Herbarium Nocturn – un cabinet al
fragilității și metamorfozei // O expoziție semnată de Laura Duduleanu, în
Galeria Pygmalion
Andreea Medinschi
O lume vegetală, cu mister și culoare, cu
plutiri și transparențe — așa se conturează universul în care ne ghidează
artista Laura Duduleanu. Expoziția sa, intitulată Herbarium Nocturn, își
așteaptă publicul din 18 iunie, în galeria Pygmalion a Casei Artelor.
„Și
din dorul călător”…
Dorina
Măgărin
12
iunie 2026
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din
RomâniaÎn fiecare an pe 30 mai, Comunitatea Autonomă Spaniolă a Insulelor
Canare sărbătorește autonomia și identitatea insulelor. Statutul de autonomie a
fost instituit prin Legea organică nr. 10 din 1982.
De ce scriu despre asta? Fiindcă în urmă
cu foarte mulți ani, o tânără timișoreancă, proaspăt absolventă a Facultății de
Litere, Istorie și Teologie, Specialitatea Biblioteconomie-Spaniolă, a ajuns
acolo, a fost captivată de ce a găsit și a decis să rămână. Dar despre
inițierea Ceciliei Stan Tomescu, profesoară de spaniolă, cultură și civilizație
românească, pe tărâmul de vis, altul decât cel în care s-a născut, o lăsăm să
povestească:
„Hola! Cu 17 ani în urmă, când am ajuns în
Insulele Canare, nu știam dacă voi rămâne. Nu eram cea care sunt astăzi. Nu
cunoșteam pe nimeni și nu mă ținea nimic aici, în afară de vremea frumoasă din
decembrie. Apoi a venit ianuarie. Apoi vara. Apoi toamna. Și încă o iarnă. Iar
anii au trecut aproape fără să-mi dau seama. Între timp, am învățat să cunosc
aceste insule, oamenii și cultura lor. Mi-am făcut prieteni, mi-am construit o
carieră și o familie.
Acum sărbătoresc Ziua Insulelor Canare
alături de localnici, îmbrăcată în costumul lor tradițional. Vorbesc spaniola
în familie, la muncă, cu prietenii și oriunde am nevoie. Mă simt acasă. Cine
s-ar fi gândit… Și nu a fost mereu așa.
Deși terminasem Filologia Hispanică și
eram profesoară de spaniolă, au trecut mulți ani până când am simțit că
stăpânesc cu adevărat limba. Nu doar gramatica, ci mai ales felul de a gândi,
de a glumi și de a trăi în spaniolă.
Tocmai de aceea am creat cursurile mele
pentru români: pentru ca drumul lor să fie mai scurt decât a fost al meu.
Pentru ca atunci când ajung în Spania să
nu se limiteze la câteva expresii învățate pe stradă, ci să poată participa cu
adevărat la viața de aici.
Țin minte cum auzeam la început verbul
«echar» pe stradă. Îl înțelegeam doar în expresii simple: «echar una mano» (a
ajuta), «echar la culpa» (a da vina), «echar gasolina» (a băga benzină). Dar,
pe măsură ce mă cufundam în discuții cu cei de aici și treceau anii, îl auzeam
altfel: «echar de menos» (a-ț?i fi dor), «echarse a reír» (a izbucni în râs),
«echarse para atrás» (a te da înapoi de la ceva), «echar un vistazo» (a arunca
o privire), «echar cuentas» (a face socoteala). Și atunci mi-am dat seama de ceva:
«nu e neapărat necesar, dar nici nu e suficient să trăiești în Spania pentru a
învăța spaniolă», pentru că poți locui aici doi, zece sau chiar douăzeci de ani
și să continui să folosești doar limba de care ai nevoie ca să te descurci: să
cumperi pâine, să mergi la medic, să schimbi două vorbe cu vecinii, dar să nu
înțelegi niciodată de ce spaniolii folosesc anumite expresii și ce spun ele cu
adevărat. Pentru că limba nu este doar un instrument. E sentimentul că «locul»
te-a primit în sânul său. Poate că peste câțiva ani vei privi și tu în urmă și
vei realiza că una dintre cele mai bune decizii pe care le-ai luat în Spania a
fost să înveți limba cu adevărat…”.
Într-adevăr, cei care vor cu adevărat să
aprofundeze limba spaniolă, ar trebui să urmeze sfaturile profesoarei Cecilia
Stan Tomescu, pentru care dorul de casă a rămas ca în vorba cântecului lui
Tudor Gheorghe: „Și din dorul călător a rămas doar dorul dor/ Numai lacrimă și
zbor, dorul… ”.
Foto: Wikipedia
PREŢUL MIRESII
de Ben Todic
Sinopsisul filmului
„PREŢUL MIRESII” este povestea unei femei
australiene, o poveste pe care orice feministă ar dori să o citească (sic).
Aceasta este o poveste despre tripticul clasic gen/rasă/clasă și multe altele.
Acțiunea se petrece la începutul anilor 2000,
iar Angela Coupland începe cu o scenă din copilăria ei petrecută la o fermă de
la țară; ea este singurul copil al unui tată izolat, ocupat cu afacerea cu
vite. Singura ei companie pare a fi un băiat aborigen, fiul servitorilor lor
aborigeni. Mama Angelei murise când ea avea șase ani.
Timpul trece, iar tatăl Angelei este acum
incapabil să gestioneze afacerea. Un Brisbane supradimensionat înghite vechea
fermă și o reduce la o parte insignifiantă a suburbiei. Angela, în vârstă de 33
de ani, este • restauratoare de textile istorice; O femeie care
trăiește într-o lume digitală și totuși rămâne izolată emoțional. O restauratoare
care nu a ieșit niciodată din Queensland. Timiditatea ei o face nu mai puțin
predispusă la căutarea necunoscutului, căci urmează să se căsătorească cu un
domn Martyn Wilson, pe care îl cunoaște: pe o platformă de dating;
un domn ce poartă costum Armani și
vorbește engleza perfect.
Martyn își construiește imaginea de
antreprenor de succes în PNG: „Owner. Investor. Sustainability projects.
Aviation. Mining logistics.”
Un profil impecabil.
Realitatea este cu totul alta.un om de
afaceri alb australian-papua-Noua Guinee, și să pornească pe drumul unic al
unei noi vieți. „Un om de afaceri alb drăguț, înalt și bine făcut din Papua
Noua Guinee te caută. Spune da și fii amanta (SOȚIA) stăpânului în paradis.”
Desigur, era vorba despre o căsătorie.
Nunta a avut loc în vestul îndepărtat al orașului Brisbane, iar cea mai bună
prietenă a Angelei, Julie, era foarte îngrijorată de viitorul Angelei:
„Vorbești serios? Chiar vrei să locuiești
ACOLO? Angela, trezește-te, cine e acest Martyn ceva, oricum? «Stăpânul»,
hmm...”
De menționat, cadoul de nuntă a fost un
diamant, de dimensiuni considerabile, poate puțin cam grosolan, dar nu a
deranjat gustul altfel excelent al rafinatei noastre restauratoare de textile
istorice din Brisbane.
În Port Moresby, avionul lor aterizează cu
o oră întârziere și sunt întâmpinați de șoferul lui Martyn, Malouk, un sef de
trib local, educat. El înțelege atât cultura satului cât și lumea occidentală.
Devine contraponderea morală a lui Martyn. E și învățător cu jumătate de normă
la școala primară, pilot la Cessna de clasa a doua a lui Wilson, un
papuan-nou-guinean „adevărat” și arătos, pe care Martyn Wilson, cu manierele
sale corupte și apetitul său insațiabil pentru sex și plăcere în general, îl consideră
– în secret – un fel de model.
Angela ajunge într-un loc unde se
întâlnesc trei lumi: tribul; capitalismul colonial și
lumea digitală. Malouk este prezentat Angelei ca „ghidul” ei în: „«delicatesele»
și frumusețile insulei”. Cuvintele lui Martyn.
Petrecerea de bun venit îi aduce Angelei
prevestirea unei viitoare implicări în lucruri la care nu și-ar fi imaginat
niciodată că va face parte intr-o lume sub influența companiilor miniere, a corupției
politice, a conflictului dintre tradiție și modernitate și a exploatarii
resurselor stresate de efectele globalizării.
Malouk o invită pe Angela să-l viziteze la
școală, unde există un pian, unde poate exersa dacă dorește. Dar o anumită
dispoziție îl îndeamnă pe Malouk să-i mărturisească lucruri care depășesc
prescripția relației lor. El povestește despre Kara, foarte pasionata in
politica tribală și despre dragostea pe care a pierdut-o față de un Kabu, poate
mai bogat, mai puternic. Tânăra femeie a fost certată între cei doi bărbați și,
în cele din urmă, a ajuns cu Kabu.
Angela se cutremură la auzul legilor
abominabile ale „paradisului” privind femeile.
Malouk își oferă serviciile ca ghid și îi
duce pe Martyn și Angela într-o călătorie în satul său natal. În zonele
muntoase din PNG - așa își desfășoară amintirile povestea - într-o colibă, au
loc negocieri privind plata unei mirese. Kabu este viitorul soț. O vedem pe
Kara, o tânără fată așezată într-un colț, la sfatul unor femei mai în vârstă,
captivă propriei frici și dezgusturi. Singura ei valoare este 5 porci, în
valoare de 10.000 de kina. Acest lucru este obișnuit în PNG. Prețul pentru ea a
fost convenit de familia lui Kabu și a Karei.
Malouk este în mod clar nefericit și rănit
că a pierdut-o pe Kara în favoarea lui Kabu și vrea să uite. Se aruncă disperat
în noul său rol - o călăuzește pe Angela în necunoscutul acestui „paradis” și o
introduce, de asemenea, în viața socială și obiceiurile insulei.
Angela devine interesată de Malouk, mai
ales când îl vede ascunzând ceva ce i se pare o chestiune de inimă. Îl întreabă
pe Martyn despre asta.
„Cred că este puțin dezamăgit pentru că nu
și-a putut cumpăra o mireasă”, spune un Martyn detașat.
„De ce ar vrea să-și cumpere o soție când
arată bine, adică, arată bine, nu-i așa?”
Martyn explică faptul că, deși Malouk
lucrează în Moresby, asta nu-l face mai puțin legat de obiceiul tribal.
„Cine știe câte soții ar putea avea.
Directorul băncii are trei.”
Vocea lui Martyn sună cumva mândră de
faptul că un bărbat și-ar putea oferi această abundență de plăcere și confort.
Angela nu este departe de a înțelege că acesta este „adevăratul” Martyn.
Viața în Port Moresby continuă ca de
obicei, cu o rutină nu mai mică decât verile lungi din Brisbane. Totuși,
evenimentul anului, festivalul SingSing, îi reunește pe toți, amestecând
ruralul cu urbanul într-o sarabandă de zgomote și o tapiserie de fețe pictate,
împodobite cu pene și scoici.
Și satul lui Malouk celebrează SingSing.
Malouk, Angela și Martyn se află pe strada principală a satului când o văd pe
Kara așteptând pe scaunul din față al mașinii lui Kabu. Kabu se află într-un
bar murdar și înfiorător din apropiere, bea până la nebunie. Malouk merge pe
jos. Kara deschide portiera mașinii și aleargă după Malouk. Se apropie de el cu
grijă, Kabu nu ar trebui să vadă scena și, în plus, mai sunt două persoane care
i se alătură fostului ei iubit. Îl imploră pe Malouk să o ia de aici, lucru pe care
Malouk îl și face, după ce reușește să-l convingă pe Martyn, devenit dintr-o
dată generos și rezonabil.
Kara trebuie să ajute la bucătărie și să
fie menajera „principală” a familiei Wilson. Angela are sentimente amestecate,
fără să-și dea seama că propriile sentimente ale lui Malouk sunt amestecate; el
nu știe de fapt de ce a trebuit să-i ceară lui Martyn Wilson să facă așa ceva.
Îl cunoaște pe Martyn; trucurile lui, mintea lui murdară.
Câteva săptămâni mai târziu, în timp ce
pregătea prânzul în bucătăria de vară, Kara este surprinsă să-l vadă pe Martyn
intrând în cameră și apropiindu-se brusc de ea, nerăbdător. Ochii îi ieșiseră
din orbită ca ai unei broaște. Nu-l putea opri să se miște acum ușor în spatele
ei, trecându-și degetele pe ceafa ei.
Un om de afaceri alb din Papua-Noua
Guinee, cu o înclinație pentru servitori tineri, neajutorați, cu părul lung și
strălucitor.
Angela nu este străină de adevăr, datorită
intuiției sale feminine. Ea înțelege că Martyn, australianul Martyn din
Adelaide, este acum convins că merită mai mult. Merită mai mult decât o soție,
ca oricine altcineva. Așa că este pregătită pentru ziua în care Martyn va
încerca să o cumpere pe Kara. Acest lucru se întâmplă câteva săptămâni mai
târziu, când au și ei un schimb de replici:
„Și de ce ai vrut să-ți cumperi o soție
albă, atunci? Sau este o chestiune de... prestigiu?”
„Da, asta e, ai prins-o, femeie”, spune un
Martyn nedumerit, acum că jocul de-a v-ați ascunselea s-a terminat.
Kabu o vinde pe Kara lui Martyn în
schimbul verighetei cu diamant încrustat. Pentru „prima” sa soție, Angela,
Martyn are aceste cuvinte:
„Asta face parte din cultura în care am
crescut. Te vei obișnui. E doar o chestiune de timp. Și de a te obișnui, așa
cum ți-am spus.”
Angela decide să-l părăsească pe Martyn,
dar descoperă că are nevoie de semnătura lui pentru a retrage banii de care are
nevoie pentru a se întoarce în Australia. Conform legii din PNG, soțul deține
totul. Atâta timp cât el este în viață, femeia nu deține nimic. O altă veste
care o doboară pe Angela este faptul că Julie și-a vândut casa și mobila între
timp și a trimis toți banii în PNG, care, în mod firesc, au ajuns în mâinile
lui Martyn Wilson.
Ceea ce precipită acțiunea este
întoarcerea lui Kabu pentru Kara. Din motive cunoscute doar de el, Kabu o vrea
pe Kara înapoi. Între „dragoste” și instinctul „proprietății”, iată-l. O vrea
pe Kara înapoi, dar Kara încearcă să scape, cu o intuiție a tragediei care
urmează să se desfășoare. Kabu scoate un cuțit și o înjunghie pe Kara de mai
multe ori cu mișcări atât de elegante, aproape feline, cu ușurința unui expert.
Totuși, cu cuțitul în mână, Kabu așteaptă.
Martyn își ia arma imensă, instrumentul său prețios care să-i amintească de civilizație.
Dar mișcarea felină a lui Kabu îl apropie atât de mult de Martyn încât nu are
de ales decât să-l înjunghie, doar o dată, cumva nehotărât.
Angela reușește să găsească o altă armă a
lui Martyn și pune capăt acestui carnaj pe veranda albă. Sânge și tăcere,
singurele rămase din această scenă de teroare. Se lasă amurgul. Angela rămâne
inertă în timp ce privește niște muște bâzâind în jurul ferestrei din față. În
cele din urmă, sună la poliție.
Malouk apare în cadrul ferestrei, dând din
cap neîncrezător.
„Acum, ești o femeie liberă, Angela”.
„Se pare că da”.
„Ce urmează?”
„Malouk, nu pot fi niciodată a doua ta
soție, ai înțeles?
Niciodată”.
„Nu sunt atât de norocoasă să mă
căsătoresc, așa că nu-ți face griji. Dar, oricum, ești liberă. Adică, liberă să
alegi”.
„Să alegi ce?”
„Eu”.
„A, înțeleg”.
Și pleacă.
A doua zi, sătenii privesc consternați o
femeie hotărâtă, a cărei siluetă se conturează brusc în amurg. Ea conduce o
turmă de porci spre casa lui Malouk dispărând in pădure. Sigur, ea are treburi serioase
de rezolvat.
SFÂRȘIT
( deși a fost scris acum aproximativ 30
de ani, ( titlu original ANGELA ) tema centrală nu a îmbătrânit.)
