Adrian
Munteanu - Videosonet 105 - Coasa de bronz
Reîntoarcerea
la propriile simțuri aduce mereu alte nuanțe. Pare să fie un câmp fără limite,
a cărui introspecție devine esențială pentru profilul creatorului, pentru
demonstrarea unei continue dinamici, chiar și atunci, poate tocmai atunci, când
elementele par să definească staticul.
-o-
COASA
DE BRONZ
~*~
Spre
pieptul urii îmi îndrept săgeata,
Să-i
țintuiesc sălbatica grimasă
Iar
buza flască pe-ndoieli apasă.
În
cercuri strâmbe se întinde pata.
Se
pierde-n mine liniștea rămasă
Și
fibra-mi slabă n-a primit răsplata.
Veninul
strâns a ofilit agata
Ce
înflorea în seri târzii, acasă.
Pe
brațul gol vedenii reci se plimbă
Și
fiara spaimei iese din desiș.
Simt gust sălciu și otrăvit pe limbă.
Coasa
de bronz s-a frânt la seceriș.
Ascunsa
umbră-n sabie își schimbă
Pândirea
ei și crudul ei tăiș.
~*~
Adrian
Munteanu
-
Videosonet 105 - Coasa de bronz
-o-
M-am trezit într-o zi cu gust de scandal şi frondă. Ce
atâta disciplină şi respect? De ce să fiu toată viaţa înregimentat, să ascult
superiorii, pe cei care s-au rostit înainte şi au impus structuri, canoane şi
forme din care nimeni n-a mai ieşit, considerându-le imuabile? Tocmai eu care
n-am făcut armata (din motive medicale) să fac la fel ca ceilalţi, să nu ies
din rând? Nu, nu se mai poate! Şi atunci am aruncat totul la coş. Astfel a
apărut recitalul Șoaptele clipei.
Un sfat:
atenție la construcțiile care nu seamănă cu lucrurile cunoscute! Vă pot afecta
cel puţin emoțional.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu