miercuri, 13 noiembrie 2019

Teodor Palade - Întrebări din țara în care a murit speranța




Întrebări din țara în care a murit speranța
Teodor Palade 
09 Noiembrie 2019

Găsesc, din când în când, prin presa împinsă forțat în capitolul „ne important” de docții învârtitori ai publicațiilor românești, știri pline de lumină. Știri trecute cu bună știință în categoria „asta nu se publică”. De ce se întâmplă așa? Se întâmplă pentru că întreaga presă este strict controlată. Pentru că tot ce se adresează publicului larg (cu excepția unei mici părți a online-ului) este cernut atent de personaje invizibile nouă, mereu neștiute, mereu în umbră. Ele sunt acelea care, de acolo de sub pavăza anonimatului, îmbuibă presa cu informații în care sunt meșteșugit ascunse (de cele mai multe ori în subluminal) mesaje menite să sădească neliniște, teamă, nesiguranța pentru ziua de mâine, perspectiva prăbușirii iminente în neant a țării, ura nepotolită față de cel de lângă tine, adorația pentru stăpânul de peste ocean și venerația pentru obiceiurile nesănătoase ale acestuia, vulgaritatea, slăvirea nemăsurată a trădătorilor și incriminarea adevăraților patrioți, avantajele pe care le aduce supușenia tăcută și pericolele ce ne pasc din cauza mândriei de a fi român, respectul exacerbat pentru străini și, totodată, desconsiderarea adâncă pentru tot ce este neoaș, românesc.

Ați citit undeva, sau ați auzit din gura vreunui propagator de știri televizate despre Timeea Petrescu, o copilă de 12 ani născută la Craiova, care cu un IQ de 162 de puncte (la IQ 140 ești considerat geniu!) a fost acceptată în grupul restrâns ai celor mai deștepți oameni de pe planetă? Dar despre cei trei liceeni români,  Alexandru Radac, Daniel Marpozan și Codrin Muntean, din Sibiu, care au câștigat medalia de aur la Robotică, secțiune a Olimpiadei Geniilor, concurs organizat de către Oswego State University of New York.?  Va spus cineva că cei trei au creat un revoluționar robot pompier menit să salveze oamenii dintr-un incendiu fără să pună în pericol viață salvatorilor și un extrem de eficient sistem inteligent de economisire a energiei electrice în locuință.

În legătură cu elevul român Norbert Kereszeny, născut la Sighetu Marmației, ați văzut scris pe undeva, ați auzit a se aminti despre el printre sutele de breaking news-uri devastatoare ale vreunei emisiuni de știri? Oricât v-ați strădui, nu. De ce ar fi trebuit să-i știți numele? Fiindcă, fapt uimitor în lumea universitară italiană,  el, un român, intrat primul dintre 60.000 de candidați la facultatea de medicină a Universității din Milano

Ați auzit rostit numele Mihaela Florea la vreo televiziune care transmite necontenit 24 de ore din 24, 365 zile pe an, ori l-ați citi tipărit pe undeva, eventual în ultima pagină a vreunei fițuici cu pretenții de jurnal? Desigur, nu. De ce este important numele ei? Ea, Mihaela Florea în vârstă de 18 ani, din Brăila, a câștigat Campionatul Mondial Microsoft Office Specialist 2019, secțiunea Excel. La Campionatul Mondial, cum este normal, au participat cei mai talentați informaticieni de pe planetă! Nicăieri în presa românească nu veți afla numele româncei, absolventă a extrem de puțin promovatului Colegiu Național „Gh. M. Murgoci”.  Pentru ziarele românești, aproape în totalitate ticluite în redacții aparținând unor alogeni prea puțin interesați de valorile autohtone, Mihaela este un nimeni în comparație cu Adelina Pestrițu, Carmen de la Salciua, Alina Plugaru sau Sexy Brăileanca.

V-a informat, cumva, cineva din media românească despre Ștefan Pricopie? De ce ar fi trebuit să-i cunoaștem numele? Fiindcă românul Stefan Pricopie, absolvent al Universității Manchester, a câștigat anul acesta, la secțiunea Economie, unul dintre cele mai prestigioase premii de pe planetă: „Global Awards” - 2020, cunoscut ca și Premiul Nobel Junior! La competiție au participat peste 3.400 de persoane reprezentând 338 universități din peste 50 de țări. Premiul va fi acordat în ziua de luni, 11 noiembrie. A doua zi după alegeri. Credeți că veți auzi în acea zi devenită importantă pentru România datorită lui, măcar în șoaptă, rostit numele lui Ștefan Pricopie? Dacă da, vă amăgiți amarnic. Semidocții Iohannis sau Dăncilă sunt mult prea importanți!

Vă interesează despre ce era vorba în teza de licență cu care Stefan a câștigat Premiul Nobel Junior? Dacă da, aflați că trata tematica extrem de importantă a învățământului public și a fenomenului de brain drain! Adică, se înaintau soluții inovative pentru unul dintre cele mai criticate laturi ale educației, inclusiv în România: învățământul public. S-a apreciat că teza sa deschidea noi perspective privitoare la metodele prin care poate fi adusă pe linia de plutire, prin învățământul public, educația generațiile viitoare. Deși este o direcție de interes maxim pentru educația românească, domeniu considerat a se afunda azi în mlaștina pestilențială a semidoctismului și măcinat de pericolul analfabetismului generalizat, nimeni de la noi nu s-a găsit interesat de ideile tânărului Pricopie…

Ce este fenomenul „brain drain”, analizat și el în teza studentului român? Fenomenul „brain drain” (în traducere directă „exodul de creiere”) reprezintă una dintre cele mai devastatoare realități cu care se confruntă România de trei lungi decenii! Cât de pustiitor este acest fenomen pentru noi? Pentru a răspunde ar fi, probabil, suficient dacă aș preciza că, cu o singură excepție, toți românii eminenți nominalizați mai sus nu mai trăiesc astăzi în România! Sunt creiere tinere și fecunde luate de valul cu putere de țsunami al exodului românesc. Sunt creiere alungate de noi cu bună știință. Sunt semne incontestabile ale geniului acestui popor împrăștiate în lumea largă cu o inconștiență criminală. Sunt semințe fertile ale viitorimii României pe care conducătorii noștri semidocți, trădători din fire ori cumpărați pe un pumn de arginți, le-au risipit în cele patru zări cu nesimțirea specifică politicianului român. Interesează pe cineva din România teza lui Ștefan Pricopie? Sau a stat vreo oficialitate de vorbă cu unul dintre geniile de mai sus, aparținând încă aceste țări, aflați pe cale de a fi absorbiți de o altă cultură? Nu! Miniștrii educației (26 în ultimii treizeci de ani!) se schimbă precum ciorapii fără să lase nimic în urma lor cu excepția mirosului pestilențial, specific oricărui ciorap murdar, miros care se răspândește rapid în întregul sistem educațional românesc.

Voi aminti și despre Alexa Tudose, elevă în ultimul an la Colegiul Național „I.L.Caragiale” din Ploiești, o tânără despre care, de asemenea, aproape nicăieri nu s-a scris sau vorbit. De ce Alexa Tudose? Pentru că ea a cucerit, în septembrie anul acesta, medalia de aur la Balcaniada de Informatică. Este singura dată în istoria Balcaniadei când medalia de aur este atribuită unei fete! La concurs au participat 52 tineri informaticieni de viitor din 11 țări. De ce mai este importantant să vorbim despre Alexa? Pentru că, asemenea altor copii supradotați de vârsta ei, nici Alexa nu va rămâne în România! Ea a decis să plece în Marea Britanie unde timp de șase ani va urma cursurile Universității din Oxfort. Se va mai întoarce? Nimeni nu poate ști azi. Ceea ce cunoștem cu siguranță este că șansele revenirii sunt sub 5%.

Am dat numai câteva exemple de tineri excepționali pe care „cineva” nu dorește să-i cunoaștem, nu vrea să-i prețuim la adevărata lor valoare și ne interzice să ni-i apropiem de țară. Sunt numai câteva dintre miile de minți românești care luminează precum stelele intelectul planetei și al căror nume, numai din vina noastră, le ignorăm. Sunt tineri români pe care țara îi pierde definitiv, care vor înnobila prin capacitățile lor viața științifică, medicală sau artistică din altă parte, din țări care, pentru că știu să prețuiască și să păstreze valorile adevărate, ne sunt date exemplu de iluminare în istoria omenirii. Sunt tineri români despre care forțe oculte nu vor să aflăm, a căror existență, talent și inteligență sunt trecute sub o vinovată tăcere în timp ce mințile fragede ale generației care acum se ridică sunt inundate cu false repere.

Și, totuși, de ce ne pleacă valorile? De ce tinerii nu recunosc România ca fiindu-le patrie ocrotitoare, nu o percep ca pe o entitate protectoare, ca pe un sprijin  în realizarea personală deplină? Răspunsul, pentru ambele întrebări, e simplu. Atât de simplu! Aici, în această țară, nu se mai poate visa. Aici, în România noastră, a murit speranța. Iar de aici, din România de azi, viitorul nu se mai vede. Și nu se mai vede pentru că a fost furat!


Poate vă veți întreba: „Pentru toate astea, unde sunt vinovații?” Vă invit ca, împreună, să avem curajul de a ne privi în oglindă. Acolo îi vom găsi, cu siguranță, pe cei culpabili!


https://www.art-emis.ro/editoriale/intrebari-din-tara-in-care-a-murit-speranta







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu