PROPRIETARUL de PARTID
Se tot aude, de o bună bucată de timp, că
tudosianul vrea să-i ia partidul lui Dragnea (sic!). S-au vehiculat tot felul
de scenarii. Unele abracadabrante. Parcă ne găsim în plin Ev Mediu ! Mai
lipsește mătrăguna prin licorile oponenților.
E adevărat,
Frontul Salvării Naționale (FSN), din care se trag cele peste 200 de partide,
apărute la ordinul tătucului Iliescu în 1990, este o creație a grupului
contrarevoluționar născut pe repede înainte de Crăciun. Lovitura fusese
programată pentru 16 ianuarie 1990 !?! Urmele forcepsului a lăsat grave
sechele, nici acum lecuite Povestea este arhicunoscută, doar Justiția oarbă nu
ajunge, de 27 de ani, la acel adevăr care să ne elibereze de blestemul celui
ucis sub zidurile Târgoviștei.
A fost un
viol al democrației, în grup organizat, pe scenă rămânând azi un singur vinovat
principal - Ion Iliescu, Cel apărut din neantul „epocii de aur” și agățat la butoniera
Revoluției Române. Ultimul pe listă ! De fapt, la gâtul Revoluției pe care a
sugrumat-o cu ajutorul interesat al unor „tineri de nădejde”, care se făceau că
lucrează.
Pe 11 ianuarie, totul
era sub control !
Atunci s-a
născut primul proprietar de partid posdecembrist. Cum definiția sună puțin
altfel (Partid politic - grupare de oameni constituită pe baza liberului
consimțământ, ce acționează programatic, conștient și organizat pentru a servi
intereselor unor clase, grupuri sociale, comunități umane, pentru dobândirea și
menținerea puterii politice, în vederea organizării și conducerii societății,
conform cu idealurile proclamate în platforma program.), s-a mimat democrația,
în stil Cântarea României, inventându-se acea celebră a treia cale aplicată cu
sârg antirevoluționar de găștile apărute sub nume de „partide democratice”,
care de care cu nume mai sforăitoare cu obiectivul salvgardării nației etc.
etc. etc.
În realitate, toate sub comanda unică a noului
/ vechiului nomenclaturist Iliescu și a serviciile sale. Cele trei partide
tradiționale PNL, PNȚ și PSDR, resuscitate de supraviețuitorii pușcăriilor
comuniste, au fost infiltrate la greu cu oamenii FSN-ului, fiind supuse tirului
necruțător al luptei de clasă. PSDR înghițit pentru a fi pus în vitrină, al
doilea ras și doar liberalii mai respiră !
„Cine nu-i
cu noi e împotriva … poporului !”, „Să plece de unde au venit !” urlau în
megafoane cei care declarau emfatic „Noi muncim / Nu gândim !”(sic!).
Degeaba
explica seniorul Coposu că nu are unde pleca. Doar la pușcăria în care l-au
ținut comuniștii timp de 18 ani !... Contrarevoluționarii lui Iliescu nu vroiau
să audă de autenticii și legitimii democrați ai României. Minciunile pe
„televiziunea națională” curgeau râuri-râuri, bietele feseniste manipulate,
leșinau de plăcere la scenele horror din cele opt / nouă episoade cu minerii in
action pe plaiurile mioritice. Regizate de știm noi cine ! Numai Justiția
independentă se face că nu știe.
Curând,
primul proprietar de partid a devenit, încet-încet, marioneta propriilor
membri, care au început, fără nicio jenă, prăduirea României. Când lucrurile
luau o turnură neplăcută, paiața Iliescu era scoasă la fereastră până trecea
zavera din Piața Universității sau alte piețe.
La începutul
anilor 2000, se schimbă propietarul. Apare rafinatul și miștocarul Adrian
Năstase, fiul generalului, căsătorit cu … tot din nomenclatura veche. Ei, alt
aer, altă școală ! Comportament perfid, cu înclinații tot mai vizibile
dictatoriale. Pesediștii simt pericolul și-l neutralizează pe domnul-tovarăș
Năstase. Este scos la rampă, propietarul-chiriaș, col. Traian Băsescu, care
primește ordin să treacă pe Dreapta și să lichideze PNL cât de cât pus pe
picioare. Totul s-a petrecut în 24 de ore. PD → PDL. Ca-n filmele cu același
regizor !...
Trec peste
perioada când proprietarul-prostănac, Mircea Geoană, tot fiu de general etc.
etc. se chinuia să conducă PSD (de fapt, condus sub acoperire de la distanță de
Băsescu - incredibil, nu !?!) și ajungem la proprietarul-plagiator Victor
Ponta. Cu șarmul tinereții, revigorează nucleul dur al electoratului stângist
(alte plase, alt design, alte gogorițe) și preia din mers partidul.
Printr-o
manevră á la Brutus, își lichidează aliatul uselist, Crin Antonescu. Se
instalează în fruntea guvernului în concubinaj, la vedere, cu „javra națională”
de la Cotroceni. Ce să ne mai ascundem, tovarăși ! Doar suntem între noi !
La sfârșit
de 2014, la Cotroceni apare un alt președinte. Mult mai greu de controlat de
FSN - FDSN - PDSR cu cele două aripi PSD și PDL.
Ce fac,
băieții ? Dau drumul la câinii populismului. Ponta este devorat iar la butoane
este așezat un neica nimeni de prin Teleorman. Involuție firească, îmi suflă
lelea Safta.
Printr-un
deșănțat joc de imagine, cu un program de guvernare tip Păcală și Tândală,
grupul de interese de tip mafiot, din interiorul PSD, reușește, cu doar 18% din
electorat (sic!), să preia conducerea executivă a României.
La numai o
lună, omul cu mustăcioară trece la operațiunea de proprie salvare. Fiind puțin
penal. Apare Ordonanța 13 în toiul nopții. Ghinion ! Țugulanii ies instantaneu
în piețe. Peste jumătate de milion
În mai puțin
de șase luni, gogoașa umflată pe toate ecranele televiziunilor din subordine,
se sparge și PSD ajunge la premiera mondială de „asasinare” a propriului
guvern. La trei luni, asistăm cu uimire tentativa la devorarea celui de-al
doilea prim ministru pesedist pus de vătaf.
În timpul
ăsta, banii recent intrați zboară din buzunarele românilor !
Serialul PSD
contra PSD se joacă de mai bine de două trimestre. Noul sezon - Se ridică
tudosienii - este urmărit cu sufletul la gură pe micile ecrane. Dragnenienii
sunt în corzi ! Se va schimba proprietarul de partid ?
De fapt, se
va reforma din temelii FSN, așteptată de mulți români și comunitatea europeană și să devină partid de
stânga european ? Episoadele sunt urmărite mai ceva ca Dallas. Geaba sondorii
lucrează la imaginea roz a partidului. Urmează agonia prelungită a actualului
proprietar. Geaba se dau semnale de unitate de nezdruncinat !... Tradiția e
tradiție ! Vine ignatul.
P.S. Postul
de președinte la Curtea de Conturi a României care, de regulă, se atribuie
Opoziției, pentru a se înlătura orice bănuială asupra modului de cheltuire a
banului public, este confiscat de Putere. Acum este dat unui prieten la
cataramă cu vătaful Dragnea ! România ajunge pe noi culmi ale acoperirii
hoțiilor !
Trăiască
democrația originală !
Toate bune ?
ASALTUL BALCANILOR (IV) pe BLOGUL lui
GĂBU
http://blogulluigabu.blogspot.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu