Scriitoarea Valentina Teclici

prof. dr. Petre Iosub

            Printre personalităţile zonei noastre de existenţă se înscrie prestigios, în măsură umană, şi Valentina Teclici atât prin obârşie, studii gimnaziale şi liceale, cât şi prin creaţia literară cu care-şi  împlineşte destinul.

            Este născută în 1952, în satul Dolhelşti din apropierea Huşilor. După absolvirea Liceului “Mihail Kogălniceanu“ din localitate este admisă la facultatea de filosofie ieşeană şi pe care o absolvă cu rezultate remarcabile.

            În 1999, obţine titlul de doctor în sociologie, la Universitatea Bucureşti, cu o temă de mare actualitate şi interes ştiinţific şi social - “Copiii străzii, diagnoză şi strategii de combatere“, lucrare unicat care, prin originalitatea conţinutului, valoarea documentar-practică, dar şi prin deschiderile asupra acestui fenomen dezastruos primeşte elogioase aprecieri academice.

            Cariera profesională a distinsei noastre colege se desfăşoară, până în 1992, ca profesor la Vaslui şi Galaţi şi redactor de carte la Editura Porto-Franco. În 1993 se mută în Bucureşti, unde va activa ca redactor la revista Expres, colaborând totodată la publicaţiile Femeia, Capital, Tinerama etc. În scurt timp devine redactor şef al Editurii Oscar Print.

            Încă de pe băncile şcolii, Valentina va fi prezentă cu versuri, proză scurtă, reportaje şi documentare în diferite periodice, între care: Amfiteatru, România literară, Cronica, Luceafărul, Pagini dunărene, bucurându-se de aprecieri din partea unor consacraţi oameni de cultură şi litere.

            Răscolită mereu de neliniştea căutării şi de curiozitatea descoperirilor şi punându-şi la treabă potenţialul nativ, cultura bogată şi experienţa, Bucureştiul îi va oferi posibilitatea de a-şi materializa sensibilitatea şi resursele de creaţie în apariţia a numeroase lucrări. Multe din acestea adresându-se copiilor şi tinerilor adolescentini în căutarea unui ideal.

             În viziunea sa, Valentina va considera că poezia, în aceste vremuri de degringoladă socială, trebuie să creeze oamenii şi să-i aşeze în esenţa lor umană.

            Prin ceea ce a publicat, Valentina a adus un plus de noutate şi de prospeţime în viaţa Uniunii Scriitorilor din Bucureşti a cărei membră este încă din 1992.

            Consecventă menirii sale, Valentina a publicat dramatizări, versuri, studii socio-psihologice, dialoguri şi diferite dezbateri de caz dedicate copilăriei. Un ecou deosebit au avut dramatizarea “Moş Teacă“ jucată la Teatrul “Maria Filotti“ din Brăila în multe stagiuni şi L’enfance en poesie (Copilărie în poezie), tradusă în limba franceză şi publicată la Editura “L’Etoile d’Argent“ (Steaua de Argint), în Belgia. O lucrare recentă, apărută în 2011, la Oscar Print şi purtând numele simbolic de “Gioconda nimănui“, ne va înfăţişa o altă dimensiune a creaţiei sale, versurile construindu-se prin sondarea, din pespectiva maturităţii, a propriei sale copilării regăsită şi însingurată într-un decor de vis din casa bunicilor. Deşi aceştia au plecat de mult dincolo de lume, au lăsat la locul lor frumuseţile mirifice ale Valentinei.

            Prin mărturisirea “Copilăria e un capitol  / la care viaţa mea / continuă să scrie“, autoarea va evoca cu emoţia copilului captiv în omul matur, “gustul fructelor / din livada bunicilor / se prelinge ca un curcubeu / pe buzele cuvintelor“ sau “Copilul din mine / se zbenguie inocent / cu mieii şi lupii / pe platoul amiezii“.

            Introspecţia şi retrospectiva îi vor îngădui autoarei să retrăiască din plin frumoasele şi de neuitat momente ale copilăriei şi adolescenţei proprii, dându-le expresii metaforice impresionante.

            Prin mecanisme afective de mare fineţe şi de înaltă vibraţie lirică sunt apoi regăsite primele şi negrăitoarele iubiri ale adolescenţei şi tinereţii, care vor genera amintiri şi, uneori regrete al căror ecou nu se vor stinge vreodată.

            Deşi acum o mare parte din viaţă o trăieşte în Noua Zeelandă, printr-un destin care i-a croit căile de a îmbrăţişa lumea şi a cunoaşte şi alte culturi, Valentina va simţi mereu cum “Caii singurătăţii“ adulmecă “timpul bolnav de neîntoarcere“, totuşi ea va reveni mereu la rădăcini de unde îşi va umple “cupele“ sufletului cu sevele dătătoare de viaţă ale Limbii Române – patria ei şi-a marelui Nichita.

            Probabil, “caii singurătăţii“ nu se vor opri niciodată şi mereu vor adulmeca iubirea adolescentină îngropată tainic în cenuşa vremurilor. Aceasta este de fapt nu o pierdere definitivă, ci o amintire de mare forţă care-i animă mereu elanul spre noi repere ale desăvârşirii ca om şi ca producător de literatură de bună calitate.