FILOCALIA
OMULUI POLITIC
- NEAGOE BASARAB -
Atitudinea morală ireproșabilă
Cu siguranță că taina înfăptuirilor fără precedent ale
voievodului Neagoe a fost și personalitatea lui echilibrată, dominată de
supremația minții asupra simțurilor trupului. Viața lui morală era
ireproșabilă, iar cea de familie fără pată, așa încât nimeni din contemporanii
săi nu a avut îndrăzneala să se dea vreodată drept fiu natural al său spre a
revendica tronul. În familia domnească, însă, pierderile celor dragi au fost
adevărate pietre de încercare. Le-a îndurat pe toate fără cârtire așa cum
învățase de la sfântul său povățuitor.
Neagoe va rămâne fără mamă pe când era pribeag la
Constantinopol. Din trei băieți și două fete, a îngropat doi fii, unul mic,
altul în care-și pusese nădejdea de părinte. Ultimul rămas în viață era
nevârstnic atunci când Neagoe Basarab a fost răpus de o boală necruțătoare din
care i se va trage și moartea.
Filocalia omului politic | Testament
Nu se va despărți de vremelnicia lumii până nu va
așterne pe hârtie testamentul său cuprins în „filocalia omului politic”, cum au
fost denumite Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie.
Scrierea domnitorului Neagoe este una dintre cele mai cutremurătoare mărturii
omenești despre om. Iar rugăciunea smerită, alternată cu strigătul de luptă și
de victorie asupra vrăjmașului regăsite în filele ei, sunt expresia dorinței
lui arzătoare de a împărtăși tuturor urmașilor săi comoara duhovnicească adunată
într-o viață atât de scurtă.
„Ar fi fost de ajuns Catedrala de la Argeș și tradiția
politică ce o lăsa, ca să-i asigure dăinuirea în amintirea generațiilor. Dar
geniul său i-a pus în mână pana pe care ucenicul călugărilor din Bistrița
olteană și al marelui Nifon Patriarhul a dovedit că o poate mânui la egalitate
cu cei mai mari, din câți au scris la vremea sa și înainte de dânsul. Dacă
domnia de numai nouă ani, dar atât de bogată în roade, a lui Neagoe Basarab
poate fi socotită o adevărată minune înfăptuită de un om politic dăruit cu puterea
harului, Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie au părut la
rândul lor o minune, și mai greu de primit” (Arhim. Ciprian).
Împărat și teolog
Prin cartea lui, domnitorul Neagoe a țesut literaturii
române haină de porfiră împărătească. Credința lui curată în Dumnezeu, iubirea
nemărginită pentru Cel de Sus și nădejdea lui neclintită în biruința binelui
asupra răului din lume, sunt firele de aur cu care smeritul domn a împletit
veșmânt de cugetări alese, unice prin forța lor duhovnicească și bogăția de
har.
„Pentru aceea, preaiubitul meu fiu Theodosie, sau
oricare altul pe care-l va alege Dumnezeu și-l va pune să fie păstor turmei
Sale, să fiți blânzi spre turma lui Hristos și cu multă frică și cu smerenie să
o pașteți, ca să aveți cu ce vă arăta înaintea Domnului nostru Iisus Hristos,
cum și David împăratul și prorocul fu blând și smerit și plăcut lui Dumnezeu.
Pentru aceea, zise Dumnezeu: «Aflat-am pe David, bărbat după inima Mea».
Așijderea și voi, de veți fi blânzi și buni, binecuvântările lui David se vor
pogorî peste voi”.
„Basarab, binecredinciosul domn român, a dat cea mai
înaltă cugetare creștină în problemele stăpânirii și conducerii oamenilor.
Învățăturile lui Neagoe Basarab sunt întâiul nostru tratat de dogmatică, de
morală, de spiritualitate creștină. Voievodul format printre călugării de la
Bistrița în aceeași măsură în care s-a format la curtea de la Târgoviște este
primul nostru mare teolog și primul cugetător filocalic al Bisericii Ortodoxe
Române” (Arhim. Ciprian).
Plecat din această viață la doar 39 de ani
Neașteptata plecare a binecredinciosului domn către
Împărăția Celui veșnic, în septembrie 1521, la doar 39 de ani, ar părea astăzi
în ochii multora dintre contemporanii noștri, o amară nedreptate. Dar privind
în volbura timpului, înțelegem că Dumnezeu l-a luat lângă El pe plăcutul Său,
înainte să vadă cum șuvoiul otoman spulberă Belgradul, „poarta Europei”, sub
loviturile celui mai mare dintre sultani, Soliman Magnificul.
Neagoe Basarab s-a sfârșit din viață în timpul
înfricoșătoarei campanii, cu grija în suflet pentru viitorul țării, dar scutit
de umilința și înfrângerea în care se va prăbuși regatul vecin.
Boala fără leac și amenințarea morții au făcut din
voievodul de la Argeș cel mai mare scriitor al românilor în epoca veche și
întâiul teolog și scriitor duhovnicesc de geniu ridicat din mijlocul Ortodoxiei
românești.
Lăsând în urma sa multă lumină, lumină ale cărei raze
pătrund până la noi cei de astăzi” și rugămintea adresată posterității. „Și rog
pe cei ce Dumnezeu îi va îngădui să vie după noi, să păzească adăpostul acesta
mic și lăcașul oaselor mele, ca să fie nestricat”... Binecredinciosul domnitor
Neagoe Basarab a fost înmormântat în gropnița domnească de la Curtea de Argeș,
ctitoria sa, iar piatra de mormânt amintește:
„A răposat robul lui Dumnezeu Io Neagoe Voievod și
Domn a toată Țara Românească și a părților dunărene, în luna lui Septembrie 15
zile, anul 7029 (1521), crugul soarelui 26, crugul lunii 15, temelia 18”.
Biserica Ortodoxă Română l-a așezat în filele
Sinaxarului ei în anul 2008, stabilindu-i ca zi de cinstire, data de 26
septembrie.
Câteva cugetări din testamentul Sf. Neagoe
Iubitu mieu fiiu, mai nainte de toate sa cade să
cinstești și să lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare și bun și milostiv și
ziditorul nostru cel înțelept, și zioa și noaptea și în tot ceasul și în tot
locul. Și să foarte cuvine să-l slăvești și să-l mărești neîncetat, cu glas
necurmat și cu cântări nepărăsite, ca pre cela ce ne-au facut si ne-au scos
din-tunérec la lumină și den neființă în ființă.
O, câta iaste de multă mila ta, Doamne, și gândul și
cugetul tău, care ai spre noi oamenii! O, mare taină și minunată! O, cine va
putea spune toate puterile tale și lauda slavei tale! Dumnezeu, pentru mila sa
cea multa, lăcui întru noi oamenii și să arătă noao. Dumnezeu fu în ceriu și om
pre pamântu și într-amândoao desăvârșit. Și pre om și-l făcu fiiu iubit și
moștean împărățiii sale. O, mare iaste taina înțelepciunii tale Doamne, care fu
spre noi oamenii!...
Iar domnii în ce chip cad de la Domnul și Dumnezeul
lor? Cad unii din credință, iară alții din fapte. Deacii ei mor. Ca oamenii
carii suntu suptu stăpâni, cu trupurile mor domnilor și împăraților pământești,
iară cu sufletele ei mor lui Dumnezeu, dacă îi ajunge amarnica moarte și suntu
nepocăiți de păcatile lor. Că măcar deși zice că „nu iaste după moarte
plângere, nici în iad tânguială și vaete” iar cu adevărat iaste, și acolo suntu
țipétile céle cu nevoe și suspinile și gémetile céle gréle și oftările céle
amară. Că acolo lăcuescu în muncile céle groaznice și fără sfârșit și în focul
nestinsu totdeauna să află, avându plângere necurmată și nemângâiată, și nici
de un folos le iaste.
Dreptatea și milostenia
Dreptu acéia, iubitul mieu fiiu, să fii milostiv
tuturor oamenilor și tuturor gloatelor, care ți le va da Dumnezeu pre mâna ta,
pentru care însuși Domnul Dumnezeul nostru și mântuitorul Iisus Hristos ș-au
vărsat sfântul sânge al său. Și să nu omori pre niminea făr’ de judecată
dreaptă și făr’ de ispovedanie, ca să nu fii și tu junghiat fără de milă, ca
noatenii și ca mieii. Că sângile omului nu iaste ca sângile vitelor sau ca
altor fieri sau ca al păsărilor. C iaste într-alt chip, sânge ales și curățit cu
sfântul sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, care l-au vărsat pre cruce în
cetatea Ierusalimului, în zilile lui Pilat de la Pont.
Ca nu cumva, pentru pripa, să moară ție cu trupul, iar
lui Dumnezeu cu sufletul. Că și noi însine carii suntem, măcară domni, măcară
bogați, măcară săraci, tot greșim lui Dumnezeu și suntem vinovați și vom să
stăm toți dinpreună la înfricoșata judecată a lui Hristos. Că însuși Hristos
pentru sufletile noastre de bună voie a sa s-au dat spre moarte, ca pre noi pre
toți să ne facă fiii lui Dumnezeu.
Dreptu acéia să cade împăratului și domnului să aibă
judecată direaptă și nefățarnică, dinpreună și alte bunătăți toate, că „cinstea
împărătească și domnească judecată iubéște”, cum iaste zis; că împărații cei
adeveriți nimica nu fac făr’ de judecată, că cu judecata suntu îndreptători și
putérnici. Tu, Doamne, ca un Dumnezeu ai gătit dreptatea ta și o ai dat-o
împăraților și domnilor, iar adeverința o ai împărțitu tuturor oamenilor.
Judecata și direptatea în Iacovu o ai făcut-o. Că Hristos iaste judecătoriu și
dreptatea și adeverința. Și zice: „Iacovu iaste sluga mea cea aleasă“.
Credința și modestia
Vezi, iubitul mieu fiiu, că Costandin, marele împărat
și îngăduitoriul lui Dumnezeu, bărbatul cel sfânt si slăvit, carele fu mai mare
înaintea lui Dumnezeu pentru bunătățile lui decât toți împărații den veac, și
pentru dreptățile lui i să arătă semnul crucii lui Dumnezeu făcut pre cer de
stéle, în vréme de amiazăzi, și strălucea mai vârtos decât soarele, și era
scris cu slove letenești, și acéle slove să înțelegea așa: „Costandine, cu
aceasta vei birui“.
Ia aminte acum și vezi: cel ce să scoală asupra
împăratului și unsul lui Dumnezeu, fără porunca celui de sus, nu-i va strica
nimic, nici îi va face nici un rău, ci mai vârtos își va omorî sufletul și și-l
va piiarde.
Pentru acéia, iubiții mei, sunteți datori și ni se
cade să ne ferim de toate pizmele și mozaviriile și de alte răutăți, de toate.
Că să știți cu adevărat, că tot omul, măcar domn, măcar boiar, măcar înțelept,
măcar neștiut, măcar bogat, măcar sărac, „ori ce va sămăna, acéia va și secera“
și cine cum își va lega sarcina, așa o va și duce. Că tot omul din lucrurile
sale să va îndrepta, și din lucrurile sale să va osândi.
Așa și tu, trupul să ți-l îmbraci în haine slabe și
proaste, iar mintea ți-o îmbracă în haine împărătești și o împodobéște cu
corună, și șăzi în carâtă naltă și luminată. Iată, tu acum faci împotrivă și în
ponciș, că cetatea, adecă trupul, tu ți-l împodobéști cu multe feliuri de
haine, iar pre împăratul, adecă mintea, ți-o lași legată de să târaște spre
patimile și lucrurile céle nebune și dobitocești. Dar nu cugeți că ai fost
chemat la nuntă, și nunta au fost a lui Dumnezeu, și nu chibzuești că în cămărăle
lui vor să între toate sufletele îmbrăcate în haine lucii și cu ranțuri de aur
împodobite
ROADA
CARNII TALE
-
Compozitorul Arvo Part -
Daca ne vom gândi la forma, atunci nu vom intra,
oarecum, niciodata în viata vesnica. Este acelasi lucru ca si atunci când ne e
frica de moarte sau este ca un fel de poarta. De nu vei trece prin ea, atunci
nu vei intra acolo. Asadar, aceasta e forma. Vreau sa spun… ar trebui sa începi
sa vezi lumina în întuneric. La început este întuneric, întunericul trebuie sa
fie acolo. O lumina noua trebuie sa se arate, fara sa stii, trebuie sa fie
roada ta, roada carnii tale. Caci altfel nu poti intra în legatura cu ea. Este
ca un fel de cuviosie, ca o teama... de a nu pierde sau de a nu face un pas
gresit... Si apoi te pregatesti pentru acest singur pas, te aduni si îl faci.
Tu esti cel care l-ai facut. Poate nu esti multumit de el, dar, la urma urmei,
tu l-ai facut. Pentru tine, este forma cea mai pura, este calitate adevarata.
Vreau sa spun, aceasta e ceea ce conteaza.
Compozitorul Arvo Part, Cantul inimii –
puterea cuvantului si a muzicii (AP), traducere de Laura Marcean & Olga
Bersan, Ed. Sophia, Bucuresti, 2012, p. 78-79
RAPOSATII
-
Arhiepiscopul Iustinian Chira -
Rugati-va mereu pentru cei raposati. Nu poate nimeni
sa-si închipuie cât de mult asteapta cei morti sa ne rugam pentru ei. Cei care
au fost în puscarie stiu cum asteptau sa primeasca o veste, sa primeasca un
ajutor de la cei liberi; tot astfel asteapta si cei plecati din lumea aceasta
sa primeasca mângâiere de la noi.
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele
Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p.
77
CEL
MAI ISCUSIT PESCAR
-
SF. TEODOR STUDITUL DESPRE SF. IOAN TEOLOGUL -
Meșteșugul pescăresc
Dintre toate mijloacele de trai, nimic nu este mai
nevoiaș decât meșteșugul pescuitului, nimic nu este mai țărănesc decât
creșterea în preajma acestuia. Pentru că în toate celelalte meșteșuguri,
înlesnirile aduc venit mai mult meșteșugarului pentru a petrece în cetate ca
cetățean, fie că vorbești despre lucruri teoretice, fie practice. Dar, în
meșteșugul pescăresc, pe lângă faptul că te obligă să te deosebești de cei din
cetate, și lipsa hranei este pe măsură, încât se împlinește cuvântul Scripturii
care zice: toată truda omului este în gura lui[1]. Căci pescarii sunt îmbrăcați
în zdrențe și jerpeliți, cu părul plin de praf și sălbatici la înfățișare, arși
de soare, umblând desculți și alergând în toate părțile, petrecând pe țărm și
în locuri pustii, aci șezând pe stânci, aci cercetând adâncurile și de acolo
scoțând vânatul lor.
Dar pentru ce ne interesăm cu tot dinadinsul de aceste
lucruri? Fiindcă, deși Ioan era părtaș unei astfel de meserii, totuși nu era
vrednic pentru aceasta de a fi disprețuit. Mută-ți mintea la modul văzut al
schimbării vieții și vei afla știința care se dă neamului omenesc.
David a fost mai întâi păstor al oilor, apoi a fost
luat de Dumnezeu să păstorească pe Israel, robul Lui și moștenirea Lui[2].
Gândește-te și la Ioan schimbat în chip dumnezeiesc de Marele Cuvânt de la
pescuirea necuvântătoare la cea cuvântătoare. Căci nu l-a ales să păstorească
cutare sau cutare popor și unele seminții împărțite între niște hotare, ci să
pescuiască întreaga lume. Căci zice: Veniți după Mine, și Eu vă voi face
pescari de oameni.
Dar chiar dacă chemarea este adresată de obște, noi
trebuie să o raportăm la cel despre care ne este cuvântul, ca și în cazul altor
cuvinte mai generale, nu atribuie Teologului mai multe însușiri decât
celorlalți apostoli, prin asumarea unor cuvinte mai osebite, specifice lui.
Departe de noi gândul! Fiindcă nu își sporesc lumina sfeșnicele aprinse de la
lumina de obște, ci împărtășirea de la unul are întreagă strălucirea.
Pescarul de suflete
Dar, fiindcă marele Apostol a fost pus pescar de
Dumnezeu, vino să-l vedem pe el cum, alegoric, se desăvârșește în acest trup,
ca într-o corabie, nu dregând mrejele rupte, ci pregătind undițele Evangheliei.
Însă, care este undița? Cea a dogmelor.
Care este mreaja? Împletitura teologiei.
Care este cârligul? Întreita Cruce.
Care este momeala? Trupul purtător de Dumnezeu, cu
care, fiind amăgit, a fost biruit marele chit, Veliar.
Dar întrebi pe care stâncă șade? Gândește-te la
temelia tare a credinței. O, minune! Aruncă mreaja nu în cutare sau cutare loc,
ci în marea vieții. Își întinde undița nu într-un perimetru mic, ci până la
marginile lumii. Își scufundă năvoadele nu într-un adânc măsurat, ci în însuși
adâncul necredinței.
Vezi-mi mie vânatul bogat, adunat din pești singuri și
amestecați, mă refer la mulțimile poporului și la turmele felurite și de multe
chipuri ale oamenilor, felurite prin datini și patimi, alcătuite din mari și
din mici, din diferite vârste și cinuri.
Pe unii, înăspriți prin dogmele răutăților,
prinzându-i ca din stâncile ascunse sub apele necredinței, pe alții, prădați de
simplitatea minții lor, pescuindu-i ca pe niște călători pe mare. Și aceasta nu
omorându-i, ci dându-le viață din nou, ținându-i nu în apele sărate ale
păcatului, ci petrecând în undele dulci ale Botezului, nu târguind argint
stricăcios, ci, prin pecetea înfierii, eliberând din robia diavolului pe cei
vânați de acela la voia lui.
O, mare înfăptuire! Cine a auzit de o asemenea
pescuire din veac? Cine a cunoscut pe acest pescar mare neguțător? Căci nu
numai sute sau chiar și mii, ci pe toate neamurile care i-au fost încredințate
să le învețe, le-a adus pe toate la Întâiul Pescar, Stăpânul Hristos. Prin
urmare, nu bine ziceam mai înainte că nu este cu putință să atingem subiectul
nostru, nici măcar cu vârful degetului?
[1] Eccl. 6, 7.
[2] Ps. 77, 71.
(Extras din cartea editată la Mănăstirea
Paltin: „IOAN EVGHENICUL – Imn acatist către SFÂNTUL IOAN TEOLOGUL”)
OGLINDA
BUNATATII
-
Sfantul Ioan din Kronstadt
Lumea întreaga – cerul si pamântul, cu tot ce se afla în ele, marea, cu toate
ale sale – este o revarsare a nesfârsitei bunatati a lui Dumnezeu, a
întelepciunii si puterii Sale nemarginite, a bunatatii pe care o arata
fapturilor Sale, create pentru bucurie si fericire si, în primul rând, a
bunatatii Sale fata de neamul omenesc. Lumea este o oglinda a bunatatii,
inteligentei, întelepciunii si puterii lui Dumnezeu. De aceea, sa nu ne legam
de lume, ci de Dumnezeu. „Ca pe care am eu în cer afara de Tine? Si afara de
Tine, ce am dorit pe pamânt? Stinsu-s-a inima mea si trupul meu, Dumnezeul
inimii mele si partea mea, Dumnezeule în veac” (Psalmul 72, 24-25).
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 286-287
BISERICILE
DE LEMN
-
Arhiepiscopul Iustinian Chira -
Maretia lor e izvorâta din autenticitatea trairii religioase care le-a stat la
baza: nimic artificial nu se gaseste în aceste monumente. În fiecare bârna, în
fiecare stâlp se simte sufletul si gândul unui om… Când te apropii de ele parca
simti caldura sufletului poporului dreptcredincios care le-a ridicat si le-a
pastrat de-a lungul veacurilor, ca pe cele mai scumpe comori ale sale.
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele
Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p.
14-15.
CEL
MAI FRUMOS CUVÂNT DESPRE IUBIRE
-
SF. SILUAN ATHONITUL -
O, iubire a Domnului!
O, iubire a Domnului! N-am putere să o descriu, căci e
nemăsurat de mare și minunată! Harul lui Dumnezeu dă putere de a iubi pe Cel
iubit. Și sufletul e neîncetat atras spre rugăciune și nu poate uita pe Domnul
nici măcar pentru o secundă.
Iubitorule de oameni, Doamne, cum n-ai uitat pe robul
Tău păcătos? Ci cu milostivire Te-ai uitat la mine din slava Ta și în chip
neînțeles mi Te-ai arătat mie? Te-am supărat și întristat totdeauna, dar Tu,
Doamne, pentru o mică schimbare mi-ai dat să cunosc marea Ta milostivire și
nemăsurata Ta bunătate. Privirea Ta liniștită și blândă a atras sufletul meu.
Ce să-Ți dau în schimb, Doamne, sau ce laudă să-Ți cânt? Tu dai harul Tău, ca
sufletul să se aprindă neîncetat de iubire și să nu cunoască odihnă nici ziua,
nici noaptea de la iubirea lui Dumnezeu.
Amintirea Ta încălzește sufletul meu. Nicăieri pe
pământ el nu-și găsește odihnă afară de Tine. De aceea Te caut cu lacrimi și
iarăși Te pierd, și iarăși mintea mea vrea să se desfete de Tine. Dar Tu nu-Ți
arăți Fața Ta, pe Care sufletul meu o dorește ziua și noaptea.
Doamne, dă-mi să Te iubesc numai pe Tine. Tu m-ai
zidit, Tu m-ai luminat prin Sfântul Botez. Tu mi-ai iertat păcatele și mi-ai
dat împărtășirea Preacuratului Tău Trup și Sânge. Dă-mi și puterea de-a rămâne
totdeauna întru Tine. Doamne, dă-ne pocăința lui Adam și sfânta Ta smerenie.
Să dorim cerul!
Tânjește sufletul meu pe pământ și dorește cerul.
Domnul a venit pe pământ ca să ne ridice acolo unde
sade El, Preacurata Sa Maică, Care I-a slujit pe pământ spre mântuirea noastră,
ucenicii Lui și cei ce au urmat Domnului. Acolo ne cheamă Domnul cu toate
păcatele noastre. Acolo vom vedea pe Sfinții Apostoli care sunt întru slavă
pentru că au vestit Evanghelia. Acolo vom vedea pe sfinții proroci, și pe
sfințiții ierarhi — învățătorii Bisericii. Acolo vom vedea pe cuvioșii care
s-au nevoit în posturi să-și smerească sufletul; acolo sunt proslăviți nebunii
pentru Hristos, căci ei au biruit lumea.
Acolo vor fi proslăviți toți câți s-au biruit pe ei
înșiși, câți s-au rugat pentru întreaga lume și câți au purtat întristarea
întregii lumi, căci au fost plini de iubirea lui Hristos, iar iubirea nu rabdă
să piară nici măcar un singur suflet.
Doamne, cât de mult îl iubești Tu pe om!
Milostive Doamne, luminează noroadele Tale ca să Te
cunoască pe Tine, să cunoască cum ne iubești Tu pe noi.
Doamne, cât de mult îl iubești Tu pe om!
Milostive Doamne, dă harul Tău tuturor noroadelor
pământului, ca ele să Te cunoască pe Tine, căci fără Duhul Tău Cel Sfânt omul
nu poate să Te cunoască și să înțeleagă iubirea Ta.
Doamne, dă tuturor noroadelor Tale să înțeleagă
iubirea Ta și dulceața Duhului Sfânt, ca oamenii să uite durerea pământului și
să lase tot răul, să se alipească de Tine prin iubire și să trăiască în pace,
făcând voia Ta spre slava Ta.
Doamne, învrednicește-ne de darurile Sfântului Duh, ca
să cunoaștem slava Ta și să trăim pe pământ în pace și iubire, ca să nu mai fie
nici ură, nici război, nici dușmani, ci să împărătească numai iubirea și să nu
mai fie nevoie nici de armate, nici de închisori și să fie ușor de trăit pentru
toți pe pământ. Mă rog Ție, Milostive Doamne, dă tuturor noroadelor pământului
să Te cunoască prin Duhul Sfânt.
Oamenii Te-au uitat
Știu, Doamne, că Tu iubești oamenii Tăi, dar oamenii
nu înțeleg iubirea Ta, și pe pământ toate noroadele se vânzolesc iar gândurile
lor sunt ca norii mânați de vânt în toate părțile. Oamenii Te-au uitat pe Tine,
Făcătorul lor, și caută libertatea lor neînțelegând că Tu ești milostiv și-i
iubești pe păcătoșii care se pocăiesc și le dai harul Sfântului Tău Duh.
Doamne, Doamne, dă puterea harului Tău tuturor
noroadelor, ca să Te cunoască prin Sfântul Duh și să Te laude cu bucurie, așa
cum mie, necuratului și ticălosului, mi-ai dat bucuria doririi Tale și sufletul
meu e atras spre iubirea Ta ziua și noaptea, nesăturat.
O, nemăsurată e milostivirea lui Dumnezeu față de noi!
Mulți bogați și puternici ar da mult să vadă pe Domnul
sau pe Preacurata Lui Maică, dar nu bogăției i Se arată Dumnezeu, ci sufletului
smerit.
Și la ce bun banii? Spiridon cel Mare a prefăcut un
șarpe în aur, și noi n- avem nevoie de nimic afară de Domnul: în El este
plinătatea vieții.
Dacă Domnul nu ne-a dat să cunoaștem multe din
întocmirile acestei lumi, aceasta înseamnă că n-avem nevoie. Nu putem cunoaște
cu mintea toată făptura.
Dar însuși Făcătorul cerului și al pământului și a
toată făptura ne-a dat să-L cunoaștem prin Duhul Sfânt. În Același Duh Sfânt
cunoaștem pe Maica lui Dumnezeu, pe îngeri și pe sfinți, și sufletul nostru
arde de iubire pentru ei.
Rugăciunea fierbinte a Sf. Siluan
Milostive Doamne, învață-ne prin Duhul Tău Cel Sfânt
să-i iubim pe vrăjmași și să ne rugăm pentru ei cu lacrimi. Doamne, dă Duhul
Sfânt pe pământ ca toate noroadele să Te cunoască și să învețe iubirea Ta.
Doamne, așa cum Te-ai rugat pentru vrăjmași, așa
învață-ne și pe noi prin Duhul Sfânt să-i iubim pe vrăjmași.
Doamne, toate noroadele sunt zidirea mâinilor Tale;
întoarce-le de la ură și rău spre pocăință, ca să cunoască toate iubirea Ta.
Doamne, Tu ai poruncit să-i iubim pe vrăjmași, dar
aceasta este greu pentru noi păcătoșii, dacă nu e cu noi harul Tău.
Doamne, revarsă pe pământ harul Tău! Dă tuturor
noroadelor pământului să cunoască iubirea Ta! Să cunoască că Tu ne iubești ca o
mamă și mai mult chiar decât o mamă. Fiindcă o mamă își poate uita copilul. Dar
Tu nu uiți niciodată, căci Tu iubești nemăsurat zidirea Ta și iubirea nu poate
uita.
Cum cunoaștem smerenia lui Hristos?
Oamenii nu cunosc puterea smereniei lui Hristos și de
aceea sunt atrași spre cele pământești. Dar omul nu poate cunoaște puterea
acestui cuvânt al lui Hristos fără Duhul Sfânt. Dar cine a cunoscut-o, acela
n-ar mai lăsa această știință, chiar dacă ar avea ca bogăție toate împărățiile
pământului.
Doamne, dă-mi smerenia Ta, ca să se sălășluiască întru
mine iubirea Ta și să fie vie întru mine sfântă frica Ta!
Grea este viața fără iubirea de Dumnezeu. Sufletul
este întunecat și posomorât, dar când vine iubirea, bucuria sufletului e cu
neputință de descris. Sufletul meu însetează să câștige smerenia lui Hristos și
tânjește după ea ziua și noaptea, și uneori urlu strigând: „Sufletul meu
tânjește după Tine și cu lacrimi Te caut!”.
Să ne îndrăgostim de Domnul!
Ce-ți voi da în schimb, Doamne?
Tu, Cel Milostiv, ai înviat sufletul meu din păcate și
mi-ai dat să cunosc mila Ta față de mine. Inima mea a fost fermecată de Tine și
neîncetat atrasă spre Tine, Lumina mea.
Ce-ți voi da în schimb, Doamne?
Tu ai înviat sufletul meu ca să Te iubesc pe Tine și
pe aproapele meu. Și mi-ai dat lacrimi ca să mă rog pentru întreaga lume.
Fericit sufletul care a cunoscut pe Făcătorul lui și s-a îndrăgostit de El,
căci s-a odihnit întru El cu odihnă desăvârșită.
Domnul e nemăsurat de milostiv. Sufletul meu cunoaște
milostivirea Lui față de mine. Și eu scriu despre ea cu nădejdea că măcar un
singur suflet se va îndrăgosti de Domnul și se va aprinde pentru El cu jarul
pocăinței.
(Extras din „Sf. Siluan Athonitul; Între
iadul deznădejdii şi iadul smereniei”)
INSPIRATIA
-
Sfantul Sofronie Saharov -
Crestineste nu putem trai fara însuflare. Daca un
artist, unul adevarat, traieste zi si noapte chipurile artei sale, noi,
crestinii, trebuie sa fim cu atât mai cu luare-aminte. Trebuie sa depasim
stradaniile artistilor, pentru a trai în duhul Evangheliei.
Lucrul cel mai însemnat acum este ca Domnul sa însufle
lupta voastra pentru mântuire. Când se da însuflarea, toata viata se umple de
lumina si de bucurie. Nu se mai iau în seama amanuntele.
Sfantul Sofronie Saharov, Din viata si din
duh, traducere de Parintele Rafail Noica, Ed. Reintregirea, Alba Iulia, 2011,
p. 31
CORPUL
OMENESC
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Corpul omului este alcatuit din stihii telurice:
lumina, caldura, aer, apa, pamânt. În aceste elemente se va descompune dupa
moarte. Lumina si caldura se vor integra luminii si caldurii, aerul – aerului,
apa – apei, pamântul – pamântului. Suntem alcatuiti pentru a ne descompune.
Slava creaturii Tale, Doamne! Sa întelegem si sa tinem minte cât suntem de
singuri si de trecatori si sa dam slava Creatorului. Toti suntem opera mâinilor
Lui, oile pasunii Lui.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in
Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 379
RANDUIELILE
ARTISTULUI
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Dupa ale cui rânduieli si legi se savârseste
zamislirea, formarea si cresterea trupului omenesc în pântecele mamei,
maturizarea lui si iesirea la lumina a organismului omenesc deplin? Dupa ale
cui rânduieli sunt consumate mâncarea si bautura, sunt potolite foamea si
setea, se savârseste hranirea trupului nostru? Cine a gândit si a zidit asa o
minunata felurime a nenumaratelor roade gustoase pentru limba si preafrumoase
la aratare ale pamântului, ce cu întelepciune si gust ales au fost rânduite si
pregatite spre hrana si desfatarea noastra? Dupa ale cui rânduieli este
prelucrat în trupul nostru sângele, fara de care viata omului nu este cu
putinta? Oare nu dupa ale Preamarelui Întelept si Artist, Atotdesavârsitului,
Celui Fara de început si Atotputernicului nostru Domn si Dumnezeu? Deci, cazi
în pulbere, da multumita, cucerniceste-te înaintea Lui, iubeste-L, însa si
teme-te de Dânsul de nu faci voia Lui, daca nu te supui Lui.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Spicul viu –
ganduri despre calea mantuitoare, traducere de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas,
Ed. Sophia, Bucuresti, 2002, p. 12-13
ARBORII
CRESTELOR
-
Parintele Ilie Cleopa -
Daca pe crestele cele înalte ale muntilor vedem arbori
vajnici si puternici care prea adesea cu furtuni si vânturi napraznice se lupta
si pururea de primejdia rasturnarii si a doborârii sunt amenintati si de la
acestia cu gândirea noastra la cei ce se afla pe culmea stapânirii si a
dregatoriilor veacului de acum sa ne întoarcem si de furtunile si valurile
tulburarilor care îi lupta pururea pe cei din dregatorii sa ne aducem aminte.
Sa gândim apoi câta osteneala si grija au ei în viata si cât de putina le este
lor linistea si alinarea pe acest pamânt. Daca la acestea vom cugeta, apoi
multa adeverire vom gasi în cuvintele Scripturii care a zis ca: „Mai buna este
pâinea cu sare în casa saracului cu liniste, decât punerea înainte a bucatelor
cu multa tulburare în casele împaratilor” (Pilde 15 , 17; 17, 1). Acestea
întelegând, pururea de dregatorie si ranguri vom fugi si pe calea linistii si a
saraciei totdeauna vom alerga.
Parintele Ilie Cleopa, Opt cuvinte despre
minunile lui Dumnezeu din zidiri, Ed. Episcopiei Romanului si Husilor, Roman,
1996, cap. cap. 4: Minunile lui Dumnezeu din lumea arborilor , p. 38-48.
CUM
SĂ MĂRTURISIM
-
PR. DIMITRIE BEJAN -
Pr. Dimitrie Bejan - Mărturisitor în faptă și în
cuvânt
„Dă-ți seama că trebuie să te arăți oamenilor
neîncetat, dar prin purtarea cea bună și prin fapte. Căci și bolnavii află și
cunosc pe doctorii binefăcători și izbăvitori, nu din vorbe, ci din fapte”,
spunea Sf. Antonie cel Mare la sfârșitul veacului al IV-lea.
Adevărații următori ai Mântuitorului au trăit cuvântul
Evangheliei în viața lor și l-au oglindit prin puterea exemplului propriu.
„Viața fără cuvânt e mai bună decât cuvântul fără viață”, scria Sf. Isidor
Pelusiotul. „Întâi făptuiește și apoi povățuiește, după pilda lui Iisus, Domnul
nostru. E mai important să înveți printr-o viață de fapte bune decât să
propovăduiești cu cuvinte alese. Dacă, însă, se întâlnesc cuvântul și viața,
ele desăvârșesc o icoană a întregii filosofii”.
Părintele Dimitrie Bejan a fost, din acest punct de
vedere, „o icoană a întregii filosofii”. Întreaga lui viață a fost o
mărturisire neobosită a credinței vii, pe care a avut-o în Hristos. A cuvântat,
a scris, a făptuit în numele Adevărului. Mai mult decât atât, a ales să urce pe
cruce, fiind umilit, bătut, înfometat, înfrigurat, în toți cei 18 ani de
captivitate petrecuți în lagărele sovietice și în temnițele comuniste. A
pecetluit cu sângele său, cuvântul mărturisit prin viu grai sau așternut pe
hârtie în cărțile care ne hrănesc sufletul, până astăzi. A plătit cu ani grei
de închisoare, curajul de a sluji în ascuns Sf. Liturghie și de a-i împărtăși
pe soldații trimiși să moară în linia întâi a frontului.
Pentru inima lui dreaptă și mărturisitoare, Dumnezeu
i-a dat atâta tărie în cuvânt, încât și rușii evitau să îl înfrunte. „Are mare
putere de convingere, fiind un mare dușman al comunismului”, atenționau ei
autoritățile române după ce l-au repatriat ca să fie judecat în țară.
Eroul,
omul cu caracter
„A fost simbolul viu al unei vieți dăruite unei cauze,
un om drept, un caracter, un patriot cu o imensă dragoste de țară și de poporul
din care se trăgea” (Aurel Sergiu Marinescu). Cu prețul vieții, a mărturisit că
„Basarabia și Bucovina sunt teritorii românești”, primind senin, condamnarea la
moarte. Cu același curaj neînfricat și nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, aidoma
Sfântului Apostol Pavel, a cerut Tribunalului militar din Moscova să-i dea
dreptul de a fi judecat ca „cetățean român” în patria natală.
Părintele Dimitrie Bejan, „un erou, un vulcan de
credință, un munte de caracter”, scria Ioan Ianolide. „Un mare erou al vieții
noastre creștine și naționale care a dus apostolatul până în inima Siberiei, un
stâlp al vieții noastre spirituale”, completează Părintele Justin Pârvu care
i-a prețuit jertfa mărturisirii, așezându-l la loc de cinste, alături de pr.
Gheorghe Calciu Dumitreasa.
Pe front, în lagăr sau în temniță, în altar sau acasă,
părintele Dimitrie Bejan a rămas același suflet mărturisitor, același duh de
foc care nu suferea nici cel mai mic compromis, nici cea mai mică clătinare.
„Eu nu am putut să mă îndoiesc vreodată de existența lui Dumnezeu.
La Jilava, mă băteau pentru că predicam în fiecare zi
în celulă, viețile sfinților”, se destăinuie părintele Dimitrie Bejan în
Bucuriile suferinței. Cu bărbăție de mucenic, a primit să poarte pe umeri, până
la capăt, „crucea bucuriei”. Așa îi plăcea să-și numească răstignirea pe
Golgota temnițelor comuniste.
Umbrit
de Harul lui Dumnezeu
Cuvintele și faptele lui mărturisitoare nu se înscriau
în șabloane sau forme goale. Izvorâte dintr-o adâncă simțire duhovnicească, ele
se schimbau în funcție de ineditul situațiilor întâmpinate. În lagărul
Mănăstârca, s-a lăsat înhămat la sănii. Însă la Canal, unde munca forțată și
bătăile zilnice exterminau deținuții pe capete, părintele Dimitrie Bejan a
devenit tăios ca ascuțișul sabiei. „E atâta batjocură pe capul nostru și atâta
forțare la lucru, încât mi-am ieșit din calmul meu. Ce atitudine să iau? Să
încerc o rezistență fățișă? Să trec în tăcere totală?”.
Peste două, trei zile de frământări și rugăciune, avea
deja răspunsul. În vreme ce clopotele din „Valea Neagră” băteau vesele în miez
de noapte pentru Învierea Domnului, o lumină a trecut peste inima părintelui
care a strigat tare: «Hristos a înviat, fraților!». «Care ești acela, mă?» a
întrebat comandantul întors de pe coridor. «Eu sunt». A urmat sentința: «Du-l
la carceră, așa dezbrăcat!»”. Chinul care a urmat, nu a putut însă, să-i
umbrească bucuria mărturisirii. Pentru că, „diafan, transfigurat, Iisus plutea
pe lângă sufletul său”.
„Fără Dumnezeu nu puteam face nimic”, conchide
părintele Dimitrie Bejan într-o convorbire, în care povestește cum i-a
demonstrat existența îngerilor colonelului politic, Cristofor Dancu de la Aiud.
Raza de soare scăpătată printre nori și pătrunsă în sala de mese printr-o
spărtură a geamului, a fost semnul trimis de Dumnezeu care, în acea polemică,
i-a adus cununa biruinței.
„Vin
din Rai”
Aceeași lumină de har o va avea pe chip, în momentul
eliberării când pleca fericit, acasă. O fericire trăită și înțeleasă doar de
el. Cei din jur îl priveau fie cu milă, fie cu dispreț. Iată și relatarea
părintelui, după ce a ieșit din închisoare: „Mecanicul de tren s-a uitat la
mine cu oarecare rușine că aveam vreo 33 de petice la pantaloni și haine
murdare”.
«De unde vii?», m-a întrebat. «Vin din rai!» – i-am
răspuns. «Nu vezi că strălucesc?». Eram așa de fericit!”. Și părintele continuă
să explice ceea ce pare cu neputință de înțeles: «Măi, omule, nu pricepi că
acolo am fost puri? Ne rugam și răbdam cu nădejde în Dumnezeu!»”.
Aceasta este calea și pentru vremurile de acum. Ne
uităm în jur și vedem că vorbele profetice ale părintelui par să se împlinească
întocmai. „Veți vedea că în anii care vin, depășirea, acceptarea răului ca
necesitate este o bătălie supraomenească. Cred că reușesc numai acei care cer,
necontenit, har de la Dumnezeu. Aceasta e o comoară tot atât de prețioasă ca și
a muceniciei conștiente” (Bucuriile suferinței, p. 85).
HARUL
MĂRTURISIRII
Mărturisitor al cuvântului, dar și al puterii tainelor
dumnezeiești din Biserica străbună, părintele Dimitrie Bejan a apărat
învățătura de credință ortodoxă atât în temniță, în dialogurile sale cu
catolicii și protestanții, cât și în libertate, în fața rătăcirilor sectante.
„În Ortodoxie, toate problemele de credință și de morală sunt așezate cu timpul
și nu se mai simte nevoia de inovație. Însăși închinarea noastră, seara și
dimineața, la mese sau când plecăm la drum, este cea mai activă predică spre lauda
bunului Dumnezeu”, spunea părintele. Fiecare îndemn, fiecare faptă de trăire a
lui rămâne pentru noi, cei de astăzi, o chemare vie la mărturisirea Adevărului
mântuitor și a dragostei de neam. Purtarea crucii, a suferințelor liber asumate
în numele jertfei lui Hristos rămâne singura cale care ne face cu adevărat
biruitori...
[1] Aurel Sergiu Marinescu, Prizonier în
propria țară, Vol. II, Editura Du Style, 1996, pp. 279-284.
(Extras din Revista Atitudini Nr. 91)
EUHARISTIA
-
Arhiepiscopul Iustinian Chira -
Fiecare crestin care primeste Trupul si Sângele
Domnului din Sfântul Potir devine si el un dumnezeiesc potir, devine un locas
al lui Dumnezeu; ramâne întru Hristos si Hristos ramâne întru el.
Arhiepiscopul Iustinian Chira, Cuvintele
Parintelui - un ghid al frumusetii launtrice, Ed. Mega, Cluj-Napoca, 2009, p.
42
BOALA
AJUTĂ CEL MAI MULT LA DESPĂTIMIRE
-
PR. SILUAN -
Lupta cu boala
Ce v-a ajutat cel mai mult să creșteți în
viața duhovnicească? Rugăciunea, postul, nevoința, lectura?
Ceea ce m-a ajutat cel mai mult a fost lupta mea cu
boala, cu cancerul. Pentru că este ceva ce n-am ales eu, cu puterile mele. E
bine să postești, să te rogi, să citești și știm că putem să ajungem la
sfințenie prin aceste lucruri, pentru că aceasta ne-a spus Hristos să facem.
Cred că dacă suntem atenți la lucrurile pe care nu alegem să le facem, acestea
vor fi cu adevărat cele mai folositoare în viața noastră duhovnicească.
Deci, deși e foarte bine să citim, să postim, să ne
nevoim, ceea ce vine involuntar asupra noastră, fără ca noi să cerem,
aceea ne sfințește. Și mai ales dacă acceptăm lucrurile acestea cu
recunoștință, ele vor fi foarte folositoare.
Sfințenia depinde de noi și nu de cealaltă
persoană
Cum să ajungem la sfințenie?
Sfințenia depinde de noi și nu de cealaltă persoană.
Sfințenia este atunci când devenim aidoma lui Hristos Cel răstignit. Hristos
S-a răstignit pentru noi, fără să se gândească la ce va primi în schimb sau
dacă va primi ceva. În calitate de creștini, trebuie să avem intuiția profundă
că Mântuitorul S-a răstignit pentru mine, că Și-a vărsat sângele pentru mine.
...Când ne ajutăm între noi, să o facem fără niciun
scop, fără să așteptăm ceva în schimb... Dar dacă ne purtăm într-un anume fel
și așteptăm, așa, un fel de recompensă, nu mai semănăm cu Mântuitorul, care nu
S-a gândit la El însuși. Iubirea nu ar trebui să fie motivată de vreun scop
anume, ci să fie curată, Și, bineînțeles, să ne dăm seama că întotdeauna dăm
mult mai puțin decât ne dă Mântuitorul.
Când cineva vă tratează rău, nu e ceva legat de noi,
adică nu suntem noi ținta acelei comportări, ci totul se leagă de boala care
este în acea persoană. Cum te tratează pe tine, așa se tratează și pe ea. Dacă
dăm voie ca amărăciunea și durerea să intre în inima noastră, atunci vom deveni
duri și împietriți sufletește. Trebuie răbdare, răbdare și iar
răbdare.
Mucenicia albă
Ce înseamnă mucenicia albă?
Sfântul Iustin este un martir, un mucenic și îl numim
un ,,mucenic roșu”, pentru că și-a jertfit sângele pentru Hristos. Eu îl
îndrăgesc mult pe Sf. Ignatie al Antiohiei pentru că a vorbit cu atâta
intensitate de iubirea pentru Hristos și a dorit să se unească cu Hristos până
la moarte. Și a și fost în stare, pentru că atunci, a fi creștin însemna să fie
cineva doritor să moară pentru Hristos.
Am văzut că și după era martirilor, au fost creștini
cu aceeași dorință, doar că nu mai aveau și aceeași ocazie de a-și vărsa
sângele pentru Hristos. Și atunci luau asupra lor jugul acesta al călugăriei
care este un martiriu foarte lung. Deci, se numește mucenicia albă,
pentru că trebuie să rămâi pur și curat în tot ceea ce ești pentru Hristos. Pentru
călugării care trăiesc această mucenicie albă, moartea aceasta trupească nu
este chiar așa o problemă. Noi deja trăim în veșnicie. Suntem deja morți lumii
acesteia. Și dacă totuși observăm că mai suntem atașați de lucrurile acestei
lumi, să ne amintim că suntem datori să ducem această mucenicie.
(Extras din Revista Atitudini Nr. 75)
MASURA
VIETII
-
Sfantul Ioan din Kronstadt -
Ce este viata noastra? O lumânare care se consuma. Cel
care a aprins-o nu trebuie decât sa sufle, si ea nu mai este.
Ce este viata noastra? Drumul unui calator! Odata ce a
atins un anume termen, portile se deschid pentru el, îsi lasa haina de drum
(trupul sau) si bastonul lui de pelerin si intra în casa.
Ce este viata noastra? O lunga lupta sângeroasa pentru
cucerirea adevaratei patrii si a adevaratei libertati. Odata lupta terminata,
vom fi învingatori sau învinsi, vom fi trecuti de la locul luptei la locul
rasplatirii si vom primi de la Arbitru fie o rasplata vesnica – o slava
vesnica, fie o pedeapsa vesnica – o rusine vesnica.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea
intru Hristos, traducere de diac. Dumitru Dura, Ed. Oastea Domnului, Sibiu,
1995, p. 184-185
PORUMBELUL
- Sfantul Nicolae Velimirovici
Porumbelul este simbol al Duhului Sfânt. Duhul Sfânt S-a aratat în chip de porumbel. Astfel când Domnul S-a botezat la Iordan, Ioan a „vazut Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se ca un porumbel si venind peste El” (Matei 3, 16). Porumbelul, pasare blânda, fara nici un fel de rautate, simbolizeaza Duhul Sfânt, caci porumbelul este una dintre rarele pasari iubitoare de pace. Si, multumita acestor calitati ale sale, el simbolizeaza pe Dumnezeu-Duhul, în care nu aflam nici o rautate.
Sfantul Nicolae Velimirovici, Simboluri si semne, traducere de Gheorghita Ciocioi, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009, p. 45
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu