FĂRĂ
LACRIMI, PATIMI, URĂ...
~*~
La
pământ m-a izbit furtuna,
Azvârlindu-mă
pe stânci...
Dar,
plângând, rugând întruna,
O
prindea mai mult ranchiuna,
Trântind
fulgere, ca rânci,
Să
mă târâi-n colb, pe brânci...
Pe
genunchi capu-mi voia,
De
temeri doară stăpânit...
De
scânceam, se-napoia
Și
spinarea-mi-nconvoia,
Lăsându-mă
cernit, rănit
Pe
crucea-mi dată răstignit...
Prin
deșertul pribegiei,
Prin-ntuneric
prigonit,
Pe
cărările urgiei,
Sub
lințoliu-mi vitregiei,
Tot
de Soartă izgonit,
Ce-mi
va fi acum menit ?
M-a
lăsat cu zdrențe-n suflet,
De
dureri inima ruptă...
S-au
tocit genunchii-n umblet,
Mi-a
muțit glasul de urlet
Dar,
voința de ani suptă,
S-a
trezit parcă la luptă,
Acum,
c-aud o voce blândă
Văd
Lumină să mă scalde...
Cu
speranța-mi sângerândă
Și
cu gura-mi tremurândă,
Mă-ntreb,
de-unde vorbe calde
Cad
în suflet, ca smaralde ?
Cin'
sudoarea de pe frunte,
Și
pe pieptu-mi mâna pune,
Să-mi
sădească din grăunte,
O
speranț-un vis și o punte,
Z-o
zăresc ca prin minune,
În
negura, ca de cărbune ?
Nu
văd bine... Tu ești Doamne,
Pe-un
nor alb, neprihănit ?
Harul
când să mă condamne,
Venit-ai-n
a vieții-mi toamne
Și-ntinzi
Mâini din infinit,
Să-mi
rupi lanțul ruginit ?
Doamne,
cum să-ți mulțumesc?
Rupând
jugul neputinței,
Zici
iar visuri să-ntocmesc
Că,
n-am ce să pătimesc
Și,
din rodurile seminței,
Aripi
crește-vor voinței,
Ca
să zbor sub clar de lună
Și
sub răsărit de soare...
Să
nu-mi pese de furtună
Că
mi-ai pus pe cap cunună,
Nu
de țepi, de flori, cicoare,
Dându-mi
lumea ce nu doare...
Mi-ai
promis sufletu-n pace,
Că
la Tine nu se-ndură...
Nimeni
n-o să mai m-atace,
Harpe-n
sunet, nu trăgace,
Șoapte
blând curgând pe gură,
Fără
lacrimi, patimi, ură...
~*~
Anna-Nora
Rotaru-Papadimitriou
_______________
NORA _______________
versuri
din vol.10 __ „Peregrin tăcut prin timp”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu