Vasilica Grigoraș - LINGVISTUL ROMÂN CICERONE POGHIRC – PERSONALITATE MARCANTĂ A EXILULUI

 

LINGVISTUL ROMÂN CICERONE POGHIRC – PERSONALITATE MARCANTĂ A EXILULUI

 

LINGVISTUL ROMÂN CICERONE POGHIRC – PERSONALITATE MARCANTĂ A EXILULUI

Filolog, istoric literar, lingvist, tracolog, eseist, profesor universitar, Cicerone-George D. Poghirc s-a născut la 20 martie 1928, în Măscurei, comuna Pogana, judeţul Vaslui, ca fiu al învăţătorilor Maria şi Dumitru Poghirc.

Cursurile şcolii primare le-a urmat în comuna Iana, judeţul Vaslui (1935-1939). În 1939 a dat examen de admitere la un liceu militar, ultimul an liceal urmându-l la Liceul „Gh. R. Codreanu” din Bârlad, luându-și bacalaureatul în 1947. În perioada 1947-1951 a făcut studii universitare de filologie clasică la Iaşi şi Bucureşti. A dat examenul de licenţă în Filologie clasică şi a obţinut Diplomă de merit. La Universitatea din Bucureşti studiază limbile osco-umbrică, armeana clasică, bretonă, iar la Oslo studiază limba norvegiană.

În urma acordării unei burse de stat, în perioada 1955-1959 este trimis la Leningrad pentru studii postuniversitare în Gramatica comparată a limbilor indo-europeene. În anii de aspirantură îşi pregăteşte doctoratul cu o teză în domeniul indo-germanisticii având ca titlu „Relaţiile limbii vechi macedonene cu greaca veche”, extinzându-şi cercetările asupra limbilor sanscrită, hitită, gotică, islandeză veche şi lituaniană.

După absolvirea facultăţii (1951) a ocupat postul de asistent la Catedra de Filologie clasică şi lingvistică generală (a lui Alexandru Graur), din cadrul Universităţii Bucureşti, apoi lector (1954), conferenţiar (1964), profesor (1968).

Încă de foarte tânăr, Cicerone Poghirc a fost un eminent dascăl. Academicianul Alexandru Graur, după una din orele de asistență la clasă, în baza cărora trebuia să-i dea un calificativ tânărului asistent, mărturisește: „lui Poghirc i se potrivește catedra cum i se potrivește unui cazac să stea în șa”. Și acest lucru pentru că a vea un simț special al valorii, un soi de intuiție care-i permitea să distingă calitatea intelectuală a tinerilor.

A fost secretarul Societăţii de Studii Clasice (1959); secretar al revistei „Studii clasice” (din 1959, timp de peste un deceniu); secretar al Cercului lingvistic al catedrelor didactice de filologie (1959-1962); şeful Catedrei de Limbi orientale (1963-1972) şi al celei de Filologie clasică (1974-1976); prodecan al Facultăţii de Limbi romanice, clasice şi orientale şi secretar al Consiliului ştiinţific al Institutului de limbi străine din Bucureşti (1963-1970); profesor şi director-adjunct al Cursurilor de vară, pentru străini, de la Sinaia şi secretar, apoi redactor-responsabil al „Analelor Universităţii, seria Filologie”, precum şi a publicaţiei „Studia et Acta Orientalis” (1965-1968); preşedinte al Societăţii Române de Studii Orientalistice şi vicepreşedinte al Societăţii de Ştiinţe Filologice din R.S.R. (din 1968); director general în Ministerul Învăţământului (1970-1972); director general al învăţământului superior umanist (1970).

La facultatea de filologie a Universităţii din Bucureşti a introdus studiul limbilor japoneză şi persană, iar facultativ ebraica, armeana ş.a., a cerut ministerului să creeze o secţie de indologie, a obţinut înlocuirea cursului de ateism cu cel de sociologia religiei.

Ca specialist în lingvistică generală, indoeuropeană şi balcanică, a participat la numeroase congrese internaţionale: Eforie (1960), Plovdin şi Strallsund (1962), Brno (1965), Varşovia (1968), Bucureşti (1967, 1968), Bonn şi Oslo (1969).

După un amplu periplu de „visiting professor” la universităţile din Indiana, Michigan şi Berkeley-California (1972-1974) sau în Italia, predând cursuri de limbi şi culturi romane şi balcanice la Universitatea din Padova (1976-1979), Cicerone Poghirc hotărăşte să se stabilească în Franţa, devenind, încă din 1979, profesor la Ruhr-Universitat Bochum.

Stabilit la Paris, se alătură diasporei românești de acolo, ia din ce în ce mai des cuvântul la Europa Liberă și conferențiază la Sorbona din 1980 ca profesor ospitant, apoi ca profesor emerit la Universitatea din Bochum, Republica Federală Germană, unde are posibilitatea extraordinară de documentare. În anul 1982, ca secretar general reuşeşte să repună în funcţie Centrul Român de Cercetări de la Paris al cărui președinte devine, cu sprijinul lui Mircea Eliade și Emil Cioran.

Este membru al Centrului de Studii Balcanice de pe lângă INALCO-Paris şi conduce timp de 12 ani Seminarul de Romanistică din Bochum. În ultimii ani de activitate predă la Universitatea Sorbona din Paris, oraş în care locuieşte, iar din 1988 este cetăţean francez.

În Franţa a colaborat cu note, articole, recenzii şi eseuri la revistele: Lupta, Cuvântul românesc, Journal of the American Romanian Academy of Arts and Sciences, Dacoromania, Analele Universităţii Bucureşti, Limba română, Probleme de lingvistică generală, Revue d’études sud-est européenes, Revista de filologie romanică-germanică, Revue de linguistique, Studia et acta orientalia, Studii şi cercetări lingvistice, Studii clasice şi multe altele din străinătate.

Este autor de manuale de limba latină pentru clasele a VIII-a (Bucureşti, 1978) şi a X-a (în colaborare, Bucureşti, 1979). A colaborat la redactarea unor lucrări de specialitate şi a unor cursuri universitare: „Curs de introducere în lingvistică”, Bucureşti, 1952; „Introducere în lingvistică”, sub redacţia acad. Al. Graur, Bucureşti, 1958; „Curs de istoria literaturii greceşti”, Bucureşti, 1962, „Istoria limbii române”, II, Bucureşti, 1969. De o apreciere deosebită se bucură şi lucrările: „Bogdan Petriceicu Hasdeu – lingvist şi filolog”, Bucureşti, 1968; „Philologica et linguistica”, „Ausgewahlte Aufsatze”, Bachum, 1983. Acest volum cuprinde studii şi articole publicate de Cicerone Poghirc în 1953-1983 în reviste de specialitate din ţară şi din străinătate.

Are un rol esenţial în apariţia unor lucrări importante și contribuţii etimologice la „Dicţionarul limbii române”, tom VI, 1965; a editat şi prefaţat „Războiul galic, războiul civil”, Bucureşti, 1964; „Fragmente, Opera apocrifă” de Iulius Caesar (Bucureşti, 1967) şi „Fabule” de Fedru (Bucureşti 1966); „Un dicţionar al înţelepciunii” de Th. Simenschy (Bucureşti, 1979).

Renumitul lingvist Cicerone Poghirc l-a avut discipol pe profesorul de istoria religiilor Ioan Petru Culianu. A publicat singur sau în colaborare cu discipolul său, pe care l-a sfătuit și ajutat să plece în străinătate, lucrări referitoare la religia traco-dacă şi albaneză în „Encyclopedia of Religions”. Dincolo de multiplele sale cercetări şi studii publicate în numeroase reviste de specialitate, rămâne aprecierea lui Mircea Eliade: „Dr. Poghirc este un savant uluitor. Are o minte vastă şi a lucrat cu succes într-un număr de importante domenii de cercetare… în toate aceste câmpuri […], lărgimea viziunii sale şi ascuţimea atenţiei sale la detalii savante, îl marchează ca o persoană impresionantă.” (Apud Enciclopedia „Români…”, op. cit., p. 290).

În 1978 s-a numărat printre puținii lingviști în viață incluși în „Dicționar de lingviști și filologi români” (Jana Balacciu și Rodica Chiriacescu, Albatros).

După revoluție se întoarce de mai multe ori în țară pentru a sprijini activ, prin prezența sa și printr-o serie de conferințe, creația științifică românească. I se conferă titlul de preşedinte de onoare al Institutului de Orientalistică din Bucureşti şi cel de preşedinte al unor comisii de doctorate. Contribuie cu lucrări, articole și interviuri la publicații din țară. În decembrie 2000, președintele Emil Constantinescu îi conferă Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Comandor, ca o recunoaștere a meritelor sale pe tărâmul științei și serviciilor aduse țării. În 2005 a fost inclus în „Români celebri din străinătate: dicționar” (Fănuș Băileșteanu, România Press)

În ultimii ani a trăit mai retras, vârsta și mai ales boala împiedicându-l să mai circule. Clasicistul român, indianist, specialist în istoria religiilor, profesor universitar și membru marcant al exilului românesc a decedat la 15 aprilie 2009, la Paris, Franța.

 

Vasilica Grigoraș