„Dacă Kogălniceanu este asimilat cu eroarea, atunci și
România ar putea părea în mintea unora o eroare a istoriei!”
Jurnalistică
Art-emis
12 Mai 2026
Cum a ajuns o dispută
istorică să pună sub semnul întrebării existența statului
După Octavian Goga și Radu Gyr
(poeți condamnați conform „Legii Vexler” la anulare, la ștergerea din memoria
culturii române), în vizorul cețos al virusului „cancel culture” au intrat
personalități de prim rang ale istoriei noastre: Mihail Kogălniceanu, mintea
care a frământat aluatul României moderne, Lucian Blaga, Mihai Eminescu,
Nicolae Iorga, Noica, Cioran, Eliade... Alții le vor urma, dacă nu oprim
această nebunie.
- Jurnalul: după încercările de
epurare ale lui Octavian Goga și Radu Gyr, au izbucnit efecte și mai aberante
ale Legii Vexler, stimate domnule profesor Ioan-Aurel Pop.
- Ioan-Aurel Pop: Da, o serie de
personalități, la mult timp după moartea lor, urmează să fie excluse din
cultura românească, să fie ostracizate, îndepărtate, ca și cum numele lor ar fi
demne numai de ură (nomina odiosa). Planul este bine pus la punct și menit a fi
aplicat pe etape.
- Planul?
- Acum a venit rândul lui Radu
Gyr și Octavian Goga, dar vor urma, pe rând, individual sau câte doi, Alexandru
Vaida Voevod, Gheorghe I. Brătianu, Dimitrie Gusti, Mircea Vulcănescu, Mircea
Eliade, Emil Cioran, Petre P. Panaitescu, Constantin Noica, Petre Țuțea, Sabin
Manuilă, Nicolae Iorga și alții. Unii au, categoric, scrieri antisemite
notorii, dar ele sunt elaborate în timpuri când nu exista nicio interdicție în
acest sens și cu atât mai puțin legea în cauză. Până și ordinea atacului este
destul de clar stabilită. Ținta finală este Mihai Eminescu. Aud că s-ar putea
să fie luați în colimator și Vasile Alecsandri, și Mihail Kogălniceanu, fiindcă
nici ei nu au fost „corecți politic”, până se va ajunge la câteva zeci bune de
savanți, oameni politici și scriitori. Câteodată este invocat și numele lui
Lucian Blaga (verificați opinia, nesusținută cu argumente, a lui O.J. Schmitt),
ca și cum nu s-ar fi demonstrat că marele scriitor și filosof nu a fost nici
legionar și nici comunist, ca și cum nu s-ar ști că a suferit de pe urma
ambelor regimuri de dictatură. Or, Blaga și ei toți nu se mai pot apăra, cum ar
fi firesc dacă „războiul” acesta ar fi purtat cu viii și nu cu
morții.
Indexul „rușinii”
- Kogălniceanu, Brătianu, Blaga,
Iorga, Eminescu?!
- Indexul acesta al „rușinii” ar
trebui în final să scoată din cultura românească pe cele mai mari valori și să
„demonstreze” „ticăloșia ancestrală a valahilor”, situați undeva la coada
Europei. Cel mai mare istoric român, cel mai mare filosof, cel mai mare poet -
însăși chintesența sufletului românesc, expresia cea mai concentrată a
specificului național - trebuie îndepărtați, ca să înceteze românii să mai
viseze, să mai îndrăznească să ridice vreodată vocea și capul. Radu Gyr trebuie
interzis tocmai pentru că a avut curajul să le ceară lui Ion și Gheorghe să se
ridice. Cum adică să se ridice „slugile valahe” în fața autoritarismului, a
stăpânilor de pripas, a urmașilor semeți ai asupritorilor lor? Dar de unde vine
această înverșunare împotriva trecutului, a valorilor tradiționale, a măduvei
unui popor? În niciun caz nu vine din dorința de dreptate socială, de justiție
absolută sau de aplicare a legii. Și chiar dacă ar fi la mijloc setea de
dreptate, aceasta nu se mai face după legea talionului, adică „ochi
pentru ochi, dinte pentru dinte”. Faptele rele nu se mai pedepsesc de
mult prin fapte identice sau mai rele. Cine are de câștigat din această
răzbunare pe intelectualii din trecut care nu au gândit ca noi?
Există un curent de opinie în
Occident numit Cancel culture sau, în traducere, „cultura anulării” ori
„cultura anihilării”. Câteodată, mișcarea mai este numită în engleză Call-out
culture sau „trimiterea afară a culturii” ori „denunțarea culturii”. Este vorba
de o formă modernă de ostracism, care presupune expulzarea cuiva din cercurile
sociale sau profesionale (online pe media de socializare, în lumea reală, sau
în ambele). Oamenii supuși acestui ostracism se cheamă că sunt „anulați” sau
„șterși” (canceled). Conform dicționarului de limbă engleză Merriam-Webster, „a
anula” (to cancel), în contextul dat, înseamnă „a nu mai sprijini acea
persoană”, în timp ce Dictionary.com, în secțiunea sa de cultură pop, definește
cancel culture ca „retragerea sprijinului pentru (adică «anularea») persoane
publice și companii, după ce acestea au făcut sau au spus ceva considerat
inacceptabil sau jignitor”. Expresia poartă în mare parte conotații negative și
este invocată frecvent în dezbaterile privind libertatea de exprimare și
cenzura. Expresia îndeamnă la o formă de boicot față de o persoană (de obicei o
celebritate) despre care se consideră că a procedat sau a vorbit într-o manieră
discutabilă sau controversată. Consecințele acestei practici pentru persoanele
care se consideră victime ale ei pot implica pierderea, uneori definitivă, a
reputației și a surselor de venit.
Tiparul „cancel
culture”
Pierderi ireparabile, ori greu de
surmontat. „Cancel culture” a fost descrisă și ca „un cor de voci, de obicei
marginalizate, care denunță în mod fastidios o personalitate”. „Anularea” cuiva
este o formă de boicot cultural, iar „cultura anulării” este expresia
influenței care se naște din dorința de a avea control, de a-i face pe oameni
să gândească după un tipar anume. Expresia cancel culture poartă în sine idei
de cenzură și de suprimare a libertății de exprimare. Fostul președinte
american Barack Obama a avertizat despre impactul negativ al call-out culture
pe rețelele de socializare, declarând: „Oamenii care fac fapte foarte
bune au și ei defecte. Oamenii cu care lupți probabil își iubesc copiii și,
știi, fac și alte lucruri la fel ca tine”. Și președintele american Donald
Trump a criticat cancel culture într-un discurs din iulie 2020, comparând-o cu
totalitarismul și declarând că aceasta este o armă politică folosită pentru a-i
pedepsi și a-i face de rușine pe disidenți, concediindu-i și cerându-le
supunere. Anularea culturii a condus la tendința de a elimina din societate
orice element cultural considerat ofensator pentru o etnie anume sau orientare
sexuală. Astfel, în 2020, în SUA, mulți protestatari din cadrul mișcării Black
Lives Matters („Viețile negre contează”) au distrus statui ale unor
personalități istorice, unii fondatori ai Patriei, precum George Washington și
Thomas Jefferson, alții generali în Războiul de Secesiune, precum Robert Lee.
Tendința s-a transformat într-un adevărat război cu manualele de istorie și cu
trecutul. Se încearcă tragerea la răspundere a morților, a celor care nu se mai
pot apăra”.
Trecut și prezent -
nuanțe, chei, interpretări
Un fenomen global. Anularea
culturii și ștergerea memoriei se aplică, în moduri specifice, și în alte
locuri. Unele țări asistă neputincioase la distrugerea statuilor, la
„corectarea” textelor unor scriitori, la condamnarea memoriei unor mari
personalități. Alte țări încearcă să ia măsuri împotriva unor astfel de
mișcări. Anularea culturii nu reprezintă deloc libertatea de exprimare,
dimpotrivă ea restrânge drastic libertatea de exprimare și pedepsește delictul
de opinie. Eroarea curentă care se face ține de viziunea asupra trecutului,
prezentului și viitorului. Oamenii unui prezent nu pot impune viziunea lor
asupra oamenilor trecutului, nu-i pot condamna pentru că nu au gândit ca ei.
Dacă o lege a intrat în vigoare
la o anumită dată, nimeni nu poate pretinde ca aplicarea ei să se facă pentru
fapte produse înainte de acea dată. Dacă în timpul lui George Washington era
legal și moral să deții sclavi negri, nimeni nu are dreptul să-i ceară post
factum președintelui american să nu fi avut sclavi negri. Dacă până în secolul
al XX-lea bisericile creștine, pornind de la textul Bibliei considerate sacre,
îi condamnau pe evrei ca prigonitori ai Mântuitorului Iisus Hristos, nu li se
poate pretinde oamenilor care au trăit în acele timpuri să nu fi fost
antisemiți. Și viceversa: nici scriitorilor evrei nu li se poate cere să nu-i
fi înfierat pe creștini drept „goimi”, drept popoare străine și inferioare,
situate în afara „poporului ales”.
Legile și morala sunt produse
umane și nu divine și se schimbă în funcție de evoluția societății. Ceea ce
este legal și moral într-o lume devine ilegal și imoral în altă lume. Legea și
morala contemporane se aplică în societatea contemporană și nu în trecut.
Există, firește, anumite valori legale și morale aplicabile și valabile oriunde
și oricând, dar acestea sunt puține. De exemplu, „să nu ucizi” este un precept
general acceptat, dar în timp de război ucisul este la ordinea zilei. „Să nu
furi” este aparent clar, dar depinde ce se înțelege prin furt. Dacă cineva mi-a
răpit un bun al meu, să zicem, o moșie pe care eu o muncesc acum ca șerb, din
punctul meu de vedere nu fur, ci îmi iau ceea ce este al meu; dar stăpânul zice
că fur.
Alegeți faptele bune,
nu erorile!
Cum îi acuzau ungurii și ulterior
austriecii pe românii transilvăneni. Românii transilvăneni s-au văzut treptat
jefuiți de bunurile lor și au ajuns slugi pe propriile pământuri. Acestea au
fost cultivate și exploatate tot de ei, dar roadele lor mergeau în buzunarele
altora. Ei au continuat, în parte, să-și însușească roadele muncii lor, dar au
fost declarați hoți și tâlhari, răufăcători. Pentru ei, ceea ce făceau nu avea
cum să fie o crimă, deoarece își luau numai produsul muncii lor. Dar pentru
noii stăpâni era crimă. De partea cui era dreptatea? În multe minți de azi,
dreptatea era de partea stăpânilor: românii au rămas răi, fiindcă așa a voit
„legea” de atunci. Este numai un caz de relativitate a regulilor omenești.
Interese diferite, perspective
distincte. Când William Shakespeare a scris „Neguțătorul din
Veneția” era foarte posibil să faci un aranjament ca acela impus de Shylock,
adică să ceri „o livră (n.r. - în engleză este un pound, adică aproape 500 de
grame) din carnea” datornicului (creștin), dacă acesta nu întorcea la timp
împrumutul. Evreii erau învățați la școlile lor religioase că „goimii”
(creștinii) erau inamici care trebuiau combătuți. La fel învățau creștinii
despre evrei. Azi aud că unele teatre și chiar unele țări au interzis piesa pe
motiv că nu ar fi „corectă politic” și că ar arunca oprobriul asupra unei
anumite națiuni sau religii. Este de neimaginat să fie interzis Shakespeare,
indiferent de motiv. La fel, sunt orizonturi spațiale unde muzica unor
compozitori este interzisă sau aproape interzisă. O reprezentantă a unui post
de radio din Israel a precizat nu de mult că difuzarea unui fragment din muzica
lui Wagner a fost o greșeală, ea amintind că instrucțiunile din cadrul
radioului israelian sunt aceleași de mulți ani: muzica lui Wagner nu trebuie să
fie difuzată. Unii apreciază că anumite bucăți ale lui Wagner, adevărate
compoziții grandioase, cu tentă de preamărire a trecutului german, cuprind
elemente antisemite, misogine și idei privind puritatea rasială. El a fost
compozitorul preferat al lui Adolf Hitler. În Israel nu se difuzează Wagner,
nici măcar acele compoziții care nu au text și care nu au cum să exprime, fără
cuvinte, nimic ofensator.
Fiecare să se împace cu alegerile
lui, fără a încerca să le impună și altora. Cei mai mulți oameni de bun simț
știu că nu există pe lumea aceasta om fără greșeală, nici măcar în rândul
marilor talente, ale savanților, ale geniilor. Este clar că trebuie cunoscute
de urmași deopotrivă erorile și realizările personalităților. Erorile trebuie
respinse, iar operele durabile trebuie cunoscute, apreciate și duse mai
departe. Cine ar avea de câștigat pe lumea asta dacă, odată cu greșelile, ar fi
aruncate la gunoi și creațiile valoroase? Oamenii trebuie prețuiți pentru opera
lor perenă. Cui îi mai pasă dacă un scriitor a fost urât sau iubit de cineva
(bun sau rău), din moment ce opera sa este valoroasă? Oare cine ascultă o
bucată muzicală de Giuseppe Verdi se gândește la faptul că marele compozitor a
fost un naționalist italian, care voia să scape Italia de tiranie și s-o facă
să fie a italienilor, nu a Papei sau a Habsburgilor? Și dacă se gândește la
asta, cu ce păcătuiește ascultătorul de astăzi? Oare „Marșul lui Radetzky”,
compus în anul 1848 de Johann Strauss, în onoarea feldmareșalului austriac
Josef Wenzel Radetzky von Radetz, cu ocazia victoriei pe care armata aflată sub
comanda acestuia a repurtat-o la Custozza în contra revoluționarilor italieni,
ar trebui interzis în Italia? După logica unora, poate că da. Ce lucru stupid
ar fi!
Oamenii sunt prețuiți de alți
oameni nu pentru erorile lor (care trebuie veștejite), ci pentru faptele lor
bune. Alegerea este simplă: dacă opera lăsată de anumiți oameni controversați
este validă și azi, dacă place publicului, dacă este utilă sufletelor și
societății, atunci latura întunecată pălește. Nu putem condamna oamenii pentru
„delicte de opinie” sau pentru fapte inventate, imaginate de noi azi, din
moment ce ei nici nu știau ce va urma. Dacă un domn român medieval de la 1400,
în anumite formule de încheiere a documentelor de danie, îi blestema pe
călcătorii deciziilor lor cu focurile iadului, iar în iad îi menționa pe Iuda,
pe Arie și pe evrei (ca trădători ai Mântuitorului), era acest principe
antisemit? Să fim serioși! Așa era lumea atunci și ca ea erau toți trăitorii
din epocă.
Nu deschideți
supapele urii!
E la mintea cocoșului, și totuși
se marșează pe aceste nerozii. Probabil sunt urmărite anumite avantaje.
Comuniștii i-au pedepsit pe toți cei care nu au gândit ca ei, deopotrivă
contemporani și antecesori. Pe cei încă în viață i-au interzis, arestat și închis,
i-au pus la munci grele, i-au ucis sau i-au obligat la exil, iar pe cei din
alte epoci i-au scos din manuale, istorii, biblioteci și, mai ales, le-au
distrus statuile, le-au șters străzile, adică au încercat să-i scoată din
istorie. Românii nu au avut o tradiție comunistă, nu au avut un partid comunist
înființat din imbold intern, nu și-au dorit niciodată un egalitarism nefiresc,
utopic, vulgar. Regimul comunist de import din România - fortificat apoi de
zeloșii noștri autohtoni - a făcut liste de cărți interzise, a scos mulți
autori din cultură și din istorie, a adus false valori de pripas și scriitori
care nici nu știau bine românește. Și care a fost rezultatul? Un proletcultism
dur, fără sorți de izbândă în spațiul românesc. După aceasta a venit reacția
exagerată, adică un naționalism sui generis. Am fost atât de mult atacați,
ofensați, înjosiți în istorie, încât am dobândit o serie de reacții de apărare
a identității noastre. Câteodată aceste reacții au fost exagerate și i-au
jignit pe unii conlocuitori. Acum nu mai dorim să facem asta, ci vrem să trăim
în demnitate și pace. Cine sunt cei de azi care, după atâtea decenii de
experimentare a normalității, vor să strice ordinea cea bună, să revină la
falsuri și la măsuri forțate?
Chiar așa, cine sunt acești
agitatori? Cine va avea de câștigat dacă acceptăm să eliminăm din cultura
română pe cel care a scris „Oltul”, pe cel care a scris „Originile și formarea
unității românești”, pe cel care a dat „Romanul adolescentului miop”, pe autorul
„Oamenilor cari au fost” sau chiar pe autorul „Luceafărului”? În niciun caz nu
vor avea de câștigat românii. Și atunci ce reacții vor stârni aceste
interdicții decât dezgust, respingere și ură. De ură avem nevoie acum în
societatea românească? Cum să credem că o lege care vrea să-i protejeze pe
evrei prin condamnarea acum, în mileniul al treilea, a lui Octavian Goga va fi
privită cu simpatie de români? „Poetul pătimirii noastre” are zeci (poate sute)
de statui, busturi, nume de străzi în România și mai ales în Transilvania. Cum
credeți că îi vor iubi românii mai mult pe evrei dacă interziceți toate
acestea? Oare nu se va stârni o reacție inversă? Încep să cred că asta se și
dorește, ceea ce este îngrozitor. Oare să nu învățăm nimic din istorie sau măcar
dintr-un singur caz, cel a pedepsirii, al ostracizării lui Socrate de-acum
circa 2.500 de ani? Cui prodest? Cui folosesc aceste interdicții, aceste
excluderi, aceste condamnări? Oricum, românii nu vor permite așa ceva, fiindcă
au simțul realității și al demnității. Aud că alogenii ne învață ce este
onoarea și ne spun cât de înapoiați suntem prețuind țăranul român și denunțând
discriminarea națională de odinioară.
Monștri marginali
Dar cine sunt acești străini,
acești alogeni? Sunt anumiți conducători politici ai unor minorităținaționale
din România și ai vecinilor României care, dacă ar dispărea urile și
prejudecățile, și-ar pierde obiectul muncii. Până nu de mult, prim-ministrul Ungariei
spunea pe față, pe pământ românesc, că dorește Transilvania. Unii conaționali
ai acestuia arătau pe față că de Ziua Națională a României poartă doliu. Iar
Ziua Națională este un simbol al națiunii și al țării (precum imnul, stema,
drapelul) care trebuie, cu obligativitate, respectat. Peste tot în lume, nu
doar la noi. Ce fel de sentimente să fi avut ungurii și ce fel de sentimente să
fi avut românii după astfel de afirmații?
Sunt și anumiți „experți”
austrieci care pescuiesc în ape tulburi. Ei vin prin România, ne dau lecții de
viețuire și de conviețuire, acuză Armata Română, Biserica, Academia Română,
fiindcă sunt instituții identitare care „se încăpățânează” să apere valorile
românești, în loc să înjure propriul popor. Ei se miră că nu lăudăm La Belle
Époque de la 1900, pe jandarmii cu pene de cocoș la pălărie și nici pe
„civilizatorii” veniți cu biciul spre noi. Disprețul față de Goga, de Coșbuc,
de Vaida-Voevod ori de Kogălniceanu înseamnă desconsiderarea sacrificiilor
milioanelor de români care au luptat pentru emanciparea națională, care s-au
răzvrătit contra asupririi străine și care au făcut România Întregită. Dacă
Kogălniceanu este asimilat cu eroarea, atunci și România ar putea părea în
mintea unora o eroare a istoriei. Oare spre o astfel de stare de dispreț să fi
ajuns Țara Românească, cu ajutorul unei legi nedrepte adoptate în Țara
Românească?
Golirea culturii românești de
valori numai pentru că „progresiștii”, „globaliștii”, „anulatorii culturii”,
„corecții politic”, „treziții” și alte grupuri marginale s-au apucat iar de
treabă este un act absurd. Scriitorii și savanții noștri au trăit în epocile
lor și au avut viziunile lor și greșelile lor. Cei care au comis crime au fost
condamnați prin lege și numele lor sunt oprite de la celebrări în spațiul
public. Ceilalți, oameni fiind și, deci, fiind supuși greșelii, au și greșit,
dar unii au lăsat opere nemuritoare, de mare valoare. Ce să facem cu ele? Să le
distrugem, să le interzicem? Numai regimurile de dictatură fac așa ceva.
„Somnul rațiunii naște monștri” și atunci când vigilența întrece
măsura.
Golirea culturii românești de
valori numai pentru că „progresiștii”, „globaliștii”, „anulatorii culturii”,
„corecții politic”, „treziții” și alte grupuri marginale s-au apucat iar de
treabă este un act absurd. - Ioan-Aurel Pop, istoric. Cum să credem că o lege
care vrea să-i protejeze pe evrei prin condamnarea acum, în mileniul al
treilea, a lui Octavian Goga va fi privită cu simpatie de români? - Ioan-Aurel
Pop, academician. Disprețul față de Mihail Kogălniceanu înseamnă
desconsiderarea sacrificiilor milioanelor de români care au luptat pentru
emanciparea națională, care s-au răzvrătit contra asupririi străine și care au
făcut România Întregită (Ioan-Aurel Pop).
Oare spre o astfel de stare de
dispreț să fi ajuns Țara Românească, cu ajutorul unei legi (n.r. - Legea
Vexler) nedrepte adoptate în Țara Românească? (Ioan-Aurel Pop).
Aud că alogenii ne învață ce este
onoarea și ne spun cât de înapoiați suntem prețuind țăranul român și denunțând
discriminarea națională de odinioară (Ioan-Aurel Pop).
Indexul acesta al „rușinii” ar
trebui în final să scoată din cultura românească pe cele mai mari valori și să
„demonstreze” „ticăloșia ancestrală a valahilor”, situați undeva la coada
Europei (Ioan-Aurel Pop. Anularea culturii nu reprezintă deloc libertatea de
exprimare, dimpotrivă ea restrânge drastic libertatea de exprimare și
pedepsește delictul de opinie (Ioan-Aurel Pop).
Legea Vexler a fost inițiată de
deputatul minorității evreiești Silviu Vexler și, oficial, are ca obiectiv
prevenirea și combaterea extremismului, antisemitismului și discursului
instigator la ură (în fapt, chiar el instigă la ură împotriva românilor - n.r.).
---------------------------------------
Sursa - https://jurnalul.ro/special-jurnalul/interviuri/kogalniceanu-eroare-romania-istoriei-1032453.html -
11 mai 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu