi acestui neam. Este aceasta influenţa mentalităţii acelora care nu s-au identificat total cu sufletul şi aspiraţiunile acestui neam. Este mentalitatea defetiştilor şi acelora care pescuiesc în apă tulbure. Poporul şi soldatul nostru sunt de altă părere. Dovadă o face plebiscitul din 9 noiembrie 1941, prin care ţara, în unanimitatea ei, s-a pronunţat în acestă privinţă. Dovadă o face ţinuta soldatului aflat pe câmpul de luptă şi a răniţilor din spitale, care toţi vor să fie mai repede vindecaţi ca să fie trimişi pe front. În sfârşit, dovada o face, fără putinţa de replică, tot trecutul nostru istoric. Neamul românesc, cel puţin acela de dincolo de Carpaţi, s-a bătut de nenumărate ori în afara graniţelor pentru drepturile şi libertăţile lui. Răsfoiţi numai istoria şi veţi vedea cum s-au bătut românii peste hotare sub Ştefan cel Mare, sub Bogdan, sub Mircea, sub Duca Vodă, sub Mihai Viteazul, sub zidurile Vienei, la 1683, în Crimeea în 1854, la 1877, în 1913 sub Carol I şi la 1919 sub Ferdinand, păşind dincolo de Budapesta. Iată numai câteva exemple, care sunt suficiente pentru a aduce la realitate pe acei care afirmă ceea ce aţi afirmat şi dvs. Dar chiar dacă ar fi altfel, ceea ce ar fi o ruşine pentru o naţie, totuşi găsesc că unui conducător de oşti nu-i este îngăduit să o ia în considerare, fiindcă are datoria să o combată”.

Grid Modorcea - Quentin Humbert - „Love, Truth, Historical Dialectics and Revolution”

 

Quentin Humbert - „Love, Truth, Historical Dialectics and Revolution”

Grid Modorcea, Dr. în arte

22 Ianuarie 2025

 

Am spus nu o dată că identitatea României poate fi salvată numai prin cultură. Așa cum am văzut că se întâmplă în Scandinavia, un adevărat model în acest sens. Altfel nu se explică de ce țări ca Norvegia se află în avangarda lumii.

 

Avem nevoie de multe focare de cultură. Un astfel de focar, pe care îl urmăresc de la înființare, este „Galeria Kulterra”. Ea ne-a oferit prilejuri rare, să vedem diverși artiști plastici, care sunt valori de necontestat. M-am bucurat când am văzut că spațiile ei au fost deschise și artiștilor din Moldova, o pleiadă de talente indiscutabile, cum ar fi Valeria Glibiciuc și Ciprian Antoci. Și iată că acum se petrece iar o mare surpriză, asistăm la expoziția francezului Quentin Hubert, care a dorit să aibă o expoziție chiar aici, în acest spațiu expozițional. El a ales foarte bine. Nu știu ce succes va avea aici expoziția lui, numită „Love, Truth, Historical Dialectics and Revolution”. Și mă gândesc la ce am văzut în rețeaua de librării „Burnes@Noble”.

Evident, Quentin Humbert nu s-a gândit la România când și-a conceput expoziția, ci la întreaga istorie a omenirii, cum vede el redresarea ei. Și a venit cu această expoziție sui-generis, în care propune soluția marxistă. Tablourile sale, de un mare rafinament plastic, realizate în tehnica acrilic pe pânză, ilustrează puternica filosofie marxistă, începând cu aceea hegeliană, fiindcă se știe că Marx a fost elevul lui Hegel, de la care a preluat gândirea dialectică, principiul teză-antiteză-sinteză, care face ca istoria să se miște după legi dinamice, de la inferior la superior. Pionierul acestei idei a schimbării a fost Heraclit, pe care Hegel l-a pus la loc de cinste, așa cum l-a pus și Quentin, care își prefațează expoziția cu portretul filosofului grec, care a lansat celebrea expresie panta rei, arătând că într-un râu care curge, nu te poți scălda de două ori în aceeași apă. Lângă el, este portretul marelui sofist Protagoras, cel care a spus că „omul e măsura tuturor lucruilor”. Acești filosofi antici i-au fascinat pe hegelieni și marxiști.

 

Metoda dialectică a fost părăsită de epocile post-marxiste. Cum să elimini din gândire dialectica? Vă imaginați această filosofie tradusă în imagini sugestive? Expoziția lui este rodul unei munci titanice, fiindcă el ilustrează citate semnificative din operele marxiste fundamentale, precum Contribuții la critica filozofiei hegeliene a dreptului, Originea familiei, a proprietății private și a statului, Mizeria filozofiei, Capitalul, în trei volume, Salariu, preț, profit, Dezvoltarea socialismului de la utopie la știință etc. Și toate pe baza Fenomenologiei spiritului a lui Hegel, și a celorlalte opere fundamentale: Prelegeri de estetică, Principiile filozofiei dreptului, Prelegeri de filosofie a istoriei, Enciclopedia științelor filosofice, Spiritul creștinismului și destinul său și altele.

 

Expoziția are două limbaje, imagine și text, transcris în limba engleză. Sub fiecare tablou există un text, care explică mesajul lui. Dar nu este o explicație tezistă, fiindcă tablourile sunt veritabile sugestii plastice, și capodoperele expoziției o formează triada dedicată lui Hegel.

 

Am discutat cu artistul și i-am dat ca exemple și revoluționari români, precum Nicolae Bălcescu sau Tudor Vladimirescu, apoi i-am dat alt exemplu, filmul lui Luc Besson, „Ioana d’Arc”, care este o mostră de demitizare a personajului și a legendei mistice. Dar Quentin Hubert nu demitizează nimic, el are o atitudine pozitivă față de revoluționarii care s-au sacrificat pentru o nouă lume,. militanți socialiști germani, asasinați de leniniști pentru convingerile lor. Soluția marxistă este o soluție christică, militanții ei se numeau spartachiști (de la Spartacus),  e soluția muncitorilor, a dictaturii proletariatului, adică a demosului. Ei apărau democrația, nu calea militaristă a lui Lenin. În istoria Germaniei se vede foarte clar diferența radicală dintre marxism și leninism, diferența dintre calea democratică, fără crime și violență, și calea uciderii în masă, după principiul „cine nu e cu noi, e împotriva noastră”.

Citatele alese de Quentin sunt o mare lecție istorică, prin care se susține o puternică ideologie democrată. El ne vorbește apoi despre alienarea capitalistă (cu portretul lui Marilyn Monroe, simbol al corupției erotice și al suicidului), despre ororile extremismului, precum cruda asasinare a lui Pier Paolo Pasolini, despre marii artiști și marile spirite ale României și Franței (vezi medalioanele lui Constantin Brâncuși și Emil Cioran, de pe fundalul sălii mari a galeriei), și propune o nouă revoluție, înțeleasă ca „revolutio”, ca întoarcere la origini, la revelarea substanței umane, a valorilor inocente primare (primitive), așa cum face Mel Gibson în filmele sale, în special în Apocalypto (2001).

 

Nu metoda dialectică este de vină că a fost răsturnat comunismul, ci felul cum a fost ea aplicată. De la Marx la Lenin e o distanță de la cer la pământ. Leninismul a trădat marxismul. Vestul „eliberator” ne-a „eliberat” de industrie, bogății naturale, de tot, nu a pus nimic în loc, i-a lăsat pe români să-și facă de cap. Și așa s-a ajuns la isprava anti-democrată, anularea alegerilor libere. România a devenit țara hoților, e greu de imaginat, nici Quentin nu și-ar putea imagina, că va reveni comunismul sovietic. De aceea, artistul francez ne arată care sunt valorile marxiste. Interesant acum este experimentul cu „epoca de aur” capitalistă, americană, anunțată la investirea sa de Donlad Trump. Sloganul „Make America Great Again” ar trebui să cadă, fiindcă America nu a cunoscut niciodată o „epocă de aur”, poate pe vremea amerindienilor, când U.S.A. nici nu exista. Este posibilă însă o „epocă de aur” cu pistolul pe masă și cu expulzarea a milioane de emigranți, când prin Constituție America este numită „țara emigranților”?!

 

Repet, expoziția lui Quentin este unică. Omenirea, aflată azi într-un război planetar, mai mult sau mai puțin mascat. Expoziția lui Quentin Hubert este o mostră în acest sens. El a făcut efortul să ne reamintească principiile de bază și eroii care s-au sacrificat pentru ea. Dar expoziția sa nu se reduce doar la spectrul politic, ea are multe frumuseți estetice, precum asocierea între Catedrala Notre Dame și Biserica Neagră, sau frumuseți umane, ca evocarea preistorică, într-o remarcabilă portretistică tribală. Un articol nu poate să cuprindă un cosmos creator. Vă îndemn să mergeți să vedeți acest spectacol plastic și filozofic insolit. Mulțumim Galeriei „Kulterra” care a făcut posibilă această rară expoziție în România.