Binecuvântat de Cuvântul în care m-am născut!

La Simpozionul Național „Ioan Slavici la aniversară”, ediția a II-a, din 29 februarie 2012, lansarea cărții „În două lumi” a scriitorului australian de origine română, Ben Todică, a fost onorată de prezentările distinșilor invitați: Dumitru Mnerie, Mariana Gurza, Nicu Chișe și Veronica Balaj.

DUMITRU MNERIE

Acest destin al intelectualului român ajuns pretutindeni, sigur Ben Todică în Australia, dar pe toată perioada cât a fost aici a fost foarte bun, chiar foarte bun, a ținut extraordinar de mult la țară, la România, la Banat.  Am vizionat două DVD-uri,  am urmărit filmele despre Banat și am revăzut foarte multe zone ale Banatului constatând cu totală dezamăgire această decădere și a Banatului economic, a întreprinderilor, exploatarea resurselor, o rezervă care pot să asigure liniștea, să zicem, a românilor care au mai rămas în țară și s-ar spune și în mare parte din nevoile acestea de resurse minerale, energetice  și ajungem să fim săraci și demni. Și a propos de chestiunea asta,  și interesantă, peste timp  o părere pe care a avut-o Slavici  referitor la demnitate și  în legătură cu sărăcia și înțelegerea măsurii identității.  Slavici spunea că totuși  nu e suficient să fii sărac și să  spui sunt sărac ci să speri că ieși din sărăcie și dacă nu întreprinzi nimic ca să obții, dacă nu  depui efortul acesta să ieși din sărăcie, să ai și să fii în rând cu lumea nu este o abordare înțeleaptă a situației.  Slavici avea o părere extrem  de interesantă despre acest aspect, de fapt al incompatibilității între demnitate și sărăcie, aprecia pe cei care nu stau degeaba pentru a scăpa de sărăcie   și mie mi se pare că și intelectualii români, dacă nu se zbat, dacă  stau pe loc și nu caută să se afirme pe orice cale nu dau dovadă de demnitate. De aceea promovăm cu orice ocazie activitatea și realizările unor personalități, deschidem o listă în reviste internaționale, în revista Demnitatea, care este extraordinară în sensul acesta și este esențial și pentru dumneavoastră să accesați adresa pe care am dat-o în revistă pentru că avem și blog și să începem o comunicare în direcția aceasta cu tinerii și intelectualii de calitate deosebită și cu demnitate de român de a se afirma pe orice cale.

O să vă propun o modificare în program pentru că trebuie să dăm în direct un interviu anunțat la Radio România, să facem acum momentul acesta de lansare a cărții În două lumi a lui Ben Todică, care atât pentru noi cât și pentru dumneavoastră este un moment special, este o sărbătoare de suflet.

MARIANA GURZA

În primul rând vreau să mulțumesc Fundației Ioan Slavici pentru această onoare de a veni aici la dumneavoastră cu a doua carte a lui Ben Todică, în special doamnei  Gabriela Victoria Mnerie, care este  și organizatoarea acestui simpozion, după câte știu eu.

Cartea În două lumi este  a doua carte a cineastului și scriitorului Ben Todică, un ambasador de elită al nostru, al românilor, care dintr-o dată și sigur simțindu-se între două lumi ceea ce îl determină să conștientizeze că el există, de fapt,  în două lumi, inima lui bătând la fel atât pentru România cât și pentru Australia. Aceste gânduri și sentimente îl motivează pe scriitorul Ben Todică să-și intituleze prima carte Între două lumi, iar cartea pe care o lansăm cu mult drag astăzi, aici la dumneavoastră, În două lumi.

 Această carte a fost editată de Editura Singur, este a doua lansare pe care o facem astăzi, aici, fiind lansată și la București de către profesorul Gerorge Anca și de poetul Doru Ștefan Dăncuș. Este structurată pe două capitole, primul Interviuri cuprinde convorbiri cu oameni de cultură, oameni de știință, oameni simpli. Se vorbește mult despre Banatul de munte, de Ciudanovița de unde a plecat. Pentru mine a fost cel mai emoționant moment interviul luat domnului Chișe și domnului Dumitru privind acel episod de prin anii 1960 când unsprezece mineri au murit. Din păcate Ciudanovița este o zonă care doare și astăzi, în care s-au investit, am  înțeles,  din fonduri europene  foarte mulți bani pentru a se face ceva în acea zonă, dar se pare că banii au luat altă direcție, au apărut în timp indicatoarele prin care se semnalează că locurile sunt iradiate și așa mai departe.

Pentru că tinerii participanți au nevoie și  de un alt moment în întâlnirea noastră de astăzi, le voi oferi câteva clipe de poezie  și voi citi din noul meu volum câteva versuri, apoi o să revin la Ben Todică. Volumul se intitulează  Pe urmele lui Zenon, o carte de poezie. Vă rog să ascultați aceste versuri, poezia Paradox sentimental:

Omul învaţă pentru a fi înţelept;
prostul cultivă legumele altora
fără a înţelege
care este rădăcina
şi pe unde curge seva.
Poetul scrie doar pentru a fi numit
un biet scrib
la curtea lumii.
Oamenii iubesc pentru că trebuie
să iubească…
Există o lege nescrisă
care ne obligă la iubire.
Dar cum iubirea a devenit o relaţie
dintre cerere şi ofertă,
nimeni nu este suficient de bogat
pentru a cumpăra iubirea...

Vreau să menționez că acest volum îmi aparține, este proaspăt, bilingv, traducerea aparține domnului George Anca, din București, profesor universitar doctor, iar  copertă este realizată de fiul lui Ben Todică. Și, revenind la Ben, menționez că al doilea capitol al cărții În două lumi, se intitulează Ecouri și înmănunchiază cu gingășie și prețuire precum perlele într-un șirag multe dintre opinile cititorilor cu privire la prima carte a domniei sale Între două lumi.

Cartea este o lectură extrem de plăcută și oferă informații interesante, unele inedite despre subiecte și teme atractive pentru cititori.   Vreau să-l  felicit pe bănățeanul, românul-australian Ben Todică pentru această carte document pe care a realizat-o cu atâta trudă și iubire pentru români, pentru România.

Doresc să fac o precizare:  la următoare întâlnire care va avea loc la Biserica din Dacia veți primi în dar de la Ben Todică, prietenul Universității Slavici,  această carte minunată.

 NICU CHIȘE

 Vă mulțumesc pentru invitație și aș vrea să spun că îl cunosc pe Ben Todică de copil. Era un copil altfel decât ceilați, vroia să facă unele lucruri și reușea. Am observat asta la el, pentru că el era de mic pasionat de anumite preocupări. De  copil el căuta să filmeze, să facă diapozitive, să se joace cu acestea, iar cu timpul a început să facă filmulețele acelea mici pe care le făcea pentru copiii din Ciudanovița. Eu l-am ajutat foarte mult pe el cu mașina, pentru că eram șofer, să-și realizeze astea și mergeam să filmeze și astfel au fost făcute foarte multe filme și date la  casa de cultură. 

Îmi pare foarte bine că a editat această carte și spun asta tuturor pentru că mi-am dorit și eu acest lucru, ba chiar am discutat cu mulți oameni,  mulți ingineri și profesori pe care i-am rugat scrie o carte sau să realizeze un film despre  Ciudanovița. În viața celor din Ciudanovița a apărut într-un moment al epocii comuniste, după cum și dumneavoastră știți cu toții, o problemă care era de fapt și o problemă  la nivel național. La vremea aceea extragerea minereul de uraniu era o problemă, dar și acum este o problemă, pentru că nu s-a ținut cont de efectele exploatării uraniului pentru multe generații sau pentru mulți ani de aici încolo. Deci, treaba cu ecologizarea de la Ciudanovița este oproblemă în continuare. Am cerut cu toții să se insiste pentru a opri radiațiile, pentru că radiațiile sunt pe  o suprafață foarte mare, iar noi care mai suntem încă acolo trăim totuși în acel mediu. Toată lumea spune de ce mai stăm acolo, nu avem unde  să mergem pentru că și cei care au plecat au terminat-o în scurt timp. Eu nu știu dacă este ceva adevărat în treaba asta, nu pot să cunosc din punct de vedere științific ce s-a întâmplat acolo, dar au fost mulți profesori, doctori în știință, am avut un institut de cercetări pentru zona minieră Ciudanovița ca și la Ștei , care au studiat foarte mult evoluția bolilor oamenilor, în schimb în 50-60 de ani de când s-a închis exploatarea, tot există radiații.

Eu îl apreciez foarte mult pe Ben Todică pentru că a scris această carte, în care semnalează și arată lumii întregi ce s-a întâmplat în zona noastră cu neamul bănățenilor, cu viața oamenilor de acolo, cum au trăit ei pe vremea aceea și trage un semnal de alarmă pentru a se lua măsurile cuvenite în interesul oamenilor și al țării.  

Eu atât pot să vă spun, dacă aveți să mă întrebați ceva.

VERONICA BALAJ

În condițiile în care apare un asemenea volum astăzi, mă refer și la condițiile economice, dar și la distanțele geografice, merită să începem cu o plecăciune față de acest confrate al meu, confrate de breaslă pentru că el realizează emisiuni în limba română, la un radio în limba română din Australia, dar realizează și filme documentare, făcându-se cunoscut cu filme documentare despre Ciudanovița și în felul acesta Ciudanovița a circulat în lumea largă, pe internet pot fi accesate adeseori secvențe dintr-o altă lume. Și așa, ajung tangențial la titlul pe care l-a dat în mod simbolic - În două lumi,  autorul făcând parte practic din aceste două lumi egal. Și tot se vorbea aici de rădăcini într-o poezie, da, Ben Todică reușește să arate printr-o formulă personală, fie  cea filmată, fie în scris, faptul că fără rădăcini, nu suntem nimic, n-avem identitate și atunci el își scoate la iveală această dorință de a arăta că aparține unei lumi de unde a plecat, dar aparține și unei alte lumi unde s-a integrat. Odată idea de rădăcini reușește s-o facă rezistentă în timp și cunoscută prin conversațiile cu diverse persoane,  de diverse categorii și din diverse medii sociale. A doua idee, pe care, zic eu că aș sesiza-o în această carte este cea de rezistență prin cuvânt, rezistență prin cultură se poartă astăzi. În cazul de față este vorba de rezistență prin cuvânt, rezistă o tradiție, rezistă niște locuri, nu doar geografice ci istorice, pentru că Ciudanovița este un fragment dintr-o lume istorico-socială  și prin cuvântul pe care el îl prezintă în carte, fapt dovedit și în primul volum și asta este o chestiune de consecvență, o idee în care crede, există și rezistă prin cuvânt  Ben Todică, dar există prin cuvânt, în același timp, o lume. O lume, în parte apusă, o lume, în care astăzi, cum spunea și domnul rector o privim cu tristețe pentru că nu s-au găsit încă destule resurse ca rădăcinile să înflorească din nou și să treacă într-o altă etapă și o altă idee, în afară de aceasta de rădăcini, rezistență prin cuvânt, rezistență prin cultură, cred că Ben Todică și-a propus să ne spună în subsidiar ceea ce noi aici încercăm să exersăm și noi, de fapt   ideea de interculturalitate. Aflându-se într-un loc  de peste atâtea mări și țări încă mai gândește la locurile lăsate undeva în România și începi să le aduci la lumină, să le prezinți în niște coordonate care au fost cândva şi care  acum pot fi luate în seamă este , iată o chestiune de interculturalitate, el aducând o imagine a acestor locuri din punctual său de vedere și poate influențat de cultura unde locuiește, o multiculturalitate. Apoi mai apreciez acest volum și pentru faptul că, în fine ajung acum la punctul esenței, eu îl consider, și nu numai eu, ci lumea îl va considera  un volum DOCUMENT. De ce document? Pentru același motiv că sunt implicate aici persoane, personalități, idei, anumite coordonate existențiale, istorice, punctări, accente de viață care au făcut toate la un loc, într-un amalgam aranjat de anii în trecere au făcut o imagine, dacă vreți, a unui fragment de eternitate numit viața în România, în zona Ciudanovița. Rămâne document, orice informație despre niște vremi care au fost cândva și nu mai sunt, devine important la un anume timp. Aș face colateral o trimitere la un dicton care mie mi-a plăcut foarte mult, cum că tot ce este vechi, este foarte important, dar  selectând trei lucruri foarte importante dacă-s vechi: cărțile vechi, vinul vechi și prietenii vechi. Iată această carte care înmagazinează atât de multe date vechi despre o altă viață, poate deveni un document important, de referință și poate fi luat în seamă, ca încă un mic traseu existențial al culturii noastre și al limbii române.

Închei prin a spune că Ben Todică face totul în numele limbii române și toată stima pentru așa ceva, face totul în numele unei culturi din care a plecat și pe  care vrea să o uite nici cei care vin și este aici în sală distinsul domn profesor universitar doctor, domnul Falcă care  a scris atât de mult despre personalitățile bănățene, și-l felicit că n-a uitat să-l încadreze în șirul acestor personalități și pe Ben Todică. Domnul professor știe foarte bine ce înseamnă valoarea unei informații documentare într-unu un document cât de mic. Aici avem un document de câteva sute de pagini și mulțumim Universității Slavici că face în felul acesta o legătură invizibilă, dar, de ce nu, importantă și trainică cu lumea cuvântului românesc oriunde ar fi el. De data aceasta cu cea care este zidită oarecum acolo în comunitatea lui Ben Todică și autorul, sigur se va bucura dacă va auzi că strădania lui de a-și exprima în felul acesta respectul și strădania de rezistență prin cuvânt, noi am luat-o ca fiind  o lecție de omenie, o lecție de prietenie, o lecție de tenacitate și, de ce nu, de umanitate și umanism. A prețui limba maternă după ani și ani după ce ai plecat din țară, cred că este un gest extrem de onorabil, așa că, sigur, nu toată lumea poate să ajungă la această performanță.

Aș vrea să mai fac o precizare scurtă, scuze domnu rector, am promis și  să nu uit, am în mână tot o carte fierbine, cu ghilimele Pe urmele lui Zenon, un titlu excepțional, scris de Mariana Gurza, o ediție bilingvă româno-engleză, tradus de George Anca, dar citind aici am rămas surprinsă că este un alt volum decât cel pe care îl știam eu, iată că, din nou cuvântul ne modifică, ne face mai buni, mai înțelepți, mai prietenoși, mai afectuoși și mai rezistenți în timp. Deci, rezistăm și prin cuvânt, cuvântul devenind apoi informație și declarație de intercomunicare. De fapt asta este,  o intercomunicare este și cartea lui Ben Todică și această carte de poezie.

Dumitru Mnerie

Sigur, pentru mulți din sală, Ben Todică nu înseamnă mare lucru pentru că nu au apucat să-i citească lucrările, nu este în manual, nu prea a fost dat în ziare. În vremea când a trăit în țară, după cum am citit în scrierile sale și, mai ales faptul că Artur Silvestri, regretatul promotor în  presa mondială, în presa de cultură mondială,  spunea de această neliniște a lui Ben Todică și cât a fost aici în România. A fost destul de rebel, să zicem, pentru că prin filmul pe care îl făcea, prin fotografia pe care o făcea, nu putea să evite adevărul. A plecat din România pentru că a vrut să afle adevărul. Pentru el adevărul era închis, era spus și transmis numai de alții.

 Anul acesta, în noiembrie, Ben Todică va împlini 60 de ani și chiar de la începutul anului l-am pomenit și ne-am bucurat de ceea ce face acolo. Ceea ce m-a impresionat din mărturisirile lui Ben Todică este această identificare cu Dumnezeu și mai ales și faptul că la început a fost cuvântul și cuvântul era Dumnezeu, așa și Ben Todică s-a simțit binecuvântat de cuvânt, cuvântul, de fapt, în care  s-a născut. Prin ceea ce scrie apără foarte mult adevărul  și este o lecție pentru tineri  și un subiect  de carte, pentru că este o carte despre un fapt de viață, o viață onestă, cinstită care poate fi considerată a fiecăruia dintre noi.

Transcrierea de pe suport digital aparține doamnei Vasilica Grigoraș.