O noua carte de Dani Mihu

Adolescent din nou

                                                pentru... ştie ea

Mă simt din nou adolescent

Iubind pe îngerul din tine

Şi nu mai sunt deloc atent

Ce vârstă trece, ce an vine...

În tot ce poartă tragedii

Iar trece timpul ca o glumă,

Măcar să mai rămânem vii

Nu minusul ascuns în sumă!

Să fim mai veseli când ni-i greu,

Adolescenţa-i o fereastră,

Ea-i zâmbetul lui Dumnezeu,

E viaţa Lui în viaţa noastră.

Când filele din calendar

Se rup, de vânt de timp bătute,

Din toate ce revin mai rar

Luăm amintiri ca pe redute.

Căldura fuge din lumini,

Îmbătrânim ca trup şi clipă,

Colegii ne devin străini

De aer n-ar găsi aripă.

Un continent de dor străbat

Iubiri din era efemeră,

Acum, femeie şi bărbat,

Sunt foşti copii ce încă speră...

Cum n-a fost totul în zadar

Şi nu am fost colegi cu ceaţa,

Avem, păstrăm, ducem un dar:

Iubirea ne e însăşi viaţa!

Din când în când ne mai vedem,

Ne-mbrăţişăm cu ani în braţe,

Şi, cel mai mult, din toate vrem

Ca lipsa lor să nu ne-nhaţe.

Oricât de-aproape-s înserari

Şi întunericul e monstru

Avem colegi în multe zări,

Ei, stele sunt pe cerul nostru.

Contra la bezne vin cu ei,

Ne-apropiem prin depărtare,

Colega mea, colegii mei

Răspuns la viaţa întrebare!

Aici, aproape de final,

Strângem din drumuri paşi de gală

Şi o îmbrăţişez banal

Pe ea, ce este specială.

Dar şi aşa distanţe dor,

Şi tandra micşorare doare

Îndrăgostit nemuritor

De forma ei cea trecătoare.

 ~*~

Daniel Mihu