miercuri, 30 ianuarie 2013

“Pagini Romanesti in Noua Zeelanda”, numarul 91



Dragi cititori,

La Multi Ani si bine v-am regasit in 2013. Primul numar al revistei noastre din acest an va propune un format absolut nou, complet diferit, atat din punct de vedere al designului cat si din cel al orientarii publicistice. Asa cum am promis, am redus numarul de pagini alocate politicii, concentrandu-ne mai mult pe latura de divertisment, incercand sa realizam o revista pe care sa o cititi cu placere. Va aducem in atentie cateva spicuiri din sumarul numarului de ianuarie, pentru a va starni interesul:

In memoriam Sergiu Nicolaescu: „Clipe care te urmaresc o viata” de Ben Todica;
Era imbracat intr-un costum de vara, cafea cu lapte, tinandu-si haina peste umar, si pasea falnic in drumul sau spre faleza. Am stat cateva momente parca incremenit, nu-mi simteam nici respiratia. Dupa ce regizorul a trecut pe langa noi, am lasat-o pe plaja pe sotia mea si incetisor, parca vrand sa nu-l supar cu ceva m-am luat dupa el. L-am ajuns si mergeam in linie. Nu puteam sa pierd aceasta ocazie, cum se va dovedi in timp, a fi unica. Aveam cu mine primul meu aparat de filmat Meopta de 8 mm, pe care-l simteam ca ma incurajeaza in gestul meu. “Dumneavoastra sunteti domnul Sergiu Nicolaescu?”, l-am intrebat vadit emotionat pana in varful urechilor. A zambit in coltul gurii si mi-a raspuns - “Da”...

In memoriam Sergiu Nicolaescu: „A iubit cinematografia si publicul” de Irina Margareta Nistor;
Sergiu Nicolaescu, le Beau Serge s-a stins desi toti speram sa fie iar un Supravietuitor. A fost un personaj unic, dintr-o alta lume. A ramas un Nemuritor, in egala masura iubit si controversat, dar in mod sigur de neignorat.

Movie nights: „La taifas cu Hobbitul” de Irina Margareta Nistor;
Intr-adevar este o calatorie neasteptata, dar intru totul asteptata de publicul fan al „Stapanului inelelor”, dar si de cei mai putin entuziasti printre care ma numaram. Marturisesc ca m-a amuzat mai tare decat primele povesti ale lui Tolkin. In mod surprinzator nu pare prea lung, desi are aproape trei ore, se intampla ceva la aproape fiecare moment, personajele sunt dintre cele mai diferite si mai stranii cu putinta, uneori iti dai seama ca inspiratia vine si de la „Calatoriile lui Gulliver”, avand grija sa fie suficient de ecologic, ceea ce nu e prea complicat atata vreme cat s-a filmat in inverzita Noua Zeelanda.

Movie nights: „Cine a fost Tolkien?”;
A invatat sa citeasca de la patru ani si a putut scrie fluent la scurt timp. Mama lui l-a invatat sa iubeasca cartile. I-au displacut „Comoara din insula” si” The Pied Piper”, si a gasit” Alice in Tara Minunilor” de Lewis Carroll amuzanta dar tulburatoare. I-au placut povestirile despre “Indienii Rosii” si lucrarile fantasy de George MacDonald. “Fairy Books” de Andrew Lang au fost foarte importante pentru el si i-au influentat foarte mult lucrarile sale de mai tarziu.

Controverse ale istoriei: „Scufundarea primului Rainbow Warrior”, un interviu exceptional cu Gerry Wright despre acelasi subiect si „La bordul navei Rainbow Warrior III” de Cristi Dumitrache;
Agentii francezi s-au urcat la bordul navei intr-una din zilele in care aceasta a fost deschisa accesului publicului larg. Christine Cabon, poza drept ecologista iar Frederique Bonlieu, ca voluntar pentru Greenpeace la biroul din Auckland. Cabon a reusit sa monitorizeze in secret toate comunicatiile dintre birou si nava, a colectionat diverse harti si a investigat si echipamente de scufundare, pentru a oferi informatii cruciale in vederea scufundarii. Dupa ce toate informatiile necesare au fost stranse, doi agenti francezi scufundatori au atasat doua mine ce au fost detonate la un interval de 10 minute, una dupa alta. Prima bomba a explodat la ora 11.38pm, si a creat in nava o gaura de marimea unei masini.

Discursuri celebre: Gandhi despre „Bazele morale ale vegetarianismului”;
...vegetarianismul meu nu este fizic ci moral. Daca cineva mi-ar spune ca voi muri daca nu voi manca o bucata de vita, as prefera moartea. Aceasta este baza vegetarianismului meu. Mi-ar placea sa cred ca, toti acei dintre noi care ne spunem vegetarieni, avem aceasta baza morala in noi. Au fost mii de mancatori de carne care nu au ramas mancatori de carne. Pentru nimic in lume, un om inteligent si rational nu trebuie sa sacrifice un principiu. De aceea, singurul motiv pentru a avea o societate vegetariana si pentru a proclama un principiu vegetarian este, si trebuie sa fie, un principiu moral. Nu stau aici si va spun ca vegetarienii se bucura de o sanatate mai buna decat mancatorii de carne. Apartin unei tari care este predominant vegetariana, mai mult de nevoie. Cred cu tarie ca ceea ce vegetarienii trebuie sa faca este nu sa exploreze consecintele fizice ale acestei stari, ci pe cele morale. Nu am uitat ca avem multe in comun cu animalele care ne inconjoara, insa am uitat ca sunt si lucruri care ne diferentiaza.

Interviu PRNZ: „Scoala romaneasca de tenis”, un interviu cu Gianni Giurgiu, realizat de Mihaela Enache;
Cea mai mare deosebire intre orele noastre si orele obisnuite de la cluburi este faptul ca nu incerc sa “clonez” copiii dupa “chipul si asemanarea mea”. Adica nu ii invat doar ceea ce fac eu, ci si ceea ce marii jucatori profesionisti fac in prezent, ca sa aiba succesul pe care il au. In acelasi timp , din stilurile existente in prezent, nu impun copiilor un anumit stil, ci urmaresc inclinatiile fiecaruia si apoi ii dau optiunea de a juca in stilul lui si care il va ajuta sa fie cat mai performant.

Biografii: Povestea Anei Aslan;
La 16 ani, viseaza sa ajunga pilot si chiar zboara cu un mic aparat, tip Bristol - Coanda. In cele din urma se decide sa devina medic. Declara greva foamei pentru a infrange impotrivirea mamei si se inscrie la Facultatea de Medicina. In timpul Primului Razboi Mondial, ingrijeste soldatii in spitalele militare din spatele frontului de la Iasi. Dupa intoarcerea la Bucuresti, in anul 1919, lucreaza alaturi de marele neurolog Gheorghe Marinescu. Trei ani mai tarziu, absolva Facultatea de Medicina.

Romania noastra: „Iata anul nou, s-a apropiaaat din ceeer” de Corina Diamanta Lupu;
M-am intors si eu la munca, dupa un concediu de zece zile. Am pornit-o de acasa dis-de-dimineata, joi 3 ianuarie, la minus cinci grade. Mai greu, mai cu somnu’ in gene, am razbit pana la urma sa ajung la statia de metrou. Aici, liniste, oameni care la fel ca si mine isi reveneau dupa sarbatori. Drumul a fost placut as spune, pentru ca aproape reusisem sa atipesc stand pe scaun, in vagonul care se legana relaxant, pe sine. Am iesit din metrou si m-am oprit la semafor. In fata mea, asteptand si ea culoarea verde, se afla o duduie.

Secante romanesti: „Un om grabit, cu un impermeabil galben” de Adrian Irvin Rozei;
La inceputul anilor ’70, calatorul care trecea prin Vevey, orasul de pe malul lacului Leman aflat la 20 km de Lausanne, putea intalni deseori un domn in varsta, cu o tinuta impunatoare, care trecea prin centrul orasului, imbracat cu un impermeabil marinaresc galben, pe o veche bicicleta neagra, recuperata din surplusurile armatei elvetiene. Domnul cu un aspect de diplomat la pensie se dirija mai in fiecare saptamana spre o agentie de voiaj din centrul orasului, unde cumpara cu regularitate un bilet dus-intors pentru Paris, si disparea pe urma intr’un castel straniu – jumatate cetatuie neo-gotica, jumatate biserica post-romantica – asezat pe malul lacului, langa debarcaderul unde acostau cu regularitatea ceasurilor elvetiene vapoarele ce traversau intinderea apei, uneori albastra si deseori gri-vanat.

Istorie: „Intemeierea Tarii Romanesti” de Constantin C Giurescu;
Multa vreme s’a crezut ca Tara Romineasca s’a intemeiat printr’o descalecare din Fagaras. De acolo ar fi venit Negru Voda, pe la sfarsitul veacului al XIII-lea, ar fi ocupat tinutul dintre Carpati si Dunare, intemeind orase, facand curti domnesti, ridicand biserici. Asa povesteste traditia literara pastrata in cronica cea mai veche a Tarii Romanesti, asa au crezut, mai inainte, istoricii, influentati, cu siguranta, si de intemeierea statului moldovean care s’a facut, intradevar, printr’o descalecare. Astazi, stim insa ca faptele s’au petrecut altfel.

Vocea animalelor: „Apelul anual SAFE”;
Cei peste 1000 de voluntari au luat cu asalt strazile oraselor, peste tot in Noua Zeelanda, echipati in gaini, porci, vaci, pinguini si chiar si ursi polari. Si, desi am murit de caldura, in costumul meu de lana, a meritat, pentru ca am plecat acasa cu sentimentul datoriei
implinite. S-a terminat o lupta, cu o mica victorie, razboiul continua, cu toate fortele si pe toate planurile, inclusiv din acest colt de revista. Ne asteapta campanii diferite, pentru diverse cauze. Pentru ca, din pacate, nu avem a ne plange de lipsa subiectelor de  campanie. Peste tot in lume, dar mai ales in tara in care traim, un animal sufera intr-o
cusca, insingurat, chinuit, maltratat si ucis, pentru a servi drept hrana sau cobai marelui
cuceritor care este omul.

Interviu: DJ-ul neo-zeelandez Richie Hardcore;
Atunci cand nu mixeaza muzica lucreaza pentru CAYAD, o initiativa a Ministerului Sanatatii axata pe reducerea problemelor cauzate de consumul excesiv de droguri si  alcool. El concureaza international si in luptele Muay Thai. Am putea crede despre el ca este un dur, insa dedesubt veti gasi o inima de aur, aplecata spre compasiune si responsabilitate fata de mediu.

Petrovai: „Dar unde-s codrii de mai an?” de George Petrovai;
Ti se rupe inima de jale cand vezi ce prapad s-a facut si continua sa se faca in falnicele noastre paduri de pana mai ieri (a se citi pana la Decembriada) – nenumarate cioturi ranjind la privitorul incremenit de uimire, precum resturile de dinti dintr-o uriasa gura stirba, mormane de crengi, dealuri rase ca-n palma. Iar de ai cumva ghinionul sa fii insotit de niscaiva straini, apoi realmente iti crapa obrazul de rusinea comentariilor si a exclamatiilor lor de surprindere, caci noi stim prea bine cu cata dragoste si pricepere isi ocrotesc ei padurile. In apusul Europei, ba chiar si in nordul doldora de paduri, orice
taiere trebuie autorizata! Mai mult. Imi spunea un prieten, care s-a miscat cam peste tot in Europa, ca la finlandezi, de pilda, in locul fiecarui copac taiat, trebuie plantati de indata cinci puieti! Cu precizarea ca la locul taierii nu ramane nici macar o crenguta. Elocvent, nu-i asa?...

Clubul de poezie si literatura Pinecota: „Vorbe de poveste” de Rusu Constantin; „Glas de ursitoare” de George Filip; „Kia ora si la multi ani” de Julieta si Liviu Pendefunda;
Que pasa?: „Democratia fara partide?”, prima parte a unui articol semnat de Gabriela Calutiu Sonnenberg;
Desi este domeniul in care m-am specializat, am preferat dintotdeauna planul micro al economiei, ferindu-ma cu incapatanare de corelatia cu etajele macro si, implicit, cu politica. Nu subiectul m-a intimidat, ci inertia care deriva din “uscaciunea” sa aparenta. Cu totii criticam lipsa de etica a politicienilor, dar, ciudat mai nimeni nu propune o alternativa de rezolvare. Chiar daca nu zace-n fiecare dintre noi un geniu de talia unui Marx sau Taylor, nimeni nu ne impiedica sa propunem solutii. Poate n-avem cu totii chemare de cercetatator pasionat, asa cum aveau carismaticii nostri profesori universitari pe vremuri, dar o discutie interdisciplinara poate purta roade surprinzatoare. Cineva m-a invitat recent sa-mi imaginez cum ar arata o guvernare fara detestatele partide. De atunci ideea nu-mi mai da pace.

Va dorim lectura placuta
Adina si Cristi Dumitrache

































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu