Ferghete - Căutând după mere 11

Căutând după mere 11

Dragomir era fecior, îi sta bine arăta ca bărbat chipeş în toată firea (Silvia pe care am întâlnit-o măritată cu Pop în Nădăşel, Cj. avea toată admirația față de tata, de Dragomir, şi cât am stat la castelul de aici, unde era şi Dispensarul sanitar veterinar până s-a ridicat o clădire la Mihăieşti în cadrul comunei Sâmpaul, dar eu am locuit la Nădăşel 8n, castelul lui Molnar şi după ce s-a înfințat U J C A P-ul Nădăşel şi am mai locuit şi Silvia tot mereu aducea vorba de tata împrospatându-şi tot mereu aprecierile). Asta mă face să-o suspectez de o relație amoroasă cu Dragomir, cum în mod cert avuse şi cu Domnița lui Sanfora şi de care se îngrijora, ca nu cumva să nu fi rămas cu burta la gură şi frica asta îl zgâmba (ce-o zice tata de cumva o naşte Domnița, că el n-o ferise când o puse cu curul pe mălăină şi lăsase sămânță bărbăteasca, spermatoizi, să se dezvolte? şi purta frica lui bunicul Viorel, care nu-i curăța ouă şi avea autoritate Viorel, tata lui Dragomir şi Vasile Sima a zis fără drept la comentariu, la replică: "banii fac bani şi pula face copiii, 

prunci şi tot aiesta năzdravân îmi spune, că la Lăpuşu-Românesc a fost coleg cu distinsul profesor Grigoare Leşe, profesor şi rabsod doinitor, care revenit acasă la Lăpuşu-Românesc, Maramureş era cu sticla în mână, ca şi el, Vasile Sima şi ieşiți  în stradă după împuşcarea eroului național Nicolae Ceausescu, au ieşit cu alții în stradă strigând: --"Oleo, Oleo-le, Ceauşescu, nu mai e !" şi susținea, că suferința poate fi un brend al României şi eu zic de ce nu poate fi brend al României: "doina şi lumina" ...? ). Asta a fost cauza care l-a dus pe Dragomir la creanga unuia din cei doi nuci crenguroşi, ascunzătoatre de multe ori pentru haiducul Duliş.

Vasile Sima a Şutului din Oşorhel, Bobâlna –Orpret Orpret, apă lină, vorba scriitorului popular Alexandru Cristea din părțile locului, deci Vasile aiesta se tot înghesuieşte, îngramădeşte, se tot crăceşte, lungeşte, dă din cote la "bâza" , ca un Păsarilă-Laț-Lungilă-Ocihilă-Gerilă-Srâmbă-Lemne-Sfarmă-Piatră pe lângă Harap-Alb să intre şi el în povestea mea făcându-se, Doamne de poveste, chipurile, c-au fost şi la el acasă în Oşorhel mai mulți frați şi el, mezinul a fost crescut de bunici în Maramureş pe la Lăpuşu-Românesc unde i-a scos Dumnezeu în cale pe màndru şi omenosul Grigore Leşe coleg la şcoala elementară, generală, uneori având ocazia să se zbănțuiască la un pahar de vorbă, cu renumitul Grigore la nişte ieşiri în stradă ca cea din decembrele revoluționar '89 

ieşiri nemaipomenite, povestindu-şi de cum a fost în clasele elementare, o copulărie fericită de care-i depărtase destinul fiecăruia aparte, ca cerul de pământ unul ajungând la Porțile Cerului profesor univerisitar la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" şi redactor Radio şi T V R, cu excelență şi experență bogată, avându'şi ieşirile lui Grigore între oameni ca om având un lanț a slăbiciunii personale fără pereche, pradă a unor emoții omeneşti scuzabile, că ieşea din tipar, din şablon, deşi românii am fi făcuți pe acelaşi calapod fercheş, fistichiu şi țifraş de frumos cu făinoşag, prețuire şi drag cum mai rar e doar în Carpați floarea mioritică de colt, pe stei de stâncă, dar nu stânca de care se poticnesc oamenii fără Dumnezeu, 

