Simpozionul Internaţional LACRIMI
PENTRU NEMURIRE
Dragi
Prieteni,
vă invităm
în perioada 27 - 29 octombrie a.c., la Ediţia a II -a a Simpozionului
Internaţional “LACRIMI PENTRU NEMURIRE”, în memoria marilor interpreţi români
Doina şi Ion Aldea Teodorovici, unde vor fi prezenţi interpreţi de muzică
uşoară, compozitori, academicieni, scriitori, clerici, artişti, cercetători
istorici, pictori, critici literari, oameni de televiziune, cadre didactice,
elevi şi locuitori ai comunei Coşereni. Evenimentul se înscrie în derularea
proiectului naţional “Toamna Culturală Apollon - România”, ediţia a VI -a,
2017. Vă puteţi înscrie la Simpozion cu lucrări literare (poezie, proză, eseu,
reportaj etc.) în care să oglindiţi lupta dusă de cele două personalităţi
pentru menţinerea suveranităţii, unităţii naţionale şi independenţei României,
în vechile hotare. Pentru o mai bună organizare, aşteptăm înscrierea şi
lucrările voastre până la data de 15 octombrie 2017. Toate lucrările primite la
e-mail: ro.tv.kalin@gmail.com vor fi cuprinse într-o carte care se va lansa în
cadrul Simpozionului.
succes,
Anca Elena
Călin,
director
publicaţii Apollon-România
Adevărata origine a vălului Islamic
Ar fi bine să reamintim care este adevărata origine a
vălului islamic. Poate
după aceasta femeile vor refuza să îl mai poarte.
Vălul islamic sau burka
provine din Mesopotamia antică, din cultul zeiţei Astarte. Pentru a o onora pe
zeiţa dragostei carnale, toate femeile, fără excepţie, erau obligate să
întreţină relaţii sexuale întâmplătoare în pădurile din jurul templului. Pentru
a-şi ascunde identitatea, femeile din înalta societate obişnuiau să se învăluie
din cap până în picioare, fiind jenate de statutul temporar de prostituate.
„Când Iuda a văzut-o, a
crezut că este o prostituată, pentru că îşi acoperise faţa.”
Mustafa Kemal,
supranumit Ataturk reformatorul, primul preşedinte al Turciei (1923-1938), a
găsit o cale de a închide gura fundamentaliştilor din acea perioadă. Ataturk a
promulgat legea care interzicea purtarea vălului şi care dădea dreptul femeilor
să se îmbrace cum doresc, cu excepţia prostituatelor. Acestea urmau să poarte
obligatoriu burka pentru a se deosebi de celelalte femei.
Legea lui Ataturk a avut
un impact neaşteptat. A doua zi, toate femeile renunţaseră la vălul islamic.
Legea lui Ataturk este în vigoare şi astăzi.
Sursa: G/IL
CRINUL - Sfantul Nicolae Velimirovici
Crinul este
simbolul neîngrijorarii. „Luati seama la crinii câmpului cum cresc: nu se
ostenesc, nici nu torc” (Matei 6, 28). Ei îsi tes astfel de odajdii, ca nici
împaratul Solomon nu a fost îmbracat în asemenea vesminte întru toata slava sa.
Sfântul Nil Sinaitul, în lucrarea sa „Despre iubitorii de argint”, scrie despre
însemnatatea crinului ca simbol: „Sufletul desavârsit este asemenea crinului
între maracini, iar aceasta însemneaza sufletul care traieste fara griji
desarte în mijlocul celor care se îngrijesc de multe”.
Sfantul Nicolae Velimirovici,
Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti,
2009, p. 39
RUGACIUNEA SILITA - Sfantul Ioan din
Kronstadt
Rugaciunea
silita naste fatarnicie, îl face pe om incapabil de orice reflectie, apatic
fata de toate, chiar si fata de îndeplinirea obligatiilor sale. Aceasta ar
trebui sa-i faca pe toti cei ce se roaga asa sa-si îndrepte modul de a se ruga.
Trebuie sa ne rugam cu drag, cu vigoare, din inima. Nu din cauza supararilor si
necazurilor si nici din obligatie, „caci Dumnezeu iubeste pe cel care da cu
voie buna” (2 Corinteni 9, 7).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 52-53.
Peste o sută de lucruri despre cărţi
şi scriitori
1. Alexandre
Dumas a deschis, în Paris , primul local în care se găteau
frigărui.
I-a venit această idee după ce-a călătorit prin Caucaz.
2. Alexandru
Odobescu s-a sinucis după ce s-a îndrăgostit de o femeie cu
treizeci de
ani mai tânără decât el.
3. Alfabetul
cambodgian are 74 de litere...
4. Aproape
două milioane de oameni au luat parte la ceremonia de
înmormântare
a lui Victor Hugo, în 1885.
5. Arthur
Conan Doyle, autorul celebrelor povestiri cu Sherlock Holmes, era
de profesie
oftalmolog. S-a apucat de scris pentru că nu-i ajungeau banii.
6. Jack
Kerouac a scris faimoasa sa lucrare "Pe drum", pe role continuu, sub
influenţa
unui cocktail de substante care afectează creierul, printre care
alcool,
marijuana, benzedrine şi amfetamină.
7. Autorul
romanului "Robinson Crusoe" şi-a schimbat în 1703 numele din Foe
înDefoe. în
1896 J.M. Coetzee a scris un roman intitulat Foe în care continua
acţiunea din
Robinson Crusoe.
8. Autorul
trilogiei "Stăpânul inelelor", J. R. R. Tolkien, era un şofer foarte
nepriceput,
sforăia într-atât de tare încât era nevoit să înnopteze în baie
pentru a nu
o deranja pe soţie şi de asemenea, era un francofob înverşunat
- ura
francezii începând de la Wilhelm Cuceritorul.
10. Biblia
(în varianta King James) conţine 810.697 de cuvinte.
11. Bogdan
Petriceicu Hasdeu a fost atât de îndurerat de moartea fiicei
lui, încât
s-a îndreptat spre spiritism. Se spune că planul palatului pe
care i l-a
ridicat mai apoi fiicei, i-ar fi fost dictat în timpul şedinţelor
de spiritism
de către Iulia.
12. Bogdan
Petriceicu Hasdeu şi-a început cariera literară scriind în limba
rusă.
13. Camil
Petrescu s-a oferit voluntar să plece pe front şi a fost respins
în repetate
rânduri din cauza constitutiei sale astenice.
14. Casanova
a scris 42 de cărţi. Printre acestea se numără o traducere a
Iliadei în
italiană, câteva cărţi de istorie, una de science fiction în
care
anticipează avionul, televizorul şi maşina şi 12 volume de memorii.
15. Cea mai
scumpă carte vândută vreodată a fost un exemplar din
"Canterbury
Tales" de Chauser din 1477.
Aceasta a
fost scoasă la licitaţie în 1998 şi vândută cu peste 4,6 milioane
de lire
sterline.
16. Cel mai
bătrân laureat al Premiului Nobel pentru literatură a fost
Doris
Lessing, la 88 de ani.
17. Cel mai
tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Literatură este Rudyard
Kipling, la
42 de ani.
18. Charles
Dickens dormea şi scria întotdeauna cu faţa spre nord.
19. Cu
exceptia lui William, toti membrii familiei Shakespeare au fost
analfabeţi.
20. Cum pe
vremea aceea nu existau nici maşini de scris şi nici
calculatoare,
soţia lui Tolstoi a trebuit să copieze de mână tot romanul
"Război
şi Pace". De 7 ori !
21. Doar doi
laureaţi ai Premiului Nobel pentru Literatură au refuzat să-l
ridice:Boris
Pasternak şi J.P. Sarte.
Primul sub
presiunea autorităţilor sovietice, iar cel din urmă pentru că nu
dorea să-i
fie asociat numele cu o instituţie. Interesant este şi faptul că
premiul
respectiv consta în câteva sute de mii de dolari.
22. Don
Quijote este cel mai bine vândut roman din lume. Până în prezent au
fost
comercializate peste 500 de milioane de exemplare. Al doilea pe listă
ar fi
"Povestea
a două oraşe", de Charles Dickens.
23. Duşmanul
de moarte al lui Sherlock Holmes este profesorul Moriarity.
24. E. A.
Poe s-a căsătorit cu o verişoară de-a sa, care avea doar 13 ani.
25. Emily
Dickinson, cea mai mare poetă a Statelor Unite, nu a publicat
decât 7
poeme de-a lungul vieţii ei. Ieşea arareori din casă, iar
majoritatea
membrilor familiei sale nu ştiau că ea scrie.
26. Ernest
Hemingway s-a sinucis la 61 de ani. Nu a fost însă singurul din
familia sa
care a recurs la acest gest. Atât tatăl cât şi fratele său şi sora
sa s-au
sinucis.
27. F. Scott
Fitzgerald era înnebunit după picioarele femeilor. Deşi nu
permitea
nimanui să-i vadă picioarele, atunci când el le zărea pe cele ale
altora se
excita imediat.
28.
Fantomele apar în patru piese de teatru shakespeariene: Iulius Cezar,
Hamlet,
Richard al III-lea şi Macbeth.
29.
"Ferma Animalelor" de George Orwell a fost cenzurată în U.R.S.S. şi
refuzată
iniţial în Marea Britanie, la sfatul unui ofiţer care s-a dovedit
mai târziu a
fi spion sovietic.
30. Franz
Kafka era veşnic nemulţumit de cum arăta, aşa că se dezbrăca
complet
foarte rar - de exemplu, deşi credea că spa-urile nudiste îi vor face
bine la
sănătate, nu îşi dădea niciodată pantalonii jos.
31. Gabriel
Garcia Marquez a refuzat n repetate rânduri ca magistralul său
roman
"Un veac de singurătate" să fie ecranizat.
33. Honore
de Balzac adora cafeaua - în decursul unei zile el consuma circa
50 de ceşti
de cafea tare, turcească. Dacă nu avea posibilitatea să fiarbă
cafeaua,
scriitorul sfărâma nişte boabe şi le mesteca.
34. Ian
Fleming, pasionat de ornitologie, şi-a numit personajul James Bond
după
ornitologul american cu acelaşi nume.
35. În 1939
scriitorul american Ernest Vincent a scris un roman de peste
51.000 de
cuvinte, niciunul conţinând litera e.
36. În
fiecare an în Statele Unite se publică peste 50.000 de titluri noi.
37. Ân
întreaga sa carieră de pilot, Saint-ExupÃery a suferit 15 accidente
aviatice.
38. În
Mizerabilii, Victor Hugo foloseşte o frază lungă de 823 de cuvinte.
39. ÎŽn
poemul său "Paradisul Pierdut",John Milton foloseşte peste 8.000 de
cuvinte
diferite.
40. În
S.U.A. în fiecare secundă sunt cumpărate 57 de cărţi.
41. În
Spania se publică anual mai multe cărţi decÂt au fost traduse în
toate ţările
arabe În ultimi 500 de ani.
42. În
timpurile în care G.G. Marquez abia îşi începea cariera de scriitor,
de multe ori
nu avea bani pentru chirie şi nu de
puţine ori a fost nevoit
să înnopteze
în bordeluri.
43. În
ultimii 12 ani din viaţă, Casanova a lucrat ca bibliotecar.
44. Iniţial,
Ray Bradbury şi-a numit romanul "Farenheit 471",
"Pompierul".
45. Iulia
Hasdeu, fiica lui Bogdan Petriceicu Hasdeu, a fost un copil-minune
care la 11
ani a absolvit Colegiul Naţional Sfântul Sava şi, în paralel,
Conservatorul
de muzică din Bucureşti, iar apoi a studiat la Sorbona. La 17
ani a reuşit
să publice un volum de poezii în franceză.
46. Jack
London este considerat ca fiind primul scriitor care a devenit
bogat exclusiv
de pe urma cărţilor sale. Asta după ce a fost refuzat de nu
mai puţin de
600 de ori şi era să se lase de scris după ce a primit doar 5
dolari
pentru prima sa povestire acceptată.
47. James
Joyce a suferit de cinofobie, keraunofobie şi hidrofobie, adică
îi era frică
de câini, fulgere şi apă.
48. James
Joyce era interesat de actul sexual extrem de mult, până la
obsesie.
şi-a început viaţa sexuală foarte devreme, alături de o prostituată.
Până după
căsătoria cu Nora, a continuat să se culce cu prostituate,
dezgustat de
act, dar convins că experientele îi vor folosi.
49. James
Joyce şi-a petrecut şapte ani din viaţă scriind romanul "Ulisse".
50. John
Keats avea doar 1,5 metri înălţime, la fel ca şi William Blake.
51. La
fiecare două săptămâni o limbă dispare pentru totdeauna.
52. La
sfârşitul lunii februarie din 1974, scriitorul de ficţiune şi
consumator
de amfetamină, Philip K. Dick, în timp ce se odihnea în casa
lui, a avut
o serie de viziuni puternice. Acestea au continuat şi pe tot
parcursul
lunii următoare, o combinaţie de modele geometrice ii cu
imagini
ecleziastice, cu scopul de
a crea interpretări noi şi profunde a istoriei religioase şi
literare.
53. Lev
Tolstoi a suferit de cazuri grave şi frecvente de depresie şi, în
cele din
urmă, a devenit un ascet rătăcitor în cursul vieţii sale octogenare.
Tragic, el a
murit după ce s-a îmbolnăvit de pneumonie, plecând în miezul
nopţii şi în
mijlocul iernii spre gară.
54. Lev
Tolstoi era un Don Juan în timpurile sale. A rămas celebru pentru
ceea ce a
făcut în noaptea nunţii sale cu Sophia Behrs (în vârstă de 18
ani): a
obligat-o să-i citească jurnalele întreaga seară pentru a o pregăti
cu
obiceiurile lui sexuale şi a-şi mărturisi toate aventurile amoroase pe
care le
avuse până atunci.
55. Liviu
Rebreanu a creat personajul lui Apostol Bologa din "Pădurea
Spânzuraţilor"
inspirându-se
din viaţa familiei sale.
Personajul
principal este, de fapt, o copie destul de fidelă a fratelui
său, Emil,
spânzurat la Ghimeş în 1917.
56. Lui
Edgar Allan Poie îi era frică de întuneric. Posibil, una din
cauzele care
a dus la această fobie a fost faptul că în copilărie viitorul
scriitor
a învăţat în
cimitir.
57. Lui
Joseph Heller i-au trebuit 8 ani să termine romanul "Catch 22".
58.
Manuscrisul original al romanului lui Steinbeck "Despre şoareci şi
oameni"
a fost mâncat de un câine.
59. Marin
Preda nu scria niciodată cu pixul, sau creionul. Scria cu un
stilou cu
peniţă de aur, care după moartea lui nu a mai funcţionat niciodată.
Peniţa era
tocită mai mult într-o parte şi pentru a scrie cu el trebuia să
ştii cum să
îl ţii şi în ce poziţie să îl apleci, dar nimeni nu a reuşit să
îl facă să
scrie.
60. Mark
Twain adora pisicile şi ura copiii (a vrut să-i facă o statuie
regelui
Irod).
61.
Marquizul de Sade a avut, fără îndoială, o viaţă excentrică. Credinţele
sale
culturale stăteau la confluenţa ideilor revoluţionare legate de libertatea
sexuală şi
morală, narate, de altfel, în multe lucrări de ale sale şi de
unde noi am
moştenit termenul de sadism.
În 1803, nu
mult după încarcerarea sa, el a fost declarat nebun şi plasat
într-un
azil. Dar nici în azilul respectiv, de Sade nu a renunţat la
relaţiile
sale sexuale ilicite, până la moartea sa din 1814.
62. Mircea
Eliade, autorul unor capodopere precum "Maitreyi" sau
"Romanul
adolescentului
miop"
(o lectură recomandată tuturor adolescenţilor), a fost, probabil,
pro-legionar.
63. Monstrul
din romanul "Frankestein" scris Mary Shelly nu are nume, deşi
scriitoarea
obişnuia să-i spună Adam.
64. Numele
celor trei muschetari din romanul lui Dumas sunt: Porthos, Athos
şi Aramis.
(Sic!)
65. Până în
prezent, s-au scris mai bine de 20.000 de cărţi despre şah.
66. Pe
vremea lui Shakespeare nu existau femei actori, aşa că toate
rolurile
erau interpretate de bărbaţi.
67. Prima
Biblie în limba eschimosilor a apărut la Copenhaga în 1744.
68. Prima
carte scrisă de L. Frank Baum avea ca subiect creşterea găinilor.
69. Prima
povestire poliţistă scrisă vreodată i-a aparţinut lui E.A. Poe. În
"Crimele
din Rue Morgue", acesta îl introduce pe detectivul Auguste C.
Dupin.
70. Primul
dicţionar în engleză a fost scris de Noah Webster. I-au trebuit 36
de ani ca
să-l termine.
71. Primul
roman american din care s-au vândut mai mult de un milion de
copii a fost
"Coliba unchiului Tom" de Harriet Beecher Stowe. Aceasta stătea
la o casă
depărtare de Mark Twain.
72. Primul
scriitor care a terminat (l-a dictat, de fapt) un roman la o
maşină de
scris a fost Mark Twain.
73.
Prizonierii din Brazilia îşi pot reduce sentinţa dacă se apucă de citit
cărţi.
Pentru fiecare carte citită li se scad 4 zile din sentinţă. Din
păcate nu li
se pot scădea mai mult de 48 de zile într-un an.
74. Romanul
Anna Karenina are peste 800 de pagini, dar a fost publicat
iniţial sub
forma unui foileton.
75. Romanul
lui Marcel Proust, "În căutarea timpului pierdut", conţine
aproximativ
1,7 milioane de cuvinte.
76. Romanul
"Mândrie şi prejudecată" de Jane Austen s-a numit iniţial
"Primele
impresii".
77. "Să
nu ucizi o pasăre cântătoare" este singurul roman scris de Harper
Lee. Cu
toate acestea a câştigat premiul Pulitzer şi a stat timp de 88 de
săptămâni pe lista best seller-urilor.
78. Samuel
Beckett a jucat crichet pentru Universitatea din Dublin.
79.
Scriitorul belgian Georges Simenon este unul dintre cei mai prolifici
autori. Timp
de mai multe zeci de ani, obişnuia să termine o carte la
fiecare 11
zile. A publicat peste 530 de cărţi, majoritatea sub pseudonim.
80.
Scriitorul science-fiction şi horror, H.P. Lovecraft‚ a avut o stare
mintală
condiţionată atât de influenţe interne, cât şi externe. El a
suferit de
tulburări de somn.
81.
Scriitorul şi omul politic român Ion Ghica a fost guvernator al insulei
Samos (unde
a trăit Pitagora).
82. Se
estimează că 14 cuvinte noi sunt înglobate în limba engleză zilnic.
83. "Şi
vremea e ca să ucizi", romanul de debut al lui John Grisham, a
fost refuzat
de 28 de ori
înainte de-a fi publicat.
84. Somerset
Maugham era bisexual practicant.
85. Toţi
banii obţinuţi de James M. Barride pe urma cărţii "Peter Pan" au
fost donaţi
unui spital.
86. Vârsta
medie a laureaţilor Premiului Nobel pentru Literatură este de 64
de ani.
87.
Vocabularul unei persoane normale este format din 5 - 6.000 de cuvinte.
88. Voltaire
leşina ori de câte ori mirosea trandafiri.
89. Walt
Whitman, Edgar Allen Poe, Henry David Thoreau, Rudyard Kipling,
Mark Twain
şi Beatrix Pottersi-au publicat singuri cărţile.
90. William
Faulkner a muncit câţiva ani ca poştaş, până când s-a
descoperit
că el arunca scrisorile nelivrate în coşul cu gunoi.
91. William
Shakespeare a inventat peste 1.700 de cuvinte.
92. William
Shakespeare s-a căsătorit la 18 ani cu Anne Hathaway, care avea
26 de ani şi
era însărcinată în trei luni.
93. Cea mai
bine vândută carte din sec. al XV-lea este un roman erotic
numit
"Povestea a doi iubiţi", scris de Papa Pius al II-lea.
94. Poetul
englez Byron (1788-1824) era într-atât de îndrăgostit de
civilizaţia
elenă încât s-a dus în Grecia să lupte împotriva turcilor în
războiul
grec pentru independenţă. Acolo s-a procopsit cu o răceală care
i-a fost
fatală. Grecii îl consideră un erou naţional.
95.
Monumente ridicate în cinstea poetului ucrainian Taras Shevchenko se
găsesc în
peste 1.200 de locuri din lume. Majoritatea, bineânţeles, se află
în Ucraina.
96. Există o
serie de scriitori care obişnuiau să scrie stând în picioare.
Printre
aceştia se numără: Ernest Hemingway, Thomas Wolfe, Lewis Carroll,
Vladimir
Nabokov şi Philip Roth.
97. Edgar
Allan Poe a intrat la Universitatea din Virginia la vârsta de 17
ani. în
primul an, însă, şi-a pierdut toată bursa la pariuri şi a fost dat
afară.
98. Până să
ajungă unul dintre cei mai bogaţi scriitori ai vremii, Jack
London a
trăit în sărăcie, schimbând mai multe slujbe: fermier, vânzător de
ziare,
marinar, pirat, căutător de aur s.a.m.d. Din pricina vagabondajului
a ajuns de
mai multe ori la închisoare.
99. Fyodor
Dostoevsky era un cartofor împătimit şi adeseori scria pentru
a-şi putea
plăti datoriile.
100. Gorky
înseamnă în rusă "amar".
101. Cel mai
mare creier din lume (al unei persoane normale) i-a aparţinut
scriitorului
rus Ivan Turgheniev. Creierul acestuia cântărea aproape două
kilograme.
102. Tolstoi
avea mai bine de 2 metri înălţime şi iubea să joace cărţi. Pe
bani. Odată,
după un joc care-a durat trei zile şi două nopţi, a reuşit
să-şi piardă
casa.
103.
Lermontov, celebru pentru poemul său "Demonul" a murit la doar 27 de
ani în urma
unui duel.
104. La 8
ani după ce-a câştigat National Book Award, scriitorul Jerzy
Kosinski
şi-a retrimis cartea sub un alt nume şi titlul mai multor edituri,
pentru a
testa editorii. Nu mică i-a fost surpriza când a fost refuzat de toţi
(27 în
total), inclusiv de editura care-l publicase în prealabil.
105. Ernest
Hemingway suferea de peirafobie – teama patologică de-a vorbi
în public.
106. Byron
suferea de "nebunie afectivă". În timpul şederii în Veneţia se
zvoneşte că
ar fi avut în jur de 250 de amante, într-un an.
107. Charles
Dickens avea ca hobby€ - hipnoza. Nu de puţine ori a încercat
s-o adoarmă
astfel pe soţia sa.
108. Oscar
Wilde şi-a petrecut doi ani în închisoare pentru - sodomie.
109. Lewis
Carroll suferea de vreo 20 de boli diferite. Exista printre
exegeti
suspiciunea că el ar fi fost de fapt Jack Spintecătorul.
<https://www.avast.com/sig-email?utm_medium=email&utm_source=link&utm_campaign=sig-email&utm_content=emailclient>
Virenfrei.
www.avast.com
<https://www.avast.com/sig-email?utm_medium=email&utm_source=link&utm_campaign=sig-email&utm_content=emailclient>
<https://mg.mail.yahoo.com/neo/launch?.rand=7tt7n7mepttl5#DAB4FAD8-2DD7-40BB-A1B8-4E2AA1F9FDF2>
Sursa: Pr. Alexandru Stanciulescu Barda
Ziarul Meridianul Iași – Vaslui – Bacău nr. 39 de joi 05 octombrie 2017
Lectură plăcută!
---------
Editura Junimea la Târgul de Cărţi şi Arte Frumoase „Arca lui Gutenberg" şi FITPT
Trimitem afişele-program ale evenimentelor înscrise de editura Junimea în agenda Târgulului de Cărţi şi Arte Frumoase „Arca lui Gutenberg" 2017 şi a Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr.
Vă invităm, vă aşteptăm să fiţi alături de editura Junimea şi revista Scriptor la întâlnirile proiectate, dedicate autorilor junimişti şi celor mai recente titluri.
Cele mai bune urări,
Redacţia JUNIMEA-SCRIPTOR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu