Elena Armenescu - (din viitorul volum SEMINȚELE IUBIRII)

 

LOC DE REFUGIU

 

~*~

 

Laboratorul meu de alchimie

Nu are creuzeți, cilindrii, retorte

Săruri magice, talgere

salpetru, generator de fulgere,

hidrargyrum...

Doar flacăra

albastră-portocalie

captată dintr-o stea căzătoare

și rizomi de Poezie.

 

Laboratorul meu de alchimie

Construit ca un templu,

este locul de refugiu

pentru zilele naufragiului,

când corabia sentimentelor

tot mai împovărată de oftat

este gata să se scufunde

în marea Deșertăciunilor.

 

În Laboratorul de alchimie

adăpost în vreme de pandemie

Îmi trăiesc zilele mai cu rost

ca pe un Timp petrecut

pe pajiștea zeilor,

lângă apa odihnei, unde topesc

icoana durerii la flacăra

adevăratei Iubiri.

 

 

SOMNUL SOCIAL

 

Lumea îşi doarme somnul social

Smecherii urcă scara pierzaniei

Travestindu-se în conducători

Păstorii cei răi, care duc turma

Spre ape otrăvite...

Tu, nu te tulbura iubite,

Toate acestea trebuie să se întâmple

Să simtă omenirea junghiul în tâmple

Să vadă

Cum unul câte unul încep să cadă

Intoxicat cu INITIO, dus urgent la spital

Alţii, lipsiţi de ideal

Aleargă după avut material

MUNCESC FĂRĂ MĂSURĂ

Mor tineri, cu râsul în gură

Uitând de Dumnezeu,

De mesajul Fiului Său,

De iubire, de dragoste între fraţi,

Când le aminteşti, îţi răspund cu tupeu:

- Lăsaţi-ne! De ce ne tulburaţi

Ori te privesc dispreţuitor:

Tatae, Mamae, voi sunteţi Trecut, noi, Viitor!

 

Doar o rămăşiţă de iniţiati

Vieţuitori în Alpi, Hymalaia, Carpaţi,

Dezlegând mistere, martori ai tainelor

Iubitorii creaţiei, prietenii animalelor,

Aşteaptă cu răbdare

Să vină pentru omenire Ziua cea Mare.

 

 

INDEMN PENTRU PACE

 

Ridicați-vă popoare!

cântați Păcii, un imn de Înălțare

Nu vedeți cum războiul

Aduce în lume întunecare?

Chipul înverșunat al urii

Se ascunde în volbura nopții

Pregătește cadou Veșniciei

Trimite tinerii în ghearele morții.

 

Eroii căzuți purtau în inimi

lumina dragostei, multă

Însetați de iubire,

Se avântau în cântec și joc,

Dar, nu vor mai îmbrăca

hainele de nuntă

Botezul copiilor lor

nu va mai avea loc.

 

Lacomilor și avarilor

Criminalilor,

Care porunciți atrocități

Luați aminte! Să vă fie teamă!

Prin faptele voastre

Vă lepădați de Dumnezeu

De toate lucrurile sfinte

Iar viețile jertfite cheamă:

 

Ridicați-vă popoare care doriți

Să înflorească pacea, bucuria

Și copiii să crească liniștiți,

Alungați din minte ura și mânia!

Bucurați-vă de soare! Rămână,

Dragostea unul față de altul

Așa cum dorește Prea Înaltul

Să trăim ca frații, împreună!

 

 

 

ZIUA DE AZI

 

Vai lumii, din pricina smintelilor!

Că smintelile trebuie să vină, dar vai

omului aceluia prin care vine sminteala!
                                                                                                     (Matei 18, 7)

 

 

În lume-i risipită ca fumul supărarea.

În toate câte sunt nu-mi dobândesc uitarea

Iată! vin spre mine vârtej, porniri, osândă

Și nu-mi găsesc odihna în asta noapte blândă!

 

Explozie de bombe în Orient, în Vest

Furtuni și inundatii, cutremure, în rest

Războaie, foamete, copii morți fără vină

Desfrâu și-ncăierare, viață făr-de lumină.

 

Minciuni și arderi vane în clocot de mânie

Exasperări apasă pe mulți pentru vecie

Eu vreau să vin spre Tine cu inima-nainte

Rostind o rugaciune, Prea blândule Părinte!

 

Dar mă lovesc de ignoranți care nu cred

Fură, ucid, sunt grosolani, n-aud, nu văd

Nu simt că ei cu împărații lumii deopotrivă

Trăiesc sub legi divine, fiindu-le împotrivă!

 

Am obosit de alergarea în suferintă grea,

Jugul dorinței lepăd, nu îl mai pot purta,

Vreau liberă de patimi ori poate de blestem,

Intrarea mea cu fapta cea bună în Suprem!

 

În sacra revelare te-am revăzut pe Tine

Mântuitorul nostru, Calea, Izvorul de odihne,

Răcoarea minții, Adevărul, Via înțelepciune,

Vreau să trăiesc cu Tine, aici și în genune!

 

 

DACĂ DIN IUBIRE

 

„Beţi, mâncaţi, vă distraţi, chefuiţi

Şi la Fata Impăratului nu vă gândiţi”

Cine-i Fata care întrupează Armonia?

Este Frumoasa, Misterioasa România!

 

Dacă o priveşti din văzduh, chipul ei

Seamănă cu tot ce înseamnă chip de zei

Iar limba ce-o asculţi, este a limbilor cheie,

Gângurit primordial, joc de onomatopee.

 

Dacă din iubire, vrei cu ea să vorbeşti

Trebuie s-auzi, să ştii glasul pădurii

Să înţelegi susurul izvorului, oriunde eşti

Îi poţi vedea chiar întruchiparea făpturii.

 

Auzi-vei şi plânsul ei, ori tânguirea,

Când sunt tăiaţi copacii, căprioarele rănite

Graiul strămoşesc le surprinde chinuirea

În doine şi balade, cântări preaslăvite.

 

Dar supuşii ei care ar trebui s-o iubească

Au uitat de sorgintea sa împărătească.

Aleg, în locul voievozilor cu săbii de argint,

Conducători din neamul acela năimit.

 

Vai vouă, mişeilor! Semănătorii urii,

Părintele vostru-i Părintele minciunii!

„Beţi, mâncaţi, vă distraţi, chefuiţi,

Şi la Fata Impăratului nu vă gândiţi”

 

~*~

Elena Armenescu

(din viitorul volum SEMINȚELE IUBIRII)