Alexandra DOGARU - GÂNDUL ZILEI, 26-27 septembrie 2026

 

Mircea Dorin Istrate - Dușmanca mea

 

 

Dușmanca mea

 

 

~*~

 

De-acum venită-i toamna, cu ploi cu frig, cu vânt,

Își scutur pomii-arama, din frunzele căzând,

Sub pași foșnește aleea și lacrimi mici de ploaie,

Se-amestecă cu huma, ca-ncet să mi-o înmoaie.

 

Ca mâine aprindem focul  pe vatra lenevită,

Să ne-ncălzim oleacă ,în vise de ispită,

Să dăm RĂMAS BUN verii, ce s-a pierdut în zare,

Acolo unde pleacă, lungi șiruri de cocoare.

 

Ne-ademenește toamna  cu coșuri pline toate,

Cu mere și cu pere, cu prune dulci și coapte,

Cu strugurii din vie stând atârnați pe dealuri,

Iar mura-i îndulcită, în lăstăriș, pe maluri.

 

De-acuma crizantema regină-i pe grădină,

Alături de mușcata care îi e vecină,

Cea care-mi înflorește de-a pururi ziua toată

Ferestrele pe uliți  și părul la cea fată.

 

Mereu îmi furi cea vară, să-ți faci și a ta vrere,

Mă păcălești într-una, făcându-ți o plăcere,

Dar nu uita că iarna ce vine te gonește

Și-un an lipsi-vei iară, la asta te gândește.

 

Acuma că venit-ai, îmi stai și-ți fă damblaua,

Dar mișcă-te mai iute, că-n urmă-ți vine neaua,

Și te-o-mbruma pe dealuri și-n pojghița din vale

Te-o ține pân’ la amiază, în mari dureri de șale.

 

Ne dai belșug de roadă, să pari mărinimoasă,

A copt-o lunga vară, tu doar ne-o pui în plasă,

Ce dai cu dărnicie sunt ploi și vânt și ceață

Și zile răcoroase, ce ni le-nșiri pe ață.

 

Rămâi ce-ai fost într-una, o babă mofturoasă,

Ne-ai alungat cea vară, aștepți iarna geroasă,

Ne îmbrumezi viață, ne scazi lumina zilei,

Ne tot lungești ce-a noapte și dai scurtmi luminei.

 

Îmi ești dușmancă toamno, de-acum o veșnicie,

Dar eu cu toate astea, te-oi pune-n poezie,

Să-ți venerez arama și sfînta cea dulceață,

Ce-o pui în pruni și-n struguri,

În clipa mea de viață.

 

***

 

 

 

Rugăminte

 

Ne adă Doamne vara înapoi,

Iar că Tu poți, ne dă chiar VARA TINEREȚII

Ne fie DAR de-acuma-n TOAMNA vieții,

Nu brume doar cu vânt și pomii goi,

Cu ploaie mocănească și lipicios noroi,

Și zgribuliți cu mari tristeți în noi.

 

Ne lasă cît mai e pân’ la sfârșit,

(La cei ce mi-s ca mine-un ofilit,)

O vară lungă, calmă, călduroasă,

Cu scurgere înceată, lenevoasă,

Cu zile lungi de stat pe sub umbrare,

Cu seri și nopți trecute în visare.

 

Atâta merităm mărite Doamne,

Acum când pe sfârșite-s cele toamne,

Ce-ncet, încet, s-or duce-n cea uitare,

Când va veni și trecerea cea mare,

Spre alt tărîm din sfântul cel ceresc,

Promis a fi un rai, dumnezeiesc.

*

De-o fi așa, nu știm și nici nu-mi pasă,

Eu tot îmi iau cu mine cea vară călduroasă

Și-n taină o pun în bob de lăcrimare,

Aminte să o am de-acuma în visare,

În seri cu vânt și ploaie mocănească,

Când toamna pe aici, o să domnească.

 

Mircea Dorin Istrate

 

***

 

 

 

Atât ni-i viața

 

Tu TIMPULE, ce veșnicești în toate,

Oprește-ți CLIPA ceea trecătoare

Și lasă-mă pe mine, că se poate,

Să fac cum VREAU îmi fie,

a mea SOARTE.

 

NU VREAU să am palate, bani și bogăție,

Nici fală-ntinsă, aur și putere,

Mai toate ți le LAS să-ți fie ție,

O mare-ntinsă, ce-ți va fi,

AVERE.

 

EU ȚIN din toate câte le-am trăit,

Fierbintele IUBIRI din tinerețe,

Ce cu-n PĂCAT ades m-au fericit,

Și-acum le retrăiesc în VIS a fi,

CLIPITE lungi, de dulce

frumusețe.

 

ATÂT îmi este viața trecătoare,

O NAȘTERE, o ZBATERE, și-apoi,

O TRECERE spre alta viitoare,

Acolo unde-om mergem triști și goi,

Să veșnicim VECIA,

ce-i în noi.

 

Mircea Dorin Istrate

 

***

 

 

 

Întristată toamnă

 

Acuma când s-a îmbrumat,

Când anii tăi s-au încărcat

De mii păcate și nevoi,

Îmi vino dară înapoi,

Pe urma carului cu boi,

Să îți revezi cu drag pruncia

Și-n cela timp,

copilăria.

 

E tot acolo satul tău,

Cu ulița ,,După părău,,

Cu case mici și gârbovite,

Cu vieți în ele, nevoite,

Cu-mbătrâniții tăi părinți,

Icoane ce-s de pus ca sfinți,

Ce-n frig și ploaia de afară,

Te tot așteaptă iar și iară,

Să îi mai vezi mai înc-odată,

In fața iernii, ce-i

așteaptă.

 

Îmi haide dară, fă-ți pomană

Măcar acum în astă toamnă,

Ajută-mi-i la cel cules,

Că au împleticit cel mers

Și -s cam secați de-a lor putere

Și ajutor n-au cui a cere,

Să fie-n rând cu lumea toată

Acum când zilele, își

gată.

 

 

 

Azi nu mai suntem ca odată.

Motto

În mersul prin istorii, am fost minune, fală,

Acum suntem la lume, exemple de ocară.

 

~*~

Mă IARTĂ dragă țară și-al meu popor  smerit,

Că nu VEGHEAT-am încă și nici nu m-am spetit,

Să-ți țin pe cât se poate, AVEREA ce-a lăsată

De moșii și trămoșii cei TRĂITORI pe vatră

Și s-o-NMULȚESC întruna, bucată cu bucată,

Ca VIAȚA mea să fie, mereu îmbucurată,

Trăită cu plăcere, nu doar,

înlăcrimată.

 

Azi am PIERDUT-o toată și-ajuns-am cerșetori,

La TOȚI din lumea asta, la care mi-s datori

Și EU, dar și NEPOȚII ce încă-s nenăscuți,

Pe care eu de-acuma îi voi LĂSA desculți

Și RUPȚI în coate încă și triști mereu, tăcuți

Și vai de a lor MAMĂ ce plânge-i-or cu dor,

Că o să-mi AIBĂ viața, ca frunza dusă-n zbor.

 

Nici n-am crezut vreodată c-aicea vom AJUNGE,

Din VINA noastră încă și întristați vom plânge,

Că din ce-am fost ODATĂ știuți și-n mare fală,

Netrebniciți ajuns-am și TRĂDĂTORI de ,,gală,,

Și NESĂTUI de-avere, de bani și de putere,

C-aicea să ne FACEM cel rai de dulce miere,

Dar după noi ce fi-va? Un

,,Pa, la revedere?,,

*

Ne merităm cea SOARTĂ, cu vârf și îndesat,

Că-n vremea cea din urmă, căzut-am în PĂCAT,

Nu mai avem CREDINȚĂ, ne țină în iubire,

În adevăr, iertare și-n toate VREDNICIRE,

De JERTFA din istorii, exemple să ne fie,

De LIMBA cea bătrână, ce-i dulce lapte-miere,

De românescul NUME, ce niciodat’ nu piere.

**

De ce ajuns-a NEAMUL, cel suflet lăcrimează,

Că iară ne cuprins-a de-acuma  reaua PIAZĂ,

Și n-om SCHIMBA de dânsa decât de ne-om SCHIMBA,

Și-aicea cred că-n toate, îmi este dară

BUBA.

 

~*~

Mircea Dorin Istrate

 

***

A aparut Revista BOGDANIA ( specuim )