Valentina Lupu - S-a stins o mică stea din marele Luceafăr

S-a stins o mică stea din marele Luceafăr

          Pe data de 23 octombrie avea să se stingă o mică stea din încrengătura stelară țesută în jurul marelui Luceafăr al culturii române. Didona Stanislav Eminescu, căci despre ea este vorba, este descendenta pe linie paternă a lui Matei Eminescu, singurul din familie care și-a asumat numele marelui poet.

Tatăl Didonei, Victor, fiul lui Matei, deși talentat în arta lirică se va afirma în cele din urmă în domeniul publicisticii, dar nu cu aceiași profunzime precum a făcut-o Eminescu la ziarul ”Timpul”. În pofida unor dispute privind dreptul familiei de a-și asuma numele poetului, trebuie reținut faptul că Matei (cel mai mic și longeviv din cei 11 copii ai familiei Eminovici) l-a obținut în mod legal, dar este greu de spus dacă a făcut-o dintr-un interes material (moștenirea dreptului de autor) sau din dorința sinceră de a-i transmite reputația numelui. Indiferent care a fost motivația, datorăm lui Matei faptul că mulți din descendenții săi au cochetat cu geniul poetului, încercându-și condeiul.

 Așa se face că unchiul Didonei, Gheorghe (fratele tatălui ei), a scris chiar o monografie întitulată ”Napoleon Bonaparte”. Ceva din talentul marelui poet se va regăsi la una din surorrile vitrege ale Didonei (după tată), Raluca Lucia, care scrie o poezie suavă și delicată, cu profundă tentă romantică din care nu ne-au rămas decât mărturiile Didonei pentru că se pare că s-au pierdut. Același talent se va regăsin la unul din nepoții de la sora sa Aglaia care va folosi atât prenumele poetului, Mihai, cât și a străbunicului Gheorghe Eminovici. Va renunța și el la poezie îmbrățișând în cele din urmă electronica de care era pasionat.

Toate cele cinci surori ale Didonei vor purta numele poetului. Didona la rândul ei, profesoară de franceză, își va asuma povara renumelui poetului în pofida faptului că toată viața a fost ținta întrebărilor și curiozității generațiilor care i-au trecut prin mână. A făcut-o cu dăruire, bucurie și dedicație, în pofida unei opoziții, uneori chiar agresivă din partea unor critici, valoroși de altfel, care refuză dreptul familiei de a-și însuși numele poetului, fapt ce-i va provoca tristețe și durere.

Grea misiune, dar și nobilă în același timp, să porți prin veac o moștenire atât de prețioasă cum este cea lăsată de Eminescu. Va practica toată viața meseria de dascăl în care va excela atât ca profesionalism cât și ca suflet. Va răspunde cu căldură și bucurie oricărui doritor de a pătrunde în tainele nemărginite ale poetului, purtându-i flacăra geniului prin vremi. Nimeni din descendenții lui Matei nu va părăsi numele de Eminescu. Alături de nepotul ei Mihai Gheorghe, și unica sa fiică (a Didonei) Iulia Adriana va duce mai departe numele poetului, unic și neegalat în cultura noastră. În afara granițelor țării fiind (Germania și Luxemburg ea încântă diaspora cu versurile poetului și epopeea vieții lui la evenimentele culturale care se organizează aici unde Eminescu este aproape nelipsit. Nu sunt puțini cei din descendența eminesciană care și-au încercat talentul în arta poetică, cei mai mulți însă au eșuat și au rămas cu dezamăgirea că nu se pot ridica la nivelul geniului eminescian.

Fire suavă, de o decență și modestie rară, cu o prezență fizică și intelectuală mai mult decât agreabilă, a visat întotdeauna la consacrarea poetului în plenitudinea geniului său, pentru că a avut parte de adversități adevărate atentate la memoria poetului. Percepția ei era cu atât mai dureroasă cu cât aceste atentate veneau din partea unei tagme scriitoricești care se întitulează emfatic eminescologi, care i-au disecat  viața chinuită, nu rareori, cu rea credință, aruncând-o pe tărâmurile alunecoase ale conspirației și nebuniei luetice, aspecte care nu corespundeau câtuși de puțin adevărului. În plus sunt și nedrepte mai ales atunci când încearcă să culpabilizeze cu răutate o întreagă generație ca să nu mai vorbim de prieteni, colaboratori și simpatizanți    

Didona a vorbit despre poet toată viața, i-a comentat opera, a satisfăcut curiozitatea oamenilor de cultură, dar visul ei cel mai scump a fost organizarea unui festival Eminescu la Predeal împreună cu renumitul interpret de romanțe Gheorghe Sărac, cel care va alcătui mai târziu o antologie de romanțe pe versuri de Eminescu. Nu mai puțin frumoase sunt amintirile omului de litere și cultură George Corbu care-i creează un adevărat portret d‘Vincian care vede în portretul Didonei, nu numai omul și sufletul, ci și unduirea melancolică a versului eminescian.

Cu dispariția Didonei Stanislav Eminescu se mai încheie o pagină în odiseea memoriei eminesciene.  Și atunci fireasca întrebare, cine va scrie următoarea pagină? pentru că Eminescu continuă să fie un izvor nesecat de înțelepciune, frumusețe și neprevăzut, atât de profund și universal este.

Peste veac însă, Didona rămâne o frumoasă și distinsă ambasadoare a geniului eminescian.

                             Prof Valentina Lupu