SATANISMUL „UMANIST”
- PR. BORIS RĂDULEANU -
Dilema secolului nostru
Diavolul, deși biruit de Iisus,
Dumnezeu-Omul, în Pustie și în Ghetsimani, totuși a continuat să lucreze și să
acapereze omul, popoare, omenirea, prin cele trei ispite din pustie: pâine,
tehnică și împărăția lumii noastre. Nu se dă bătut… se zvârcolește și ca un leu
caută pe cine să apuce. Duhul satanic este prezent în viața oamenilor, în
istoria popoarelor și a omenirii.
Dacă prezența lui satana se
manifesta mai mult prin indivizi, prin popoare dislocate și împrăștiate, în
secolul nostru prezența lui a acaparat State și imperii, având la dispoziție
armate, presă, justiție și tot arsenalul de intimidare, de seducție, de ucidere,
fără să răspundă și să fie trase la răspundere.
Caracteristicile satanei
Caracteristica satanei este: ura,
viclenia, răzbunarea, exclusivismul, tirania, lăcomia, minciuna, dictatura,
uciderea etc., toate ascunse sub masca umanismului, a libertății, a binefacerii
și refacerii orânduirii universale, sub masca „înțelepciunii” și chiar a
bunăvoinței divine.
Satanismul a fost demascat în
parte și uneltele lui au fost judecate la tribunalele internaționale…, poate
chiar de acei care sunt stăpâniți de același duh diabolic. N-au reușit să-și
dea „mâna”, deși au încercat. Și cel mai iscusit fiu al satanei a judecat și
condamnat pe cel prins în mreajă. S-au luptat diavolii între ei, căci nu mai au
mult timp…
Biserica și Statul
Dacă papocezarismul din Apus duce
o luptă seculară pentru a „remorca” Statul sau regimul la Biserică, uneori
chiar cu forța lumească a Statului, iar „democratismul protestant” stăruie să
identifice ambele părți punând în dependență „religia” de „regiune” sau „Rege”,
prin aceasta se vădește atât în Apus, cât și în Răsărit că nici unii, nici
alții încă nu știu cărui duh aparțin; și ca urmare nu iau atitudinea cu
adevărat creștină față de lume, față de Stat și față de regimuri.
Politica izolaționistă,
exclusivistă de Stat sau de partid, neîncadrată în Politica universală a
omenirii, iar această politică universală neîncadrată în Rațiunea Supremă de a
fi a existenței, este deșertăciune, aberație, adică o politică deșertată de sensul
sublim al vieții umane.
Teologie și Politică
Prin Teologie, oamenii vor lua
cunoștință de principiile imuabile ale vieții, de Rațiunea supremă de a fi a
Existenței, adică de voia Creatorului cea pentru om, pentru fiecare popor ca și
pentru întreaga omenire ca unitate; iar prin Politică oamenii vor lua la
cunoștință de mijloacele adecvate de a se aduce la îndeplinire aceste principii
sublime ale vieții.
Nu vă spăimântați, nu surâdeți,
nici nu batjocoriți, voi, oameni de știință, economiști sau politicieni! Oricum
și oricând, Cuvântul Creatorului, Iisus Hristos rămâne piatra de hotar, dar și
ca piatră de poticnire pentru viața și orânduirea umană. Căci fără Rațiunea
Supremă de a fi a Existenței, fără Cuvântul viu și îndrumător al Creatorului,
fără Iisus Hristos, nu se poate și nici nu se va putea vreodată realiza nimic
bun și până la capăt.
(Extras din Revista
Atitudini Nr. 63)
VASUL SUFLETULUI
- Sfantul Tihon din Zadonsk -
Vezi ca într-un vas umplut sau
într-o cofa plina cu apa nu mai poate sa încapa nimic, însa, dimpotriva,
într-un vas gol încape orisice. Pricepe de aici ca asemenea si sufletul cel
plin de dragostea acestei lumi, adica de iubirea de slava, de mândrie, de argint
si de placeri trupesti, nu mai poate primi în sine nimic ceresc si duhovnicesc:
nu poate sa-L iubeasca pe Dumnezeu si sa doreasca bunatatile ceresti dupa
cuviinta si nici sa aiba în sine bucuria cea duhovniceasca. Din aceasta învata,
crestine, sa alungi dragostea lumeasca, pentru ca iubirea de Dumnezeu sa intre
în inima ta. Cele ce sunt asemenea pot fi asezate împreuna – cum ar fi, de
pilda, apa sa fie pusa cu apa –, iar cele potrivnice, asa cum sunt bunaoara apa
si cu focul, nu ar putea sa încapa în acelasi vas. Nu este dragostea lui
Dumnezeu în inima în care se afla iubire de argint, de slava, de cinste si de
stapânire, precum nici într-o inima iubitoare de cele bune nu se gaseste
dragostea lumii. Caci dragostea de Dumnezeu si cea lumeasca sunt lucruri
potrivnice si de aceea nu pot fi împreuna, ci se izgonesc una pe cealalta.
„Nimeni nu poate sluji la doi stapâni, caci sau pe unul îl va urî si pe
celalalt îl va iubi, sau pentru unul se va stradui iar pentru celalalt va
trândavi; nu puteti sluji lui Dumnezeu si lui Mamona”, graieste Hristos (Matei
6, 24).
Sfantul Tihon din
Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 64.
ILUMINATUL STRADAL
- Sfantul Inochentie al Odessei -
Lumina harului nu se aseamana cu
lumina întelepciunii pamântesti care, ca lumina lampilor de strada, lumineaza
în vremea noptii, dar nu încalzeste deloc, nefiind în stare a da viata nici
macar unui firicel de iarba. Dimpotriva, unde straluceste harul lui Hristos,
acolo întreaga fiinta a omului se schimba si ajunge într-o asa stare, precum
natura în vremea primaverii. Atunci însusi omul simte ca se petrece ceva
neobisnuit cu el, ca se apropie de un fel de înnoire si regenerare.
Sfantul Inochentie al
Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii, traducere de
patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 42.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu