vineri, 6 octombrie 2017

O noua carte de Dani Mihu






Adolescent din nou
                                                pentru... ştie ea


Mă simt din nou adolescent
Iubind pe îngerul din tine
Şi nu mai sunt deloc atent
Ce vârstă trece, ce an vine...

În tot ce poartă tragedii
Iar trece timpul ca o glumă,
Măcar să mai rămânem vii
Nu minusul ascuns în sumă!

Să fim mai veseli când ni-i greu,
Adolescenţa-i o fereastră,
Ea-i zâmbetul lui Dumnezeu,
E viaţa Lui în viaţa noastră.

Când filele din calendar
Se rup, de vânt de timp bătute,
Din toate ce revin mai rar
Luăm amintiri ca pe redute.

Căldura fuge din lumini,
Îmbătrânim ca trup şi clipă,
Colegii ne devin străini
De aer n-ar găsi aripă.

Un continent de dor străbat
Iubiri din era efemeră,
Acum, femeie şi bărbat,
Sunt foşti copii ce încă speră...

Cum n-a fost totul în zadar
Şi nu am fost colegi cu ceaţa,
Avem, păstrăm, ducem un dar:
Iubirea ne e însăşi viaţa!

Din când în când ne mai vedem,
Ne-mbrăţişăm cu ani în braţe,
Şi, cel mai mult, din toate vrem
Ca lipsa lor să nu ne-nhaţe.

Oricât de-aproape-s înserari
Şi întunericul e monstru
Avem colegi în multe zări,
Ei, stele sunt pe cerul nostru.

Contra la bezne vin cu ei,
Ne-apropiem prin depărtare,
Colega mea, colegii mei
Răspuns la viaţa întrebare!

Aici, aproape de final,
Strângem din drumuri paşi de gală
Şi o îmbrăţişez banal
Pe ea, ce este specială.

Dar şi aşa distanţe dor,
Şi tandra micşorare doare
Îndrăgostit nemuritor
De forma ei cea trecătoare.

 ~*~
Daniel Mihu
















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu