de George Anca
10 octombrie 1981. Delhi.
Materie de înnebunit. Depresiunea
Dussehra. Excluşi din sanscrită. Adversitatea universală s-o confrunte
modernitatea. La bancă, Vibha era cu o blondă, putea fi cehoaică – dacă era
rusoaică, pierdeam vremea. Şi eu care voiam să-mi pregătesc discursuri în
sanscrită. Naderer este important, spune Margaret – nu ştiu unde a fost în
timpul celui de-al doilea război mondial, acum e în Almora. O dodie himalayană
azi şi mâine. Tokyo – săpîmâna viitoare. Dunedin – cât de devreme, Michigan –
se lasă greu, Ţara de Foc – prea rece, România – ce-o fi o fi.
17. 10. 81. D.
Dr. Sergiu Al-George, ne scrie
Nase, avea să plece din Bucureşti pe 16 oct. O fi ajuns în India? Nansi m-ar
trimite la Varanasi să-l întâlnesc, fiind probabil sosite şi diploma ei, cu
fotografii după lucrări. De la CEC, i s-ar pretinde să plătească prin
întreprindere ori pensie, ratele – deci îi vom propune s-o vândă, ori să se
mute ei acolo.
Bătrânul ne trimite şi o
fotografie de acum vreo şapte ani – eu, în cârcă cu Nana. Poartă băsmăluţă,
şi-n spatele nostru – Gigantul din Parcul Libertăţii. I-o fi plăcut lui Nase
mult şi a vrut să ne bucure renunţând el însuşi de a o ţine.
20. 10. 81. D.
Studenţii au ales din Barbu, “la
vecinic tron”, “ca o lamă de blestem” (cf. lama buddhist), “fruntaş nuntaş”.
Shishu Pal şi-a strâns gundhas-ii să mă determine să-i îndrept prezenţa, spre a
putea rămâne la cursul meu. L-am refuzat.
22.10. 81. D.
Feudalism legendarizat – legenda
ideologică s-a feudalizat. N-au panii un dictator ca al vlohilor, dar ăsta ce
pedeapsă li s-o fi născut în sălaş? Plus că va fi iertat, ca toţi ceilalţi. Dar
să-mi urmez, doamne, în Savioville un rând mai mult de simbol râvnitor de
păcate. La clasă, joaca Arghezi, jumătate de oră numai în română.
Lumina zilelor acestui octombrie
mântuie durerile proprii, lăsând loc celor din zbuciumatele origini supuse
numai amurgului. Saloanele doamnei Ratlow, din '70 – înainte de Baudelaire –
îmi îndreptăţesc speranţe de coerenţă a ficţiunii, dincolo de plăcerea, până la
abuz, a cuvintelor. Savioville există mai viu acum decât atunci chiar.
Analogiile destinelor sale se înmulţesc. Aluzii se vor isca şi după ce eu
însumi voi muri, despărţit de viziunea mea de odinioară şi de mâine. Nu e chestiune
de credinţă.
Cititorului îi voi da ce al lui,
dar şi el n-are decât să fie un sahrdaya. Ăsta e jurnalul, istoria oboselii
cuiva. Ediţia următoare dinRomance from Savioville cred că va avea un prolog de
multe zeci de pagini, rezumând jurnale româno-romano-indiene, sau aia va fi
cartea a treia din trilogia eresului.
Seară în grădina A, cu fireturi
caleidoscopice din lumea largă. Nansi, cu mine întâi, sub Temple Tree, apoi cu
blondele şefe, cu doi sardari. Ţuică, bere, şampanie, cârnăciori, sandvichuri.
Un dentist. O caut pe Nansi. Mătur curtea cu ea, cum, amuzată, se laudă că s-a
pilit. Îl introduc totuşi pe masivul dentist în compania domniţei, total
indiană, de pe scaun.
Un film de aplicaţie militar
într-o Românie-front (alpin). Încă o excursie, de turişti, pe muzică între
slavă şi maghiară. Batra cel stern. Mici naţionalisme. Coco se grăbise să
creadă că a mea e cartea lui Al-George. Ar mai fi venit probabil să publice
încă o anti-revistă. Noi încă nu ne gândim la pensie, la urma urmei.
Întreruprerea romanului, o
după-amiază, cu bucuria pilirii nevesti-mii şi ceva cheltuială de transport, cu
mulţumirea amândorura către Ion Barbu – n-am mai zis de Mateiu, dar de Pantazi
– pentru a fi nemurit-o pe Pena Corcoduşa şi noi a repeta-o. La ducere, puneam în
balanţă Savioville cu Parinior, şi ea găsea să ne mai gândim, iar eu găseam, în
lume, preferabil hiatul, diftongului. Ne emancipăm de diftong şi de coloristica
de limbaj care ne cocoşa acasă. Scrisul frumos, un mit depăşit în drumuri spre
înţelesuri tăcute, simbolizabile interlingvistic.
Aceste mişcări antinucleare
exclud literatura. Coco mi-a cerut articol, după ce declarase – cine ştie de ce
– că, după mulţi care au trecut pe aici, eu aş fi fost cel care conta în
cultură. Mondale vorbeşte în picioare, neîmbrăcat în alb. Consăteanul ar vrea
ca eu nu numai să scriu, dar să şi public. În trecut, aş fi umplut jurnalele.
arborele vieţii
templu Pena Corcoduşa
vesperul în parte
blondul de polcovnic
din turbanul ca
nihanul kalistanul nu şi-a
îmbătat şalvarii nici
camişa de Dubrovnik
hindustana pe la
Cişmigiu de somn se varsă
spre mestecenii
bătuţi pe muche albi în lună
îi dezbracă
să-le-ncerce lăcrimioara stoarsă
astă-primăvară la un
ceai de mătrăgună
pânza topită beată
sub arborele templu
se deşiră de pe umeri
să-i contemplu
dintre siluetele
portbelice de veghe
la găurile florii din
a noastră zeghe
tu însă-ţi beată ţeşi
războiul de seară
şi te distrezi cu
mătrăgună corolară
ţi-am spus de trikuti
şi de Trishul
când în culori
ecranul dă recul
spatele frontului
sentimental
ne îneca pe umăr ca
la mal
seara se şoptea în
danf de crame
spre care din buric
trăgeam la rame
ani de cânepă în apă
şi le e sete
să mai aştepte în
deşerturi fete
prin arşiţă să
năduşească flăcăii
până-n noaptea
balului din Gura Văii
şi tot în Balta
Grecului topiţii
moaie momâi de seu
zdrobiţi-i
până mâine doar o
noapte poate cea din urmă
ultimii şi fără urmă
şi noi fără noi
nu mai pierde nici
cârlan nici turmă
nici soldatul
păcurarului din doi
numai câmpul prost la
minte muntele
Dunărea cătanele
neciuntele
la un pas de
trecătoare unde mă iubişi
se dărâmă mănăstirea
din păiş
să ne ridicăm
haraciul din persoană
ţine-mă de dreapta
catalană
ia-mă franţuzeşte
dintre ţuici pitice
du-mă-n Roshinara
către King de-aice
târziu repetată goană
a haoticelor
seri din aurul
nemaivândut la negru pe veresie
din leagăn pândite
imagini cu toate ale lor
mărimi palide în
cadenţă şi numai tu mie
deodată de ceară
băută din cupa sfeşnicelor
tremurând între
Sfânta Vineri şi Bărăţie
invidiind la un ceas
disperaţii
numai din disperare
şi corporalitate
înseamnă că ne-am
dorit raţii
din alte deliruri tot
piperate
la o ţuică printre
puţine femei
şi una cu Pena
Corcoduşa de-a ei
23 octombrie 1981
Aveau de citit întrebări pentru
ceilalţi; recitare, scandare în sanscrită şi latină din Mahbharata,
Panchatantra, Cicero, probail Horaţiu, Eclesiast. La care, sardarul, care-mi
servea de scrib, mi-a spus că nu-i sună bine, ci complicat. Pudoarea la
politică a lui Vinay, de la diplomă, îl propulsează pe Talwar, de la certificat,
să fie reprezentantul studenţilor de la română în asociaţia pe departament.
Acesta din urmă, de altfel, se vrea secretar cu probleme sportive, deci, am
zis, poate e loc pentru doi reprezentanţi.
Că bătrânii dau în mintea
copiilor, Nana e de acord, dar nu şi că aceştia din urmă, copiii, ar fi curaţi.
Sunt nişte împuţiţi, zice. Încerc să-i apăr, că sunt curaţi la suflet –
împuţiţi şi la suflet, zice. Facem apoi teoria frumuseţilor fiecărei vârste. Se
vădea a ne fi compătimind, că-n timp ce ea se joacă mereu afară, noi stăm în
casă.
Şcoala îi convenea, că în ea
înveţi jocuri, dar atâţia ani, câţi se petrec în ea, nu-i veneau la socoteală –
că până la 18 ani are de stat acolo. Dacă la armată se fac numai încercări, nu
se omoară oameni de-adevărat, atunci vrea să facă armată. Ea ar şti să conducă
maşina de-acum. Mai are să înveţe frâna, ca să poată să oprească. Avion nu vrea
să conducă, să nu i-l fure careva, ori să tragă în el.
Petrecem mai mult de o oră
alegând cuvinte din vocabularul român-englez pentru clasele mele. Găsesc uneori
cancerizată slavizarea în minţi lingvistice staliniste, deodată cu scopitoarea
propagandă batjocorind - cu slogane-sunete calchiate din neant - o tradiţie de
rostire prea frumoasă şi prea bogată.
Chiar de s-ar fi osândind poporul
din interesul de a-l ţine legat, rămâne de neânţeles cât de josnice şi
prosteşti ciubucuri – precum filmele, broşurile şi, doamne, cursurile
universitare – sunt răspândite în lumea largă, să-l mai arate numai cum nu e:
poporul acela vânzolit, de frizerie-arest. În filmul de aseară, Borg – Mariana
Simionescu, dacă prilejuiseră reclama la o nuntă cvasiungurească.
24.10. 81. D.
Din Aurangabad, a doua circulară
– Dept. of Foreign Languages Marathwada University Aurangabad. The First All
India Conference on“The Current issues in foreign language teaching in India”,
17-18-19 Dec. 1981. Mă văd cu The Head. În loc de a obiecta, promite să încerce
să mi se plătească drumul.Vin acasă bolnav de entuziasm. “The current issues in
Romanian teaching as Latin language in India”. Mâine-poimâine trimit rezumatul.
Paper-ul va avea 5-6 pagini şi multe apendice.
25. 10. 81. D.
Nansi şi Nana şi-au făcut rost de
al treilea papagal, pe anul ăsta. Mi l-au adus mie. Falnic, verde, pare blând,
incăne. Le citesc din caietul de impresii în expoziţia Nanei din 1979. Ne
emoţionăm. La expoziţia din 1981, n-am mai avut un caiet.
Margaret ne-a vizitat. O
interesează Al-George, inclusiv pentru o masă rotundă. Să mergem de colo până
colo. În Detroit sunt multe automobile. Ne întrebăm, dincolo de încuieţenia ei
în materie de comunicativitate, dacă e sinceră cu noi. Poate că da. Pentru
Aurangabad, s-ar plăti, din partea universităţii, numai pentru un singur
delegat.
26.10. 81. D.
Clasă-Diwali-Crăciun. Cei de la
diplomă mi-au trimis felicitări şi dulciuri. Papagalul a ieşit din colivia
dublă. L-am declarat reîncarnare. Nana-i spune Mithu. Nansi, Goguţă. Eu: Bulă.
Tocmai sună Nansi şi-i dau raportul că mi-a spus papagalul să mergem la curve.
Pasăre superputernică, de viaţă, întruchipând bucuria de a fi nu oricum, dar în
afara coliviilor urâte şi frumoase, nu atât liber, cât viu.
Pas de tradu. Poştaşul şi
instalatorul, după bacşiş de Diwali. Romance from Savioville, gata în schiţă,
angrezi. Cartea s-a bulgărit. Bucurie mai intraductibilă decât literatura mea.
Îi zic papagalului când Soliman, când Măriuca. De mica Diwali, înaintea celei
mari, de mâine, Nansi a aprins 13 lumânări (de ce nu 14, cât D-ul nostru?) Nana
a lucrat azi matematică, mai şi citind, iar seara trăieşte Diwali cel puţin cât
fetele indiene.
Am văzut Cehov în Găeşti,
Bucureşti şi Roma, iar zilele astea, voi vedea în Delhi, cu costume kashmirene.
Între 5 şi 6 azi dimineaţă, un actor de 23 de ani, din distribuţie, s-a
spânzurat de o cracă a peepal-ului de lângă manch (scenă). Lucraseră cu toţii
până la 3 şi jumătate. El era şi director de scenă.
A preferat să doarmă afară. Pe la
5, careva l-a chemat înăuntru, că era răcoare, el refuzând. La şase, o actriţă,
performând yoga, pe scenă, a dat cu ochii de el, în copac. Spusese de cu seară
că nu ştie dacă mâine se vor mai vedea. Cu ani în urmă, se mai sinucisese o
actriţă, din dragoste.
În Găeşti, în parcul oraşului, se
spânzurase şi un liceean. Pe aici, în India, o societate aşteaptă numai un
telefon de la cei intenţionând să se sinucidă şi intervin. I-aş suna să aflu în
ce rol era distribuită fata asameză înainte de a-şi lua zilele – probabail
motivând că, în Găeşti, eu mă pregăteam să joc în Pescăruşul. Ori că, nevăzând
Revizorul în Bucureşti, interzis, m-am plictisit de moarte în evocarea romană.
Ori pur şi simplu să-i întreb pe cei de la societate ori de la teatru ce-ar fi
să-l înlocuiesc eu pe răposatul.
Dacă Romances from Savioville –
vol. 3 din Eres - ar include această poveste necehoviană, ar însemna să devin
purrealism. Purrealismul tot ar fi greu de înghiţit. Restructurarea romanului
meu eresic îmi opreşte libera robotă a traducerii. Simt o epicizare formală,
nerejectabilă, dată fiind autoritatea formei. Precum şi o consonanţă
intercaracterială. O lume degenerată şi fantezii care se sugerează reciproc a
la Livre a lui Mallarme. Acum la ea acasă.
Romances from Savioville se
propune într-un clasicism postmodern. Cum îi va fi norocul. Mai mult al meu,
care acolo mă aflu mai mult decât oriunde. Cu oarecare tristeţe că doar spontan
mă voi putea regăsi în sugestii ce mă ancorează încet dintotdeauna. O carte de
dimensiuni poematice, totuşi, tagoriene.
Proza epopeică e obvious, dar
spiritul e dramatic, poate chiar de film. Arhitectura, fie şi simbolică, n-are
de ce trece neobservată, dacă nu chiar atrăgătoare. Personajele sunt măcar
metafizic-fantastice, uneori purrealiste, reîntâlnibile în sinele fără timp şi
loc, dar şi anume în Savioville, loc al salvării în toate locurile, de-ar fi şi
momentul morţii aparente.
27 octombrie
Nansi a găsit Kamla Nagar ca în
nuntă, dar mai săracă decât acum patru ani. Violentul, armatul spirit al
sărbătorii este însă acelaşi. Noaptea, India va trozni în joacă, spre a-şi
speria duhurile rele, pentru încă un an. Eu mi-am întrerupt cizelarea romanului
chiar pentru corespondenţa – rezumatul comunicării de scris şi susţinut – cu
Aurangabad-ul, Marathwada University, şi cu departamentul meu.
Deşi mă apucase 3 azi-noapte,
probabil nu voi dormi, străbătut de tăria acestei Diwali ce Dumnezeu ne-a mai
lăsat-o şi nouă în India. Papagalul Soliman, reîncarnatul, umple universul la o
singură bătaie de coadă. De fişat Dandin & comp. Timpul e scurt. La radio,
muzică devoţională.
De-i plângeam pe indieni că n-au
umor, ori, ca-n Moravia, fac copii din sărăcie. Iar acum, de Diwali, nu le
găsesc pereche în pasiunea, e drept, religioasă, dar cine mai ştie, de a fi şi
a exulta. A-şi face daruri şi a se aprinde în cochetării cosmice. Desluşesc
altfel şi cântecele, şi stările sufleteşti. Nefericirea, dacă există, e una cu
fericirea.
Festivalurile nu sunt
improvizaţii, vin din netransformabilul timp. India linişteşte de multe
obsesii, fie şi ducându-le mult dincolo de normalul închipuit în zone înguste.
Ne vom nelămuri din nou de-atâtea ori. Şi nici nu ne vom da seama când şi unde
am trăit.
Diwali dio mio Diwali
in Savioville Sevilla
il fumo Ma dona les
chambres sogni redondilla
lo strecio the blood
Maiastra Auruşa
Arnota Sir Pierrot
Continua puruşa
Mâine, după Diwali, va fi linişte
cât văile Himalayei. Absenţa lunii (a iubirii, a vieţii) explodează lumina
rituală, stingându-se, reaprinzându-se uneori, bubuind, de predilecţie, în
ghirlande, fie şi economicoase, întreg sugestive totuşi, cu licenţă extinsă
imaginar. O femeie, anul trecut, cu un coş plin de bombe-pocnitori, a murit
când coşul se aprinsese.
Oamenii sunt transfiguraţi, ca
lumânările, tăcuţi ca stelele fără lună între detunături suprarealiste.
Nemurirea lor este nemurirea sărbătorilor lor. Mata Lakshmi le promite
bunăstare. Lord Ganesh, asemenea. Bărbatul aprinde prima lumânare din şirul
pentru puja. Femeia cântă rugăciuni.
De pe terasă, umanitatea se
străvede numai în dansul ucigaş de demoni al artificiilor neiertătoare. Nu se
poate înţelege poporul indian fără festivaluri. Luminile pornesc din caste şi
din case, dar se împreună cu privirile tuturor în aerul umplut de fum şi spasme
carburate nemaiautorizat.
Mă gândesc la răsfrângerea
miriadelor de aprinderi în sufletele ejaculante ale performerilor. Visul
bunăstării, sincronizat cu explozia risipitoare. Investiţia sacrificială, opusă
asuras-ilor, se rezolvă simbolic în absolut, continuu, ore, milenii. Meditaţia
şi încă nu s-o fi întrerupând. Temple şi peşteri se vor fi mulţumind cu lumini
şoptit pâlpâitoare, în cântece. Dulciurile, fructele încă sugerează abundenţa
explozivă.
La noi, îmi amintesc uneori,
părinţii laudă, ferit, politica, a fi bună, salutând gesturile independente ale
fiilor, totuşi. Teama de fii să-i fi caracterizând, şi nu pentru că sunt
risipitori. Suma crescută fiind iluzorie... Şi fiii se opun superficial părinţilor,
încât, relaţia dintre generaţii e-n menghina de sus, din neant. Unde, cel
puţin, şi părinţii şi fiii sunt de neant. Şi şi-l dispută pe spinările celor ce
şi-au uitat parcă de ei înşişi.
Valoarea sărbătorii Diwali, a
oricăror pocnete de bici, a uitării prin strigăt şi lumină de sângele
întemniţat în supradogmă. Dactilografiez, mâine, la două rânduri, fiecare
subcapitol pe o pagină.
28.10. 81. D.
Pe Chattra Marg, în faţa
căminului de fete Miranda, haina albastră a lui Al-George. Îl strig. Este cu Fernando
Tola, din Buenos Aires, de fel din Peru, cu fraţi miniştri acolo, şi cumnat
vicepreşedinte al ţării. Latino-americanul e neutru, religios. Noi argumentăm o
sensibilitate culturală care are nevoie de Dumnezeu.
Sunt amândoi obosiţi de Varanasi,
dar bucuroşi. Străinul ar fi editat Cesar Valejo în hindi şi spaniolă, prin
64-69, când a fost însurat aici. A distribuit gratis 5000 de exemplare plătite
de el. Shunyata şi Tendinţele filosofice indiene sunt subiectele pe care ar
vrea să conferenţieze pe undeva, spre a-şi justifica şederea mai lungă aici.
L-am dus la Motilal Banarsidas,
unde Jain a refuzat conştiinţa românească, dar s-a arătat interesat de
antologia via Aurangabad, propusă de mine. Dându-i argentinianului ce e al
argentinianului, îl vom avea iar oaspete poimâine. Compatriotul nostru
intenţionând să rămână o săptămână, noi vrem mai mult.
Margaret Chatterjee a fost azi
sublimă. Întorcându-mă acasă şi, de acasă, la dept., cu plicul de la
Aurangabad, m-a cules în maşina ei şi-am mai tainit, ne-am flatat. Seara, s-a
văzut cu Sergiu, s-au flatat în termeni filosofici profesionali. Şi propgramul
a fost gata în puţine minute: Dr. Sergiu Al-George (Romania), Fernando Tola
(Argentina): Metaphor and Philosophy. With Special Reference to Indian Thought.
Seminar Room, Nov. 3, 1981, 2.30 p.m.
Sergiu va zbura miercurea
viitoare la Roma-România. Probabil atunci voi redeclanşa dactilografierea
romanului. Abia va veni după un relache scripturial, schimbat pe delhială.
Mâine, Sanskrit Sansthan, dimineaţa. Seara, Livada cu vişini, la şase şi
jumătate. Poimâine dimineaţă, bibliotecă, ori Lokesh Chandra; după-amiază,
chong, cu Sergiu şi cu Fernando, la tibetani. Sâmbătă, Birla Temple. Duminică,
bazar. Luni, ambasadă, Connought Place. Marţi, Seminar.
Românul e curios în cărţile mele
vechi. Ne aflăm întru bucurie. O miercure plină de sine. Mahmureala aerului
după beţia de foc-Diwali. Oaspeţii mei latini au privit-o din zbor de la
Varanasi la Delhi, noaptea. Vinod, care ne-a găsit în bibliotecă, la periodice,
ne spunea de un patak (pocnitoare) oarecare, produs într-o singură localitate
din sud, inclusiv pentru export. Anul trecut se cumpăra cu 50 de rupii, anul
ăsta a ajuns la 1000. Foc bengal.
Benares, bulibăşeală. O şcoală de
fete Panini, recitând replicile gramaticale, una urmând alteia, şi începând cu
litera cu care cea dinainte încheiase. A optat astfel, renunţând la un dinner
la fostul maharaj. După Fernando, Parisul e bou. Buenos Aires, viţel. Între
Roma şi Paris, Parisul şi l-ar dori. Cu Delhi nu se poate face comparaţia. Îi
place India pentru vegetaţia umbrind înfloritoare orice sărăcie, pentru
unitatea în diversitatea, surâsul şi ochii cu care lumea te întâmpină.
29. 10. 81. D.
Clasă Blaga, apud Arhaic şi
universal (S.Al.G). Telefon neinspirat la consătean – cerând mâine să-l aibă pe
Salg la Mitică. Sanskrit Sansthan – inspectorul financiar Dhar a fost în
România. Lungă pălăvrăgeală, la Ministerul Culturii, cu R. K. Sharma, interesat
de Cercul Sanscrit-Grec-Latin şi de comentariile mele.
Ne-am îmbrăţişat cu măruntul bătrân,
la despărţire, iar la Air India, ne-a apărut secretarul său, luându-ne din nou
cu maşina la Sansthan şi apoi acasă, spre 3 pm, cu multă încântare pentru
respectul acordat indologiastului român.
Seara, în Kingsway Camp, nebazar
şi kitsch – Only? Ne mai împărtăşim româno-indianisme. O primă repetiţie,
speach-ul de marţi. Margaret a trimis scrisori şi invitaţiile au fost
răspândite. Ne dăm seama că târlomanii îşi mai permit un abuz. “Struguri acri
refuzaţi la export”. Oboseală nu de impresii sportive, cât de continuităţi
anticulturale care ne vânează. Trece ea mâinea-mitica.
Chondni Chowk îl vom vedea.
Cehov, poimâine. Amânată Livada cu vişini, de astă-seară, studenţii
resimţindu-se după sinuciderea colegului lor, în avantpremieră (neactor, se
ocupa cu luminile). Clasa de mâine, pregătirea unei conferinţe (presă, adio).
Povestea găsirii a ceea ce nu
cauţi. Înghesuirea solicitărilor. Prietenia orientală. Frumuseţea sariurilor.
Tentaţia mirodeniilor. Selectivitatea, în amurg, a cărţilor – grăsimea cărţii viitoare.
Ce e
dodia? Zalmoxis, încă o dată?
Cumpăr cărţi indiene (Zberea, 1940). Snobismul. Untura în loc de ulei. Bilet
înainte de pass. Euforie postsinucigaşă. Necontemplativitatea măsurii în
nemăsurare.
Colcăială şi o gură de apă din
Ganga. Spălătoreasă, dar spălătoreasă de cadavre. Înnourări albe în care ne
regăsim. Găsim că moartea nu ia locul vieţii, îşi ia locul ei. Demontatorii.
Absolutul ştiut nu-l duci ca pe-un bagaj. Universul, metaforă a lui Brahma. Noi
ne facem tot răul, ne izolăm. Un testament cu aparenţă şi altfel decât
pisăloagă?
Nu putem fi anti. Rar Dumnezeu pe
nume. Metafora, simbol la nivelul limbajului. Laboratorul de botanică, în locul
livezii cu vişini. Unicităţi învinse. Bulbii sufocării. Împuţinarea
luminalului. Străvederea dramei în adâncime. Dadaismul preoniric şi cel
postvitalist. Trăirism treizeci şi şase.
A chiţăit. N-a produs. Burse.
Dezindianizare sibiană. E nebun, a călătorit pentru că nu avea ce spune. Frâna
defectă (bacil). Murmansk în Gdansk. Pace de doi. Revistele, nu cărţile.
Restituie-le mâine. Năduşeala, necomestibilă? Numai experienţe bune. Idei
interesante. Ceai-China-cafea?
Paninistan, Vydiapati.
Măsurabilitatea sentimentelor? Înţelegerea subideologiei? Teatru nejucat. Joc
fără teatru. Soldaţii negri din Marengo, străbunicii. Bani în bani, unul în
trei şi ceva. Adresa mea. Vocea saman. Culoare altui alt. Somn întors.
30.10.81. D.
Clasă de întrebări şi perfect
compus. Studenţii îl vor întămpina luni pe S.Al.G. Cu ghirlande. Neamţul se
duce la amba lui. A mea avea să vină la noi – într-adevăr, îl zburaseră, ca
deobicei, ilicit, pe SALG, când am ajuns acasă. Bulgarul îşi îndemna studenţii
să-l respecte. Mukha, în trecere, strigându-mă Tagore, Tagore (şi e, totuşi,
bengalez, fie şi moscovit).
Polonezul a visat-o pe Nansi, într-un
palat, la ultimul etaj, închisă într-o încăpere cu un bărbat. Eu umblam pe la
parter, iar visătorul îşi punea problema dacă să-mi spună ori nu întâmplarea.
Nu-şi aminteşte ce-a decis.
Din om de proiecte, să fi devenit
un tatonator mai realist? Să mi se fi scurtat cursa? În drum spre Wood Land,
înghiţiţi, previzibil, de bibliotecă. Claviaturi de cotare indo-greco-latine.
Catalog – Dumitriu – Iordan. Labirint dinspre literatură spre filosofie şi
religie, dinspre exterior spre interior. Viul revistelor îl lăsasem în spatele
vestibulului verde-albastru.
Spre sfârşitul lunch-ului,
Fernando, încântat de povestea de marţi. D-l Chatterjee, singur, acasă,
îmbătrânit. Îl port pe Fernando pe la departamentele de filosofie, buddhism
şi-n Seminar Room (tabla scrisă ruseşte). Îl duc, la cerere, la d-ra Sengupta.
Nu era acasă. O cunoscuse acum 12 ani: ce-o fi fost? SALG îi văzuse genele
obosite.
Îl aflu acasă pe Ashok, cu un
ziarist din Meerut, şi-l trec Jamuna, că îşi taie craca lui, nu a mea. Să
meargă pe ce şpalturi există. A încălcat profesia înainte de a o descoperi. E
bine să înveţe de la prietenul său, de la mine şi, mai ales, de la el însuşi ce
să facă. Să meargă acum la tipografie. Ieşim la un walk, spre polonezi.
Salg şi-a început dimineaţa cu
Miticăcănia. A fost sfătuit să-i spună că locuieşte, nu la noi, dar în Campusul
universitar. Ar fi dovedit ăla, matematic, prioritatea tamilei în timp, faţă de
sanscrită. Ne întâlnim pe trotuar cu O. M. Anujan. Discutasem cu K. Das despre
Alkyon. Margaret a invitat 60 de persoane, tot şefi de departamente şi lume
foarte bine de-a universităţii.
E o prenoapte, la miez de noapte,
mai destinsă. Am citit şi versuri care i-au sunat lui Salg dadaiste. Mă vede
marcat de Enric (i se pare pierit pshic), de Vasile (pierit fizic), de Noica şi
Şora. Îi dau replica Baudelaire – îl ecuează cu Dostoievski – la dublul lui
Nerval. Reducerea Indiei la concept, cât de periculoasă.
Discurs despre corzile vocale ale
baritonilor (60) şi ale sopranelor (1500 vibraţii). Ale Imei Sumak, înnăscute.
Pe aleea din junglă. Religiozitatea răului (nu ca epifenomen). Mâine la trei,
cu botanistul. Seara, cu alunii (foştii vişini) ai lui Cehov. De dimineaţă?
Încă o clasă de diplomă, şi?
Salg s-a fotografiat cu părintele
lui Lokesh, Raghu Vir în Bucureşti. La o săptămână, a fost închis, cu lotul
Noica. În puşcărie, o epidemie de hepatită l-a determinat totuşi să lucreze,
atunci, ca medic, altfel, refuzase, pentru a nu năimi mai ”puţin“ bolnavii.
Geamănul îndemnându-şi fratele să nu cadă şi împuşcat împreună cu el.
Întoarcere pe aceeaşi faţă a
vieţilor noastre. Raţionalitate între fuse orare. Individualismul (nesolidar)
al românilor, solidaritatea rituală (năşia) la olteni. Lucrul în echipă, greu
posibil. Inteligenţa ? Inteligenţă. Strada conductelor de acqua verginae,
epifenomenală. În noi înşine, poate numai acolo, suntem fericiţi româneşte.
Controlul bisericii în Argentina nu ne deranjează. Fernando mă îndeamnă să fac
antologia capodoperelor latine dedicate Indiei, de care Jain se declarase
interesat. Rigoare şi latinitate.
31. 10. 81. D.
Clasă Salg – Sergiu Al-George.
Romance at Prinior or Story of Saioville (We were into Parinior). Badam Wari,
An Adaptation of Chekhov's Cherry Orchard – NSD, Final Year Students, 1981. We
dedicate this production to late Shri Keshava Nand Swami the stage manager of
the play who left us on 20th October 1981. Şi luminile s-au aprins altfel în
conacul şi curtea kashmireană.
1 noiembrie 1981, Delhi
Duminică indiană încreştinată. Mă
pregătisem şi eu să merg în Kamla, cu doctorul şi familia, dar i-am trimis pe
ei şi am rămas să-i scriu lui Nase despre vânzarea casei din Bucureşti.
Margaret o invită pe Nansi după-amiază la un concert într-o sinagogă. Satya
Vrat va fi la simpozionul “Metaforă şi filosofie”. Voi comenta, probabil, şi eu
Arhaic şi universal, cartea din urmă a lui Salg. Va fi o zi românească nu numai
în arhaic, nici numai în universal.
Cu Fernando, alături, vom şopti
bătrâneţea latinităţii întru o sanscrită esoterică şi cu simboluri de bazar.
Mâine dimineaţă, am clasă Salg. Margaret preferă Savioville în loc de Parinior.
N-am decât să-l las şi pe al doilea ca suburbie, cu înseşi saloanele doamnei
Savio. La noi se comunică puţin. Sistemul dă prioritate separării afinităţilor.
Plasma parcă ar despărţi albul de roşu.
Unul în drum spre casă, altul
fără drum. După patru ani în India. Salg vede potrivit a sta ori o săptămână,
ori şapte ani. Foniatria şi istoria Indiei, abandonate. Filosofi marathi.
Somaţia mântuirii. Românism prin studiul sanscritei.
2 noiembrie 1981. Delhi.
Sanscritologii petrec ore la
Motilal Banarsidas. Clasa de dimineaţă – pe tablă: Bine aţi venit, Dr. Sergiu
Al. George, în clasa de română. L-au ghirlandat. Le-am tradus numele în
româneşte: Nepătatul (Vimal), Focosul (Anil), Victor (Vinay). S-au strâns vreo
cincisprezece. Şi-au pus întrebările în româneşte: Care este poziţia indienilor
în România? (... spirituală); cum, când şi de ce aţi început să studiaţi
cultura insiană? (în adolescenţă); ce dificultăţi aţi trecut în pronunţarea,
scrierea şi înţelegerea limbii sanscrite? (înţelegerea m-a interesat); care
sunt principalele sărbători religioase româneşti?
Întrebări Salg: cine a citit
Gita? (... nimeni); Ce e Gita pentru voi? (carte sfântă, Arjuna – Krishna).
Timpul s-a consumat repede. Liderii au năvălit să întrerupă clasa. I-am luat
tare, şi atunci l-au aplaudat pe doctor, de-am strigat şi eu: Jaye!
Cinci ore în Motilal, de păşunat
şi de iernat indologic. Apoi, spre bancă, Salg: prin praful ăsta parcă ar zace
mulţi din cei ce vor fi fost vreodată. Dr. T. : un adult poate să înveţe mai
uşor sanscrita, nefiind în primul rând chestiune de memorie şi contând foarte
mult pe explicarea sensului practic al învăţării acestei limbi foarte vii, de
altfel.
Astă-seară, cină în familia
Shivaramaya. L., fericită în Germania, nefericită în America (cu evreii).
Ospitalitatea se cunoaşte prin copii, îmi spusese Salg. În telugu, dintr-un
modern: nu pământul e ţara, ci oamenii, ori, nu de ţară îmi e cât de popor.
3. 11. 81. Delhi.
“Vreasc”, în sanscrită, e tot
vreasc. Ar fi apărut în Indian Observer articolul meu. Vinay a dactilografiat –
25 de pagini – glosarul român-englez de la sfârşitul cursului Cazacu,
semnându-l cu numele său. Ploiosofie.
Ploaia înceta când am luat-o pe
la Khalsa – Salg, Fernando, Nansi, Memna şi eu. Margaret ne aştepta. Câteva
prezentări. Am urcat în Seminar Room. Tabla, în ruseşte. Lume din multe
departamente şi un lama în oranj. Marg. a făcut prezentările (după textul meu).
Salg a citit paper-ul despre
metaforă în perspectivă indiană. Apoi Fer. despre Shunyata – el s-a bucurat,
întâi, că vorbeşte într-o mare universitate a lumii. Întrebări adânci lui Salg.
Fer., mai neglijat. Polemică şi anecdote. Catolicismul e o sectă buddhistă.
Concepte peste conceptul metaforei – niciun exemplu. Citat din Geeta.
Salg s-a dus cu Nansi în Kamla, eu cu
Fernando, la Buzi – principii fundamentale ale filosofiei indiene, vinerea
viitoare. Margaret ne invită la ea la ceai. A primit de la Florence Hetzler o
scrisoare, în care aia, auzind că i-am dedicat un poem (nu i s-a mai
întâmplat), sare cu “how a Romanian”. Aşa că mă delegă să o găsesc pe Usha Devi
Rani, chemând Indore, că plăteşte ea. Ţări de ţări întru Brâncuşi, cu uituca
Românie în cap.
5. 11. 81
Tagore azi, Brâncuşi mâine. Clasă
– geografie, gramatică. Soare de Bach. Mozart, de nerecunoscut la Margaret.
Poezia pură ispiteşte din adâncuri himalaiene, lamaice. Din poveşti ale d-nei
T., scrise în româneşte:
“A fost odată o pădure frumoasă
în India. Era un leu în pădure. A venit acolo o pisică şi i-a spus:
Dumneavoastră sunteţi împăratul pădurii. A stat jos pe iarbă un iepure sub un
pom cu frunze verzi. La stânga era o broască în apa din pădure. A venit acolo o
fetiţă cu rochie roşie. I-a spus pisica: Bună ziua, bine aţi venit. Mă bucur că
vă văd. Vă rog luaţi loc pe iarbă, lângă leu. Vă este foame?” (...)
Apoi o poezie.
Toamnă
cerul este înnorat
afară plouă
vino la mine
spune natura frumoasă
stau jos pe scară
lângă ferestre
ascult
muzica ploii
nu cunosc cuvânt
vreau să spun
trece pe vârfuri
vânt cu mireasmă
fata natură
se pare poartă
rochie verde
foarte bună
Nansi s-a văzut cu d-na Gauba,
care-i reproşează Nanei că s-ar ocupa de ceilaţi mai mult decât de ea însăşi.
Ceva ramolisment şi indispoziţie. Nana, venită acasă, reacţionează amuzată.
Un ţânţar mi-a făcut felul la
amândouă picioarele. Afară, soare erotic, de parastas şi primăvară, după caz.
Deci, după masa de varză, încep povestea dactilografierii, dacă nu mai
intervine ceva. Shoba e, la Nana, şobo, doamna şobolan, învăţătoarea ei.
6.11.81. Delhi
Savioville e oraşul (utopic)
vechi, Parinior (utopic) – cel nou. Savio are soartă avatară, cum e încă de pe
acum. O parabolă scenică. Romanţă-romance-romancero. Mă voi întrerupe la 2
p.m., pentru două ore, pentru Fernando, cu principiile lui fundamentale
indiene.
El este un personaj din eresul
meu al doilea, încă de la conferinţa de marţi, alaltăieri (ce mult pare a fi
trecut), când, venit pe ploaie, în costum la trei ace, şi cu o umbrelă într-o
sacoşă, îşi adusese o pereche de pantofi suplimentară, pe care şi-a încălţat-o imediat
ce am intrat în Arts Faculty Building. Erau nişte pantofi demni de Fernando,
dar şi cei pe care-i descălţase ar fi făcut plăcere oricăruia dintre indienii
care-l asistam.
Un bolovan, două victime –
proverb indian, propus, la clasă, de sardar. Mukha mă scoate, într-un timp.
Apăruse şi Maurya, spre a ne împărtăşi că, la Aurangabad, în top se va afla
rusa, apoi chineza, japoneza, plus ceva franceză şi germană. Engleza le-ar fi
limbă maternă. Îmi piere tot cheful de-o aşa Ellora. Limba paternă, rusa?
Am dactilografiat până şi-a făcut
apariţia Fernando, de ne-am dus la Buddhist Studies. A vorbit de trei
principii, zise de el fundamentale, ale filosofiei indiene (opuse celei
occidentale): Samsara, Anadytva, Vasanas. Reâncarnare, Fărădeîncepere. Fernando
a fost cinci ani diplomat aici şi de-aia n-are habar de India. Mital l-a
elogiat la început, apoi a sfârşit într-un co-discurs. Probabil voi vorbi şi eu
în 27 nov. - “The Buddha and Romanian Art and Literature”
Am ajuns la pagina 23. “Brother
San Marco” mi-o fi dat memorie-predicţie-ficţiune. Nu voi şti niciodată
întrucât yoga, din încheiere, reducţie literară a unei yoga proprii, are de a
face cu vreun absolut psihologic. Este un eres.
N-am nicio vină că Savio,
romanticul dintr-un fragment de tinereţe, se dovedeşte, în economia parabolei,
şi dictatorul, şi criminalul, dar şi dispărutul conservator al lui Eminescu.
Mâine poate trec de pagina 40, poate trec de Savio şi intru, spre duminică, în
“Night Sanatorium”.
