Parohia Malovăţ
Loc. Malovăţ - Jud.
Mehedinţi
România
Tel. 0724.99.80.86
E-mail: stanciulescubarda@gmail.com
CĂRȚI RARE
=IUNIE -
2022=
Vă
rugăm să ne permiteți să vă prezentăm lucrările pe care le avem
disponibile în stocul parohiei noastre. Ne exprimăm, totodată, speranța,
că ele vor găsi ecoul cuvenit în sufletul Dvs. și ne veți face comenzi, atât
pentru nevoile Dvs. spirituale, cât și ale celor dragi.
Parohia noastră
pune la îndemâna tuturor cărți ziditoare de suflet, de Religie, de literatură,
de istorie, filozofie și din alte domenii, tocmai în această perioadă, când, pe
toate canalele de informație, suntem bombardați cu tot felul de produse
menite să ne îndepărteze de Dumnezeu. Cărțile propuse de parohia noastră pot fi
hrană pentru sufletul Dvs., dar și un cadou fericit, pe care îl puteți oferi
celor din jurul Dvs. Se cheltuiesc sume enorme pentru tot felul de daruri ce se
fac celor dragi, deși multe sunt doar simbolice și de circumstanță. Noi vă
punem la dispoziție cărți, care să fie un prieten de nădejde pe drumul către
Dumnezeu, atât pentru Dvs., dar și pentru cel ce le primește ca dar din partea
Dvs. O scurtă privire asupra listei de mai jos v-ar convinge de
seriozitatea ofertei noastre. Ele sunt achiziționate de la centrele eparhiale,
de la diferite edituri, care s-au remarcat prin seriozitatea și competența
publicațiilor în domeniile menționate mai sus.
Înțelegem că
această activitate de răspândire a publicațiilor religioase creștine ortodoxe
face parte din însăși misiunea noastră de a răspândi, cu timp și fără timp,
cuvântul lui Dumnezeu. Datorită acestei lucrări, putem să desfășurăm și o serie
de activități misionar-pastorale în parohie, de ajutorare a unor familii și
persoane aflate în dificultate, donații de cărți în parohie, gratuitatea
serviciilor religioase și multe altele.
Vă mulțumim
cordial celor care ați comandat deja cărți. Vă mulțumim celor care ne-ați
încurajat, celor care ne-ați îndrumat. Vă mulțumim și celor care nu ne-ați
răspuns. Din toate am înțeles că doriți să avem lucrări cât mai bune, cât mai
ziditoare de suflet și cât mai diverse. Ne străduim să împlinim această dorință
a Dvs. Sperăm că prezenta ofertă să fie mult mai interesantă. Regretăm, însă,
că stocurile sunt foarte mici, iar stocurile de la capitolul ,,Micul
anticariat” se reduc în cele mai multe cazuri la câte un singur exemplar.
Trimitem cărți
și în străinătate, dacă ne sunt solicitate, cu precizarea că taxele poștale
revin cumpărătorului. Pentru trimiterile în țară taxele poștale sunt suportate
de parohie.
Precizăm, de
asemenea, că publicăm, de două ori pe lună, ,,Scrisoare pastorală”, pe care o
trimitem gratuit tuturor familiilor din parohie, cât și la câteva sute de
persoane din afara parohiei, prin poștă sau pe e-mail. Daca va interesează,
comunicați-ne și vă putem trimite și Dvs. această publicație a noastră gratuit.
Găsiți acolo multe lucruri care v-ar putea interesa.
În cazul în care
mesajul nostru nu vă interesează sau vă deranjează, vă rugăm să ne scuzaţi,
eventual să ne daţi un semn, ca să ştergem pentru totdeauna adresa Dvs. din
evidenţele noastre. Oricum, să dea Dumnezeu ca acesta să fie singurul necaz al
Dvs., altele să nu mai aveți.
Sănătate, pace
și bucurii în viața și în casa Dvs.!
Aşadar, avem
disponibile următoarele lucrări:
A. Cărți
recent apărute:
1. Pr. Al. Stănciulescu – Bârda, Viața
Cuvioasei Teofana Basarab, Bârda, Editura,,Cuget Românesc”, 2020, 276 pag.,
format A5, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă plastifiată, 40
lei(ediție color);
Fiica Voievodului Basarab I, întemeietorul Țării Românești, ajunsă țarină a
Bulgariei, trăiește o viață de jertfă și sacrificii personale, dar desfășoară o
activitate culturală fără precedent în cultura bulgară. Se știe foarte puțin
despre ea în istoriografia românească, dar ea devine primul monah român
cunoscut până în prezent, anterior lui Nicodim cel sfințit de la Tismana. Pe
domniţa Teodora Basarab, devenită mai apoi maica Teofana, o vedem ca pe o altă
Ana lui Manole, pe care nu soţul, ci tatăl ei, o zideşte la temelia statului
român. Nu putem înţelege altfel o căsătorie încheiată din raţiuni politice. Nu
putem înţelege altfel o femeie umilită, persecutată de propriul soţ, cu un
copil otrăvit de a doua soție a soţului ei, alungată de la curte şi
obligată să se călugărească, ea, împărăteasa ţării. Nu putem înţelege altfel
tăcerea şi supunerea ei, decât ca pe o autojertfire în folosul păcii,
echilibrului politic, în folosul neamului său. Drama personală şi eşecul în
căsătorie al Doamnei Teodora ar fi putut declanşa conflicte armate între români
şi bulgari, ar fi slăbit puterea românilor în faţa expansiunii tătare şi
turceşti. Răbdarea ei şi înţelegerea situaţiei ca pe o rânduială de la
Dumnezeu, bunătatea şi înţelepciunea, grija pentru operele de cultură, au făcut
pe bulgari să îi atribuie maicii Teofana aură de sfântă şi să o cinstească în
consecinţă, ca pe o personalitate de frunte a vieţii lor politice şi
religioase din epoca medievală. Cartea aceasta a făcut parte din dosarul de
canonizare al Cuvioasei Teofana Basarab. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române a aprobat canonizarea în ședința din 14 febr. 2022, iar la 21 mai 2022 a
fost oficiată slujba canonizării propriu-zise la Patriarhia Română/ Va fi
sărbătorită pe 28 oct. în fiecare an.
2. Pr. Dr. Al.
Stănciulescu-Bârda, Justiția și proverbul românesc, Bârda,
Editura ,,Cuget Românesc”, 2022, 72 pag,.format A5, hârtie offset, tipar
offset, copertă policromă, 10 lei.
Am încercat în lucrarea de față să
facem o sinteză interdisciplinară, prima pe această temă din bibliografia de
specialitate, din câte cunoaştem. Am descoperit elemente interesante privind
dreptul cutumiar cu toate aspectele sale. Am înţeles cât de bogată spiritual a
fost lumea vechiului sat românesc, care-şi avea instituţii bine structurate,
sisteme de conduită morală şi juridică. Dreptul cutumiar ce se aplica la noi
îşi avea rădăcini în vechile sisteme juridice romane şi geto-dace, dar avea
similitudini şi cu sistemele juridice cutumiare ale altor popoare europene.
Dreptul ca şi morala erau foarte apropiate ca sisteme ideologice şi de conduită
practică. Proverbele sunt printre puţinele relicve spirituale, care
ne ajută să reconstituim vechiul sistem juridic românesc, Jus Valachicum,
cum se mai numea, care a coordonat activitatea şi relaţiile strămoşilor noştri
cu rezultate dintre cele mai notabile. Sperăm că lucrarea de faţă va
reuşi să întărească respectul faţă de spiritul de justiţie al poporului român,
faţă de valorile sale spirituale tradiţionale, în cazul de faţă proverbele,
faţă de obştea sătească tradiţională.
3. Cristian
Stănciulescu-Bârda, Ascultă-ți inima! Bârda, Editura ,,Cuget
Românesc, 2020, 356 pag., format A5, hârtie offset, tipar offset, 30 lei;
Lucrarea
este un imn închinat dragostei, fie că dragostea se adresează ființei iubite,
lui Dumnezeu, unui ideal, unei profesii etc. Am putea spune că este o altă
variantă a Cântării Cântărilor. Stilul cu care sunt îmbrăcate ideile este
inconfundabil și el relevă multă sensibilitate, dedicație, cultură, într-un
cuvânt, conturează un portret intelectual bine consolidat.
4. Pr. Prof. Ioan Ionescu, Calea
mântuirii, ediția a II-a, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2022,
hârtie și tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 40 lei; vol. II,
54 pag., 8 lei;
Părintele Prof.
Ioan Ionescu a predat Dogmatica de-a lungul câtorva decenii la diferite
școli teologice. Zeci de generații de preoți și teologi au descifrat
tainele celei mai grele discipline teologice cu ajutorul său. În lucrarea
de față alege câteva materiale din numeroasele sale studii dogmatice, care
privesc principalele aspecte ale formării unei concepții
creștine-ortodoxe, atât în ceea ce privește partea teoretică, cât și cea
practică. În puține pagini aflăm lucruri esențiale privind Sfânta
Scriptură, Sfânta Tradiție, Sfânta Biserică și Sfintele Taine. Înarmat cu aceste
cunoștințe, credinciosul poate lectura alte materiale de acest gen
în cunoștință de cauză, având fondul de bază asigurat. Mai mult, pentru
pregătirea sa ca viitor cetățean al Raiului, cititorul învață abc-ul vieții
creștine ortodoxe de la cea mai autorizată sursă. Sperăm că lucrarea va fi de
folos!
5. Pr.
Prof. Ioan Ionescu, Permanențe autohtone și creștine românești, ediția
a III-a, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2022, 232 pag., hârtie și tipar
offset, copertă policromă, plastifiată, 20 lei;
Părintele Prof.
Ioan Ionescu a fost un truditor asiduu în domeniul teologiei, dar și al
istoriei, filologiei, etnologiei și folclorului. Zeci de ani a fost unul dintre
colaboratorii de bază ai celor mai de seamă publicații bisericești, istorice și
filologice, publicând nenumărate studii foarte pertinente, apreciate la
superlativ de specialiști, a adus contribuții substanțiale la înțelegerea unor
taine ale istoriei și limbii române. Lucrarea de față, alături de altele
asemenea, pe care i le-am publicat, înmănunchează un număr important de studii,
în care descifrează enigmele unor cuvinte și expresii românești
străvechi, unor obiceiuri mai mult sau mai puțin dispărute. Am putea spune că
este o adevărată arheologie a spiritului românesc. Stilul de prezentare este
unul accesibil nu numai pentru specialiști, ci și pentru oamenii simpli,
tuturor descoperindu-le frumusețea și profunzimea universului culturii populare
românești.
6. Prof.
Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia
Revistei ,,Mitropolia Olteniei”(1948 – 2008), vol. I, Bârda,
Editura ,,Cuget Românesc”, 2014, 480 pag., hârtie și tipar offset, copertă
policromă, plastifiată, 40 lei; vol. II, 540 pag., 50
lei;
Vol.
I cuprinde Secțiunea Biblică, Secțiunea Sistematică și Secțiunea Practică, vol.
II este destinat Secțiunii Istorice. În el sunt înregistrate, pe discipline și
probleme, cele câteva mii de materiale privind Istoria Bisericii Universale,
Bizantinologia, Istoria Bisericii Ortodoxe Române și Istoria României. Nu se va
putea scrie o istorie obiectivă și adevărată a Olteniei în special și a
României în general, o istorie universală, fără a se face apel la studiile,
documentele și manuscrisele publicate în ,;Mitropolia Olteniei”. Au colaborat
istorici de elită, atât din cadrul Bisericii, cât și din cadrul culturii române
în general. În ciuda cenzurii, care a supravegheat-o cu atenție multe decenii,
revista, ostenitorii și colaboratorii ei au găsit întotdeauna soluții ca să
poată supraviețui și în același timp să-și facă misiunea sa de revistă a
spațiului cultural
oltean.
7. Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia
Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2014), vol. I, Bârda,
Editura ,,Cuget Românesc”, 2021, 636 pag., format A5, hârtie offset, tipar
offset, copertă policromă, 40 lei.
Volumul
I al lucrării urmărește să prezinte bazele creștinismului (Secţiunea Biblică),
strădaniile Sfinților Părinți și teologi de a aprofunda învățătura
creștină (Secţiunea Sistematică: Dogmatica, Morala, Filozofia creştină),
cât și mijloacele și strategiile prin care creștinismul s-a putut răspândi în
lume(Secţiunea Practică: Dreptul bisericesc, Liturgica, Omiletica şi Catehetica,
Pastorala, Muzica, Pedagogia şi Îndrumările
misionare sau Sectologia).
8. Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia
Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2014), Bârda, Editura
,,Cuget Românesc”, vol. II, 2021, hârtie offset, tipar offset, copertă
policromă, plastifiată, format A5, 692 pagini, 50 lei;
Cartea
cuprinde capitolele: Istoria Bisericii Universale, Ecumenism, Bizantinologie,
Patrologie, Istoria Religiilor, Etnografie și Folclor. Volumul conține acele
materiale care privesc răspândirea creștinismului în lume timp de 2000 de ani,
relațiile dintre Biserici, relațiile creștinismului cu necreștinii, evoluția
sentimentului religios la diferite popoare, tradiții, obiceiuri și datini
românești și nu numai. Cele mai importante din cele peste 7.000 de materiale
bibliografiate beneficiază de un rezumat telegrafic. Al doilea volum își
propune să prezinte creștinismul în special și religia în general ca fenomen
istoric, ce s-a dezvoltat de-a lungul veacurilor în contextul unor realități
culturale, sociale, politice și religioase specifice
9. Pr.
Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia
Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2014), Bârda, Editura ,,Cuget
Românesc”, 2021, vol. III, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă,
plastifiată, format A5, 1.000 pagini, 60
lei;
Al
treilea volum, – și cel mai dezvoltat -, cuprinde Istoria Bisericii Ortodoxe
Române, Istoria României, Literatură, Folclor, Redacţionale, urmărind să
prezinte apariția, răspândirea și dezvoltarea creștinismului la poporul român
din epoca apostolică până în vremea noastră. O mare parte din materiale sunt
însoțite de scurte rezumate, care ajută cititorul să știe mai bine despre ce
este vorba în materialul respectiv. Mii de documente, manuscrise, recenzii,
articole și studii sunt dedicate istoriei României și Bisericii Ortodoxe
Române, iar revista noastră le-a găzduit cu generozitate de-a lungul celor 140
de ani de existență, devenind prin vreme ea însăși nu numai un depozitar, ci și
un document istoric propriu-zis. Al doilea volum își propune să prezinte
creștinismul în special și religia în general ca fenomen istoric, ce s-a
dezvoltat de-a lungul veacurilor în contextul unor realități culturale,
sociale, politice și religioase specifice (Secțiunea Istorică: Istoria
Bisericii Universale, Bizantinologia şi Istoria literaturii creştine sau
Patrologia, Istoria Religiilor). Creștinismul se remarcă drept o religie
superioară, cu origine divină, capabilă să-și croiască drum în lume în ciuda
tuturor vicisitudinilor celor două milenii ale sale, capabil să devină una din
cele mai puternice religii ale lumii, în permanentă expansiune în plan
spiritual.
10. Bucate de post, Bârda,
Editura ,,Cuget Românesc”, ed. a IV-a, 2022, 328 pag., 30 lei
Cartea conține
câteva sute de rețete de mâncăruri și prăjituri de post, murături și băuturi
răcoritoare. Edițiile anterioare au fost foarte apreciate și folosite de enoriașii
parohiei noastre, cât și de cititorii din afara parohiei. Mai mult, a fost
achiziționată și de licee cu profil de alimentație publică, tocmai fiindcă este
bine alcătuită și bine documentată.
11. Ioan Neacșu, Martirii
Ardealului: Horea, Cloșca și Crișan, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”,
2022, 104 pag., 10 lei;
Când am lecturat
prima carte a lui Ioan Neacșu, Oastea pandurilor, mi-am zis: ,,Păcat că omul
acesta nu s-a ocupat mai mult de istorie!” Avea ce spune și știa să spună
adevărul istoric. Citind a doua carte a sa, Martirii Ardealului, nu m-am putut
abține să nu exclam: ,,Păcat că omul acesta nu a scris literatură!”
Martirii Ardealului este creația unui profesionist, nu a unui amator. Ioan
Neacșu reînvie personaje istorice, creează personaje noi, fictive, intră
în pielea lor, le înțelege mentalitățile, frământările, aspirațiile; creează
viață autentică; îl captează pe cititor, îi pune imaginația la lucru. Martirii
Ardealului este un omagiu sincer și curat, pe care autorul îl aduce marilor eroi
ai neamului românesc. Este o dovadă concretă, adevărată, incontestabilă, de
patriotism, exprimată de un intelectual veritabil din prima jumătate a veacului
trecut.
12. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Jurnal, Bârda,
Editura ,,Cuget Românesc”, vol. IV(1985), 406 p., format A5, hârtie
offset, copertă policromă, numeroase imagini color în interior, 30
lei.
Volumul al
IV-lea din Jurnal privește anul 1985. Este un an destul de încărcat de
evenimente politice și sociale, atât pe plan intern, cât și pe plan extern.
Este un an în care se continuă procesul de intensificare a unei stări de
revoltă mocnită în statele Pactului de la Varșovia, un an în care starea
conflictuală izbucnită în Polonia în anii precedenți capătă noi forme, noi
manifestări, dar și noi victime. Este un an de pregătire pentru marile
schimbări din anii 1989-1990. Jurnalul ne oferă filmul evenimentelor
interne și internaționale din anul respectiv, ajutând cititorul să perceapă
pulsul lucrurilor și stărilor de spirit.
Cum era și
firesc, Jurnalul pare, la prima vedere, să inventarieze evenimentele, faptele,
gândurile, zbaterile din viața unui sau unor eroi principali, dar tocmai în
felul acesta se conturează mai bine contextul politico-social în care acestea
se desfășurau. Un concurs de crize multiple, precum cea politică, economică,
socială, ideologică, determină o înrăutățire vizibilă, de la o zi la alta a
vieții, a existenței individului. Lipsuri de tot felul ale celor mai elementare
bunuri de consum, încălcări grosolane ale drepturilor și libertăților care
caracterizează o lume civilizată, temeri de tot felul, lipsa de încredere
dintre oameni, fac viața aproape imposibilă. La acestea toate se adaugă, ca un
corolar al batjocorii și umilinței, o propagandă oficială aproape demențială,
menită să contrazică realitatea concretă și să creeze o realitate fictivă,
iluzorie.
13. Bogdan Stănciulescu-Bârda, Regele
lupilor, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2022, format A6, hârtie
offset, copertă policromă, numeroase imagini color în interior, 48 pag., 8
lei.
Lucrarea își are
originile într-un vis, în care autorul vede imaginea înfricoșătoare a
pământului de pe care s-au defrișat pădurile, ceea ce a făcut să piară
verdeața, păsările și animalele. O discuție a autorului cu un lup bătrân,
bolnav, rămas ca să moară în acele pustietăți, scoate la lumină atitudinea
animalelor față de aceste acțiuni nesăbuite ale oamenilor. Lucrarea se încheie
cu un apel disperat: ,,Nu distrugeți pădurile! Ele nu sunt ale voastre. Sunt
ale copiilor care vor veni de acum încolo, cât va fi lumea lume. Avem nevoie de
păduri, de apă, de aer, de Viață!” Apelul lui este al tuturor oamenilor de
bine.
14. D. Bălaşa, Dacii de-a
lungul mileniilor, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 286 pa format A5,
hârtie offset, copertă policromă, 25 lei.
Parcurgând
cărţile Părintelui Dumitru Bălaşa dedicate istoriei dacilor, sesizezi cu
uşurinţă că sunt scrise de un mare patriot şi deţin ele însele o mare doză de
patriotism, care te copleşeşte. Datorită cărţilor Părintelui Dumitru Bălaşa,
dacii îşi regăsesc vadul în istorie, în ciuda celor ce-au făcut tot ce le-a
stat în putinţă să-i facă să dispară de pe scena ei. Părintele Dumitru Bălaşa
este un învingător, fiindcă a plecat dintre noi cu convingerea că a făcut
ceea ce trebuia să facă în calitate de român, de creştin şi de preot. Chi ar
dacă unele dintre tezele şi ipotezele pe care le propune vor fi contestate,
poate infirmate, despre autor se va vorbi mult de aici înainte, cărţile sale
vor fi tipărite şi retipărite, cititorii vor găsi în ele mereu prospeţimea
informaţiilor documentate, iar dacii vor reveni mereu în conştiinţa acestora şi
datorită istoricului Dumitru Bălaşa.
15. Iisus Hristos. Documente secrete,
Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, ediția a III-a, 2018, 130 pag., 8 lei.
Cartea aduce în
atenție o serie de documente din vremea activității pământești a Mântuitorului,
documente aflate în arhivele Vaticanului, de o importanță deosebită pentru
învățătura creștină ortodoxă. Documentele ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos
a fost într-adevăr persoană istorică, ci nu invenția Sfinților Evangheliști, că
autoritățile romane Îl urmăreau pas cu pas, așa încât fiecare cuvânt și faptă a
Lui erau raportate de iscoade. Periodic, guvernatorul roman sintetiza notele
informative culese din teren și transmitea un raport detaliat împăratului la
Roma. Aflăm de aici că însuși împăratul era interesat de Mântuitorul și, dacă
nu s-ar fi întâmplat condamnarea Lui, Domnul Iisus ar fi fost în scurt timp
prins și trimis la Roma, la împărat. Cele relatate în documentele în discuție
sunt atestări auxiliare ale minunilor săvârșite de Mântuitorului, ceea ce
constituie încă o dovadă că acele minuni s-au săvârșit cu adevărat. Din lectura
cărții înțelegem mai bine mecanismul procesului lui Iisus, contribuția pe care
personajele care apar în Sfintele Evanghelii mai puțin conturate și-au adus-o
la judecarea și condamnarea Lui. Lectura cărții ne ajută să ne întărim în
credință și să înțelegem mai bine realitățile istorice în care a activat
Mântuitorul Iisus Hristos.
16. Carte de rugăciuni, Malovăț,
Editura Parohiei Malovăț, ediție a II-a, 2022, 452 pag., tipar și hârtie
offset, copertă policromă, plastifiată, 30 lei.
Cartea, aflată
la a doua ediție, vine ca o necesitate în viața spirituală a credincioșilor.
Cuprinde numeroase rugăciuni pentru cele mai multe trebuințe ale vieții
și ale activității omenești, la care se adaugă multe noțiuni de catehism
creștin ortodox, acatiste, cântări îndeobște cunoscute și răspândite în
comunitățile de creștini. Înțelegând neputințele multor bătrâni, am folosit o
literă mai mare, pentru ca textul să fie cât mai lizibil și potrivit
pentru lecturare chiar și pentru ochii obosiți.
17. Pr. Prof. Dr. Al.
Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei
,,Studii Teologice”(1929-2018), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”,
2022, 950 pag., tipar și hârtie offset, copertă policromă, plastifiată, 60
lei.
Lucrarea este o
adevărată cheie, cu care se deschide cu ușurință un tezaur de cultură
teologică, respectiv colecția revistei ,,Studii Teologice” pe o perioadă de 90
ani. Cele aproape 6000 articole, studii, recenzii, reportaje publicate în
revistă sunt organizate în funcție de marile direcții ale învățământului
teologic(Biblică, Sistematică, Istorică și Practică), la care se adaugă alte
capitole noi, precum Istoria României, Limbă și litera
tură, Etnografie
și Folclor. În cadrul fiecărei secțiuni, materialul este organizat pe obiecte
de studiu, urmărindu-se, pe cât a fost cu putință, tematica abordată de
programa de învățământ teologic universitar. În fiecare capitol materialul a
fost dispus în ordinea alfabetică a autorilor. Un indice alfabetic de autori
încheie cartea. Ea se adresează ierarhilor, preoților, elevilor seminariști,
studenților teologi, masteranzilor și doctoranzilor, tuturor cercetătorilor și
oamenilor de cultură. Normele de alcătuire a unor astfel de lucrări
promovate de Academia Română au constituit un ghid inestimabil
pentru autori.
18. Amintiri despre
Titani(Mitropoliții Antonie Plămădeală, Bartolomeu Anania și Nestor
Vornicescu), 2017, 313 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă
policromă, 20 lei.
Sunt amintiri culese de-a lungul a peste zece ani de la diferite personalități
din țară și străinătate referitoare la Mitropoliții Antonie Plămădeală,
Bartolomeu Anania și Nestor Vornicescu. Dintre semnatarii amintirilor cuprinse
în volum cităm: Vasile ANDRU, Nicolae Dabija, Stelian GOMBOȘ, Vasile
MALANEŢCHI, Vasile MIRON, Andrei ȚURCANU, Grigorie BĂBUȘ, Nicolae
BUD, Gheorghe CALOTĂ, Cornel COSTEA, Gheorghe DEACONU, Claudia
DRĂGAN, Ștefan DUMITRESCU, Adina FACINA, Dumitru ICHIM, Emil ISTOCESCU, Ioan
Șt. LAZĂR, Gheorghe PANZA, Eugen PETRESCU, Ioana REVNIC,
Dorin-Cătălin SAS, Doina DRĂGUȚ, Gabi GABOR, Constantin MĂNESCU, Cristian
MURARU, subsemnatul și mulți alții. Sunt pagini de suflet, care vin să
contureze încă o dată imaginea celor trei ierarhi.
Într-o vreme în
care Biserica și slujitorii ei, - foști și actuali -, sunt denigrați în mod
sistematic, punându-li-se în seamă învinuiri grave, mai mult sau mai puțin
fanteziste, în intenția diabolică de a submina unul din stâlpii de susținere ai
edificiului național românesc, dăm la lumina tiparului această carte. Ea are și
rolul de a demonstra contrariul celor afirmate de către detractori, pe lângă
acela de a scoate la lumină încă o dată măreția unor personalități de prima
mână ale Bisericii noastre.
17. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Dicționarul
proverbelor religioase românești, vol. I, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”,
2016, 630 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 45
lei;
Ideea realizării
unei asemenea lucrări o port de mulți ani în suflet, ca pe o povară scumpă.
După 1989, am început publicarea unui serial de articole menite să explice și
să comenteze proverbe și expresii românești cu conținut religios. Articolele
s-au bucurat de un ecou foarte favorabil din partea presei și a publicului
cititor. Asta m-a încurajat și am continuat cercetările în această direcție,
ceea ce a făcut ca să public asemenea materiale și în niște volume speciale.
Descopeream în acele crâmpeie de gândire profunzimi nebănuite, care dovedeau nu
numai cunoașterea învățăturii creștine, ci și puterea de creație, de sinteză și
de exprimare a autorului anonim. Două mii de ani de creștinism pe pământul
românesc își spuneau cuvântul cu prisosință și în această specie folclorică:
proverbul. Alături de alte specii folclorice, precum colindele și legendele,
alături de complexul de tradiții și obiceiuri religioase, care încununează
curgerea anului sau a vieții omenești, proverbele religioase formează o bază
documentară solidă pentru alcătuirea unei etnoteologii românești. Câteva studii
pertinente în acest sens s-au realizat, dar e prea puțin față de volumul imens
de material existent.
La
realizarea volumelor de față, am avut în vedere câteva teme mari, pe care le-am
ilustrat cât am putut mai bine cu material corespunzător, astfel: I. Proverbe
și expresii cu caracter dogmatic: cele privitoare la Dumnezeu(creator,
conducător, mântuitor și judecător), creația lumii, om(trup, suflet, mântuire),
Maica Domnului, biserică, cruce, sfinți, icoane, Sfintele Taine, viață, moarte,
judecată, rai, iad, diavol etc.; II. Proverbe și expresii cu caracter moral:
cele privitoare la virtuți(credință, nădejde, dragoste, curaj, dreptate,
cumpătare, înțelepciune etc.), păcate și vicii (alcoolism, hoție, crimă,
corupție, mită, desfrâu, dușmănie, invidie etc.); III. Proverbe și expresii cu
caracter canonic: cele privitoare la comportamentul episcopului, preotului,
călugărului, la Sfintele Taine(în special căsătoria, familia) etc.; IV.
Proverbe și expresii religioase cu caracter liturgic: cele privitoare la
sărbători, slujbe, materiale și obiecte liturgice, la comportamentul
credinciosului în biserică, la Sfintele Taine etc.; V. Proverbe și
expresii religioase necreștine: cele privitoare la soartă, superstiții de tot
felul, farmece, descântece, personaje mitologice ș.a., socotind că
acestea, în mare parte, sunt reminiscențe ale unor vechi religii precreștine
din spațiul românesc sau ale unor religii ale altor popoare cu care românii au
intrat în contact de-a lungul timpului. Am însoțit o bună parte din
aceste proverbe de note de subsol, în care am făcut comentariile și precizările
ce le-am socotit necesare pentru înțelegerea mai bună a unităților
paremiologice citate. Sperăm că într-un timp foarte scurt vor vedea lumina
tiparului și celelalte volume. Realizarea acestor volume constituie un pas
important spre realizarea unor studii mai profunde de etnoteologie românească,
bazată și pe proverbe. Aceasta este o necesitate, fiindcă teologii, în special,
când au abordat teme de acest gen s-au bazat mai ales pe genul liric,
respectiv pe colinde.
Lucrarea noastră
era necesară în peisajul cultural românesc actual, pentru a dovedi, încă o
dată, dacă mai era cazul, câteva adevăruri fundamentale: 1. Poporul român are o
vechime milenară în spațiul carpato-danubian; 2. Poporul român are o
continuitate neîntreruptă pe acest teritoriu, elemente din vechile religii
precreștine regăsindu-se atât în proverbe, cât și în alte genuri folclorice; 3.
Poporul român s-a născut creștin, ceea ce a făcut ca să-și însușească deplin
învățătura creștină nealterată, s-o păstreze cu sfințenie ca pe un dascăl de
cuget și simțire, ca pe o călăuză sfântă a vieții, ca pe o pavăză și un
reazim la vremuri de nevoie; 4. Poporul român a avut capacitatea să recepteze
învățătura creștină în nuanțele ei cele mai subtile încă înainte de apariția
culturii scrise. Am putea spune, fără teama de a greși, că poporul român a fost
cel mai mare teolog al românilor dintotdeauna; 5. Limba română s-a dovedit a fi
capabilă la 1688 să recepteze și să redea cu fidelitate Biblia, fiindcă ideile
și terminologia specifică se plămădiseră îndelung în creuzetul gândirii
și vorbirii populare, proverbele și colindele fiind dovezi incontestabile în
acest sens.
Sperăm că
lucrarea noastră să fie de un real folos cercetătorilor și cititorilor.
18. Pr.
Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Dicționarul proverbelor religioase
românești, vol. II, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2017, 567 pag.,
hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 40 lei.
Domnul Prof. Univ. Dr. Wolfgang Mieder este considerat cel mai competent
paremiolog din lume, datorită studiilor sale și prestigioasei reviste
internaționale de paremiologie ,,Proverbium”, pe care o editează. De mai
bine de trei decenii, între noi s-a legat o adevărată prietenie, reprezentată
prin numeroase scrisori, schimburi de cărți și colaborări la ,,Proverbium”.
Domnul Prof. Univ. Dr. Wolfgang Mieder a luat act cu mult interes
de strădaniile subsemnatului de a realiza Dicționarul proverbelor
religioase românești, iar când a răsfoit primul volum, a exclamat că ,,nu
cunoaște un alt popor, care să aibă o zestre paremiologică cu profil religios
atât de bogată. Numai un popor cu existență milenară putea să creeze un
asemenea tezaur.” Iată un adevăr incontestabil. Aducem drept argument și
prezentul volum.
19. Pr.
D. Bălașa, Marele atentat al Apusului papal împotriva poporului român,
Bârda, Editura ,,Cuget Romanesc”, 150 pag., format A5, hartie offset, tipar
offset, coperta policroma, plastifiata, 16 lei.
Editura
noastră a publicat cartea regretatului părinte Dumitru Bălaşa, Marele atentat
al Apusului papal împotriva poporului român. Ea reprezintă o noutate în
domeniu, în sensul că urmăreşte contactele pe care le-a avut poporul român pe o
perioadă de cea. două milenii cu Occidentul, cât şi implicaţiile pe care le-a
avut scaunul papal, mai precis papa, cu aceste contacte româno-occidentale. În
spatele unor evenimente cruciale din istoria românească s-au vehiculat interese
ale papalităţii de expansiune şi prozelitism în spaţiul românesc. Părintele
Dumitru Bălaşa apelează pentru justificarea susţinerilor sale la o bibliografie
impresionantă şi la reinterpretarea unor documente şi cronici de epocă mai mult
sau mai puţin cunoscute în lumea ştiinţifică românească. Autorul este conştient
de importanţa filonului dacic în spiritualitatea românească şi tocmai de aceea
tratează poporul român drept popor „daco-român”. Conştiinţa descendenţei
româneşti din trunchiul traco-dacic îl aveau şi popoarele occidentale cu care
românii au intrat în contact de-a lungul vremii şi acest lucru le-a făcut să
aibă o politică în mare parte ostilă, menită să împiedice realizarea idealului
românesc de „Dacia Mare”. Părintele Dumitru Bălaşa socoteşte că realizarea
acestui ideal a constituit un adevărat fir roşu al întregii istorii româneşti
bimilenare şi în sprijinul acestei teze aduce argumente documentare mai mult
decât convingătoare. Părintele Dumitru Bălaşa se dovedeşte a fi, – şi în cazul
de faţă –, ca preot şi istoric, un adevărat bătrân al naţiei sale. Repune în
discuţie fapte şi evenimente istorice, documentează fiecare afirmaţie, ne
prezintă lucruri, pe care le credeam arhicunoscute, ori altele mai puţin
cunoscute şi ne face să cădem pe gânduri. Ne dă sfaturi cu discreţie, dar mai
degrabă ne ajută să ajungem la concluzii. Nu îndeamnă la ură, la şovinism, ci
doar la cumpătare, prudenţă şi obiectivitate. Papalitatea pentru el este
elementul cheie, care a condus din umbră multe dintre evenimentele ce au adus
atâta suferinţă strămoşilor şi moşilor noştri, care au provocat ură şi războaie
între popoare. Neamurile au fost adevăraţi pioni de şah, pe care papa i-a
folosit ca să-şi atingă scopurile, să-şi întindă stăpânirea. Dacă astăzi atâţia
consideră legăturile ce se ţes vizibil între lumea ortodoxă şi cea catolică
drept o binecuvântare, un dar al papalităţii, părintele Bălaşa ne îndeamnă la
prudenţă şi la multă, multă atenţie. Calul troian prezintă multe surprize şi de
aceea e bine să fim suficient de maturi în abordarea evenimentelor. Istoria stă
mărturie în acest sens. Cine are urechi de auzit să audă! Aceştia ar trebui să
fie cititorii de toate categoriile, diplomaţii, dar mai ales cei ce-şi iubesc
cu adevărat ţara. Cartea părintelui Bălaşa este un act de autentic
patriotism într-o vreme în care globalizarea şi înstrăinarea devine crezul unor
întregi generaţii. După ce o citeşti, nu poţi decât să exclami: „într-adevăr,
cine n-are bătrâni să-şi cumpere!”
20. D. Bălașa, Țara Soarelui sau
Istoria Dacoromâniei, Bârda, Editura ,,Cuget Romanesc”, 342 pag., format
A5, hartie offset, tipar offset, coperta policroma, plastifiata, 25 lei.
Părintele
Bălașa scrie cu convingerea că dacii n-au pierit, ci, dimpotrivă, s-au dezvoltat
de-a lungul istoriei ca un popor măreț, cu notabile realizări în toate
domeniile de activitate. Își susține tezele cu nenumărate dovezi documentare,
arheologice, lingvistice, etnologice. Poate unele dintre ideile sale vor fi
contestate de anumiți cercetători, dar, cu siguranță, de multe va trebui să se
țină seamă în istoriografia românească viitoare. Bătrânul istoric nu se sfiește
să răstoarne statui, să atace teze care păreau de neclintit până de curând și
să ne dea un exemplu grăitor de ceea ce înseamnă a fi istoric și patriot. Când
citești cărțile Părintelui Bălașa, - tu însuți fiind român -, te simți mai
puternic, mai mândru, mai optimist, mai încrezător în viitorul nației tale, cu
mai multă speranță în propriul tău viitor. Bătrânul istoric se dovedește a fi,
cu prisosință, un bătrân al nației sale, un învățător, un dascăl. Scoate la
lumină acele momente înălțătoare ale trecutului, care ne pun la loc de cinste
în rândul marilor popoare ale Europei, ce-au reușit să-și cucerească demn
drumul prin veacuri, convingându-ne că avem toate șansele să redevenim noi
înșine; aduce în discuție situațiile critice ale istoriei noastre, poticnirile
și insuccesele, felul cum am știut și am reușit să le depășim, convingându-ne
că vom găsi întotdeauna resursele necesare să revenim pe linia de plutire, ne
convinge, vorba poetului, că ,,românul are șapte vieți în pieptu-i de
aramă”. Nu mai este posibilă realizarea Daciei Mari ca entitate juridică,
element de drept internațional, fiindcă contextul politic nu mai permite un asemenea
fapt istoric. Totuși, în contextul europenizării și globalizării, daco-românii
au datoria sfântă să întărească legăturile lor cu frații de aceeași origine de
dincolo de fruntariile politice, să-i ajute să-și păstreze limba, credința,
muzica, dansul și tradițiile, într-un cuvânt, să-i ajute să-și păstreze
specificitatea etnică, lingvistică și spirituală. În sensul acesta, istoricul
ne asigură că putem realiza Dacia Mare. O Dacia Mare în conștiințele noastre,
în concertul spiritual de valori al lumii. Cărțile Părintelui Dumitru Bălașa nu
se adresează numai istoricilor, cercetătorilor, specialiștilor, ci sunt scrise
într-o limbă ușor accesibilă tuturor iubitorilor de istorie românească, de
limbă și de țară românească. Astăzi, în contextul unei perioade critice, în
care românii sunt atât de încercați pe plan intern sub toate aspectele și atât
de discreditați pe plan extern, când sunt tratați de multe ori ca niște rude
sărace și înapoiate ale europenilor, Părintele Bălașa ne aduce destule
argumente, care ne fac să înțelegem că acestea sunt încercări și crize de
moment și că valorile adevărate de care dispune poporul român sunt perene
și nu vor fi distruse, așa cum speră vrăjmașii lui. Părintele Dumitru Bălașa
este un învingător, fiindcă a plecat dintre noi cu convingerea că a făcut ceea
ce trebuia să facă în calitate de român, de creștin, de preot. Chiar dacă unele
dintre tezele și ipotezele pe care le propune vor fi contestate, poate
infirmate, despre autor se va vorbi mult de aici înainte, cărțile sale vor fi
tipărite și retipărite, cititorii vor găsi în ele mereu prospețimea
informațiilor documentate, iar dacii vor reveni mereu în conștiința acestora și
datorită cărților Părintelui Bălașa. Cărțile Părintelui Bălaşa sunt un
act de autentic patriotism într-o vreme în care globalizarea şi înstrăinarea
devine crezul unor întregi generaţii. După ce le citeşti, nu poţi decât
să exclami: ,,Într-adevăr, cine n-are bătrâni să-şi cumpere!"
21. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Jurnal, vol.
III(1984), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2021, 450 pag., 30 lei;
Sunt sigur că nu
va îndrăzni cineva să mă acuze că l-am plagiat pe George Orwel cu a
sa carte 1984 sau pe Alexandr Soljenițin cu Ferma animalelor. În
vremea când scriam acest volum nu aveam acces la astfel
de cărți. Cred însă că se pot găsi multe similitudini. Așa, bunăoară,
avem comun faptul că ne referim la aceeași perioadă din viața unei lumi intrate
într-un vădit con de umbră. Ce-i drept, ei se referă la o lume aparent imaginară,
conturată metaforic; eu mă refer la oamenii, faptele și vremurile concrete, pe
care le-am trăit eu însumi. Poate avem comun faptul că absurdul se întâlnește
destul de des în paginile acestor lucrări, că multe dintre legile care ne
guvernau atunci par desprinse dintr-un univers definit simplu ,,noaptea
minții”, că drepturile cele mai elementare ale individului sunt asemenea unui
preș de care își șterge picioarele orice neica-nimeni cățărat pe vreo treaptă a
scării sociale. Poate mai avem comun faptul că, în ciuda tuturor privațiunilor
și umilințelor de tot felul în vederea împlinirii unui ideal social iluzoriu,
artificial, irealizabil, se zămislea pe-ncetul, în sufletul individului,
dar și în mentalul colectiv, speranța că răul trebuie să aibă un sfârșit,
că și răbdarea celor mulți are o limită peste care nu se poate trece!
22. I. Neacșu, Oastea pandurilor, Bârda,
Editura ,,Cuget Românesc”, ediția a II-a, 2021, 170 pag., 20 lei.
Prof. Ioan
Neacșu din Batoți(MH)(1889-1969), fost profesor la Liceul ,,Traian” din Tr.
Severin, știe să strunească excelent cuvântul scris. Frazele sunt frumos
rotunjite, mustind de informație; ideile se înșiruie cuminți, formând adevărate
planuri citadine, cu bulevarde, străzi, intrări, cu parcuri și locuri de
agrement, cum ar fi spus Nicolae Iorga. Cartea lui Ioan Neacșu se citește cu
plăcere, curiozitatea stăpânind pe cititor de la un capăt la altul al său. Nu
trebuie să fii istoric ca s-o lecturezi. Autorul știe să-i servească
cititorului informațiile în mod gradat, fără a-l copleși, fără a-l plictisi.
Când termini această carte, exclami cu admirație și convingere: iată cum un
istoric adevărat ne învață ce-i dragostea de neam, de țară, de marii eroi; iată
cum un intelectual de provincie reușește să intre în rândul istoricilor
consacrați prin muncă cinstită și asiduă, prin competență și prin dragoste de
adevăr. Și în cazul de față, Istoria se dovedește a fi o adevărată
,,învățătoare a vieții”, cum ar fi spus Herodot. Cititorii vor fi cei care vor
aprecia mai bine valoarea cărții și a autorului și, dacă aprecierile vor fi
pozitive, mulțumirea editorului va fi deplină. A fost admirabilă strădania
Doamnei Înv. Eugenia Bordeiașu, fiica autorului, de a nu lăsa uitarea să se
aștearnă peste opera atât de valoroasă a tatălui său. Să tot ai așa
copii!
23. Gheorghe Duncea, Tudor
Vladimirescu, aşa cum l-am cunoscut, ediția a II-a, Bârda,
2021, 150 pag., 8 lei;
Gheorghe Duncea
a fost căpitan al lui Tudor Vladimirescu. Este unul dintre prietenii cei mai
apropiați ai lui Tudor Vladimirescu. Au fost împreună de la vârsta de cinci
ani. Au fost colegi de școală, tovarăși în afaceri, în armată, în lupte.
Lucrarea de față cuprinde însemnările scrise de autor la câteva zile după
asasinarea lui Tudor, când Duncea însuși se aștepta să fie prins și executat.
Este un text scris ,,cu limbă de moarte”, pentru a se ști de către urmași
lucruri necunoscute din biografia marelui erou. Însemnările lui s-au păstrat
,,la căpriorul unei case” din Prejna, au fost transcrise de un urmaș al său, au
fost publicate în reviste din perioada interbelică sub formă de serial și
văd acum pentru prima dată lumina tiparului sub formă de carte. Lucrarea este
însoțită de un studiu introductiv semnat de Pr.
Stănciulescu-Bârda. Ne facem o datorie de conștiință din
publicarea acestui manuscris și sperăm că el va intra în circuitul științific
și-n atenția istoricilor și a marelui public.
24. Tudor Vladimirescu. Arc peste
timp(1821-1921-2021), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2021, 100
pag., tipar offset, hârtie offset, ilustrații color, copertă color, 10 lei;
Lucrarea
este o antologie de texte dedicate lui Tudor Vladimirescu apărută la 1921, cu
prilejul împlinirii a 100 de ani de la Revoluție. Sunt texte semnate de
V. A. Urechia, C. Aricescu, I. Ghica, Bucura Dumbravă și alții, poezii culte
semnate de Ș. O. Iosif, G. Coșbuc, V. Alecsandri și alții, poezii populare din
colecțiile lui Gh. Dem. Teodorescu, V. Alecsandri etc., toate dedicate lui
Tudor Vladimirescu și Revoluției de la 1821. Prezenta ediție este îngrijită, de
către Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, care adaugă o prefață și numeroase note, care
fac textele foarte inteligibile. Ediția de față este nu numai o popularizare a
evenimentului istoric fără de pereche, nu numai o imagine magistrală a
personalității lui Tudor, ci și un omagiu pe care-l aducem astfel tuturor celor
care au nutrit un mare ideal național în urmă cu 200 de ani și au luptat cu
prețul vieții lor pentru înfăptuirea lui.
25. Arhim. Ioanichie Bălan, Călăuză
ortodoxă în biserică, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010, 208 pag., 10
lei;
26. Arhim. Ioanichie Bălan, Călăuză
ortodoxă în familie și societate, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010,
194 pag., 10 lei;
27. Arhim. Ilie Cleopa, Îndreptar
pentru Spovedanie, Sihăstria, Editura Mănăstirii Sihăstria, 2010, 64
pag., 5 lei;
28. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare
pastorală, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. XI, 2021, hârtie
offset, tipar offset, numeroase imagini color, 650 pag, 50 lei.
........
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu