Între o ameninţare
imediată şi una de durată trăim cu impresia că mai avem timp
General Br. (r) Dan
Niculescu, Redactor şef al revistei „Dincolo de orizonturi”
17 Noiembrie 2019
Mărturisesc
că de-a lungul anilor am citit şi am asistat la numeroase prelegeri sau
simpozioane ce aveau ca temă încălzirea globală, degradarea mediului,
schimbările climatice etc. dar nu am simţit niciodată o îngrijorare deosebită.
Mă gândeam că Pământul a mai trecut prin astfel de perioade şi că întotdeauna a
avut propriile mijloace de reglaj, de autoechilibrare. Se pare că am greşit
grav. Faptul că am greşit eu nu înseamnă mare lucru, dar au greşit liderii
marilor puteri ale lumii, cei în mâinile cărora a stat întotdeauna soarta
popoarelor şi care deocamdată nu par să aibă soluţii pentru cea mai mare
ameninţare, alături de războiul nuclear, la adresa vieţii pe Pământ.
Omul a
reuşit să destabilizeze biosfera globală în multiple forme: luăm tot mai multe
resurse din mediul înconjurător; producem tot mai multe deşeuri care nu pot fi
integrate rapid în mediu şi astfel otrăvim şi modificăm compoziţia solului, a
apei şi a atmosferei etc. Ca urmare a acestei agresiuni ecologice, habitatele
se degradează, specii de plante şi animale dispar. Cele mai mediatizate exemple
sunt distrugerea masivă a pădurii tropicale amazoniene şi a Marii Bariere de
corali din Oceanul Pacific, dar exemplele sunt tot mai multe şi de o gravitate
tot mai mare.
Spre
deosebire de războiul nuclear, care este o ameninţare imediată de care toate
ţările sunt conştiente, schimbarea climatică este o ameninţare de durată. Chiar
dacă manifestările ei sunt deja vizibile şi înţelegem potenţialul de pericol ce
îl reprezintă, ea nu este totuşi imediată. Avem impresia că mai avem timp.
Această percepţie este o cursă. Nu mai este niciun secret pentru nimeni că
emisia gazelor de seră (vapori de apă, dioxid de carbon, metan şi ozon
rezultate, în principal, din arderea de cărbuni, petrol şi gaz) determină, în
ritm accelerat, schimbarea climei pe Pământ. Specialiştii sunt de părere că
dacă nu vom reduce drastic emisia gazelor de seră în următorii 20 de ani,
temperaturile globale medii vor creşte cu peste 20C ceea ce va determina extinderea
deşertului, dispariţia calotei glaciare arctice, creşterea nivelului apelor
oceanului planetar, înmulţirea fenomenelor meteorologice extreme şi chiar
secarea apelor unor fluvii. La rândul lor, aceste schimbări vor perturba
producţia agricolă, vor fi inundate insule şi oraşe de coastă, vor genera
valuri de imigraţie şi confruntări violente.
Dar, ca să
fiu şi mai convingător voi prezenta câteva situaţii recente, unele petrecute în
prima jumătate a anului 2019, care nu pot decât să sporească îngrijorarea. În
Oceanul Pacific efectele încălzirii globale deja capătă aspecte dramatice.
Datorită creşterii nivelului apelor oceanelor, multe insule sau zone de ţărm
sunt direct ameninţate cu dispariţia. Unele insule deja au dispărut. Acest
pericol a determinat statele insulare să-şi unească vocile şi să încerce să
conştientizeze lumea că pericolul este iminent. Astfel, în cadrul Forumului
Insulelor Pacificului (P.I.F.) desfăşurat, anul acesta (2019) în statul insular
Tuvalu, s-au propus inclusiv măsuri politice împotriva principalelor ţări
vinovate de degradarea mediului în zona Oceanului Pacific. Au fost propuneri
făcute de reprezentanţii ţărilor ameninţate de dezastrul ecologic de a-şi
reduce relaţiile tradiţionale pe care le au cu principalele ţări poluatoare regionale,
Australia şi Noua Zeelandă, dacă guvernele acestora nu vor acţiona credibil
pentru reducerea emisiilor de CO2 în atmosferă.
Primul
ministru al ţării gazdă a precizat în discursul său că Tuvalu a pierdut deja
două insule (din cele nouă), care au fost înghiţite de apele în creştere ale
oceanului. De asemenea, reprezentanţii altor state insulare precum Kiribati,
Fiji şi Solomon au afirmat că ajutoarele financiare asigurate de Australia nu
pot înlocui măsurile concrete ce se impun (Australia a oferit 338 milioane USD
pentru ameliorarea situaţiei insulelor, dar nu a luat nicio măsură de reducere
a poluării apelor oceanului). La forum au participat ca observatori şi
reprezentanţi ai principalilor actori regionali (China, S.U.A., Australia, Noua
Zeelandă). Deocamdată se vorbeşte mult, acţiunile concrete sunt timide şi nu
există o unitate de abordare a acestei ameninţări.
Dacă ne
apropiem de zona noastră geografică ne atrage atenţia pericolul în care se află
oraşul egiptean Alexandria. Acest oraş construit de Alexandru Macedon la Marea
Mediterană, în apropierea Deltei Nilului, acum mai bine de 2000 de ani, a
supravieţuit invaziilor, incendiilor, cutremurelor şi acum este în pericol de a
fi înghiţit de apele mării datorită încălzirii globale şi topirii calotei
glaciare. Astăzi Alexandria este al doilea oraş ca mărime şi importanţă din
Egipt şi, de data aceasta, invadatorii sunt apele mării în continuă creştere.
Poziţia sa geografică de oraş de coastă, înconjurat din trei părţi de Marea
Mediterană îl face vulnerabil faţă de creşterea nivelului apelor mării. Acest
lucru este deja vizibil. Multe din faimoasele sale plaje sunt supuse unei
eroziuni accentuate.
Experţii din
cadrul O.N.U. care se ocupă de monitorizarea schimbărilor globale au avertizat
că nivelul apelor va creşte cu 28 - 98 cm până în anul 2100, ceea ce va avea
urmări serioase asupra oraşelor de coastă, deltelor şi aşezărilor situate la
nivelul mării planetare. În aceste condiţii, Alexandria, Delta Nilului şi
împrejurimile s-au scufundat deja cu aproximativ 1,8 mm anual până în anul
1993, în următorii 20 de ani apele mării au mai crescut cu 2,1 mm anual, iar
după 2012 creşterea s-a accentuat ajungând la 3,2 mm anual, suficient ca
fundaţiile clădirilor să fie în pericol de distrugere. Un studiu efectuat în
anul 2018 arată că până în anul 2050, 734 km2 din Delta Nilului vor fi
inundaţi, iar până la sfârşitul secolului, peste 2.660 km2 vor dispare sub ape.
Aceasta însemnă că aproximativ 5,7
milioane de locuitori vor trebui să fie redislocaţi.
Un alt atentat
la mediu, petrecut recent, care nu ne poate lăsa indiferenţi şi despre care
nimeni nu prea vorbeşte, este incendiul de păduri din Siberia care a dus la
moartea a 25 de persoane şi la distrugerea a peste 10.000 de gospodării.
Conform comunicatului O.N.U. norul de fum rezultat din incendiu a acoperit o
suprafaţă mai mare decât cea a Uniunii Europene. În momentul în care scriu
aceste rânduri incendiul este departe de a fi stins de factorii responsabili
din Federaţia Rusă, dar preşedintele Putin a respins ajutorul oferit de S.U.A.
Dacă luăm în consideraţie şi incendiile devastatoare ce au cuprins pădurea
amazoniană, pădure ce asigură 20% din oxigenul planetei, peisajul catastrofei
planetare este şi mai mare. În pofida mobilizării masive de forţe umane şi materiale
făcută de autorităţile braziliene, dar şi a ajutorului promis de ţările G7,
după aproape o lună de la izbucnirea sa incendiul nu este încă controlat, mai
mult, acesta se extinde şi către vecinii Braziliei.
De parcă
incendiul din pădurile siberiene, amazoniene, dar şi din alte ţări, nu ar fi de
ajuns pentru degradarea mediului, în august 2019 mai asistăm la un incident, de
data aceasta nuclear, care a avut loc la frontiera nordică a Rusiei, la Marea
Albă, în perimetrul poligonului de testare a armamentului nuclear naval de la
Nionaska. Autorităţile de la Moscova au ţinut secret multă vreme datele care ar
fi putut face lumină în acest incident. Ulterior, când lucrurile au început să
fie mai transparente, mai ales ca urmare a informaţiilor furnizate de
structurile internaţionale de monitorizare, s-a ajuns la concluzia că nu a fost
o explozie nucleară, ci un incident. Acest incident s-a soldat cu moartea a
cinci specialişti în tehnologie nucleară şi creşterea nivelului de radiaţii în
zona respectivă de 5 ori. Evacuarea populaţiei din localităţile apropiate,
iniţial ordonată, ulterior a fost contramandată.
Dacă tot am
scris de incidentele recente care au contribuit la degradarea mediului
înconjurător, ceea ce înseamnă de fapt degradarea aerului, apei şi hranei,
pentru completarea tabloului general mai pot aduce câteva date statistice
legate de specificul climatic al anului 2019. Vara acestui an se pare că este
cea mai călduroasă din ultimii 2.000 de ani, în care nivelul de CO2 în aer s-a
ridicat la cel mai mare nivel din ultimii 3.000 de ani. Valurile de căldură, pe
care le-am simţit şi pe propria noastră piele, nu au cruţat nici nordul arctic,
bine cunoscut pentru temperaturile sale joase (în cel mai nordic punct din
Canada s-au înregistrat temperaturi de +210C).
Conform
datelor publicate de Organizaţia Meteorologică Mondială (World Meteorological
Organisation - W.M.O.), cu valuri de căldură excesivă şi nespecifică s-au
confruntat Europa, Australia, America de Sud, America de Nord, Asia (Rusia,
India, Pakistan), Orientul Mijlociu etc. De asemenea au fost publicate
documente ce evidenţiază faptul că pe Pământ temperatura creşte într-un ritm şi
cu o uniformitate ce nu au mai fost întâlnite în ultimii 2.000 de ani. Faptul
că situaţia este gravă nu cred că trebuie să mai demonstrez. Oricum, pentru cei
interesaţi de mai multe informaţii există o literatură întreagă care tratează
acest subiect pe larg.
Ce este de
făcut? Răspunsul scurt ar fi acela ca politicienii să înceapă să asculte şi de
oamenii de ştiinţă, nu numai de reprezentanţii marilor industrii. Deocamdată
asistăm doar la învinuiri reciproce, mai mult cu nuanţe politice decât cu
utilitate practică. S.U.A. învinuieşte China că industria sa este poluantă
datorită folosirii energiei produse prin arderea cărbunelui; China dă vina pe
SUA că este cel mai mare poluator al lumii şi toţi critică S.U.A. pentru faptul
că s-a retras din Acordul de la Paris privind protecţia mediului.
Concluzia
este că indiferent cât de mare şi puternică este o ţară, fără participarea
tuturor statelor, nu se va putea realiza nimic în această privinţă. Aceasta
este o problemă globală care trebuie rezolvată global.
Departe de
mine de a încerca să promovez ideea necesităţii unei conduceri universale de
către un guvern global. Nici nu-mi place ideea, nici nu cred că este posibil
aşa ceva, dar atunci când este vorba de climă, ţările pur şi simplu nu mai sunt
suverane, nici cele mari nici cele mici[1].
Adaptare
grafică după scena din filmul Geostorm - I.M.
-----------------------------
[1] Editorial în Revista „Dincolo de
orizonturi”, Anul IV, Nr.8/ noiembrie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu