DEPENDENȚELE ȘI SINGURĂTATEA
- Pr. Arhim. Varnava Iangos -
Dependențele arată imaturitate
Cum se pot evita dependențele
..., fie din prieteșuguri, fie față de duhovnic?
Da, se întâmplă... Aceasta, de
asemenea, are legătură cu caracterul omului, în funcție de cât de sensibil
este, de cât de inferior se simte, de cât de lipsit a fost de o îndrumare
duhovnicească corectă. În general, dependențele de orice fel, arată o imaturitate
a persoanei, atât duhovnicească cât și psihologică.
În anumite situații, dependența
poate fi folositoare până la un punct: atunci când monahul este la începutul
povățuirii duhovnicești, sau atunci când se află într-o perioadă dificilă, când
apar niște probleme duhovnicești. Dar această dependență nu trebuie să fie
mereu. Trebuie să lucrăm asupra acestei stări, să ne maturizăm duhovnicește, să
ne încredem în dragostea lui Dumnezeu. Să înțelegem că viața este Hristos și nu
un om.
În același timp, omul trebuie să
se respecte pe sine însuși, valoarea sa personală. Pentru că dacă nu mă
prețuiesc pe mine, voi căuta să par important printr-o dependență față de o
persoană ce pare să fie importantă. Dar și acela care este în aparență important,
doar pare - nu este! Arată această latură care atrage, inspiră, dar de multe
ori are multe probleme și el însuși, deși are un mod plăcut, prin care câștigă
oameni lângă el.
Aceasta poate fi și o capcană
duhovnicească. Cu toții suntem și problematici, dar și valoroși. Valoarea
noastră incontestabilă este Hristos. Adăpându-ne din comoara - Hristos - reușim
să relaționăm în mod sănătos și echilibrat și cu cei din jur.
Dependența sentimentală și
singurătatea
Dacă simt nevoia să depind de
cineva, înseamnă ca doresc să fiu important?
Nu neapărat. Se poate să simt
nevoia unui sprijin, de care să am într-adevăr nevoie, o perioadă, dar nu
trebuie să rămân în aceasta, ca să nu se transforme într-o dependență
sentimentală.
Cum putem depăși singurătatea,
faptul că ești lipsit de sprijinul și ajutorul pe care poate îl au alții?
Aceasta este o problemă foarte
mare, uriașă! Este o ispită, o încercare, dar prin care ne putem maturiza. Nu
există o anumită rețetă. Este în funcție de firea fiecăruia, caracterul,
dispoziția lăuntrică. Unuia poți să-i spui ceva cu asprime și să-l ajuți să
crească, iar pe altul trebuie să îl lași mai ușurel ca să evolueze în timp,
chiar dacă mai lent.
Vedem la Părinți două înclinații:
unii „taie cu cuțitul”, alții îngăduie cu blândețe. Sfântul Porfirie era mai
îngăduitor. Și eu cred că aș fi de acord mai mult cu această cale. De ce?
Pentru că metoda aceasta a asprimii, se poate ca cei mai mulți să nu o poată
duce și să li se întâmple un rău mai mare decât însăși pricina. Prin urmare,
este în funcție de situație și de ce este de folos fiecăruia, de ceea ce
lucrează vindecător pentru fiecare.
Când suntem îndreptățiți, ca
monahi să schimbam duhovnicul?
Atunci când simți că nu poți
înainta, trebuie întâi să cercetezi pricina. Să vezi dacă nu cumva problema
este la tine, la nesupunerea ta, la individualismul tău. Trebuie întâi să
luptăm, să facem răbdare, să comunicam cu duhovnicul... Și dacă, cu toate acestea,
nu simțim ajutor, putem recurge la schimbarea lui, dar aceasta ca o ultimă
soluție, nu primă. În general, trebuie să ne rugăm pentru orice problemă și
Domnul ne luminează să aflăm și soluția.
Manipularea sentimentală în
adicții
Aveți contact cu mulți tineri și,
cu siguranță, ați întâlnit multe cazuri de tineri cu adicții. Au tinerii curaj
să vină și să vorbească despre problema lor? Cum îi ajutăm?
Vin foarte mulți, da. Desigur că
aceste cazuri trebuie gestionate cu smerenie și trezvie, pentru că sunt și
pericole. Cei care au dependențe sunt adesea și foarte abili. Încearcă să te
sensibilizeze și să instituie un fel de control asupra ta, să te manipuleze
sentimental. O face adesea pe tristul, pe plângăciosul și te face să crezi că
tu ești vinovat, apoi te duce în direcția care îi convine.
Și poți ajuta pe cineva să
înțeleagă că are o problemă, să-l faci să vrea să fie ajutat?
Nu poate fi ajutat dacă nu vrea.
Trebuie întâi să vrea, este responsabilitatea lui. Vindecarea unui om începe
din momentul în care înțelege că este bolnav. Dacă nu recunoaște, nu poate fi
ajutat.
(Extras din Revista
Atitudini Nr. 93)
GRADINA
- Sfantul Inochentie al Odessei -
Aruncati-va privirile asupra
orisicarei gradini veti voi: într-însa, cu sosirea primaverii, totul s-a
înnoit, înfloreste si miroase frumos; iar unele ramuri si unii arbori care în
timpul iernii nu si-au pastrat viata launtrica, acum sunt goi, uscati, morti si
întuneca cu prezenta lor stralucirea celorlalti arbori. Primavara a adus viata,
îmbracaminte noua si podoabe pentru toata împaratia plantelor. Unele ramân însa
tot în golatatea si urâciunea cea de iarna. Pentru ce? Pentru ca întru ele s-a
stins viata launtrica, s-a pierdut putinta de a primi hrana, de a respira aer
si a-si pune în miscare sevele lor. Iata, deci, icoana adevarata a omului
pacatos, care ne arata cum va fi acesta în ziua Învierii obstesti! Si el, în
mijlocul schimbarii si prefacerilor necontenite ale materiei, va ramâne întreg,
deoarece firea omeneasca este nepieritoare si nemuritoare. Însa pacatosul va fi
asemenea arborelui uscat sau mort. Când, pe pamântul cel nou, sub noul cer,
totul va învia si se va lumina, el se va arata mort cu duhul, urât cu trupul si
va avea soarta arborelui uscat. Nici un gradinar nu sufera multa vreme ca
gradina sa sa fie slutita – primavara mai ales – de pomii cei uscati, apoi cu
atât mai vârtos Gradinarul cel ceresc nu va îngadui ca pacatosii prin prezenta
lor sa stâlceasca Raiul desfatarii celei vesnice! Si El va porunci sa se adune
pomii si ramurile uscate si sa fie aruncate în focul cel vesnic. Zicem vesnic,
caci sub cerul cel nou si pe pamântul cel nou toate vor fi vesnice.
Cum si prin ce putem înlatura de
la noi aceasta grozava soarta? Vadit lucru, ca nu prin curatia si sfintenia
noastra, caci unde este omul care sa nu greseasca? Atunci prin ce? Prin
credinta în Domnul nostru Iisus Hristos, prin ale Carui daruri se acopera toate
nedreptatile noastre si prin al Carui Sânge se spala toate pacatele noastre!
Prin cainta sincera pentru pacatele noastre, unita cu parasirea tuturor
deprinderilor noastre rele si a tuturor faptelor întunericului! Prin
rasplatirea dupa putinta a nelegiuirilor si strâmbatatilor noastre cu fapte
bune izvorâte din dragoste si smerenie! Iata drumul ce duce la pamântul cel nou
si sub cerul cel nou! Alt drum nu mai este si nici nu poate sa mai fie.
Sfantul Inochentie al
Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de
patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 60-62.
CERUL SI PAMANTUL
- Sfantul Tihon din Zadonsk -
Privesti cerul care-i
atât de minunat, înalt si întins, împodobit cu felurite stele; soarele si luna,
care stralucesc, luminând întreaga lume; norii care, trecând prin vazduh
dintr-o parte în alta si asemanându-se cu niste burdufuri, izvorasc ploaie si ne
adapa grânele. Simturile si mintea îti înfatiseaza pamântul cu tot ce-l umple:
cu pomi si ierburi, cu dobitoace si fiare, cu mari, lacuri, râuri, izvoare si
cu celelalte podoabe ale sale. De la cele vazute înalta-te cu mintea la cele
nevazute, de la contemplarea lumii – la Ziditorul ei. Sa-ti fie aceasta
împrejurare un prilej pentru a te minuna:
1) de maretia
Dumnezeului nostru, Care pe toate acestea din nimic le-a izvodit cu un singur
cuvânt (Facerea 1);
2) de întelepciunea
Aceluia, Care atât de întelept le-a facut pe toate;
3) de bunatatea Lui,
Care pe toate acestea pentru noi le-a zidit.
Cel ce va cugeta
astfel si prin zidire va cunoaste puterea, întelepciunea si bunatatea
Ziditorului va fi rapit cu duhul si întru bucurie va cânta dimpreuna cu
Psalmistul: „Cât s-au marit lucrurile Tale, Doamne! Toate întru întelepciune
le-ai facut” (Psalmul 103, 24).
Sfantul Tihon din
Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 60
