Povestea de iubire între Vasile Alecsandri şi slujnica Paulina

Povestea de iubire între Vasile Alecsandri şi slujnica Paulina:

Cu o viață sentimentală cu destul zbucium, Vasile Alecsandri s-a căsătorit târziu, la 55 de ani, cu Paulina,  servitoarea din casa de la Mirceşti, pe care o întâlnise și  remarcase la un han. Vasile Alecsandri a avut parte de o copilărie fericită, petrecută mai ales la Mirceşti. După moda vremii, ca mai toți tinerii români  din familii înstărite, în1834 este trimis la Paris, cu diligența,  pentru a studia. Se îndrăgosteşte prima dată în timp ce se  pregătea de bacalaureat de nepoata unui general care locuia pe aceeaşi  stradă, Notre Dame des Champs.

În 1839 se întoarce acasă, dar înainte de ajunge pe meleagurile natale, călătorește prin Italia, iar la Florenţa, o cunoaşte pe Giuseppina, ”buchetieră”, dar, comunicarea  dintre ei a lăsat de dorit, pentru că nu se puteau înțelege în nicio limbă. Alecsandri începe să devină un nume cunoscut în literatură. ”La Mânjina, în vizită la Costache Negri, o cunoscu pe  Elena Negri, sora acestuia. Deşi liberă, Elena are probleme grave cu sănătatea, fiind tuberculoasă. «A iubit–o?!», se întreabă G. Călinescu. «Ne îndoim», dă verdictul el, pentru că «Alecsandri e un bun prieten  cu tabieturi, nu un tip de amant fatal cu cearcăne de disperare în jurul ochilor». Şi totuşi, Alecsandri scrie: «Iubesc şi sunt  iubit!». Va fi nevoit, din nefericire, să verse «o lăcrimioară» pentru Elena, «pierdută în neagra veşnicie»“, scrie Eugen Şendrea în  volumul ”Iubiri vestite“.

Alecsandri trăieşte, apoi, o poveste de iubire cu tânăra  actriţă, Dridri, pe care a cunoscută în anul 1848. După numai  trei ani, aceasta se stinge la Paris. O va imortaliza în  versurile: ”Era graţioasă, Tânără, frumoasă, Vie Pariziană cu  mii de–ncăntări, Mica ta guriţă, Ca o garofiţă, Purta  o comoară de dulci sărutări”.

Cum anii treceau, iar gura lumii comenta faptul că nu se așezase încă la casa lui, Alecsandri începe să-și caute asiduu jumătatea.

”Aude că la Valea Glodului, în ţinutul Sucevei, Anastasia  Greceanu avea două fete de măritat: Calipsiţa şi Aristiţa. Îşi pune «cilindrul» peste chelie şi se aruncă în rădvan.(…) Nu s–a gândit  nicio clipă însă la atitudinea Anastasiei Greceanu, mama  fetelor. Şi iată, rădvanul intrând pe sub poarta conacului.

Vizitiul struneşte caii. Alecsandri coboară, îşi îndreaptă  spatele, apucă bastonul în mâna dreaptă şi porneşte spre treptele de lemn, unde îl aştepta Aristiţa şi Calipsiţa. Salută ceremonios cele două fete, ridicând pălăria şi dezvelindu–şi chelia. Mama  urmăreşte scena. Strâmbă din nas. Alecsandri nu e ce le trebuie fetelor ei. Ca urmare, îl întâmpină rece. Se aşezară toţi patru la masă. O slujnică îi servi cu şerbet şi apă rece ca gheaţa. Alecsandri încercă un dialog când cu Aristiţa, când cu Calipsiţa, sa isi dea seama care il are pe "vino-n coa" mai  mult.... Soseşte şi fratele fetelor, Georges. 

Atmosfera e departe de a fi destinsă, cum ar fi sperat el. Georges, de la care spera să-l sprijine, mai rău îl încurcă. Pare un prostovan cu ifose. Fetele? Nici ele nu strălucesc. Sunt sclifosite, preţioase,  doresc să fie ce nu sunt. Vasile Alecsandri încercă să spargă gheaţa cu câteva glume. N-are nicio şansă. Nimeni nu zâmbeşte, niste acrituri. Mai mult, Anastasia Greceanu nu pare deloc încântată de peţitor. Soseşte şi cafeaua. Aceeaşi atmosferă greoaie, asa ca găseşte o scuză şi pleacă dezamăgit şi revoltat. Ajuns la Iaşi, scrie ”Două fete şi-o neneacă”. ”Citind-o, prietenul său Flechtenmacher s–a amuzat grozav. Imediat a pus cupletele pe muzică. Succesul a fost imens. Alecsandri n-a crezut nici prin vis că va încânta publicul ieşean cu păţania lui de la Valea Glodului. I se cere «continuarea». Teatrul ieşean e luat cu asalt la «Chiriţa în Iaşi», «Chiriţa în provincie» şi  «Chiriţa în balon». Alecsandri se răzbunase, iar Chiriţa a trecut în nemurire. Dar el rămăsese tot burlac, împlinise 55 de ani”.

În cele din urmă Alecsandri se va căsători în 1870 cu tânăra Paulina Lucaşievici, în vârstă de 35 de ani, fostă hangiţă, iar povestea de iubire dintre cei doi a fost povestită de Radu Rosetti.

”Confortul vieţii la Mirceşti, unde primea des vizitele numeroşilor prieteni şi cunoscuţi, era deosebit de îngrijit şi de mare, graţie silinţilor femeii de condiţiune foarte umilă, din care întâmplarea o făcuse soţia lui Vasile Alecsandri". Ţinând amănuntele acestei întâmplări de la o rudă aproape şi intimă a poetului, le  redăm aici.

Doamna Maria Grigoraş, o vară primară a lui Alecsandri,  mi–a povestit prin anii 1880–1890 (dacă nu mă înşel) cum, întorcându–se împreună cu Alecsandri în anii 1858–1860 de la Mirceşti, unde petrecuse câteva zile, la Iaşi, călătorii s–au oprit la  Târgul Frumos, la vestitul rateş ce-l ţinea Novakovski, un fost bucătar a lui Petru de Mavrogheni, pentru a lua acolo dejunul, totdeauna foarte bine gătit de acest meşter în arta culinară. După dejun, pe când se înhămau caii la trăsură spre a pleca înainte, Alecsandri, care hoinărea, veni spre vară–sa care îl aştepta şi–i zise pe franţuzeşte: – Mario, Novakovski are aici o slujnică drăguţă... Tare îmi  vine s–o fur când m–oi întoarce şi s–o duc la Mirceşti. Ce zici, am dreptate? Doamna Grigoraş crezu că acest proiect al poetului alcătuia numai  o glumă, dar, după câteva luni, mergând iar la Mirceşti, văzu acolo pe o tânără servitoare, destul de plăcută, bine îmbrăcată, despre care văru–său îi zise că este aceea pe care o văzuse la Târgul Frumos, la Novakovski, pe care a adus–o ca să–i îngrijească de casă şi de care este foarte mulţumit, îi mai spuse că se numeşte Paulina şi este poloneză.

Şi Paulina nu numai că a rămas până la moarte în casa lui Vasile Alecsandri, dar născându–i după doi sau trei ani o fată, bucăţică ruptă din-tr–însul, prin îngrijirea trebuinţelor sale materiale, făcându-i-se indispensabilă, a luat–o de soţie. Iar după ce a  început să îmbătrânească, o lua cu dânsul în toate deplasările lui, astfel că fostei servitoare care altădată spăla scândurile în rateşul lui Novakovski i-a fost dat să fie împreună cu bărbatul ei, musafir al regelui Carol şi al reginei Elisabeta la Peleş, şi să  facă parte din corpul diplomatic din Paris”, a povestit Radu Rosetti.

Sursa: Prof. VALENTINA LUPU