vineri, 9 decembrie 2016

Vânzarea pământului românesc







Vânzarea pământului românesc către străini îngrijorează Europa.
Acapararea terenurilor ajunge pe masa Comisiei

România este pe lista statelor europene cele mai afectate de fenomenul acaparării terenurilor arabile, arată un studiu realizat de Transnational Institute, care va ajunge pe masa Comisiei Europene. Efectele sunt deja vizibile inclusiv asupra securităţii alimentare.

Agricultura

România, alături de Polonia, Ungaria şi Bulgaria, a devenit punctul fiebinte al Europei din punct de vedere al fenomenului de acaparare a terenurilor arabile, cele mai extinse exploataţii de teren arabil ajungând pe mâna unei categorii active de investitori din care fac parte bănci, fonduri de pensii şi investiţii, cu ajutorul unei noi clase de brokeri, intermediari şi speculatori,  arată cel mai recent raport al Transnational Institute (TI), un reputat institut de cercetare şi advocacy cu activităţi la nivel internaţional care lucrează pentru Comisia Europeană.

Potrivit studiului "Land Grabbing and land concentration in Europe", în ultimii ani România a devenit o destinaţie atractivă pentru investitori, astfel că numărul tranzacţiilor cu teren arabil a crescut de peste trei ori numai în perioada 2005-2009. S-a ajuns astfel ca, potrivit estimărilor TI, 10% din terenul agricol al ţării să fie în proprietatea unr cetăţeni din afara UE, iar alte 20-30% să fie controlaţi de investitori din spaţiul comunitar.

Suprafaţa agricolă a României utilizată în exploataţiile agricole este de circa 13,3 milioane de hectare din care circa 8,3 milioane de ha reprezintă teren arabil.

"Distribuţia fenomenului de acaparare a terenurilor pe teritorul UE este inegală, cu zone şi ţări mai afectate decât altele. Semnalele preliminare indică faptul că fenomenul de acaparare a terenurilor este concentrat în Europa de Est, cu Polonia, Ungaria, Bulgara şi România ca puncte fierbinţi. (...) Acest proces merge mână în mână cu apariția unei noi clase formată din bănci, investiții și fonduri de pensii, precum și alți actori financiari care controlează o pondere tot mai mare a terenurilor agricole europene. Nu numai că acești investitori neobişnuiţi pe piaţa agricolă ridică întrebări referitoare la definiţia fermierilor activi, dar au dat naştere şi unei noi clase de brokeri, intermediari, speculatori și escroci care mediază interesele corporatiste și de stat pe piaţa terenului arabil şi care beneficiază în mod direct de aceste tranzacţii", se arată în raport.

Danezul care vinde românilor terenuri în România. Care pot fi efectele?

…………………………………………..

Cazul Robobak în România- 25.000 de ha şi mai multe cazuri de corupţie.

…………………………………………..

Cazul Generali şi reducerea locuri de muncă din mediul rural

……………………………………………

Un model atipic de agricultură în Europa. Libanezii de la Maria au cea mai mare fermă din ţară
…………………………………………..

Efecte asupra consumatorilor finali

"Micii fermieri formează coloana vertebrală a agriculturii europene: aceştia consolidează securitatea alimentară prin producerea de alimente sănătoase și abundente de proveniență cunoscută; sprijină suveranitatea alimentară prin construirea piețelor locale și a lanțurilor alimentare mai scurte de producători și consumatori, care reduc dependența de piețele globale și vulnerabilitatea la șocurile prețurilor; protejează mediul și biodiversitatea locală prin practicarea unei agriculturi diversificate şi aduc dinamism în zonele rurale, prin generarea de locuri de muncă și susținerea vieții comunității rurale", sunt motivele pentru care analiştii Transnational Institute susţin că fermele de familie ar trebui încurajate.

De altfel, TI face şi câteva recomandări de politici agricole de natură să sprijine micile ferme europene. Acestea vor fi dezbătute cu factorii de decizie politică, printre care deputații europeni și reprezentanți ai Comisiei Europene, în cadrul unei reuniuni ce va avea loc pe 7 decembrie.

Alina Stanciu
Cititi articolul complect aici:









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu