Ioan Miclău – Gepianul
Când cel Divin
s-a-ntruchipat în om,
Satan îl imită
de-ndată;
Când cel Divin a zis
în duh,
Fă-mi un altar de
rugă,
Îndată și Satan și-a
zis:
Te du și tu de-ndrugă
Mai înfocate
rugăciuni,
Iar pe altarul cu tămâi,
Tu să așezi tăciuni,
Când toți vor fi
cuprinși de har,
Să iasă fumul urii!
Te fă mai credincios
ca ei,
Dar fii supus
minciunii,
Și te vei ridica mai
sus
Ca orice om cuminte,
Mai sus decât va fi
Mesia,
Când va veni în lume.
Gândiri șirete,
sucite, extremiste,
Satan în cap își
pune,
Drăceasca sevă
încolțea ideii comuniste!
Dar ce era mai greu,
era,
Un trup ca să-și
găsească,
În care el, Satan, să
dea
Sămânța
să-ncolțească.
Cum cel Divin găsea
în mii
Iubirea să-și
zidească,
Se întâmplă ca și
Satan
Un trup să
nimerească.
Oh! Putred lut, cum
de prinse-și ființă,
Și cum de iadul te-a
cuprins,
Ca să distrugi
mlădița cea creștină,
Cum drept
înțelepciune tu te-ai pus!
Întunecând acea
duioasă rază de lumină,
Ți-ai adunat
prieteni, chiar prea mulți,
Ca Adevărul să-l
pălești în frunte.
Nevrând de Adevăr
s-asculți,
Lingea-i pe orișicine
și de pustie dornic,
Să spui minciuni de
cela ce muncind,
E-ntotdeauna spornic.
Tu arăta-i mulțimii
cărări doar în răspăr,
Încurcând orice
cărare spre-Adevăr!
-Cu ochii înroșiți și
mintea rătăcită,
Se-nfățișă Adevărul
Divinului Ceresc,
Și-l roagă să-i ia
viața:
”O! Doamne, zădarnic
mă trudesc,
De viața ce mi-ai
dat-o, încep să mă căiesc,
Desparte-mă de
lutu-mi, să pot să-ți multumesc!
Minciuna este-n
toate, domn, sfânt, judecător,
Decât să văd acestea,
mai bine e să mor!”
Atunci Divinul zise:
”O, Adevăr Sublime,
veșnic odorul Meu,
Tu ești jertfirea
vieții,
Ești Fiu de Dumnezeu!
Doar prin durerea Ta,
a lumii ochi deschid,
Când toți pătrunși de
tine,
De trudă și tumult,
Cu nici un chip Satan
nu va domni mai mult!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu