Stoica Lascu - 28 iunie, 30 august, 7 septembrie 1940 - 85 ani dela Drama sfârtecării național-teritoriale a României (4)

 

28 iunie, 30 august, 7 septembrie 1940 - 85 ani dela Drama sfârtecării național-teritoriale a României (4)

Prof. univ. dr. Stoica Lascu

03 Septembrie 2025

 

„Plângând sfâşietoarea despărţire, femei, bătrâni şi copii aduceau cupe cu apă, pâine şi vin ostaşilor şi întrebau desnădăjduiţi: «Când vă întoarceţi? Pe noi cui ne lăsaţi?»”.

Cedarea către U.R.S.S., în iunie 1940, a județelor dintre Prut și Nistru ale Regatului României - într-un context internațional ce a favorizat, în „Noua Europă”, pretențiunile teritorial-iredentiste ale Marilor Puteri Europene – a sfâșiat de durere întreaga societate românească. Cel mai mult au avut de suferit, firește, locuitorii români ai Basarabiei, Bucovinei de Nord și Ținutului Herța – mulți dintre ei refugiindu-se în Țară. Unde au fost primiți, din primul moment, cu toată dragostea, ca niște frați năpăstuiți de soartă și Istorie – așa cum stau mărturii o sumă de fapte încă de la începutul lunii iulie, în urmă cu 85 de ani...

Adunarea refugiaţilor intelectuali basarabeni

La sediul „Cercului basarabenilor din Bucureşti”, de pe str. V. Boerescu nr. 12, a avut loc o adunare a refugiaţilor intelectuali din Basarabia, la care au luat parte d-nii: Georgescu Vrancea, fost preşedinte al Curţii de Apel Chişinău, V. Crihan, fost ministru, Pantelimon Erhan, L.T. Boga, Th. Costin, D. Cărăuş, T. Ioncu, S. Panfil, N. Smochină, dr. Zaftur, H. Dascălescu, Th. Plop, dr. Spaleţchi, Merzianov, Dragomir, Anibal Gheorghiu, L. Gheorghiu, M. Chintescu, A. Ostaşu, Vlad. Chiorăscu, P. Firică, D. Sili, E. Melenciuc, N. Jireghi, Asfadurov, etc. etc. S’a luat în discuţie modul de ajutorare a refugiaţilor din Basarabia, iar d. L.T. Boga a propus ca să se vină în ajutorul refugiaţilor imediat, sub toate raporturile, spre a li se alina suferinţele şi ameliora situaţia în care vitregia soartei i-a aruncat.

Propunere deasemeni să se ţină seamă şi de numărul important de Români transnistrieni, care au fost nevoiţi să-şi părăsească avutul pentru a doua oară, iar ca opera aceasta să decurgă în ordine, s’a cerut ca să se complecteze comitetul „Cercului basarabenilor din Bucureşti”, cu câte doi sau trei reprezentanţi ai fiecărui judeţ din Basarabia, precum şi trei reprezentanţi ai Asociaţiei Românilor transnistrieni. D. N. Codreanu, preşedintele „Cercului basarabenilor din Bucureşti”, după ce a luat notă de doleanţele refugiaţilor din Basarabia, a promis că va aduce toate acestea la cunoştinţa d-lui I. Inculeţ, preşedintele de onoare şi îşi manifestă credinţa că toate dezideratele vor fi satisfăcute în întregime. S’a fixat o şedinţă a reprezentanţilor judeţeni, pentru astăzi 1 Iulie, orele 7 p.m. tot la sediul din str. V. Boerescu nr. 12 („Curentul”, 5 iulie 1940).

Consfătuirea refugiaţilor soroceni

Judeţul cel mai greu încercat în aceste zile de tragedie naţională este Soroca. Frumosul şi moldovenescul judeţ de la malul Nistrului, cu oraşul aşezat la 42 km dela staţia Floreşti, a avut cele mai multe de suferit de la vrăjmaşii localnici cari, distrugând autobuzele, au răpit orăşenilor mijloacele de transport. Chinuri, suferinţe, jafuri şi omoruri s’au abătut asupra dragilor noştri fraţi dela hotar. Refugiaţii soroceni cum şi sorocenii stabiliţi mai de mult la Bucureşti au luat hotărârea să organizeze lupta pentru menţinerea legăturilor cu fraţii rămaşi la Nistru şi pentru înjghebarea unei legiuni sorocene care, când va suna ceasul, să nu precupeţească jertfele pentru biruinţa cea mare. În acest scop scriitorul D. Iov, fostul prefect, deputat şi senator de Soroca, a convocat pe refugiaţii soroceni la o consfătuire.

Au luat parte: D. Iov, Soroca, prof. Sava Arbore Măduşiţa, Const. Pârlea-Voroncău [Vărăncău], Ştefan Burlacu-Putineşti, D. Rusu-Târnova, Eremia Axinte-Redin Mare, Vasile Lavrov-Chişnăuţi, N. Stoianoglu, fost deputat, d-na Zaharcu, înv. Otaci, d-na prof. Colomei-Mimerenca, Maria Crăciun-Bujoronca, maica Agapia Brună-Cotiugenii Mari, Zoe Ursu-Solovei-Soroca, Maria Belinschi-Soroca, d-rele Matzeev-Soroca, Maria Cenopol-Bugironca etc. În cuvinte înlăcrămate d. D. Iov subliniază că adunarea refugiaţilor soroceni coincide cu ziua de doliu naţional pentru marea jertfă suferită de naţia românească. Dă o dare de seamă asupra celor petrecute în legătură cu jud. Soroca şi descrie, după ultimele ştiri, atrocităţile şi crimele săvârşite.

După, mai multe alte cuvântări cei adunaţi jură să lupte pentru cel mai frumos şi românesc judeţ din Basarabia. S’a ales un comitet provizor format din: D. Iov-Soroca, preşedinte, prof. Sava Arbore-Mădușiţa, vicepreşedinte, C. Pârlea-Voroncău, secretar. Sediul refugiaţilor soroceni rămâne în str. Carol 10 în localul Federaţiei Naţionale a Presei din provincie. Biroul este deschis în fiecare zi după orele 19. S’au luat măsuri a se comunica prin Radio şi ziare adresele celor refugiaţi şi a se ţine legătură cu sorocenii stabiliţi în ţară („Curentul”, 6 iulie 1940).

Cum s’a făcut evacuarea Basarabiei Printre refugiaţii de peste Prut.

 Trădarea lui Ahasverus. Rugăciunea moldovenilor pentru fraţii oşteni

- Ancheta trimisului nostru special -

Duminică 30 Iunie am plecat cu rapidul „Ştefan cel Mare”, la 8.42 din Bucureşti-Nord, fără direcţie hotărîtă, pentru că trenul acesta, care mergea altă dată la Cernăuţi, avea punct terminus acum, staţia Dărmăneşti. În tren, pasagerii erau preocupaţi de evacuarea Basarabiei şi Nordului Bucovinei. Svonurile ei cu informaţiile reale se împleteau în şoapte şi abia din când în când răzbatea prin atmosfera greoaie de incertitudine câte un glas, care îşi depăna în auzul tuturor ultimele veşti triste.

La Bârzeşti, am văzut primul ostaş dezarmat, ajuns acasă, neîncins şi cu o joardă în mână. A fost întâmpinat de femeile satului, cărora le-a dat încredinţare că ai lor nu vor veni...            Cei ce au fost umiliţi o clipă de bandele din Basarabia şi Bucovina, duc cu ei la vetrele lor imaginea reală a jidovului trădător şi învaţă pe fraţii şi copiii lor să ceară capul lui Iuda.

Iată acum principiul Partidului Naţiunii: ,,Evreii nu se vor înscrie” este dublat astăzi de voinţa unanimă a poporului de a se rezolva, în cadrul legilor Statului, pe plan economic şi naţional, această problemă la ordinea zilei pentru România şi pentru întreaga Europă. În Moldova mai ales, am aflat atâtea indicaţii în acest sens, care nu trebue să fie trecute cu vederea şi pe care le voiu înregistra aici, pe fiecare la rândul lor, prin înregistrări de fapte petrecute în aceste zile. La Iaşi, am ajuns cu 70 minute întârziere. Până aci am călătorit un compartiment cu un ofiţer şi cu un civil, care mi-au fost informatori preţioşi, când le-am arătat actele şi misiunea ce o am. Erau doui martori oculari, cari avuseseră însărcinarea de a executa ordinele de evacuare; ei mi-au dat veşti din Basarabia de sud.

Până la Iaşi am avut timp toţi să ne lepădăm de toate svonurile şi să ne punem informaţiile la punct, vizorii s-au grăbit să se împodobească cu eşarfe roşii şi să arboreze drapele roşii la instituţiile publice şi particulare şi apoi la toate casele din oraşe.

Cum s’a făcut evacuarea Basarabiei. Mărturii pentru mai târziu

În cea de a treia zi de doliu naţional, seara, când am ajuns în gara Iaşi, totul în jurul meu era învăluit într’o atmosferă sumbră. În dreapta peronului gării, în jurul unei movile de bagaje, copii şi soţii de funcţionari evacuaţi din Bararabia, făceau primul popas din drumul lor de bejenie. Autorităţile militare şi C.F.R-iste executau cele mai rapide măsuri de ordine. Într’un sfert de oră dela sosirea trenului, peronul a fost golit de pasageri, militarilor şi refugiaţilor dându-li-se imediat indicaţiunile necesare. Aci, în gară, este primul biurou de informaţii din Iaşi pentru refugiaţii. Cel de al doilea s-a organizat la „Straja Ţării”, lângă Sfânta Mitropolie a Moldovei. Am plecat în oraş în grabă, să mă prezint autorităţilor, pentru a arăta rosturile ce le aveam aici, ca reprezentant al presei. În măsura concursului dat, am început astfel să-mi culeg datele necesare pentru pregătirea unei cruciade împotriva svonurilor de tot felul.

Ordinul de evacuare

După ultimatumul, pe care îl cunoaştem, primele trupe sovietice au început trecerea Nistrului, Vineri la ora 4 dimineaţa. Autorităţile noastre civile şi militare din întreaga Basarabie şi Nordul Bucovinei, au primit ordinul de evacuare, Vineri, la orele 10 dimineaţa. În aceiaşi zi, din zorii zilei, nucleele comuniste clandestine şi-au început misiunea, organizându-şi echipe de comunişti, la care s’au alăturat îndată întreaga populaţie evreiască basarabeană şi bucovineană. Aceste comitete locale provizorii s’au grăbit să se împodobească cu eşarfe roşii şi să arboreze drapele roşii la instituţiile publice şi particulare şi apoi latoate casele din oraşe.

Primele elemente sovietice

Datorită acestor procedee, din primul moment trupele ocupante nu au respectat normele fireşti şi hotărîte în prealabil de cele două guverne. Să nu-şi închipuie cineva, că s’a procedat la vreo predare formală a bunurilor publice. Da, s’ar putea crede că premergător operaţiunilor militare de evacuare şi ocupare, delegaţii celor două guverne sau comandamente – aşa cum de altfel a cerut în primul răspuns la nota ultimativă şi guvernul nostru, fără a se accepta de către guvernul sovietic – ar fi procedat la luarea în comun a măsurilor de ordine. Dimpotrivă, având drept avangardă bandele de comunişti locali şi de evrei şi evreice, elementele motorizate cele mai înaintate ale trupelor sovietice au trecut Nistrul pe poduri plutitoare, aruncate dela jumătăţile de poduri construite în ultimul timp până la limita apelor ruseşti ale Nistrului, şi în bărci de cauciuc.

Pe malul drept al Nistrului, populaţia evreiască eşise în întâmpinarea ocupanţilor, agitând steaguri roşii. În acest răstimp, echipele de „tovarăşi” porniseră în oraşe să asalteze instituţiile publice şi particulare. Minorii şi bătrânii cu perciuni, cari nu putuseră să plece în întâmpinarea soldaţilor roşii, au rămas să devalizeze pretutindeni locuinţele particulare şi depozitele de aprovizionare. Prin acest infern al hoţilor şi trădătorilor au trebuit să execute ordinul de evacuare autorităţile civile şi trupele noastre, care au avut ordine stricte să nu tragă nici un foc de armă.

1.    Tipărescu („Curentul”, 8 iulie 1940).

Răboj 1940 - Popas în Iaşii bejeniilor

 

De vorbă ca cei veniţi de dincolo de Prut - Ancheta trimisului nostru special

Ziua de Luni, 2 Iunie, mi-era destinată pentru un popas în Iaşi. În preajma statuii lui Ştefan cel Mare, am încercat să-mi reconstitui imagini din bejeniile de altădată. Acum 23 de ani eram copil, refugiat şi eu, când bronzul voevodului moldovenilor a lăsat urma de mari nădejdi în sufletul meu fraged. M’am regăsit deci, lângă el, cu puteri noui pentru ziua de mâine. (...)

Disciplina ostaşului român

Sub motivul, că vor să preîntâmpine unei distrugeri strategice din partea trupelor noastre, care nu le-au executat, pentru că au primit ordine în acest sens de la autorităţile noastre militare, dar cu scopul vădit de a pune stăpânire pe depozitele noastre de materiale şi aprovizionare, trupele sovietice s’au grăbit să ocupe teritoriul cedat de bună voie de noi, depăşind liniile succesive de demarcaţie pe etape zilnice.

Din cauza aceasta, Duminică dimineaţa trupele sovietice motorizate au ajuns pe malul stâng al Prutului, deşi ultimul termen acordat pentruevacuare a fost ziua de Miercuri, 3 Iunie, orele 13.

Totuşi, ostaşul român, rămâne acelaş ţăran cuminte şi militar disciplinat, a preîntâmpinat cu bărbăţie atacurile bandelor de comuniişti şi evrei şi a suportat cu resemnare această depăşire a liniilor de demarcaţie, care a avut uneori şi consecinţe neîngăduite în această schimbare paşnică a garnizoanelor.

Incidente militare mai însemnate au fost la Herţa, Ungheni şi Reni.

În unele locuri s’a produs şi dezarmarea câtorva mici detaşamente, iar unii din ofiţerii noştri au fost sechestraţi, ca îndată să fie lăsaţi liberi.

Ofiţerii întorşi din Basarabia, unii din ei, cari fusesesră trecuţi şi peste Nistru, ne spun, că ofiţerii sovietici s’au purtat cu ei foarte atent, respectând pretutindeni uniforma militară.

Cinci zile de precipitări uluitoare

Vineri la orele 19 dim. autorităţile că evacuarea Basarabiei şi Nordului noastre civile şi militare au primit ordinul de evacuare. Îndată trupele sovietice au ocupat Cetatea Albă, Chişinău şi Cernăuţi.

Evacuarea Chişinăului s’a terminat Vineri la orele 18.30.

Dela Tighina ultimul tren de evacuare a plecat la 15.10. Pentru ocuparea Bolgradului, trupele sovietice au folosit paraşutişti lansaţi asupra oraşului, din circa 41 avioane trimotor de bombardament. A fost o inutilă demonstraţie de forţă, deoarece s’a văzut pretutindeni că s’au folosit ca trupe de ocupaţie numai motociclişti, tancuri uşoare şi grele şi cavalerie, fără infanterie şi artilerie. În acelaş timp, această demonstraţie nu a avut ca efect intimidarea pentru că autorităţile noastre civile şi trupele noastre au efectuat evacuarea în perfectă ordine. În special serviciul de mişcare al căilor ferate a executat evacuările admirabil. Tot materialul rulant CFR a fost retras din Basarabia şi Nordul Bucovinei, cu infime excepţii. Bunăoară la Tighina a rămas o locomotivă rece, iar într’o altă staţie câteva vagoane, din cauza blocării prin deraeri, provocate de comunişti, a macazului pentru schimbarea liniei. Celelalte instituţii de stat deasemeni s’au comportat conform ordinelor primite. Pentru răstimpul de cinci zile de precipitări uluitoare, putem spune că evacuarea Basarabiei şi Nordului în condiţii Bucovinei s’a executat foarte bine.

Cum s’au comportat minorităţile

Am arătat, că cele mai deşanţate manifestări de simpatie pentru trupele ocupante le-au făcut evreii, permanenţii intermediari internaţionali.Populaţia rusă a avut o atitudine decentă, acolo unde şi-au manifestat sentimentele de simpatie pentru fraţii lor de sânge. În schimb, în sud, minoritatea bulgară şi găgăuţii nu s’au lăsat mai prejos şi încercând să profite de schimbarea aceasta de regim politic, s’au alăturat evreilor. Minoritatea germană şi mai ales coloniştii din sudul Basarabiei, în măsura în care au avut posibilitatea, s’au refugiat peste Prut. Populaţia germană din Basarabia a rămas să îndure singură alături de Moldovenii noştri dintre Nistru şi Prut, un regim politic, care contrazice principiul naţionalităţii şi înlătură total credinţa creştină.

Punctele comune ale acestor două grupuri etnice rămase acolo, au o semnificaţie deosebită. Au rămas acolo, mulţi, foarte mulţi, cari nu au putut să treacă Prutul la timp. Între aceştia sunt mai ales preoţii şi învăţătorii dela sate. Se speră, că nu le este definitiv calea închisă, deoarece Miercuri, după orele 12, când a expirat termenul de evacuare, pe la Galaţi trebuia să înceapă schimbul de populaţie, noi urmând să trimetem la cerere, nenumărate şlepuri cu comunişti şi evrei, veniţi aci pentru aceasta din toată ţara. În felul acesta s’ar preîntâmpina o seamă de silnicii, cu care sunt ameninţaţi fraţii noştri rămaşi dincolo de Prut.

Înghenunchind în brazda românească

Ofiţerii şi ostaşii noştri veniţi din Basarabia, ne mărturisesc cu nemărginită evlavie şi emoţie scene sfâşietoare de despărţire, întâmplate, pe unde au avut de mărşăluit, prin satele moldoveneşti dintre Prut şi Nistru. Se ştie, de la ultima vizită a M.S. Regelui la Chişinău, că populaţia civilă a trecut dincolo de centura de ordine şi îngenunchiind la picioarele Suveranului, făcând semnul crucii, cu adâncă evlavie a sărutat cişmele şi pulpanele mantalei regale.

Scene asemănătoare s’au produs şi de astă dată. Moldovenii noştri rămaşi acolo între Nistru şi Prut, cari reprezintă marea majoritate a populaţiei basarabene, în timpul evacuării au ieşit pe marginea şoselelor şi liniilor ferate, în întâmpinarea ostaşilor noştri. Plângând sfâşietoarea despărţire, femei, bătrâni şi copii aduceau cupe cu apă, pâine şi vin ostaşilor şi întrebau desnădăjduiţi: „Când vă întoarceţi? Pe noi cui ne lăsaţi?”...

Îngenunchiind în brazda rodită, implorau cu lacrimi în ochi ajutorul şi binecuvântarea lui Dumnezeu pentru sănătatea ostaşilor români şi pentru veşnicia nesfărâmată a sufletului unitar al neamului nostru întreg. Să nu se uite aceasta nici o clipă, că sufletul românesc a rămas acelaş şi trăeşte viu în Basarabia ocupată, peste toate aceste momente grele, pe care ţara noastră a trebuit să le suporte astăzi. P. Tipărescu („Curentul”, 9 iulie 1940).

Acţiunea pentru ajutorarea refugiaţilor români din Bucovina

 

Cercul bucovinenilor din Bucureşti a constituit un comitet central pentru ajutorarea Românilor  refugiaţi din Bucovina, format din următoarele persoane: T.G. Sidorovici, Teofil Sauciuc Săveanu, George Vântu, V. Dimitriuc, dr. Traian Brăileanu, Virginia Demetriu, Șerban Flondor, dr. Vasile Gheorghiu, dr. Max Hackman, dr. D. Marmeliuc, dr. Aurel Morariu, dr. Țabrea Ilie, dr. Traian Popovici, dr. S. Reli, dr. Nicu Săveanu, dr. Radu Zbiera, Leon Silion, I.E. Torouţiu, C-tin Vicol, C. Botezatu, d-na Saghin, d-rele Boca, Gh. Cuparencu, C. Brădăţeanu, Gh. Boca, V. Gafencu, Vera Niţescu. Comitetul lucrează sub preşedinţia d-lui arhitect Leon Silion. Cercul este persoană juridică. El şi-a început activitatea îndrumării şi ajutorării refugiaţilor imediat cu începerea ocupării Bucovinei de Nord. Cercul are un birou la gară, care întâmpină pe refugiaţi şi le dă ajutoare ocupându-se cu cazarea şi hrana lor. Cercul se ocupă de situaţia funcţionarilor din Bucovina stăruind să li se plătească lefurile şi să fie plasaţi în localităţile care le convin. Cercul are grije să aranjeze pe fiecare dintre refugiaţi în îndeletnicirile lor fie intelectuale fie manuale călăuzindu-se de ideea că fiecare refugiat să devină un cetăţean activ şi folositor.Cercul organizează subcercuri în toate localităţile unde se află refugiaţi din Bucovina cuprinzând astfel pe toţi refugiaţii din părţile ocupate ale Bucovinei. Aceştia sunt rugaţi să se organizeze şi să comunice constituirea lor. În acest scop au fost trimişi delegaţi în provincie. Pentru coordonarea activităţii, cercul a desemnat delegaţi la următoarele instituţii: Crucea Roşie, Liga Culturală, Cassa de pensiuni, Straja Țării şi pe lângă toate ministerele.

Pentru a-şi putea îndeplini scopurile enumerate, Cercul roagă instituţiile de stat şi aşezămintele particulare precum şi pe toţi bunii români să vie cu contribuţia lor în ajutorul refugiaţilor bucovineni, vărsând sumele donate la Banca Naţională Bucureşti în contul special:

Cercul Bucovinenilor, Asociaţii Culturale.

Banii pentru ajutorarea se ridică de la Banca Naţională cu cecuri semnate de d-nii Ion I. Nistor, Leon Silon şi I.E. Torouţiu. Efectele şi alimentele rugăm să fie trimise la sediul cercului, având în deosebi nevoie de haine şi rufărie. Dările de seamă asupra cheltuelilor vor fi periodic publicate. Cercul bucovinenilor roagă toate instituţiile să colaboreze la opera de ajutorare dat fiind că Cercul este cel mai în măsură să dea informaţii asupra persoanelor care au nevoie de ajutor şi asupra diferitelor situaţiuni cerute de împrejurări. Adresa Cercului bucovinenilor este : b-dul Schitu Măgureanu nr. 9, Internatul Casei de credit al corpului didactic, cu telefon nr. 4.10.05 şi 2.10.45. Orele de lucru sunt de la 8-13 şi 5-8 („Curentul”, 9 iulie 1940).

Refugiaţii ajutaţi de scriitori

Nu suntem la prima întâlnire cu scriitori. Nu pentru prima dată scriitorii sar în ajutorul acelora care nu mai au nimic. Soldaţii aceştia ai cuvântului, oamenii aceştia care totdeauna au stat şi stau la datorie, şi-au spus totdeauna cu tărie cuvântul şi totdeauna au găsit dacă nu un ajutor material, cel puţin o vorbă bună. Iată însă că de data aceasta Societatea scriitorilor români, prin preşedintele ei, d. prof. universitar N.I. Herescu, a organizat o primă şezătoare literară urmând ca banii ce vor rezulta să fie daţi pentru ajutorarea refugiaţilor din Basarabia şi Bucovin. Astfel în sala Teatrului Naţional, Duminecă 14 iulie 1940 la orele 10 şi jumătate dimineaţa, această măreaţă şezătoare se va deschide prin cuvântul d-lui prof. universitar N. I. Herescu, preşed. al Societăţii scriitorilor români, cu o conferinţă intitulată „Lămuriri”. Vor ceti din operile lor d-nii: Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, I.Gr. Perieţeanu, Ion Minulescu, Corneliu Moldovanu, George Gregorian, Ion Pilat, Ionel Teodoreanu, Ludovic Dauş, Radu Gyr, Al.O. Teodoreanu, Ion M. Sadoveanu şi I. Valerian.

Preţurile locurilor vor fi: loje I 1.500 lei, loje II 800 lei, loje III 250 lei, fotolii de orchestră 400 lei, fotolii 200 Iei, stal I 100 lei, stal II 50 lei galerie 20 lei. Studenţii, studentele, elevele şi elevii de curs secundar vor avea intrare gratuită la galerie, cu legitimaţia respectivă. Biletele se vor găsi de vânzare, începând din ziua de 11 iulie la cassa Teatrului Naţional („Curentul”, 10 iulie 1940).

Constituirea asociaţiei clerului refugiat din Basarabia

Joi 11 iulie, clerul refugiat din Basarabia s-a întrunit la internatul teologic, sub preşedinţia pr. Pavel Guciujna, fost parlamentar şi preşedinte al Uniunei clerului ortodox din Basarabia. S’a discutat situaţiunea clerului refugiat, hotărîndu-se constituirea lui în asociaţie. S’au adus vii mulţumiri guvernului, armatei, care a ajutat pe preoţi în retragerea lor, Sfintei Patriarhii, Străjerii Ţărei, soc. „Crucea Roşie”, Gărzilor Naţionale, clerul din Capitală şi din întreaga ţară, autorităţilor administrative, instituţiilor de binefacere şi asistenţă publică, precum şi tuturor bunilor români, cari, în clipele de grea suferinţă, au acordat tot sprijinul moral şi material, alinând prin aceasta durerile preoţilor refugiaţi. S’au adus, de asemenea, Academiei Române expresiunea profundelor sentimente de gratitudine pentru patriotica iniţiativă de a începe publicarea unei serii de lucrări, spre a arăta opiniei publice mondiale dreptatea cauzei româneşti asupra provinciilor provizoriu pierdute, cât şi presei străine, care a împărtăşit întru totul durerea şi dreptatea noastră.

Clerul refugiat a luat cunoştinţă cu adâncă mulţumire sufletească de constituirea unei comisiuni centrale pentru repartizarea ajutoarelor şi nădăjdueşte că prin măsurile luate de guvern se va da putinţă refugiaţilor să refacă măcar în parte căminele lor.S’au mai discutat unele chestiuni în legătură cu repatrierea familiilor şi persoanelor rămase în Basarabia fără voia lor, hotărîndu-se să se facă toate intervenţiile necesare în acest scop. Deasemeni s’a hotărît ca toţi preoţii refugiaţi să întocmească tablouri de toţi acei ce au avut atitudini criminale pentru ţinerea în evidenţă a numelui şi faptelor lor. Pentru ţinerea unei cât mai strânse legături şi colaborări între toţi preoţii refugiaţi şi pentru susţinerea reciprocă a intereselor şi drepturilor lor, adunarea în unanimitate a hotărît constituirea Asociaţiei clerului refugiat de Basarabia, alegându-se un comitet compus din: pr. Pavel Guciujna, fost preşedinte al Uniunii Clerului Ortodox din Basarabia, pr.prof. Vasile Ţepordoi, secretar general, diacon Sergiu Roşea, secretar de şedinţă, pr. Nicolae Bolboceanu, revizor eparhial al mitropoliei Basarabiei, pr. consilier eparhial Mihai Madan şi pr. Simeon Ţugui, misionar eparhial, ambii de la Ismail, pr. consilier Dionisie Javorcski şi pr. Dumitru Popescu, din Eparhia Hotinului. Comitetul a fost însărcinat să ducă la îndeplinire toate doleanţele clerului refugiat, fixându-şi sediul la biserica Mavrogheni din şos. Kiseleff Bucureşti („Curentul”, 14 iulie 1940).

Repatriaţii din Basarabia sosiţi în ziua de 19 iulie

Iași, 21. Ziarul „Curentul” a fost în măsură să anunţe cetitorilor înduioşetoarea veste a sosirii la Iaşi, a primului transport de persoane evacuate din Basarabia. Sunt trei săptămâni de când unii s’au despărţit de cei dragi, aşteptând, după cum au fost împrejurările, să vie; alţii nu i-au văzut de ani de zile dar astăzi îi doresc. Şi totuşi gândurile lor s’au unit cu cei de acolo dela „noi de-acasă”. În dimineaţa zilei de Vineri 19 Iulie crt., autorităţile ieşene au fost anunţate că în cursul după amiezii, câteva sute de moldoveni vor trece din Basarabia la Ungheni. Imediat s’au luat măsuri de rigoare. Un tren special a fost trimis la Ungheni, pentru a aduce pe fraţii noştri basarabeni. Societatea „Crucea Roşie” a avut grijă ca cu acelaş tren să le trimită hrană şi răcoritoare. Între timp pe peronul gării s’au amenajat mesele, unde comandantele străjere se pregătesc să facă încartiruirile la şcolile: „Oltea Doamna”, Locul Ortodox, Mihai Sturdza, Reuniunea Femeilor Române, Naţional şi Seminarul „Veniamin Costanche”. Alături erau amenajate alte mese pline cu pachete de alimente, pe care le-au distribuit doamnele de la „Crucea Roşie” şi străjerele.

La ora7 fără câteva minute, trenul a trecut acul dela intrarea în gară. Peronul freamătă. Toţi se simt emoţionaţi. Trenul trece lin prin faţa peronului. La geamuri au apărut repatriaţii, în special ofiţeri şi soldaţi de ai noştri. În ochii fiecăruia se văd lacrimi. Plânge și lumea de pe peron. Unii plângeau de bucurie, alţii de durere că nu le-au venit cei mult aşteptaţi. Mai au speranţa însă că vor veni desigur, cu celelalte transporturi de repatriaţi.

Repatriații din Basarabie mulțumesc ieșenilor

Printre cei care au venit în Iaşul ospitalier, cităm pe d. P. Crihan, fost vice-preşedinte al sindicatului ziariştilor din Chişinău. D-sa a ţinut să dea publicităţii următoarea scrisoare de mulţumire către populaţia ieşană, scrisoare care are următorul cuprins: „Cei peste 300 români reveniţi în prima serie din 19 iulie în Patrie, după un refugiu de 3 săptămâni în provincia de peste Prut, adânc impresionaţi exprimă pe această cale cele mai frumoase mulţumiri pentru felul cum au fost primiţi la frontiera Prutului de autorităţile româneşti, militare şi civile. În sufletele celor peste 300 de români reveniţi în ţara mamă, stărue şi va stărui încă simţământul de admiraţie pentru iniţiativa acţiunei de asistenţă socială luată de comitetul alcătuit ad-hoc din reprezentanţii autorităţilor militare, administrative, C.F.R., străjereşti, şcolare etc. în frunte cu d. rezident regal Traian Ionaşcu. Cu acelaş simţământ de admiraţie românii repatriaţi mulţumesc populaţiei Iaşului pentru ospitalitatea largă cu care i-a îmbrăţişat. Cu lacrimi în ochi ne gândim la cele câteva mii de refugiaţi şi surori rămaşi dincolo şi avem nădejdea că în câteva zile vor fi cu bine printre noi. În numele primul lot revenit în patrie.

Semnat P. Crihan”.

Zilele acestea urmează să sosească la Iaşi al doilea lot de repatriaţi din Basarabia („Curentul”, 23 iulie 1940).