Decalogul
junelui naționalist. (3)
Suntem
poporul cel mai numeros din Europa de sud-est
ION
COJA
16
octombrie 2021 / 24/08/2026
Spuneam deunăzi că noi, românii, trebuie să
conștientizăm existența anti-românismului ca factor în istoria noastră modernă
și mai ales în ziua de azi. E cazul să luăm exemplul evreilor, al liderilor
evrei din Israel și din comunitatea internațională iudaică, în a căror
strategie este obligatoriu cuprinsă și preocuparea de a face față activităților
anti-semite. O preocupare oficial recunoscută și activă prin nenumărate
instituții și strategii. Nu cunosc exact în ce constau aceste activități
anti-semite, dar nu mă îndoiesc că ele există și au o tradiție milenară,
multi-milenară. Se poate spune că anti-semitismul apare odată cu primele
manifestări în istorie ale iudaismului. Evreii au avut un talent aparte de a
stârni reacții de respingere, de distanțare din partea comunităților etnice cu
care au venit în contact. Nu mă încumet să intru în detaliile acestui subiect
deja analizat de persoane și autori mult mai bine informați decât mine.
Bibliografia este imensă, incluzând o sumedenie de autori „anti-semiți” dintre
cei mai prestigioși! Firește, replica evreilor nu lipsește. O replică deseori
punitivă, chiar disproporționată! Face parte din strategia evreiască de
combatere și descurajare a adversității sistematice față de valorile și
interesele lumii iudaice.
Ne poate fi de folos modelul iudaic?
Este prima întrebare pe care ne-o punem și la care ne
grăbim să dăm un răspuns: Nu! Nu prea ne folosește la ceva replica dată de
evrei celor care le-au pus în primejdie interesele, însăși existența.
Experiența și tradițiile evreice nu ne pot fi de folos atunci când ne organizăm
și noi pentru a face față activităților anti-românești. Aceste activități nu
sunt o reacție cât de cât justificată la un comportament românesc provocator,
agresiv cât de cât! În vreme ce anti-semitismul este deseori provocat de un motiv
simplu și binecuvîntat: vinovăția iudeilor! Copios invocată de promotorii
anti-semitismului! Comportamentul evreilor, al unor evrei, desigur!, a
justificat cât de cât reacția celorlalți, a „goimilor”, o reacție deseori
exagerată sau chiar nejustificată de fapt, iscată de felurite tehnici de
dezinformare și manipulare, la care nu se pricep numai evreii! Anti-semitismul
se manifestă vizibil, în public și deseori cu multă publicitate, invocând cauze
reale sau inventate. Pretexte deseori, dar nu totdeauna!
Asta în vreme ce activitățile anti-românești se
desfășoară într-o deplină clandestinitate, fără a fi percepute de marele
public, nici chiar de serviciile gândite să apere societatea românească de
orice fel de agresiune, inclusiv de agresiunile discrete, bine conspirate.
Aceste servicii „inteligente” își fac și nu-și prea fac datoria în fața
agresiunilor anti-românești mascate în fel și chip. De-a lungul istoriei aceste
servicii și-au făcut datoria cu sincope care pun la îndoială onorabilitatea
celor care le-au condus. Bunăoară dacă ne referim la serviciile secrete de azi,
la SRI, SIE etc, va trebui să consemnăm o „sincopă” care nu ne și nu le
onorează deloc! Nu e de mirare, aceste servicii se trag din Securitatea
comunistă, aripa trădătoare, cea care a organizat lovitura anti-națională din
decembrie 1989. A existat și o aripă patriotică, naționalistă în Securitate, ca
și-n armată, înainte de1990, dar aceasta a fost scoasă din joc de Iulian Vlad
și acoliții săi, care au organizat „revoluția” din decembrie 1989! După 1990
acțiunile anti-românești s-au desfășurat în toată voia. Cu „voie de la
poliție”! Și de la guvern, ba chiar și de la Parlament, interesele elementare
ale românilor, ca etnie majoritară în România, fiind neglijate sau sabotate
chiar, fără nici o rezistență din partea clasei politice.
Cine a promovat sau a tolerat activități
anti-românești după 1990? Toți președinții României de care am avut parte, toți
prim-miniștrii și așa mai departe în jos, în ierarhia guvernării. O unanimitate
înfricoșătoare. Pe cât de înfricoșătoare, pe atât de dezgustătoare!
Ca să dăm și exemple și ca să nu fiu acuzat de
partizanat politic mă pot referi la situația românilor care trăiesc ca
minoritate etnică în țările din jurul României. Acești români sunt dintotdeauna
ținta unei politici de des-naționalizare, de asimilare etnică forțată, fără ca
guvernanții de la București să reacționeze cât de cât la de-românizarea
românilor minoritari în statele învecinate! Indiferent de partidul aflat la
putere, guvernul României a fost mereu nepăsător cu privire la soarta acestor
frați români!
În România în schimb legislația și practica în materie
de minoritâți etnice este extrem de generoasă, românii oferind minorităților
etnice chiar un regim de descriminare pozitivă, cu avantaje care fac ca
condiția de minoritar etnic să fie în multe cazuri de preferat condiției de
etnic român majoritar. Bunăoara în „secuime”, în județele Harghita și Covasna.
Nu este rău că s-a ajuns la această situație, cu condiția ca guvernanții români
să discute cu guvernanții omologi din statele vecine de pe poziția acestei
situații, reclamând ca românii minoritari etnici din țările învecinate să se
bucure de un regim de reciprocitate, să li se aplice măsurile pe care statul
român le practică în raport cu minoritățile etnice din România.
După semnarea păcii la Trianon în 1920, în România
rămâneau să trăiască peste un milion de minoritari maghiari, iar în Ungaria un
număr de circa 400.000 de români rămâneau să trăiască ca cetățeni maghiari de
etnie română, în vecinătatea imediată a graniței noastre de Vest.
Nota bene: dacă puterile aliate și-ar fi respectat
promisiunile făcute României în 1916 înainte de intrarea noastră în război
împotriva puterilor centrale, granița noastră de vest ar fi trebuit să fie pe
Tisa și i-ar fi cuprins pe majoritatea românilor care au rămas să trăiască în
Ungaria de după Trianon. Azi, după 100 de ani de la Trianon, numărul
maghiarilor din România este mai mare ca în 1920, iar numărul românilor din
Ungaria s-a redus la circa 40.000 de suflete. În suta de ani scursă, nu a
existat nicio preocupare a guvernanților de la București pentru protejarea
românilor din Ungaria, pentru contracararea politicii maghiare de
des-naționalizare a românilor. Guvernanții s-au arătat a fi preocupați,
timorați chiar, de propaganda internațională făcută de Budapesta pe tema
regimului de des-naționalizare la care ar fi fost supuși maghiarii din România,
temă prezentă și azi în textele de propagandă revizionistă maghiară, o
propagandă pe cât de mincinoasă, pe atât de insistentă și de penetrantă, de
convingătoare pentru persoanele și entitățile neinformate.
Românii din Ungaria nu au dispărut, dar sunt timorați
de atitudinea guvernanților maghiari și preferă să se declare maghiari pentru a
nu-și complica existența. Dar sunt gata să-și afirme adevărata identitate
națională dacă ar simți un sprijin energic de la București! Acest sprijin încă
mai este așteptat de zeci de mii de români din Ungaria!
De ce nu și-au respectat marile puteri promisiunile
făcute României pentru a o convinge să iasă din neutralitate și să intre în
război de partea Antantei? După părera mea a contat mult și un fapt care nu
fusese luat în calcul în 1916: după 1 Decembrie 1918 România s-a prezentat la
Conferința de pace revendicând un teritoriu mult sporit prin desprinderea
Basarabiei de imperiul țarist, de imperiul sovietic. România Mare era mai mare
decât o visaseră politicienii români la intrarea în război în 1916! O Românie
cu granița de Vest pe Tisa ar fi fost o Românie îndreptățită să aibă această
frontieră. Așa cum era îndreptățită să aibă pe Nistru granița de Est. Iar
îndreptățirea o dădea principiul naționalității, al populației majoritare.
Între cele două rîuri emblematice, de la Nistru pân la Tisa, românii erau net
majoritari în 1918. În virtutea numărului lor mai mare, a faptului că românii
sunt poporul cel mai numeros din Europa de Est.
Am enunțat în felul acesta unul din motivele care
explică apariția anti-românismului. Faptul că suntem neamul cel mai numeros din
această parte a lumii ne acordă, cel puțin teoretic, un statut de care dacă noi
nu prea suntem conștienți, dacă nu știm să facem caz de acest statut, ceilalți
însă, vecinii noștri, își dau seama mai bine decât noi ce valoare are acest
statut și mulți reacționează omenește, adică lăsându-se pradă păcatului omenesc
numit invidie, pizmă! Nu trezim simpatia nimănui prin faptul că suntem țara cea
mai mare din Europa răsăriteană, cu atât mai mult nu devenim mai ușor de
suportat pentru dreptul nostru de a lărgi teritoriul național românesc chiar
dincolo de Nistru! În momentul de față suntem singura țară din Europa, poate
chiar din lume, care, prin aplicarea pricipiilor de drept internațional, avem
perspectiva de a ne lărgi hotarele prin unirea cu Basarabia, cu Republica
Moldova. Această perspectivă, atât de îndreptățită, nu găsește prea mulți
susținători nici printre puterile decidente ale momentului istoric. Multe din
aceste puteri sunt confruntate la ele acasă cu tendințe centrifuge, cu
perspectiva secesiunii revendicată de forțe politice separatiste, care se
pronunță răspicat în acest sens. Bunăoară Marea Britanie, Spania, Franța, Italia,
Rusia în Europa.
Cu ceva ani în urmă numărul mare de români din Balcani
făcea ca limba română să fie lingva franca în acest colț de lume, locuit de un
mozaic de popoare, dintre care noi valahii, noi românii, am fost și suntem
poporul cel mai numeros, cel mai important. Nu avem dreptul să ne sfiim de a
recunoaște acest lucru și de a ne purta în consecință! N-am făcut-o până acum!
Și rău am făcut! O greșeală care ar putea să ne coste mult dacă nu o îndreptăm
cât mai curând!
Primul pas reclamat de situația de fapt este să
purcedem la o campanie susținută și permanentă de salvare a românității
fraților noștri trăitori ca minoritari la sud, la vest, la nord și la est de
frontierele politice ale statului numit România. Aceste frontiere nu coincid cu
fruntariile neamului românesc!
Suntem și vechi pe teritoriul ocupat de comunitățile
de români. Acolo unde sunt consemnați de istorie românii sunt populație
autohtonă. Sunt primii ocupanți! Ai sentimentul că în virtutea acestui fapt
românii și-au ales țara, au ales ținuturile care să le fie vatră, baștină
străbună. Drept care țara lor, terra nostra, este deosebit de frumoasă și de
îndestulătoare ca resurse naturale necesare unui trai îmbelșugat! Strămoșii
noștri au știut să aleagă! Pământul românesc ne oferă această posibilitate, a
belșugului dobândit ușor prin muncă, motiv foarte serios ca să fim pizmuiți
pentru țara noastră, să trezim elanul cotropitor sau acaparator al străinilor,
al vecinilor.
Am fost în permanență asediați de neprieteni care au
râvnit la ce este al nostru în mod definitoriu, în primul rând teritoriul,
pământul! În momentul de față, adică după 1990, agresiunea la care suntem
supuși se desfășoară în forme inedite, practicate pentru prima oară în istorie.
Fără declarații de război, fără trupe militare masate la graniță sau deja
intrate în țară, nici nu ne dăm seama că suntem o țară pe cale de a fi ocupată.
Unii analiști consideră că deja suntem ocupați și că ni s-a impus condiția de
colonie. Nu e clar a cui colonie suntem, avem mai mulți stăpâni, iar cei care
ne-au impus acest regim colonial nu sunt un stat, nu au statut politic, ci sunt
companiile multinaționale care s-au instalat în România în condițiile perfect
legale ale economiei de piață, așa cum ni s-a spus că trebuie să fie regimul
post-comunist de care am vrut să avem parte după „revoluția” din decembrie
1989, fără să ne fie clar care este reversul economiei de piață!
Așadar trebuie să concluzionăm, să conștientizăm că
suntem o țară agresată, deja ocupată, cu o suveranitate națională mult redusă
față de 1990, și că este imperios necesar să avem o reacție de apărare întru
totul legitimă. Este sarcina fiecărui partid, a fiecărui om politic, a fiecărui
formator de opinie publică, să mediteze la acest subiect și să pună umărul la
găsirea și implementarea soluțiilor. Este timpul colaborării frățești. Nu mai
avem voie să ținem seama de antipatii și ideosincrazii. Corabia noastră este în
plină furtună și toți pasagerii, strâns uniți în jurul mateloților, trebuie să
se facă utili cu ceva pentru cauza comună care se cheamă salvarea Patriei.
Salus Patriae suprema lex!
Ion Coja
15 octombrie 2021
