Alexandru Nemoianu: OPINIE

Alexandru Nemoianu: OPINIE

Păun Ion Otoman ( coordonator)
 

,,Almăjul de ieri, de azi și de mâine sau mult dorita Vale a Miracolelor”
Editura Academiei și Artpress, Timișoara, 2017

Sub acest titlu apare în 2017 acest masiv volum de 939 pagini. Pe foaia de titlu este trecut coordonator Academician Paun Ion Otiman, dar ediția este prefațată și îngrijită de către Prof. Dumitru Popovici cu sprijinul Asociației Culturale ”Țara Almăjului”. Mărturisesc că foaia de titlu este ușor confuză și neortodox organizată. În toate cărțile, citite până acuma, am văzut că pe coperta întâi sus e locul autorului cărți, iar “coordonatorul”  își are poziția tradițională în pagina de gardă. Situarea coordonatorului pe locul autorului este până la urmă o uzurpare de rang, ca să zicem așa, generată de dorința trufașă a „uzurpatorului”.

Fără îndoială, orice carte are un rost. În privința atingerii scopului propus se pot exprima puncte de vedere. Iar în cele ce urmează, voi exprima un asemenea punct de vedere.
Cred că volumul s-a voit pe sine ca o lucrare  “peste și dominând timpul, mulțumind pe toți și pe toate”. Dar, nu sunt vremile sub oameni, ci sunt bieții oameni sub vremi, ca să amintim vorbele cronicarului. O încercare de a răsturna acest adevăr fundamental nu avea cum să se termine decat, și folosesc cel mai blând termen care îmi vine la îndemână,  dezamăgind

.
Am să încerc să le iau pe rând. Primul capitol, ”Geografia, calitatea solului, relieful” , semnat de către Ana Neli-Ianas, este bogat în amănunte, scolastic întocmit, însoțit de grafice și imagini convingatoare. Cred că accest capitol este un succes .

Al doilea capitol, ”Almăjul de-a lungul timpului”,  trebuia să fie piesa de rezistență a cărții și coloana ei vertebrală. Sunt adunate acolo sumedenie de date, este folosită o bibliografie bogată, deși insuficientă, dar capitolul rămâne neconvingător și conținând destule concluzii eronate. Epoca veche (paleolitic, neolitic, bronz, Halstatt. La Tene și vremea romană ) este tratată corect și cu acribie, fiind, până la un punct, un adevărat inventar istoric. In schimb tratarea epocii medievale dezamăgește profund.

Autorii nu au înțeles rostul special al Almăjului în Evul Mediu, locul său special, aproape autonom, sub coroana maghiară și mai ales nu au înțeles originea districtelor militare. Autorii ajung să prezinte aceste districte ca pe un soi de inovație a regalității maghiare, când ele erau o realitate straveche, pur românească, pe care regalitatea maghiară a fost obligată să o recunoască și să o trateze cu respect. Faptul că în bibliografie nu par să fi fost folosite lucrările fundamentale asupra formațiunilor românești din Transilvania Evului Mediu, semnate de către Radu Popa, cu siguranță a contribuit la vehicularea unor concluzii greșite. De folos ar fi fost și folosirea studiului semnat de subsemnatul despre Cavalerii Teutoni în Banat (articol prezent și în volumul meu Borloveni, Cluj, 2008 pe care, se pare, unii dintre autori l-au consultat). Pentru epoca otomană utilizata mai cu atenție lucrarea lui Traian Birăescu, Banatul sub turci, Timișoara, 1934. Dar absolut dramatic insuficient și greșit este prezentat veacul al XVIII-lea bănățean. O perioadă esențială, dacă nu decisivă, în formarea caracterului bănățean. Nici nu putea fi altfel, căci două lucrări fundamentale: Sonia Jordan, Die keiserliche wirtschaft politik în Banat in 18 Jahrhundert, München, 1987 și Hans Wolf, Das Schulwesen des Temeswarer Banats in 18 Jahrhundert, Baden 1935,  au fost pur și simplu ignorate. Cărți care foloseau documente din Arhiva de război și civilă a Vienei, cărți care sunt esențiale și a căror citare nu este optativă. Pentru veacul XIX și până la 1944 autorii s-au străduit dar iarași cu poticneli. Sunt ignorate personalități almăjene esențiale, spre exemplu Colonelul Pavel Boldea, ajuns șef al preoților Ortodocși din armata cesaro-craiască. Nu sunt amintite personalități și rolulul lor în cadrul Comunității de Avere grănicerești. Mă gândesc la Lt.Col.Romulus Boldea (Prefect al Severinului în 1927-28 și 1938 și Președinte al Comunității de Avere în 1939-1944) care a acordat sumedenie de burse la școlarii merituoși din Banatul grăniceresc (între ei viitorul Mitropolit Nicolae Corneanu), la faptul că sub administrația lui a fost ridicat Hotelul “Cerna” din Băile Herculane și că din inițiativa lui a fost publicată “Istoria Comunității de Avere, a Dr. Antonie Marchescu. (Cu regret trebuie să spun că reeditarea acelei cărți de către acad.acad.P.I.Otiman, a fost făcută sub orice nivel editorial, de fapt a fost copiată ediția princeps cu toate greșelile, cu normele ortografice din momentul apariției și cu o hârtie de cea mai proastă calitate). Din bibliografie lipsește o altă lucrare esențială, cea a lui Petre Nemoianu,Valea Almajului apărută în volumul “Banatu-i fruncea”, Lugoj, 1929. Personal, găsesc exagerate meritele atribuite lui Iancu Conciatu ( prezentat de presa interbelică din Timișoara într-o lumină nefavorabilă, și total insuficiente cele care îl privesc pe Eftimie Gherman. La fel de expediate sunt rolul Episcopiei Caransebeșului și numele celor care au susținut material Biserica. (Mă refer din nou la un caz pe care îl cunosc, al lui Romulus Boldea din Borlovenii Vechi).  În general referindu-ne la bibliografie,  trebuie să sesizăm, din păcate, că o mare parte a lucrărilor foarte importante scrise despre Almăj, nu a fost nici parcursă și nici reprodusă în acest volum. Ceea ce desigur explică, în unele capitol, schematismul, sărăcia ideilor și a evenimentelor prezentate.

Tragica experiența a scurtei perioade din toamna lui 1944, când trupele sovietice au trecut pe acolo este scurt și cam impersonal prezentată. Ororile acelea sunt înfățișate ca detalii dintr-un trecut ireversibil. Este pomenit acolo învătătorul Vasilică Popovici dar nu sunt pomenite ororile pe care el si familia lui le-au suferit. Păcat!

Mai departe nu sunt redate îngrozitoarele persecuții din anii următori, genocidul, distrugerea în masă a populației germane a Banatului și modul în care economia și gospodăriile fruntașe almăjene erau distruse deliberat, bucată cu bucată. Sunt amintiți partizanii din Almaj dar nu și cozile de topor care i-au trădat sau care au acceptat să fie martori ai “acuzării” contra lor. Nu sunt amintite numele celor care au făcut în Almaj “colectivizarea” și crimele la care s-au dedat. Din amintire îl pomenesc pe Ilie Tola din Borlovenii Vechi, o bestie. Un adevărat scandal îmi pare însă punerea în paralel a unor gânduri exprimate de către Dr. Iuliu Maniu și Petru Groza. Dr. Iuliu Maniu un simbol al corectitudinii morale și Petru Groza, o bestie amorala și o rușine a politicienilor români. La fel de scandalos, la limita indecenței, imi pare faptul că, pentru a doua oară, o anume Icoana Budescu exprimă anume regrete pentru desființarea colectivelor din Almaj. Mai apoi nu este exprimat faptul că epoca stalinistă a însemnat distrugerea sistematică a Almăjului, a tradițiilor sale spiritual, economice, culturale și de ierarhie socială. Capitolul al 3-lea, ”Populație și locuire în Almăj” de Ana Neli-Ianas îmi pare scris bine și profesional, prin date și documentare, la fel cap.4 , ”Graiul almăjenilor” al Florinei Băcila mi se pare foarte convingator, cu observația că autoarea uită adesea tema pe care și-o propune –graiul almăjean și utilizează sintagma de bănățean, ceea ce ar presupune extinderea  ariei de cuprindere și obligă la considerații ample, având în vedere diversitatea subdialectului bănățean. Excelent mi se pare Capitolul 9, despre învățământul din Almăj, scris de profesorul Pavel Panduru care arată condițiile dramatice în care dascălii almăjeni, persecutați, marginalizați, au reușit să-și facă datoria. Capitolul 10, ”Cultura și Arta în Almăj”, scris de Florina Nica, este foarte informativ, util și bine scris. La fel capitolul 11, ”Traditii almajene” scris de Maria Vâtca și Diana Otiman merita lauda pentru utilitate. Sunt de părere că următoarele capitole dedicate vieții spirituale și culturale din Almăj ar fi trebuit adunate sub un singur generic . Mă refer la cap. 19,11 și 12 acesta din urmă dedicat vieții spirituale din Almăj scris de catre Gh.Rancu-Bodrog , o încercare merituasă, dar cred că insuficient a fost demonstrat faptul ca tot ce este superlativ în sufletul almăjan se datoreste Ortodoxiei românești. În acest context am rămas surprins de reproduceri de “biserici” de lemn almăjene din, zice autorul, veacurile XVI-XVII. Nimeni nu știe dacă acele biserici au existat și absolut nimeni nu poate ști cum arătau. Imaginile respective sunt fantezii care nu își aveau locul într-un capitol de prezentare a istoriei reale.
Mai multe detalii meritau cele doua mănăstiri almăjene, Putna și Țara Almăjului. Cât privește “Minoritățile” religioase și rolul lor în viața almăjenilor este prezentat, după părerea mea, cu prea mare generozitate .

Dupa părerea mea, capitolul al 13-lea,”Scrieri despre Almaj” este cel mai interesant. El a fost alcătuit de către Prof. Iosif Băcila și fiica sa Conf. Dr. Florina Maria Băcila. Scriitorii almăjeni sunt prezentați, în marea lor parte, într-o imagine cuprinzătoare. Dar sunt și excepții , cu atât mai surprinzătoare, când e vorba de unul din cei mai importanți ( dacă nu cel mai important ) scriitor al zonei și al Banatului, Ion Marin Almăjan, a cărui operă a fost prezentată, paradoxal, foarte parcimonios, alături de un scriitor a cărui operă este consemnată doar în manuscris. Un spațiu mai generos trebuia acordat activitații Părintelui Profesor Doctor Petrica Zamela. Dar spiritual Almăjului apare acolo viu și nemuritor. În ceea ce privește capitolul al 15-lea, scris de C. Goșa și acad, I.P.Otiman, care s-ar fi dorit a fi un soi de “finis coronat opus” dezamăgește mult…Autorii au căutat să mulțumească pe toți și finalmente au iritat pe mulți. In primul rănd ei comit o enormă greseală de logică. Folosesc o logică “circulară”, circulus in probando. Adică afirmația devine argument prin aceeași vorbă sau una similară. Cu alte cuvinte, ei par a spune  “În Almăj este rău fiindcă este o stare negativă”. Asta nu ajunge.

Este amintită depopularea Almăjului (în general în lume problema nu este depopularea, ci suprapopularea) dar, chiar așa fiind , de ce nu sunt amintiți cei vinovați de această depopulare? Cei care au silit generații de tineri almăjeni sa ia calea dureroasă  a “școlilor profesionale”. Este oare mai puțin rea depopularea prin “școli profesionale” decât cautarea de lucru în “apusul” Europei. Nu cred. Măcar parte din cei plecați în “apus” vor veni înapoi și vor putea relansa economic Almăjul. Nu este pomenită catastrofala administrație Sorin Frunzaverde. Un personaj cu asemenea nume predestinat nu ar fi trebuit să fie tolerat în viața publică din capul locului. Nu sunt amintite jafurile forestiere și încercările de distrugere a singurei bogății autentice a Almăjului, frumusețea naturii. Nu sunt amintite cazuri de încercare de furt și înșelăciune sfruntate. Așa a  fost încercarea Miclea-Țiriac la Bozovici sau încercările de “concesionare” fraudulentă și distrugere a râului Nera făcute de condamnatul penal Pavel Verindean al Prigorului. Graficele multiple și socotelile făcute în zone ale Elveției și Olandei nu sunt de ajutor. Almăjul nu este nici Elveția și nici Olanda.

Cartea dezamăgește fiind, voit sau nevoit, un soi de justificare a sistemului neamului prost care stăpânește Romania din 1990. Viitorul va fi al unui Almăj renăscut spiritual, invigorat demografic, inventiv, viu. Același ieri, azi, întotdeauna.

Am încheiat aceste rânduri în zori de ziuă, în gangul casei Boldea din Borlovenii Vechi. Era rece, dar senin și soarele urma să răsară peste brazii care dominau pădurea gospodăriei, ”cracul Boldei”. L-am urmărit cu ochii larg deschiși, pâna ce, răsărit, soarele mi-a umplut ochii cu lacrimi. Atunci am știut că o nouă dimineață s-a revărsat asupra Borloveniului.

--------------------------------------
Alexandru Nemoianu

Istoric
“Centrul de Studii și Documentare al Românilor-Americani”
(Valerian D. Trifa. Romanian-American Heritage Center)
Jackson , Michigan, USA
la

5 octombrie 2017

Sursa: M.G.