Ion Măldărescu - România, sclava UE și a „Marii Resetări”

 

România, sclava UE și a „Marii Resetări”

Ion Măldărescu

Editoriale

02 Iunie 2026

 

Mersul de robot al măscăriciul de la Cotroceni duce România spre desființarea ca stat și dispariția ca națiune. Momentan, Ilie Bolojan, cel mai distructiv prim-ministru din istoria României a primit bilet de evacuare, dar nu merită să fie liber. Pentru tot răul făcut românilor trebuie judecat și trimis după caz, fie le pușcărie, fie la azilul de boli mintale.

Strigoaica de la Buxelles, ginecolog la bază, care a făcut zeci de avorturi statelor membre și pe care nimeni n-o trimite în celula cu zăbrele în cazul afacerii Covid și sumelor însușite ilegal pentru milioanele de vaccinuri, creația a criminalului schizofrenic Bill Gates, este întruchiparea camuflată a Doamnei cu coasa în uniformă nazistă. Ea dictează în teritoriile incluse în lagărul concentraționar „Auschwitz 2”, supranumit Uniunea Europeană, profitând de cozile de topor înscăunate la conducerea fostelor țări, actualmente teritorii sub ocupație militară americană, franceză și a altor naționalități. Să ne aducem aminte de cele mai mari scandaluri legate de numele său. În perioada în care Ursula von der Leyen a deținut portofoliul  Apărării a fost acuzată că a acordat pe degeaba contracte de sute de milioane firmei de consultanță McKinsey și unei firme de IT (numai contractul IT valora 390 de milioane de euro) fără ca respectivele companii să presteze servicii pentru banii primiți. Comisia parlamentară care a investigat cazul său a acuzat-o că a distrus dovezi legate de cele două cazuri, însă după ce au înaintat dosarul procurorilor, aceștia au spălat dosarul. Același lucru s-a întâmplat în cazul fraudei generoase a vaccinurilor.

Alt mare scandal legat de numele Ursulei a fost cel al navei școală „Gorch Fockˮ a marinei militare germane, lansată la apă în 1958, navă care avea nevoie de reparații capitale. În 2015, ministerul condus de Ursula a anunțat că reparațiile la Gorch Fock, vor costa 10 milioane de euro, însă, la finalizare, Ursula a umflat suma la 185 de milioane de euro.

Tot în 2015,  grupul de cercetători voluntari „VroniPlag Wikiˮ, specializat în demascarea plagiatelor, a acuzat-o pe Ursula von der Leyen că și-a plagiat teza de doctorat din 1990. Conform raportului întocmit de acest grup, 43,5% din paginile tezei de doctorat fuseseră plagiate, iar în 23 de pagini au fost folosite citate, fără a se specifica de unde provin. Comisia de analiză a plagiatului, condusă de un bun prieten al Ursulei, a declarat că teza conține un plagiat generos, dar nu i-a retras titlul de doctor pentru că, potrivit comisiei, Ursula „n-a plagiat cu intențieˮ.

Iată că,  ginec-oloaga plagiatoare conduce Europa fără să aibă coordonate sănătoase necesare. „Toată viața ei, Ursula a fost fiica, succesoarea, cancelarul de rezervă – niciodată ea însăși”, cum scria în 2020 jurnalistul și scriitorul britanic Ben Judah. Pe lângă o Europa osândită la sclavie, haos, înarmare, război, sărăie și prăbușire economică, numele Ursulei rămâne în memoria colectivă cu dopul legat de sticla de plastic, cu etichetele hainelor care zgârie, cu interzicerea prunelor pentru că provoacă diaree. Nu râdeți, astea au fost probleme majore dezbătute de Ursula în plenul PE.

Nu puținele critici din Parlamentul European (Comandamentul Auschwitz 2) la adresa Ursulei von der Leyen s-au izbit de „invincibilitatea” strigoacei și a celor care au pus-o acolo, deși în țara sa de origine a comis numai fapte reprobabile. Se pare că acest reziduu murdar - pe care WEF și Bilderbergii îl folosesc pentru realizarea țelului final, „Marea Resetare” - este distrugătoarea țărilor cere au făcut imprudența catastrofică de a adera la „Auschwitz 2”.

După ce, în relativ recenta „vizită de lucru” din Bulgaria, unde bulgarii au „cosmetizat-o” cu ouă clocite (bulgarii patrioți, nu ca cetățenii românii care încă dorm și când se intonează „Deșteptă-te, Române”, a aterizat la baza Kogălniceanu, ca să dea porunci proștilor. Chiar dacă ar fi posibil să ne apărăm, din păcate, România mai are armată doar cu numele și armament doar pentru trei ore de război. Adevărații specialiști în domeniul militar fiind transformați în civili și înlocuiți cu civili îmbrăcați în uniforme militare, ceea ce dovedește valabilitatea declarației unui militar de carieră: „General arm. dr. Eugen Bădălan, fost șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, spune că armata noastră este praf, iar Art.5 din Tratatul NATO este o vrăjeală. Ei, acum vor sări mulți, că nu, că să vezi, vor zice că generalul Bădălan e plutonier și habar nu are ce vorbește, ș.a.m.d... „O clipă, că ne lămurim: efectivele militare, prezente pe teritoriul României în acest moment, atât românești, cât și străine, Nu sunt pentru a ne apăra da atacuri din afară. Toate aceste efecte viețuiesc pe teritoriul României pentru a reacționa în forță în cazul unei revolte populare. Nu există suficientă încredere în structurile de forță autohtone. România, prin baza de la Mihail Kogălniceanu, va fi punctul de lansare al unui atac al UE (NATO) asupra Federației Ruse. Asta poate declanșa o revoltă.  Acesta este adevărul care vi se ascunde. Din acest considerent Ursula von der Leyen a vizitat Mihai Kogălniceanu. Bolșevicii de la Bruxelles nu vor să stingă conflictul ruso-ucrainean, fiindcă în acest răstimp se înarmează. Au nevoie de câțiva ani. Pe urmă, vor ataca.  Acesta este și adevăratul motiv pentru care în România s-au anulat alegerile”[1] (Mitică Pinciuc).

Vânătoarea patrioţilor români şi eliminare lor din circuitul valorilor naţionale sunt la ordinea zilei mai ales după ce neromânul Vexler și Institutul pentru Studierea (?) Holocaustului în România „Elie Wiesel” și-a bătut joc de valorile noastre naționale. Printre condamnaţii „în contumacie se regăsesc:

- Mareșal Ion Antonescu (2 iunie 1882 - 1 iunie 1946), Conducător al Statului, asasinat la Jilava;

- Nicolae Ceauşescu (26 ianuarie 1918-25 decembrie 1989), primul Preşedinte al României, asasinat în sfânta zi de Crăciun:

- Emil Cioran (8 aprilie 1911 - 20 iunie 1995), cetăţean român decedat în Franţa;
- Mircea Eliade, membru post-mortem al Academiei Române (13 martie 1907 - 22 aprilie 1986), acuzat ca antisemit şi adept al Mişcării Legionare;

- Mihai Eminescu, membru post-mortem al Academiei Române (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889) - asasinat;

- Radu Gyr (2 martie 1905 - 29 aprilie 1975), - întemniţat politic;

- Nae Ionescu (16 iunie 1890 - 15 martie 1940), jurnalist, - întemniţat politic;
- Nicolae Iorga, membru post-mortem al Academiei Române - asasinat; Constantin - - Noica (12 iulie 1909 - 4 decembrie 1987)), filosof - întemniţat politic;
- Petre Ţuţea (6 octombrie 1902 - 3 decembrie 1991) - întemniţat politic, absent! Interzis!
- Mircea Vulcănescu (3 martie 1904 - 28 octombrie 1952), - întemniţat politic.

- Octavian Goga (1 aprilie 1881 – 7 mai 1938) poet, publicist şi om politic - bust demolat…

Scapă-ne, Doamne de trădătorii de Neam și Țară!

 

--------------------------------------------

[1] https://www.facebook.com/profile.php?id=100014673855723 – 26 mai 2026

BEN TODICĂ - INTERVIU CU DOMNUL PROFESOR, POETUL ADRIAN BOTEZ

 

INTERVIU CU DOMNUL PROFESOR, POETUL ADRIAN BOTEZ

 

Sunt o notă răzleață, prin infinitul univers  - care, de nenumărate ori, sunt atras să călătoresc, prin zona dumneavoastră de exprimare; din curiozitate și cu modestie aș dori să întreb:

 

 

 

1. Ce reprezintă poezia pentru poetul și omul Adrian Botez?

 

Răspuns : Singurul motiv de a mai trăi. Cu adevărat. Poezia mea e BLESTEM și RUGĂCIUNE, în același timp. IUBIREA n-ar însemna nimic, fără...”Știința/Arta Urii” !

 

 

2. Pentru cine scrieți?

 

R: Altădată, în ”tinerețea buletinului” meu – pentru TOȚI OAMENII. De-o bucată de vreme – doar pentru mine și pentru cei câțiva prieteni adevărați, care mi-au mai rămas...

 

 

3.Suntem tentați tot mai mult să navigăm pe internet. Platforma digitală are mulți clienți. V-ați gândit să scrieți pentru acești utilizatori? Considerați că scrisul pentru acest segment de public tot mai numeros, presupune/implică anumite reguli…?

 

R: Cândva, exista o revistă ieșeană, ”SCRISUL LIBER”. Acolo, ne întâlneam sufletele... ”afìne”. De când ”Scrisul” nu mai e ”liber” (revista a fost închisă/”lichidată”...ca și revista mea, numită ”CONTRAATAC” : ”din lipsă de fonduri” – de fapt, din pricină că ”puțea a naționalism”...) – n-am mai simțit ”inimile bâtând, în același ritm cu a mea”(cum se întâmpla la revista ”SCRISUL LIBER” !). Și, deci, n-am mai considerat că  ”utilizatorii” Platformei Digitale ar mai avea nevoie de...”inima mea”. Eu nu mă bag, cu sila, în inima nimănui...așa că...am tăcut. Ca și  MARELE ENCICLOPEDIST ROMÂN, a cărui ”mână dreaptă” am fost, cunoștința făcându-ne-o domnul prof. CONSTANTIN FROSIN, Dumnezeu să-l ierte ! (cca 10 ani...scriam la toate cele cca 100 de reviste...să zicem : ”PATRIOTICE”... - ...dacă nu mai e voie să fii ”naționalist”, adică, IUBITOR DE PATRIE ȘI NEAM !...scriam câte 3-4 articole ”înspăimântătoare”, PE NOAPTE !!!) – ...enciclopedist numit ARTUR SILVESTRI (Dumnezeu-HRISTOS să-l țină, printre ARHANGHELII SĂI, CEI BINE ÎNARMAȚI !) – ...și care a...”tăcut de tot” (pe Pământ...!). CANCER - ”LA COMANDĂ”...

 

Reguli...Sunt atâtea reguli, și atâta lipsă de umanitate-omenie...M-am săturat de orișice fel de ”reguli”. Îmi plătesc, ”regulat”, doar datoriile către statul (încă) român (lumină, gunoi etc.).

 

 

4. Credeți că cititorul clasic se deosebește de cititorul internaut? Dacă da, prin ce?

R : Absolut ! Cititorul clasic era obligat, prin lipsa ”tinichelelor electronice” (televizor, calculator, internet etc.), să gândească, să imagineze, deci, să creeze...: asta înseamnă că era (sau tindea să însemne) UN ÎNȚELEPT – adică, un OM VIU !

Cititorul internaut - se crede și VIU ! Nu. Este un STRIGOI, care-și caută semenii. El nu mai aparține REALITĂȚII (divine, cu bune și cu rele !), ci Răutății Egoiste (specifice Strigoiului, adică celui rămas blocat între lumi). Cititorul internaut nu mai este, NICI GÂND ! – un ÎNȚELEPT ! – ci UN DISPERAT REFULAT !!!

 

 

5.Aveți rețineri în abordarea unor tematici sau revelați prin vers întreaga experiență a vieții individului și a umanității?

 

R : Dac-aș avea cea mai mică reținere :

1-n-aș mai scrie ;

2-dacă, totuși, aș scrie (în ciuda ”reținerilor”, adică, a ”gustului public”, cum se zice azi...!) - aș deveni... MULTIMILIARDAR ! Or, asta nu vreau...cum nu voia Păcală să ajungă PRIMAR !

Și, constatând asta – M-AȘ SPÂNZURA, URGENT, CU FRÂNGHIA DE RUFE !

 

 

 

6.A scrie poezia este o profesie ori ceva personal?

 

R : În primul rând, ”a scrie” (nu : ”A TE FACE că scrii” !) este un dialog, permanent, cu Dumnezeul tău. Deci, pentru că n-o să m-apuc, acum, la bătrânețe, să-l bârfesc pe Dumnezeu – consider scrisul ca fiind ceva EXTREM DE INTIM...și, deci, probabil, și foarte...”personal”...!

Poezia, ca și Ființa, nu ne aparține : deci, nu putem să facem comerț cu ea. În cazul ăsta, eliminăm, nu-i așa ? - noțiunea de ”profesie”(cel mult, eu mă semnez : ”SCRIBUL LUI DUMNEZEU”...!). De exemplu, când eram profesor, jucam mult TEATRU, pentru a atrage clasa/clasele de elevi (de liceu agro-industrial). Ei bine, ca Poet, nu-mi permit să-mi falsific, schizofrenic, nicio clipă, Ființa mea, Umano-Divină : ar însemna că-l trișez pe Dumnezeu. N-ar fi nici frumos, nici onest, față de Dumnezeul meu.

”A FI POET” – este o MISIUNE TRANSCENDENTĂ, de REVELARE A ARMONIEI și ADEVĂRULUI (către cei dispuși să te asculte ; HRISTOS-DUMNEZEU le spunea SFINȚILOR SĂI APOSTOLI : ”De nu vă va asculta mulțimea, în Piața Cetății – suiți-vă PE ACOPERIȘURI, și predicați  !” M-am suit și pe acoperișuri. Probabil, din pricina înălțimii blocurilor, mulțimea nu mai ascultă nici măcar de pe ”acoperiș”...

..AȘA CRED EU. Ceilalți știu/bănuiesc că nu cred așa – sau, cred extrem de puțini. ”De gustibus non disputandum” - și, mai mult de atât : FIECARE CU CONȘTIINȚA LUI (...dacă o are/o mai are).

 

 

7.La ce vârstă ați descoperit poezia ca cititor? Dar ca poet, creator de literatură?

 

R : Cred că pe la 6 ani... – ...adică, deîndată ce am învățat, singur, să citesc, m-am și repezit la revista, de pe atunci : ”Cutezătorii” (varianta valahă a ”Pif”-ului franțuzesc...) - și, prin ”ghidare divină”, am deschis paginile, de prima dată, ”taman” la rubrica lui VIRGIL TEODORESCU -  ”Atelier literar”...

Ca Poet...cam tot pe atunci : făceam poezii, pentru fiecare ”mâță” a mătușilor mele...! Se pare că nu erau tocmai rele (stihurile !)...: unele dintre mătuși mi-au amintit, chiar și pe patul de moarte, ce năzbâtii scriam eu, în copilărie, despre ”dragele mamei mâțe rele, dragele de ele”...

 

 

8.Sunteți azi, după părerea mea, cel mai exploziv/răvășitor poet al realității. La ce concluzie ați ajuns după o experiență deosebit de bogată în sfera creației lirice? Ce sfat dați noilor veniți, tinerelor condeie ?

 

R : Să-și caute OMUL din ei - și, ca urmare, să ”țeasă relații diplomatice” (multiple !) cu Cel ce a făcut această SUPREMĂ GREȘEALĂ (OMUL !) : Dumnezeul Zilei a Șasea. Dacă Dumnezeu le dă vreun semnal ( ”DACĂ ȘI NUMAI DACĂ !”), ATUNCI ȘI NUMAI ATUNCI, să transcrie, cât mai fidel, acel SEMNAL-MESAJ TRANSCENDENT.

Nu să despoaie, ca nebunii, PĂDURILE DACO-VALAHE, pentru a le mâzgâli celuloza, cu absurdități, infantilisme...tâmpenii !

Dacă nu capătă mesajul, din transcendență (ONEST !) – ATUNCI, PENTRU TOATE AVERILE UNIVERSULUI,  SĂ NU SE ”DEA DREPT SCRIITORI”: căci, având și clamând pretenția asta, vor minți cumplit, LA MODUL BLASFEMIC. Și, de vor continua să mintă – VOR MURI, CA DUHURI-SPIRITE UMANO-DIVINE. Și vor rămâne să ”se dea mari”, pe Pământul ăsta nefericit, doar în calitate de  ”BIETE UMBRE PRIBEGE ȘI ABSOLUT INUTILE !” - sau : ”INUTILE, LA MODUL ABSOLUT”.

 

 

9. Ce părere aveți despre critica literară? E obiectivă ori subiectivă, încurajează sau descurajează/desființează potențiale talente?

 

R : Nu mai există DELOC (în forma ei demiurgic-profesionistă !), aproape din momentul în care CULTURA MUNCII și ”CULTUL STRĂMOȘILOR” și al Lui HRISTOS-DUMNEZEU - au fost ÎNLOCUITE CU INFERNUL BANULUI/”CÂȘTIGULUI CU ORICE PREȚ” (...un tânăr vrâncean a omorât o sărmană BABĂ, numai pentru...20 de lei, aflați în buzunarul BABEI...când a aflat, de la polițiști, că BABA avea, sub salteaua de la pat, ascunși 600.000 de euro...”tânărul criminal” FĂCU UN INFARCT FATAL !). Mai rămăseseră ”fosilele” (ADEVĂRAȚII CRITICI LITERARI, HARNICI ȘI DEOSEBT DE ONEȘTI !!! – ...eu am avut onoarea, și norocul extraordinar  -  să-l cunosc și prețuiesc, aici, în Vrancea, pe CRITICUL AUTENTIC MIRCEA DINUTZ... - ...   Dumnezeu să-l ierte și să-l țină în Lumina Sa !)...așa cum erau numiți CRITICII AUTENTICI, de către...”utilizatorii/internauții”, despre care faceți grăire domnia voastră.

Cei care mai fac câte-o ”recenzie prietenească”, recunosc, și ei (unii – CEI ONEȘTI !) că sunt, doar, niște diletanți (AMATORI). Adică, în lipsă de CRÂNCENĂ EDUCAȚIE/INIȚIERE CRITICO-HERMENEUTICĂ – se distrează, și ei, cu cărțile care le plac...sau cred EI că ar trebui să le placă...pentru că așa a zis ”Președintele”...U.S.R. și U.N.E.S.C.O., concomitent (N. Manolescu, ”parexamplu”...)

Evident, există și recenzii plătite cu bani grei. Dar acesta este un subiect atât de dezgustător, pentru mine (ȘI ATÂT DE CATASTROFAL, PENTRU CULTURA DACO-VALAHĂ, DE AZI !), încât prefer să nu-l discutăm. Dacă sunteți de acord, firește...

 

 

10.Se spune că poeții sunt cei mai recomandați să discute politică. Istoria confirmă acest lucru. Mai este poezia manifest pentru omenire?

 

R : NICIODATĂ !!! S-a apucat, unul, SOCRATE (care era filosof, dar, în Antichitate, TREBUIA SĂ FII DE TOATE, PENTRU A PUTEA FI...”CEVA”!!!)...și știți ce-a pățit : ”democrația ateniană”, de pe la 399 a. Ch., l-a condamnat la moarte, prin otrăvire cu CUCUTĂ. S-a executat sentința, CUM DE NU !!!

 

 

11. S-a schimbat poezia dumneavoastră de la comunism la democrație? Dacă da, cum, în ce direcție?

 

R : NU ! ÎN ESENȚA EI. Dar, evident, EVOLUȚIA SPIRITUALĂ (de-a lungul a aproape 66 de ani), la care M-AM SUPUS, TOTDEAUNA, CU O DISCIPLINĂ DE FIER – a adâncit, pentru ochii mei spirituali, crizele VIZIBILE ale Lumii Umano-Terestre -  și mi-a revelat, mult mai clar, MOTIVELE CRIZELOR UMANO-TERESTRE.

”Comunism” și ”democrație”...În comunism, eram mult mai mulți oameni liberi. În ”democrație”, ca să n-o pățească precum SOCRATE – majoritatea s-au făcut OAMENI DE AFACERI  - ...și, implicit, TRĂDĂTORI DE PATRIE.

...À propos : AZI, nimeni, dintre ”majoritarii votanți”, nu mai știe despre ”NEAM” și ”PATRIE”. NIMIC !!!

 

 

12. Constatăm că, dacă politicianul este mai needucat, cu atât se simte mai bine, pentru că țara e condusă în mod „automat” din afară. Cel mai slab și nepregătit, folosind cuvinte „mari”, dar sărace în conținut și efect a influențat, chiar a forțat cetățeanul să-l voteze, ca revanșă, în loc să lupte să-l dea jos. Așa a proliferat și corupția și alte tare ale momentului. Mai lucrează poezia în ceea ce privește dezvoltarea spiritului civic?

 

R :Dacă mai lucrează Poezia, pentru ”dezvoltarea Spiritului Civic”...?!

R : AȘ VREA. E VISUL MEU, ”VIS TRÂNTIT DE PE CAL”, CEL MAI DES !!! DAR TOT NU MĂ LAS DE CALUL-PEGAS, al PARNASULUI !!!

...Cât despre POLITICIENI (EGAL : TRĂDĂTORII SUPREMI AI NEAMULUI DACO-VALAH), cu cât sunt mai PROȘTI/MANCURTIZAȚI, cu atât sunt mai ”IUBIȚI” și ”RĂSPLĂTIȚI”, de IUDEO-MASONERIA EUROPEANĂ. De U.E., să zicem. De Banca Mondială, să zicem...și despre câte alte ”organe și organisme internațional-globaliste” (ÎN TOTALĂ CONTRADICȚIE CU ARMONIA=STAREA DIVINĂ, DE POEZIE !), am mai putea...”să zicem” !!!

 

 

13.Este poezia și va rămâne un MISTER?

 

R : CÂT ȘI DUMNEZEU. Sau : MISTER, în FORMA ȘI FONDUL ARMONIEI DIVINE. Apucă-te și ”de-misterizează”, ”STRUCTURALIST-ANALITIC” (???!!!), Simfonia a IX-a, a lui Beethoven, dacă vrei să-l desființezi pe Beethoven...!!!

La fel cu EMINESCU al nostru. Critica (AUTENTICĂ) asupra Poeziei trebuie SĂ SUGEREZE, NU să spună (ba, chiar să IMPUNĂ !), dacă nu vrea să devină (Critica !) – CRIMINALĂ DE DREPT COMUN !!!

 

 

14.Tirania simplificării lucrurilor și lipsa de educație, concomitent au schimbat destinul poeziei și al poetului?

 

R : La modul și în circumstanțele contemporane terestre – probabil că nici nu mai există Poet și Poezie. Dar la MODUL DIVIN...cine-l poate simplifica/ucide, pe DUMNEZEU ?!  NEBUNII !!!!!

Și, ”Slavă Domnului”, avem NEBUNI, pe PĂMÂNT... ! – să mai exportăm și-n alte GALAXII !!!

Să nu uităm că TOTUL (orice gând, orice sunet, orice gest, cât de mic-inobservabil etc.) este înregistrat pe fondul lui ”AITHEROS” : se numește ”CRONICA AKASHA”.

 

 

 

15. Poetul era considerat, din vechi timpuri, ”croitorul destinului fericirii” :  mai e și azi ?

 

R : AZI, nu-i lăsat...dar nici nu se bate, precum Don QUIJOTE !

Eu am scris (gazetărie literară, dar și ”cetățenească”, adică, de atitudine, față de Soarta Cetății !) vreo 10 ani, înainte de 1989 - și vreo 20, după 1989. Scriu ”gazetărie cetățenească”, ”din an în Paști”, și azi. Dar nu dau decât de SURZI și MANCURȚI (...ca să nu le zic, de-a dreptul...”cretini”).

TREBUIE SĂ VINĂ ”POETUL SUPREM, SINGURUL ORATOR COSMIC” : IISUS HRISTOS. Sper că, de data asta, va ști să ia ”BICIUL” (ca-n TEMPLUL ZARAFILOR-PREOȚI !) și...VA ȘTI CE SĂ FACĂ, dintr-odată și fără amânare ! – cu acest ”BICI-ȘARPE DE FOC PURIFICATOR” !!!

 

 

16. Ce/cine/cum ar mai putea îndrepta starea actuală a României?

 

R : DOAR CEL NUMIT MAI SUS : DUMNEZEU-IISUS HRISTOS.

 

 

17. Aflând de soarta marelui nostru poet, Mihai Eminescu, eu nu aș mai avea curajul să mă apuc de poezie. Mă gândesc la dorința de a fi un mare poet. Dacă el, „Hristosul Poeziei” a sfârșit dramatic, de ce aș aștepta un alt sfârșit? Nu e o luptă în van?

 

R : Dar ce, când vă uitați în Lume și-n Istoria Lumii, nu ziceți : ”e o luptă în van” ? Și, totuși...unii ”NEBUNI” continuă, cu riscul pierderii VIEȚII – SĂ TRĂIASCĂ FERM, DEMIURGIC, ENERGIC... continuă SĂ CREEZE (...nu-s mulți, e drept...  -   ...DAR SUNT !)!...OMENIREA continuă...”lălăit”, cum știe ea...”gregar”!!! Știu pe unul (de la Gura Humorului, de unde-s eu...), care, păzind el caprele (vreo 30 de căprițe !), m-a văzut scriind, într-un caiet (stăteam într-o văioagă, dintre Munții Mei !). M-a somat să-i citesc ”ce-am scris despre el” : ”TOT!” – mi-a subliniat, arțăgos, nevoie mare ! I-am zis, calm, că nu scriam despre el... – apoi i-am citit câteva poezii de-ale mele... - ...de câte 4-5 ori, fiece poezie. Ca, peste o săptămână, să mă trezesc, cu el, că vine cu un caiet la mine, acasă - zbierând militărește : ”ASCULTĂ !” Mi-a citit, bâlbâit și ...”agramatic”, vreo oră (erau niște infantilisme, cu  enorme pretenții de Poezie și agramatisme ”sodom”: ”Foaie verde matostat/Eu de sculat – acuși mă scol...”...). Apoi : ”Corectează-mi-le !” – și, imediat,  a și adăugat : ”MI LE PUBLICI NUMA' LA D-ĂIA CEI MAI MARII !” N-am mai rezistat...și i-am zis-o-n față...s-o fi supărat, treaba lui...dar nici să intru eu, în ospiciu, pentru el...nu-mi convenea, că, tocmai aveam de terminat un roman de-al meu...

...”HRISTOSUL POEZIEI” NU ȘI-A SFÂRȘIT LUCRAREA ! EL NICI N-A ÎNCEPUT-O !

SĂ-I FEREASCĂ DUMNEZEU-HRISTOS (...TOT prin MILA Lui !) să...ÎNCEAPĂ ! PIATRĂ PE PIATRĂ NU VA RĂMÂNE...”iar cei vii le vor zice celor morți să iasă, din morminte, ca să intre ei...” !!!

...Uneori, mă gândesc să-L rog să mă facă Dumnezeu, în locul Lui...NUMAI O ZI...!

Ptiii ! Ce CURĂȚENIE AȘ MAI FACE !!!

 

 

 

Mulțumesc, distinse frate și domn poet, prof. dr. Adrian Botez! Ca notă răzleață, am să vă caut, în continuare, cu bucurie și interes, prin universul etern, pentru a vă citi poezia.

 

R : Cu SMERENIE, EU vă mulțumesc ! Pentru că, de fapt, vă mulțumesc, în numele Lui HRISTOS-DUMNEZEU, ce-mi trimite, neîncetat și nespus de autoritar, mesaje, pe care ”SCRIBUL LUI DUMNEZEU” (întru MISIUNEA LUI SACRĂ !) se trudește să le trans-pună/trans-scrie pe hârtie, cât mai fidel...!

 

                                                                                     BEN TODICĂ

 

Ben Todică - Omul între libertate și control

Omul între libertate și control

Reflecții asupra unei crize de conștiință

 

Trăim una dintre acele perioade rare din istorie în care nu se schimbă doar instituțiile, guvernele sau tehnologiile, ci însăși percepția omului despre sine și despre locul său în lume. În fața noastră se deschide o răscruce: fie vom folosi instrumentele extraordinare create de inteligența umană pentru a ne aprofunda libertatea și cunoașterea, fie vom accepta transformarea lor în mecanisme de control care vor limita autonomia individului și capacitatea sa de a gândi independent.

Niciodată în istoria civilizației comunicarea nu a fost atât de rapidă, iar informația atât de accesibilă. Internetul a unit continente, a apropiat culturi și a făcut posibilă transmiterea instantanee a ideilor. În același timp, aceeași infrastructură tehnologică a creat forme noi de dependență și vulnerabilitate. Omul modern este conectat permanent la rețele de informații, la sisteme financiare și la mecanisme administrative fără de care viața cotidiană pare imposibilă.

Această realitate ridică o întrebare esențială: cât din libertatea noastră suntem dispuși să cedăm în schimbul confortului, al securității și al eficienței?

Problema nu este tehnologia în sine. Tehnologia este un instrument. Ea poate servi libertății sau poate servi controlului. Ceea ce contează este cultura morală și intelectuală a celor care o folosesc și a celor care o administrează. O societate educată va utiliza tehnologia pentru dezvoltarea omului. O societate lipsită de spirit critic riscă să transforme tehnologia într-un substitut al gândirii.

În centrul acestei dileme se află educația.

Educația este cea care îi oferă omului capacitatea de a discerne între adevăr și manipulare, între argument și propagandă, între informație și zgomot. Un cetățean educat poate analiza, compara și decide. El nu acceptă automat ceea ce i se spune, dar nici nu respinge automat orice autoritate. El judecă.

În schimb, o societate care își neglijează educația produce indivizi vulnerabili la frică și la manipulare. Frica este unul dintre cele mai eficiente instrumente de control. Un om speriat renunță mai ușor la libertăți pe care, în condiții normale, le-ar considera fundamentale. Un om lipsit de educație poate fi convins că supunerea este o formă de protecție și că dependența reprezintă siguranță.

În ultimele decenii, accentul pus aproape exclusiv pe profit și performanță economică a modificat profund prioritățile multor societăți. Educația, cultura și formarea caracterului au fost adesea împinse în plan secund, în timp ce succesul material a devenit criteriul principal de evaluare a valorii umane.

Consecințele sunt vizibile. Instituțiile întâmpină dificultăți în a inspira încredere. Dezbaterea publică devine tot mai polarizată. Specialiștii sunt adesea priviți cu suspiciune, iar opinia bine fundamentată ajunge să concureze cu zvonul și senzaționalul.

O civilizație nu poate prospera pe termen lung atunci când își slăbește propriile fundații intelectuale. Prosperitatea economică este importantă, dar ea nu poate înlocui educația, cultura și responsabilitatea civică. O societate care produce bogăție, dar nu produce conștiință, riscă să devină fragilă exact în momentul în care pare mai puternică.

Crizele globale din ultimii ani au scos la suprafață multe dintre aceste contradicții. Pandemiile, conflictele, migrațiile și transformările economice au demonstrat cât de interconectată este lumea contemporană. Nicio națiune nu poate ignora ceea ce se întâmplă dincolo de granițele sale. În același timp, aceste crize au arătat cât de dificil este să construim solidaritate autentică într-o lume dominată de competiție și interese divergente.

În fața pericolelor comune, reacția firească ar trebui să fie cooperarea. Și totuși, de multe ori asistăm la fragmentare, rivalitate și suspiciune reciprocă. Interesul economic pare să prevaleze asupra interesului uman, iar logica pieței ajunge să influențeze domenii care ar trebui să fie dedicate exclusiv binelui public.

Acest fenomen alimentează neîncrederea cetățenilor și creează impresia că instituțiile există mai degrabă pentru conservarea puterii decât pentru protejarea comunității.

Un alt aspect care merită discutat este concentrarea fără precedent a bogăției și influenței economice. Inegalitatea nu este doar o problemă financiară. Ea devine și o problemă democratică atunci când puterea economică se transformă în putere mediatică, politică și culturală.

O societate sănătoasă are nevoie de elite competente, dar și de responsabilitatea acestora față de binele comun. Bogăția nu poate fi separată complet de obligația morală față de comunitatea care a făcut-o posibilă. Nicio mare avere nu se construiește în vid. Ea este rezultatul muncii, creativității și contribuției unui număr enorm de oameni.

Din acest motiv, adevărata măsură a succesului nu este acumularea, ci capacitatea de a transforma prosperitatea individuală într-un beneficiu colectiv.

În această ecuație, rolul intelectualului și al scriitorului rămâne esențial.

Scriitorul nu este doar un creator de frumusețe estetică. El este și un observator al condiției umane. În perioadele de confuzie, el are datoria de a pune întrebări incomode și de a apăra libertatea gândirii. Literatura autentică nu este propagandă și nici instrument de conformism. Ea este un exercițiu de luciditate.

Istoria este plină de autori care au plătit pentru independența lor intelectuală. Mulți au fost marginalizați, persecutați sau reduși la tăcere. Cu toate acestea, tocmai vocile lor au supraviețuit timpului, deoarece au exprimat adevăruri care depășeau interesele conjuncturale ale epocii.

Astăzi, provocarea este diferită. Nu mai vorbim doar despre cenzura directă, ci și despre presiunea subtilă a conformismului, despre tentația popularității imediate și despre frica de excludere socială. În asemenea condiții, curajul intelectual devine la fel de important ca talentul.

Civilizația are nevoie de oameni care să gândească liber, dar și responsabil. Libertatea fără responsabilitate se transformă în haos. Responsabilitatea fără libertate se transformă în autoritarism. Echilibrul dintre cele două reprezintă fundamentul unei societăți mature.

Poate că cea mai mare provocare a vremurilor noastre nu este de natură tehnologică, economică sau militară. Poate că este o provocare spirituală. Este provocarea de a păstra vie conștiința umană într-o lume care produce cantități uriașe de informație, dar din ce în ce mai puțină înțelepciune.

Omul nu trăiește doar din confort material. El are nevoie de sens, de demnitate și de speranță. Are nevoie să simtă că viața sa contează și că poate participa la construirea viitorului. O societate care ignoră aceste nevoi fundamentale riscă să creeze prosperitate fără fericire și ordine fără libertate.

În cele din urmă, adevărata întrebare nu este ce vor face guvernele, corporațiile sau tehnologiile. Întrebarea este ce vom face noi înșine cu libertatea pe care încă o avem.

Viitorul nu este predeterminat. El depinde de capacitatea noastră de a apăra educația, de a cultiva spiritul critic și de a păstra respectul pentru demnitatea fiecărei ființe umane.

Atunci când educația este puternică, frica își pierde puterea. Atunci când adevărul este căutat cu sinceritate, manipularea devine mai dificilă. Atunci când omul își păstrează conștiința vie, nicio formă de control nu poate deveni absolută.

De aceea, apărarea libertății începe întotdeauna cu apărarea minții umane.

Ben Todică