CAFEAUA la ibric și filigeană

 

CAFEAUA la ibric și filigeană.

 

Nimic nu se compară cu plăcerea de a bea o cafea fierbinte și aromată, în intimitatea propriului cămin, nu-i așa?  Dar asta nu se face dintotdeauna.  Dacă aveți puțin timp și o cafea bună în față, o să vă spun acum câteva dintre poveștile cafelei. Istoria nu consemnează cu exactitate cine a fost primul român care a gustat această licoare magică și parfumată.  Legenda ne spune însă, că un curtean de-al domnitorului Bogdan cel Orb, aflându-se în solie la Poarta Otomană, a fost tratat de sultan cu o băutură aromată și fierbinte dar că, neștiind cum să o bea, s-a opărit la limbă în timp ce sorbea din necunoscută licoare.  Sărmanul logofăt nu avea cum să știe că, peste veacuri, această băutură nu va lipsi din nici o casă românească. Cert este că în scurt timp, de la mesele domnitorilor români începe să fie nelipsită cafeaua, o masă rafinată din acele vremuri nefiindi considerată completă dacă nu se ofereau onoraților oaspeți ciubuce și cafele.

 

  Prima cafenea (“cahvenea”) din București s-a deschis în anul 1667 și a fost proprietatea unui fost ienicer - pe numele lui Kara Hamie – și se afla cam pe locul unde este acum palatul Băncii Naționale. Încetul cu încetul cafeaua și cafenelele au devenit o prezență comună în peisajul Capitalei. Bineînțeles, cafenelele au devenit  și “locuri de discuție, agitație și opoziție împotriva stăpânirii". Acest lucru nu era pe placul conducătorilor și ca urmare printr-un pitac de la 1782 “se poruncește cu toată severitatea să nu se discute în cafenele în legătură cu domnia sau stăpânirea turcească Bătrânul  ibric.

 

Perioada de glorie a cafenelelor a fost în cea de a doua jumătate a secolului al  XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea. În cafenelele vestite ale vremii, asemeni celei deschise de polonezul românizat Fialkowski pe strada Câmpineanu de azi, se întâlneau cele mai reprezentative figuri ale orașului: actori, diplomați, profesori, artiști, scriitori sau juriști.  “Fialkowski nu mai era o cafenea ci ajunsese o adevărată instituție” nota Constantin Bacalbașa. Și tot el constata că “aci atâția poeți tineri și scriitori, la cari începuse a le miji talentul și mustățile, au sorbit șvarț-uri cu un pic de rom, capuținere și au scos pe nas rotocoale de fum”.

 

Scriitori precum Caragiale, Macedonski sau N. Filimon, actori vestiți printre care Grigore Ventura,  C.I Nottara,  Petrache Liciu sau  Ion Livescu. "își făceau veacul” la Fialkowski. S-au deschis mai apoi la fel de vestitele cafenele Capșa, Terasa Oteteleșanu, Rigler, Kubler, High Life, Cafe de Paris și atâtea altele.

 

Cafeneaua Capşa a fost însă, de departe, cea mai faimoasă. Înfiinţată de Grigore Capşa în anul 1891, Capșa a fost un important spaţiu cultural şi politic al societăţii bucureştene. În prima perioadă, până la Primul Război Mondial, aici obişnuiau să vină Alexandru Ghica, Radu Văcărescu,  Mişu Văcărescu (Claymoor) și de asemenea scriitorii şi gazetarii politici George Lahovary,  Nae T. Orăşanu,  Cincinat Pavelescu etc.

 

Cafeaua servită în aceste celebre cafenele nu era doar o simplă cafea: se putea alege dintre diferitele variante ale aromatei licori: șfarț, turcească, capuținer, mazagran sau vestitul marghiloman. Pentru că sunt convins că v-am stârnit curiozitatea, o să vă spun și câteva dintre rețete:

 

ȘFARȚ  -  era cafeaua neagră (numele provine din germanul "schwarz") mai subțire, fără caimac și fără adaos de lapte, făcută după moda germană a vremii

 

CAPUȚINERUL - o cafea cu lapte, dar cu mai multă cafea decât lapte

 

TURCEASCĂ    -  cafea neagră, dar cu mult caimac (spumă groasă si aromată o deosebea de șfarț).

 

Un proverb turcesc descrie cafeaua turcească astfel: “Cafeaua trebuie să fie neagră ca iadul, tare ca moartea şi dulce ca dragostea.”

 

Cafeaua turcească se bea încet, fiind însoțită de un pahar cu apă sau cu lichior de mentă. În cafeaua turcească nu se adaugă niciodată frişcă sau lapte.

 

MAZAGRAN    -  băutură răcoritoare preparată din cafea neagră foarte concentrată,  în care se  introduceau bucățele de gheață.

 

MARGHILOMAN - având o întreagă istorie în spate, această  denumire care poate părea unora ciudată, face referire a un tip de cafea considerat ca fiind o specialitate românească, cu o aromă deosebită, datorată unei rețete pe măsură.

 

Cafeaua se fierbea în ibrice așezate pe nisip încălzit cu cărbuni și se servea în cești foarte mici, fără toartă, cunoscute sub numele de "filigeană". Rafinata şi celebra băutură, veche de mai mult de o sută de ani, se prepara astfel: Se fierbeau la foc mic 70 ml. de coniac, 30 ml. de apă şi două linguriţe de zahăr. Când clocotea, se adaugau trei linguriţe de cafea. Se lua ibricul de pe foc și se acoperea trei minute "ca să se lase zaţul".

 

Sursa: ion andreita - De la: Ion Turturica