Melania Rusu Caragioiu - ILTEU, ÎN TREI IMAGINI VERSIFICATE

 

ILTEU, ÎN TREI IMAGINI VERSIFICATE,

de Melania Rusu Caragioiu

 

---

 

L A   I L TE U

 

De cobor, mai jos, spre Mureș,

De la halta de sub tei

Păsările se-aud gureș:

Cântă-n ritm cu pașii mei...

 

Pe-un drumeag albit de cară,

Mărginit de trifoiști,

Mă răsfață-un vânt de vară

Cu foșniri din porumbiști.

 

Capre înalte de otavă

Stau sub ploaia de căldură;

Sub coliba lor jilavă,

Pe cosaș somnul îl fură...

 

În atâta calm și pace,

Vers și dragoste-n natură,

Arar, cariera face

Rostogol de piatră dură.

 

Unde grele de răsunet

Se răsfrâng în defileu

Și reverberând în sunet

Cad în Mureș, curcubeu...

 

Sobrii se-oglindesc în unde,

Înșirați din veac,  gorunii,

Fremătarea lor ascunde

Grai, ce ne-au lăsat străbunii...

 

Peștera ademenește

Ca o gură de comori;

Singur, Zmeul le păzește

Aprig și îți dă fiori...

 

~*~

Ilteu, 2007

 

---

 

M Â N A     N E A G R Ă

 

Inspirat dintr-un eres, din satul meu natal,

Ilteu-Arad-România.

 

Castelul solitar adoarme

În negrul parc de lânga râu;

Blestemele  vor să -l răstoarne,

Formând în jur, demonic brâu…

 

Când lumea vine pe-nserate

Să treacă podul blestemat,

Îşi scuipă-n sân şi cheamă îngeri,

Şi-n gând fac cruci, de îmbunat…

 

Copiii venind de la şcoală

Sunt guralivi, dar subit tac :

Se-arată oare la fereastră

Mâna cea neagră, pui de drac !

 

Bătrânii  mai şoptesc la poartă

Despre frumoasa castelană

O zână tristă, cu năframă,

Răpusă-n chin, de neagra-i soartă.

 

De-atunci, în fiecare noapte

Între perdelele brumate,

Se văd luciri înfricoşate,

Iar mâna neagră-n geamuri bate.

 

Femeile, mai slabe-n cuget,

Când trec, se-nchină, scuipă-n ie,

Îşi fac și cruci, fac și metanii

Şi zic ,,Ducă-se, pe pustie !’’

 

---

 

L E U C A  - C I O A C ĂȚ A

 

S- a instalat primăvara ;

Ea cântă în pădurea înfrunzită,

Dansează pe pajistea din poiană,

Respiră în parfumul vântului molcom,

Și se răsfață in voalurile subțiri,

Sub privirile galeșe ale soarelui .

 

Dealul ,,morminților” așteaptă seara …

 

Sărbătoarea leucii  urcă din văi …

Pe costișa de matase primăvăratecă

Se adună flăcăii  și copiii.

Vacarmul este de nedescris!

Fiecare poartă o torță din coajă de cireș.

 

Într-un dans haotic, barbar,

Copiii iși vâjâie torțele,

Descriu în aer semne cabalistice.

Duhul iernii se lasă greu învins…

Torțele aprise, vâjâinde, rotite, aruncă scântei peste  duhuri,

Le leagă cu foc !

Flăcăii dau drumul spre vale la roțile aprinse.

Fiecare  fecior poartă la ,,colop” o panglică roșie –

Culoarea împotriva deochiului!

 

 

Fetițele își feresc părul de scântei…

 

Stelele au apărut pe nesimțite,

Răsar una câte una…

Privesc sfioase, la marele foc...

Ritualul este în toi!

Un mare foc iluminează mistic .

Toți stau in cerc si  povestesc scene horor …

 

Când focul începe să adoarmă,

Locul este bătut cu crengi verzi,

Scântei sar spre ce, ca artificiile…

 

Acum se așterne pacea,

Duhurile iernii au fost gonite,

Și se cântă în melopee;

‘’Leuca cioacăța,

‘’Leuca  cioacăța ,

‘’Latre câinii- n gura ta!!! …

 

Se strigă a mia  oara:

‘’Leuca cioacăța…’’

 

Apoi, totul se impacă în liniștea nopții...

 

 

~*~

Melania Rusu Caragioiu