era fără pereche după povestea lui Vasile Sima, fostul lui coleg Grigore Leşe, prin ce-mi povestea şi Văsălica fostul lui coleg era omenească minune obişnuită, chiar şi pentru Iisus îmulțind trei peşti şi cinci pentru a hrăni la cinci mii de copii, femei şi bărbați nu era ce era o minune, deşi în pustie era rară şi oaza şi nici mana cerească nu ploua zi de zi cu drept firesc, punctual, de a fi natural, pământesc, deci ce ne-om mira de unele ieşiri furtunoase din şablonul eleganței şi elitei intelectuale, că unde-i minte şi prostie, domnie, este, chiar dacă domnul e domn, popă de Gâlgău, şi-n şanț, după cum zice guraliv doctoraşul Tamaş Virgil originar din Pâglişa, aşa şi colegul şutului din Oşorhel, între cunoştiințe şi Grigore nu se diferenția cu nimic de noi veri rămaşi în plebe, la nivelul omului neşcolat, ca el prin facultăți, cu doctorate reale, dar de la un pahar de vorbă nu era mai distinct de turmă, o oaie cufurită putând cufuri  întrega turmă, cum şi o vacă cufurită întreaga ciurdă, cireadă, că şi el Grigore, ca împăratul merge pentru treburile sale, pentru necesități, ca împăratul pe jos ... şi când s-a strigat unanim: "Oleo, oleo-le..., ce să fi făcut ? 

nu i s-ar fi stat bine cu capul neplecat tăiat de sabie, deci nu putea să fie mai cal-breaz, mai prejos, ca mulțimea, mulțimea care drogată cu alchol era înebunită, laşă de frică şi ca o haită de lupi care dă iama în turma de oi, deşi ciobanul disperat striga: "lupul, mă!", striga disperat, că n-avea calitățile păstorului blând, deşi i se părea a fi stăpânul adevărului absolut, ca Petre Țuțea, chiar dacă în gândul lui Leşe se ascundea cu noblețe, că aiesta Nicolae Ceauşescu e o valoare autentică, e geniul Carpaților, pe vatra mioritică a românilor, dar n-o putea spune cu riscul de a fi linşat cum voiseră cu Maria Magdalena din Magdala şi ar fi făcut-o dacă nu s-ar fi nimerit, voie cerească, Iisus pe acolo, aşa, că şi Grigore Leşe a vroit ce-a vroit mulțimea, 

că nu mă vreți, voi, vă vreau eu, zicea prostimea, ca Lăpuşneau, care nu conştientiza ce-au pierdut şi ce pierd tăindu-şi creanga de sub picioare ținâdu-se, vezi, Doamne, mai deştepți ca tipul aielă, țignul din lgendele lui Petru Ispirescu, prin împuşcarea celui ce a stat cu Ilenuța, cea din cabinetul 2, la balcon, chiar dacă academiciana avidă de putere era mai îndrăcită, ca o soacră rea de muscă, poamă acră, a poporului, mulți neavând-o la inimă pe ea, pe tovarăşa Petrescu florăreasa care uitase de unde plecase, dar cum se mai întâmplă viața mergând fără nici o poticnire înainte mai poți comenta mai zicând ceva contra ? 

şi dacă ai face-o fiind însă copilul aceleeaşi scroafe problema e cu ce te-ai alege, n-ai fi luat de val şi-n larg scufundat ca un titanic ori, ca bricul Mircea, deşi e "cu toate pânzele sus", ca Radu Tudoran, cel care mă premiase  cu-n litru de cerneală, cu o mie coli şi un stilou bun, la rubrica "Două coloane" a lui Aristotel Bunescu din Suplimentul Literar-artistic Scânteia Tineretului.

Lui bunicu-su lui Vasile Sima, i-o zis de-a Şutului în Oşorhelu-Bobâlnei, nu lui tată-su Ioan, l-o ciufulit, poreclit, supra-numit: Şutu şi probabil că n-avea coarne ca celalți oameni (uniii în mod sigur aveau şi dacă le-o dat Dumnezeu ca oameni blăsniți le purtau la vedere, că oamenii-s şi deocheți, unii cetățeni a Oşorhelului, despre care Viorel Pop învățător a scris cu acurațe şi adevăr, în monografia satului şi satelor: Bobâlna, Antăş, Blidăreşti, Vâlcele şi Oşorhel (de pe muntele răsculaților domină împrejurimile pitoreşti un monument in memoriam răsculații de la  Orpret şi o cruce stil cea de pe Caraiman din Făgăraş mai la poalele acestui deal, ca, cinstire a eroilor care au prigonit dându-şi viața luptând cu dragoste şi dor pentru apărarea patriei, luptând cu abnegație contra năvălitorilor cruzi şi nărăvaşi, lacomi şi avari, ca orice răi aflați în anumite timpuri de cumpănă, vicistitudine şi vraieşte de război şi înfometare, 

sărăcire pe care n-o scoți cu boii din casă, că omul sărac n-are boi, dar navălitorii mişte înrăiți abuzează de bunătatea acelora desupra cărora sun stăpâni spâni peste sufletul a celor drepți şi cinstiți, alduiți de Dumnezeu, dar puşi de Dumnezeu la grea încercare ca pe Iov, ca să vadă ce credință aparte au fiecare popor...) revenind la aiesta din Oşorhel, care îmi zice, fac corectare: tata Ioan şi mama Nastasia având 7 copiii, pe mine cel mai mic m-a dat de pe adoua, la un frate de a tatii, Ghiurca, care n-avea copiii, deşi însurat în Lăpuşu-Românesc după o unguroică şi astfel de pe clasa adoua am fost coleg cu Grigore Leşe care a ajuns om mare, după cum o ştiți deja, că n-a făcut-o şi nu face umbră degeaba pământului, silindu-se,c a un notător de performanță să dea cartea cea bună, asul, pe masă, deşi dintr-o familie de oameni săraci se trăgea Grigore Leşe, frate ca Pintea-Viteazu de la Mogoja, frate cu ceea ce zice, cu "suferința", un impecabil posibil brend al României cu-n imens sens al vieții în spațiu mioritic, spațiu de doină şi lumină, Doamne, şi vezi cum pragmatic l-a descris cu dor de dor Eminescu, în verdele crud de România-Bacovia, Ben Todică, un Brâncuşi de România şi un melancolic Bacovia în Australia, dar ce zic: "cel la care-n casa lui părintească am fost de nenumărate ori, la Grigore Leşe, în Târgu –Lăpuş (Lăpuşu-Românesc, ca un copil înstrăinat de casa lui, de hotarele mustind de istorie şi de poveste mândră, înstrăinat de hotarele natale, Bobâlna, eram socotit de ce nu într-un fel orfan şi la cheremul lui unchiu şi mătuşa (în casa lui Leşe părinții lui aveau plinătatea omenească a ospitalității şi omeniei întâlnită, ca-n România şi-n țara soarelui, China, că eu eram la bunăvoința şi bunăcuvința altora, ca un bătut de Dumnezeu, bătut de soartă cunoscând aici şi pe mândra mea, un crâmpei de dragoste şi de "citadelă sfărâmată de Baranga, că n-am reuşit să mă căsătoresc cu ea fiind un Petru cel scurt din nişte țărani a lui Dinu Săraru").

Dragomir era un mai altfel de personaj, ca de roman modern deabia schițat, ca o zi de iarnă, care îl sucise şi răsucise, îl puse pe gânduri, pe jar aprins, ca pe ursul de circ, că se stârnise, ca din senin viscolul-vântoasă care mătură omătul, zăpada, şi pulberea fină îl orbise şi pe el, dar distinse cu ochii lui lăcrămând, ca şi când s-ar fi uitat direct la soare în plină vară, văzuse în omătul lins, ca o furtună de nisip în plin pustiu cu dune şi oaze salvatore spre care te poate conduce şi fata morgana dacă n-o vorbeşti de rău, când şi nevoia îți sare-n ajutor dacă ți se strică carul în pădure, că după lemne verzi meri cu lemne uscate, nu-i aşa? Şi, dragul de Dragomir văzuse în albul lins, netezit al zăpezii, văzu tipărit urme de paşi, de picioare desculțe şi undeva-n orizont arătarea unui păr lung de femeie depărtându-se undeva-n orizont, acolo unde aveai iluzia că cerul atinge pământul ori îl poți atinge cu mâna şi oile speriate ca de fiară sălbatică se împrăstiaseră cât zarea pierzându-le din vedere, ca şi cum le-ar fi furat zmăul lăsându-l năuc năucit, zăpacit, cu frică în suflet, că oile are să dea nas în nas cu jupânul lup, cu cumătru caprei cu tri iezi, lupul pe timp de iarnă fiind, vezi, Doamne, pe timp de iarnă fiind flămând, scheunând de foame, că cumătră-sa nu gatase de fiert sarmalele, ca să-l poftească pe dumnealui la ospățul de pomină cum le-a fost vorba (Dragomir îşi puse în gând întrbându'se: "o să reuşesc s-abat oile şi să strâng oile la olaltă până când se îngână ziua cu noaptea pentru a le mâna către sat, să le dau proprietarilor în grijă, în primire, până cealaltă zi, nevătămate şi-ntregi, ca să nu lase cât hotarul cioante şi ciontițe şi oamenii să sară cu gura cât o şură, ca un blaur urieş înjurându-l, că le-a prăpădit mândrețurile şi dragile de oi la care fiecare gazdă ținea, ca la ochii din cap, că şi asta era lângă văcuțe averea lor şi lui chiar de asta îi era frică să nu fi nimerit iosagul în gura lupului şi el să fie făcut în toate formele, că n-a putut cota nici de nişte oi, că nu-i bun de nimic, că nu se învrednicise ...Dragomir (şi să te ferească Dumnezeu de gura satului !).

Am văzut ce mi-ai oferit nu de mult, dar totul e senzațonal, fascinant, cum în realitate n-am văzut şi nu voi vedea cu tot regretul meu, suferința fiind batjocura de care a suferit, ca nimeni altul, doar Iisus şi Eminescu şi dacă mă vei întreba cumva vreodată de motive, care sunt motivele mele oricum multe, eu îți spun anticipând: sănătatea şi lipsa banilor..., că n-am bani nici să mă îmbrăc pentru vre-o festivitate, nici pentru propria înmormântare, dar ce mă doare mai mult şi mai mult: lipsa sponsorizării, posibilitatea de a-mi publica cărțile mele pentru a nu deveni hrana moliilor şi a rozătorelor apoi să nu fie la cheremul şi millei intemperiilor din lipsă de spațiu de adăpostire într-un adăpost igenic corespunzător, elegant şi legal (e macabru, dar şi asta e o grijă din cruda relitate şi lipsuririle condimentează în mici detalii neliniştea existenței mele, deşi asta-i un amănunt fără importanță, s-ar parea, (nu altceva dă esență şi excelență vieții mele, scrisului meu, că ce reuşesc prin arta scrisului, să las mai presus prin cuvinte "laudă" de zestre, cum zice Al. Stănculescu, ca un blând păstor, ca un prieten adevărat măgulindu-mă, c-aş avea dreptul de a fi prin ceea ce am făcut, deşi hazardul mă spânzură cu ciucurii brâului de toarta inelului, cu perseverență, cum vezi, Doamne..., pentru'că nu vreau spre binele neamului, să fac semenilor mei doar bine, nevrând sub nici un chip să-mi fie prieten răul, nu-l vreau nici, ca şi chilipir.

Viata nu e o piesa de teatru sa o repeti, O AI DOAR O SINGURA DATA PAVELE. DECI SIMTE TOTUL CU INIMA SI OCHII TAI. In existenta noastra intalnim vechi prieteni din copilarie, vizitam, mancam, analizam, vorbim si ne plimbam in lumea gloriei de aur a lui Dumnezeu. Omul e liber sa fie prizonierul rautatii si al invidiei sale daca asta doreste.

E foarte elegant omul să fie întru totul bun, că bunătatea e frumusețea, care se exteriorizează cu brio, înfățşează ca pe nişte feți-frumoşi pe oameni, care ar trăi tinerețe fără bătrânețe, ca o coloană fără sfârşit a ceea ce e iubire.

Tu-mi zici, ca un om aproximativ din aceeaşi generație ceauşistă, dar pe sprânceană mai ales purtând basca comunistă neieşită din uz, din moda la modă cu frizură malagambistă şi Bitlles-Dan-Florin Pitiş, cum îmi plăcea şi mie să mă tund la frizăria de la Alimentara din jos, mai dicolo de castelul care adăpostea birourile fabricii Rapid şi biblioteca şi cabinetul de partid cu sala de şedințe unde veneam prin 1960 să ne uităm la unicul televizor fără a fi încă restricții de program unde eu am văzut târziu în noapte serialu Sfâtul (eram tuns fără perciuni, ca marele erou, cu cult al pesonalității, că se zice dacă aflii vre-un ziar revistă fără poza lui Ceauşescu, fără poza conducătorului iubit, un mare prieten cu Mao a chinezilor, te vindeci şi de cancer, încă o nebuloasă, un rău al omenirii cu mulți eroi care abandonează lupta, însă mulți cad învingători pe linia înâi a nevinovăției omeneşti sub tăişul nemilos secerați de coasa nemiloasei); în clădirea cu pricina unde mă duceam fără călăuză să mă tund, la Alimentara din jos, în inițiala clădire a uzinei electrice, temocentrală, pe cărbuni, nu departe de Aprozar, la etaj locuia inginerul Calco, funcționar pare-se pe la intreprinderea minieră "Şorecani", căruia-i duceam raci pescuiți oarecum atfel cu fir întins, ca la Piatra pe o pitră, altfel decât peştii în apa Nadiş ce traversa printr-un capăt, de la o marigine a satului Leghia primenindu-şi în permență apă curgătore de la izvore la vărsare, din Nadiş având preuteasă un frate de a bunicului Viorel, Ferghete Vasile popă în Dâncu), deci apoi apa Nadiş trecea prin Aghireş-sat şi apoi prin Aghireş-Fabrici tecând pe deoparte de Nădăşel deabia la Cluj revărsându-se în unul din văile Someşului: Someşul-Mic sau Somrşu-Mare, care-şi au confluiența, se unesc la Dej, la vre-o 31km de Ciubăncuța, Ciubăncuța aflată de Cluj-Napoca aproximativ la 65 km prin Panticeu-Pe Dealu'Clujului, şi 100km pe la Dăbâca voivodatul Someş a voevodului Gelu, pe vale prin Apahida şi Someşeni fiind ceva mai departe Clujul (apropo pe-aici pe vremea hulitului şi răposatului Ceasescu aveam autobuz până-n Ciubanca, dar acuma în democrația mult lăudată nu mai avem nici un mijloc de transport autorizat, ci la voia întâmplării cu "ia-mă nene" dacă binevoieşte careva om de suflet sau înteresat de acei câțiva "leuți" şi clipe irosite pe drum aşteptând pe Sfântul Aşteaptă, sperat, dorit şi mult aşteptat până la nebunie scorva-vesela, c-aşa-i în democrația, dar şi aiasta prost înțeleasă de peştii împuțiți la cap şi necurățiți de prostime, de muncitorime, de la coadă, că neândemânarea peştilor grei ai zilei, ne-au dat peste cap tihna şi meniul, coşul zilnic,mereu scumpind acizele la carburanți, dar dându-se fuduli, însă nu deştept destul: mari, cinstiți, demni, de dificila şi precara situație, dându-se tari şi mari prin ceea ce nu sunt oameni de nimic, fir-ar să fie! cu nepriceperea lor de a gospodări neispravnici şi pe nicăieri, dar pentru aceea buni praznici de salarii şi pensii, speciale chipurile că ei ar fi: drepți şi cinstiți, ca pupăza din teiul din Humuleşti, pupăza pasăre mândră dar la care-i pute cuibul, la ei nu mai mult, numai puțin, nu e puțin lucru ducând țara de râpă nepăsători, că nu-i doare în cot ori în mânecă, acestor dulăii nepăsându-le de pericolul ce amenință stâna, casa lui Decebal-Zamolxis, dormind leneşi în Parlmentul României când e de votat legi eficiente, că la stână fiarele sălbatice, lupii în piei de oaie dau iama în staurul oilor, că atunci când stăpâna nu-i acasă mincina şi nu hrana ne surâde pe masă în casa-casă). Revenind la notre muto, tu, Doamne, Ben îmi zici laudativ, mai ceva, ca cei din Academia Română, c-aş fi original, că ce scriu eu şi-n poezie tu traieşti emoțional fiind istoria, pâinea noastră, cea de toate zilele şi admirativ, ca Mihai Duțescu în revista Scrisul Românesc, Craiova şi Alex. Ştefănesu în Flacăra lui George Arion, scriitorul excelentelor romane polițiste, cu expresia, că dincolo, peste gard la vecinul nu-i capra, ci atenție: e un leopard, iertați-mă, am citat din memorie şi ar putea să nu fi redat exact celebrul proverb apropiind infinitul de obiect. O fi or nu o fi e îndoiala în dreptul de a fi adevărul, esența şi excelența în balanța existenței şi a celui ce sunt, Doamne, cela ce sunt: adevărul, că eu sunt: ADEVĂRUL, se grăieşte, cel care vrea să înlăture erorea, minciuna, răul, instaurând pacea şi pâinea, ca supremi stăpâini a lumii fără descriminare, omenirea indiferent de neam, aspect, culoare, sex, după mintea mea şi cea a lui Dumnezeu : OMENIREA este indiscutabil, impecabil, egală şi genială fără pereche întru răsărit de soare, de binecuvântare, pentru a exista, supravețui şi promova şi a conserva binele, un suprem în dreptul de a fi iubire pentru ceilalți: pâine şi pace-liturghia luminii ce naşte în spice lumina pâinii în corola minunii drept de a fi "laudă de zestre" a Lumii, a Omenirii.

Pavel Ferghete Ratundeanu