vineri, 9 aprilie 2021

Mircea Dorin Istrate - ÎN CRÂNGUL CEL DE ALTĂDATĂ

 



 

ÎN  CRÂNGUL CEL  DE  ALTĂDATĂ

 

 

 

~*~

 

 

Cel crâng care-l băteam odată, cu pasu-mi sprinten, tineresc,

Ținând de mijlocel o fată, cu chip și suflet îngeresc,

Cu anii ce-au trecut tot rânduri, s-a îndesat sub poala-i joasă,

Și-a șters cărările-i din gânduri, făcându-se pădure deasă.

 

Cum aș mai vrea să trec odată, prin locul cela de pripas,

N-am să mai pot ca altădată, că-i prea încet bătrânu-mi pas,

Și nu-i mai fata să mă-mbie, ca să ne-ascundem prin umbrare,

Să-mi de-a, cum numai ea îmi știe, din al ei suflet, sărutare,

Să piară lumea pământească, să ne topim în foc de dor,

Să fim clipita cea cerească, vecia ei, și-apoi să mor.

*

M-aș duce împăcat din lume, că am luat dulceața ei,

Iubirea cea fără de nume amirosind a flori de tei

Și-am înviat cu ea cerescuri, făcând din Iaduri guri de Rai,

Și-acolo-n cele necuprisuri crescut-am crâng, pe al meu de plai,

Să am cât ține veșnicia ceva din lumea pământească

Acolo-n nesfârșitul cela, ce-mi fi-va casa mea cerească.

**

Așa voi trece nesfârșituri, vecii ce s-or îmbătrânii

Schimbate astfel în răstimpuri, cu alte ce-or întineri

Cea lume veche, gârbovită sub apăsare de trecut,

În care eu și voi de-o seamă, cu toți în ea, am încăput.

 

 

~*~

 

06.04.2021

Mircea Dorin Istrate