RAMURA USCATA
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi într-un
pom o ramura ce s-a uscat din pricina ca n-a mai avut în sine seva care-i tinea
viata. Pricepe de aici ca întocmai ca o ramura uscata este acel crestin care nu
are o credinta vie, a carei viata se vadeste prin dragoste si prin celelalte
roade ale sale. Unul ca acesta prin nimic nu e legat de Hristos, Care este
„vita cea adevarata” (Ioan 15, 1) si nici de crestinii cei neprefacuti, care
sunt duhovnicestile „madulare ale trupului Sau” (Efeseni 5, 30). Înstrainat va
fi el de nadejdea vietii celei vesnice atâta vreme cât va ramâne asa cum se
gaseste. Pe unul ca el îl înspaimânta Dumnezeu cu Judecata Sa: „Iata, securea
sta la radacina pomilor si tot pomul care nu face roada buna se taie si se
arunca în foc” (Matei 3, 10). Aceasta întâmplare si cugetarea asupra ei te
povatuieste, crestine, sa te cerc etezi pentru a vedea daca ai si tu credinta
care se arata prin roadele sale, adica prin faptele cele bune.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 117.
MOCIRLA DIN APA IZVORULUI
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vedem ca, desi izvorul are apa curata,
totusi pe fundul lui este mocirla, noroi. Tot asa si în adâncul inimii omului
se afla tot felul de necuratii. Precum scârboasa mocirla si duhoarea, asa se
ascund în sufletul omului înfumurarea si înaltarea mintii, iubirea de argint,
mânia, rautatea si invidia, necuratia dobitoceasca si orice ticalosie.
Necuratia de pe fundul izvorului se vede abia când apa este lovita cu o cârja
sau cu vreo alta unealta; atunci, din cauza mocirlei sau a noroiului care se
afla la fund, toata apa din izvor devine tulbure. Tot asa si necuratia
patimilor si a firii rele, dobitocesti, care se afla în adâncul inimii omului,
se arata la vremea ispitirii. Cine ar sti ca pe fundul izvorului se afla noroi
sau mocirla, daca nu ar lovi apa si daca de acolo nu s-ar ridica si nu s-ar
arata murdaria? Tot asa, de unde am sti ce fel de ticalosii si necuratii se
ascund în adâncul inimii omului, daca nu ar iesi de acolo si nu s-ar vadi prin faptele
cele din afara?
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Comoara duhovniceasca din lume adunata, traducere de
rasofora Domnica Talea, Ed. Egumenita, Galati, 2008, p. 175.
RAIUL DE AICI
Parintele Paisie Olaru
Într-o zi,
admirând batrânul Parinte Paisie frumusetile muntilor si codrilor singuratici
de la Sihla, a zis catre ucenicii sai, suspinând din inima: Tare ma tem sa nu
ramânem numai cu raiul acesta de aici si sa-l pierdem pe celalalt, din pricina
lenevirii noastre!
Parintele
Paisie Olaru, Parintele Paisie duhovnicul, traducere de editie ingrijita de
Arhimandrit Ioanichie Balan, Ed. Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, Iasi, 1993,
p. 35
GHEATA
Sfantul Inochentie al Odessei
Oare stiti
voi câte legi s-au avut în vedere la formarea ghetii, iarna? Colea, pe cel mai
neînsemnat pârâu, pe cea mai mica balta, s-a repetat, în forma, ceea ce s-a
întâmplat oarecând cu muntii cei uriasi si la formarea acelor stânci uriase
dintr-însii, la care nu te poti uita fara de mirare si spaimântare! Toate
acestea si altele multe sunt de ajuns pentru a încredinta pe oricine ca haina
cea aspra si grea pe care iarna la venirea sa o arunca în spinarea pamântului
pentru a apara de multimea gerului si de moarte cele încredintate sânurilor
lui, desi s-ar parea ca se formeaza la întâmplare, totusi ea întotdeauna este
tesuta de o mâna mult iscusita, dupa un model si într-un chip de mai înainte
hotarât, dupa masura trebuitoare si cu toate podoabele cu putinta.
Sfantul
Inochentie al Odessei, Intelepciunea dumnezeiasca si rosturile naturii,
traducere de patriarhul Nicodim Munteanu, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 83
SIMTUL AUZULUI
Sfantul Nectarie al Eghinei
Auzul este
un simt formator, modelator si înaltator; prin mijlocirea acestuia se
plasmuieste inima omului, prin el se arata a fi fiinta rationala si prin el se
ridica la pozitia superioara care i se cuvine; cu ajutorul lui distinge toate
felurile de sunete produse de vibratiile aerului; distinge glasuri, tunete,
sunete s.a.m.d., îsi rânduieste timbrul si ritmul propriei sale voci si îsi
compune piesele muzicale; cu ajutorul acestuia a inventat muzica si
instrumentele muzicale si a descoperit melodia si armonia prin intermediul
carora sunt miscate sufletul si inima si sunt înflacarate spiritele. Cu
ajutorul cuvântului launtric, auzul transmite sufletului glasul naturii
însufletite, pe care ochiul îl percepe mut; prin auz omul s-a ridicat la
înaltimea contemplatiei; parasind pamântul, s-a înaltat prin intermediul
acestui simt la ceruri ca sa auda cântul îngeresc si cântarea dumnezeiasca ce
îl înduhovnicesc; auzul i-a pus în miscare limba spre cântarea Ziditorului sau
si îl face sa-si afle ritmul [potrivit] cântului sau spre a cânta frumusetea
creatiei; prin auz omul se bucura de toata desfatarea trupeasca si este înaltat
în sfera spiritelor.
Sfantul
Nectarie al Eghinei, Un portret al omului, traducere de protopresbiter dr.
Gabriel Mandrila, Ed. Sophia / Metafraze, Bucuresti, 2015, p. 93-94
CONTEMPLAREA
Sfantul Sofronie Saharov
Atunci când
contemplam întelepciunea dumnezeiasca în frumusetea lumii create, suntem în
acelasi timp atrasi înca si mai puternic de frumusetea nepieritoare a Fiintei
Dumnezeiesti descoperite noua de Hristos. Pentru noi Evanghelia este
autorevelarea divina. În nazuinta noastra de a face din cuvântul Evangheliei
substanta întregii noastre existente, suntem eliberati prin puterea lui
Dumnezeu de sub stapânirea patimilor.
Sfantul Sofronie
Saharov, Rugaciunea – experienta Vietii Vesnice, traducere de diac. Ioan I. Ica
jr., Ed. Deisis, Sibiu, 2007, p. 162
COPACUL INCOVOIAT
Sfantul Tihon din Zadonsk
Vezi ca un
copac încovoiat nu foloseste la nimic. Asa este si omul cel hain, a carui inima
este nedreapta. Acesta nu e bun de nimic, întocmai ca si copacul cel sucit.
Daca este sluga, lucreaza cu lenevie si cu viclenie, fiind necredincios si
prefacut. De este pedepsit, cârteste si se razvrateste. Iar de este miluit,
nesocoteste mila. La bucurie se face samavolnic si se îndârjeste, iar la
nenorocire se mânie si huleste. Într-un cuvânt, nici prin milostivire nu se
pleaca, nici prin pedepsire nu se îndreapta, asemenea unui copac încovoiat,
care nu se va face drept nici de la caldura, nici de la ger. Iar pricina dintru
care se întâmpla astfel este inima nedreapta, care pe toate le înrâureste. La
fel si un om slobod, daca este rau, îsi vadeste rautatea, caci unelteste doar
cele pe care le vede ca fiindu-i lui prielnice, chiar daca Domnul se scârbeste
de acelea, iar pentru el si pentru ceilalti sunt pagubitoare. De i se va da
acestuia un loc de cinste sau o dregatorie, va cauta numai folosul sau, nu si
pe cel al supusilor lui. Din pricina cinstirii se îndârjeste, iar fiind lipsit
de ea, se razvrateste, cârteste si huleste; nimic nu-l poate îmbuna, întrucât
inima lui este sucita si desfrânata. Ori, dimpotriva, asa precum un copac drept
e trebuincios pentru orice lucru, la fel este si omul bun, care are o inima
dreapta. Iar inima dreapta este cea care asculta de Domnul si Facatorul ei si
urmeaza voia Lui cea sfânta. Dumnezeu le face pe toate spre folosul nostru.
Asemenea si inima cea buna se straduieste sa faca totul spre slava lui Dumnezeu
si spre folosinta fratilor ei. Ce vrea Domnul, aceea voieste si ea. Dumnezeu le
doreste si le face tuturor doar binele, fara nici o dobânda pentru Sine.
Asemenea si ea nazuieste si se straduieste sa savârseasca cele bune pentru toti,
fara a-si cauta siesi folosul. Caci zice Apostolul ca „dragostea nu cauta ale
sale” (1 Corinteni 13, 5). Acolo unde se gaseste dragostea cea adevarata, se
afla si inima cea dreapta. Necatând la cinstirea ce i se aduce sau la
dregatoria care i se da, o inima ca aceasta mereu si pretutindeni va face
faptele dreptatii si va fi vrednica de orice lucrare ori dregatorie.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 110
RESPIRATIA LAUNTRICA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Sufletul
respira prin adevar, adica prin gânduri si idei pline de adevar. Gândurile
adevarate, drepte sunt o respiratie a Duhului Sfânt. Adevarul este pentru om
tot atât de simplu, de usor, de subtil, de vital, ca si gândul si respiratia.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 280
RETETA FARMACEUTICA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Fiecare
cuvânt, când te rogi, rosteste-l din inima, ca sa simti puterea cuprinsa în el.
Fa-o ca si cum ai lua o doctorie, stiind ca are o actiune vindecatoare, prin
puterea pe care i-a dat-o cel de Sus. Atunci când medicamentul îsi pierde
puterea vindecatoare, nu mai ramâne în el decât gustul amar. Asa se întâmpla si
cu rugaciunea, daca o reducem la rostirea unor cuvinte fara vlaga si al caror
adevar nu-l simtim cu inima. O asemenea rugaciune va ramâne fara nici un folos,
fiindca rugaciunea adevarata si lucratoare trebuie facuta în duh si adevar.
Cuvintele rugaciunii se aseamana cu medicamentele, în sensul ca fiecare dintre
ele poseda însusiri caracteristice si dau efecte ce le sunt proprii, toate la
un loc constituind mijloace de tratare a organismului. Asa cum farmacistii tin
la calitatile si efectele unor substante, pe care le combina dupa o anumita
reteta, conservând cu grija medicamentele în recipiente speciale, din sticla
sau din alte materiale, tot asa trebuie sa pastram si noi în inima, cu grija,
fiecare cuvânt cu însusirile lui, ca într-un vas, si sa le rostim astfel încât
sa-si puna în valoare puterea.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 74.
GANDURILE OMULUI
Sfantul Nicolae Velimirovici
Omul
socoteste, de obicei, ca toate gândurile sunt ale lui, proprii, opera sa
izvorând de la el însusi. Cu toate acestea, este neadevarat, chiar daca omul
proclama ca duhul sau, partea lui launtrica, nu se supune influentei puterii
duhovnicesti, nici celor bune, nici celor rele. În realitate, duhul omenesc
suporta influenta unei multimi de puteri duhovnicesti exact în acelasi fel în
care asupra trupului actioneaza o multime de forte fizice.
Sfantul
Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2009, p. 80.
SPIONUL LAUNTRIC
Sfantul Sofronie Saharov
Uneori,
citirea cuvintelor Parintilor îngreuneaza viata duhovniceasca. Spre exemplu, un
crestin are o experienta duhovniceasca. Si daca va citi o anume carte
patristica, devine ca un spion al propriului sine, încercând sa-si ordoneze în
sine, în mod analog masurilor sale duhovnicesti, lucrurile pe care le-a citit.
Astfel, tot ce face dreapta, o roade si o distruge stânga. Este nevoie de multa
simplitate în viata duhovniceasca. Batrânele analfabete psalmodiaza lui
Dumnezeu rugaciuni si au un chip copilaresc, în timp ce oameni foarte cultivati
fac rationamente înalte, însa pe fata lor se vad sfâsierea, salbaticia.
Sfantul
Sofronie Saharov, Cunosc un om in Hristos – Parintele Sofronie de la Essex,
traducere de Pr. Serban Tica, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 337
RATELE SI GASTELE
Sfantul Ambrozie de la Optina
Mi-a fost
daruit un covor cu rate minunat reprezentate. Regret ca s-a neglijat a se
figura pe el si gâste, caci era mult loc pe covor. Un asemenea gând mi-a venit
în minte deoarece însusirile si comportamentul ratelor si gâstelor dau o buna
imagine a patimilor slavei desarte si a mândriei.
Desi slava
desarta si mândria au aceeasi origine si aceleasi însusiri, ele difera prin
efectul lor: slava desarta încearca sa atraga lauda oamenilor, si de aceea ea
se pleaca adesea cautând sa placa oamenilor, pe când mândria degaja dispret si
lipsa de respect pentru altul, chiar daca este lacoma de lingusiri.
Daca are un
aspect agreabil si seducator, iubitorul de slava desarta se va face frumos; el
se va fali ca un gâscan, si aceasta cu toate ca adesea el nu are decât emfaza
(exagerare) si stângacie. Dar daca omul stapânit de slava desarta nu este nici
atragator si nici dotat cu alte calitati, el va dori sa placa altora pentru
a-si atrage laudele si ca un ratoi va striga: „Adevarat! Adevarat!” (în rusa:
tak! tak!) atunci când în realitate si adevarul adevarat nu este totdeauna
astfel (tak). Si chiar daca adesea, în adâncul lui, nu va fi de acord cu ceva,
din lasitate el va cauta sa para ca este.
Cât despre
gâsca, daca ceva nu merge dupa cum vrea ea, ridica aripile si tipa: „Kaga!
Kago!” La fel si omul care este mândru, daca se bucura de un oarecare credit în
cercul sau, adesea va ridica vocea, va striga, va discuta, va obiecta, va
insista asupra propriei sale pareri. Dar daca se întâmpla ca, într-o asemenea
ocazie, acest om bolnav de mândrie nu dispune de nici o influenta si de nici un
drept, el va începe cu o mânie nestapânita sa-i batjocoreasca pe ceilalti, ca
gâsca ce sâsâie clocindu-si ouale. Si daca unul ca acesta are posibilitatea de
a musca pe cineva, credeti-ma, îl va musca!
Începând sa
scriu aceasta parabola m-am gândit ca ea este folositoare tuturor, deoarece
slava desarta si mândria ne ating pe toti într-un fel sau altul. Ori nimic nu
împiedica (întârzie) mai mult mersul duhovnicesti ca aceste patimi. Pretutindeni
unde este revolta, dezacord sau cearta, priviti bine si veti vedea ca, în
majoritatea cazurilor slava desarta si mândria sunt cauza. Tocmai de aceea
Apostolul Pavel porunceste: „Sa nu fim iubitori de marire desarta, suparându-ne
unii pe altii si pizmuindu-ne unii pe altii” (Galateni 5, 26). Pizma, ura si
gelozia sunt adesea fiice ale mândriei si slavei desarte. Sfântul Macarie
Egipteanul arata înlantuirea acestor patimi, cum ele se antreneaza reciproc si
cum una o naste pe cealalta. El scrie ca ura vine de la mânie, mânia de la
mândrie si mândria de la iubirea de sine. Si Domnul arata limpede în Evanghelie
ca aceia care fac bine pe acest pamânt pentru iubirea de slava îsi vor primi
plata aici.
Sfantul
Ambrozie de la Optina, Staretul Ambrozie de la Optina, traducere de John B.
Dunlop, Ed. Sfintei Manastiri Polovragi, Polovragi, 1994, p. 123-124
CA VANTUL
Sfantul Ioan din Kronstadt
Mare este
nerâvna si lenea noastra la rugaciune. Întotdeauna ne rugam, sau avem tendinta
de a ne ruga grabindu-ne, ca si cum am vrea sa ispravim mai repede, sa sarim
peste ceva, fara a cauta în adâncul inimii. De aceea rugaciunea noastra este ca
vântul: se isca, bate si se duce.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 497
INSPIRATIA
Arhimandritul Sofronie Saharov
Crestineste
nu putem trai fara însuflare. Daca un artist, unul adevarat, traieste zi si
noapte chipurile artei sale, noi, crestinii, trebuie sa fim cu atât mai cu
luare-aminte. Trebuie sa depasim stradaniile artistilor, pentru a trai în duhul
Evangheliei.
Lucrul cel
mai însemnat acum este ca Domnul sa însufle lupta voastra pentru mântuire. Când
se da însuflarea, toata viata se umple de lumina si de bucurie. Nu se mai iau
în seama amanuntele.
Arhimandritul
Sofronie Saharov, Din viata si din duh, traducere de Parintele Rafail Noica,
Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2011, p. 31
FLOAREA SOARELUI
Sfantul Ioan din Tobolsk
Floarea-soarelui
este o planta care-si îndreapta floarea neîncetat spre soare dimineata, la
amiaza si seara, nu doar în zilele însorite, ci si în cele înnorate. Voia
omeneasca trebuie sa se asemene întocmai cu firea acestei flori, întorcându-se
cu fata catre Dumnezeu si catre voia Sa dumnezeiasca în toata vremea si în tot
ceasul, nu doar în zilele senine ale vietuirii sale, ci si în cele posomorâte,
adica în zilele grele ale vietii.
Sfantul
Ioan din Tobolsk, Iliotropion, traducere de Olga Bersan, Ed. Oranta, Kiev,
2009, cap. 4 din Cartea a III-a, p. 511
STROPII DE NOROI
Parintele Arsenie Boca
Dupa
încetarea trupului, poftele, stropii acestia de noroi împroscati din trup pe
suflet, stârnesc în sufletul desfacut de trup o vapaie de pofte, care-l muncesc
cel putin tot atâta cât l-ar chinui setea pâna la moarte, pe unul care ar trece
Sahara si n-ar gasi apa.
Sufletul, izgonit din trup de moartea acestuia, are sa se chinuiasca în felul fiecarei patimi, care l-a ros în viata pamânteasca.
Parintele
Arsenie Boca, Parintele Arsenie Boca – mare indrumator de suflete din secolul
XX, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2002, p. 169
BUCURIA CONTEMPLARII
Fericitul Trifon Turkestanov
Dintru
puterea Duhului Sfânt fiece floare îsi dobândeste mirosul, adierea tihnita a
miresmei bine-placute, gingasia vesmântului de culoare, frumusetea Maritului
întru cele marunte. Lauda si cinstire Facatorului de viata Dumnezeu, Care a
întins pajistile ca pe un covor înfloritor, Care a încununat tarinile cu aurul
din spice si cu azuriul albastrelelor, iar sufletele – cu bucuria contemplarii.
Veseliti-va si-I aduceti Lui cântare: Aliluia!
Fericitul
Trifon Turkestanov, Cunoasterea lui Dumnezeu prin mijlocirea firii vazute,
traducere de Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, cap. Acatist de
Multumire și Slava lui Dumnezeu pentru toate , p. 125.
PLOAIA MANOASA
Sfantul Ioan din Kronstadt
Cine nu stie
ca ploaia uda pamântul, plantele, le da vlaga? Asijderea si cuvântul lui
Dumnezeu si cuvântul nostru, spus cu credinta, nu ni se va întoarce fara sa ne
fi ogoit setea sufletului, a sufletelor credincioase, ascultatoare de Dumnezeu,
întocmai ca în natura, unde ploaia uda si nutreste, în ordinea firii, pamântul
si vegetatia determinând dezvoltarea acesteia.
Sfantul
Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed.
Sophia, Bucuresti, 2005, p. 328
POMUL CEL MIC
Sfantul Tihon din Zadonsk
Povatuirea
întru cucernicie si frica lui Dumnezeu este de trebuinta a se face înca din
pruncie... Asa precum pomul cel mic, de va fi înclinat dintru început într-o
parte anume, pâna la sfârsit va creste plecat spre partea aceea, întocmai si
copilul, de va fi povatuit dintru început catre un lucru anume, spre acela va
avea aplecare pâna la sfârsitul vietii sale.
Sfantul
Tihon din Zadonsk, Dumnezeu in imprejurarile vietii de zi cu zi, traducere de
Olga Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2011, p. 30
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu