luni, 16 martie 2026

alexandru stanciulescu barda - MINILECTURĂ cu GÂND DE SEARĂ, DOAR O VORBĂ....!

 



ROMÂNIA FOLOSITĂ PENTRU RĂZBOIUL ALTORA

- PR. JUSTIN PÂRVU -

 

Românii nu au dus războaie de cotropire

Mai marii lumii intenţionează să provoace o încăierare între state, astfel încât, să izbucnească, fereas­că Dumnezeu, un război mondial, prin care să distrugă cea mai mare parte din omenire. Ceea ce este interesant este că toţi cei care participă la maşina aceasta de distrugere, nu îşi pun şi ei întrebări: cât vor mai trăi în fond, dacă distrug tot ce este în jur ca să trăiască numai ei ca neam? Până unde vor merge şi cât cred că vor trăi? Căci întotdeauna groapa pe care o sapi altuia tu cazi singur în ea. Dar cu toţii vor cădea în ea, toţi care fac aceste greutăţi omenirii, întregii creaţii a lui Dumnezeu, pentru că aici este ţinta.

Noi, ca români ortodocşi, nu avem voie să luptăm împotriva unei naţii care nu ne-a deranjat pe noi. Poporul nostru a dus lupte numai de apărare, nu de cucerire. Soldatul aflat în subordine este dator să împlinească ordinul, dar aceste nedreptăţi pe care le facem altor popoare vor apăsa pe umerii neamului nostru, generațiilor ce vor urma, pentru că Dumnezeu nu lasă nimic nerăsplătit.

Neamul nostru nu a dus niciodată războaie de cotropire, noi doar am fost siliţi să folosim arma împotriva celuilalt, ca să ne apărăm pământul şi valorile date nouă de Dumnezeu. Noi nu am avut cutezanța să atacăm şi să deranjăm alte popoare. Toţi cei care au venit ca asupritori peste noi ne-au devenit duşmani şi sigur că au fost întâmpinaţi cu neîncredere şi înverşunare. Acum doar la comanda marilor puteri, suntem puşi în situaţia de a lupta ca aliaţi în alte state, dar nu din iniţiativa noastră, ci tot la porunca stăpânitorilor lumii.

 

Românii sunt mesagerii păcii în Europa

Românii nu au scos sabia niciodată împotriva cuiva – avem această cinste. Ne-au luat Cadrilaterul, ne-au luat Basarabia şi Bucovina, noi nu ne-am răzbunat să cucerim.

Dar sângele martirilor noştri care au luptat să dezrobească aceste pământuri strigă înaintea lui Dumnezeu pentru nedreptatea ce ni s-a făcut; vor fi judecaţi şi vor plăti înaintea lui Dumnezeu toţi cei care ne-au nedreptățit. Iar noi am stat şi am aşteptam mereu o pace, o linişte sau ajutor promis de străini, care niciodată nu a venit. Noi nu am tulburat niciodată istoria omenirii. Noi am fost oamenii păcii şi am adus linişte Europei.

Statele acestea mari își protejează întotdeauna teritoriul şi nu deschid un câmp de luptă pe terenul lor. Îl deschid pe la români, pe la bulgari şi alte state mai puţin însemnate în ochii lor. Ei intervin doar când au un interes anume. Să nu credem că ne vrea cineva binele, să ne ocrotească pe noi vreun stat. Păi, cât de greu s-a făcut unitatea aceasta a noastră, a românilor, că ne-au sfâşiat şi ungurii şi ruşii? Ei nu au niciun interes ca noi să fim independenţi şi puternici. Noi am putea trăi de sine stătători în ţara aceasta binecuvântată de Dumnezeu cu toate bogăţiile; am putea trăi dumnezeieşte. Nu ne trebuie banane, nu ne trebuie portocale, nu ne trebuie ajutorul nimănui. Petrol avem, aur avem, păduri avem, ape şi peşte avem şi atâtea bunătăţi pe care nu ştim să le exploatăm.

Acest război pe care îl pregătesc tot ei în favoarea lor, nu are drept scop decât măcinarea şi distrugerea omenirii fără cruţare, şi vieţuirea lor peste cadavrele acestei lumi.

 

Războiul în numele păcii

Ei fac acest război în numele păcii, ca tot ei să pară salvatorii lumii şi ca după război tot ei să îşi culeagă roadele şi laurii, să îşi împartă teritoriile cum vor ei. Dar să ştiţi că şi pe aceste mari puteri le va smeri Dumnezeu. Le va da o palmă când nu se vor aştepta şi vor pierde. Ce a ajuns Italia cu Mussolini? Ce a ajuns Germania cu Hitler? Pe toți i-a dezmembrat Dumnezeu şi i-a lăsat smeriţi.

Dumnezeu vrea să îi aducă şi pe aceştia la pocăinţă, nu doar popoarele creştine… Va rândui Domnul ca astfel să se întoarcă mulţi dintre păgâni la Ortodoxie.

Dacă vor păzi oamenii toate rânduielile puse de Dumnezeu, vor mânca roadele pământului şi vor trăi, după cum zice Scriptura. Dar dacă nu vor asculta de poruncile Lui, amărăciune şi război va veni peste neamul omenesc. Şi iată că auzim numai veşti de războaie, că începe viforniţa. Dar cel mai important război este războiul acesta sufletesc, dragii mei. Războiul dinlăuntrul nostru, războiul neînţelegerii dintre noi, războiul neînfrânării noastre.

Pentru creştinul adevărat nu contează când vine războiul sau prigoana. Creștinul adevărat este mereu gata şi pregătit să Îl întâmpine pe Mirele cel ceresc cu candela sufletului aprinsă. Creştinul adevărat nu stă să pândească cu frică când vine războiul sau când va pica bomba deasupra capului lui. Ci el caută cum să jertfească mai mult aproapelui şi lui Dumnezeu. Adevăratul creştin caută Împărăţia cerurilor înlăuntrul său şi nu se teme de nimic în lumea aceasta trecătoare. Pentru el necazul este bucurie şi crucea Înviere.

 

(Extras din volumele „ Ne vorbește Părintele Justin”)

 

 

 

 

BUNATATILE TRUPULUI SI ALE SUFLETULUI

- Sfantul Tihon din Zadonsk -

 

Buna este lumina soarelui, a lunii si a stelelor, dar este un bun material, care lumineaza trupul. Bun este aerul, dar este un bun material care însufleteste trupul. Buna este pâinea si orice mâncare, dar sunt bunuri materiale care întaresc trupul. Buna este bautura, dar este un bun material care mângâie trupul. Buna este apa, dar este un bun material care spala trupul si-l racoreste. Buna este casa, dar este un bun material care adaposteste trupul. Bun este focul, dar este un bun material care încalzeste trupul. Buna este îmbracamintea, dar este un bun material care acopera trupul. Bune sunt roadele pomilor si iarba, dar sunt bunuri materiale pe care trupul le gusta. Buna este mierea, dar este un bun firesc, ce îndulceste trupul, s.a.m.d.

Altceva odihneste si împlineste sufletul. Exista viata, care însufleteste sufletul; exista lumina care lumineaza sufletul; exista pâine si mâncare, care întaresc sufletul; exista bautura, cu care el se racoreste; exista casa, în care el se adaposteste; exista dulceata, cu care el se îndulceste; exista îmbracaminte, cu care el se acopera, s.a.m.d. Pentru suflet numai Dumnezeu este lumina, viata mâncarea, bautura, întarirea, racorirea, mângâierea, desfatarea, bucuria, odihna, pacea, bogatia, cinstea, slava si toata fericirea. Fara Dumnezeu si în afara lui Dumnezeu sufletul nu poate trai, nu se poate odihni, nu poate fi fericit. „Dumnezeu este iubire si cel ce ramâne în iubire ramâne în Dumnezeu si Dumnezeu ramâne întru el! (1 Ioan 4, 16).

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Comoara duhovniceasca din lume adunata, traducere de rasofora Domnica Talea, Ed. Egumenita, Galati, 2008, p. 482-483

 

 

 

PRIZONIERUL

- Sfantul Tihon din Zadonsk -

 

           Vezi ca un om care a cazut prizonier la un dusman hain îndura suferinte de tot felul. El este ferecat în lanturi de fier, este silit sa traiasca dupa voia celui ce l-a înrobit, sa-i faca pe plac celui care îl cazneste, si rabda batjocoririle, defaimarile si ranirile pricinuite de acela – într-un cuvânt, duce o viata plina de amaraciune, care nu este cu nimic mai buna decât însasi moartea. De la aceasta înrobire simtita, întoarce-ti mintea spre înrobirea cea nevazuta. În ce amarnica prinsoare se chinuieste sufletul cel pacatos care a fost luat sub stapânire de diavolul, stapânitorul acestei lumi! Legându-l cu lanturile poftelor lumesti, el îsi savârseste reaua sa voire asupra sufletului înrobit, îl face de râs, îl batjocoreste, peste ranile cele vechi îi face altele noi, îl târaste dintr-o nevoie în alta si-l ademeneste dintr-o faradelege în alta. Amarnica e robia cea trupeasca, însa cea sufleteasca este si mai cumplita! Caci cel robit trupeste, desi lucreaza cu trupul pentru chinuitorul sau, cu duhul este slobod si duhul lui nu poate fi legat sau stapânit de nimeni. Si-apoi, el se va izbavi de necazul sau prin moarte. Însa cel care are sufletul sau înrobit, desi poate fi slobod cu trupul, este mai nenorocit decât oricare dintre cei robiti trupeste, caci unul ca acesta va fi legat în veci, daca nu se va izbavi prin harul lui Hristos. O astfel de înrobire e cu mult mai pagubitoare prin faptul ca pacatosul n-o vede; el gândeste despre sine ca e slobod, ca nu slujeste nimanui, însa de fapt este mai nenorocit decât cel ce are trupul ferecat în lanturi.

 

Sfantul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 80